Scopul crearii lumii

Scopul crearii lumii   Fără cunoaşterea scopului creaţiei, fiinţele umane rătăcesc fără direcţie prin viaţă precum navele pe mare fără cârme. Obiectivele lor sunt greşite din cauza învăţăturilor religioase incorecte sau materialiste, limitate la această lume. Este, prin urmare, esenţial pentru propriul bine ca omul să ştie de ce l-a creat Dumnezeu. În mod fundamental, […]

0Shares

Scopul crearii lumii

 

cosmos1 Scopul crearii lumiiFără cunoaşterea scopului creaţiei, fiinţele umane rătăcesc fără direcţie prin viaţă precum navele pe mare fără cârme. Obiectivele lor sunt greşite din cauza învăţăturilor religioase incorecte sau materialiste, limitate la această lume. Este, prin urmare, esenţial pentru propriul bine ca omul să ştie de ce l-a creat Dumnezeu.

În mod fundamental, Allah a creat lumea pentru a-Și manifesta atributele. Creaţia există pentru că El este Creatorul; paradisul manifestă Îndurarea şi Graţia Sa, iadul manifestă Dreptatea Sa, greşelile omenirii exprimă Iertarea Sa, fiinţele vii şi nevii constituie Generozitatea Sa etc. Însemnătatea cunoaşterii faptului că această creaţie este un mijloc prin care Allah Îşi manifestă atributele este aceea că fiinţele umane Îl pot recunoaşte în mod corect pe Dumnezeu, Îi pot accepta legile şi își pot accepta destinul. Este de mai mare importanţă ca fiinţele umane să cunoască scopul pentru care au fost create. Revelaţia finală ne învaţă că Dumnezeu trebuie adorat pentru ca omenirea să atingă dreptatea şi statutul spiritual necesar pentru a intra în paradis. Semnificaţia acestei cunoaşteri este aceea că fiinţele umane înţeleg că adorarea reprezintă o necesitate la fel de importantă precum mâncatul şi respiratul şi nu o favoare pe care I-o fac lui Dumnezeu.

Este de asemenea important ca fiinţele umane să înţeleagă importanţa recompenselor şi a încercărilor acestei lumi. Fără cunoaşterea scopului creaţiei, oamenii au tendinţa să privească această lume ca fiindu-le ostilă. Dumnezeu a creat-o în primul rând pentru beneficiul lor. Testele de bine şi rău sunt concepute pentru a dezvolta în fiinţa umană calităţile spirituale cele mai înalte. Oamenii nu pot beneficia de teste decât dacă manifestă credinţă deplină în Dumnezeu şi au răbdare în ceea ce El le-a predestinat. Pentru aceia care Îl resping pe Dumnezeu, încercările aceastei vieţi devin o pedeapsă în această viaţă şi în cea următoare.

Cunoaşterea scopului lumii îl face pe credincios conştient de mediul din jurul său. Omenirea este responsabilă de utilizarea recompenselor acestei vieţi în mod corect. Creaturile pământului şi ale mărilor, vegetaţia şi atmosfera au fost lăsate în grija sa. În consecinţă, oamenii trebuie să protejeze mediul înconjurător şi creaturile vii din el pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu.

Cu o conştiinţă atât de comprehensivă a scopului, fiinţele umane devin un tot. Ele sunt transformate în îndrumători pentru omenire, arătând calea dreptăţii. Prin urmare, Allah le descrie astfel în revelaţia finală:

 „Sunteţi cea mai bună comunitate care s-a ivit pentru oameni. Voi porunciţi ceea ce este drept şi opriţi ceea ce este nedrept şi credeţi în Allah.” (Coran 3: 110).

Source Link

Views: 2

0Shares

Dragostea orbește existența

  Fethullah G.   Da, Mohamed (s.a.a.w.s) este omul cu cea mai mare afecțiune. El este cunoscut de asemenea și sub numele de “Habibullah”, care vine de la numele “habib”, adică “cel care Îl iubește pe dumnezeu și este iubit de El la rândul lui.” Misticii precum Imamul Rabbani, Mevlana Halid și Shah Veliyullah Dehlevi […]

0Shares

 

Fethullah G.

 

Forest-Trees-Mountains-HD-Nature-Wallpapers-HD-WallpaperDa, Mohamed (s.a.a.w.s) este omul cu cea mai mare afecțiune. El este cunoscut de asemenea și sub numele de “Habibullah”, care vine de la numele “habib”, adică “cel care Îl iubește pe dumnezeu și este iubit de El la rândul lui.” Misticii precum Imamul Rabbani, Mevlana Halid și Shah Veliyullah Dehlevi susțin că rangul cel mai înalt este cel al dragostei.

Dumnezeu a creat întreaga creație din dragoste, iar Islamul a împletit dantela delicată cu dragoste. Cu spusele unui alt mare mistic, iubirea este scopul de a trăi, în existența creației. Desigur, în ciuda acestor lucruri, nu putem nega că Islamul nu prezintă un element de violență în ceea ce privește descurajarea.  Unii oameni analizează acest element, care ar trebui pus pe planul doi, și consideră că el constituie Islamul, chiar dacă Islamul este o religie a păci. O dată, un amic de al meu care mi-a împărtășit aceste sentimente, mi-a spus “Tu comunici cu toată lumea fără restricții. Acest lucru rupe tensiunea existentă, deși am fost învățați, potrivit Islamului că trebuie să tratăm cu ostilitate unii oameni, de dragul lui Dumnezeu.” În realitate, această idee apare din incorecta interpretare a ei.  Trebuie să fim ostili față de gânduri și fapte imorale, precum și față de blasfemie.  Dumnezeu a creat omul ca o creatură (17:70), și putem spune că toți dintre noi suntem bineuvântați cu acea calitate, până la un anumit punct. Profetul (s.a.a.w.s), trecea pe lângă o înmormântare evreiască și s-a oprit pentru a-și arăta respectul. Când i s-a amintit că omul ce urma a fi îngropat este evreu, Mohamed a răspuns: “Și el este om.” Astfel a pus el în lumină valoarea umanității acordată în Islam.

Iată, acesta era respectul Profetului nostru pentru oameni. Ceea ce zace în anumiți musulmani sau instituții islamice implicate în atacuri teroriste care au loc în lume, nu ar trebui pus pe seama Islamului, ci pe seama acelor persoane, datorită interpretării lor greșite și a altor factori. Așa cum Islamul nu este religia terorii, nici un musulman care înțelege adevăratul sens al Islamului, nu ar trebui considerat terorist.

Dacă am putea răspândi înțelegerea Islamului bazat pe stâlpii afecțiunii, precum au făcut Mevlana sau Yunus Emre în toată lumea, și dacă am putea transmite mesajul lor de dragoste, dialogul și toleranța acelor oameni pătrunși de acest mesaj, atunci toți oamenii din lume vor continua să alerge spre valurile acestei iubiri, ale păcii și toleranței pe care le reprezentăm.

Toleranța Islamului este atât de vastă încât Profetul (s.a.a.w.s)  a interzis în mod special chiar și a spune lucruri ce îi pot jigni pe ceilalți. În ciuda acestor eforturi depuse de Mohamed, Abu Jahil nu a reușit să devină musulman și a murit ca o epavă. Chiar și numele de Jahil, înseamnă ignorant. Acest om ignorant, dur și-a petrecut viața fiind dușman al Profetului (s.a.a.w.s). La scurt timp după cucerirea Mecăi, fiul lui Abu Jahil a început să declare lucruri în consiliu  împotriva tatălui său, dar a fost atenționat de către Profet (s.a.a.w.s) pentru că a îndrăznit să facă asta.

 

 

sursa: ro.fgulen.com

 

________

Notă de final

Acesta este un extract dintr-un  articol apărut în Turkish Daily News, 19 septembrie 2001, preluat din cartea  Tolerance and Atmosphere of Dialogue in Fethullah Gülen’s Writings and Sayings.

Source Link

Views: 3

0Shares

De ce Islamul şi democraţia nu sunt sinonime?

  Sevinci Gemaledin   De ce Islamul şi democraţia nu sunt sinonime?   Jamal Badawi: Unul intre pincipiile fundamentale din democraţie sunt similare Islamului. Libertatea oamenilor de a-şi alege conducătorul pe care îl vor sau în care au cea mai mare încredere, ideea participării, într-o formă sau alta, în procesul decizional (actualmente este numit parlament) […]

0Shares

 

Sevinci Gemaledin

 

De ce Islamul şi democraţia nu sunt sinonime?

 

Jamal Badawi:

dev_moavr_clipd1Unul intre pincipiile fundamentale din democraţie sunt similare Islamului. Libertatea oamenilor de a-şi alege conducătorul pe care îl vor sau în care au cea mai mare încredere, ideea participării, într-o formă sau alta, în procesul decizional (actualmente este numit parlament) ar fi unele din aceste similitudini. Noţiunea îndepărtării conducerilor, care eşuează în împlinirea aşteptărilor oamenilor, face parte din aceleaşi similitudini. Despre toate aceste vom discuta ulterior. Găsim că aceste principii sunt compatibile şi similare sistemului islamic.

Totuşi, după cum am spus mai devreme, asta nu înseamnă că ele sunt sinonime. În primul rând, într-o democraţie autoritatea ultimă este a poporului, o conducere a oamenilor pentru oameni. Autoritatea ultimă cosntă în înşişi oamenii. Totuşi în Islam autoritatea ultimă nu aparţine oamenilor, ci doar lui Dumnezeu. Aceasta reprezintă una dintre principalele diferenţe. Aceasta înseamnă că, atât conducătorii cât şi oamenii, sunt subiect al unui criteriu mai înalt în procesul lor de decizionare, acesta este călăuzirea divină.

Ne putem întreba ce presupune călăuzirea divină şi de cine este determinată. Bineînţeles că în acest caz cineva poate răspunde prin a spune că oamenii sunt cei care au ultimul cuvânt. Însă dacă sunt cu adevărat credincioşi ultimul lor cuvânt va fi din interpretarea voinţei divine şi legilor islamice.

Cu alte cuvinte, dacă ei ar fi cu adevărat credincioşi, ei vor ţine seamă de Dumnezeu şi de călăuzirea divină pe care El le-a dat-o. Presupunând că majoritatea oamenilor ar refuza să accepte călăizirea divină, ar avea ei supremaţie? În acest caz nu am putea numi acel sistem ca fiind islamic. Pentru a fi islamic, ar presupune că oamenii cred în Islam şi acceptă de bună voie şi din convingere pe Dumnezeu ca pe judecătorul ultim. Poate că unii se gândesc că această distincţie este doar una teoretică, însă ea de fapt presupune diferenţe serioase. 

 

 

sursa: Interviuri cu Jamal Badawi

Source Link

Views: 1

0Shares