Dreptul la demnitate personală

 Dreptul la demnitate personală   În Islam fiecare individ are dreptul să se bucure de demnitate şi respect. Musulmanul este avertizat să nu râdă de alţii, să nu-şi bată joc de ei sau să-i dispreţuiască. Îi este poruncit să nu-i defăimeze pe alţi oameni, să nu le atribuie nume jignitoare, sa nu-i suspecteze, să nu-i […]

0Shares

 Dreptul la demnitate personală

 

În Islam fiecare individ are dreptul să se bucure de demnitate şi respect. Musulmanul este avertizat să nu râdă de alţii, să nu-şi bată joc de ei sau să-i dispreţuiască. Îi este poruncit să nu-i defăimeze pe alţi oameni, să nu le atribuie nume jignitoare, sa nu-i suspecteze, să nu-i spioneze şi să nu-i bârfească pe alţii.

global green park trees 080916 tcm1351 493244  Dreptul la demnitate personală

Allah spune în Sfântul Coran:

                                 „O, voi cei care credeţi! Să nu râ un neam de alt neam, care s-ar putea să fie mai bun decât el, nici muierile [să nu râdă] de alte muieri, care s-ar putea să fie mai bune decât ele! Nu vă ocărâţi şi nu vă batjocoriţi cu porecle unii pe alţii.” (Al-Hujurat: 11).

 

Allah mai spune în Sfântul Coran:

O, voi cei care credeţi! Feriţi-vă cu străşnicie de bănuieli, căci unele bănuieli sunt păcat! Nu vă iscodiţi şi nu vă ponegriţi unii pe alţii!” (Al-Hujurat: 12).

 

Musulmanului îi este poruncit să nu facă rău altora cu fapta sau cu vorba. Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!) a spus: „Musulmanul este acela care nu face rău oamenilor cu mâna lui sau prin vorba lui.” Musulmanului i se cere să nu facă rău niciunei persoane, chiar dacă este vorba despre un nemusulman. Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Alah fie asupra sa!) a spus: „Acela care face rău unui nemusulman este duşmanul meu în Ziua Judecăţii.”

 

Pentru a proteja demnitatea individului, Islamul le porunceşte musulmanilor să respecte toate virtuţile şi să se abţină de la toate viciile, asociind aceste porunci cu răsplata şi pedeapsa în viaţa aceasta şi în cealaltă. Islamul interzice calomnia, bătaia de joc, acuzarea pe nedrept, rănirea sentimentelor altora, spionarea altora şi bârfa. De fapt, aceasta este o caracteristică a Islamului, pentru că nicio lege seculară nu poate pedepsi pentru bârfă, de exemplu, dar musulmanul evită bârfa, pentru că va fi responsabil pentru ceea ce face sau spune în faţa lui Allah, în Ziua Judecăţii.

Source Link

Views: 3

0Shares

Dreptul de a fi responsabil pentru sine

   Dreptul de a fi responsabil pentru sine   În Islam, fiecare individ este responsabil pentru faptele sale. Allah spune în Sfântul Coran: „… nici un [suflet] purtător de poveri nu va purta povara altuia!” (Al-‘An’am: 164). Aceasta implică faptul că nimeni nu este responsabil pentru păcate pe care alţii le-au făcut sau le-ar putea […]

0Shares

 

 Dreptul de a fi responsabil pentru sine

 

În Islam, fiecare individ este responsabil pentru faptele sale. Allah spune în Sfântul Coran:

„… nici un [suflet] purtător de poveri nu va purta povara altuia!” (Al-‘An’am: 164).

responsability Dreptul de a fi responsabil pentru sine

Aceasta implică faptul că nimeni nu este responsabil pentru păcate pe care alţii le-au făcut sau le-ar putea face. Acest principiu este esenţial pentru a asigura dreptatea referitoare la răsplată şi pedeapsă, atât în această viaţă, cât şi în următoarea.

                                 „Întrajutoraţi-vă în plinirea faptelor bune şi în evlavie, dar nu vă ajutaţi la păcat şi la nedreptate! Şi fiţi cu frică de Allah, căci Allah este aspru la pedeapsă!” (Al-Ma’ida: 2).

 

Allah Preamăritul şi Preaînaltul a zis:

Oare credeţi că v-am creat pe voi fără rost şi că nu vă veţi întoarce la Noi?” ~ Preaînalt este Allah, Stăpânul adevărat!Nu este Dumnezeu afară de El, Stăpânul Tronului sublim! [Al-Mu’minun 23:115-116]

Şi nu am făcut Noi cerurile şi pământul şi cele ce se află între ele, jucându-ne. ~ Nu le-am făcut Noi decât întru adevăr,însă cei mai mulţi dintre ei nu ştiu. [Ad-Dukhan 44:38,39]

Source Link

Views: 4

0Shares

De ce l-a creat Dumnezeu pe om?

De ce l-a creat Dumnezeu pe om?   Pentru a răspunde la întrebarea „De ce l-a creat Dumnezeu pe om?” trebuie mai întâi determinată perspectiva din care este pusă întrebarea. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu ar însemna: „Ce l-a făcut pe Dumnezeu să creeze omenirea?”, în vreme ce din punctul de vedere al […]

0Shares

De ce l-a creat Dumnezeu pe om?

 

Pentru a răspunde la întrebarea „De ce l-a creat Dumnezeu pe om?” trebuie mai întâi determinată perspectiva din care este pusă întrebarea. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu ar însemna: „Ce l-a făcut pe Dumnezeu să creeze omenirea?”, în vreme ce din punctul de vedere al omului ar însemna: „Cu ce scop a creat Dumnezeu oamenii?” .

Ambele puncte de vedere reprezintă aspecte ale controversatei întrebări: „Eu de ce exist?”. În următoarele pagini ambele aspecte ale întrebării vor fi explicate din perspectiva revelaţiei divine. Nu este un subiect ce poate fi supus speculaţiei umane, pentru că presupunerile omului nu pot descoperi întregul adevăr. Cum pot fiinţele umane deduce intelectual realitatea existenţei lor, în vreme ce abia pot înţelege cu greu cum funcţionează propriul lor creier sau entitatea sa mai înaltă, mintea? În consecinţă, numeroşi filosofi care au meditat asupra acestei întrebări de-a lungul timpului au venit cu nenumărate răspunsuri, toate bazate pe presupuneri care nu pot fi dovedite. Întrebările privind această chestiune au condus chiar la afirmaţii potrivit cărora noi nu existăm cu adevărat, iar întreaga lume este imaginară.

Platon De ce l-a creat Dumnezeu pe om?Spre exemplu, filosoful grec, Platon (428 – 348 î.H.), a susţinut că lumea de fiecare zi a lucrurilor schimbătoare, pe care omul ajunge să o cunoască prin intermediul simţurilor sale, nu este realitatea primară, ci este o lume închipuită, a aparenţelor. Mulţi alţii, după cum a fost menţionat anterior, au susţinut şi continuă să susţină că nu există niciun scop al creaţiei oamenilor. Potrivit lor, existenţa umană este pur şi simplu un produs al hazardului. Nu poate exista niciun scop dacă viaţa a evoluat din materie neînsufleţită, care a devenit însufleţită doar din pură întâmplare. Presupuşii „veri” ai omenirii, maimuţele, nu-şi pun întrebări existenţiale, aşadar, de ce ar trebui să şi le pună oamenii?

Deşi cei mai mulţi oameni se întreabă de ce am fost creaţi, după scurte reflecţii ocazionale le este extrem de dificil să afle răspunsul. Fără cunoaşterea scopului existenţei sale omul nu se diferenţiază de celelalte animale. Necesităţile animalului de a mânca, de a bea şi de a procrea sunt şi necesităţi de bază ale fiinţei umane, aşadar efortul uman este direcţionat în această sferă limitată. Când satisfacţia materială devine cel mai important scop în viaţă, existenţa umană se degradează foarte mult, comparându-se cu aceea a animalelor.

Fiinţele umane își vor utiliza constant în mod eronat inteligenţa dată de Dumnezeu, atunci când nu-şi cunosc scopul existenţei. Mintea umană degradată îşi utilizează abilităţile pentru a crea droguri şi bombe şi devine preocupată de păcatul trupesc, pornografie, homosexualitate, ghicitorie, suicid etc. Fără cunoaşterea scopului vieţii, existenţa umană îşi pierde sensul, se risipeşte inutil, iar recompensa unei vieţi eterne, fericite, în lumea de apoi, nu mai există. De aceea este foarte important ca fiinţele umane să răspundă corect la întrebarea: „De ce suntem noi aici?”

Oamenii trebuie să se orienteze adesea către alte fiinţe umane pentru a afla răspunsuri. Singurul loc în care se răspunde clar şi precis acestor întrebări sunt cărţile revelaţiei. A fost necesar ca Dumnezeu să reveleze scopul existenţei umane prin intermediul profeţilor Săi, pentru că fiinţele umane sunt incapabile să găsească singure răspunsul corect. Toţi profeţii lui Dumnezeu i-au învăţat pe urmaşii lor să răspundă la întrebarea: „De ce l-a creat Dumnezeu pe om?”.

Source Link

Views: 4

0Shares