EFECTELE LIMBAJULUI ISLAMIC

EFECTELE LIMBAJULUI ISLAMIC   Modul de exprimare islamic reprezintă o caracteristică importantă a credinţei şi constituie cel mai influent mod de a ne adresa. El izvorăşte din sinceritatea şi credinţa celor care îl adoptă. Musulmanii îşi demonstrează unul altuia modul lor de viaţă şi prin stilul de adresare, dezvăluind ceea ce cred şi simt cu […]

0Shares

EFECTELE LIMBAJULUI ISLAMIC

 

Modul de exprimare islamic reprezintă o caracteristică importantă a credinţei şi constituie cel mai influent mod de a ne adresa. El izvorăşte din sinceritatea şi credinţa celor care îl adoptă. Musulmanii îşi demonstrează unul altuia modul lor de viaţă şi prin stilul de adresare, dezvăluind ceea ce cred şi simt cu adevărat prin cuvinte bine alese. În general, cei care se adresează în acest mod îi impresionează pe interlocutori; datorită faptului că, în cea mai mare parte a timpului, suntem expuşi unor conversaţii ce nu reflectă moralitatea coranică, sinceritatea musulmanului oferă un contrast izbitor, impresionând profund audienţa. Se întâmplă însă ca musulmanii să întâlnească oameni pe care să încerce să îi convingă de necesitatea perfecţiunii morale şi a devoţiunii religioase sincere, însă ei înşişi nu reuşesc să pună în practică ceea ce predică; în consecinţă, nu au niciun efect pozitiv asupra celor care îi ascultă. Deoarece astfel de situaţii sunt atât de frecvente, atunci când întâlnim un om sincer, care aplică învăţăturile pe care le oferă altora, trebuie să ascultăm ceea ce are de spus, cu voia lui Allah, cu mult interes şi sinceritate.

Acesta este unul dintre cele mai importante rezultate ale modului corect de exprimare: capacitatea de a modela inimile oamenilor şi de a le aduce pe calea cea bună, cu voia lui Allah, făcându-le să iubească credinţa. Cel care se adresează celorlalţi în mod islamic este capabil să le explice moralitatea expusă în Coran în cel mai bun şi eficient mod. De exemplu, atunci când explică însemnătatea conştientizării existenţei lui Allah, aceasta se reflectă de asemenea în limbajul lor şi, cu voia lui Allah, le permite celor cărora li se adresează să înţeleagă subiectul respectiv mult mai uşor. Dacă vorbitorul încearcă să explice acest subiect fără a avea el însuşi această conştientizare în inima sa, chiar dacă repetă aceleaşi argumente, în acelaşi mod, cel mai probabil cei care îl ascultă nu vor fi impresionaţi de cuvintele sale, deoarece nu au fost dublate de sinceritate. Însă cel care vorbeşte islamic va reuşi să explice sinceritatea tocmai pentru că e sincer, supunerea – prin a arăta supunere, optimismul – prin a fi optimist şi compasiunea – prin a demonstra compasiune etc; cu voia lui Allah, credinciosul va influenţa inimile ascultătorilor.     Un alt efect pe care limbajul islamic îl are este acea stare de linişte, uşurare şi pace care este resimţită în inimă, deoarece, aşa cum Allah ne spune:

… numai prin pomenirea lui Allah se liniştesc inimile. (Ar-Ra’d 13:28).

Fiecare cuvânt, rostit cu gândul la Allah şi în conformitate cu dorinţa Sa, aduce pace şi bucurie în inimile oamenilor. Cei care se adresează în acest mod pot să nu facă referire directă la Allah amintind numele Sale sau vorbind pe o temă religioasă, însă prin maniera de a discuta, ce reflectă credinţa lor şi moralitatea coranică, toate acestea le vor aminti oamenilor de Allah. Musulmanii îi pot influenţa pe cei din jurul lor; datorită acestui instrument, limbajul, ceilalţi încep să se gândească la aspectul temporar al acestei lumi, la apropierea morţii, la adevărul Vieţii de Apoi şi la importanţa câştigării mulţumirii lui Allah. Astfel, unul dintre efectele ascultării discursului unui musulman este acela că oamenii ajung să îşi examineze propria conştiinţă şi să gândească sincer. Ei pot reuşi să-şi abandoneze modul greşit de a vorbi, chiar dacă acesta se transformase într-un obicei şi nu vedeau nimic greşit în discursul lor. Contrastul puternic dintre cele două modalităţi de adresare îi determină să se simtă ruşinaţi de modul greşit de exprimare pe care, astfel, îl abandonează. De fapt, acolo unde predomină limbajul urât, oamenii nu văd nimic greşit în a vorbi astfel, întrucât ei au uitat de moarte, de Viaţa de Apoi şi de lipsa lor de putere în faţa lui Allah. Mai mult, atunci când un musulman li se adresează, ei pot pune capăt vechii lor atitudini, schimbându-se. Sinceritatea credinciosului trezeşte conştiinţa lor înăbuşită şi, chiar dacă pentru scurt timp, reuşeşte să îi facă să gândească şi să acţioneze cu sinceritate.

De asemenea, limbajul islamic permite dezvoltarea unei prietenii profunde şi a încrederii în oameni. Cei care îşi demonstrează devotamentul şi iubirea faţă de Allah prin modul lor de exprimare inspiră afecţiune şi respect în sufletul celor cu care vorbesc. Astfel este asigurată şi o bună cooperare între musulmani. De fapt, Allah îi sfătuieşte pe musulmani:

Ci aliaţii voştri sunt numai Allah, Trimisul Lui şi cei care cred, cei care plinesc Rugăciunea [As-Salat], aduc Dania [Az-Zakat] şi se înclină adânc [înaintea lui Allah]. Iar cei care-i iau drept aliaţi pe Allah, pe Trimisul Lui şi pe cei care cred [vor izbândi, căci aceasta este] tabăra lui Allah care va fi biruitoare! (Al-Ma’idah 5:55-56).

Aşa cum se înţelege din aceste versete, credinciosul trebuie să Îl considere pe Allah şi pe mesagerii Săi drept prietenii lui. Atunci când întâlneşte alţi credincioşi ce vorbesc în aceeaşi manieră islamică, cuvintele lor reflectându-le credinţa sinceră, între ei se va dezvolta o încredere deplină şi o legătură puternică. Astfel, Allah uneşte inimile lor în înţelegere. Baza acestei legături nu poate fi realizată decât în acest mod, aşa cum Allah ne spune în următorul verset:

Şi care a unit inimile lor. De ai fi cheltuit tu tot ceea ce se află pe pământ, tot nu ai fi unit inimile lor, însă Allah i-a unit, căci El este Puternic [şi] Înţelept [‘Aziz, Hakim]. (Al-Anfal 8:63).

Alte efecte al acestui mod de a vorbi sunt speranţa şi entuziasmul pe care credincioşii le capătă. În mod continuu, cei care ascultă sunt inspiraţi de binele şi de etica coranică. Deoarece îşi amintesc constant unul altuia că încrederea în Allah este o sursă de speranţă pentru cei credincioşi, chiar şi în momentele cele mai dificile, mai ales în astfel de momente aspectele morale vor fi revigorate.

Stilul de adresare al unui musulman, în orice moment şi în orice loc, cauzează disconfort ipocriţilor. Precum idolatrii şi necredincioşii, ipocriţii nu se simt în largul lor în prezenţa celor care discută în mod islamic. În acelaşi mod, Satana nu poate fi liniştit atunci când oamenii se adresează în mod islamic, corect, deoarece în astfel de situaţii ipocriţii nu pot genera un dezastru, iar Satana nu îşi poate duce la îndeplinire scopurile. Fiecare cuvânt al ipocriţilor şi fiecare şoaptă a Satanei îşi pierde efectul prin limbajul islamic. Din acest motiv, atunci când ne adresăm în mod islamic, un personaj cu un caracter îndoielnic fie îşi poate reforma atitudinea învăţând din discursul celui drept, sau ajunge într-un punct în care nu mai poate suporta şi se retrage din prezenţa celor credincioşi; în acest fel, musulmanii îi îndepărtează pe ipocriţii care altfel ar încerca să îşi găsească un loc printre ei, ascunzându-şi adevărata lor faţă.

Pe scurt, modul islamic de exprimare este o sursă continuă de binecuvântări pentru cei din jur; el reprezintă o formă de adorare importantă nu doar din punctul de vedere al Vieţii de Apoi, ci şi pentru că ne afectează pe noi toţi în această viaţă. De fapt, Allah ne explică în Coran faptul că cele mai frumoase cuvinte sunt o sursă permanentă de binecuvântări:

Nu vezi ce pildă a dat Allah pentru cuvântul bun? El este ca un pom bun, cu rădăcina neclintită şi cu ramuri [ce se înalţă] în cer! El dă fructe tot timpul – cu voia Domnului său. Şi Allah dă pilde oamenilor pentru ca ei să-şi aducă aminte. Iar pilda unui cuvânt rău este ca un pom rău care a fost smuls de pe faţa pământului şi care nu mai are pic de statornicie. (Ibrahim 14:24-26).

 

sursa: Asociația Surori Musulmane

Soucre Link

Visits: 1

0Shares

Este precum Allah voieşte; nu există putere decât la Allah!

Este precum Allah voieşte; nu există putere decât la Allah!   Adevăratul deţinător al tuturor binecuvântărilor la care o persoană este martoră în viaţa din această lume este Allah. Cu toate acestea sunt unii care greşesc, considerând că sunt adevăraţii posesori ai binecuvântărilor pe care Allah le-a oferit. Binecuvântările fiind revărsate asupra lor, ei uită […]

0Shares

Este precum Allah voieşte; nu există putere decât la Allah!

 

Adevăratul deţinător al tuturor binecuvântărilor la care o persoană este martoră în viaţa din această lume este Allah. Cu toate acestea sunt unii care greşesc, considerând că sunt adevăraţii posesori ai binecuvântărilor pe care Allah le-a oferit. Binecuvântările fiind revărsate asupra lor, ei uită de lipsa lor de putere în faţa lui Allah şi devin aroganţi, deşi Allah deţine puterea de a lua înapoi tot ceea ce El a oferit, dacă voieşte. Astfel este necesar să recunoaştem cu toţii că fiecare binecuvântare este un cadou de la Allah şi să Îi mulţumim Domnului nostru pentru cele cu care ne-a înzestrat. Pentru ca oamenii să înţeleagă această chestiune, Allah ne oferă următoarele exemple în Coran:

Spune-le lor pilda a doi bărbaţi. I-am dat Noi unuia dintre ei două grădini cu viţă de vie, pe care le-am împrejmuit cu palmieri de curmale, iar între ele am făcut ogoare verzi. Amândouă grădinile au dat roadele lor şi nu i-a lipsit lui nimic. Şi am făcut Noi să curgă prin mijlocul lor un pârâu. Şi a avut el şi alte roade şi i-a zis semenului său, când stătea de vorbă cu el: «Eu am mai multă avere decât tine şi sunt mai puternic, [căci am] mai mulţi sprijinitori!» A intrat în grădina lui, păcătuind faţă de sine însuşi [prin necredinţa sa] şi a zis: «Nu cred că aceasta va pieri vreodată şi nu cred că Ceasul va veni. Iar de voi fi adus la Domnul meu, voi găsi [loc] şi mai bun decât ea, în schimb!» (Al-Kahf 18:32-36).

Unul dintre cei doi bărbaţi la care se face referire în Coran, cel care deţinea putere mai mare şi bunăstare a uitat că Allah este Cel care i-a oferit bogăţiile şi proprietăţile; în mod neadevărat, a ajuns să creadă că erau ale lui şi a devenit îngâmfat. El credea că pământul din care creştea recolta sa a fost făcut fertil de către Allah şi niciodată nu va fi distrus, nici nu va suferi vreo stricăciune. Într-un fel, se poate considera că grădina lui bine păzită şi străbătută de un râu, devenind astfel din plin roditoare, era o frumuseţe şi oferea o încântare care niciodată nu ar fi putut fi distrusă. Dar trebuie amintit că toate lucrurile sunt supuse lui Allah. Precum orice altceva din univers, această grădină era sub controlul lui Allah; fiecare sămânţă creştea prin permisiunea lui Allah, fiecare ramură răsărea numai prin porunca lui Allah. Râul uda rădăcinile palmierilor prin voia lui Allah. Grădina a rămas roditoare prin porunca lui Allah; totul putea fi distrus doar dacă Allah spunea: „Fii!”. În Coran ni se spune că omului care a uitat că Allah este Cel care îi binecuvânta averea i s-a amintit să mărească şi preamărească gloria şi puterea lui Allah atunci când intra în grădină şi să spună:

Ce voieşte Allah se împlineşte. Nu este putere decât numai la Allah.;

Şi i-a zis semenul său, stând de vorbă cu el: «Oare nu crezi tu în Acela care te-a creat pe tine din ţărână, apoi dintr-o picătură şi la urmă ţi-a dat ţie chip de bărbat? În ce mă priveşte, Allah este Domnul meu şi nu-I fac Domnului meu pe nimeni asociat. Când ai intrat în grădina ta spunând: ‛Ce voieşte Allah [se împlineşte]! Nu este putere decât numai la Allah!’ Iar dacă mă vezi pe mine cu mai puţină avere şi cu mai puţini copii decât tine, s-ar putea întâmpla ca Domnul meu să-mi dea ceva mai bun decât grădina ta şi să trimită asupra ei nenorocire din cer, încât să devină un pământ lunecos, ori apa ei să se ducă aşa de adânc, încât n-o s-o mai poţi scoate.»

Şi roadele lui au fost înconjurate [de mânia lui Allah], iar el a rămas frângându-şi mâinile pentru ceea ce cheltuise pentru ea şi [via] era distrusă cu totul pe proptelele ei. Şi atunci a zis el: «Ce bine ar fi fost dacă eu nu-I făceam Domnului meu niciun asociat!» Şi n-a avut el nicio ceată care să-l ajute împotriva [pedepsei] lui Allah şi nici el însuşi nu şi-a putut fi de niciun ajutor. Acolo ocrotirea vine numai de la Allah, [Ocrotitorul] Adevărat. El dă cea mai bună răsplată şi urmarea cea mai bună. (Al-Kahf 18:37-44).

După cum se înţelege din aceste versete, Allah a distrus printr-un dezastru natural atât grădina, cât şi recoltele acestui om care era atât de mândru de ceea ce el deţinea pentru a-i aminti că nu există putere decât la El. Posesorul grădinii a văzut cum tot ceea ce a avut a fost distrus în final şi a înţeles că nu avea niciun prieten şi niciun ajutor decât la Allah; el a căutat refugiu la Allah, spunând:

Ce bine ar fi fost dacă eu nu-I făceam Domnului meu niciun asociat! (Al-Kahf 18:43).

Una dintre lecţiile care trebuie învăţate din această povestire din Coran este că oamenii nu trebuie niciodată să creadă că ceea ce posedă le aparţine şi că trebuie să vorbească într-o asemenea manieră încât să Îl preamărească pe Allah:

„Ce voieşte Allah se împlineşte. Nu este putere decât numai la Allah”.

 

Soucre Link

Visits: 1

0Shares

Evitarea unui mod de exprimare care ridică îndoieli

  O altă modalitate de exprimare pe care musulmanii trebuie să o evite este aceea specifică ipocriţilor – plină de îndoieli şi care provoacă bănuieli. Deoarece ipocriţii se îndoiesc serios de existenţa lui Allah, de viaţa de după moarte şi de promisiunile lui Allah, exprimarea lor reflectă aceste dubii şi temeri. Ei nu sunt niciodată […]

0Shares

 

O altă modalitate de exprimare pe care musulmanii trebuie să o evite este aceea specifică ipocriţilor – plină de îndoieli şi care provoacă bănuieli. Deoarece ipocriţii se îndoiesc serios de existenţa lui Allah, de viaţa de după moarte şi de promisiunile lui Allah, exprimarea lor reflectă aceste dubii şi temeri. Ei nu sunt niciodată capabili să explice moralitatea coranică la fel de deschis, clar şi definit precum reuşesc credincioşii. Aceste îndoieli adânc implementate se reflectă în exprimarea lor; de asemenea, ei încearcă să implementeze îndoieli în inima celor care îi ascultă. Totuşi credincioşii ce deţin o credinţă sinceră şi plină de încredere nu sunt afectaţi de discursul lor, deoarece sunt convinşi că real este doar Cuvântul lui Allah. Dacă există cineva care vorbeşte într-o modalitate care să reflecte aceste îndoieli, ei ştiu că este un rezultat al nesincerităţii şi al modului lor corupt de gândire.

Asemenea greşeli nu sunt niciodată întâlnite în modul de exprimare a musulmanilor, deoarece nu există îndoieli în inimile lor, iar cuvintele lor sunt bine definite şi lipsite de ambiguitate. Ei au grijă să nu vorbească într-o manieră care să ridice unele neînţelegeri între ascultători, deoarece uneori, chiar şi cu cele mai bune intenţii, câteva propoziţii aşezate împreună sau două subiecte menţionate succesiv pot genera diferite interpretări. Chiar dacă nu se intenţionează aceasta, exprimarea poate genera nesiguranţă între ascultători. Astfel, modul de exprimare a musulmanilor necesită folosirea unei maniere de exprimare ce nu va crea confuzii prin luarea în considerare a fiecărui cuvânt, unul câte unul; interpretările, tipurile de conotaţii care pot apărea şi contextul situaţiei sunt atent verificate. Interpretarea opusă poate reflecta înclinaţia specifică a ipocriţilor către „caracterul dubios, ascuns”. Din acest motiv, grija de a nu ne exprima într-o modalitate specifică ipocriţilor, chiar şi fără intenţia de a face acest lucru, reprezintă o cerinţă a credinţei. În plus, prin folosirea expresiilor: „Dacă nu s-ar fi întâmplat asta…”, „Fir-ar să fie! Suntem pierduţi.”, „O, ce păcat…”, ce nu demonstrează acceptarea voinţei lui Allah, se reflectă încă o dată modalitatea de exprimare a ipocriţilor.

Ni se precizează în Coran că ipocriţii aflaţi în mijlocul credincioşilor încearcă să zdruncine fermitatea acestora, aducând permanent doar veştile rele:

Spune: «Eu caut adăpost la Domnul oamenilor, Stăpânul oamenilor, Dumnezeul oamenilor, împotriva răului ademenitorului fugar care şopteşte în piepturile oamenilor, dintre djinni şi oameni.» (An-Nas 114:1-6).

Allah ne avertizează în legătură cu această manieră de a vorbi şi îi sfătuieşte pe oameni să nu asculte şoaptele diavolilor ce sunt precum cel:

… care şopteşte în piepturile oamenilor… (An-Nas 114:5).

Allah ne avertizează în ceea ce priveşte comportamentul vulgar şi ne sfătuieşte să-i evităm pe khannas – cei care şoptesc în piepturile oamenilor.

Ipocriţii sunt cei care îşi asumă rolul de şoptitori în faţa drept-credincioşilor; din cauza metodelor secrete, rău intenţionate şi ascunse, ei acţionează ca purtători de cuvânt ai lui Satana şi încearcă să planteze seminţe de îndoială în inimile oamenilor. Cât despre credincioşi, ei evită cu atenţie modul de exprimare ce poate reflecta o asemenea rătăcire şi caută refugiu la Allah de orice discurs care ridică îndoieli.

 

Soucre Link

Visits: 1

0Shares