Gradaţia şi complementaritatea în mesajele divine

În Coran stă scris: «Spuneţi: “Noi credem în Allah şi în ceea ce ne-a fost trimis nouă şi ceea ce a fost trimis lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor; în ceea ce le-a fost dat lui Moise şi lui Isus şi în ceea ce le-a fost dat [tuturor] profeţilor de către […]

0Shares

În Coran stă scris:

«Spuneţi: “Noi credem în Allah şi în ceea ce ne-a fost trimis nouă şi ceea ce a fost trimis lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor; în ceea ce le-a fost dat lui Moise şi lui Isus şi în ceea ce le-a fost dat [tuturor] profeţilor de către Domnul lor. Noi nu facem deosebire între ei. Noi Lui Îi suntem supuşi [musulmani]!” (2 : 136).

raindropsToate mesajele divine se întâlnesc pe o coordonată. Ele se îndreaptă către un singur ţel: izbăvirea omenirii, determinarea oamenilor să-L adore pe Allah prin intermediul înaltelor principii ale credinţei şi rânduielilor legislative constând din legi, morală, dogme şi acte de devoţiune pe care le-au vestit profeţii şi la care au chemat trimişii de-a lungul istoriei omeneşti şi în decursul vieţii umane, pe etape şi în modalităţi corespunzătoare dezvoltării credinţei şi civilizaţiei omenirii şi complementarităţii lor reformatoare.

Fiecare profet a pregătit terenul pentru un alt profet şi a acţionat pentru maturizarea omenirii din punct de vedere al modului de gândire, spiritual şi comportamental, pentru a fi aptă să recepteze următorul mesaj divin. Mesajele s-au succedat, urmând această linie a mersului profeţilor, până când au ajuns să îmbrace o formă definitivă în mesajul lui Muhammed, al cărui mesaj avea să le încheie şirul şi a cărui lege a fost legea desăvârşirii omului, în cea mai înaltă şi mai dezvoltată formă. În Coran stă scris:

“În ziua aceasta, am desăvârşit religia voastră şi am împlinit harul Meu asupra voastră şi am încuviinţat Islamul ca religie pentru voi!” (5 : 3).

şi a mai grăit Allah Preaînaltul: “[Unica] religie acceptată de Allah este Islamul” (3 : 19).

şi tot în Coran stă scris:

“Acela care doreşte o altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată, şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi” (3:85).

Mesajele divine au realizat procesul de dezvoltare şi de perfecţionare în structura lor legislativă şi de civilizaţie generală, folosind două metode principale:

1 – Metoda abrogării, constând în anularea unei legi revelate anterior şi înlocuirea ei printr-o prescripţie superioară. În Coran stă scris:

“Însă nici un trimis nu a putut să aducă vreun semn decât cu voia lui Allah. şi fiecare soroc a fost scris într-o Carte. / Allah şterge sau întăreşte ceea ce voieşte şi la El se află mama Cărţii” (13 : 38-39).

2 – Cea de a doua metodă a complementarităţii mesajelor este dezvoltarea şi extinderea prescripţiilor, legilor şi conceptelor. Fiecare dintre mesajele care au fost adresate omenirii, într-una din etapele evoluţiei sale, a fost mai extins, mai cuprinzător sub aspect organizatoric, s-a referit la tot mai multe aspecte ale activităţii omului, a abordat tot mai multe laturi ale vieţii şi a devenit mai apt pentru a crea o formulă de viaţă mai dezvoltată decât mesajul care l-a precedat. Acest proces de extindere şi de cuprindere a atins punctul maxim în mesajul lui Muhammed! Coranul a înregistrat

acest aspect legislativ al mesajelor şi a menţionat această legătură dintre principiile lor, căci în Coran stă scris:

“Iar ţie, [Muhammed], ţi-am trimis Cartea cu Adevărul, întărind Scriptura de dinaintea ei şi întrecând-o pe ea. Deci fă judecată între ei după ceea ce ţi-a trimis Allah şi nu urma poftele lor, [îndepărtându-te] de la Adevărul ce ţi-a venit. Fiecăruia dintre voi Noi i-am dat o lege şi o rânduială” (5 : 48).

Mesajele despre autenticitate şi deformare. Mesajele divine anterioare celui cu care a venit Muhammed s-au confruntat cu numeroase încercări de obliterare a trăsăturilor lor, de mistificare a principiilor lor şi de ridicare a unor stavile în calea lor, pentru a împiedica mersul şi propovăduirea lor şi pentru a le goli de conţinutul lor reformator, pentru ca aceste principii să devină neînţelese şi pentru a unelti împotriva chemării la izbăvire şi la mântuire.

Probabil că cea mai primejdioasă încercare de obliterare şi de luptă împotriva mesajelor a fost mistificarea lor, astfel încât religia a devenit expresia unor superstiţii şi  mituri pe care raţiunea le respinge şi pe care adevărata ştiinţă nu le poate lua decât în derâdere. Prin aceste mistificări s-au adus prejudicii propovăduirii religiei şi credinţei şi omul nu a mai găsit în acest tablou zugrăvit de imaginaţia limitată a unora decât superstiţii şi mituri, chemarea la împietrire şi la stagnare şi acest tablou a determinat repulsie faţă de credinţă şi a încurajat declararea războiului împotriva ideii religiei.

sursa: islam.ro

Source Link

Views: 2

0Shares

Sistemul filosofic al lui Averroes

Sistemul filosofic al lui Averroes Conform sistemului filosofic al lui Averroes,nu există nici un conflict între religie și filosofie. Există astfel două căi distincte de atingere a Adevărului: calea filosofiei și cea a religiei.   Punctul de pornire al filosofiei lui Averroes este considerația că psihologia lui Aristotel fusese complet răsturnată de către Avicenna atunci […]

0Shares
Sistemul filosofic al lui Averroes
Conform sistemului filosofic al lui Averroes,nu există nici un conflict între religie și filosofie. Există astfel două căi distincte de atingere a Adevărului: calea filosofiei și cea a religiei.
 
Punctul de pornire al filosofiei lui Averroes este considerația că psihologia lui Aristotel fusese complet răsturnată de către Avicenna atunci când acesta operase o separație între intelectul activ și intelectul pasiv. Moștenirea averroistă în materie de interpretare aristotelică va consta deci în semnificația acordată acestei doctrine.
 
Predecesorul său, Avicenna, învățase că Intelectul activ este universal și separat, în vreme ce Intelectul posibil este neseparat și inerent sufletului individual. Averroes, bazându-se pe faptul că Aristotel susține uneori caracterul separat al intelectului pasiv iar alteori îl neagă, spune că trebuie să fie vorba despre lucruri diferite. Există, într-adevăr, un intelect activ și unul pasiv (pe care Averroes îl va numi material sau posibil), dar nici unul dintre acestea nu este identic cu sufletul individual ca formă a corpului. Forma corpului este individuală și, precum orice formă corporală, trebuie să dispară odată cu corpul, ceea ce înseamnă că nici intelectul activ, nici cel posibil, nu au fost niciodată forme ale corpului. Sufletul individual este prin urmare muritor în vreme ce intelectele activ și posibil sunt eterne; ele sunt „separate” de sufletul individual și sunt universale, ceea ce înseamnă unice pentru toți oamenii.
 
filosofie islamicaAstfel, în locurile în care Aristotel vorbise despre un intelect pasiv ca parte a sufletului individual și deci coruptibil, el se referise, spune Averroes, la imaginație, care este legată de senzație, o facultate somatică, adică pieritoare. Aceasta este numită intelect pasiv, distinct de cel posibil, care este separat. El considera că Alexandru din Afrodisia se înșelase atunci când redusese Intelectul posibil la o simplă dispoziție a sufletului individual. Intelectul posibil poate fi înțeles ca o dispoziție, dar una exterioară individului.
 
Termenii „posibil”, „material”, utilizați în mod tradițional pentru desemnarea Intelectului pasiv nu reprezintă la Averroes decât alte denumiri pentru un Intelect Unic, universal, care este activ atunci când abstrage speciile inteligibile și este posibil sau material atunci când este pacientul unui act extrinsec. El furnizează intelectului activ acel ceva în care ideile sunt „depozitate” .
 
Individul nu posedă decât un intelect pasiv, o simplă predispoziție naturală de a primi inteligibilele („imaginația”), dar care nu este receptivă prin sine. Această predispoziție este corporală (deci pieritoare), iar activarea ei se produce prin contactul cu intelectul agent universal. Astfel încât, pentru a fi posibilă cunoașterea, intelectul pasiv trebuie luminat de intelectul agent sau activ.
 
Întâlnirea dintre intelectul agent universal și intelectul pasiv al individului pune în funcțiune predispoziția corporală numită intelect pasiv sau imaginație și dă astfel naștere unei receptivități față de inteligibil. Această receptivitate este, de fapt, intelectul pasiv al individului, care nu este altceva decât intelectul agent particularizat într-un suflet individual.
 
Pentru a desemna intelectul individual ca receptivitate dobândită, Averroes utilizează termenul de Intelect dobândit sau adept (Intellectus adeptus sau acquisitus), prin aceasta înțelegând mintea umană individuală aflată în comuniune cu Intelectul activ universal. Astfel, în timp ce Intelectul activ este numeric Unul, Intelectele adepte sunt numeric egale cu sufletele individuale care au reușit să intre în comuniune cu Intelectul Universal. Această comuniune are sensul de contiguitate, adică contact care anulează separarea. Intelectele individuale care au atins starea de Intelect adept sunt un fel de „oglinzi”, în lume, ale intelectului universal. Ele răspândesc adevărul unic așa cum corpurile luminate de soare răspândesc mai departe lumina acestuia.
Source Link

Views: 0

0Shares

Dogma si credinta islamica

Dogma si credinta islamica Musulmanii consideră că Dumnezeu (în arabă اﷲ) a revelat în mod direct cuvântul Său către omenire prin Muhammad (circa 570–632) și alți profeți, printre care Adam, Avraam, Moise și Iisus. Baza credinței islamice se găsește în shahādatān (“două mărturii”): lā ilāhā illā-llāhu; muhammadur-rasūlu-llāhi — “Nu există (dumne)zeu în afară de Dumnezeu; […]

0Shares
Dogma si credinta islamica
dogma islamicaMusulmanii consideră că Dumnezeu (în arabă اﷲ) a revelat în mod direct cuvântul Său către omenire prin Muhammad (circa 570–632) și alți profeți, printre care Adam, Avraam, Moise și Iisus. Baza credinței islamice se găsește în shahādatān (“două mărturii”): lā ilāhā illā-llāhu; muhammadur-rasūlu-llāhi — “Nu există (dumne)zeu în afară de Dumnezeu; iar Muhammad este trimisul lui Dumnezeu”. Pentru a deveni musulman, o persoană trebuie să recite și să creadă aceste cuvinte. Sunniții privesc această formulă ca pe unul din cei Cinci stâlpi ai islamului.
 
Musulmanii consideră că principala înregistrare scrisă a revelației către omenire este Coranul, pe care îl consideră perfect, reprezentând revelația finală a lui Dumnezeu. Musulmanii cred că părți ale Bibliei și ale Torei au fost pierdute, interpretate greșit sau distorsionate de credincioși. Din această perspectivă, Coranul este văzut ca o corectură adusă cărților sfinte iudaice și creștine.
Musulmanii susțin că islamul conține în esență aceeași credință ca a tuturor trimișilor lui Dumnezeu omenirii de la Adam, Coranul codificând revelația finală a lui Dumnezeu. Învățătura islamică vede iudaismul și creștinismul ca derivând din învățăturile unora din acești profeți – în special Avraam – și recunoaște rădăcinile lor avraamice, în timp ce Coranul îi numește Oameni ai Cărții.

Există șase credințe elementare împărtășite de toți musulmanii:

  1. Credința în Dumnezeu, singurul demn de venerație;
  2. Credința în toți profeții și trimișii lui Dumnezeu;
  3. Credința în cărțile trimise de Dumnezeu;
  4. Credința în îngeri;
  5. Credința în Ziua Judecății (Al-din) și în înviere (Al-Qiyama);
  6. Credința în destin (Qadaa și Qadar în arabă). (Aceasta nu înseamnă că un om este predeterminat în acțiuni sau să trăiască o anumită viață. Dumnezeu i-a dat liberul arbitru pentru a-i permite să ia decizii.)

Crezul musulman (traducere aproximativă):

“Cred în Dumnezeu; și în Îngerii Săi; și în Scripturile Sale; și în trimișii Săi; și în Ziua de Apoi; și în Soartă, că Binele și Răul sunt de la Dumnezeu, și în Înviere după moarte. Mărturisesc că nu există nimic demn de venerație în afară de Dumnezeu; după cum mărturisesc că Muhammad  este trimisul Său.”
Source Link

Views: 2

0Shares