Acela care a pierdut un drept la care nu poate ajunge decât recurgând la mită sau acela care a avut parte de o nedreptate şi nu poate scăpa de ea decât prin mită este preferabil să aibă răbdare până ce Allah îl va ajuta să găsească cea mai potrivită cale pentru a scăpa de nedreptate şi pentru a-şi dobândi dreptul.
Iar dacă a urmat calea mituirii, păcatul îi revine celui care primeşte mită şi lui nu-i revine în acest caz păcatul celui care dă mită, de vreme ce a încercat toate celelalte mijloace, dar au fost fără folos, şi de vreme ce se eliberează de o nedreptate sau îşi redobândeşte un drept al său fără să încalce drepturile celorlalţi.
Unii teologi au dedus acest lucru din hadisele despre aceia care îi cereau Profetului – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – în mod insistent milostenie, iar el le dădea, fără să li se fi cuvenit. Omar a relatat că Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zis: “Unii dintre voi nu ies cu darurile lor de la mine ducându-le la subsuoară fără să ştie că ele sunt foc!” Atunci Omar l-a întrebat: O, Trimis al lui Allah! De ce le-ai dăruit dacă ai ştiut că ceea ce le~dai este foc pentru ei? Iar el i-a răspuns: “Ce să fac? Ei cer insistent de la mine, iar Allah Preamăritul şi Prealăudatul nu voieşte ca eu să fiu zgârcit!”[1]
Dacă presiunea insistentă l-a determinat pe Profet – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – să dea celui care a cerut ceea ce ştia că este foc pentru acela care-l primeşte, atunci cum va fi presiunea nevoii de a îndepărta nedreptatea şi de a dobândi un drept cuvenit?!
[1] Relatat de Abu Ya’la cu un isnad bun şi de Ahmad cu surse autentice (N.A.)
sursa: Islam Romania
Views: 101
