Tag: iudaism

Valorile morale sunt universale

  F. Gulen   Disputele şi tensiunile, oamenii care se atacă unii pe alţii pentru un petic de pământ sau teritoriu, pentru a-şi menţine pozitiile, o şi mai mare asuprire, zi de zi, a celor supuşi şi a celor nevoiaşi, extinderea inechităţii, creşterea corupţiei, toate acestea sunt doar câteva exemple ale dezastrului. Toti cei care […]

 

F. Gulen

 

prelegeriDisputele şi tensiunile, oamenii care se atacă unii pe alţii pentru un petic de pământ sau teritoriu, pentru a-şi menţine pozitiile, o şi mai mare asuprire, zi de zi, a celor supuşi şi a celor nevoiaşi, extinderea inechităţii, creşterea corupţiei, toate acestea sunt doar câteva exemple ale dezastrului.

Toti cei care trăiesc în perioade diferite, în puncte geografice diferite şi care aparţin unor religii divine diferite, cu toate aceste diferenţieri, în realitate sunt stapâni pe aceleaşi valori morale. Valori fundamentale precum: să nu furi, să nu ucizi, să nu faci adulter, să nu minţi, fată de oameni să ai un comportament amabil şi respectuos, sunt valabile pentru toti credincioşii. Această semnificaţie comună a moralei este valabilă pentru Islam, Creştinism, Iudaism. Aşa cum lucruri neplăcute precum: nerecunoştinta, răsfăţul, iubirea de sine, minciuna, lăcomia, viclenia, cearta, lipsa de respect, nestatornicia, avarismul, bârfa, despotismul, calomnia, perfidia, instigarea nu sunt conforme cu morala islamică, ele sunt interzise şi în Iudaism şi Creştinism. În toate aceste religii oamenii sunt îndemnaţi să fie respectuoşi, iubitori, drepti, mărinimoşi, milostivi, iubitori de binefaceri, modeşti, serioşi, de nădejde, generoşi, devotati, cu caracter blând şi statornici.

Opus acestora, foarte multe doctrine din lume apără valori care sunt total opuse valorilor morale propovăduite de religiile divine. Ca dovada că, în ultimele două secole filosofia materialistă foarte influentă a adus omul în starea unor indivizi care se gândesc numai la interesele lor, nu cunosc nici o lege atunci când este vorba de a avea profit. Disputele şi tensiunile, oamenii care se atacă unii pe alţii pentru un petic de pământ sau teritoriu, pentru a-şi mentine pozitiile, o şi mai mare asuprire, zi de zi, a celor supuşi şi a celor nevoiaşi, extinderea inechitatii, creşterea coruptiei, toate acestea sunt doar câteva exemple ale dezastrului. În fata acestei situaţii este nevoie ca cei care ţin de religiile divine să se alieze pentru a salva oamenii care au fost înşelati de materialism. Ceea ce le revine musulmanilor, creştinilor şi iudeilor cinstiti şi cu spirit de discernamânt este de a porni o luptă comună împotriva răului şi a celor răi, de a se ajuta şi a trudi împreună.

Pentru om Islamul este o rânduială specială unică, ce se poate aplica în orice domeniu şi care are realizări alternative în modul de aplicare. Islamul, de la prima apariţie a conştiintelor şi până la problemele morale cele mai înalte ale vieţii, printr-o largă recunoaştere a tuturor chestiunilor, de la cea mai mică problemă individuală şi familială până la subiectele sociale cele mai neclare, pentru toate oferă imediat soluţiile cele mai diferite. Orice mesaj al său este un ton al păcii universale, o compoziţie a armoniei sociale, o “respiraţie” a toleranţei şi dialogului.

Brutalitatea, grosolănia, ura şi duşmănia sunt reflectii ale duşmanilor referitoare la structura sa spirituală şi scursuri ce provin din insatisfactia celor inculti. Deoarece, într-o inimă în care a pătruns şi s-a instalat Islamul, pentru Creator şi în memoria celor creaţi exista numai şi numai iubire, exista grijă, exista tolerantă. De altfel, într-o inimă nu poate exista şi credinta şi relatie cu Allah şi ură, duşmanie şi furie. Daca o inimă, în fiecare zi, în fiecare săptamână, în fiecare an, prin forme diferite de credinţă, îşi reînnoieşte, îşi întăreşte credinţa în Domnul, relatia cu El, atunci acea inimă nu poate ramâne deschisă sub nici o formă duşmăniilor.

Concluzia este că dialogul dintre religie şi civilizaţii este absolut necesar. Primul pas spre acest lucru, aşa cum accentuează un savant musulman contemporan, este necesitatea înlaturarii chestiunilor care reprezinta cauza polemicii dintre religii, reliefarea mai degraba a punctelor comune. Gândindu-ne precum Mevlânâ Celâleddin Rumî, care spunea: “Stau cu un picior în centru şi cu celalalt între şaptezeci şi doua de natiuni”, este necesar sa trasam un cerc foarte larg care sa cuprinda toata omenirea şi sa întindem tuturor oamenilor bratul pacii.

Am credinţa că, învingând forţele brutale şi depăşindu-le, nu trebuie să uităm ca, relaţiile dintre civilizaţii se bazează şi trebuie să se bazeze numai pe dialog.

 

sursa:  „Islamul si Dialogul”

Source Link

Views: 3

Prima religie a omului de la facerea sa – 3

    Aşadar Avraam, în anii 3100 (luăm cea mai recentă atestare) propaga o credinţă (nu o numesc intenţionat Islam) care avea ca principale idei credinţa în Dumnezeu cel Unic, indivizibil, fără formă, care nu poate fi văzut de nici o fiinţă umană, Atotputernic, Atotştiutor, şi a supunerii totale în îndeplinirea poruncilor sale. (El însuşi […]

 

 

Aşadar Avraam, în anii 3100 (luăm cea mai recentă atestare) propaga o credinţă (nu o numesc intenţionat Islam) care avea ca principale idei credinţa în Dumnezeu cel Unic, indivizibil, fără formă, care nu poate fi văzut de nici o fiinţă umană, Atotputernic, Atotştiutor, şi a supunerii totale în îndeplinirea poruncilor sale. (El însuşi a demonstrat această supunere prin inrtenţia clară de a-şi sacrifica propriul fiu spre a îndeplini porunca lui Dumnezeu).
Analizând aceste fapte, dar şi perceptele propovăduite de Avraam se poate observa cu uşurinţă că ele sunt esenţa Islamului.
Islamul este denumirea arabă a religiei fundamentate pe Credinţa în Dumenezeu Unic şi a supunerii totale faţă de El, aceeaşi pe care o propovăduia şi o practica Avraam.
Este recunoscut de toţi istorici şi de toţi savanţii sau învăţaţii că Islamul este religie avraamică monoteistă, deci vine prin Avraam. (Am făcut aceste precizări pentru a elimina orice dubiu asupra ceea ce înseamnă Islam.)
Aşadar, pe cale de consecinţă, dacă Islamul vine de la Avraam, înseamnă că el este religia pe care o promova Avraam şi despre care spunea că este religia strămoşilor lui.
Revenind la Iudaism, acesta a luat naştere, spun învăţaţii evrei, odată cu Legământul lui Avraam cu Dumnezeu, bazat pe legile lui Moise, în vremea lui Yehuda, sau Iuda, al patrulea fiu al lui Iacob care a fost fiul lui Isaac care a fost fiul lui Avraam, deci la a treia generaţie de la Avraam, între anii 1700-1600 î.Ch. sau după alte surse 700-600 î.Ch (acea marjă de eroare de 1000 de ani despre care am scris mai sus).

Cu ce se deosebeşte Iudaismul de religia lui Avraam?

Avraam propaga Cuvântul Alllah, o religie deschisă pentru toată lumea, de la cel mai neştiutor până la cel mai mare învăţat, el chema pe toată lume a la adorare şi închiare şi pe când iudeii, au făcut din aceste învăţături monopol de ştiinţă numai pentru rabini (învăţaţi). Ei au făcut în aşa fel încât să apară preoţii, care să facă din adorarea pentru Alllah o ştiinţă greu de accesat pentru cei neinstruiţi, sau pentru cei care nu făceau parte din clanul leviţilor. Pâna la iudei, nici unul dintre profeţii nu le-a transmis mesajul formării unei caste preoţeşti. Ei între ei se certau pentru acest fapt. Este cunoscută disputa dintre evreii ortodocşi şi Rabinismul iudaic. Nu intru în amănunte (nu fac obiectul postării), însă este vorba despre monopolizarea învăţăturilor religioase prin codificarea lor şi alte asemenea acuze de intromisiune în textul religios iniţial.
Iată deci, că Iudaismul este un derivat al Islamului, şi nu invers!

6. 1600 î.Ch. – civilizaţia chineză. Religia chinezilor, până la apariţia budismului, era bazată pe pluralism, nu era imperativă şi nu necesita aderenţi, fiecare familie adorând un anumit zeu local, liber ales, spe exemplu: Mazu – zeiţa mărilor, ori Caishen – zeul prosperităţii şi al bogăţiei. Din acest motiv budismul a avut cea mai mare popularitate. Budismul s-a format pe doctrina şi învăţăturile unui aşa-numit iluminat pe nume Siddhartha Gautama. El a trăit între anii 563 – 483 î.Ch. Hiduismul îl consideră zeu.

Source Link

Views: 3

Prima religie a omului de la facerea sa – 2

    Dovezi arheologice despre aşezări omeneşti în valea Tigrului şi Eufratului datează din 4500 – 5000 î.Ch. Aşezări importante ale Mesopotamiei sunt Uruk şi Ur. Oraşul Ur devine un important centru al civilizaţiei sumeriene prin anii 3500 – 3100 î.Ch., care coincide cu perioada în care Vechiul Testament spune că a trăit Avraam. Scripturile […]

 

 

Dovezi arheologice despre aşezări omeneşti în valea Tigrului şi Eufratului datează din 4500 – 5000 î.Ch. Aşezări importante ale Mesopotamiei sunt Uruk şi Ur. Oraşul Ur devine un important centru al civilizaţiei sumeriene prin anii 3500 – 3100 î.Ch., care coincide cu perioada în care Vechiul Testament spune că a trăit Avraam.
SumerScripturile nu ne spun însă dacă Avraam a trăit pe când Summerul era în plină dezvoltare sau dacă a trăit mult mai înainte când localităţile din Mesopotamia erau încă în formare. Aşa apare o diferenţă de 1000 de ani, care rezultă din cauza nestabilirii cu exactitate a anului zero al facerii lumii, ori 7000 î.Ch, ori 6000 î.Ch. Marja de eroare în acest caz este de 1000 de ani. Am făcut această precizare pentru că sunt dovezi arhelogice şi istorice care apar în diferite surse cu această marjă de eroare referitoare la poziţionarea în timp a anumitor evenimente sau a existenţei unor personaje.

Acest detaliu tehnic nu impietează cu nimic demostraţia că religia iniţială a omenirii, când acesta era un singur neam, a fost Islamul (religie monoteistă care proclama credinţa în Unul Singur Dumnezeu şi supunerea absolută faţă de Creator)
Voi face referire şi la atestarea istorică a comunităţilor umane, pentru nu induce eronata idee că omenirea a început odată cu apariţia unei civilizaţii şi că textele Scripturilor cu privire la exitenţa omului cu mult înainte de apariţia primei civilizaţii sunt neadevărate.

Strămoşii lui Avraam, începând cu Adam, continuând cu Seth, şi mai apoi Noah(Noe), au trăit cu mult înainte de a se forma prima civilizaţie.

Despre Avraam, Cărţile Sfinte (Scripturile) spun că el este originar din Ur şi că a trăit acum 3500 de ani, că Avraam a fost cel care a respins idolatria în favoarea adorării lui Alllah – Dumnezeul Unic. Avraam este cel care propovăduieşte reîntoarcerea la Islam (adorarea lui Dumnezeu cel Unic şi spununerea faţă de poruncile Lui) – religia ce i-a fost dată lui Adam, ca religie pentru descendenţii săi, aşa cum este scris în Scripturi.

Prin urmare, nu ne rămâne decât să comparăm data la care este atestată existenţa lui Adam, Seth, Noe şi mai apoi a lui Avraam – ca punct de referinţă în istoria religiilor monoteiste, faţă de atestarea istorică şi arheologică a primei religii politeise, ca religie oficială a primei civilizaţii, şi vom vedea în mod evident faptul că întâi a existat credinţa într-un Dumnezeu Unic şi mai apoi, prin deviere, a apărut politeismul.

Sumer1. Deşi există dovezi arheologice că au existat comunităţi umane între Tigru şi Eufrat cu 5000 – 4500 de ani î.Ch., prima civilizatie de pe Terra – civilizaţia summeriană, se dezvoltată pe teritoriul Mesopotamiei, acum 3100 de ani(deci după Adam, Seth, sau Noe şi, posibil înainte dau în timpul vieţii lui Avraam).
Religia mesopotamienilor este o religie politeistă cu zeităţi principale Enlil şi Ninlil. Ei descind din Anu, cel mai mare dintre zei, tatal şi rege al celolalţi zei, format dintr-o trinitate: Anu, Enlil şi Enki, trinitate cunoscută sub numele de Ea. (Iată, deci, că ideea trinităţii şi al tatălui divin nu aparţine creştinilor, căci summerienii au enunţat-o primii…cel puţin aşa spun istoricii.)

2. Din 3100 î.Ch – se dezvoltă civilizaţia egipteană de-a lungul Nilului, pe teritoriul Egiptului. Atestări despre existenţa unor comunităţi umane pe valea Nilului datează dinainte de 6000 î.Ch., însă ele au devenit suficient de prospere după alţi 3000 de ani, când abia atunci au format civilizaţia egipteană. Egiptenii aveau o religie politeistă bazată pe numeroşi zei şi zeiţe decendenţi din Atum – zeul care s-a creat pe sine.

3. 2500 î.Ch – civilizaţia hindusă – formată pe valea Indului. Primele comunităţi sunt atestate din anii 3200 î.Ch, însă civilizaţia hindusă se formează abia după alţi 700 de ani. Religia hindusă este o religie politeistă, în care zeii pot avea orice înfăţişare doresc (elemente naturale, plante, animale, combinaţii de om cu animal, etc.) Zeul suprem este Brahma, care şi el este un zeu întreit, alături de Vişnu şi Şiva. (iarăşi ideea trinităţii cu mult înainte de Hristos)

4. 2000 î.Ch – civilizaţia egeeană – zona de coastă a Greciei. Panteonul grec este şi el format de un creator – Chaos. Chaos nu este nici bărbat şi nici femeie – (se păstrează unul dntre atributele lui Alllah – nu are formă umană şi nici sex), însă din această entitate iau naştere zeităţile primordiale (iar ideaa paternităţii)c are împerună vor forma o ordine de sine stătătoare: Aether – întunercul, Thalasa – marea, Hemera- ziua, Gaia – pământul, Thetis – apa curgătoare, Erebor – lumina, Uranus – paradisul, Chronos – timpul, etc. Din mariajul Rhea – Kronos apar pe lume Zeus – tatăl celolalţi zei şi creatorul omului.

5. Deşi nu formează o civilizaţie anume, am să menţionez aici formarea Iudaismului, pentru că această religie vine în sprijinul acestei demonstraţii.

 

sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 3