Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Domnul lumilor – partea 5

    Un aspect deosebit de important legat de Surat Al-Fatihah este legat de Al Fatihah si rugaciunea, si vom vedea astfel cum ca recitarea Surat Al-Fatihah este una dintre conditiile corectitudinii rugaciunii. A fost consemnat de Muslim cum ca Abu Hurayrah (Allah sa fie multumit de el!) a spus ca profetul (Pacea si binecuvantarea […]

Un aspect deosebit de important legat de Surat Al-Fatihah este legat de Al Fatihah si rugaciunea, si vom vedea astfel cum ca recitarea Surat Al-Fatihah este una dintre conditiile corectitudinii rugaciunii.

A fost consemnat de Muslim cum ca Abu Hurayrah (Allah sa fie multumit de el!) a spus ca profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a zis : ”Oricine face rugaciunea si nu a citit Mama Coranului, rugaciunea lui este incompleta”
Abu Hurayra a fost intrebat: “ Si cand stam in spatele Imamului?” El a zis: “ Citeste-o tu insuti pentru ca l-am auzit pe trimisul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) spunand: ”Allah Preainaltul a zis :” Am impartit rugaciunea (Al Fatihah) intre Mine si robul Meu – in doua jumatati, iar robul Meu va avea ceea ce el a cerut.” Si daca a zis robul Meu: “ Lauda lui Allah, al lumilor Stapanitor”, Allah spune :” Robul meu M-a laudat.” Iar daca (robul) a zis: “Cel Milostiv, Indurator”, Allah spune: ”Robul meu M-a elogiat”. Si cand (robul) spune : ”In Ziua de Apoi Stapanul Carmuitor” Allah spune :”Robul meu M-a glorificat” sau “ Robul meu imi atribuie Mie toate cele existente”. Iar cand spune : „Numai pe Tine Te adoram, numai la Tine cerem ajutor!” Allah spune: “Aceasta este intre mine si robul Meu si robul Meu va primi ceea ce a cerut”. Si cand zice: „Pe drumul cel drept Tu fi-ne Calauzitor,/ Drumul celor cu care fost-ai Tu daruitor, nu al celor pe care Tu Te-ai maniat, nici al ratacitilor!”; Allah spune : ”Aceasta este pentru robul Meu si robul Meu va primi ceea ce a cerut.”(traducere aproximativa a hadisului consemnat de Nisa’i)
De asemeanea se relateaza ca Ubadah bin As-Samit a spus ca  trimisul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus :” Nu este rugaciune pentru cei care nu recita capitolul de deschidere al Cartii (adica Surat Al-Fatihah”. De asemenea Ibn Khuzaymah si Ibn Hibban au spus ca Abu Hurayra a spus ca trimisul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus : ” Rugaciunea in timpul careia nu e recitata Mama Coranului este invalida”.

Pot fi astfel gasite numeroase hadisuri pe acest subiect, ceea ce indica faptul ca recitarea Deschizatoarei Cartii (Surat Al-Fatihah) in timpul rugaciunii de catre imam si de catre cei aflati in spatele acestuia urmandu-l este necesara in fiecare rugaciune, si, mai mult,  in fiecare raka’a (unitate) de rugaciune.

A mai fost consemnat, de asemenea, cum ca profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) obisnuia sa recite Surat Al-Fatihah in rugaciune oprindu-se foarte putin dupa fiecare verset.

In ceea ce priveste insa obligativitatea recitarii Surat Al-Fatihah in fiecare unitate (raka’a) de rugaciune si pentru cei ce se roaga impreuna cu imamul (in grup), invatatii in islam au considerat ca cea mai autentica opinie este aceea conform careia, daca este vorba despre efectuarea unei raka’a dintre cele in care imamul recita cu voce tare Surat Al-Fatihah, atunci cel care face rugaciunea in spatele imamului nu este obligat sa o mai recite, pentru ca imamul a recitat-o deja pentru el, dar, daca are timp sa faca aceasta, dupa ce imamul a terminat de recitat, inainte de a se apleca in ruku’u, atunci este preferabil sa faca aceasta, dar nu in acelasi timp cu imamul, pentru ca in timp ce se recita Coranul el are obligatia de a-l asculta. In ceea ce priveste, insa, unitatile de rugaciune (raka’a) in care imamul citeste Surat al-Fatihah cu voce joasa, fara a fi auzit, atunci invatatii in islam au cazut de acord ca este obligatoriu pentru cel care se roaga in spatele imamului sa recite el insusi, in gand, Surat Al-Fatihah.

Vom continua in cele ce urmeaza oprindu-ne asupra semnificatiilor si intelesurilor pe care le-au deslusit invatatii in islam pentru Surat Al-Fatihah, verset cu verset.

Si spune Allah Preaslavitul si Preainaltul in inceperea acestei nobile sure – dupa ” ‘eaudzu bi-llahi min ash-sheitani-r-ragiim” – „Bismi-llahi-r-rahmani-r-rahiim” – In numele lui Allah, Cel Milostiv, Indurator

„Alhamdulillahi Rabbi-l-‘alamiin”  –  Laudã lui Allah, al lumilor StãpânitorReferitor la acest prim verset din Surat al-Fatihah primul aspect la care s-au oprit cei care l-au interpretat a fost semnificatia termenului de „al-hamd” (lauda) si au spus unii dintre ei cum ca intelesul lui „al-hamdu lillah”  este : toate multumirile sunt catre si numai pentru Allah, Unicul, si nu catre vreun obiect care ar putea fi tinta rugilor noastre in locul Sau, sau catre vreuna dintre creatiile Sale. Aceste multumiri sunt pentru nenumaratele favoruri si daruri (binecuvantari si binefaceri) pe care le-a pogorat asupra noastra si al caror numar numai El, Prainaltul,  le stie, printre acestea numarandu-se si mijloacele prin care supusii il adora pe Domnul lor, indestularea cu cele necesare traiului, confortul acestei vieti lumesti si multe altele, precum si indrumarile pentru atingerea bunastarii in viata de apoi….fara ca cineva sa ii poata impune daruirea  acestora, ci totul numai din bunavointa si indurarea lui Allah, Preainaltul.  Si astfel, toate multumirile si lauda I se cuvin lui Allah pentru aceste favoruri.

S-a spus, de asemenea, cum ca (al-hamdu lillah) ar inseamna un elogiu pe care Allah si l-a adus Sie Insusi  indicand astfel robilor Sai ca si ei ar trebui sa Il laude, ca si cand Allah ar fi spus: „Spune :” Toata multumirea si lauda I se cuvin lui Allah”.

sursa: cineesteallah.blogspot.com

Source Link

Views: 1

PRIMUL STÂLP AL ISLAMULUI: MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ

  Articol redactat de colectivul redactional new-muslims.info   Musulmanii cred în cele șase principii ale credinței și practică cei cinci stâlpi ai Islamului. Aceștia din urmă sunt: Mărturisirea de credință (shahada) Cele cinci rugăciuni zilnice (salah) Dania (zakah) Postul (sawm) Pelerinaj (hajj). Mărturisirea de Credință Shahadah (șahadah) este mărturisirea de credință a musulmanului și primul […]

Articol redactat de colectivul redactional new-muslims.info

Musulmanii cred în cele șase principii ale credinței și practică cei cinci stâlpi ai Islamului. Aceștia din urmă sunt:

  1. Mărturisirea de credință (shahada)
  2. Cele cinci rugăciuni zilnice (salah)
  3. Dania (zakah)
  4. Postul (sawm)
  5. Pelerinaj (hajj).

Mărturisirea de Credință

Shahadah (șahadah) este mărturisirea de credință a musulmanului și primul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului. Cuvântul shahadah înseamnă în limba arabă declarație, mărturisire. Shahadah presupune să mărturisești două lucruri:

–          că nimic nu merită adorat cu excepția lui Dumnezeu (Allah)

–          și că Muhammad este Trimisul lui Dumnezeu (Allah).

Așadar, musulman este acela care mărturisește și declară că nimic nu merită adorat în afară de Dumnezeu și că Muhammad este Trimisul lui Dumnezeu. O persoană care face această declarație în mod sincer și de bună voie, devine musulmană.

Această mărturisire trebuie făcută de fiecare musulman cel puțin o dată în viață, deplin conștient fiind de sensul ei, ea fiind spusă din inimă. Musulmanii spun de obicei această formulă atunci când se trezesc dimineața, dar și atunci când merg seara la culcare. De asemenea, este repetată de ei în timpul celor cinci rugăciuni zilnice, iar persoana ale cărei ultime cuvinte rostite în viață sunt shahada, acesteia îi este promis Paradisul.

Allah este numele lui Dumnezeu în limba arabă, la fel cum Elah sau Elohim este numele lui Dumnezeu în aramaică menționat în Vechiul Testament. Allah înseamnă Adevărata Divinitate demnă de toată adorarea. Evreii și creștinii vorbitori de limbă arabă se referă la Acea Ființă Creatoare Supremă folosind cuvântul Allah.

1.    Nimic nu merită adorat cu excepția lui Dumnezeu (Allah)

Prima parte a acestei mărturisiri atribuie dreptul de a fi adorat exclusiv lui Dumnezeu, în mod tainic și în mod deschis, simțit de inima și de fiecare mădular al unui om. Doctrina islamică nu doar interzice adorarea altcuiva în afara lui Allah, dar și adorarea altcuiva odată cu EL. El nu are asociați  și nimeni nu poate fi adorat împreună cu El. Adorarea, în sensul ei extins și în toate aspectele ei, este concentrată doar și doar față de Dumnezeu, față de Allah.

Dreptul lui Dumnezeu de a fi adorat reprezintă sensul esențial al mărturisirii credinței islamice: Lā ‘ilāha ‘illā llāh.  O persoană devine musulmană odată cu declararea acestui drept exclusiv al lui Dumnezeu de a fi adorat. Aceasta este chintesența crezului islamic în Dumnezeu, este mesajul central cu care au venit toți profeții și trimișii Lui – mesajul lui Avraam, Isaac, Ismail, Moise, Iisus și Muhammad, fie ca pacea și binecuvântarea lui Dumnezeu să fie asupra lor! De exemplu, Moise a spus:

Ascultă Israele, Domnul , Dumnezeul nostru este singurul Domn.(Deuteronomul 6:4)

Iar Iisus a repetat același mesaj 1500 de ani mai târziu, când a spus:

Prima și cea mai importantă poruncă este: Ascultă, Israel! Domnul, Dumnezeul nostru este singurul Domn. (Marcu 12:29)

și i-a fost amintit Satanei:

Pleacă, Satan, pentru că este scris: Domnului, Dumnezeului tău să I te închini și numai Lui să-I slujești!  (Matei 4:10)

La aproximativ 600 de ani după Iisus, chemarea lui Muhammad a răsunat peste dealurile din Mecca astfel:

Nu exista divinitate in afara de El. El este Cel Milostiv, Indurator. [Ar-Rahman, Ar-Rahim]  (Qur’an 2:163)

Cu toții au afirmat în mod clar și limpede că:

Adoraţi-L pe Allah! Voi nu aveţi altă divinitate în afara Lui! (Qur’an  7 : 59, 7:73, 11:50, 11:84, 23:32)

Însă mărturisirea de credință nu este completă fără a doua parte a ei:

2.    Muhammad este Trimisul lui Dumnezeu (Allah).

Muhammad s-a născut în anul 570 în Mecca, Peninsula Arabică. Genealogia lui ne duce înapoi spre Ismail, fiul profetului Avraam. Precum ceilalți profeți de dinaintea lui, Muhammad a fost tot o ființă umană, însă una specială, aleasă de Dumnezeu pentru a transmite mesajul Său întregii omeniri, nu precum profeților de dinainte trimiși pentru un neam sau trib anume. Musulmanii cred în faptul că Muhammad a adus ultima revelație de la Dumnezeu, iar acceptându-l pe Muhammad ca ultim profet, ei cred că profeția lui confirmă și completează toate mesajele revelate anterior, începând cu cel al profetului Adam. Muhammad reprezintă modelul perfect de viață pentru musulmani prin însăși viața lui.

 Așhadu an laa ilaaha illaAllah wa așhadu anna Muhammadan rasulullah!

Source Link

Views: 3

Caracteristicile mărfurilor

  CARACTERISTICILE DE BAZĂ ALE MĂRFURILOR DIN PUNCT DE VEDERE ISLAMIC Dan Michi Pentru ca o marfă să poată fi vândută, se cuvine să aibă anumite caracteristici. Tradiția profetică ne pune la dispoziție informații suficiente încât să ne permitem următoarea clasificare a acestor caracteristici. Ulterior, savanții musulmani au detaliat aceste categorii. a) materialul din care […]

 

CARACTERISTICILE DE BAZĂ ALE MĂRFURILOR
DIN PUNCT DE VEDERE ISLAMIC
Dan Michi
Pentru ca o marfă să poată fi vândută, se cuvine să aibă anumite caracteristici. Tradiția profetică ne pune la dispoziție informații suficiente încât să ne permitem următoarea clasificare a acestor caracteristici. Ulterior, savanții musulmani au detaliat aceste categorii.
3.2.2.40-Western-Market_03ba) materialul din care sunt fabricate respectivele mărfuri trebuie să fie unul curat din punctul de vedere al cerințelor religioase, practic din perspectiva sistemului legislativ islamic și, desigur, să aibă un cost corect determinat, care să-l facă vandabil. Mai multe practici profetice ne atenționează asupra interdicției de comercializare a acelor mărfuri a căror natură este nepermisă religios, cum ar fi : câinii (cu excepția celor de vânătoare), băuturile alcoolice, porcii, oasele animalelor care nu sunt sacrificate islamic, idolii etc. Acestea nu aduc niciun beneficiu, fiind respinse de credința musulmanului.
Companioni precum ‘Umar ibn al-Khatab, Abu Huraira, Aișa, ‘Abd Allah ibn ‘Umar au considerat că, pentru a fi pusă în circulație, substanța viitoarei mărfi trebuie să fie curată din perspectiva practicii religioase. Prin urmare, orice materie primă neconformă practicii religioase și legale nu poate fi comercializată, așa fiind alcoolul, oasele animalelor nesacrificate islamic, sângele etc. Și totuși, ‘Umar ibn al-Khatab a permis vânzarea băuturilor alcoolice și a cărnii de porc către populația nemusulmană care locuia în teritoriile islamice (ahl al-zimma), plecând de la premisa că acele mărfuri le aparțineau.
Dintre urmașii companionilor, Muhammed ibn Sirin și Masruq ibn al-Ajda au subliniat că substanța mărfii se cuvine să fie curată din perspectivă teologică, niciun obiect care nu respectă această cerință neputând să fie tranzacționat.
b) acele lucruri care sunt de folos, prin urmare, posedând o anumită valoare intrinsecă pot fi vândute, cum este cazul câinilor de vânătoare. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) a permis acest gen de tranzacții.
c) marfa trebuie să fie în proprietatea celui care o vinde, în sensul deplin al acestei calități juridice. Printre arabii din perioada preislamică exista răspândită practica vânzării unor mărfuri care nu se aflau nici de față și nici în proprietatea comercianților. Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) i-a instruit pe oameni să revândă alimentele numai dacă ele se află în proprietatea lor, tranzacție finalizată doar după ce s-a furnizat produsul clientului, respectiv proprietarul a încasat prețul convenit. Aceast tip de act de comerț a fost denumit ulterior istifa sau taqabud. S-a relatat că Profetul a spus : “Acela care vinde alimente să nu o facă până când nu va intra în posesia lor” și “până când nu va accepta [prețul oferit]”.
Și mai știm că Hakim ibn Hizam tocmai cumpărase ceva marfă din al-Jar, o așezare în apropierea Medinei, în vremea califului ‘Umar ibn al-Khatab, intenționând să o revândă. Califul i-a dat ordin să nu vândă nimic până când nu va intra efectiv în posesia respectivelor mărfuri. Zaid ibn Thabit, ‘Abd Allah ibn ‘Umar și ‘Abd Allah ibn ‘Abbas au susținut aceeași linie ca și ‘Umar, subliniind că proprietarul trebuie să fie adevăratul deținător al produselor. În caz contrar, nu are voie să se implice în nicio tranzacție. ‘Abd Allah ibn ‘Abbas a extrapolat practica profetică relatată la orice fel de marfă, căreia ar trebui să i se aplice aceleași reguli ca în cazul prouselor alimentare.

Qatada ibn Di’ama, Muhammed ibn Sirin și Sa’id ibn al-Musayyab, asemeni companionilor, au continuat să respingă contractele încheiate înainte ce bunurile să intre efectiv în posesia cumpărătorului. Cu toate acestea, Qatada ibn Di’ama a fost și deschis, considerând că nu este niciun păcat dacă un bun este comercializat  înainte, cu condiția ca vânzătorul să fi fost împuternicit să procedeze astfel. Mergând mai departe, Muhammed ibn Sirin nu a îngăduit nicio tranzacție în care bunurile urmau să fie livrate până într-un an, dacă nu era stabilită o dată certă a acestei livrări. Cu alte cuvinte, o asemenea înțelegere este încheiată înainte ca bunurile să fi intrat în posesia vânzătorului. Urmașii acestora au nuanțat reglementarea acestei chestiuni. Conform lui Ta’us și Qatada, dacă bunurile erau deteriorate înainte să fie plătite, se considera că îi aparțineau vânzătorului. Dar dacă erau stricate după promisiunea cumpărătorului de a le cumpăra, atunci ele îi erau ca și vândute, vânzătorului revenindu-i sarcina înlocuirii acestora. Aceste opinii le aparțin lui Ta’us, Qatada, Ibrahim al-Nakha’i, Muhammed ibn Sirin și al-Hassan al-Basri. Mai mult, conform lui Muhammed ibn Sirin, dacă oricare dintre părțile contractuale s-au angajat să înlocuiască bunurile deteriorate, atunci sarcina îi revine celui care s-a obligat.

sursa: economie-islamica.blogspot.com
Source Link

Views: 5