musulman - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

IMPORTANŢA EXPRIMĂRII FRUMOASE

IMPORTANŢA EXPRIMĂRII FRUMOASE Gândiţi-vă de cât timp avem această capacitate atât de importantă – vorbirea… De cât timp puteţi să vă exprimaţi liber, fără cel mai mic efort, sau să formulaţi propoziţia dorită. Fără îndoială, veţi răspunde: ,,De foarte mult timp”. Totuşi nu multă lume îşi pune această întrebare, deoarece ne naştem cu capacitatea amintită […]

IMPORTANŢA EXPRIMĂRII FRUMOASE

Gândiţi-vă de cât timp avem această capacitate atât de importantă – vorbirea… De cât timp puteţi să vă exprimaţi liber, fără cel mai mic efort, sau să formulaţi propoziţia dorită. Fără îndoială, veţi răspunde: ,,De foarte mult timp”. Totuşi nu multă lume îşi pune această întrebare, deoarece ne naştem cu capacitatea amintită şi astfel, de cele mai multe ori, considerăm că reprezintă un drept ce ni se cuvine în mod necondiţionat.

Cei mai mulţi dintre noi sunt capabili să vorbească oricât de mult sau de puţin îşi doresc numai datorită lui Allah, dar se pare că, în general, oamenii au devenit atât de obişnuiţi cu aceasta, încât nu mai realizează cât de importantă e exprimarea. De fapt, noi toţi ar trebui să îi recunoaştem importanţa; faptul că suntem capabili să ne exprimăm este o binecuvântare; Allah ne-a oferit această binecuvântare cu un scop: acela de a primi răsplată sau de a fi pedepsiţi în Ziua Judecăţii pentru fiecare cuvânt rostit. Allah a creat oamenii pentru a-L sluji. Ne-a înzestrat cu inteligenţă pentru a înţelege şi a crede în măreţia Sa; în acelaşi mod, ne-a dăruit văzul pentru a vedea şi a aprecia creaţia Sa sublimă, auzul pentru a asculta versetele Sale atunci când sunt recitate şi limbajul pentru a duce mai departe mesajul Său şi pentru a-L preaslăvi. Aşa cum se spune în Coran:

În niciun caz! Iar Noi vom scrie ceea ce spune şi-i vom spori Noi chinul. Noi vom lua de la el moştenire ceea ce spune el şi va veni la Noi singur. (Maryam 19:79-80),

fiecare cuvânt rostit de o persoană Îi este cunoscut lui Allah. Astfel, aşa cum toţi sunt responsabili pentru ce credinţă aleg, pentru faptele lor, tot aşa vor da socoteală pentru fiecare cuvânt rostit şi vor primi răsplata corespunzătoare în Ziua Judecăţii de Apoi. Totuşi cei mai mulţi nu consideră că vor fi chemaţi să se justifice pentru tot ceea ce au făcut, pentru fiecare cuvânt sau frază; ei sunt nepăsători în ceea ce priveşte limbajul lor, vorbesc fără să se gândească şi fără să îşi dea seama de responsabilitatea pe care o au. Însă promisiunea lui Allah, aşa cum se mărturiseşte în Coran, va fi cu siguranţă ţinută; atunci oamenii vor fi uitat de mult timp ceea ce au rostit, dar cuvintele lor le vor fi reamintite în Ziua Judecăţii. Prin acest verset din Coran:

Însă peste voi sunt veghetori cinstiţi, care scriu. Ei ştiu ce faceţi voi. (Al-Infitar 82:10-12),

Allah ne arată că îngerii notează tot ceea ce noi vorbim. Într-un alt verset, Allah ne spune că, aşa cum ne-a dat posibilitatea de a ne exprima singuri, în Ziua Judecăţii, la fel, îi va da posibilitatea pielii noastre de a depune mărturie pentru tot ceea ce am făcut:

Şi vor grăi ei către pieile lor: «De ce aţi făcut mărturie împotriva noastră?», iar ele le vor răspunde: «Ne-a făcut să grăim Allah, Cel care face să grăiască toate lucrurile. El v-a creat pe voi întâia oară şi la El veţi fi întorşi.» (Fussilat 41:21).

Astfel, indiferent cât de mult unii dintre noi ar dori să nu îşi asume responsabilitatea vorbelor lor sau cât de mult ar dori să evite mărturisirea lor, încercarea lor nu va fi de niciun folos. Chiar dacă ei nu vor dori să dea socoteală, pielea o va face în locul lor, depunând mărturie pentru fiecare faptă, una câte una. De aceea, în această viaţă, scopul nostru ar trebui să fie acela de a nu spune ceva ce am putea regreta mai târziu în faţa lui Allah, nici chiar o singură frază pentru care nu vom putea da socoteală şi care ne va umple de regrete. Sigur că aceia care înţeleg pe deplin aceste aspecte şi trăiesc în conformitate cu ele sunt adevăraţii credincioşi; deoarece credinţa lor este sinceră şi vorba lor întotdeauna va fi sinceră, ei rămânând mereu conştienţi de prezenţa lui Allah. În consecinţă, ei vor putea spune, aşa cum este scris şi în Coran:

În ce-l priveşte pe acela căruia i se va da cartea sa în dreapta lui, el va zice: «Ţineţi, citiţi cartea mea!» (Al-Haqqah 69:19),

având conştiinţa curată. Credincioşii sunt cei mereu conştienţi de prezenţa lui Allah, cei care trăiesc ca musulmani în această lume şi, prin urmare, vorbesc ca nişte musulmani.

În ceea ce-i priveşte pe oameni, în general, unul dintre cele mai importante aspecte din viaţa lor este limbajul. Prin acesta ei îşi exprimă părerile, credinţele, idealurile şi gândurile. În final, multe din ceea ce ei simt în inimile lor, gândurile pe care caută să le ascundă, dorinţele, idealurile sau temerile sunt de asemenea reflectate în limbaj. Indiferent de starea sufletească a unei persoane, stabilă sau nu, sau de nivelul de inteligenţă şi conştiinţă, toate aceste aspecte vor fi evidenţiate prin cuvintele pe care le folosesc. Din limbajul lor se poate înţelege dacă sunt sinceri, de încredere, rău intenţionaţi sau potenţiali mincinoşi. Este un adevăr cunoscut că una dintre caracteristicile definitorii ale unei persoane o reprezintă modul său de exprimare. Atunci când o persoană este judecată pentru o anume problemă, în general, ceea ce declară este luat în considerare pentru a i se stabili inocenţa sau vinovăţia. Interviul dat unui angajator, cu scopul de a obţine un loc de muncă, este un bun exemplu. Deoarece angajatorii nu consideră materialul scris, prezentat de cel care doreşte slujba respectivă, ca fiind suficient de clar, optează pentru o discuţie faţă la faţă; această formă de comunicare îi ajută să obţină informaţii despre angajaţi. Asemenea discuţii ajută angajatorul să îşi formeze o părere mai adecvată asupra personalităţii şi caracterului adevărat al solicitantului. Coranul, Cartea care ne oferă nouă cele mai bune informaţii în toate privinţele, ne informează că vorbirea este unul dintre cele mai importante mijloace de a aduce la lumină caracterul unei persoane. Într-un verset, Allah ne spune că modul în care ne exprimăm este un factor important în a-i distinge pe cei sinceri de cei nesinceri:

Dacă am voi Noi, ţi-i i-am arăta ţie şi tu i-ai recunoaşte pe ei după semnele lor. Dar o să-i cunoşti tu după tonul vorbei lor. Iar Allah cunoaşte faptele voastre. (Muhammad 47:30).

Aşa cum exprimarea poate dezvălui oameni rău intenţionaţi, ipocriţi sau cu suflet rău, la fel poate scoate în evidenţă credinţa, moralitatea şi bunătatea sufletului. În consecinţă, cel care are o credinţă sinceră în inimă vorbeşte ca un credincios, adică în stilul musulmanului. Modul de exprimare al unui musulman este una dintre cele mai clare manifestări ale dragostei faţă de Allah, ale ataşamentului faţă de El, ale respectului şi conştientizării prezenţei Lui. Din această cauză, vorbirea este una dintre caracteristicile care îi diferenţiază pe credincioşi de necredincioşi. Ca recompensă pentru credinţa lor sinceră, Allah îi ajută pe credincioşi să vorbească în modul cel mai nobil, mai potrivit şi mai sensibil. Un credincios, prin cunoaşterea acestui adevăr, I se supune şi are mai multă încredere în Allah. Cei care nu îşi trăiesc viaţa în completă credinţă sunt mai preocupaţi ca răul ascuns în inimile lor să nu răzbată şi prin cuvinte, însă indiferent câtă grijă ar avea, ei nu reuşesc să ascundă ceea ce sunt cu adevărat. Modul de a vorbi al unui musulman este o trăsătură câştigată nu prin acordarea unei atenţii speciale asupra modului în care ne folosim cuvintele, ci prin credinţă sinceră. Aceasta este o lege a lui Allah şi o calitate a credincioşilor.

Un alt aspect important al modului de exprimare este următorul: Allah le-a impus credincioşilor să-i informeze pe ceilalţi despre Islam, precum şi despre preceptele moralei islamice. Atunci când supuşii Săi, trăind conform valorilor religioase şi fiind permanent conştienţi de măreţia lui Allah, îşi exprimă sincer sentimentele şi gândurile în faţa celor ignoranţi, ei pot să îi ajute pe ceilalţi să se întoarcă la Islam, iar inimile lor sunt copleşite de prezenţa lui Allah. De asemenea, acesta este un act important de adorare. De aceea adevăraţii musulmani Îi cer întotdeauna lui Allah darul de a vorbi inteligent, cu înţelepciune şi adecvat. Atunci când vorbesc, ei fac referire la Allah prin cele mai bune cuvinte, prezentând moralitatea Islamului, bucurându-se de ceea ce este permis şi interzicând ceea ce este greşit. Astfel, pentru credincioşi exprimarea reprezintă o formă de adorare prin care pot câştiga răsplată de-a lungul întregii vieţi. Aşa cum reiese din următorul verset:

Şi cine spune vorbe mai frumoase decât acela care cheamă la Allah, săvârşeşte faptă bună şi zice: «Eu sunt dintre musulmani»? (Fussilat 41:33),

cei care vorbesc nobil sunt cei care-i cheamă pe ceilalţi să se supună moralităţii coranice; cu alte cuvinte – cei ce vorbesc în stil islamic. Adoptând acest mod de comunicare, credincioşii speră să câştige mulţumirea lui Allah, mila Sa şi Paradisul. Din acest motiv, toţi credincioşii care doresc cu sinceritate să se reîntoarcă la Allah trebuie să îndeplinească ceea ce este necesar pentru a vorbi ca un musulman şi să manifeste hotărâre în această privinţă, până la sfârşitul zilelor lor.

_________

Sursa: Modul de exprimare al musulmanului, Editura Femeia Musulmană, 2010

Source Link

RĂBDAREA ESTE UN TURN DE LUMINĂ

RĂBDAREA ESTE UN TURN DE LUMINĂ Muhammad Al-Ghazali „Răbdarea este o lumină.” (Muslim) Pe căile întortocheate ale vieţii, când omul se confruntă cu necazuri şi greutăţi, iar întunericul nenorocirilor şi suferinţelor se prelungeşte, numai răbdarea este cea care acţionează ca o lumină pentru un musulman, care-l împiedică să rătăcească încoace şi încolo şi îl […]

RĂBDAREA ESTE UN TURN DE LUMINĂ

Muhammad Al-Ghazali

„Răbdarea este o lumină.” (Muslim)

Pe căile întortocheate ale vieţii, când omul se confruntă cu necazuri şi greutăţi, iar întunericul nenorocirilor şi suferinţelor se prelungeşte, numai răbdarea este cea care acţionează ca o lumină pentru un musulman, care-l împiedică să rătăcească încoace şi încolo şi îl salvează din mlaştina dezamăgirii, a disperării şi a frustrării. Răbdarea este o calitate elementară de care un musulman are nevoie pentru a-şi modela viaţa în această lume şi în cea ce va să vină. Doar pe această bază ar putea el face faţă întregii sale activităţi. El ar trebui să o folosească drept torţă, să-i lumineze calea, altfel va fi înfrânt în viaţă. Să se pregătească să îndure necazurile şi greutăţile şi să nu scormonească sau să stârnească iadul. Să nu stea şi să aştepte rezultatul ori cât de mult ar dura. Să nu se ferească de responsabilităţi, oricare ar fi ele. Mintea să nu-i fie tentată să se dedea la violenţă, indiferent de îndoieli şi greşeli, greutăţi şi necazuri. Să aibă mare îndurare în sine. Să nu se înspăimânte de norii întunecoşi ce apar la orizontul vieţii, chiar dacă aceştia apar necontenit, ci să fie siguri că aceşti nori de necazuri şi greutăţi vor dispărea şi cerul senin şi strălucitor al succesului şi gloriei se va ivi din nou. De aceea, înţelepciunea şi perspicacitatea arată că pariţia sa trebuie aşteptată cu rabdare, pace şi convingere.

Allah, Cel Atotputernic a subliniat acest punct în repetate rânduri, şi anume că nici un om nu se poate feri de încercări şi ispite, pentru ca omul să fie atent şi pregătit în orice clipă, dacă necazurile şi greutăţile îl copleşesc, să nu se înspăimânte de aceste năpaste cereşti şi pământeşti şi să fie dezamăgit.

Şi vă vom încerca până ce îi vom cunoaşte pe cei care luptă pentru cauza lui Allah dintre voi şi cei statornici şi vom încerca veştile despre voi. [Muhammad 47:31]

Un mare poet a exprimat aceeaşi idee în aceste cuvinte: „Noi am prevăzut nenorocirile nopţii înainte ca ele să apară. Şi, când au apărut, eram tot neştiutori.”

Fără îndoială, este folositor pentru om să înfrunte problemele şi necazurile cu mintea limpede şi să fie pregătit dinainte, fiindcă astfel va putea să-şi stabilizeze şi consolideze poziţia.

CEI DOI PILONI AI RĂBDĂRII

Răbdarea are la bază două realităţi importante. Prima se referă la natura vieţii pământeşti. Iată lămuririle: Allah nu a făcut din această lume o casă a păcii şi mulţumirii sau a răsplăţilor şi recompenselor, ci o casă a ispitelor. Timpul pe care omul îl petrece pe pământ este într-adevăr o perioadă de nenumarate experienţe. El iese dintr-o încercare pentru a intra în alta, mai grea şi diferită de cele prin care a trecut deja; adică omul este ispitit de un lucru, apoi de altul, total diferit, aşa cum fierul este mai întâi încalzit la foc şi apoi introdus în apă. Tot aşa, şi omul trece atât prin încercări favorabile, cât şi prin încercări nedorite.
Când Allah l-a binecuvântat pe Suleiman aleyhisselam cu un imperiu uriaş şi magnific, el cunoştea legi fireşti ale pământului. El a zis:

Aceasta este prin graţia Domnului meu, ca să mă încerce dacă eu sunt mulţumitor sau nemulţumitor. Însă acela care este mulţumitor este mulţumitor pentru sine însuşi, cât despre acela care este nemulţumitor, Domnul meu Îşi este De Ajuns pentru Sine şi El este Însărit [şi] Mărininimos. [An-Naml 27:40]

Motivele pentru care suntem încercaţi cu tristeţi şi greutăţi sunt necunoscute şi instabile. Totuşi, le putem înţelege cum se cuvine, prin exemplul soldaţilor ce luptă pe câmpul de bătălie. Pe câmpul de luptă unele grupuri trebuie să lupte până ce unii dintre ei işi pierd viaţa nepreţuită, astfel ca vieţile altora să poată fi salvate. Siguranţa altor sectoare depinde de grupurile rămase, care trebuie să lupte şi în alte bătălii. Această strategie se aplică pentru interesul ţării şi pentru dobândirea unor foloase mai mari de către conducerea armatei.

În această luptă, viaţa unui om nu are importanţă, fiindcă problema este mult mai extinsă.

La fel este şi poziţia norocului şi a sorţii. Un om trece prin diferite feluri de încercări, până se prabuşeşte, învins, fiindcă nu mai are altă cale, decât să întâmpine greutăţile care l-au copleşit cu răbdare şi supunere. Deoarece întreaga viaţă este un loc de încercare, trebuie să ne străduim din greu să ieşim din ea.

Care este ispita sau încercarea vieţii? Nu poate fi descrisă în cuvinte sau în discuţii. Omul se confruntă cu greutăţile care deschid în faţa lui calea fricii şi frustrării. Prin încercare se numără trăsăturile care-l îndeamnă pe om să fie gelos, să nutrească ranchiună împotriva unui prieten sincer; se numără de asemenea şi tirania pentru care o naţiune ocupă locul unei zeităţi, pe când ceilalţi oameni îşi varsă sângele ca sacrificiu pentru redobândirea drepturilor lor furate.

Din prima zi şi până în ziua de astăzi, istoria vieţii pământeşti este foarte dureroasă. Adevărul este că omul trebuie să-şi croiască singur drumul în viaţă şi să fie sigur că drumul către destinaţia sa este plin de spini şi murdărie.

A doua realitate se referă la natura şi temperamentul credinţei. Credinţa este numele legăturii dintre om şi Domnul său.

În ceea ce priveşte relaţiile dintre oameni, adevărata prietenie şi sinceritate poate fi judecată doar atunci când aceştia se confruntă cu situaţii nefavorabile şi dure, când înfruntă greutăţile generate de capriciile timpului şi când relaţia lor este înconjurată de tot felul de probleme. În astfel de situaţii iese la iveală adevărata sinceritate şi adevăratul merit al omului. La fel se întâmplă şi în cazul credinţei, unde pentru a afla adevărul şi sinceritatea credinţei este necesar ca un musulman să fie încercat, să fie trecut prin foc, pentru a vedea dacă iese din această încercare strălucind ca aurul sau mistuit împreună cu celelalte reziduuri.

Oare socotesc oamenii că vor fi lădaţi [în pace], dacă vor spune “Noi credem!”, şi că ei nu vor fi încercaţi? / Noi i-am încercat pe cei dinaintea lor şi Allah îi cunoaşte pe cei care spun adevărul şi îi cunoaşte pe cei care mint [în privinţa credinţei]. [Al-`Ankabut 29:2-3]

Fără îndoială, ştiinţa lui Allah acoperă toate aspectele evidenţiate sau ascunse şi această încercare nu se adaugă ştiinţei Sale, fiindcă El ştie toate condiţiile de la început şi până la sfârşit.

Ştiinţa divină nu poate fi o bază pentru preţuirea omului, preţuire care se va face numai pe baza propriilor sale fapte. Dacă unii criminali îşi neagă crimele, atunci în Ziua Judecăţii ce dovadă poate fi adusă împotriva lor, decât să fie puşi la încercare în această lume şi propriile lor mădulare să mărturisească împotriva lor?

Despre asemenea oameni, Coranul spune astfel:

Şi în Ziua când Noi îi vom aduna pe toţi, atunci le vom zice acelora care au făcut asociaţi: „Unde sunt asociaţii pe care i-aţi pretins?” / Atunci nu vor avea alt răspuns decât să zică: „[Jurăm] pe Allah, Stăpânul nostrum! Noi nu am făcut niciodată asociaţi!” / priveşte cum se mint pre ei înşişi şi cum părăsesc ei ceea ce au născocit. [Al-An`am 6:22-24]

Cum se poate face evaluarea acestor criminali în lumina ştiinţei divine? Ei îşi vor primi răsplata cuvenită doar atunci când păcatele lor se află dinaintea lor. Toate eforturile şi silinţa lor de a răspândi corupţia şi nelegiuirea printre ceilalţi şi toate păcatele le vor fi prezentate înaintea lor.

Pe aceste două piloane s-a menţinut temelia răbdării. Şi din acest motiv, religia o impune, dar cel ce-şi deschide ochii înaintea realităţilor este năucit în faţa greutăţilor şi mădularele sale nu-l mai ajută să lupte împotriva dificultăţilor. Firea sa nerăbdătoare nu suportă să aştepte, să aibă răbdare şi el nu poate să îndure acest lucru. De aceea, atunci când se întâmplă o nenorocire sau ajunge să sufere vreun eşec sau vreun accident, pământul cu toată întinderea lui devine prea îngust pentru el şi condiţiile i se par disperate. El doreşte să scape din aceste condiţii cât ai clipi, dar este evident că efprturile lui nu vor avea succes, fiindcă este împotriva firii pământeşti şi a religiei. Un musulman trebuie să înveţe să fie răbdător şi să aştepte atâta timp cât este nevoie.

Omul a fost creat din grabă. Eu vă voi arăta semnele Mele, însă nu-Mi cereţi să Mă grăbesc! (Al-Anbiyaa’ 21:37)

________________

Sursa: femeiamusulmana.blogspot.com

Source Link

Ambasadorul Italiei la Riyadh se convertește la Islam

Ambasadorul Italiei in Arabia Saudita s-a convertit la Islam, fiind cel de-al doilea diplomat italian care a făcut alegerea de a îmbrățișa Islamul. Domnul Alfredo Maiolese relatează despre convertirea sa la Islam, exprimându-și convingerile într-o emisiune televizată. Un alt Ambasador al Italiei se convertise la Islam în timpul misiunii sale în Arabia Saudită în anii […]

Un alt Ambasador al Italiei se convertise la Islam în timpul misiunii sale în Arabia Saudită în anii 2000. Torquato Cardilli, care provenea dintr-o tara catolică, luase aceasta decizie la inceputul Ramadanului, tot dupa mai multi ani de studiu a religiei islamice.

Fie ca Allah să îi răsplătească și să le întărească credința!

Source Link