Rugăciunea este stâlpul religiei

  Bismillahir-Rahmanir-Rahim (În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel  Îndurător) „Rugăciunea este stâlpul religiei” Bediuzzaman Said Nursi Dacă vrei să înțelegi, cu aceeași  certitudine cu care doi plus doi fac patru, cât de valoroasă și cât de importantă este rugăciunea și cât de ieftină și cu cât de puțină cheltuială este câștigată și cât de […]

Bismillahir-Rahmanir-Rahim

(În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel  Îndurător)

„Rugăciunea este stâlpul religiei”

Bediuzzaman Said Nursi

Dacă vrei să înțelegi, cu aceeași  certitudine cu care doi plus doi fac patru, cât de valoroasă și cât de importantă este rugăciunea și cât de ieftină și cu cât de puțină cheltuială este câștigată și cât de naiv și de dăunător poate fi omul care o neglijează, ascultă cu atenție următoarea pildă și privește…

Odată, un conducător măreț le-a dat celor doi servitori ai săi câte douăzeci și patru de monede de aur și i-a trimis la o fermă frumoasă și privată, la o depărtare de două luni de mers, spunându-le: ”Folosiți acești bani pentru biletul de drum și cumpărați-vă ceea ce aveți nevoie acolo pentru locuit. La o zi distanță de mers se află o stație. Acolo există și căruță și vapor și tren și avion. Ele pot fi folosite în funcție de capitalul fiecăruia.”

După ce au ascultat, cei doi servitori au pornit la drum. Unul dintre ei care a fost norocos, și-a cheltuit până la stație o parte mică din bani. Dar, în această cheltuială, a fost inclusă și o afacere atât de profitabilă încât l-a încântat pe stăpânul său, mărindu-și astfel capitatul de o mie de ori.

Cât despre celălalt servitor, de vreme ce era ghinionist și trântor, și-a cheltuit douăzeci și trei de bani de aur până la stație, pe jocuri de noroc și pe altele asemenea, rămânându-i un singur ban de aur. Prietenul lui i-a spus: ”Folosește acel ban pentru un bilet. Așa nu vei merge pe jos și nici nu vei muri de foame. Iar stăpânul nostru este generos; poate că va fi milostiv cu tine și îți va ierta greșelile. Te va sui într-un avion și vom ajunge la destinație într-o singură zi.

Dacă nu, vei fi nevoit să mergi pe jos, prin deșert, singur și flămând, timp de două luni.”

Oare cel mai nepriceput om nu poate să înțeleagă cât de stupid, cât de dăunător și fără noroc este acela care, dacă din cauza încăpățânării, nu și-ar cheltui acel ultim ban de aur pentru un bilet, care este precum o cheie a unei comori, ci în schimb l-ar cheltui pentru vicii trecătoare?

Soucre Link

Hits: 1

0Shares