Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Month: May 2022

Drepturile omului

  Islamul oferă multe drepturi individului. În continuare, vom menţiona câteva dintre ele: viaţa şi proprietatea tuturor cetăţenilor este sacră şi inviolabilă, fie ei musulmani sau nu. Islamul protejează onoarea într-un stat islamic. Astfel, insultarea altor oameni sau gluma pe seama lor nu este permisă. Profetul Muhammed a spus: „Cu adevărat, sângele, proprietatea şi onoarea […]

0Shares

Islamul oferă multe drepturi individului. În continuare, vom menţiona câteva dintre ele: viaţa şi proprietatea tuturor cetăţenilor este sacră şi inviolabilă, fie ei musulmani sau nu. Islamul protejează onoarea într-un stat islamic. Astfel, insultarea altor oameni sau gluma pe seama lor nu este permisă. Profetul Muhammed a spus: „Cu adevărat, sângele, proprietatea şi onoarea ta sunt inviolabile.“

Rasismul este interzis în Islam, pentru că Sfântul Coran insistă asupra egalităţii dintre oameni: „O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o muiere şi v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca voi să vă cunoaşteţi. Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este Atoateştiutor şi Bineştiutor.“ (Capitolul Al-Hujurat: 13).

Desigur, Islamul respinge ideea favorizării unor cetăţeni sau naţiuni în virtutea puterii sau a banilor lor. Dumnezeu i-a creat pe oameni egali; ei se deosebesc doar prin credinţă şi evlavie. Profetul Muhammed a spus: „O, voi oameni! Allah este Unic şi Adam (tatăl omenirii) este singur. Un arab nu este mai bun decât un ne-arab şi un ne-arab nu este mai bun decât un arab, aşa cum şi un om alb nu este mai bun decât un om negru − şi invers − decât în pioşenie.“

Una dintre problemele majore ale omenirii din zilele noastre o reprezintă rasismul. Omul a inventat naveta spaţială care l-a ajutat să ajungă pe lună, dar nu a reuşit să-i oprească pe oameni să se urască şi să se omoare între ei. Încă de pe vremea Profetului, Islamul a oferit un exemplu bun pentru combaterea rasismului. Pelerinajul anual (hajj) la Mekka demonstrează frăţia dintre oameni aparţinând tuturor raselor şi naţiunilor, atunci când aproape 2 milioane de musulmani, de pe tot globul, se întâlnesc pentru a face pelerinajul.

Islamul este religia dreptăţii. Dumnezeu Creatorul spune: „Allah vă porunceşte să daţi înapoi stăpânilor lor lucrurile încredinţate, iar dacă judecaţi între oameni, să judecaţi cu dreptate!“ (Capitolul An-Nisa’: 58). Şi tot El mai spune: „…şi împăcaţi-le pe ele cu dreptate şi fiţi nepărtinitori, fiindcă Allah îi iubeşte pe cei drepţi.“ (Capitolul Al-Hujurat: 9). Trebuie să fim drepţi chiar şi cu cei pe care îi urâm, pentru că Dumnezeu spune: „Să nu vă împingă ura împotriva unui neam să fiţi nedrepţi! Fiţi drepţi, căci aceasta este mai aproape de evlavie!“ (Capitolul Al-Ma’ida: 8). Profetul Muhammed a spus: „O, oameni buni! Aveţi grijă de nedreptate! Pentru că nedreptatea vă va întuneca în Ziua Judecăţ‏ii.“ Iar cei care au fost privaţ‏i de anumite drepturi (care li s-ar fi cuvenit cu certitudine) în această viaţ‏ă le vor primi în Ziua Judecăţ‏ii. Aşa cum a spus Profetul: ,,În Ziua Judecăţ‏ii drepturile vor fi date celor care le merită şi greşelile vor fi îndreptate…“.

Islamul investeşte femeia, căsătorită sau nu, cu drepturi depline, inclusiv cu dreptul de a poseda proprietăţi şi de a obţine câştig din ele. Ea are dreptul de a vinde şi cumpăra aceste proprietăţi fără acordul soţului, de a face cadouri sau de a da milostenie şi de a-şi cheltui banii aşa cum doreşte. O sumă de bani este dată miresei de către mire pentru folosul ei personal. În plus, femeii îi este recunoscută individualitatea; identitatea sa personală nu se dizolvă în cea a bărbatului − ea poate să îşi păstreze propriul nume de familie chiar şi după căsătorie. Islamul îl încurajează pe bărbat să îşi trateze soţia cu respect, pentru că Profetul Muhammed a spus: „Cel mai bun dintre voi este cel care este bun cu soţia sa.“

În Islam, mamele ocupă un loc foarte important. Islamul ne recomandă să le tratăm cât mai bine. Un om a venit la Profetul Muhammed şi i-a spus: „O, Trimis al lui Allah! Care persoană este mai demnă de respect?“. Profetul a spus: „Mama ta!“. „Şi apoi cine?“, a întrebat omul. A spus Profetul: „Mama ta!“. „Apoi?“. „Mama ta şi apoi tatăl tău!“.

femeiamusulmana.blogspot.com

Source Link

Views: 3

0Shares

DREPTURILE OMULUI ÎN ISLAM – 1

Dan Michi Vom intra în subiectul discuţiei noastre printr-o scurtă introducere în Islam, credinţa monoteistă care împarte acelaşi fundament cu alte două religii divine care au precedat-o: Iudaismul şi Creştinismul. Islamul recunoaşte supremaţia Preabunului Dumnezeu sau a lui Allah, Cel Care a creat şi stăpâneşte întregul Univers; Islamul îi respectă pe toţi trimişii lui Dumnezeu, […]

0Shares

Dan Michi

Vom intra în subiectul discuţiei noastre printr-o scurtă introducere în Islam, credinţa monoteistă care împarte acelaşi fundament cu alte două religii divine care au precedat-o: Iudaismul şi Creştinismul. Islamul recunoaşte supremaţia Preabunului Dumnezeu sau a lui Allah, Cel Care a creat şi stăpâneşte întregul Univers; Islamul îi respectă pe toţi trimişii lui Dumnezeu, împreună cu cărţile şi învăţăturile pe care le-au adus. Islamul susţine egalitatea dintre bărbat şi femeie în faţa Preaputernicului Dumnezeu. Islamul este cel care modelează sute de milioane de suflete, atenţionând întreaga omenire în legătură cu durata efemeră a vieţii pe Pământ şi accentuând asupra eternităţii celei care va urma. Şi nu în ultimul rând, tot Islamul oferă umanităţii un ghid complet de viaţă cu ajutorul Coranului, care reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, şi al învăţăturilor Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!), ultimul trimis al lui Dumnezeu.

Misiunea acestuia a fost aceea de a scoate omenirea din starea de ignoranţă şi nedreptate în care se afla, atât de departe de ghidarea dumnezeiască pe care o primiseră prin intermediul unui lanţ de trimişi şi al unor cărţi divine. Când Profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) s-a născut în anul 571 e.n., omenirea trăia oprimată din toate punctele de vedere. Sclavia devenise un mod de trai. Femeile erau înjosite, iar fetiţele erau îngropate de vii, fiind considerate o ruşine şi un blestem. Drepturile omului, demnitatea, egalitatea, fraternitatea şi libertatea erau de mult timp apuse. Acesta era mediul pe care l-a întâlnit Islamul, al cărui înţeles înseamnă „pace” şi în care a trebuit să transmită mesajul unei judecăţi curate şi al justiţiei sociale. Şi a reuşit să doboare discriminarea bazată pe culoarea pielii, pe caste sociale, pe credinţă, rasă sau naţionalitate, instituind egalitatea, frăţia şi justiţia drept piloni de susţinere ai statului islamic.

Din acest moment, drepturile omului, care niciodată nu mai fuseseră exprimate atât de evident, au devenit parte integrantă din viaţa de zi cu zi a musulmanului şi o regulă dominantă a statului islamic, până când influenţele externe au condus diferitele segmente ale societăţii islamice departe de propriile sale valori şi prescripţii divine.

Poate că este puţin cam târziu în discursul nostru, dar pentru început să vorbim pe scurt despre ce înseamnă drepturile omului în Islam. Islamul a înzestrat umanitatea cu un set de reguli sociale care să determine viaţa umană într-un mediu al egalităţii, securităţii, justiţiei şi realizării de sine. Drepturile omului sunt, prin urmare, analizate în acest context, cu precădere de când ele au oferit indivizilor posibilitatea să se afirme şi să conlucreze pentru a-şi îndeplini rolurile pe care le au în această lume. Pe de altă parte, drepturile ar rămâne fără nici un suport logic, dacă nu ar fi însoţite şi de obligaţii.

– sfarsitul partii intai –

sursa:

  • www.islamulazi.ro
  • parte a discursului oferit de dl. Dan Michi in cadrul conferintei Descopera adevarata fata a Islamului, mai 2008
Source Link

Views: 6

0Shares

Scuzele şi iertarea – din etica musulmanului

Sheikh Muhammad Al-Ghazali   Odată, la vremea rugăciunii de după-amiază (asr), în predica sa, profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Fiii lui Adam au fost creaţi în feluri diferite. Există unii care se înfurie greu şi foarte repede îşi revin la starea normală. Unii se mânie repede şi repede […]

0Shares

Sheikh Muhammad Al-Ghazali

 

Odată, la vremea rugăciunii de după-amiază (asr), în predica sa, profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis:

„Fiii lui Adam au fost creaţi în feluri diferite. Există unii care se înfurie greu şi foarte repede îşi revin la starea normală. Unii se mânie repede şi repede îşi revin, iar alţii se înfurie greu, dar tot atât de greu îşi revin la normal. Aceasta înseamnă că revenirea la normal este în concordanţă cu rapiditatea instalării mâniei. Aveţi grijă! Unii oameni se mânie repede şi îşi revin cu greu la normal. Ascultaţi, cei mai buni dintre aceştia sunt cei care se înfurie greu, dar imediat se căiesc şi cei mai răi dintre aceştia sunt cei care se înfurie greu, dar foarte târziu îşi revin la normal. Ascultaţi! Dintre aceştia sunt unii care îşi plătesc datoria într-o manieră mai bună şi care, de asemenea, cer împrumut într-un mod plăcut. Unii oameni nu se grăbesc să dea înapoi, dar ştiu să ceară. Unii cer într-o manieră neplăcută, dar plătesc la timp. Ascultaţi cu atenţie, cei mai buni dintre aceştia sunt cei care cer într-o manieră plăcută şi plătesc la vreme şi cei mai răi sunt cei care fac prost ambele lucruri. Aveţi grijă, mânia se transformă într-o scânteie în inima fiului lui Adam. Nu vedeţi că la vreme de furie ochii omului se înroşesc şi nările i se lărgesc? Dacă cineva observă aceste semne la un om, să nu se urnească din locul în care se află.” (At-Tirmizi).

Aşadar omul să stea liniştit, să nu se mişte ca să nu înrăutăţească lucrurile, fiindcă flăcările mâniei şi furiei ard totul în calea lor. Inteligenţa şi conştiinţa dispar şi omul este înlănţuit de vraja patimilor. Atunci lucrurile nu se îmbunătăţesc.
Istorisirea citată mai sus dă explicaţii referitoare la tipurile de oameni şi realizările lor, precum şi la valoarea mărinimiei şi moralităţii. De câte ori consideră că este necesar, credinciosul cedează el însuşi.
Omul furios manifestă diferite feluri de prostie. Uneori sparge uşa, dacă aceasta nu se deschide imediat în faţa lui. În furia sa, sparge orice aparat sau orice componentă a acestuia pe care o are în mână şi chinuie animalul care ascultă de poruncile sale.
Pânza unui om a fost luată de vânt şi el a blestemat-o. Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „N-o blestema, fiindcă ea se supune poruncilor lui Allah şi se află sub stăpânirea Lui. Blestemul se întoarce asupra celui ce blesteamă un lucru ce nu merită.” (At-Tirmizi).
Există numeroase răutăţi născute din mânie şi rezultatele lor sunt devastatoare. De aceea se spune că a avea stăpânire de sine la vreme de mânie este o dovadă demnă de laudă a autocontrolului şi a forţei nobile a toleranţei.
Ibn Mes’ud (Allah să fie mulţumit de el!) a povestit că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Pe cine numiţi voi puternic?”. Oamenii au răspuns: „Pe cel ce nu este doborât de nimeni îl considerăm noi puternic.” El a zis: „Nu, puternic este cel ce se stăpâneşte la mânie.” (Muslim).
Un om l-a rugat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!): „Dă-mi un sfat, dar nu unul lung pe care l-aş putea uita!” Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Nu te mânia!” (Malik).
Ce răspuns ar putea fi mai scurt şi mai la obiect decât acesta? Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a acordat întotdeauna importanţă temperamentului şi mediului din care proveneau indivizii şi grupurile atunci când le dădea învăţături şi sfaturi. El îşi lungea sau îşi scurta discursul după cum o cerea ocazia.
Eforturile făcute pentru a separa Islamul de perioada pre-islamică au avut la bază eliminarea a două aspecte: ignorarea învăţăturii şi ignorarea îngăduinţei. Prima ignoranţă a fost îndepărtată cu ajutorul cunoaşterii, înţelegerii, predicilor şi sfaturilor, iar a doua a fost îndepărtată prin reprimarea dorinţelor rebele şi prin împiedicarea greşelilor etc.
Arabii din perioada pre-islamică erau mândri de ignoranţa şi răutatea lor, aşa cum spune un poet arab al timpului: „Aveţi grijă! Nimeni să nu-şi arate ignoranţa şi răutatea înaintea noastră, altfel va dovedi că este mai ignorant şi mai ticălos decât toţi.”
Când a apărut Islamul, a eliminat această intensitate a sentimentului şi a introdus în societate practica iertării. Dacă cineva nu putea ierta, atunci primea poruncă să acţioneze cu dreptate. Acest obiectiv putea fi atins doar când furia şi mânia erau ţinute sub control de către intelect.
Există numeroase hadisuri în care profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) le-a dat arabilor sfaturi care să-i conducă spre acest ideal într-o asemenea măsură încât manifestările tiranice, agresiunea, furia şi ura au fost declarate ca fiind situate în afara sferei Islamului. Lucrurile care unesc un grup şi nu-i permit să fie tulburat, insulta etc. au fost considerate a fi agenţi ce distrug unitatea:

„Dacă un musulman insultă pe cineva, dă dovadă de răutate, iar dacă se ceartă sau se bate cu cineva, dă dovadă de necredinţă.” (Bukhari); „Când se întâlnesc doi musulmani, Allah coboară între ei o perdea despărţitoare. Dacă unul dintre cei doi adresează celuilalt cuvinte urâte, atunci el sfâşie această perdea a lui Allah.” (Baihaqi).

Un arab a venit la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) pentru a afla despre învăţăturile Islamului. Înainte de aceasta, nici nu-l mai văzuse pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), nici nu aflase despre mesajul lui. Numele său era Jabir bin Salim. El povesteşte: „Am văzut un om ale cărui păreri erau copiate de oameni. Dacă el spunea ceva, oamenii împărtăşeau acest lucru celorlalţi. I-am întrebat cine era omul acela. Ei au zis că este Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). Atunci eu i-am spus: «Asupra ta să fie pace (alaik-as-salam), o, Trimis al lui Allah!» El a zis: «Să nu mai saluţi astfel. Acesta este salutul fata de cei morţi. Să spui: Pacea fie cu tine (as-salamu aleik)!»” Arabul acela a zis: „Am întrebat: «Tu eşti Trimisul lui Allah?» El a răspuns: «Eu sunt Trimisul Celui pe care-L chemi la necaz şi El îţi alungă necazurile, Celui care, atunci când te cuprinde foamea şi Îi strigi numele, face iarba să crească pentru tine, Celui care, atunci când îţi pierzi animalul în pustiu şi Îl strigi după ajutor, îţi aduce înapoi animalul pierdut!»” El povesteşte că i-a spus: „Sfătuieşte-mă!” Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Să nu faci rău nimănui!” După aceea arabul n-a mai făcut rău niciodată, niciunui om liber, niciunui sclav, niciunei cămile sau capre. Apoi Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Să nu consideri nicio virtute ca fiind neînsemnată, chiar dacă ar fi fratele tău ce vorbeşte cu tine zâmbind. Şi acesta este un act de virtute.” Apoi a spus: „Dacă cineva te ceartă şi te face să te simţi ruşinat de vreunul dintre defectele tale, să nu-l faci să se simtă ruşinat de vreuna dintre greşelile lui, fiindcă prin această faptă el îşi arată neliniştea ce-l stăpâneşte.” (Abu Dawud).

 

__________

Caracterul Musulmanului, Editura Femeia Musulmana, Bucuresti, 2010

Source Link

Views: 4

0Shares