Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Credința înrădăcinată în sufletul credinciosului 2

  De cele mai multe ori, omul este tentat să urmeze chemările acestei lumi şi propriile pofte, uitând că viaţa pe pământ este asemenea unei picături de apă într-un ocean, una trecătoare şi lipsită de importanţă, fiind un punct intermediar, care pregăteşte omul pentru Viaţa de Apoi. De asemenea, de multe ori, omul oferă corpului […]

De cele mai multe ori, omul este tentat să urmeze chemările acestei lumi şi propriile pofte, uitând că viaţa pe pământ este asemenea unei picături de apă într-un ocean, una trecătoare şi lipsită de importanţă, fiind un punct intermediar, care pregăteşte omul pentru Viaţa de Apoi. De asemenea, de multe ori, omul oferă corpului său ceea ce acesta cere şi inimii sale nu îi dă nimic (hrana spirituală). Astfel, corpul este cel care ajunge să conducă persoana şi aceasta comite greşeli. Persoana ajunge să slujească această lume şi să se afunde tot mai mult în problemele cotidiene, uitând învăţăturile Profetului Mohammed, salla Allahu aleihi wa sallam, care a spus:


„Viaţa din această lume, comparată cu cea din Viaţa de Apoi, este asemenea unui deget pe care unul dintre voi l-ar pune într-un ocean şi apoi l-ar scoate afară şi ar compara apa care a rămas pe degetul său cu apa rămasă în ocean.”
(relatat de Muslim)


De multe ori, inima este legată de bogăţiile materiale, pe care omul le posedă în această lume, de toate lucrurile pe care acesta le poate cumpăra pentru sine sau pentru cei care se află în jurul său. Astfel, inima devine captivă propriilor pofte, este încătuşată şi nu mai reuşeşte să îl întâlnească pe Creatorul Său; legătura cu El, Preaînaltul, se rupe, iar trupul, lipsit de prezenţa Sa Divină şi de lipsa hranei spirituale, se îmbolnăveşte, nemaiajungând să vadă realitatea aşa cum ar trebui. Mesagerul lui Allah, salla Allahu aleihi wa sallam, ne avertiza asupra acestui lucru, spunându-ne:
„Fiţi cu grijă! Este o bucată de carne în corpul vostru, iar dacă aceasta este sănătoasă, tot corpul va fi sănătos, dar dacă ea este stricată, şi corpul vostru va fi stricat; iar acea parte este inima.”
(relatat de Bukhari şi Muslim)


Allah subhanahu wa ta’ala a făcut inima omului supusă şi curată, însă Sheitan, şoptindu-i la ureche, ajunge, astfel, în interiorul inimii, făcând-o să devină nestatornică, corupând-o. Astfel, omul se afundă clipă după clipă în întuneric, răul îşi face loc în inima acestuia. Sheitan plasează îndoiala în inimile oamenilor, astfel încât aceştia nu mai sunt siguri de nimic din tot ceea ce fac şi, astfel, se îndepărtează tot mai mult de supunerea pe care o datorează lui Allah subhanahu wa ta’ala şi sufletul lor se pierde:


Şeitan a pus stăpânire peste ei şi i-a făcut pe ei să uite pomenirea lui Allah. Aceştia sunt ceata lui Şeitan şi ceata lui Şeitan sunt cei pierduţi!
(Al-Mujadilah 58:19)

Frumusețea Islamului

Source Link

Views: 4

Este usor sa devii Musulman

Este usor sa devii Musulman. Tot ceea ce trebuie cineva sa faca, este sa declare: „ASH-HADU ANLA ILAHA ILLA-ALLAH WA ASH-HADU ANNA MOHAMMADAN RASUL-ALLAH”. Iar traducerea este: Marturisesc ca nu exista alt dumnezeu demn de adorare in afara de Allah, si marturisesc ca Muhammad este robul si trimisul Sau. Trebuie sa luam in considerare ca […]

Este usor sa devii Musulman. Tot ceea ce trebuie cineva sa faca, este sa declare:

„ASH-HADU ANLA ILAHA ILLA-ALLAH WA ASH-HADU ANNA MOHAMMADAN RASUL-ALLAH”.

Iar traducerea este:

Marturisesc ca nu exista alt dumnezeu demn de adorare in afara de Allah, si marturisesc ca Muhammad este robul si trimisul Sau.

Trebuie sa luam in considerare ca atunci cand declaram din toata inima „nu exista alt dumnezeu demn de adorare in afara de Allah”, aceasta implica din partea noastra dragoste, credinta si supunere fata de legile islamice, care ne definesc ca Musulmani. Este o cerinta a cuvintelor „nu exista alt dumnezeu demn de adorare in afara de Allah” sa iubim de dragul lui Allah si sa respingem de dragul lui Alah. Aceasta inseamna ca un Musulman trebuie sa iubeasca si sa fie loial credinței sale.

Atunci cand cineva crede cu sinceritate ca Islamul este religia adevarata a lui Dumnezeu si ca „nu exista alt dumnezeu demn de adorare in afara de Allah, si ca Muhammad este robul si trimisul Sau”…el sau ea, ar trebui sa declare imediat Shahada. El sau Ea, ar trebui sa nu ezite.
Fiecare avem un anumit timp de trait. Nu stim cand viata noastra se va sfarsi. Se poate sa fie in minutul urmator. De aceea, o persoana ar trebui sa spuna Shahada si sa se grabeasca sa devina un musulman sau o musulmanca cât mai bun/a.

Important este ca sa intelegem ca Islamul inseamna supunere completa, Vointei lui Dumnezeu. Ceea ce Allah ne-a spus sa facem, sa incercam sa facem si ceea ce Allah ne-a spus sa nu facem, sa nu facem.

Odata rostita SHAHADA, esti musulman!

sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 4

Ce este credința? Dar necredința?

  Oricine poate constata că universul în care vieţuim se întemeiază pe o rânduială, pe o ordine. Există nişte legi şi interacţiuni între toate unităţile care alcătuiesc acest univers. Totul este dispus pe un plan uriaş, acre are o organizare perfectă şi grandioasă.  Soarele, Luna, stelele şi toate celelalte corpuri cereşti sunt dispuse în univers […]

Oricine poate constata că universul în care vieţuim se întemeiază pe o rânduială, pe o ordine. Există nişte legi şi interacţiuni între toate unităţile care alcătuiesc acest univers. Totul este dispus pe un plan uriaş, acre are o organizare perfectă şi grandioasă.  Soarele, Luna, stelele şi toate celelalte corpuri cereşti sunt dispuse în univers într-un sistem extraordinar de bine pus la punct. Ele acţionează conform unor legi imuabile şi evoluează în nişte coordonate fără să cunoască nici cea mai mică deviere de la cursul lor. Pamântul se roteşte în jurul axei sale şi în evoluţia sa în jurul soarelui urmează , cu cea mai mare stricteţe , drumul prestabilit. Tot aşa, tot ce există pe lume, începând cu minusculii electroni care sunt într-o mişcare permanentă, până la uriaşele galaxii, pururea acţionează conform unor legi ale lor. Materia, energia,şi viaţa, în totalitatea ei, îşi urmează propriile lor legi şi evoluează,se transformă, trăiesc şi mor tot sub înrâurirea acestor legi.Şi în regnul uman legile naturii sunt destul de evidente. Naşterea omului, creşterea lui şi întreaga sa viaţă sunt determinate de o serie de legi biologice. Omul îşi asigură hrana din natură, conform unor legi neschimbate.Toate organele sale începând cu cele mai mici celule şi terminând cu inima şi creierul, fără nici o excepţie, funcţionează conform unor legi date o dată pentru totdeauna. Pe scurt, universul nostru este o lume care se menţine, supunându-se unor legi prestabilite şi fiecare component al acestui univers urmează un drum al său determinat de aceste legi. Această lege puternică şi atotcuprinzătoare, care guvernează asupra atot ce intră în alcătuirea acestui univers,începând cu cele mai fine particule şi terminând cu uriaşele galaxii,este legea lui Allah, creatorul şi suveranul acestui univers. Toate fiinţele se supun legii lui Allah şi de aceea toată lumea este legată de religia islamică. Pentu că islamul nu semnifică altceva decât supunerea întregului univers voinţei lui Allah. În această accepţiune a sensului cuvântului islam, şi Soarele şi Luna,şi toate celelalte corpuri cereşti sunt „musulmani”. Aceeaşi situaţie este valabilă penru apă ,aer, temperatură, roci, copaci şi animale.
Source Link

Views: 2