SFÂRŞITUL UNIVERSULUI

Adnan Ash-Sharif   În Ziua aceea vom închide Noi cerul, aşa cum se închid sulurile cu scripturi. Aşa cum am făcut Noi prima creatură, o vom face din nou. Aceasta este o promisiune pe care NOI am făcut-o şi pe care o îndeplinim. (Al-Anbiyaa:  104). Ei nu L-au preţuit pe ALLAH  după cum se cuvine, deşi în […]

Adnan Ash-Sharif

 

În Ziua aceea vom închide Noi cerul, aşa cum se închid sulurile cu scripturi. Aşa cum am făcut Noi prima creatură, o vom face din nou. Aceasta este o promisiune pe care NOI am făcut-o şi pe care o îndeplinim. (Al-Anbiyaa:  104).

Ei nu L-au preţuit pe ALLAH  după cum se cuvine, deşi în   Ziua    Învierii       întregul      pământ     va   fi   (în)    pumnul     Său,   iar cerurile vor fi adunate (în mâna Sa) dreaptă. Mărire Lui! El este mai presus de ceea ce ei Îi fac  asociaţi! (Az-Zumar:  67).

Până la scrierea acestor rânduri nu există adevăruri ştiinţifice ferme în privinţa sfârşitului Universului,  ci doar două teorii care se opun între ele:

– Teoria Universului deschis la infinit, conform căreia Universul va continua să se extindă până în momentul în care se vor epuiza în el combustibilii stelelor şi, în consecinţă, ele se vor stinge şi vor muri şi o dată cu moartea lor se va dispersa Universul şi va pieri treptat.

–   Teoria Universului deschis   şi   apoi închis,   conform căreia Universul se va extinde până la o anumită limită, iar după aceea se va restrânge şi se va contracta pentru a deveni aşa cum a fost la început.

Această teorie este numită în limbajul neştiinţific al astronomilor ”teoria acordeonului” care se deschide până la o anumită limită,  iar după accea se va restrânge şi se va contracta pentru a deveni aşa cum a fost la început.

Conform   acesteia, Universul   va   deveni aşa   cum   a   fost   la început, adică o masă gazoasă fierbinte,  cu o temperatură şi presiune foarte ridicate, după o sută de milioane de ani de la explozia uriaşă,   care a avut loc cu cincisprezece       miliarde de ani în urmă, conform estimărilor lor. Aceasta înseamnă că Universul se va sfârşi după optzeci

începe o nouă creaţie a lui. Acestea sunt estimările savanţilor. Cât despre ceasul exact al producerii acestui lucru, el este cunoscut numai de ALLAH: ”Ei te vor întreba despre Ceas: Când va veni el?

Spune:  ”Numai la Domnul meu este ştirea despre el.  Numai EL  îl va descoperi la timpul lui.  Va fi greu pentru ceruri şi pentru  pământ şi nu va veni asupra voastră decât pe neaşteptate”. Te întreabă de parcă tu ai fi interesat (să ştii). Spune: ”Numai la ALLAH se află ştirea despre el!” Dar cei mai mulţi oameni nu ştiu” (Al-A’raf: 187).

 

În Coranul cel Sfânt  care în opinia noastră reprezintă cuvântul hotărâtor în privinţa corectitudinii ştiinţelor şi teoriilor ştiinţifice există numeroase versete care înfăţişează   sfârşitul Universului   şi din   ele înţelegem, şi ALLAH ştie cel mai bine, că Domnul va readuce Universul la starea la care a fost la început:

În ziua aceea vom închide Noi cerul,  aşa cum se închid sulurile cu scripturi. Aşa cum am făcut Noi    prima     creatură,      o   vom     face    din    nou.     Aceasta     este    o promisiune, pe care Noi am făcut-o şi pe care o îndeplinim”    (Al-Anbiyaa: 104),

în sensul că cerurile şi pământul se vor împreuna din nou, aşa cum au fost iniţial. De asemenea, ALLAH Preaînaltul a grăit:

Oare nu văd cei care nu cred că cerurile şi pământul au fost împreună     şi   că   Noi   le-am    despărţit. (Al-Anbiya’:       30).

După aceea, Domnul va începe cealaltă creaţie cu un alt Univers decât cel pe care îl cunoaştem astăzi,  aşa după cum a grăit ALLAH  Preaînaltul:

În Ziua în care pământul va fi schimbat cu altul, ca şi cerurile, şi ei (oamenii)       se    vor     înfăţişa      dinaintea       Lui     ALLAH    Cel    Unic, Biruitorul (Al Wahid, Al Qahhar).  (Ibrahim:  48).

 

Versetele următoare, care zugrăvesc sfârşitul Universului  oferă unele detalii în legătură cu starea cerului, a aştrilor, a pământului şi a munţilor   la   momentul   sfârşitului   existenţei   Universului   şi   a   sosirii Ceasului. Şi, toate aceste versete confirmă teoria revenirii Universului la starea în care se află în momentul când a început creaţia Sa  şi ALLAH ştie cel mai bine!

În Ziua aceea vom închide Noi cerul, aşa cum se închid sulurile cu scripturi. Aşa cum am făcut Noi prima creaţie, o vom face din nou. Aceasta este o promisiune pe care Noi am făcut-o şi pe care o îndeplinim. (Al-Anbiya’:  104).

Ei nu l-au preţuit pe ALLAH după cum se cuvine, deşi în Ziua Învierii întregul pământ va fi (în) pumnul Său, iar cerurile vor fi adunate în dreapta Sa. Mărire Lui! El este mai presus de  ceea ce Îi fac ei asociaţi!  (Az-Zumar: 67).

Când Soarele se va întuneca/ Şi când stelele se vor risipi/ Şi când munţii vor fi spulberaţi. (At-Takwir: 1-3).

Şi când mările se vor aprinde.  (At-Takwir: 6).

Şi când cerul va fi îndepărtat. (At-Takwir: 11).

Când ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla/ Nimeni nu va mai socoti venirea ei minciună./ Ea va coborâ şi va înălţa/ În această Zi pământul va fi zguduit şi clătinat/ Şi munţii vor fi sfărâmaţi în farâme/ Şi se vor preface în pulbere  risipită” (Al-Waqi’a:  1-6).

Când cerul se va despica/ Şi stelele vor cădea/ Când mările vor izbucni în flăcări. (Al-Infitar:  1-3).

Şi când se va despica cerul şi va deveni roşu aprins ca pielea roşie! (Ar-Rahman:  37).

Când stelele se vor stinge/ Şi când cerul se va despica/  Şi când munţii se vor fărâmiţa (Al-Mursalat:  8-10).

‘Te întreabă despre munţi. Spune: ”Domnul meu îi va  face praf,  risipindu-i,/ Şi îi va lăsa ca pe un şes neted,/ În care  nu vei vedea ridicătură sau adâncitură”  (Ta-Ha:  105-107).

În Ziua aceea va fi cerul precum arama topită/ Iar  munţii vor fi asemenea lânii scărmănate. (Al-Ma’arij:  8-9).

În Ziua în care cerul se va învolbura într-un vârtej/ Şi munţii se vor urni din loc” (At-Tur:  9-10).

În fiecare dintre versetele sfinte se află un adevăr ştiinţific în legătură cu starea cerului, a stelelor, a planetelor, a munţilor şi a mărilor când Universul se va sfârşi, a cărui modalitate de moarte o caută în momentul de faţă. Dacă astronomii musulmani ar adopta în studiile lor ştiinţifice de astăzi ceea ce vesteşte Coranul Cel Sfânt despre sfârşitul Universului, ar fi primii care ar ajunge să demonstreze că el va redeveni aşa cum a fost la început: o masă de gaze aprinse. Miracolele ştiinţifice ale Coranului nu se sfârşesc: unele din ele au fost descoperite de ştiinţă cu   secole   sau   cu   ani   în   urmă,   altele   vor   fi   descoperite   în   viitor,

adeverindu-se cuvintele Lui ALLAH Preaînaltul:

Fiecare profeţie are  

un timp al său şi în curând le veţi cunoaşte. (Al-An’am:  67).

În decursul unei perioade care a început cu, quarkul şi s-a sfârşit cu apariţia omului, istoria Universului a început cu aproximativ cincisprezece miliarde de ani în urmă. La început a fost vidul, apoi masa primară a particulelor primitive, apoi s-a ajuns la corpul omului, compus din   treizeci   de   miliarde   de   celule.   Existenţa   omului   pe   suprafaţa pământului nu reprezintă decât o clipită în istoria apariţiei şi a evoluţiei Universului. Dacă am încerca să comprimăm istoria Universului, din momentul apariţiei sale şi până astăzi,  într-o  singură zi, ar însemna că Soarele şi Pământul au apărut la ora 17.00 din această zi, peştii şi reptilele la ora 23:41, dinozaurii la ora 23:45,  şi au dispărut numai după nouă minute, maimuţele la ora 23:58, iar omul nu a apărut pe faţa pământului decât acum unsprezece secunde.

Dacă învăţaţii musulmani clasici şi moderni cu excepţia unei infime minorităţi dintre ei – s-ar fi inspirat din Cartea Cea Sfântă a Lui ALLAH   ar   fi   aflat   liniile   principale   largi   ale   unor   ştiinţe   precum astronomia, embriologia, genetica, profilactica şi imunologia,  diversele ştiinţe ale pământului, cum sunt geologia, ştiinţa învelişului atmosferic,

hidrologia, oceanografia, ştiinţa despre păstrarea echilibrului mediului şi poluarea lui, precum şi alte ştiinţe materiale, naturale. Astfel, ar fi aflat primii, principiile fundamentale ale acestor ştiinţe. Şi dacă ar fi făcut acest lucru,  probabil că omenirea nu ar fi trebuit să aştepte,  secole îndelungate   după   revelaţie,   ca   să   descopere   prin   savanţi   precum Copernic, Galileo, Kepler, Newton,  Hubble, Gamov, Lemaintre,      Von Allen,  Mendel,    Pasteur, Bovari  şi alţii,    unele principii de bază ale ştiinţelor materiale, naturale, pe care le găsim în Cartea Cea Sfântă a Lui ALLAH.

 

 

islamulazi.ro

Source Link

Views: 1

Catacteristicile apei

  Caracteristicile apei   Dumnezeu a înzestrat apa cu mai multe proprietati, dintre care vom nenumera pe cele mai importante: 1. Usurinta cu care apa se descompune in ioni cu sarcina pozitiva (H+) si ioni cu sarcina negativa (OH-); cei doi ioni sunt foarte activi, iar aceasta descompunere devine mai accentuata cu cat se gaseste […]

 

Caracteristicile apei

 

Dumnezeu a înzestrat apa cu mai multe proprietati, dintre care vom nenumera pe cele mai importante:

1. Usurinta cu care apa se descompune in ioni cu sarcina pozitiva (H+) si ioni cu sarcina negativa (OH-); cei doi ioni sunt foarte activi, iar aceasta descompunere devine mai accentuata cu cat se gaseste mai adanc in pamant; de asemenea, taria ionului de hidrogen creste in reactii chimice variate, datorita volumului sau mic, in mod analog ionului hidroxil joaca un rol important pentru echilibrarea sarcinilor rezultate ale metalelor diferite.

2. Se considera ca apa este cel mai bun dizolvant in conditii de presiune atmosferica, din cauza structurii sale moleculare si fiindca apa nu pierde aceasta proprietate in stare gazoasa, ba dimpotriva, aburul este mult mai activ in adancul
pamantului, incat se autodizolva in magma, formand combinatii de silicati impreuna cu metalele care alcatuiesc rocile.

3. Densitatea apei si vascozitatea sa ii permit patrunderea sa in pori, prin crapaturile si gaurile rocii, aceasta proprietatea jucand un rol important in solubilizarea materiilor si transportul acestora.

4. Apa este singurul element aflat pe suprafata pamantului care se afla in cele trei strari ale materiei: solida, lichida si gazoasa.

5. Apa solubilizeaza bioxidul de carbon existent in atmosfera, rezultand acidul carbonic, care la randul sau se descompune in ioni de hidrogen pozitiv(H+) si (H+(CO3)). De asemenea, apa solubilizeaza anumite gaze aflate in atmosfera, aceasta combinatie marind puterea lor de reactie vis-à-vis de rocile din jur si aparitia a nenumarate reactii chimice.

 
apaPutem rezuma si trage concluzia, in mod sigur, ca apa reprezinta lichidul cu cea mai mica densitate si cu cea mai mare raspandire pe pamant, si totodata lichidul cel mai apt pentru solubilitate. Apa, alementul chimic care are capacitatea de conductibilitate, este si cel mai bun element in reactiile chimice pentru silicatii metalelor in cazul topirii. Apa este cel mai bun element auxiliar pentru transferul rocilor magmatice sedimentare in roci metamorfice.

 

Sursa: islamulazi.ro

Source Link

Views: 2

Intalnirea dintre doua mari

  Adnan Ash-Shareef     El este Cel care a lăsat să curgă liber cele două mări – aceasta plăcută şi dulce şi aceasta sărată şi amară şi a făcut, între ele, un perete şi un baraj de netrecut.  (Al-Furqan 25:53); Cele două mări nu sunt la fel; aceasta este bună, dulce, plăcută la băut, […]

 

Adnan Ash-Shareef

 

 

the-barrier-between-2-seas1El este Cel care a lăsat să curgă liber cele două mări – aceasta plăcută şi dulce şi aceasta sărată şi amară şi a făcut, între ele, un perete şi un baraj de netrecut.  (Al-Furqan 25:53);

Cele două mări nu sunt la fel; aceasta este bună, dulce, plăcută la băut, iar aceasta este sărată şi amară. Şi, totuşi, din fiecare [dintre cele două], mâncaţi carne proaspătă şi scoateţi podoabă pe care o purtaţi. Şi tu vezi corăbiile despicând apa, pentru ca voi să căutaţi îndurarea Sa. Poate că voi veţi fi mulţumitori! (Fatir: 12).

Din punct de vedere lingvistic, cuvântul maraja (tradus prin „să curgă liber”) înseamnă „a întinde; a trimite; a amesteca” sau toate aceste trei sensuri împreună. Se cuvine să facem aici precizarea că amestecarea unui lichid cu altul înseamnă altceva decât combinarea lor; apa şi uleiul, de pildă, se amestecă, dar, nu se combină, în sensul că cele două lichide îşi păstreazăproprietăţile lor; în schimb, apa şi alcoolul se combină, formând un lichid nou, diferit prin proprietăţile sale, atât de apă cât şi de alcool.

Cuvântul bahr (tradus prin „mare”) se aplică oricărui curs de apă mare, indiferent dacă ea este sărată sau dulce, conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

El este Cel care a lăsat să curgă liber cele două mări aceasta plăcută şi dulce, şi aceasta sărată şi amară. (Al-Furqan 25:53).

Cuvântul barzakh (tradus prin „barieră”) înseamnă „stavilă, barieră”, conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

A pus o stavilă între cele două mări. (An-Naml: 61).

Cuvântul bagha (tradus prin „trec”) înseamnă „a depăşi, a trece limita, a nedreptăţi”. Expresia hijran mahjuran (tradusă prin „baraj de netrecut”) înseamnă „loc oprit”.

În lumina explicării sensurilor cuvintelor, ni se arată miracolul ştiinţific al versetului sfânt la care ne referim: Domnul a întins mările şi le-a amestecat, dar a aşezat între ele o stavilă şi un loc oprit, pentru ca să nu treacă dintr-o mare în alta conţinutul lor şi particularităţile lor specifice.

Adevărul despre expansiunea mărilor şi amestecării apelor lor nu a fost cunoscut decât în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, o dată cu descoperirea fosei pământului şi a legilor fizice şi chimice care guvernează amestecul şi  combinarea lichidelor. Iată, în continuare, câteva detalii ştiinţifice ale acestui  rezumat:

 

1. Extinderea fundului mării

El este Cel care a lăsat să curgă liber (adică le-a întins şi le-a extins) cele două mări. (Al-Furqan: 53).

Oceanografia a descoperit, la sfârşitul celui de al cincilea deceniu al secolului al XX-lea, că fundurile mărilor şi ale oceanelor sunt tărâmul unor cutremure şi erupţii vulcanice şi falii, care au avut şi continuă să aibă, printre alte consecinţe, şi expansiunea mărilor. Oceanul Atlantic a început să se formeze cu circa 180 de milioane de ani în urmă şi, ca urmare a formării lui, Europa s-a separat de America de Nord. Oceanul Atlantic continuă să se extindă şi astăzi cu douăzeci şi cinci de milimetri anual. La fel s-a întâmplat şi în cazul Mării Roşii.

 

2. Întâlnirea a două mări

Şi a făcut, între ele, un perete şi un baraj de netrecut.  (Al-Furqan 25:53).

Când se întâlnesc în aceeaşi albie două cursuri de apă cu particularităţi chimice diferite, ele se amestecă, dar nu se combină, în sensul că nu formează un singur lichid, adică nu se dizolvă unul în altul. În Pakistanul de Est, de exemplu, două râuri curg unul alături de celălalt din oraşul Thsatngham până la Arman în Birmania, ca şi când ele ar fi despărţite de o stavilă. Acelaşi lucru se întâmplă cu fluviul Gange şi cu afluentul său  Jamuna în oraşul Allahabad din India. În Iran, există râuri care la întâlnirea cu apa mării se închid, întorcându-se în locul de izvorâre. Fluviul Amazon face ca apa Oceanului Atlantic să fie dulce pe o distanţă de sute de kilometri de la vărsarea lui. Astfel apa Oceanului Atlantic se întâlneşte cu apa Mării Mediterane, care este mai grea, aceasta din urmă rămâne în straturile de jos şi se deplasează spre Vest, spre Ocean. Tot la fel, apa Mării Negre nu se combină cu cea a Mării Mediterane, când se întâlnesc în strâmtoarea Bosfor, ci alcătuiesc două straturi lipite, unul deasupra celuilalt. Apa Mării Negre, care este mai uşoară, se deplasează la suprafaţă spre Marea Mediterană, în vreme ce apa Mării Mediterane – mai grea, din cauză că este mai sărată – se deplasează în straturile de jos către Marea Neagră. Acest adevăr ştiinţific despre bariera dintre cele două mări a fost descoperit în secolul al XVII-lea.

Este demn de menţionat că bariera dintre cele două mări, care împiedică invadarea apelor unei mări asupra unei alte mări, este o barieră chimică; ea permite apelor să treacă dintr-o mare în alta, dar împiedică particularităţile şi caracteristicile specifice unei alte mări să domine particularităţile celeilate mări, în sensul că apa care trece dintr-o mare în alta ar dobândi  caracteristicile specifice ale mării în care a ajuns. În aceasta constă miracolul ştiinţific al expresiei „ele nu o pot trece”, din cuvintele lui Allah Preaînaltul:

El a slobozit cele două mări ca să se întâlnească/ Dar, între ele, este o  stavilă pe care ele nu o pot trece.  (Ar-Rahman 55:19-20).

Sateliţii artificiali au fotografiat, recent, cu raze infraroşii, barierele dintre apele mărilor şi ale oceanelor, iar privirea atentă la ilustraţie, îi oferă cititorului imaginea vizibilă a barierei care împiedică apa unei mări să invadeze apa celeilalte mări.

Cuvintele lui Allah

El a slobozit cele două mări ca să se întâlnească/ Dar, între ele, este o stavilă pe care ele nu o pot trece. (Ar-Rahman: 19-20)

au reprezentat unul din motivele care l-au determinat pe cunoscutul cercetător oceanograf Cousteau să primească Islamul ca religie.

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 2