Evreii si musulmanii – 3

  M. ‘Imarah   În cartea lui Israel Shahak intitulată “Religia iudaică şi atitudinea ei faţă de neevrei”, există o discuţie documentată despre interzicerea vărsării sângelui evreiesc şi permiterea vărsării sângelui altora şi a exterminării lor. “Evreul care ucide un neevreu este vinovat numai de păcatul împotriva rânduielilor cereşti, pentru care tribunalul nu condamnă, iar […]

 

M. ‘Imarah

 

israel_shahakÎn cartea lui Israel Shahak intitulată “Religia iudaică şi atitudinea ei faţă de neevrei”, există o discuţie documentată despre interzicerea vărsării sângelui evreiesc şi permiterea vărsării sângelui altora şi a exterminării lor.

“Evreul care ucide un neevreu este vinovat numai de păcatul împotriva rânduielilor cereşti, pentru care tribunalul nu condamnă, iar cauzarea morţii unui neevreu indirect nu este în nici un caz socotită păcat. Dacă ucigaşul neevreu cade sub influenţa legilor evreieşti, el trebuie ucis, indiferent dacă victima nu este evreu iar dacă ucigaşul adoptă iudaismul, el nu este pedepsit”.

Numeroşi hahami au comentat aceste afirmaţii şi au ajuns la concluzia logică a acestei angajări faţă de rânduială, adică posibilitatea uciderii tuturor neevreilor aparţinând unui  popor inamic sau chiar necesitatea uciderii lor, iar această idee este încurajată public începând din anul 1972 în îndrumarea soldaţilor israelieni habotnici.

Primul sfat oficial de acest fel apare într-o broşură publicată de comandamentul zonei centrale a armatei israeliene – sub a cărei autoritate se află Cisiordania. Hahamul responsabil, colonelul Fidan, afirmă în această broşură: “În cazul ciocnirii forţelor noastre cu civili în timp de război, în timpul urmăririi unei unităţi sau în timpul unei incursiuni, dacă nu există dovada că ei au provocat vreo pierdere forţelor noastre, există posibilitatea uciderii lor, ba chiar necesitatea săvârşirii acestui lucru, în conformitate cu rânduiala care îndeamnă chiar şi la uciderea civililor paşnici.”

Soldatul Moshe a adresat o scrisoare hahamului său Shimon Wiser, în care l-a întrebat: “În unitatea mea a avut loc o discuţie despre “puritatea  armei” şi despre posibilitatea uciderii arabului lipsit de armă, a femeilor şi a copiilor sau dacă trebuie să ne răzbunăm pe arabi. Fiecare a răspuns după cum l-a tăiat capul şi nu au ajuns la un răspuns categoric. Oare trebuie să-i ucidem pe arabi ca pe uriaşi, adică să-i omorâm până ce li se stinge amintirea pe pământ? “Şi să se şteargă amintirea uriaşilor sub cer.” (Deuteronomul: 25,9).

Sau să procedăm aşa cum se procedează în războiul drept, în care omul îi ucide doar pe soldaţi? Pot să ofer apă unui arab care se  predă?”

Hahamul Shimon Wiser i-a trimis soldatului Moshe o  scrisoare în care se spunea: “Am să-ţi transmit câteva vorbe ale înţelepţilor şi ţi le voi explica: Războiul la neevrei are reguli speciale, ca regulile jocului,  ale fotbalului, sau ale baschetului, dar războiul pentru noi – aşa după cum afirmă înţelepţii noştri – nu este un joc, ci este o necesitate vitală. Pornind de la aceste criterii, trebuie să ne gândim la modul purtării lui”. Hahamul Shimon obişnuia să spună: “Ucideţi-l pe cel mai bun dintre neevrei … celui mai bun dintre şerpi sfărâmaţi-i capul!” Aceasta este regula “purităţii armei” conform rânduielii şi nu conform concepţiei străine care a provocat numeroase pierderi  evreilor…”

Soldatul Moshe i-a răspuns hahamului astfel: “Am primit scrisoarea ta şi am înţeles-o astfel: Nu numai că îmi este permis în timp de război să ucid  orice arab şi orice femeie pe care o întâlnesc, dar este de datoria mea să procedez astfel… În ceea ce mă priveşte pe mine,  socotesc  că este de datoria mea să-i ucid, chiar dacă din aceasta  va rezulta o problemă din punctul de vedere al dreptului militar. Cred că această idee despre “puritatea armei” trebuie făcută cunoscută prin intermediul tuturor instituţiilor de învăţământ, pentru ca lumea să-şi formeze o părere în această privinţă şi să nu rătăcească prin labirintul “logicii”, îndeosebi în legătură cu o problemă ca aceasta. Trebuie explicată atât această idee, cât şi modul de îndeplinire a ei. De aceea, te rog să fii activ în privinţa acestei probleme, pentru ca soldaţii noştri să cunoască atitudinea strămoşilor noştri cu toată claritatea”.

Pornind de la această idee, în toate situaţiile în care evreii din armată sau din organizaţiile paramilitare au ucis arabi care nu luau parte la război, inclusiv situaţiile asasinatelor colective, aşa cum s-a întâmplat la Kafr Qasem în anul 1956, ucigaşii au fost  puşi în libertate sau au suferit condamnări extrem de neînsemnate şi au fost puşi în libertate înainte de executare, ceea ce face ca aceste condamnări să pară ca şi cum nici nu ar fi  existat”.

Aceasta este o prezentare a legii talmudice care îngăduie  vărsarea sângelui altora, al neevreilor, chiar şi al neparticipanţilor la război, chiar al femeilor şi al oamenilor buni. Logica acestui iudaism talmudic este un labirint şi o rătăcire care nu li se  potriveşte evreilor!

 

 

 

Source Link

Views: 3

Prima poruncă islamică – 2

  Ce tip de cunoaștere încercăm să atingem noi oamenii? Există multe tipuri de înțelegere și de cunoaștere: cele bazate pe percepție vizuală, cunoaștere interioară și exterioară (descriere și măsură), cele spirituale (contemplare și venerare, ce produc înțelepciune), învățarea și predarea individuală sau cu ajutorul altora, supunerea credincioșilor și încrederea în Creator. Universul conține anumite […]

 

Ce tip de cunoaștere încercăm să atingem noi oamenii? Există multe tipuri de înțelegere și de cunoaștere: cele bazate pe percepție vizuală, cunoaștere interioară și exterioară (descriere și măsură), cele spirituale (contemplare și venerare, ce produc înțelepciune), învățarea și predarea individuală sau cu ajutorul altora, supunerea credincioșilor și încrederea în Creator.

Universul conține anumite legi și categorii ce condiționează toate ființele și acțiunile produse de acestea. Aceste legi și categorii sunt plasate aici de către Creator, care administrează și susține această operațiune. Dintre aceste categorii amintim următoarele:

O mișcare ce pleacă de la simplitate și ajunge la complexitate
Un proces de intrare în existență (într-o mulțime) a elementelor similare, diverse, opuse
Succesiune sau alternare, transferul proprietății, vigoare, putere, sau cunoștințe transmise de la unul la celălalt
Achiziție, pierdere, și recăpătare, sau învățare, uitare și iarăși căpătare de cunoștințe
Luptă și perseverență, sau energie și dăruire
Cădere și reunire, sau analiză și sinteză
Inspirație care descoperă totul, sau intuiție care clarifică totul

Oamenii sunt diferiți în toate aspectele, din moment ce umanitate este supusă unor asemenea condiții și schimbări. Oricum, aceste diferențe naturale și contraste se află într-o balanță dinamică, prolifică, dar oamenii au concepții diferite (schimbătoare) în ceea ce privește știința și credința.

Rezultatul unei asemenea diversități sunt unele învățături-chiar și cele ale Profetului (s.a.a.w.s)-care se uită ușor pentru o anumită perioadă de timp, dar într-o zi ele vor fi reamintite și predate iar. Este normală pierderea tradițiilor și a istoriei după o asemenea creștere a numărului populației și a varietății ei. Toate acestea vor fi reparate, căci asemenea procese au mai avut loc în trecut și se vor mai petrece și în viitor.

profetulAsigurarea ca acest proces să aibă loc s-a produs prin intermediul Scripturilor inspirate de Divinitate, de Profeți și de legi trimise succesiv. Profetul (s.a.a.w.s) a fost binecuvântat cu un caracter ce a armonizat ceva din excelența distinsă a foștilor Profeți. În el s-au combinat cele mai profunde cunoștințe spirituale și înțelepciune, voința de a conduce afacerile colective, vindecarea diferențelor dintre oameni și de a obține reconciliere de durată. El a fost cel care a creat o balanță ideală între chestiunile individuale sau cele colective, prin dreptate și compasiune. Viața lui a fost plină de suferință, toleranță, tenace în fața înfrângerilor, dar și de succesuri și victorii. Modul lui de exprimare era întotdeauna scurt și cuprinzător, memorabil și perfect. O dată cu Coranul, Mahomed (s.a.a.w.s) a fost izvorul unei treziri spirituale și întemeietorul unei civilizații rezistente.

De aceea, a citi (iqra) presupune pentru musulmani asumarea unor responsabilități mari și a unui grad de încercări interioare și exterioare mult mai mari decât pentru cei ce aparțin altor religii. Prin intermediul acestor încercări musulmanii, dar și comunitatea acumulează grație și onoare, precum și virtuți și armonie imense.

 

– finalul celei de-a doua părți –

Source Link

Views: 3

POLIGAMIA ÎN ISLAM

  Șeikh Yusuf Al-Qardawi   Misionarii şi orientaliştii tratează subiectul poligamiei ca un ritual al Islamului, ca una din obligaţiile musulmanului, sau cel puţin o practică plăcută în Islam. Aceasta este o înţelegere greşită, o prejudecată. Norma mariajului, pentru un musulman, este de a se căsători cu o femeie care să îi fie alinarea, bucuria […]

Șeikh Yusuf Al-Qardawi

Misionarii şi orientaliştii tratează subiectul poligamiei ca un ritual al Islamului, ca una din obligaţiile musulmanului, sau cel puţin o practică plăcută în Islam. Aceasta este o înţelegere greşită, o prejudecată. Norma mariajului, pentru un musulman, este de a se căsători cu o femeie care să îi fie alinarea, bucuria sufletului său, îngrijitoarea casei sale şi în care să aibă încredere să îi spună secretele. Astfel, calmul, iubirea şi mila, bazele unui mariaj conform Coranului, îi va susţine. Prin urmare, învăţaţii spun: „Este nerecomandat ca un bărbat care are o soţie virtuoasă, modestă şi care este de ajuns pentru el, să se căsătorească cu alta. Aceasta îl expune la ceea ce este interzis.” Allah Atotputernicul spune:

Nu veţi putea să vă purtaţi întocmai la fel cu [toate] soaţele,chiar dacă aţi voi cu tot dinadinsul. Dar nu vă întoarceţi cu totul [către vreuna dintre ele], lăsând-o [pe cealaltă] ca atârnată! Însă dacă îndreptaţi aceasta şi vă temeţi, Allah este Iertător, Îndurător (Ghafur,Rahim). 

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: „Bărbatul care a avut două soţii şi a înclinat spre una din ele, în Ziua Judecăţii va fi înclinat într-o parte.” (Hadis relatat de Abu Huraira şi consemnat de Abu Dawud –formularea sa proprie – (3133), Al Tirmizi (1141), A-Nisa’I, 7/63, Ibn Majah (1969), Al-Doramy p. 539, şi Ahmed, 2/347-471.)
Unui bărbat îi este interzis să se căsătorească cu o a doua soţie, dacă el se teme că nu va fi capabil să întreţină o a doua soţie, sau care se teme că nu va fi corect.
Allah Atotputernicul spune:

Iar dacă vă temeţi că veţi fi nedrepţi cu orfanii, luaţi de soţii pe acelea care vă plac dintre femei – două, trei sau patru, dar dacă vă temeţi că nu veţi fi drepţi [cu ele], atunci [luaţi] una singură sau ce se află în stăpânirea mâinilor voastre drepte. Aceasta [este situaţia care] vă dă cea mai mică putinţă de a purcede nedrept. (An-Nisaa’ 4:3)

Deşi este preferabil pentru un bărbat să aibă doar o soţie pentru a evita greşelile precum pedeapsa în Ziua Judecăţii, sunt alte consideraţii umane pentru societate – pe care le vom menţiona – care au făcut ca Islamul să le permită musulmanilor să se căsătorească cu mai multe femei. Aceasta, deoarece Islamul este religia care se conformează condiţiilor şi tratează realitatea fără scăpări, exagerări sau fantezii.
Unii oameni vorbesc despre poligamie, afirmând că Islamul a fost primul care a permis-o. Acest lucru este incorect şi o scăpare a istoriei.
Multe ţări şi religii dinaintea Islamului au permis căsătoriile cu un număr mare de femei, zeci de femei fără condiţii şi limitări. Vechiul testament a menţionat că David a avut trei sute de femei, iar Solomon şapte sute, unele din ele erau soţii, în timp ce altele erau concubine. Odată cu apariţia Islamului, s-a stabilit o limită si o condiţie pentru poligamie. Limita s-a stabilit la numărul de patru soţii. Ghilan Ibn Salma a devenit musulman în timp ce avea zece femei, aşa că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus: „Alege patru din ele şi părăseşte-le (divorţează) pe celelalte.” (Hadis relatat de Ibn ‘Omar şi consemnat de Al-Tirmizi (1128) şi Ibn Majah (1953). Acelaşi lucru s-a întâmplat şi celor care au îmbrăţişat Islamul având opt sau cinci soţii; Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a poruncit să nu păstreze mai mult de patru.
În privinţa mariajelor Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) cu nouă femei, a fost ceva restricţionat şi specificat de Allah pentru el, datorită chemării sale la Islam şi nevoii poporului de ele după moartea lui. El a trăit majoritatea vieţii sale cu o singură soţie, Khadijah, fie ca Allah să fie mulţumit de ea. Aceea a fost o preamărire de către Allah a soţiilor Profetului, care aleg calea lui Allah, a Profetului Său (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi viaţa de după moarte. De aceea, Allah i-a interzis să se căsătorească cu altele şi să aleagă alta în locul uneia dintre soţiile sale. Allah Atotputernicul spune:

El nu-ţi mai îngăduie ţie [să iei alte] femei apoi, nici să le schimbi pe ele cu alte soaţe, chiar dacă îţi place frumuseţea lor –afară de cele pe care le stăpâneşte dreapta ta. Allah este peste toate Veghetor. (Al-Ahzab 33:52)

Ca o condiţie proclamată de Islam pentru poligamie, este încrederea în sine a musulmanilor că pot fi corecţi în tratarea celor două soţii în privinţa mâncării, băuturii, îmbrăcămintei, locuinţei şi susţinerii. Dacă cineva nu este sigur de abilitatea lui de a îndeplini astfel de îndatoriri în mod egal, îi este interzis să se căsătorească cu mai mult de o soţie. Allah spune:

Iar dacă vă temeţi că veţi fi nedrepţi cu orfanii, luaţi de soţii pe acelea care vă plac dintre femei – două, trei sau patru, dar dacă vă temeţi că nu veţi fi drepţi [cu ele], atunci [luaţi] una singură sau ce se află în stăpânirea mâinilor voastre drepte. Aceasta [este situaţia care] vă dă cea mai mică putinţă de a purcede nedrept. (An-Nisaa’ 4:3)

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: „Oricine are două soţii şi este mai înclinat spre una din ele, va veni în Ziua Judecăţii târând una din părţile lui în timp ce se lasă în jos.” (Hadis relatat de Abu Huraira şi consemnat de Abu Dawud – formularea sa proprie- (3133), Al-Tirmizi (1141), Al-Nisa’i, 7/63, Ibn Majah (1969), Al-Doramy p. 539 şi Ahmed, 2/347-471.) Înclinarea de care ne avertizează Hadis-ul ia loc când scapă din vedere drepturile ei şi nu când el înclină în sentimente spre una dintre ele, pentru că sentimentele nu fac parte din acele lucruri pe care el să le poată controla, constituie o chestiune naturală, iar Allah îl iartă pentru ceea ce nu depinde de el. Allah Atotputernicul spune:

Nu veţi putea să vă purtaţi întocmai la fel cu [toate] soaţele, chiar dacă aţi voi cu tot dinadinsul. Dar nu vă întoarceţi cu totul [către vreuna dintre ele], lăsând-o [pe cealaltă] ca atârnată! Însă dacă îndreptaţi aceasta şi vă temeţi, Allah este Iertător, Îndurător (Ghafur,Rahim). (An-Nisaa’ 4:129)

Pentru acest motiv, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) obişnuia să se împartă în mod egal între soţiile sale şi să spună: „Allah, aceasta este împărţirea mea, aşa cum îmi stă în putere. Nu mă învinui pentru ce ai Tu în stăpânire şi eu nu pot stăpâni [inima].” (Hadis relatat de Aişa şi consemnat de Abu Dawud (2134), Al-Tirmizi (1140), Ibn Majah (1971), Al-Doramy, Cartea Mariajului p. 540, şi Ahmed 6/144.) Când s-a referit la ceea ce nu avea, era vorba de sentimente şi înclinaţii spre una în mod particular. În clipa când trebuia să călătorească trăgea la sorţi; cea a căreia săgeţi apărea, îl acompania. El a apelat la aceasta pentru a evita gelozia şi pentru a le mulţumi pe toate. Islamul este ultimul cuvânt al lui Allah, în care toţi mesagerii săi sunt stabiliţi. De aceea a venit cu o lege generală şi eternă pentru a îmbrăţişa toate popoarele, toate vârstele şi toţi oamenii. Islamul nu a făcut legi pentru orăşeni, scăpându-i din vedere pe săteni, nici pentru regiunile reci neluând în seamă pe cele calde, sau vice-versa; nici pentru o anumită vârstă, ignorând restul vârstelor şi celelalte generaţii. Islamul apreciază atât importanţa indivizilor, precum şi a comunităţilor.
Un bărbat poate avea o dorinţă puternică de a avea copii, dar poate fi căsătorit cu o femeie care nu poate da naştere copiilor din cauza infertilităţii sau bolii, sau alte motive. Nu ar fi convenţional şi mai bine pentru ea dacă el s-ar fi căsătorit cu altă femeie pentru a-şi îndeplini dorinţa, pâstrând-o în acelaşi timp pe prima şi garantându-i drepturile?
Unii bărbaţi au o dorinţă trupească mai mare, dar pot fi căsătoriţi cu o soţie ce are o dorinţă mică, sau care este bolnavă, are o perioadă lungă de menstruaţie sau altceva. Ea nu satisface dorinţa lui şi nu îi umple ochii lui doritori care caută alte femei. Nu i-ar fi permis să se căsătorească cu altă femeie într-o mod legal în loc să caute o alta doar pentru acest lucru sau să divorţeze de prima?
În plus, numărul femeilor disponibile pentru căsătorie poate fi mai mare decât al bărbaţilor, în special după războaie în care pier foarte mulţi bărbaţi, în special cei tineri. Poate fi în interesul societăţii, iar femeile preferă ca soţii lor să mai aibă deja o soţie în loc să rămână nemăritate toată viaţa lor, să fie private de a avea un mariaj în care există calm, iubire şi protecţie, să fie private de fericirea de a fi mame, deşi instinctul matern există în ele. Sunt doar trei soluţii pentru acest surplus de femei:
1 –să îşi petreacă întreaga viaţă simţind amărăciunea de a fi private de o căsnicie şi de a fi mame, aceasta fiind ca o pedeapsă severă pentru ele deşi nu au comis niciun păcat.
2 –sau să aibă libertatea de a-şi urma instinctele şi să accepte plăcerile pe care le oferă bărbaţi păcătoşi, care, după ce le satisfac dorinţele, le aruncă când tinereţea lor se iroseşte. În plus, astfel se dau naştere unor copii nelegitimi, creşte numărul de copii fără tată, privaţi de drepturi fizice şi psihologice, aceştia devenind cetăţeni neproductivi şi unelte de distrugere şi corupere.
3 –sau să le fie permis să se mărite cu un bărbat căsătorit, care le poate întreţine, proteja şi să le fie confidenţi, aşa cum Allah a poruncit.
Fără îndoială, ultima alternativă este o soluţie ideală şi corectă. Islamul a poruncit:

Şi, oare, voiesc ei judecata din vremea păgâniei? Dar cine, oare, ar putea fi mai bun judecător decât Allah, pentru un neam care se crede statornic? (Al-Ma’idah 5:50)

__________

sursa: femeiamusulmana.blogspot.com

Source Link

Views: 2