Poporul și autoritățile

    Mustafa Sibaee   Impactul civilizației islamice asupra istoriei  Conceptia despre stat si legatura dintre popor si autoritati:   Lumea antica si medievala contesta dreptul poporului de a supraveghea actiunile guvernantilor sai, considerand relatia dintre el si carmuitor ca pe o relatie intre rob si stapan. Carmuitorul era stapanul absolut care dispunea de popor […]

0Shares

Mustafa Sibaee

Impactul civilizației islamice asupra istoriei

 Conceptia despre stat si legatura dintre popor si autoritati:

Lumea antica si medievala contesta dreptul poporului de a supraveghea actiunile guvernantilor sai, considerand relatia dintre el si carmuitor ca pe o relatie intre rob si stapan. Carmuitorul era stapanul absolut care dispunea de popor dupa bunul lui plac. Regatul, era socotit proprietate privata a monarhului, pe care o lasa mostenire ca pe oricare altul dintre bunurile sale. In acest scop socoteau permisa purtarea de razboaie intre state pentru dobandirea dreptului unei printese la tron sau din cauza unui diferend privitor la mostenirea rudelor prin alianta.

In ceea ce priveste relatia dintre natiunile beligerante, invingatorului ii era permis sa dispuna de tot ceea ce posedase cel invins in patria sa: bunuri materiale, onoare, libertate si demniate. Lucrurile au continuat in felul acesta pana cand civilizatia islamica a proclamat printre alte principii ale sale ca poporul are dreptul de a-i controla pe carmuitorii sai si ca acestia nu sunt decat niste salariati care trebuie sa vegheze la interesele poporului si la demnitatea lui cu fidelitate si onestitate. In felul acesta, un individ ii cere socoteala pentru prima oara carmuitorului in legatura cu ceea ce imbraca si in legatura cu modul cum a dobandit lucrurile pe care le poseda, fara sa fie condamnat la moarte, nici condus la inchisoare, nici trimis la surghiun, ci carmuitorul ii da socoteala astfel incat sa fie convins atat el cat si ceilalti oameni. Si tot pentru prima oara in istorie unul dintre supusi se adreseaza carmuitorului sau suprem cu aceste cuvinte:”Buna ziua, salariatule!”, iar carmuitorul recunoaste ca el este un salariat al poporului si ca, asemenea oricarui salariat, trebuie sa-si indeplineasca slujba cu loialitate si sa-i sfatuiasca pe supusi cu fidelitate. Civilizatia islamica a proclamat acest lucru printre altele pe care le-a proclamat si le-a aplicat dupa aceea si iata ca adierea libertatii si constiintei sufla peste popoarele vecine cu societatea islamica, iar ele murmura, apoi se miscca, se revolta si se elibereaza. Astfel s-a intamplat in Europa. Occidentalii au venit in Tara Samului in timpul cruciadelor, dupa ce vazusera mai devreme in regatele din califatul Andaluziei ca popoarele ii controleaza pe carmuitorii lor si ca acestia nu se supun controlului nimanui altcuiva in afara popoarelor proprii. Monarhii occidentali au facut comparatie intre eliberarea regilor arabi si musulmani de sub puterea lor fata de putereea de la Roma si intimidarea lor cu privarea si cu detronarea in orice clipa, daca nu se supun monarhului religios de la Roma, iar cand sau intors in tarile lor s-au revoltat si s-au eliberat, apoi s-au razvratit popoarele lor impotriva lor si au devenit libere. Revolutia franceza care a avut loc dupa aceea, nu a proclamat mai multe principii decat cele proclamate de civilizatia Islamica in urma cu douasprezece veacuri!

In ceea ce priveste regulile razboiului, civilizatia islamica a proclamat respectarea intelegerilor, protejarea religiilor si pastrearea templelor lor de adorare, garantarea libertatilor si demnitatii oamenilor. Ea a respectat demnitatea popoarelor infrante, dovedindu-si umanismul generos.

Pentru prima oara in istorie, parintele celui invins s-a plans carmuitorului invingator de faptul ca un copil al carmuitorului l-a lovit pe copilul sau cu biciul de doua ori in cap, pe nedrept, iar seful supreme al statului i-a cerut socoteala copilului carmuitorului si l-a pedepsit, mustrandu-l si dojenindu-l pe carmuitor, zicandu-i: „De cand i-ati transformta pe oameni in robi, de vreme ce mamele lor i-au nascut pe ei liberi?” Acesta este un spirit nou pe care l-a trezit civilizatia islamica in randul indivizilor si popoarelor, caci un astfel de parinte care s-ar fi plans de lovirea fiului sau ar fi fost inainte de aparitia acestei civilizatii batut si deposedat de avere, persecutat in privinta religiei sale, fara sa se revolte, fara sa se indurereze si fara sa simta ce este mandria si demnitatea. Cand a rasarit soarele civilizatiei islamice, el si-a ridicat glasul, spunand emirului credinciosilor:” Eu caut aparare la Allah si la tine impotriva nedreptatii. Iar nedreptatea de care se plangea nu era nici varsarea sangelui, nici incalcarea onoarei, nici lipsirea de religie, nici violarea unui teritoriu, ci erau cele doua lovituri pe care un copil le primea de la un alt copil!”

Occidentalii au intrat in contact cu civilizatia islamica in Evul Mediu prin intermediul Levantului si al Andaluziei, iar inainte de acest contact, ei nu cunosteau revolta regelui impotriva sefului unei religii, nici revolta unui popor impotriva unui rege si nu considerau ca ar avea dreptul sa ceara socoteala unui carmuitor sau, sa ajute pe cineva care era nedreptatit ci atunci cand aveau divergente unii cu altii in privinta religiei si a doctrinei, se injughiau unul pe altul asa cum injunghie macelarul oile sale. Dupa ce au intrat in contact cu noi, a inceput Renasterea lor, revolutia lor si apoi a avut loc eliberarea lor. Dupa toate acestea, mai poate cineva tagadui impactul pe care civilizatia islamica la avut asupra eliberarii lumii si a izbavirii popoarelor?

Sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 2

0Shares

Ce este moartea?

Enghin Cherim Fiecare om va gusta moartea   Fiecare suflet trebuie să guste moartea. Noi vă încercăm cu răul şi cu binele, în chip de ispită, şi la noi vă veţi întoarce. (Al-Anbiyaa’: 35). Majoritatea oamenilor cred că, dacă nu vorbesc despre un lucru pe care nu-l doresc sau le este frică de el, îl […]

0Shares

Enghin Cherim

Fiecare om va gusta moartea

Fiecare suflet trebuie să guste moartea. Noi vă încercăm cu răul şi cu binele, în chip de ispită, şi la noi vă veţi întoarce. (Al-Anbiyaa’: 35).

Majoritatea oamenilor cred că, dacă nu vorbesc despre un lucru pe care nu-l doresc sau le este frică de el, îl îndepărtează. Adevărul este că moartea îl aşteaptă pe fiecare dintre noi. Faptul că pe zi ce trece ne apropiem mai mult de moarte este unul dintre subiectele la care mulţi dintre noi evită să se gândească.

Spune: «Moartea de care fugiţi vă va ajunge pe voi! Apoi veţi fi aduşi la Cel care le cunoaşte atât pe cele nevăzute, cât şi pe cele văzute, şi care vă va vesti vouă ceea ce aţi săvârşit.» (Al-Ahzab: 16).

Mintea omului este preocupată cu probleme de genul: la ce şcoală voi învăţa, unde voi munci, cu ce mă voi îmbrăca, ce voi mânca… Toate acestea sunt mai importante pentru oameni.

Pentru că el crede că viaţa înseamnă doar ele. Omul se gândeşte că este prea tânăr pentru a muri şi că va trăi pe puţin încă cincizeci-şaizeci de ani; n-ar vrea să se gândească aşa de tânăr la lucruri triste.

Nimeni nu are garanţia că va trăi în următoarea secundă. În fiecare moment aflăm despre moarte din ziare, de la televizor, chiar şi din ceea ce se petrece în apropierea noastră. Cu toate acestea nu ne gândim că şi pe noi ne poate aştepta un astfel de sfârşit.

Ce se întâmplă după ce murim?

Din momentul în care am murit întrerupem relaţia cu corpul nostru. Corpul neînsufleţit este cărat de alţii. Apoi este spălat, înfăşurat în pânze albe şi aşezat în sicriu.I se sapă groapa în care va fi îngropat. După terminarea rugăciunilor de la moschee este dus la cimitir unde este îngropat. La căpătâi i se aşează o piatră pe care i se scrie numele, prenumele, anul naşterii şi cel al decesului. Astfel se termină toate formalităţile de înmormântare. La început vor fi mulţi cei care îi vor vizita mormântul, dar, după un timp, vizitatorii vor trece numai o dată pe an; după o altă perioadă de timp, omul va fi uitat de tot.

Ce se întâmplă sub pământ?

În timp ce oamenii îşi continuă viaţa, corpul neînsufleţit din pământ şi-a început procesul de degradare. Bacteriile îşi îndeplinesc rolul. De acum nu va mai avea şansa să se întoarcă printre cei vii nici măcar pentru o secundă. Nu va mai putea să se întâlnească cu prietenii, să se distreze şi nici să-şi vadă familia.

Pe scurt, corpul căruia îi spuneam „eu” va avea un final tragic. Dacă Allah ar fi vrut, ar fi fost posibil ca acest lucru să nu se întâmple. Dar şi în aceasta se află o mare înţelepciune.

Omul trebuie să se gândească neîncetat că nu este doar un corp, ci este compus şi dintr-o parte sufletească.

Corpul nostru este asemenea unei haine împrumutate pentru scurt timp.

Meditând la felul în care va sfârşi corpul nostru, ar trebui să nu muncim numai pentru el, ci şi pentru suflet.

Acest corp se va transforma în pământ într-o zi şi poate că această zi e foarte aproape. Aproape toţi ne gândim că moartea este departe de noi. Moartea ne poate aştepta oricând, pe stradă sau când dormim în paturile noastre. Trăind fericit azi, mâine poţi fi unul dintre subiectele unei tragedii din ziare. Allah ne spune în Coranul cel Nobil că nu putem fugi de moarte:

Când au venit la voi de deasupra voastră şi de sub voi şi când ochii voştri au fost tulburaţi şi inimile v-au ajuns la gât şi v-aţi făcut voi fel de fel de gânduri în privinţa făgăduinţei lui Allah… (Al-Ahzab: 10).

sursa: islamromania.ro

Source Link

Views: 3

0Shares

Societatea în Islam

Societatea în Islam   Khurram Murad   Ordinea socială şi beneficiile sale nu sunt separate de binele individual şi nici nu intră în conflict cu acesta. Ambele ar trebui să funcţioneze împreună – contopite şi în armonie, cooperând şi susţinându-se reciproc – pentru a sluji un unic Dumnezeu. Ambele sunt interdependente şi în echilibru. Amândouă […]

0Shares

Societatea în Islam

Khurram Murad

Ordinea socială şi beneficiile sale nu sunt separate de binele individual şi nici nu intră în conflict cu acesta. Ambele ar trebui să funcţioneze împreună – contopite şi în armonie, cooperând şi susţinându-se reciproc – pentru a sluji un unic Dumnezeu. Ambele sunt interdependente şi în echilibru.

Amândouă au propriile lor funcţii bine definite şi propriile orbite de urmat.

Nici Soarele nu se cuvine să ajungă Luna, nici noaptea nu poate să o ia înaintea zilei şi toate plutesc pe orbite proprii. (Yasin: 40).

De asemenea, echilibrul este păstrat, datorită îndrumării divine, în cazul manifestării unor tensiuni între diferitele elemente ale vieţii umane – între individ şi societate, între bărbat şi femeie. Caracterul colectiv, comunitar, al tuturor formelor de adorare – fie ele rugăciuni, danie, post sau pelerinaj – şi accentul deosebit pus pe formarea Ummei ca un întreg desăvârşit reflectă clar preocuparea Islamului faţă de societate şi rolul societăţii în evoluţia, purificarea şi realizarea de sine a individului.

Sursa: Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 1

0Shares