MINUNILE PROFETULUI MUHAMMAD

  Minunea este orice lucru neobișnuit săvârșit de către un profet sau trimis al lui Dumnezeu atunci când este provocat de către cei care-l tăgăduiesc, pentru a demonstra adevărul propovăduirii sale.   Credința în minune. Allah Preaslăvitul i-a înzestrat pe profeții și trimișii Săi pe care i-a trimis la oameni cu minuni care demonstrează adevărul […]

 

Minunea este orice lucru neobișnuit săvârșit de către un profet sau trimis al lui Dumnezeu atunci când este provocat de către cei care-l tăgăduiesc, pentru a demonstra adevărul propovăduirii sale.

 

Credința în minune.

Allah Preaslăvitul i-a înzestrat pe profeții și trimișii Săi pe care i-a trimis la oameni cu minuni care demonstrează adevărul propovăduirii lor și fac pentru oameni limpezi legătura dintre ei și Allah Preaslăvitul și faptul că sunt sprijiniți de către El. Nu există nici un profet pe care Allah Preaputernicul și Preamăritul să nu-l fi dăruit cu însușirea de a face cel puțin o minune care să le atragă oamenilor atenția asupra necesității de a crede în El și de a urma calea Lui cea dreaptă. Profetul Muhammad a spus în legătură cu aceasta: “Nu este nici un profet care să nu fi fost dăruit cu semne care să-I facă pe oameni să aibă încredere în el. Iar eu am fost dăruit cu revelația ce mi-a fost trimisă și eu nădăjduiesc să fiu în Ziua de Apoi cu mai mulți supuși decât oricare dintre ei”. Iar versetele coranice care demonstrează sprijinirea de către Allah a profeților Săi prin minunile pe care i-a ajutat să le împlinească sunt numeroase și sunt prea bine cunoscute pentru a le mai enumera în această expunere sumară.

 

Minunile profetului Muhammad sunt numeroase, fiind cunoscute peste o mie dintre ele. Printre ele se numără călătoria sa nocturnă și înălțarea sa în cele șapte ceruri, în noaptea când s-a deplasat de la Moscheea cea Sfântă (Masjid Al Haram) de la Mekka la Moscheea cea mai îndepărtată (Masjid Al-Aqsa) din orașul Al-Quds (Ierusalim), iar de acolo Dumnezeuallah muhammad 1280 690x431 MINUNILE PROFETULUI MUHAMMAD l-a înalțat în cerul al șaptelea, unde a vorbit cu El; minunea despicării lunii în două părți, despre care vorbește Qur’anul prin graiul lui Allah Preaînaltul: “Ceasul sa apropiat și Luna s-a despicat, / Însă când văd un semn, ei se îndepărtează și zic: “[Aceasta este] o vrăjitorie neîntreruptă” (Surat Al-Qamar 54:1-2); minunea izvorului dătător de apă dintre degetele mâinilor sale; minunea despre oaia cea friptă și otrăvită pentru el, adică oaia pe care a otrăvit-o o evreică și i-a oferit-o lui, dar când a mestecat o înghițitură din ea, a aruncat-o din gură zicând: “Acest os îmi spune că el a fost otrăvit”, conform hadith-ului relatat de Al-Bukhari.

Minunea Qur’an-ului reprezintă cea mai elocventă și mai măreață dintre toate minunile cu care Allah i-a ajutat pe toți profeții și trimișii Săi. Aceasta întrucât minunea Qur’anului dăinuiește veșnic, grăind despre profeția lui Muhammad în toate timpurile și pretutindeni, în vreme ce celelalte minuni cu care Allah i-a sprijinit pe profeții Săi au luat sfârșit și au dispărut, rămânând istorie, adică istorisiri relatate. Înțelepciunea ce se degajă din această minune a mesajului profetului Muhammad, în comparație cu ceilalți profeți și trimiși de dinaintea lui, constă în faptul că mesajul celorlalți profeți a luat sfârșit o dată cu misiunea profetului următor, pe când minunea profetului Muhammad va dăinui până în Ziua de Apoi, astfel că ea a necesitat o minune care să facă mărturie pentru ea în decursul tuturor epocilor.

 

Caracterul inimitabil al Qur’anului. Qur’an-ul cel Sfânt este inimitabil în toate sensurile exprimate de acest cuvânt:

El este imposibil de imitat în privința cuvintelor și a stilului său.

El este imposibil de imitat în privința clarității și întocmirii lui.

El este imposibil de imitat în privința sensurilor sale care dezvăluie adevărul despre om și menirea lui în această lume.

El este imposibil de imitat în privința ideilor științifice și informațiilor transmise, pe care știința modernă le-a confirmat.

El este imposibil de imitat în privința legislației sale și a apărării drepturilor omului, în scopul edificării unei societăți ideale în care toată lumea să fie fericită.

Aspectele imposibilității de a imita Qur’an-ul pot fi împărțite în două categorii: o parte dintre ele care se referă la toți oamenii și o altă parte care se referă numai la cunoscătorii limbii arabe.

Categoria celor care se referă la toți oamenii constă din istorisirile sale despre lucrurile neștiute care nu se întâmplaseră încă și care s-au întâmplat așa cum a anunțat el, precum și istorisirile despre comunitățile anterioare. După cum constă din legislația sa cuprinzătoare, exactă și potrivită pentru orice timp și pentru orice loc, cu toate că – așa după cum se cunoaște – profetul Muhammad a fost analfabet; nu a citit nici o carte și nici nu a scris nici o carte cu mâna lui. De asemenea, el nu a studiat niciun cod de legi și nicio legislație, nu știa nimic despre sistemele sociale cunoscute în vremea aceea de către persani și de către bizantini. Ea mai constă din normele și cunoștințele științifice, dintre care unele sunt descoperite de om de-abia astăzi. Aceste aspecte ale imposibilității de a imita Qur’an-ul pot fi înțelese toți oamenii înzestrați cu aptitudini intelectuale sănătoase.

Partea care se referă doar la cunoscătorii limbii arabe constă în alcătuirea unică a Qur’an-ului, care nu este nici proză, nici poezie, cu elocvența sa minunată, cu stilul său fără egal, pe care maeștrii în retorică din epoca Profetului și până în prezent nu l-au putut imita, în ciuda provocării și a incitării repetate formulate prin diverse modalități la o astfel de încercare.

O dovadă limpede în acest sens este și faptul că arabii i-au cerut profetului Muhammad să le aducă o minune care să demonstreze adevărul propovăduirii sale și misiunii sale, iar Allah le-a vestit lor că acest Qur’an este cea mai mare minune care dovedește ceea ce voiesc ei, atunci când a grăit:

și zic ei: “De ce nu i se trimit lui minuni de la Domnul său?” Spune: “Ci minunile sunt numai la Allah, iară eu sunt doar un Prevenitor limpede!” Oare nu le este lor de ajuns că Noi ți-am trimis ție Cartea care le este recitată? Întru aceasta este îndurare și pomenire pentru un neam [de oameni] care vor să creadă” (Surat Al-`Ankabut 29:50-51).

Allah Preaînaltul i-a provocat să aducă o singură sură asemenea celor din Qur’an, adresând acest îndemn în diverse modalități. S-a dovedit că profetul Muhammad i-a provocat pe arabi cu Qur’anul în trei etape:

1. I-a provocat prin întregul Qur’an, în general, adresându-se lor și adresându-se altor oameni și djinnilor, atunci când Allah Preaînaltul a grăit:

Spune: “De s-ar aduna oamenii și djinii ca să facă [ceva] ca acest Qur’an, ei nu vor fi în stare să facă [ceva] asemenea lui, chiar dacă își vor fi unul altuia ajutor!” (Surat Al-Israa’ 17 : 88).

2. Apoi i-a provocat pe ei să creeze zece sure asemenea cu cele din el, atunci când Allah Preaînaltul a grăit:

Sau vor zice ei: «El l-a născocit!» Spune: «Așadar, aduceți voi zece sure, asemeni lui, născocite [de voi] și chemați pe cine puteți, afară de Allah, dacă sunteți voi întru dreptate!» / și dacă nu vă răspund ei, atunci aflați că a fost trimis prin știința lui Allah!” (Surat Hud 11:13-14).

3. Apoi i-a provocat să facă o singură sură asemănătoare cu cele din el, atunci când Allah Preaînaltul a grăit:

Sau spun ei: “L-a născocit [Muhammad]!” Spune: “Aduceți voi o sură asemănătoare lui!” (Yunus 10:38).

Această provocare a fost exprimată și atunci când Allah a grăit:

Iar dacă vă îndoiți de cele pe care le-am trimis Robului Nostru [Muhammad], aduceți o Sură asemenea lui!” (Surat Al-Baqarah 2:23).

 

Semnele acestei provocări au rămas înregistrate în Cartea lui Allah Preaînaltul și ele au continuat să impresioneze auzul scriitorilor, poeților și oratorilor, aparținând diverselor secte și doctrine din toate timpurile și nici unul dintre ei nu a reușit să răspundă acestei provocări prin crearea unei lucrări despre care să se poată spune că s-ar compara cu Qur’anul sau că ar fi adus ceva la fel de frumos și bun. Acest fapt este una din cele mai limpezi dovezi care confirmă caracterul inimitabil al Qur’anului în decursul secolelor. Adevăr a grăit Allah atunci când a spus:

și dacă nu vă răspund ei, atunci aflați că a fost trimis prin știința lui Allah și că nu există altă divinitate în afară de El! Oare voi sunteți supuși [lui Allah, musulmani]?” (Surat Hud 11:14).

 

_______________________

Sursa: Prefața Traducerea Sensurilor Versetelor din Nobilul Coran, Editura Islam

Source Link

Views: 1

SURAT MARYAM (MARIA)

Această sură a luat numele de la versetul 16 al ei. Perioada revelării sale Ea a fost revelată înainte de emigrarea în Abisinia. Află dintr-o relatare autentică că Ja’far a recitat versetele 1-40 ale acestei sure la curtea lui Negus, atunci când acesta i-a chemat pe emigranţi la curte. Contextul istoric Când conducătorii tribului Quraiş […]

Această sură a luat numele de la versetul 16 al ei.

Perioada revelării sale

Ea a fost revelată înainte de emigrarea în Abisinia. Află dintr-o relatare autentică că Ja’far a recitat versetele 1-40 ale acestei sure la curtea lui Negus, atunci când acesta i-a chemat pe emigranţi la curte.

Contextul istoric

Când conducătorii tribului Quraiş au văzut că metodele pe care le-au folosit pentru a înnăbuşi mişcarea islamică: ridiculizarea, sarcasmul, ţinându-şi promisiunile şi ameninţările, acuzaţiile false, nu au dat roade, au trecut la persecuţii, bătăi şi presiuni economice. Ei îi prindeau pe noii musulmani din familiile lor şi îi persecutau, îi infometau şi chiar foloseau torturi fizice pentru a-i forţa să renunţe la islam. Cele mai rau persecutate persoane erau cele sărace, sclavii şi cei pe care cei care se aflau sub protecţia lor. Ei erau bătuţi sever, închişi, insetaţi şi înfometaţi şi târâţi pe pietrişul fierbinte al Mekkăi. Aceştia îi angajau pentru diverse munci calificate, dar apoi nu îi mai plăteau. De exemplu, Bukhari şi Muslim relatează povestea lui Khabbab bin Arat: „Munceam ca fierar în Mekkah. O dată, am lucrat pentru As bin Wa’il. Când m-am dus la el să îmi cer plata, el a spus: «Nu îţi voi da salariu până nu te dezici de Muhammad»”

Tot legat de acest lucru, Khabbab spune: „Într-o zi Profetul stătea la umbra Ka’bei. M-am dus la el şi l-am întrebat: «Trimis al lui Allah, persecuţa a ajuns acum la extreme. De ce nu te rogi la Allah (pentru uşurare)?» Profetul a fost impresionat de vorbele lui. El a spus: «Credincioşii dinaintea ta au fost persecutaţi mai mult decât tine. Oasele lor au fost scrijelite cu piepteni de fier şi capetele le-au fost tăiate cu fierăstraie, dar ei nu şi-a abandonat credinţa. Te asigur că Allah Îşi va împlini Misiunea şi va veni o vreme de pace când o persoană va putea călători din Sanaa în Hadramaut fără să se teamă de nimeni, în afară de Allah. Dar voi deja aţi devenit nerăbdători.»” (Bukhari)

Când condiţiile au devenit de nesuportat, Profetul, în luna Rajab al celui de-al cincelea an al Profeţiei, a sfătuit companionii în legătură cu acest lucru: „Puteţi să migraţi la Habash, căci este un rege care nu permite să se facă nedreptate nimănui, şi este bine pe pământul lui. Veţi rămâne acolo până ce Allah vă va oferi o uşurare chinului vostru.”

În consecinţă, la început 11 bărbaţi şi 4 femei au plecat la Habash. Quraişii i-au urmărit până pe coastă, dar din fericire au luat o barcă la timp spre Abisinia, din portul Shuaibah şi au reuşit să scape. Apoi, după câteva luni, alţi oameni au migrat spre Abisinia, numărul lor ajungând la 83 de bărbaţi şi 11 femei din tribul Quraiş şi alţi şapte care nu erau quraişiţi. După aceea, doar 40 de persoane au mai rămas în Mekkah împreună cu Profetul.

După aceasta, o mare jale a fost în Mekkah, căci fiecare familie fusese afectată de acest eveniment. Aproape toate familiile pierduseră un fiu, un ginere, o fiică, un frate sau o soră. De exemplu, printre emigranţi existau rude apropiate ale lui Abu Jahl, Abu Sufyan şi alţi conducători ai tribului, care erau bine cunoscuţi pentru torturile care le aplicau musulmanilor. Ca urmare, unii dintre ei au devenit şi mai înverşunaţi împotriva islamului, în timp ce alţii au fost atât de impresionaţi de acest lucru încât au îmbrăţişat islamul. De exemplu, migrarea lor l-a impresionat pe ’Umar. Una din rudele sale, Laila, fiica lui Hathmah, spune: „Îmi făceam bagajele pentru a emigra, în timp ce soţul meu, Amr bin Rabiyah ieşise. Între timp ’Umar a venit şi se uita la mine în timp ce mă pregăteam de călătorie. Apoi a spus: «Şi tu vei emigra?» I-am răspuns: «Da. Pe Allah, voi ne-aţi persecutat mult. Dar pământul cel întins al lui Allah ne este deschis. Acum ne vom duce către un loc în care Allah ne va oferi pace.» La aceste cuvinte am văzut pe faţa lui ’Umar semnele unor emoţii atât de puternice, cum niicodată nu mai văzusem. El a răspuns simplu: «Allah să fie cu tine» şi a plecat.”

După emigrare, quraişiţii s-au consultat şi au decis să il trimită pe Abdullah bin Abi Rabiyah, frate pe jumătate cu Abu Jahl şi pe Amr bin As la Habash cu daruri preţioase pentru Negus, pentru a-l convinge să îi trimită pe emigranţi înapoi la Mekkah. Um Salmah (una din soţiile Profetului) a relatat acest eveniment în detaliu: „Când aceşti doi inteligenţi purtători de cuvânt ai quraişiţilor au ajuns în Habash, au împărţit cadourile curtenilor lui Negus, pentru a-l convinge pe acesta să trimită emigranţii înapoi în Mekkah. Apoi s-au întâlnit cu Negus şi aducându-i cadouri scumpe, i-au spus: «Nişte eretici din oraşul nostru au venit pe pământurile tale şi conducătorii noştri ne-au trimis la tine cu rugămintea de a-i trimite înapoi pe emigranţi. Aceştiau au trădat credinţa noastră şi nici nu au îmbrăţişat credinţa ta, ci au inventat una nouă.» După ce şi-a încheiat discursul, toţi curtenii au dat recomandări în cazul lor, spunând: «Noi am trimite astfel de oameni înapoi, căci ai lor îi cunosc mai bine. Nu se cuvine să-i păstrăm aici.» La acestea, regele s-a înfuriat şi a spus: «Nu îi voi trimite înapoi fără o cercetare temeinică. Aceşti oameni şi-au pus ăncrederea în regatul meu, mai presus de orice altă ţară şi au venit să se adăpostească, nu-i voi trăda. Mai intâi îi voi chema aici şi apoi voi cerceta acuzaţiile pe care aceşti oameni le-au adus împotriva lor. Apoi voi lua o hotărâre.» În consecinţă, regele a trimis după companionii Profetului şi i-a chemat la curte.

Când emigranţii au primit mesajul regelui s-au consultat în legătură cu ce aveau să îi răspundă acestuia. La sfârşit au ajuns la o înţelegere unanimă: «Îi vom prezenta regelui învăţăturile Profetului, fără să adăugăm sau să omitem ceva şi rămâne hotărârea lui dacă vrea să rămânem aici sau să plecăm din tara lui.»

Când au ajuns la curte, regele le-a prezentat direct problema: «Am înţeles că aţi renunţat la credinţa neamului vostru şi nu aţi îmbrăţişat nici credinţa mea, nicio altă credinţă care există. Vreau să ştiu care este noua vostră credinţă.” La aceasta, Jafar ibn Abu Talib, în numele emigranţilor a ţinut o cuvântare despre acest lucru: «O, rege! Noi eram cufundaţi în ignoranţă şi deveniserăm corupţi; apoi Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a venit la noi ca Trimis al lui Allah şi a făcut tot ce a putut pentru a ne schimba. Dar apoi quraişiţii au început să îi persecute pe cei care îl urmau şi astfel noi am venit în ţara ta cu spranţa că vom scăpa de persecuţii.» După această cuvântare, regele a spus: «Te rog recită o parte din Revelaţia care a fost trimisă de Dumnezeu Profetului.» Jafar a recitat acea parte din Surat Maryam referitoare la povestea profetilor Ioan şi Isus (Pacea lui Allah fie asupra lor!). Regele a ascultat şi a plâns, încât barba i s-a umezit de la lacrimi. Cand Jafar a terminat de recitat, regele a spus: «Cu siguranţă această revelaţie şi Mesajul lui Isus au aceeaşi sursă. Pe Dumnezeu, nu vă voi preda în mâinile acestor oameni.»

A doua zi Amr bin As a mers la Negus şi i-a spus: «Te rog trimite dupa ei din nou şi întreabă-i despre Isus, fiul Mariei, căci spun lucruri îngrozitoare despre el.» Regele a trimis din nou după ei, care aflaseră deja despre planul lui Amr. Ei din nou s-au consultat cu privire la răspunsul ce aveau să i-l dea regelui, dacă întreba ce cred ei despre Profetul Isus. Deşi era o situaţie gravă şi erau cu toţii neliniştiţi, ei au hotărât că vor spune ceea ce Allah şi Profetul Său i-au învăţat. Când au ajuns la curte, regele i-a întrebat ceea ce îi sugerase Amr. Jafar s-a ridicat şi a răspuns fără ezitare: «El a fost un supus al lui Allah şi Trimisul Său. El a fost Spiritul şi Cuvântul lui Allah, pe care l-a trimis Fecioarei Maria.» Auzind acestea, regele a ridicat un pai de pe jos şi a spus: «Pe Dumnezeu, Isus nu merită în plus nici măcar atât pe lângă ce aţi spus voi despre el.» După aceea regele a returnat cadourile trimise de quraişiţi spunând: «Eu nu iau nicio mită.» Apoi le-a spus emigranţilor: «Vi se permite să rămâneţi aici în pace.»”

Subiectul surei
sura al maryam SURAT MARYAM (MARIA)
Având în vedere contextul istoric, devine destul de evident că această sură a fost revelată pentru a le servi emigranţilor drept „provizie” pentru călătoria lor în Abisinia, ca şi cum ar spune: „Deşi plecaţi ca emigranţi persecutaţi într-o ţară creştină, nu trebuie în nici un caz să ascundeţi ceva din învăţăturile pe care le-aţi primit. Aşadar, ar trebui să le spuneţi clar creştinilor că Profetul Isus nu a fost fiul lui Dumnezeu.”

După ce relatează povestea Profeţilor Ioan şi Isus în versetele 1-40, se relatează povestea Profetului Ibrahim (versetele 41-50) tot în sprijinul emigranţilor, căci şi el fusese obligat, precum ei, să îşi părăsească ţara din cauza persecuţiei tatălui său, a familiei sale şi a celor din ţara lui. Pe de o parte oferea consolare emigranţilor, căci urmau paşii profetului Ibrahim şi vor ajunge la acelaşi sfârşit fericit ca şi el. Pe de altă parte avertiza necredincioşii că erau în aceeaşi situaţie ca şi oamenii aceia cruzi care l-au persecutat pe strămoşul şi conducătorul lor Ibrahim, în timp ce emigranţii musulmani erau în situaţia profetului însuşi.

Apoi se face menţiunea altor profeţi în versetele 51-65, subliniind ideea că profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a adus acelaşi mod de viaţă adus şi de profeţii dinaintea lui, dar cei ce i-au urmat au deviat şi au adoptat căi greşite.

În pasajul de incheiere (versetele 66-98) se aduce o critică severă manierelor malefice ale necredincioşilor din Mekkah, în timp ce credincioşilor li se dă vestea cea bună ca vor fi învingători în cele din urmă şi vor fi iubiţi de oameni, în ciuda eforturilor duşmanilor adevărului.

Sursa: www.islamulazi.ro – Traducere din Abul Alaa Maududi – Ințelesurile Qur’anului

Source Link

Views: 2

Minunile Coranului in Geologie

  Să ne întoarcem acum la Pământ pentru a descoperi câteva din numeroasele enunţuri miraculoase conţinute în reflectările coranice despre propria noastră planetă. Ele se referă nu numai la fenomenele fizice observate aici, pe Pământ, dar şi la detaliile referitoare la organismele vii care îl ocupă. În acestă chestiune, trebuie să ne întrebăm următorul lucru […]

 

Să ne întoarcem acum la Pământ pentru a descoperi câteva din numeroasele enunţuri miraculoase conţinute în reflectările coranice despre propria noastră planetă. Ele se referă nu numai la fenomenele fizice observate aici, pe Pământ, dar şi la detaliile referitoare la organismele vii care îl ocupă.

În acestă chestiune, trebuie să ne întrebăm următorul lucru : Cum a putut un om needucat, în mijlocul deşertului, să abordeze cu acurateţe atât de multe şi atât de variate subiecte într-un timp în care mitologia şi superstiţia domneau suprem? Cum a putut el să evite cu atâta înţelepciune fiecare credinţă care avea să fie dovedită a fi total incorectă multe secole mai târziu.

Circuitul apei

Versetele referitoare la sistemele pământeşti sunt un caz în chestiune. Am citat un număr mare din ele în cartea mea, „Biblia, Coranul şi Ştiinţa şi am acordat atenţie deosebită celor care se refereau la circuitul apei în natură. Acesta este un subiect care este bine ştiut astăzi. Prin urmare, versetele din Coran care se referă la circuitul apei par să exprime idei care sunt acum total evidente. Dar dacă luăm în

considerare ideile predominante de la acea vreme, ele par a fi bazate mai mult pe mit şi speculaţie filosofică decât pe realitate observată, chiar dacă totuşi utila cunoaştere practică a irigării pământului era la curent în acea perioadă.

Să examinăm, de exemplu, următorul verset din capitolul az-Zumar:

Oare tu nu vezi că Allah trimite apă din cer, apoi o îndreaptă ca izvoare în pământ, apoi scoate cu ajutorul ei roade de felurite culori, apoi ele se ofilesc şi le vezi galbene, apoi le face bucăţele. Întru aceasta se află îndemnare pentru cei care au pricepere. (Az-Zumar 39:21)

Asemenea noţiuni ne par destul de obişnuite astăzi, dar nu ar trebui să uităm că, nu de mult, ele nu erau obişnuite, şi au continut să rămână aşa până în secolul al XVI-lea, cu Bernard Palissy, care a ajuns la prima descriere coerentă a circuitului apei. Înainte de aceasta lumea credea că apele oceanelor, sub efectul vânturilor, erau împinse spre interiorul continentelor. Ei atunci s-au întors către oceane prin marele abis, care, din timpul lui Plato era numit „Tartarus”.În secolul al XVII-lea gânditori măreţi, cum ar fi Descartes, credeau încă în acest mit. Chiar şi în secolul al XIX-lea erau încă aceia care credeau în teoria lui Aristotel, că apa era condensată în caverne reci muntoase şi forma lacuri subterane care alimentau izvoare. Astăzi ştim că responsabilă de aceasta este infiltrarea apei de ploaie în pământ. Dacă cineva ar compara noţiunile din hidrologia modernă cu informaţiile găsite în Coran pe această temă, nu ar putea să nu observe remarcabilul consens dintre cele două.

Munţii

În geologie, ştiinţa modernă a descoperit recent fenomenele de încreţire care au format lanţuri muntoase. Crusta pământului este ca o coajă solidă, pe când stratele mai adânci sunt fierbinţi şi fluide, şi foarte neospitaliere pentru orice formă de viaţă. A fost descoperit, de asemena, faptul că, stabilitatea munţilor este legată de fenomenele de încreţire. Procesul de formare al munţilor prin încreţire duce crusta pământului în jos, în strate inferioare şi susţine temelii pentru munţi.

Să comparăm acum ideile moderne cu un verset dintre numeroasele din Coran care se ocupă cu această temă. Este extras din capitolul an-Naba’:

Oare nu am făcut Noi pământul un pat Şi munţii ca ţăruşi? (An-Naba’ 78:6-7)

Ţăruşii (awtad), care sunt conduşi în pământ ca aceia folosiţi la ancorarea unui cort, sunt bazele  încreţirilor geologice.

Aici, ca în toate cazurile din alte teme prezentate, observatorul obiectiv nu poate să nu observe absenţa oricărei contradicţii cu cunoştinţele moderne.

 

_____

Miracolul Coranului în Geologie, Adnan Aș-Șarif, Editura Islamul Azi, Constanța, 2003

Source Link

Views: 1