Tag: profetul

Drepturile omului in Islam – 4

Dan Michi   Aici trebuie notat că aceste cuvinte au aparţinut Trimisului Preabunului Dumnezeu, fiind rostite în secolul al VII-lea, când, în afara zonei Islamului, poziţia femeii în societate era, cu unele excepţii, destul de modestă şi chiar degradantă. Islamul, prin vocea Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) i-a înălţat statutul, […]

Dan Michi

Aici trebuie notat că aceste cuvinte au aparţinut Trimisului Preabunului Dumnezeu, fiind rostite în secolul al VII-lea, când, în afara zonei Islamului, poziţia femeii în societate era, cu unele excepţii, destul de modestă şi chiar degradantă. Islamul, prin vocea Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) i-a înălţat statutul, numind-o „partener şi ajutor apropiat” al soţului. În Coran există mai multe versete care-i conferă femeii o poziţie egală în societate, cu drepturi proprii, inclusiv dreptul de moştenire. Recunoaşterea valorii femeii nu doar în sânul familiei, ci şi în afara ei, îşi găseşte întruchiparea în Aişa, soţia Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) care, după moartea sa, a rămas una dintre cele mai importante autorităţi în materie de a înregistra hadisuri (colecţie de vorbe şi fapte ale Profetului care formează sursa secundară a legislaţiei islamice din zilele noastre). Această schimbare rapidă în modul de tratare a femeilor în Islam a avut loc, aşa cum am menţionat, într-o perioadă în care poziţia femeii era mult sub cea ocupată de bărbat şi efectul a fost aşezarea femeii pe o nouă treaptă în societatea islamică.

Desigur, au existat şi excepţii, unele chiar în acele timpuri. Este şi cazul primei soţii a Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!), Khadija. Ea a fost un excelent om de afaceri şi un antreprenor care l-a angajat pe Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) drept coordonator al caravanelor sale comerciale. Ulterior s-a căsătorit cu el, pe parcursul acestui mariaj Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) primind şi profeţia. Fiind pentru o perioadă angajatorul lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) şi posedând o avere însemnată, Khadija nu se număra printre femeile sărmane, cum erau cele mai multe din societatea arabă. În acest caz şi în alte situaţii similare intervine înţelepciunea cuvintelor Trimisului lui Dumnezeu (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) care au stabilit că femeia este un „partener şi ajutor apropiat” al soţului. Pe această cale, în Islam s-au pus bazele unei poziţii emancipate a femeii, în toate domeniile economice şi sociale.

Mai înainte, în acest discurs, am menţionat că drepturile omului au fost pentru prima dată stabilite în mod evident, odată cu sosirea Islamului, dar că ele au avut de suferit datorită influenţelor externe. Să detaliem acum acest aspect. Când s-a întâmplat această tragedie, dintr-o varietate de cauze istorice şi socio-politice, mai multe segmente ale societăţii islamice, în special cele care deja fuseseră afectate în mod treptat sub regulile coloniale din Asia, Africa sau de oriunde altundeva, s-au confruntat cu deteriorarea sistemului de valori moştenit. Rolul şi statutul femeii în domenii precum educaţia, dreptatea socială şi drepturile omului au avut de suferit. Sărăcia, analfabetismul, cultura şi moralitatea diferită, în general, au invadat societăţile islamice în acelaşi mod precum în cazul altor civilizaţii anterioare. Lumea islamică a căzut pradă unor situaţii care au determinat-o să-şi piardă abilitatea de a-şi reveni sau de a controla evenimentele. Iar rezultatul se poate observa chiar în zilele noastre în unele dintre statele islamice.

Întrebarea care se ridică: poate fi făcut Islamul responsabil pentru această stare? În căutarea unui răspuns, cineva va avea nevoie să se întoarcă către alte religii, în mod special către cele două care au precedat Islamul, şi să se informeze, spre exemplu, dacă poate fi Creştinismul blamat pentru câteva colonizări discutabile din Asia, Africa sau din alte părţi ale lumii, petrecute în secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea, colonizări care au violat în permanenţă drepturile omului. Sau poate să fie tras la răspundere Creştinismul pentru cele două războaie mondiale ale secolului al XX-lea, pentru pierderile imense de vieţi omeneşti şi materiale? Sau poate fi Creştinismul blamat pentru producerea şi propulsarea bombelor atomice asupra oraşelor Hiroşima şi Nagasaki care, printre altele, au încălcat şi drepturile omului? Ori religia creştină este cea care a introdus Holocaustul pe porţile Europei, cel care a afectat în mod brutal drepturile omului? Poate Iudaismul, ca religie, să fie făcut responsabil pentru devierea din comportamentul evreilor, când Moise s-a aflat pe muntele Sinai, aproape de Dumnezeu? Sau, oare, poate fi ţinută ca responsabilă religia iudaică pentru suferinţele pe care poporul palestinian le îndură din partea forţelor de ocupaţie israeliene astăzi, care încalcă în mod abuziv drepturile omului?

www.islamulazi.ro

Source Link

Views: 6

Personalități ale lumii despre Profetul Muhammad

Personalități ale lumii despre Profetul Muhammad   In cele ce urmeaza veti putea citi opinii ale unor mari personalitati ale lumii in ceea ce il priveste pe Profetul Muhammad – caracterul lui, mesajul lui, societatea si civilizatia cladita de el. Astfel,  cunoscutul istoric Lamartine, vorbind despre esenţa măreţiei omeneşti, se întreba: „Dacă măreţia ţelului, neînsemnătatea […]

Personalități ale lumii despre Profetul Muhammad

In cele ce urmeaza veti putea citi opinii ale unor mari personalitati ale lumii in ceea ce il priveste pe Profetul Muhammad – caracterul lui, mesajul lui, societatea si civilizatia cladita de el.

Astfel,  cunoscutul istoric Lamartine, vorbind despre esenţa măreţiei omeneşti, se întreba: „Dacă măreţia ţelului, neînsemnătatea mijloacelor şi rezultatele uimitoare ar fi cele trei criterii ale geniului omenesc, atunci cine poate avea curajul să compare orice mare om al istoriei moderne cu Muhammad? Cei mai renumiţi au creat fie armate, fie legi şi imperii. Nu au reuşit să creeze mai mult decât forme materiale ale puterii care adesea s-au ruinat chiar sub ochii lor. Acest om a mişcat din loc nu numai armate, legi, imperii, popoare şi dinastii, ci milioane de oameni, ocupând o treime din suprafaţa locuită atunci pe glob, şi, mai mult decât atât, el a preschimbat credinţe, religii, idei şi suflete…”

Istoricul M. H. Hart a scris: „Decizia mea de a-l pune pe Muhammad în fruntea clasamentului celor mai influente personalităţi i-ar putea surprinde pe unii cititori şi ar putea fi pusă la îndoială de către alţii, însă el a fost singura personalitate din istorie care a excelat atât pe plan religios, cât şi pe plan politico-social.” (Michael Hart, Cei 100 – O ierarhizare a celor mai influente personalităţi din istorie).

Thomas Carlyle, în cartea sa, Heroes and Herowships, este pur şi simplu uimit, astfel încât se întreabă: „Cum a putut un singur om să unească triburile războinice şi beduinii nomazi într-una dintre cele mai puternice şi civilizate natiuni în mai puţin de douăzeci ani?”.

Mahatma Gandhi, vorbind despre Muhammad, afirma în Tânăra Indie: „… Am vrut să îl cunosc pe cel mai bun dintre cei care stăpânesc astăzi sufletele a milioane de oameni… Sunt convins acum că nu spada a asigurat supremaţia Islamului, ci simplitatea şi ştiinţa Profetului, dorinţa sa de a rămâne în umbră, evidenţiindu-şi numai învăţătura, scrupulozitatea predicilor sale, devotamentul lui exemplar faţă de prieteni şi adepţi, cutezanţa şi curajul celui ce nu a cunoscut teama, încrederea absolută în Dumnezeu şi în propria sa misiune. Acestea şi nu spada au învins toate obstacolele din cale. Când am închis cel de-al doilea volum (al biografiei Profetului), am simţit că aş fi putut citi oricât despre viaţa sa exemplară.”

 Diwan Chand Sharma scrie: „Muhammad a fost generozitatea însăşi, iar influenţa lui s-a simţit şi nu a putut fi uitată de cei din preajma sa.” (Profeţi ai Orientului: Calcutta, 1935).

Bernard Shaw spunea despre el: „Trebuie să îl numim Salvator al umanităţii… Convingerea mea este că, dacă un om ca el şi-ar fi putut asuma conducerea lumii moderne, ar fi reuşit să-i rezolve toate problemele, aducând mult dorita pace şi fericire.”  (The Genuine Islam; Singapore, vol. 1, no. 8, 1936).

Edward Gibon şi Simon Ockley afirmau despre Islam: „CRED ÎNTR-UN SINGUR DUMNEZEU ŞI ÎN MUHAMMAD CA FIIND TRIMISUL SĂU – crezul cel mai simplu şi invariabil al Islamului.
Imaginea lui Dumnezeu nu a fost întinată prin întruparea într-un idol vizibil, onoarea Profetului nu a depăşit niciodată măsura virtuţilor omeneşti, perceptele lui de viaţă au fost un exemplu urmat de discipolii săi pe care i-a determinat să trăiască în limitele raţiunii şi religiei.” (Hystory of the Empires: London, 1870).

Vorbind despre egalitate în faţa lui Dumnezeu, cunoscuta poetă indiană Sarojini Naidu, referindu-se la Islam, spunea: „A fost prima religie care a practicat şi demonstrat democraţia, pentru că acolo, în moschee, când se aude chemarea la rugăciune pentru adunarea credincioşilor, democraţia Islamului este personificată de cinci ori pe zi, iar ţăranul stă alături de rege şi spun împreună: «Numai Dumnezeu este Cel Atotputernic». Sunt uimită de fiecare dată, ca la început, de această unitate indivizibilă a Islamului, care face din oricare om, în mod natural, un frate.” (Idealurile Islamului: Madras,1918).

Prof. Hurgronje spunea: „… liga naţiunilor fondată de Profetul Islamului a pus principiul unităţii şi frăţiei între oameni pe un fundament universal, ca şi cum ar fi aprins o lumină călăuzitoare pentru celelalte naţiuni.” Şi tot el continua: „Adevărul este că nicio naţiune din lume nu a reuşit să realizeze ceea ce a realizat Islamul, în sensul ideii de Ligă a Naţiunilor.”

sursa: Centrul Cultural Islamic „Islamul Azi”

Source Link

Views: 0

De ce nu au crezut unii în Muhammed 2

    Simţul rivalităţii Muğîre b. Şu’be relatează: “Stăteam împreună cu Ebu Gehl. Veni Mesagerul lui Allah şi ne comunică unele lucuri. Ebu Gehl zise cu obrăznicie: “Muhammed! Dacă faci aceste lucruri ca să ai martori dincolo că ne-ai adus la cunoştinţă, nu te osteni deloc, eu voi depune mărturie, dar acum nu mă tulbura.” […]

 

 

Simţul rivalităţii

Desert-Animals-10Muğîre b. Şu’be relatează: “Stăteam împreună cu Ebu Gehl. Veni Mesagerul lui Allah şi ne comunică unele lucuri. Ebu Gehl zise cu obrăznicie: “Muhammed! Dacă faci aceste lucruri ca să ai martori dincolo că ne-ai adus la cunoştinţă, nu te osteni deloc, eu voi depune mărturie, dar acum nu mă tulbura.” Mesagerul lui Allah se despărţi de noi. Eu l-am întrebat pe Ebu Gehl: “Tu într-adevăr crezi în El?”

Mi-a răspuns: “Cred că într-adevăr este profet, dar între noi şi haşemiţi există o rivalitate de mult timp. Ei se laudă că au măreţie, că sunt păzitorii locurilor sfinte de la Mecca. Şi acum, când afirmă că şi profetul este din rândurile lor, eu nu mai pot rezista.”

Qureișiții se adunaseră şi în urma unor dezbateri, iau hotărârea de a-l tri-mite pe Utbe b. Rabî’a la profet. Acesta urma să încerce a-l convinge să renunţe la cauză. Această persoană făcea parte din clasa intelectualilor, stăpânea bine literatura arabă, era un om avut. Se duce la El şi, încercând speculaţii logice, întreabă: “Muhammed! Tu eşti cel fericit sau tatăl tău, Abdullah?” Mesagerul lui Allah nu răspunse nimic, dimpotrivă, prin tăcerea sa, dădu cel mai bun răspuns acestui neghiob. Utbe continuă: “Dacă accepţi că el este mai fericit decât tine, cu siguranţă că se închină divinităţilor pe care tu i-ai defăimat. Dimpotrivă, dacă te crezi mai fericit decât el, atunci vorbeşte şi eu să te ascult!”

Mesagerul lui Allah l-a întrebat: “Ai terminat tot ceea ce aveai de spus?” “Da”, zise Utbe şi tăcu. Profetul căzu în genunchi şi începu să recite din sura “Fussılet” (Au fost lămurite), versetul 13: ” Dacă ei se întorc, spune-le: “Eu v-am prevenit asupra trăznetului care va fi asemenea trăznetului care i-a nimicit pe adiţi şi tamudiţi.”

Atunci Utbe n-a mai rezistat şi a început să tremure ca scuturat de friguri. Ducându-şi mâinile la buzele sfinte, sleit de puteri, zise: “O, Muhammed, taci! Taci în numele lui Allah în care crezi!”, apoi plecă.

Mai marii din Mecca aşteptau rezultatul. Lui Ebu Gehl nu-i plăcuse starea în care se întorsese Utbe. Zise celor din jur: “Nu s-a întors la fel cum a plecat.” Utbe se dusese direct acasă. Versetele pe care le ascultase îl loviseră precum fulgerul. Mai târziu la uşa lui veni Ebu Gehl, cel care era stăpânit de diavol, căci se temea că Utbe îşi exprimase mărturia de credinţă, ştiindu-i părţile slabe. Trebuia să lovească în orgoliul lui. Trecu la acţiune şi zise: “Utbe, am înţeles că Muhammed te-a lăudat foarte tare. În cinstea ta a dat o masă, unde ai mâncat şi ai băut, iar tu, nemairezistând la atâtea laude, ai rostit mărturia de credinţă. Aşa vorbeşte lumea.” Utbe se înfurie, i se umflară venele: “Cu toţii ştiţi că eu n-am nevoie de bucatele Lui, deoarece sunt cel mai bogat dintre voi, dar cele spuse de Muhammed m-au cutremurat. Ceea ce citea nu erau versuri şi nu semănau cu vorbele unui prezicător. Nu ştiu ce să zic, căci este un om cu vorba dreaptă. Ascultându-i vorbele, m-am temut să nu pătimim şi noi ce au pătimit adiţii şi tamudiţii…”

 

Alte cauze

Aceste mărturii, confesiuni, nu erau proprii doar unui număr mic de oa-meni. În general, în conştiinţă, convingerea este aceeaşi. Dar influenţe negative precum teama, lăcomia, ambiţia şi îndărătnicia îi făceau să nu creadă. Iată, Coranul redă starea lor şi, ca o consolare pentru Domnul nostru, porunceşte:

“Ştim că te mâhneşte ceea ce spun. Ei nu pe tine te socot mincinos, ci, cei nedrepţi, se leapădă de semnele lui Allah.” (Al-An’am [Vitele], 6/33).

Ei îţi reproşează multe, iar aceste imputări te necăjesc. Să nu te întristeze spusele unor învinşi, ale unor oameni lipsiţi de noroc, egoişti ce nu pot renunţa la obiceiurile lor. Ei cu adevărat nu te acuză pe tine de minciună. Niciunul din ei nu se va ridica să-ţi reproşeze că spui minciuni. Deoarece, şi ei ştiu că eşti scutit de a spune minciuni. Ei sunt cei care te-au numit “devotat”. Priveşte cât sunt de proşti; ei nu cred în lucrurile pe care ţi le reproşează ţie şi cu toate raţionamente-le şi mintea lor, au curaj să facă aşa ceva. În cazul acesta pentru ce să te necă-jeşti!?

Dacă există cineva care ar trebui să se necăjească, acela ar fi cel care, fiind împotriva Persoanei care ţine hăţurile lumii de azi şi de apoi, nu a putut profita, deschizând calea beneficiului.

 

sursa: fgulen.com

Source Link

Views: 1