MILOSTENIA
O GARANŢIE PENTRU SUCCESUL ÎN LUME ŞI SALVAREA ÎN VIAŢA DE APOI
Muhammad Al-Ghazali
Iubirea de bunăstare şi lăcomia în a dobândi ţine de firea omenească. Pentru aceasta, omul călătoreşte distanţe lungi şi îndură tot felul de necazuri. Egoismul şi tendinţa de a da întâietate propriilor avantaje în detrimentul tuturor celorlalte lucruri, se nasc în om încă din prima zi. El gândeşte mai mult la el însuşi şi îi pasă puţin de ceilalţi.
Şi dacă i se oferă toată averea de pe pământ şi chiar dacă dobândeşte comorile de binecuvântări ale Domnului său, el nu va fi pregătit să cheltuiască din ele de bunăvoie şi manifestările diferite ale egoismului îi vor lega mâinile.
Spune: „Dacă voi aţi avea visteriile îndurării Domnului meu, voi le-aţi păstra de frică să nu le cheltuiţi, căci omul este zgârcit!” [Al-Israa’ 17:100]
Islamul a considerat această mentalitate ca fiind foarte ieftină şi meschină şi aceasta trebuie combătută vehement şi tratată cu atenţie. Islamul a afirmat foarte clar că doar acel om care îndepărtează motivaţiile obtuzităţii şi avariţiei şi nutreşte milostenie şi generozitate, poate avea succes în a dobândi răsplata atât în lumea aceasta, cât şi în cea ce va veni:
Deci, fiţi cu frică de Allah atâta cât puteţi, ascultaţi, fiţi supuşi şi dăruiţi spre binele sufletelor voastre! Iar aceia ale căror suflete vor fi ferite de zgârcenie, aceia sunt cei care vor izbândi. [At-Taghabun 64:16]
Grămezile de aur şi argint din care nu sunt satisfăcute drepturile celor săraci şi nevoiaşi, devin cauza pedepsei proprietarului lor şi a nenorocirilor acestuia în lumea aceasta şi în cea de apoi. Asemenea avere este precum un şarpe ce se ascunde în gaura lui, pândindu-i pe oameni ca să-i muşte. Islamul a explicat că această bogăţie se va transforma în şerpi vii în Ziua Judecăţii, care îi vor ataca şi muşca pe stăpânii lor.
„Bogătaşul ce nu a plătit drepturile celorlalţi din averea sa, îşi va vedea averile transformate în şerpi în Ziua Judecăţii, care îl vor vâna cu gurile deschise, apoi o voce se va auzi: „Stăpâniţi-vă averea pe care aţi ascuns-o, căci Mie nu-mi pasă de ea.” Când va vedea că nu are scăpare, îşi va băga mâna în gura lor şi aceştia îl vor muşca la fel ca şi taurul care mănâncă iarbă.” (consemnat de Bukhari)
Islamul explică omului că dragostea sa pentru avere îl conduce spre distrugere, iar dacă ar analiza realitatea impusă de bogăţie şi consecinţele acesteia, şi-ar da seama că milostenia este mai bună decât egoismul şi darul este mai nobil decât zgârcenia.
Este ciudat că ceea ce lasă omul pentru alţii exprimă duritatea în aceasta. Dacă nu-şi va folosi averea pentru a-şi îmbunătăţi propria condiţie economică şi pentru fericire în Viaţa de Apoi, atunci din ce altceva să încerce să tragă foloase?
Nobilul Profet Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a dezvăluit această realitate când a zis:
„Cine este acela dintre noi căruia îi place averea moştenitorului său mai mult decât averea sa proprie?”. Însoţitorii săi au răspuns: „O, Trimis al lui Allah! Ne iubim propria noastră bogăţie.” Profetul a zis atunci: „Averea fiecăruia dintre noi este ceea ce a trimis Allah, iar averea moştenitorului este ceea ce lasă în urma sa fiecare dintre voi.” (consemnat de Bukhari)
În ciuda acestui lucru, când Profetul a declarat că va strânge dania, el a tratat cu îngăduinţă şi blândeţe lăcomia oamenilor de a agonisi bani. El a spus: „În curând vor veni la voi cei care strâng dania. Când vor veni, să-i întâmpinaţi cum se cuvine. Daţi-le libertatea să adune orice doresc. Dacă procedează cinstit, îşi vor face un bine. Şi dacă sunt nedrepţi, păcatul va fi al lor. Să le daţi satisfacţie, fiindcă plata daniei va fi deplină prin mulţuirea lor şi ei se vor ruga pentru voi.” (consemnat de Abu Daud)
Dacă un om reuşeşte să îndepărteze piedicile pe care zgârcenia şi obtuzitatea le presară în calea sentimentelor oneste, el câştigă mai mult în ochii islamului. În mod obişnuit, omul are speranţe legate de viaţă şi legătura sa cu aceasta este puternică şi fermă, dacă el este sănătos şi plin de energie şi priveşte viitorul cu curaj. Într-un astfel de moment, omul işi cheltuieşte banii cu chibzuinţă şi se gândeşte tot timpul să-şi sporească averea, astfel încât să-şi asigure viitorul său şi al copiilor săi. Dacă în aceste condiţii, omul are toţi factorii sub control şi îşi ţine palmele întinse şi cheltuie banii cu bunăvoinţă şi generozitate, dacă nu se va îngrijora nici de sărăcie şi nevoie şi nici nu-i va fi teamă de distrugere, atunci un astfel de om face o faptă de mare bine.
Un om a mers la Profet şi l-a întrebat: „O, Trimis al lui Allah! Care este milostenia ce dobândeşte cea mai bună răsplată?” Profetul a zis: „Să faceţi milostenii şi dacă sunteţi sănătoşi şi aveţi nevoie de bani, şi dacă v-aţi teme că veţi sărăci, pentru că aveţi speranţă de a vă îmbogăţi şi elibera de nevoi. Să nu se întâmple să amânaţi să faceţi milostenie atâta, acestui om, şi atâta, celuilalt.” (Bukhari)
Dacă daţi milosteniile mărturisit, binefaceri sunt ele, dar dacă nu le faceţi cunoscute şi le daţi săracilor, atunci ele vor fi încă mai bune pentru voi şi vă vor ispăşi pentru o parte din păcatele voastre, căci Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi voi. [Al-Baqarah 2:271]
Dacă Îi veţi face lui Allah un împrumut frumos, El vi-l va da înapoi înmulţit şi vă va ierta pe voi, căci Allah este Mulţumitor [şi] Blând. / El este Ştiutorul celor nevăzute şi al celor văzute, Cel Puternic [şi] Înţelept. [At-Taghabun 64:17, 18]
Când omul comite un păcat şi îşi dă seama că s-a îndepărtat de Stăpânul său, atunci lucrul care-i aduce înapoi curăţenia, lumina şi îi oferă adăpost sub bunăvoinţa şi plăcerea Domnului său, este să-şi cheltuie mult preţuita sa avere şi proprietate în cauza lui Allah şi să bucure inimile săracilor şi nevoiaşilor cu ajutorul ei, încercând astfel să-şi câştige locul înaintea Celui Mult Milostiv.
Abu Zar a relatat că Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a spus:
„Într-o mânăstire era un credincos din neamul lui Israel care-L slăvea pe Allah şi se închina Lui de şaizeci de ani. Într-o zi a plouat şi tot locul s-a înverzit. Când a văzut acest lucru din mănăstirea lui de pe deal, a simţit că trebuie să coboare să aducă laude lui Allah şi să dobândească mai multă credinţă. Avea cu el una sau două bucăţi de pâine. Între timp, a întâlnit o femeie, a vorbit cu ea, femeia s-a bucurat de asemenea, apoi, deodată, s-a împreunat cu femeia şi după aceea l-a copleşit somnul. Mai târziu s-a dus la un lac să se îmbăieze şi la el a venit un cerşetor să-i ceară pomană. Călugărul i-a dat cele două bucăţi de pâine şi apoi a murit subit. Cei şaizeci de ani de credinţă au cântărit în balanţă cu fapta impreunarii nepermise şi greutatea păcatului a fost mai mare. Apoi în balanţa credinţei sale au fost puse cele două bucăţi de pâine şi credinţa sa a cântărit mai greu, el dobândind astfel salvarea.” (Ibn Habban)
Rolul pe care milostenia şi generozitatea îl deţin în salvarea sufletului poate fi aflat din exemplul minunat pe care Allah l-a învăţat pe Profet, pentru ca acesta să-l încredinţeze adepţilor săi:
„Vă poruncesc să faceţi milostenie. Exemplul său este asemănător cu acela al unui om care a fost prins de duşmanii săi, care i-au legat mâinile la gât şi l-au târât cu intenţia de a-i tăia capul. Brusc, el întrevede posibilitatea de a-şi salva viaţa, oferind bani. Atunci a început să dea lucrurile de valoare – mai mici sau mai mari – pe care le avea, până când a fost eliberat.” (consemnat de Hakim)
Zakat (dania), milostenia şi alte fapte generoase au o mare importanţă în viaţa aceasta şi în Viaţa de Apoi. Pe această bază, relaţia unui musulman cu religia sa ori devine puternică, ori slăbeşte. Nu este nimic mai frustrant decât zgârcenia în a plăti drepturile altora. Şi nimic nu contribuie mai mult la dobândirea gloriei şi succesului, decât încrederea în harul lui Allah şi milostenia şi generozitatea omului.
Trimisul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Faptele de credinţă şi dreptatea salvează omul de consecinţe negative şi de fapte rele. Milostenia răcoreşte mânia lui Allah, iar bunătatea arătată rudelor prelungeşte viaţa omului.” (consemnat de At-Tabarani)
Într-o altă relatare se spune: „Curăţaţi-vă plătind dania (zakat) din averea voastră. Ajutaţi-i pe cei bolnavi cu milostenii şi luptaţi cu valurile de greutăţi, rugându-vă lui Allah cu blândeţe şi umilinţă.” (consemnat de Abu Daud)
Cea mai grea lovitură dată Satanei, metoda cea mai reuşită de a-i dejuca planurile şi cel mai puternic scut împotriva înşelăciunilor lui este ca omul să facă milostenii din averea sa şi să-şi cheltuiască banii în cauza lui Allah. Din acest motiv, Şeitan îl împinge pe om la slăbiciune şi obtuzitate şi încearcă să-l împiedice în problemele lumii materiale:
Şeitan vă ameninţă cu sărăcia şi vă porunceşte lucruri urâte, în vreme ce Allah vă făgăduieşte iertare şi har, căci Allah este Cel cu Har Nemărginit, Atoateştiutor. [Al-Baqarah 2:268]
Într-un hadis se menţionează: „Când un om se hotărăşte să dea ceva de pomană, un grup de şaptezeci de diavoli se atârnă de el şi încearcă să-l facă să renunţe.” (consemnat de Imam Ahmad)
Când un om îşi împarte salariul său alocat pentru diferite cheltuieli, el alocă cea mai mare parte a banilor pentru acele lucruri care sunt consumabile. El le consideră datorii de la care nu are scăpare. Islamul a explicat că omul poate considera cheltuielile pentru hrană şi medicamente ca pe nişte investiţii în produse degradabile, însă averea pe care o cheltuieşte în cauza lui Allah, este o investiţie ce nu piere niciodată.
A’işah (Allah să fie mulţumit de ea!) relatează că ei au tăiat o capră şi Profetul a întrebat: „Câtă carne a rămas?” Ei au răspuns: „N-a mai rămas nimic în afară de o bucată de spată.” Profetul a spus: „A rămas tot în afară de bucata de spată.” (consemnat de Tirmizi)
Această relatare este în concordanţă cu aceste cuvinte ale lui Allah:
Ceea ce aveţi voi se termină, pe când ceea ce se află la Allah va rămâne mereu. [An-Nahl 16:96]
Într-un Hadis Qudsi se spune: „O, fiu al lui Adam! Cheltuieşte-ţi comorile pentru cauza lui Allah. Cu Mine averea voastră nu va fi arsă, scufundată sau furată. Şi în schimbul ei, Eu vă voi da orice aveţi nevoie.” (Beihaqi)
____
Sursa: Caracterul musulmanului, Muhammad Al-Ghazali, Editura Femeia Musulmană, 2010
Source Link
Views: 3
Ca musulmani, noi credem în toţi profeţii care l-au precedat pe Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască), în toţi aceia care sunt menţionaţi în Quran, dar şi în aceia care nu sunt menţionaţi şi, aceasta, este o parte integrantă a credinţei noastre, astfel că dacă am abandona-o, am înceta să fim musulmani.
