Category: ABC-ul Islamului

 

Allah a hotărât ca fiecare fiinţă să aibă un destin propriu. Orice experienţă pe care o avem în această viaţă, orice acţiune pe care o realizăm, fiecare cuvânt pe care îl rostim este predestinat de Allah, încă dinainte ca noi să ne naştem. Mai mult, deoarece Allah este mai presus decât timpul, viaţa oricăror creaţii este „rezumată” în faţa lui Allah. O persoană are parte de numeroase experienţe în timpul vieţii sale. Presupunând că perioada medie de viaţă a omului este de optzeci de ani, în cazul unei persoane care a trăit patruzeci de ani, următorii săi patruzeci de ani Îi sunt deja cunoscuţi lui Allah. Dar persoana respectivă nu poate cunoaşte ceea ce urmează decât trăind următorii patruzeci de ani din ultima etapă a vieţii lui.

Pe scurt, ceea ce descriem ca viitor deja a început şi s-a terminat prin eterna înţelepciune a lui Allah. Tot ceea ce s-a întâmplat constituie destinul unei persoane. Fiecăruia dintre noi i-a fost scris un destin de care nu poate scăpa. Aşa cum nu putem schimba trecutul, nu putem schimba nici viitorul, deoarece ambele au fost deja hotărâte de Allah. Totuşi unii oameni, deoarece nu au această cunoaştere a faptelor, cred că viitorul se află în mâinile lor. Astfel, deoarece nu cred în destin, cad în greşeala de a crede că pot modifica viitorul. Dar viaţa unui om este ca un film ce a fost deja realizat; dacă am privi acest film, nu am putea să îi modificăm scenariul sau să intervenim într-un fel în conţinutul lui. În mod asemănător, este imposibil pentru o persoană să intervină în desfăşurarea evenimentelor care au loc conform destinului său. În Coran ni se spune că Allah a poruncit un destin specific pentru fiecare individ şi nimeni nu va trăi ceva ce Allah nu a prescris:

Şi Noi am creat toate lucrurile bine întocmite. (Al-Qamar 54:49);

Nicio nenorocire nu se îndreaptă pe pământ şi nici în sufletele voastre fără ca ea să nu se afle într-o carte, înainte ca Noi să o pricinuim. Acesta este un lucru uşor pentru Allah, pentru ca voi să nu fiţi trişti pentru ceea ce aţi pierdut şi nici să nu vă prea bucuraţi pentru ceea ce El vă dăruieşte. Şi Allah nu-l iubeşte pe cel trufaş şi lăudăros. (Al-Hadid 57:22-23).

Aşa cum aceste versete explică, un destin special a fost hotărât nu doar pentru fiecare om în parte, ci şi pentru celelalte creaturi ale lui Allah, animate sau nu. De la masa de lemn din casa ta până la pantofi, de la trandafirii ce răsar în curtea ta până la hainele din garderobă, de la prietenii tăi până la pisica ta, totul în jur are un destin ales de Allah. Deja Allah ştie care vor fi experienţele pe care tu, prietenii tăi şi tot ceea ce îţi aparţine le veţi avea în viitor. De exemplu, lui Allah Îi este deja cunoscut, în măreţia Sa, cine va planta sămânţa din care se va naşte copacul din care, ulterior, va fi făcută masa ta de lucru, cât de mult timp şi în ce condiţii acel copac va creşte, când, cum şi de cine va fi tăiat, în ce dimensiuni va fi tăiat, ce calitate şi ce formă va avea masa respectivă, când şi în ce parte a casei tale o vei aşeza, câte mese vei servi pe ea, cu cine vei discuta şi ce vei scrie pe ea, deoarece Allah a hotărât toate acestea încă dinainte ca tu să te naşti şi a ştiut ce să facă pentru ca ele să se realizeze. Toate acestea le vei cunoaşte pe măsură ce se întâmplă.

Dacă cineva nu este informat de existenţa reală a destinului sau nu a înţeles acest aspect, se poate comporta fără a lua în considerare faptul că el, de fapt, îndeplineşte ceea ce Allah i-a prescris. De exemplu, când merge să cumpere o masă pentru casa sa, priveşte o mulţime de modele, se răzgândeşte de multe ori, se gândeşte atent, discută şi face schimb de idei cu cei care îl însoţesc. În final va crede că decizia sa este urmarea propriilor sale deliberări. De fapt, chiar dinainte ca el să meargă să cumpere acea masă, ea fusese deja hotărâtă pentru el; astfel el doar a cercetat puţin, a găsit şi în final a cumpărat masa care deja i-a fost destinată. Schimbul de idei, discuţiile şi dificultatea de a ajunge la o decizie au fost şi ele prescrise de Allah în destinul său. O persoană care simte durere, regret sau teamă, ca reacţie la un anume eveniment, şi face afirmaţii precum: ,,Dacă făceam aşa şi aşa…” sau ,,De n-aş fi mers acolo…”, sau îşi face griji în ceea ce priveşte viitorul, face aceste lucruri fără a gândi, deoarece el acum trăieşte o viaţă care a fost deja hotărâtă de Allah, începută şi terminată în faţa Lui, iar evenimentele pentru care simte regret sau durere fac parte din destinul său. De exemplu, dacă cineva are foarte multe farfurii în mână pe care le scapă şi le sparge, îşi va exprima regretul spunând: ,,Dacă nu încercam să duc atât de multe, asta nu s-ar fi întâmplat”. Însă adevărul pe care nu îl cunoaşte sau pe care l-a uitat este că totul a fost hotărât să se întâmple în acel moment. Într-adevăr, a fost prescris cine le va sparge, chiar înainte de a fi fabricate sau înainte ca acela care le-a spart să se fi născut. Ar trebui să luăm în considerare tot ce ni se întâmplă şi să învăţăm din aceasta, adică să înţelegem înţelepciunea din spatele acestor evenimente. A simţi regret faţă de astfel de lucruri este inutil, deoarece respectiva persoană nu are cum să prevină acele evenimente.

În următorul verset, Allah ne-a spus că suntem lipsiţi de putere în faţa dorinţei lui Allah:

Şi dacă Allah te atinge cu un rău, [să ştii că] nu este cine să-l îndepărteze decât numai El! Iar dacă El îţi voieşte un bine, nu este nimeni care să poată respinge harul Său. El îi atinge cu aceasta pe cei care voieşte El dintre robii Săi, iar El este Iertător, Îndurător [Al-Ghafur, Ar-Rahim].  (Yunus 10:107).

Cei care se supun destinului propriu ştiu că orice hotărăşte Allah este cel mai bine pentru ei, chiar dacă nu pare a fi astfel. Ei îşi dau seama de binecuvântările şi înţelepciunea aflată în spatele acestor evenimente şi sunt recunoscători. Dacă nu pot înţelege de la început, îşi pun credinţa în Allah şi se roagă să le fie dezvăluite scopul şi înţelepciunea evenimentelor. Vor fi aduşi în linişte în faţa lui Allah în Ziua Judecăţii şi vor avea siguranţa că Allah manifestă compasiune şi milă faţă de supuşii Săi; de asemenea, ei vor avea credinţa că El este Stăpânul eternei justiţii. Supunerea şi devotamentul acestor oameni se poate observa clar din limbajul lor. În niciun caz nu vor folosi cuvinte precum: „De ce s-a întâmplat?”, cu referire la un anume eveniment. Allah a creat totul în cea mai bună formă şi astfel ceva ce la prima vedere ar părea neplăcut, în final va aduce binecuvântări. În Coran, Allah ne reaminteşte acest fapt prin următorul verset:

V-a fost prescrisă lupta, chiar dacă ea vă este neplăcută. Or, se poate [întâmpla] ca voi să urâţi un lucru care este bun pentru voi şi să iubiţi un lucru care este rău pentru voi. Dar Allah ştie, în vreme ce voi nu ştiţi. (Al-Baqarah 2:216).

Astfel, confruntaţi cu o situaţie neplăcută, vorbele musulmanilor credincioşi sunt: ,,Domnul meu îndeplineşte totul cu un scop; cu siguranţă trebuie să fie ceva bun în această situaţie…” sau ,,Allah a poruncit ca acest lucru să se întâmple spre beneficiul nostru”. Nu se plâng niciodată aşa cum ar face ignoranţii: ,,Vai, ce păcat, cum am putut să fac aşa ceva?”, vorbind într-un mod ce sugerează lipsa supunerii şi a speranţei în Allah. De-a lungul întregii lor vieţi, acest mod de a vorbi prin care se arată că se ştie că totul a fost creat cu un scop anume este important pentru musulmani. Din această categorie nu face excepţie nimeni şi niciun eveniment. Credincioşii ştiu că, atunci când sunt puşi în faţa unei situaţii neplăcute, ar da dovadă de ignoranţă dacă ar vorbi într-un mod ce s-ar opune destinului lor; de aceea ei consideră acea situaţie ca reprezentând un aspect pozitiv al vieţii lor. Indiferent dacă ei sau altcineva ar comite o greşeală, nu ar rosti cuvinte precum: „De ce ai făcut asta?”, „Asta nu s-ar fi întâmplat dacă nu te-ai fi dus acolo…”, ci s-ar adresa cu înţelepciunea dobândită în urma înţelegerii acestui verset:

Şi ceea ce a venit peste voi, în ziua când cele două oşti s-au întâlnit, a fost cu voia lui Allah, pentru ca El să-i deosebească pe credincioşi. (Aal ’Imran 3:166).

De asemenea, rezultatele neplăcute, urmare a lipsei luării unor măsuri de precauţie, fac parte din destinul nostru. De aceea este lipsit de sens să ne scufundăm într-o mare de regrete sau să dăm explicaţii ilogice precum: ,,Dacă aş fi făcut aşa, rezultatul ar fi fost altul”. Orice s-a întâmplat a fost pentru binele nostru. Astfel, în limbajul islamic nu se vor regăsi niciodată furia, răutatea, tensiunea, plângerile, dezamăgirile, panica, teama sau îngrijorarea. Chiar trăind evenimente dintre cele mai dificile şi pline de probleme, credincioşii încearcă să descopere binele din spatele acestor aparenţe, precum şi finalitatea ce le va aduce binecuvântări. Musulmanii adevăraţi reuşesc să înlăture panica şi îngrijorarea, influenţându-i pozitiv pe cei din jurul lor. În Coran, Allah ne arată cum ar trebui să ne exprimăm în momente dificile:

Spune: «Nu ne va atinge pe noi nimic în afară de ceea ce ne-a prescris Allah! El este Ocrotitorul nostru! Şi în Allah trebuie să se încreadă drept-credincioşii!» (At-Tawbah 9:51).

Într-un alt verset, atenţia noastră este captată de limbajul umil al credinciosului, adică al celui care crede că soarta sau tot ce se întâmplă în jurul lui a fost hotărât, în ultimă instanţă, în beneficiul său:

Care, dacă s-a abătut asupra lor vreo nenorocire, spun: «Noi suntem ai lui Allah şi noi la El ne întoarcem.» (Al-Baqarah 2:156).

Răsplata pe care Allah o va da celor care înţeleg acest fapt este explicată în versetul:

Aceia sunt cei peste care se pogoară binecuvântarea Domnului lor şi îndurarea Lui şi aceia sunt cei călăuziţi. (Al-Baqarah 2:157).

Maniera de exprimare a credinciosului care, când se referă la destin, spune că există un bine în orice, este foarte diferită de discursul ,,de consolare”, „de calmare” al celor aflaţi departe de moralitatea expusă în Coran. Confruntaţi cu situaţii asemănătoare, unii dintre cei care nu au adoptat moralitatea coranică ar putea folosi zicale precum: ,,Fiecare nor are un fir argintiu”. Totuşi există o anume diferenţă în modul în care este abordată această idee. Musulmanii spun aceasta cu toată inima, sincer; indiferent de câte ori cei cu o morală coruptă ar rosti această propoziţie, faptul că nu o exprimă ca pe o credinţă adevărată, pornită din suflet, este dovedit de lipsa de încredere în Allah, reflectată în comportamentul lor.

 

_____

femeiamusulmana.blogspot.com

Source Link

Views: 1