„Casa paianjenului” in Coran

„Casa paianjenului” in Coran   Subhan Allah (Slava lui Allah), maretia lui Allah se vede in toate creatiile sale oricat de mici sau de mari ar fi. Acum cateva zile rasfoiam o carte care se numeste “Beit al-ankabut”, adica “Casa paianjenului”. Fara a fi o carte de insectologie, cartea se refera la “shirk”, adica a-I […]

„Casa paianjenului” in Coran

 

Subhan Allah (Slava lui Allah), maretia lui Allah se vede in toate creatiile sale oricat de mici sau de mari ar fi.

Acum cateva zile rasfoiam o carte care se numeste “Beit al-ankabut”, adica “Casa paianjenului”. Fara a fi o carte de insectologie, cartea se refera la “shirk”, adica a-I face asociati lui Allah, in sensul considerarii  ca in afara de Allah Preaslavitul si Preainaltul mai exista si altii care ar putea dispune toate oranduielile acestei lumi.

Cartea, cu o prefata semnata de insusi marele sheikh Salih ibn Fawzan al-Fawzan  porneste de la urmatorul verset existent in Nobilul Coran:

Allah stie orice cheamã ei în locul Sãu, cãci El este Cel Puternic [si] Întelept [Al-‘Aziz, Al-Hakim]. Și aceste pilde Noi le dãm oamenilor, dar nu le înteleg decât cei priceputi. (Al-Ankabut:42-43)

 

Verset in care se face o analogie intre cei care cauta adapost la creatii ale lui Allah, crezand ca acestia le vor putea fi de vreun folos si aflandu-se astfel intr-o falsa siguranta, ca si paianjenul care este adapostit de una dintre cele “mai slabe case”, asa cum se mentioneaza in acest verset.

In aceasta carte se arata cum, pornind de la acest verset, pe baza unor cercetari stiintifice privind lumea insectelor, poate fi ilustrat miracolul stiintific existent in acest verset referitor la “casa paianjenului”.

Privind din punct de vedere gramatical, la prima vedere se observa o discordanta intre substantivul “ankabut” = “paianjen” care este de genul masculin, si predicatul “ittakhadat” = “a luat/ si-a facut”, care indica o actiune facuta de cineva de genul feminin.

Si departe de a se putea strecura vreo eroare sau vreun neadevar in Cuvantul lui Allah, Preaslavitul si Preainaltul, cercetarile privind lumea paianjenilor au arat ca numai femelele panjan au capacitatea de a-si construi casele, pentru ca ele singurele, spre deosebire de masculi, sunt dotate in partea inferioara a corpului cu un aparat specializat pentru producerea fibrelor si firelor necesare pentru constructia casei. Subhan Allah!

 

Asadar, in urma cercetarii la care ne refeream s-au facut urmatoarele constatari:

  • Masculul paianjen nu poate construi o casa, cea care are aceasta sarcina fiind de fapt femela paianjan, care detine un aparat specializat pentru producerea firelor necesare in constructia casei, aflat in josul partii anterioare corpului acesteia, constitutia masculului nepresupunand, insa, un aparat asemanator.

 

  • Femela paianjen nu isi incepe constructia casei decat in momentul in care ajunge la pubertate si este pregatita din punct de vedere fiziologic pentru imperechere; in aceasta perioada incepe sa-si construiasca locuinta, care reprezinta un adevarat centru de atractie pentru masculul, incapabil, prin natura sa, de a-si construi o casa.
  • Femela paianjen isi construieste casa din fire pe care le tese in modalitati artistice si geometrice / arhitecturale specifice, astfel incat sa fie deosebit de sensibila la orice vibratie exterioara; firele sunt, de asemenea imbibate cu o substanta lipicioasa careia nu-i scapa nici o insecta, odata ajunsa in perimetrul sau ori s-a apropiat de acesta si aceste fire imobilizeaza insect cazuta in plasa paianjenului pan ace soseste femela paianjan pentru a o ucide.
  • Dupa consumarea imperecherii si terminarea precesului de fecundare, femela paianjen va pleca intr-un loc indepartat si sigur pentru a isi depune ouale. In acest timp, masculul ramas acasa se simte in siguranta pana ce femela se intoarce pentru a-l ucide, iar apoi il mananca – si nu se poate altfel, pentru ca in chiar tesuturile din care este alcatuit acesta se afla material absolut necesara in procesul maturarii oualeor de paianjen.

Subhan Allah!

 

Si concluziile pe care le trage autorul cartii mai sus mentionate pe baza acestor constatari sunt urmatoarele:

  • In mod cert si absolut casa paianjenului este “cea mai slaba casa” din punctul de vedere al constructiei si preciziei firelor sale care nu-l pot apara pe locuitorul ei nici de arsita, nici de inghet, si nici macar de  vreun inamic.
  • Si in pofida “slabiciunii sale” casa paianjenului este o cursa necrutatoare pentru orice insect sau musculita i-ar trece prin preajma.
  • Si “slabiciunea” casei paianjenului nu se rezuma doar la aspectul fizic, material, al acesteia, ea continand in esenta sa si o “slabiciune” simbolica, spirituala, atat timp cat se constituie ca o “siguranta mincinoasa” pentru masculul paianjen care este ucis chiar in timpul in care el se crede in perfecta siguranta in propria casa.

 

dewy_spider_webSi s-ar putea face o analogie perfecta intre casa paianjenului si aceia care si-au luat drept stapani si carmuitori altii decat Allah, cerand de la ei izbanda, aducandu-le jertfe, adorandu-i, crezand ca le vor fi de vreun folos. Si acestia nu sunt decat asemenea masculului paianjen intr-o “siguranta mincinoasa”, pentru ca cei in care ei se incred nu sunt decat minuscule si neajutorate creatii ale Preamaretului, Atoatestiutorului, Cel in puterea caruia sta orice El isi doreste, netrebuind pentru aceasta decat sa spuna a ceva “Fii!” si acesta va fi, Preainaltul, Unicul demn  de slava si lauda si de a fi adorat – Allah.

Subhan Allah! Preamarit si Preaslavit fie Allah, Creatorul celor vazute si nevazute! Cine si-ar fi imaginat ca o insecta atat de mica si neinsemnata – precum painjenul – poate ascunde in natura sa o poveste atat de… fabuloasa!

 

 

sursa: cineesteallah.blogspot.com

Source Link

Views: 6

Poluarea Pământului și a mărilor

    Adnan Ash-Sharif     “STRICĂCIUNEA S-A ARĂTAT PE USCAT ŞI PE MARE, DIN PRICINA A CEEA CE SĂVÂRŞESC MÂINILE OAMENILOR, PENTRU CA [ALLAH] SĂ-I FACĂ PE EI SĂ GUSTE O PARTE DIN CEEA CE AU FĂCUT EI. POATE CĂ EI SE VOR ÎNTOARCE!” Şi de îndată ce pleacă, străbate pământul, căutând să semene […]

 

 

Adnan Ash-Sharif

 

 

“STRICĂCIUNEA S-A ARĂTAT PE USCAT ŞI PE MARE, DIN PRICINA A CEEA CE SĂVÂRŞESC MÂINILE OAMENILOR, PENTRU CA [ALLAH] SĂ-I FACĂ PE EI SĂ GUSTE O PARTE DIN CEEA CE AU FĂCUT EI. POATE CĂ EI SE VOR ÎNTOARCE!”

Şi de îndată ce pleacă, străbate pământul, căutând să semene stricăciune şi să nimicească semănăturile și dobitoacele. Allah însă nu iubeşte stricăciunea! (Al-Baqarah 2:205).

Pădurile ecuatoriale reprezintă “plămânul verde al pământului”, aşa după cum le-au numit savanţii ecologişti, dar, de zeci de ani, omul distruge în fiecare minut treizeci de hectare din ele, adică 157 mii de kilometri pătraţi anual. Dacă lucrurile vor continua astfel, la începutul secolului al XXI-lea, nu vor mai exista decât 11 milioane de kilometri pătraţi din ele. Africa a pierdut, în decursul ultimei jumătăţi de secol, 80% din pădurile ecuatoriale, fiind urmată de Asia – îndeosebi Malaezia şi Indonezia, şi apoi de America de Sud, în care pădurile ecuatoriale reprezintă jumătate din resursele forestiere mondiale, având o vârstă de aproximativ 150 milioane de de ani. În pădurile sud-americane, trăiesc 3 milioane de specii vegetale şi animale, care se reduc într-un ritm de o specie, în fiecare 15 minute, datorită distrugerii mediului de către om, în decursul secolului al XX-lea.

Consecinţele se văd în deşertificarea crescândă a solului, în secetă, în scăderea resurselor alimentare, în creşterea foametei în cele mai multe ţări din lumea a treia, devenite sărace din cauza lăcomiei omului puternic şi a împilării de către el a semenului său slab, a omului care se consideră astăzi civilizat şi-i caracterizează pe ceilalţi ca fiind săraci sau în curs de dezvoltare. El este vinovat de epuizarea bunurilor pământului, de sărăcirea resurselor lui economice şi de menţinerea populaţiei lui în întunericul ignoranţei, în sărăcie şi înapoiere.

Dezastrul se va abate, mai devreme sau mai târziu, asupra tuturor, dacă omul nu va opri, înainte de a fi prea târziu, consecinţele distrugătoare asupra balanţei mediului terestru, pe care le-au produs cerinţele civilizaţiei sale materiale de un secol şi mai bine; naşterea unui singur copil în S. U. A. constituie, pentru resursele pământului şi pentru poluarea mediului, o povară egală cu cea provocată de naşterea a două sute de copii în India, carnea şi proteinele consumate de un individ din ţările bogate, echivalează cu ceea ce consumă cincizeci de indivizi din ţările sărace, dar, cu toate acestea, unii specialişti din domeniile alimentaţiei şi mediului pun distrugerea mediului şi reducerea resurselor, pe seama ţărilor din lumea a treia.

Poluarea pamantuluiOmul, îndeosebi omul civilizaţiei din secolul al XX-lea, nedrept, neştiutor, adversar învederat, stricător pe pământ şi vărsător de sânge, aşa cum l-au caracterizat versetele sfinte, nu s-a limitat la poluarea pământului, la epuizarea bunurilor lui şi la dezechilibrarea balanţei exacte a compoziţiei învelişului atmosferic care protejează pământul, ci a transformat râurile şi fluviile, lacurile, mările şi oceanele în locuri în care aruncă gunoaiele şi reziduurile uzinelor şi ale vapoarelor sale, în depozit pentru reziduurile uzinelor sale atomice şi poligon pentru experimentarea armelor sale distrugătoare.

În anul 1979, de pildă, omul a aruncat milioane de tone de reziduuri petroliere, 50 tone de derivate toxice ale mercurului, 250. 000 tone de derivate toxice ale plumbului, milioane de tone de resturi şi reziduuri ale uzinelor sale şi, în consecinţă, s-au modificat temperatura şi salinitatea apei fluviilor şi mărilor, iar acest lucru s-a repercutat negativ asupra resurselor animale şi vegetale marine şi asupra climatului. În ultimii treizeci de ani, resursele animale marine de peşte s-au redus la 30%, au dispărut 94% din balene, numărul păsărilor marine a scăzut la jumătate, a dispărut cea mai mare parte a recifilor coralieri, iar partea rămasă a devenit bolnavă şi poluată. Oare aude cineva avertismentul pe care l-a lansat, în urmă cu zece ani lumii, cercetătorul oceanolog al faunei marine Yves Cousteau, care a zis: ,,Ciclul apei şi viaţa sunt inseparabile. Este clar că, dacă vrem să salvăm omenirea, este necesar, mai întâi, să salvăm oceanele!”

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 6

Plăcile tectonice ale Pământului

Adnan Ash-Sharif   În anul 1912, savantul german Alfred Wegener a lansat în lucrarea sa intitulată “Originea continentelor şi a oceanelor”, teoria pământului crăpat, iar în anul 1969, geofizicianul american Morgan a lansat teoria plăcilor sau bucăţilor de pământ, conform căreia pământul nu este fix şi solid, aşa cum socotesc numeroşi geologi, ci este un […]

Adnan Ash-Sharif

 

În anul 1912, savantul german Alfred Wegener a lansat în lucrarea sa intitulată “Originea continentelor şi a oceanelor”, teoria pământului crăpat, iar în anul 1969, geofizicianul american Morgan a lansat teoria plăcilor sau bucăţilor de pământ, conform căreia pământul nu este fix şi solid, aşa cum socotesc numeroşi geologi, ci este un ansamblu de bucăţi şi plăci uriaşe, fiecare dintre ele cu grosimea de circa 100 kilometri. Aceste bucăţi sau plăci sunt alcătuite din scoarţa terestră subţire şi dintr-o parte solidă situată dedesubtul scoarţei terestre – litosfera şi se sprijină pe un strat elastic de roci – astenosfera.

O dată cu descoperirea dovezilor ştiinţifice ale existenţei unor crăpături sau fisuri în toate straturile pământului şi nu doar în scoarţa sa exterioară, teoria crăpăturilor sau fisurilor pământului a devenit o constantă ştiinţifică de bază acceptată astăzi de majoritatea geologilor. Uscatul  globului terestru a reprezentat, cu aproximativ 250 de milioane de ani în urmă, un singur bloc, numit continentul gigantic, înconjurat de un singur ocean, dar datorită presiunii uriaşe din interiorul său şi a altor factori geologici s-a scindat cu circa 200 de milioane de ani în urmă, în trei bucăţi: una alcătuită din America de Nord, Europa şi Asia, numită Eurasia, o a doua alcătuită din America de Sud, Africa şi India, numită zona de mijloc, şi o a treia alcătuită din Australia şi continentul îngheţat din sud, numită Gondwana. În urmă cu aproximativ şaizeci şi cinci milioane de ani, America de Sud s-a separat de Africa, America de Nord s-a separat de Europa, India s-a îndreptat către Asia şi s-a lipit de ea, iar Australia s-a separat de continentul îngheţat din sud şi astfel continentele au căpătat forma cu care le cunoaştem astăzi. Studiile geologilor au demonstrat că scoarţa pământului şi o parte din învelişul său sunt străbătute de falii, care au fost împărţite în şase secţiuni principale numite plăci tectonice: placa americană, placa africană, placa asiatică, placa europeană, placa australiano-indiană şi placa arabă. Pe ele se sprijină continentele, oceanele şi mările. placi-tectonice

Pământul prezintă, astfel, crăpături în toate straturile sale. La adâncimea de 60-65 kilometri, se află discontinuitatea Moho, descoperită în anul 1909 de savantul iugoslav Mohorovici; la adâncimea de 700 de kilometri, se află discontinuitatea Repiti; la adâncimea de 2900 de kilometri se află discontinuitatea Gutenberg, numită astfel după savantul care a descoperit-o în anul 1913; iar la adâncimea de 5100 kilometri, se află discontinuitatea Lehman. În apropierea faliilor principale, se produc, în fiecare zi, noi falii parţiale, iar în jurul acestora se conturează si se distribuie cutremurele şi vulcanii. Este suficient să menţionăm că seismologia şi vulcanologia se bazează pe studiul geografiei faliilor tectonice şi al distribuţiei lor pe straturile pământului.

Teoria lui Vipner a dat răspuns următoarelor întrebări pe care savanţii şi leau pus de mai multe secole:

– De ce liniile litoralului continentelor au crestături asemănătoare, încât dacă s-ar apropia unele de altele, malurile lor s-ar îmbina şi-ar forma un singur ansamblu?

Răspunsul lor este că ele sunt părţi ale unui singur continent uriaş.

– De ce aceleaşi specii de plante şi animale se află în diferite zone ale continentelor?

Răspunsul este că ele s-au dispersat o dată cu îndepărtarea continentelor unul de altul.

– De ce găsim fosile specifice zonelor ecuatoriale în regiuni cu climat foarte rece?

Răspunsul este că ele au fost transportate o dată cu continentele, atunci când acestea s-au deplasat dintr-o zonă climatică în alta. Astfel, continentul America s-a deplasat din sudul ecuatorului la Nord de el.

În plus, teoria a dat răspuns şi la întrebările referitoare la procesul de formare al uriaşelor lanţuri muntoase, precum Himalaya şi Anzii.

Pământul se află într-o stare de crăpare permanentă. Savanţii apreciază că peste 50 de milioane de ani el ar putea avea următoarea formă: Oceanul Atlantic se va extinde pe seama Oceanului Indian, iar continentul Australia se va deplasa spre Nord , însă, va evita o ciocnire violentă cu Asia. De-a lungul litoralului estic al Africii, o mare zonă se va desprinde de Africa. Cele două Americi se vor separa complet una de cealaltă şi nu va mai fi nevoie de canalul Panama. În mod asemănător, Asia se va separa de Africa şi nu va mai fi nevoie de canalul Suez, iar Marea Roşie va deveni un nou ocean.

Dar unde se vor sfârşi toate acestea ? Nimeni nu ştie acest lucru, în afară de Allah Preaînaltul, căci El este cu putere peste toate – Slavă Lui !

Comentariu:

Geologii nu au constatat că pământul prezintă falii decât în a doua jumătate a secolului XX, în vreme ce Coranul cel Sfânt a afirmat această constantă ştiinţifică principală din domeniul geologiei cu cincisprezece secole în urmă.

Oare este suficient, la sfârşitul secolului XX ca vorbele lui Allah PreaÎnaltul

“[Jur] pe pământul cu crăpături ”(At-Tariq:12),

să fie explicate prin crăpărea  pământului pentru a lăsa plantele să răsară, aşa cum continuăm să citim în cele mai multe comentarii? Şi oare această explicaţie se mai potriveşte cu  măreţia acestui verset de jurământ, după ce ştiinţa şi-a plecat capul în semn de supunere în faţa conţinuturilor sale?

Cuvintele lui Allah PreaÎnaltul “[Jur] pe pământul cu crăpături ” (AtTariq:12)” reprezintă un miracol ştiinţific coranic pe care avem datoria să-l facem cunoscut, să-l publicăm, să-l introducem în lucrările de istorie a ştiinţelor după care predăm copiilor noştri, astfel încât să înţeleagă măreţia Coranului cel Sfânt şi faptul că el este din punct de vedere strict ştiinţific Cuvântul lui Allah. Oare nu este păcat să le predăm studenţilor noştri istoria descoperirii din domeniul ştiinţelor naturale şi ei să se întreacă în memorarea numelor lui Copernic, Galilei, Keppler, Mendel, Wegener, Freud, Einstein, Hubbel, Gamow şi ale multor altora, uitând să le arătăm lor şi să arătăm lumii cum Coranul cel Sfânt şi Tradiţia nobilă i-au precedat, prin referirile lor la aceste constante ştiinţifice care sunt astăzi reguli şi legi în numeroase domenii ale ştiinţelor materiale? Această lucrare reprezintă o încercare modestă de a îndrepta o eroare intenţionată sau neintenţionată dar, Allah Preaînaltul ştie ce se află ascuns în suflete.

 

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 8