Rotirea Pământului în jurul Soarelui

Adnan Ash-Shareef     Pământul are mai multe mişcări, dar cele mai importante dintre ele şi cele mai influente şi mai vizibile pentru om sunt mişcarea în jurul Soarelui şi mişcarea în jurul axei sale. O serie de versete coranice se referă la rotirea Pământului în jurul Soarelui: 1. El este Acela care a creat […]

Adnan Ash-Shareef

 

 

nibiru01Pământul are mai multe mişcări, dar cele mai importante dintre ele şi cele mai influente şi mai vizibile pentru om sunt mişcarea în jurul Soarelui şi mişcarea în jurul axei sale.

O serie de versete coranice se referă la rotirea Pământului în jurul Soarelui:

1. El este Acela care a creat noaptea şi ziua, Soarele şi Luna; şi fiecare pluteşte pe cercul său. (Al-Anbiya’: 33).

Până în secolul al XIV-lea al erei creştine, cei mai mulţi oameni credeau, în mod eronat, că Pământul este fix şi că el reprezintă centrul Universului. Acest lucru l-au afirmat savanţii greci antici: Thales, Aristotel, Ptolomeu şi alţii, aşa cum am arătat mai sus. Singurul care a susţinut că Pământul se roteşte a fost Aristark, numai că el a considerat că Soarele este fix. Aceasta a fost situaţia până ce au venit Muhammad ben Zakariya Al-Qazwini (1386), Copernic (1554) şi Galileo (1609), care au susţinut că Pământul se roteşte. Însă Kepler (secolul al XVII-lea) a fost primul care a elaborat o opinie corectă despre sistemul solar. Cât priveşte Coranul, el a descris prin cea mai simplă, profundă şi concisă expresie, mişcarea Pământului, Soarelui, Lunii şi aştrilor:

El este Acela care a creat noaptea şi ziua, Soarele şi Luna; şi fiecare pluteşte pe cercul său. (Al-Anbiyaa’: 33).

În cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea, lumea a văzut la televizor cum plutesc Pământul, stelele şi galaxiile în Univers.

Pământul se învârteşte în jurul Soarelui pe o orbită eliptică şi parcurge o distanţă de circa zece mii de milioane de kilometri în cadrul unei rotiri complete în jurul Soarelui, adică perioada anului solar compus din 365 zile, 6 ore, 9 minute, 9 secunde şi jumătate (365,256361 zile).

2. Oare nu am făcut Noi pământul un loc care-i adună? (Al-Mursalat: 25).

Cuvântul kifat, tradus prin „loc care-i adună”, nu apare în Cartea cea Sfântă a lui Allah decât o singură dată. De aceea am recurs la dicţionare pentru a-i afla sensul. În Lisan al-Arab, de Ibn Manzur, găsim că kift (singularul lui kifat) înseamnă „mai rapid în mers şi în zbor”. Dar printre sensurile cuvântului kifat este menţionat şi acela de loc în care se adună şi se strânge ceva. De aceea considerăm că unul dintre sensurile acestui verset este: oare nu am făcut Noi Pământul care se roteşte în jurul Soarelui cu o viteză de 29,8 kilometri pe secundă şi în jurul axei sale cu o viteză de 1 666 kilometri pe oră la ecuator şi 1 500 kilometri pe oră în zonele polilor? În felul acesta, putem afirma că Sfântul Coran a stabilit că Pământul nu doar se mişcă, ci se mişcă rapid, aşa cum a fost confirmat ulterior, în secolul al XIX-lea, prin calculele ştiinţifice. În acelaşi timp, trebuie să facem precizarea că versetele lui Allah Preaînaltul:

Oare nu am făcut Noi Pământul un loc care-i adună pe cei vii şi pe cei morţi? (Al-Mursalat: 25-26),

conţin şi alte sensuri ştiinţifice asupra cărora ne vom opri pe larg în lucrarea noastră despre constantele ştiinţifice referitoare la ştiinţele despre Pământ.

3. Stăpânul celor două răsărituri şi Stăpânul celor două apusuri. (Ar-Rahman 55:17).

Pământul trece în cadrul rotirii sale, cu durata de un an în jurul Soarelui, prin patru poziţii distincte:

La 21 martie şi la 23 septembrie, ziua este egală cu noaptea în toate colţurile Pământului, pentru că Soarele se află, în acest moment, la nivelul ecuatorului terestru. Oare răsăritul şi asfinţitul Soarelui din zilele de 21 martie şi 23 septembrie, momente numite echinoxiu de primăvară şi echinoxiu de toamnă, reprezintă momentele la care se referă versetul coranic:

Stăpânul celor două răsărituri şi Stăpânul celor două apusuri. (Ar-Rahman 55:17)?

Se poate ca aceasta să fie o referire ştiinţifică la faptul că orbita Pământului în jurul Soarelui are o formă eliptică şi nu rotundă!? Allah ştie cel mai bine!

La 21 iunie avem, în emisfera nordică a Pământului, cea mai lungă zi şi cea mai scurtă noapte din timpul anului (aşa-numitul solstiţiu de vară), iar la 23 decembrie − cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte în emisfera nordică a Pământului (aşa- numitul solstiţiu de iarnă) şi exact invers în emisfera sudică a globului terestru. Oare răsăritul şi asfinţitul soarelui în zilele de 21 iunie şi 23 decembrie reprezintă sensul cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

Stăpânul celor două răsărituri şi Stăpânul celor două apusuri. (Ar-Rahman 55:17)?

Allah ştie cel mai bine! În fiecare an, Soarele răsare la Polul Nord pentru o perioadă de şase luni, timp în care Polul Sud este cufundat într-o noapte întunecoasă. În cealaltă jumătate a anului se inversează situaţia. Oare la cele două răsărituri şi cele două asfinţituri de la cei doi poli ai Pământului se referă cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Stăpânul celor două răsărituri şi Stăpânul celor două apusuri. (Ar-Rahman 55:17).

Allah ştie cel mai bine!

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 11

Ploaia

  Adnan Ash-Shareef     Pe cerul cel cu revenirea [ploii]. (At-Tariq: 11) Din punct de vedere lingvistic, orice plafon este un cer şi orice lucru situat deasupra altuia este pentru acesta din urmă plafon sau cer. Conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul: Şi Noi am făcut cerul ca un acoperiş bine păzit şi totuşi ei […]

 

Adnan Ash-Shareef

 

 

Sky_wallpapers_438Pe cerul cel cu revenirea [ploii]. (At-Tariq: 11)

Din punct de vedere lingvistic, orice plafon este un cer şi orice lucru situat deasupra altuia este pentru acesta din urmă plafon sau cer. Conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

Şi Noi am făcut cerul ca un acoperiş bine păzit şi totuşi ei sunt fără băgare de seamă la minunile Lui. (Al-Anbiyaa’: 32);

Şi pe bolta cea înaltă! (At-Tur: 5).

În general, orice este situat deasupra noastră în Univers este plafon sau cer. Cât despre cuvântul raj − „revenire”, el reprezintă un calificativ pentru cer şi derivă din verbul rajja’a care înseamnă „a readuce un lucru la situaţia sa anterioară”.

Versetul de mai sus, asemenea celor mai multe versete de jurământ, are dimensiuni ştiinţifice miraculoase, iar ştiinţa a adus lumină asupra unora dintre ele. Ea reprezintă, după cum am spus şi mai sus, unul dintre aspectele miracolului coranic prin care credinciosul trece în secolul al XX-lea de la credinţa înnăscută la certitudinea dovezilor ştiinţifice, iar dovada ştiinţifică din Coran este piatra credinţei de care se sparg toate valurile îndoielii ce vin din interiorul nostru sau de la alţii.

Tocmai de aceea considerăm că este obligatorie revizuirea studierii şi interpretării celor mai multe versete coranice care se referă în conţinutul lor la diverse ramuri ale ştiinţelor materiale, în lumina adevărurilor ştiinţifice constante pe care omul le-a descoperit în secolul al XX-lea, de către învăţaţii credincioşi, angajaţi, specialişti în domeniile ştiinţelor naturale şi al ştiinţelor coranice. Oare interpretarea cuvintelor lui Allah: „Jur pe cerul cu revenirea”, prin faptul că ele reprezintă un jurământ pe cerul care aduce înapoi pe pământ apa, după evaporarea ei, este suficientă în secolul al XX-lea? Oare acest comentariu este pe măsura măreţiei jurământului? Şi, oare, aceste informaţii limitate despre cerul care aduce ploaie reprezintă argumentul ştiinţific care să concentreze logica şi gândirea cititorului pentru a-l convinge de răspunsul jurământului? Coranul cel Sfânt este cuvântul hotărâtor şi nu este o glumă, aşa cum a grăit Allah Preaînaltul:

Pe cerul cel cu revenirea ploii şi pe pământul cu crăpături! El este un Cuvânt hotărâtor, el nu este o glumă! (At-Tariq: 11-14).

Comentariu ştiinţific

În informaţiile ştiinţifice de mai jos, credinciosul musulman descoperă unele adevăruri ştiinţifice miraculoase ascunse în cuvintele lui Allah Preaînaltul: „Jur pe cerul cu drumuri…”, aşa cum le-au descoperit astronomii în secolul al XX-lea.

1. Cerul înseamnă învelişul atmosferic al pământului.

Cuvântul „cer” are mai multe sensuri, aşa cum am arătat mai sus; dacă prin cer avem în vedere diversele straturi din care este alcătuit învelişul atmosferic care înconjoară Pământul, adică atmosfera terestră, constatăm că printre caracteristicile unora dintre ele se numără şi readucerea lucrurilor la starea lor anterioară.

Stratul inferior al atmosferei terestre, adică troposfera, readuce vaporii de apă care se înalţă acolo de pe pământ, sub formă de ploaie, precum şi cea mai mare parte a căldurii reflectate care se ridică din pământ.

Straturile al patrulea, al cincilea şi al şaselea din învelişul atmosferic, adică ionosfera, readuc pe pământ undele radio lungi şi medii, precum şi unele unde care vin din spaţiul extraterestru şi le întorc spre el.

Cel de al şaptelea strat, magmatosfera, întoarce în spaţiul extraterestru radiaţiile cosmice dăunătoare vieţii de pe Pământ, aşa cum sunt razele gama şi alfa, precum şi cea mai mare parte din razele infraroşii şi cele necunoscute.

2. Cerul cu sensul de Univers.

Dacă prin „cer” avem în vedere Universul cu stelele şi galaxiile lui şi cu norii dintre ele, toate lucrurile din Univers redevin aşa cum au fost.

Majoritatea astronomilor sunt de acord astăzi cu faptul că Universul nu este veşnic, ci a început cu circa cincisprezece miliarde de ani în urmă cu o masă primară uriaşă care a explodat şi s-a dispersat în toate colţurile Universului; din ea s-au format ulterior stelele, planetele, galaxiile şi nebuloasele. Stelele se nasc dintr-un nor cosmic, în decursul a milioane sau chiar miliarde de ani, prin condensarea materialelor care alcătuiesc norul, transformând o parte din el într-o stea care luminează vreme de milioane sau miliarde de ani, după care combustibilul lor se epuizează şi ele se transformă în nişte stele uriaşe, care explodează şi apoi mor, pentru a redeveni un nor cosmic. Apoi se reia ciclul, care are nevoie de milioane de ani, adeverindu-se cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Oare nu ştiu ei cum începeAllah creaţia prima oară şi cum o va face pe ea apoi din nou? (Al-’Ankabut: 19).

Savanţii au văzut în secolul al XX-lea cum începe şi cum reia Allah creaţia Sa, nu numai în privinţa stelelor, ci şi în privinţa făpturilor. În timpul revelaţiei nu era cu putinţă ca ştiinţa să vadă ceva despre începutul procesului creaţiei şi al reluării ei − laudă Aceluia a Cărui făgăduinţă ni s-a adeverit! El este Cel care a spus:

Fiecare profeţie are un timp al său şi în curând le veţi cunoaşte. (Al-An’am: 67).

Ne-a făgăduit că noi vom vedea cum începe creaţia Sa şi cum o reia; vestea pe care ne-a trimis-o cu cincisprezece secole în urmă prin revelaţie s-a adeverit prin descoperirea de către ştiinţă a ciclului vieţii creaturilor cu viaţă şi fără viaţă.

Source Link

Views: 3

Musca

Adnan Ash-Shareef     O, voi oameni! Vi s-a dat vouă o pildă, auziţi-o: Aceia pe care voi îi chemaţi în locul lui Allah nu vor putea crea nici măcar o muscă, chiar de s-ar uni ei pentru aceasta! Iar dacă musca le răpeşte un lucru, ei nu-l vor putea lua înapoi! Slabi sunt şi […]

Adnan Ash-Shareef

 

 

O, voi oameni! Vi s-a dat vouă o pildă, auziţi-o: Aceia pe care voi îi chemaţi în locul lui Allah nu vor putea crea nici măcar o muscă, chiar de s-ar uni ei pentru aceasta! Iar dacă musca le răpeşte un lucru, ei nu-l vor putea lua înapoi! Slabi sunt şi cel care cere şi cel de la care se cere!/ Ei nu L-au preţuit pe Allah după adevărata Sa măsură. Allah este Cel Tare şi Preaputernic. (Al-Hajj: 73-74)

Numeroase versete coranice au unele sensuri care se dezvăluie unul după altul, o dată cu trecerea timpului şi a progresului ştiinţei. În timpul revelaţiei, credincioşii au înţeles că versetul sfânt de mai sus este o mustrare şi o ironie la adresa idolatrilor şi a zeilor lor şi a ofrandelor pe care le aduceau lor. Idolii nu pot să creeze nici o muscă, să salveze pânăşi ofrandele care li se aduceau şi pe care le răpesc muştele. Acesta este unul din sensurile versetului de mai sus, dar astăzi noi desprindem din acest verset numeroase provocări ştiinţifice şi sensuri: El este o provocare coranică valabilă până în Ziua de Apoi, adresată ateilor care au făcut din ştiinţă un zeu. Ei nu vor fi în stare să creeze nici o muscă, chiar dacă şi-ar uni eforturile pentru această încercare.

Autumn House-fly Musca autumnalisŞtiinţa nu va ajunge niciodată să creeze o celulă şi atunci cum să creeze o muscă alcătuită din sute de mii de celule vii diferite şi specializate? În el sunt sensuri ştiinţifice miraculoase pe care ştiinţa le-a descoperit astăzi, printre care acela că aparatul digestiv al muştei, este dotat cu enzime care-i permit în decursul câtorva secunde să transforme orice mâncare pe care o răpeşte de la noi sau cu care se hrăneşte şi să o asimileze şi, în felul acesta, nu o mai putem salva de la ele. Nu sunt doar idolii cei care sunt neputincioşi în ceea ce priveşte recuperarea lucrurilor răpite de muşte. Muştele domină pânăşi astăzi peste întinse suprafeţe ale globului terestru şi le răpesc, în sensul că omul nu poate să trăiască pe ele, ba nici măcar să intre în ele.

Muştele ne pot răpi sănătatea şi chiar viaţa, căci ele transmit şi cauzează cele mai multe tipuri de febră, printre care encefalomielita virotică, căreia medicina nu i-a găsit un tratament până în momentul de faţă. În felul acesta, în pofida slăbiciunii muştei, omul rămâne neputincios în faţa ei, incapabil de a imita măreţia artei creării ei, slab în faţa răpirii resurselor alimentare şi a forţelor sănătăţii sale de către ea. Este suficient să reamintim doar faptul că boala somnului – o infecţie mortală a creierului – este transmisă de musca tse tse care continuă să provoace mii de morţi în Africa. În acelaşi timp, această muscă se caracterizeazăşi prin unele avantaje, având în vedere că ea i-a împiedicat pe africani să extermine animalele sălbatice şi să le distrugă mediul, fiindcă musca transmiţătoare a bolii somnului ucide atât omul cât şi vitele lui, dar nu este primejdioasă pentru animalele sălbatice.

Cercetătorii biologi şi-au pus întrebări în legătură cu secretul imunităţii cu care Domnul a înzestrat muştele şi ţânţarii care transmit cele mai nimicitoare boli şi tipuri de febră, având în vedere că unele muşte poartă pe un centimetru pătrat din corpul lor aproximativ cinci milioane de bacterii.

Studiile în legătură cu aparatul care asigură imunitatea acestor insecte au confirmat că este vorba de cel mai simplu aparat imunitar al fiinţelor vii, dar în acelaşi timp şi cel mai eficient şi rapid. Ştiinţa încearcă în momentul de faţă să sondeze adâncurile necunoscute ale aparatului imunitar ciudat, rapid şi eficient al muştelor şi al ţânţarilor, pentru a valorifica această descoperire pentru perfecţionarea imunităţii omului, mai ales în tratarea maladiilor rezultate din deficienţa sau lipsa acesteia, care sunt cele mai grave şi cele mai dificile de tratat până în prezent. Muştele ocupă locul al treilea ca număr între vietăţi, urmând după furnici şi ţânţari şi, dacă nu ar exista îndurarea lui Allah, care călăuzeşte numeroasele făpturi ale sale, cum sunt păsările, furnicile, peştii, microbii, viruşii şi altele, împotriva muştelor, acestea ar acoperi suprafaţa globului terestru şi ar face viaţa imposibilă pe el în decursul câtorva zile. Există specii de muşte care se înmulţesc cu o viteză uimitoare, încât dacă toate ouăle ar ecloza şi puii ar trăi şi s-ar înmulţi la rândul lor, dintr-o singură pereche ar rezulta într-un singur sezon un număr de exemplare de ordinul numărului 10 urmat  de şaizeci de zerouri!

Studiile întreprinse începând din anul 1971 au descoperit existenţa unui limbaj chimic propriu fiecărei specii de muşte, cu care ele îşi reglează modul de viaţăşi coabitarea cu ceilalţi indivizi ai speciei. Din acest cod face parte faptul că femela secretă în perioada împerecherii o substanţă chimică volatilă pe care o recepţionează perişorii sensibili de la picioarele muştelor masculi şi o transmit apoi celulelor nervoase care emit ordinele de declanşare a apetitului sexual şi de urmărire a femelei. Primul mascul care ajunge la femelă secretă o substanţă cu efect de antidot al substanţei secretate de femelă, care anulează efectul atractiv al acesteia pentru ceilalţi masculi şi cu ea acoperăşi corpul femelei, îndepărtând în felul acesta ceilalţi masculi care l-ar putea deranja şi astfel rămâne numai el cu partenera pentru a se acupla.

Un cercetător biolog contemporan a petrecut câţiva ani din viaţa sa ştiinţifică studiind o specie de muşte, cunoscută cu numele popular musca albastră, şi a consemnat următoarele concluzii, pe care le-am tradus din lucrarea lui în limba franceză: “Musca albastră este în realitate o maşină mică, extrem de perfecţionată. Ea este o insectă bine înzestrată, îndeosebi în ceea ce priveşte aripile şi zborul ei, ceea ce i-a făcut pe mulţi dintre colegii mei să-mi scrie, zicându-mi: nu mai cutezăm să ucidem o muscă după lectura cărţii tale despre muşte. Acesta este un lucru de înţeles, căci cum ar fi cu putinţă să distrugă o maşină vie în faţa căreia cele mai exacte şi mai complexe ceasuri par un lucru extrem de grosolan şi imperfect? Cum de reuşeşte musca albastră 200 de bătăi din aripi într-o secundă, ştiindu-se că orice aparat muscular obişnuit nu se poate contracta de mai mult de o sută de ori într-o secundă? Dar natura ( de ce nu o fi spunând, oare, Creatorul muştei?) a ajuns la acest grad înalt al frecvenţei bătăii aripilor, cu ajutorul unei serii de mecanisme care se influenţeazăşi se completează unul pe altul: aripile muştei sunt fixate direct pe pieptul ei, unde există în interior două perechi de muşchi care ridicăşi coboară pieptul şi care lucrează în sens invers, adică atunci când perechea muşchilor ridicători ai pieptului se contractă împreună cu ei se ridică şi aripile muştei, când perechea muşchilor coborâtori se contractă, coboară împreună cu ei şi aripile muştei, iar când muşchii ridicători ai pieptului sunt în acţiune, muşchii coborâtori sunt în stare de odihnă. În felul acesta, musca albastră reuşeşte două sute de bătai din aripi pe secundă, fără să obosească.

Iar,acţiunea motorului cu piston dublu al autoturismului nu face decât să imite, în mod aproximativ, operaţiunea bătăii din aripi a muştei.”

Cât priveşte procesul nervos care reglează sincronizarea contracţiilor muşchilor ridicători ai aripilor şi întinderea muşchilor coborâtori ai lor, acesta este una din cele mai complicate şi mai frumoase operaţiuni, dar ea nu-i interesează decât pe specialiştii din domeniul entomologiei.

O echipă de cercetători din domeniile biologiei, fizicii şi chimiei organice de la Universitatea din Marsilia a avut nevoie de zece ani pentru a confecţiona o maşină rudimentară, în greutate de câteva tone, capabilă să imite câteva din funcţiile membrelor muştei.

Ochiul muştei, care are un volum de mai puţin de o jumătate de milimetru cub, este compus din trei mii de ochi minusculi, fiecare din ei fiind legat de opt celule de recepţionare optică: două pentru culori şi şase specializate în descoperirea celor mai slabe mişcări care se produc în câmpul vizual al muştei, ceea ce înseamnă că în ochiul muştei există patruzeci şi opt de unităţi de recepţionare a luminii. În plus, Creatorul- mare este puterea Lui!- a înzestrat această minune zburătoare cu un milion de celule nervoase specializate în deplasările muştei de sus în jos, de jos în sus, din faţă în spate şi din spate în faţă, şi aceasta prin intermediul a treizeci şi opt de perechi de muşchi, dintre care şaptesprezece perechi pentru aripi şi douăzeci şi una de perechi pentru mişcările capului.

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 3