Tag: tectonic

Formarea Pamantului

  Adnan Ash-Shareef   Când şi cum s-a format pământul?     Studiile geologice apreciază că pământul s-a format în urmă cu aproximativ 4 miliarde şi jumătate de ani, adică la 10 miliarde de ani după formarea Universului şi după apariţia a numeroase galaxii şi stele. Aceasta pentru că cea mai îndepărtată stea de noi […]

 

Adnan Ash-Shareefpamant

 

Când şi cum s-a format pământul?

 

 

Studiile geologice apreciază că pământul s-a format în urmă cu aproximativ 4 miliarde şi jumătate de ani, adică la 10 miliarde de ani după formarea Universului şi după apariţia a numeroase galaxii şi stele. Aceasta pentru că cea mai îndepărtată stea de noi – Al – Cazar – se află la o distanţă de 13 miliarde de ani lumină, adică lumina sa a avut nevoie de 13 miliarde de ani ca să ajungă la noi şi acest lucru înseamnă că ea există de atunci. Anul lumină este egal cu aproximativ zece miliarde de kilometri, mai exact nouă mii patru sute şaizeci de kilometri. Următoarele versete coranice fac referire la faptul că pământul s-a format după numeroase alte stele:

Sunteţi voi mai greu de făcut sau cerul pe care L-a înălţat El?/ El a ridicat bolta lui şi l-a orânduit pe deplin,/ El a făcut întunecată noaptea lui şi a scos la iveală ziua lui/ Şi pământul, după aceea, l-a întins. (An-Nazi’at : 27-30).

În ceea ce priveşte apariţia pământului, studiile geologice indică faptul că el s-a format din mici corpuri cereşti numite planetoide, care s-au atras şi s-au ciocnit, iar apoi s-au unit datorită forţei gravitaţionale care leagă corpurile cu volum şi cu greutate mare. Aceste planetoide, la rândul lor, îşi au originea în masa primordială din care s-a format Universul. Numeroasele deschizături  de pe suprafaţa globului pământesc şi focul şi lava care ard în interiorul lui sunt dovezi ştiinţifice care sprijină această teorie ştiinţifică referitoare la formarea pământului.

 

Formarea pământului

Pământul este sferoid aplatizat şi nu este perfect sferic, aşa cum ne apare după ce a fost fotografiat din sateliţi, începând din anul 1958. Datorită rotirii în jurul axei proprii pământul se umflă foarte mult la ecuator şi se aplatizează în zona polilor. Circumferinţa pământului la ecuator este de 12 756 kilometri. Diferenţa mică, de numai 43 kilometri, dintre cele două diametre ale pământului îl face să pară sferic, când, în realitate, el este sferoid, aplatizat. Învăţaţii greci antici Pitagora, Aristotel, Ptolameu au afirmat că pământul este sferic. Faptul că el este sferoid a fost stabilit pe baza calculelor de către savantul Newton, în secolul XVII (1687), care a constatat că diametrul pământului la ecuator este mai mare cu 1/231 decât diametrul său dintre Polul Nord şi Polul Sud. Coranul cel Sfânt a indicat, în mod categoric, că pământul are o formă sferoidă aplatizată, prin cuvintele “la întins”, “l-a făcut întins”, “întins” şi înfăşoară”. În aceasta constă miracolul ştiinţific al Coranului, care este una din dovezile categorice ale faptului că el a fost revelat de Stăpânul lumilor.

 

 

 

Centrul Cultural slamic IslamulAzi

Source Link

Views: 3

Plăcile tectonice ale Pământului

Adnan Ash-Sharif   În anul 1912, savantul german Alfred Wegener a lansat în lucrarea sa intitulată “Originea continentelor şi a oceanelor”, teoria pământului crăpat, iar în anul 1969, geofizicianul american Morgan a lansat teoria plăcilor sau bucăţilor de pământ, conform căreia pământul nu este fix şi solid, aşa cum socotesc numeroşi geologi, ci este un […]

Adnan Ash-Sharif

 

În anul 1912, savantul german Alfred Wegener a lansat în lucrarea sa intitulată “Originea continentelor şi a oceanelor”, teoria pământului crăpat, iar în anul 1969, geofizicianul american Morgan a lansat teoria plăcilor sau bucăţilor de pământ, conform căreia pământul nu este fix şi solid, aşa cum socotesc numeroşi geologi, ci este un ansamblu de bucăţi şi plăci uriaşe, fiecare dintre ele cu grosimea de circa 100 kilometri. Aceste bucăţi sau plăci sunt alcătuite din scoarţa terestră subţire şi dintr-o parte solidă situată dedesubtul scoarţei terestre – litosfera şi se sprijină pe un strat elastic de roci – astenosfera.

O dată cu descoperirea dovezilor ştiinţifice ale existenţei unor crăpături sau fisuri în toate straturile pământului şi nu doar în scoarţa sa exterioară, teoria crăpăturilor sau fisurilor pământului a devenit o constantă ştiinţifică de bază acceptată astăzi de majoritatea geologilor. Uscatul  globului terestru a reprezentat, cu aproximativ 250 de milioane de ani în urmă, un singur bloc, numit continentul gigantic, înconjurat de un singur ocean, dar datorită presiunii uriaşe din interiorul său şi a altor factori geologici s-a scindat cu circa 200 de milioane de ani în urmă, în trei bucăţi: una alcătuită din America de Nord, Europa şi Asia, numită Eurasia, o a doua alcătuită din America de Sud, Africa şi India, numită zona de mijloc, şi o a treia alcătuită din Australia şi continentul îngheţat din sud, numită Gondwana. În urmă cu aproximativ şaizeci şi cinci milioane de ani, America de Sud s-a separat de Africa, America de Nord s-a separat de Europa, India s-a îndreptat către Asia şi s-a lipit de ea, iar Australia s-a separat de continentul îngheţat din sud şi astfel continentele au căpătat forma cu care le cunoaştem astăzi. Studiile geologilor au demonstrat că scoarţa pământului şi o parte din învelişul său sunt străbătute de falii, care au fost împărţite în şase secţiuni principale numite plăci tectonice: placa americană, placa africană, placa asiatică, placa europeană, placa australiano-indiană şi placa arabă. Pe ele se sprijină continentele, oceanele şi mările. placi-tectonice

Pământul prezintă, astfel, crăpături în toate straturile sale. La adâncimea de 60-65 kilometri, se află discontinuitatea Moho, descoperită în anul 1909 de savantul iugoslav Mohorovici; la adâncimea de 700 de kilometri, se află discontinuitatea Repiti; la adâncimea de 2900 de kilometri se află discontinuitatea Gutenberg, numită astfel după savantul care a descoperit-o în anul 1913; iar la adâncimea de 5100 kilometri, se află discontinuitatea Lehman. În apropierea faliilor principale, se produc, în fiecare zi, noi falii parţiale, iar în jurul acestora se conturează si se distribuie cutremurele şi vulcanii. Este suficient să menţionăm că seismologia şi vulcanologia se bazează pe studiul geografiei faliilor tectonice şi al distribuţiei lor pe straturile pământului.

Teoria lui Vipner a dat răspuns următoarelor întrebări pe care savanţii şi leau pus de mai multe secole:

– De ce liniile litoralului continentelor au crestături asemănătoare, încât dacă s-ar apropia unele de altele, malurile lor s-ar îmbina şi-ar forma un singur ansamblu?

Răspunsul lor este că ele sunt părţi ale unui singur continent uriaş.

– De ce aceleaşi specii de plante şi animale se află în diferite zone ale continentelor?

Răspunsul este că ele s-au dispersat o dată cu îndepărtarea continentelor unul de altul.

– De ce găsim fosile specifice zonelor ecuatoriale în regiuni cu climat foarte rece?

Răspunsul este că ele au fost transportate o dată cu continentele, atunci când acestea s-au deplasat dintr-o zonă climatică în alta. Astfel, continentul America s-a deplasat din sudul ecuatorului la Nord de el.

În plus, teoria a dat răspuns şi la întrebările referitoare la procesul de formare al uriaşelor lanţuri muntoase, precum Himalaya şi Anzii.

Pământul se află într-o stare de crăpare permanentă. Savanţii apreciază că peste 50 de milioane de ani el ar putea avea următoarea formă: Oceanul Atlantic se va extinde pe seama Oceanului Indian, iar continentul Australia se va deplasa spre Nord , însă, va evita o ciocnire violentă cu Asia. De-a lungul litoralului estic al Africii, o mare zonă se va desprinde de Africa. Cele două Americi se vor separa complet una de cealaltă şi nu va mai fi nevoie de canalul Panama. În mod asemănător, Asia se va separa de Africa şi nu va mai fi nevoie de canalul Suez, iar Marea Roşie va deveni un nou ocean.

Dar unde se vor sfârşi toate acestea ? Nimeni nu ştie acest lucru, în afară de Allah Preaînaltul, căci El este cu putere peste toate – Slavă Lui !

Comentariu:

Geologii nu au constatat că pământul prezintă falii decât în a doua jumătate a secolului XX, în vreme ce Coranul cel Sfânt a afirmat această constantă ştiinţifică principală din domeniul geologiei cu cincisprezece secole în urmă.

Oare este suficient, la sfârşitul secolului XX ca vorbele lui Allah PreaÎnaltul

“[Jur] pe pământul cu crăpături ”(At-Tariq:12),

să fie explicate prin crăpărea  pământului pentru a lăsa plantele să răsară, aşa cum continuăm să citim în cele mai multe comentarii? Şi oare această explicaţie se mai potriveşte cu  măreţia acestui verset de jurământ, după ce ştiinţa şi-a plecat capul în semn de supunere în faţa conţinuturilor sale?

Cuvintele lui Allah PreaÎnaltul “[Jur] pe pământul cu crăpături ” (AtTariq:12)” reprezintă un miracol ştiinţific coranic pe care avem datoria să-l facem cunoscut, să-l publicăm, să-l introducem în lucrările de istorie a ştiinţelor după care predăm copiilor noştri, astfel încât să înţeleagă măreţia Coranului cel Sfânt şi faptul că el este din punct de vedere strict ştiinţific Cuvântul lui Allah. Oare nu este păcat să le predăm studenţilor noştri istoria descoperirii din domeniul ştiinţelor naturale şi ei să se întreacă în memorarea numelor lui Copernic, Galilei, Keppler, Mendel, Wegener, Freud, Einstein, Hubbel, Gamow şi ale multor altora, uitând să le arătăm lor şi să arătăm lumii cum Coranul cel Sfânt şi Tradiţia nobilă i-au precedat, prin referirile lor la aceste constante ştiinţifice care sunt astăzi reguli şi legi în numeroase domenii ale ştiinţelor materiale? Această lucrare reprezintă o încercare modestă de a îndrepta o eroare intenţionată sau neintenţionată dar, Allah Preaînaltul ştie ce se află ascuns în suflete.

 

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 7

Deplasarea continentelor

Adnan Ash-Sharif   Şase versete se referă la întinderea pământului, atrăgând atenţia cercetătorului asupra importanţei acestui adevăr ştiinţific din domeniul geologiei pe care omul nu l-a cunoscut decât cu un sfert de secol în urmă :  El este Cel care a întins pământul şi a aşezat pe el munţi si râuri. Şi din toate rodurile […]

Adnan Ash-Sharif

 

Şase versete se referă la întinderea pământului, atrăgând atenţia cercetătorului asupra importanţei acestui adevăr ştiinţific din domeniul geologiei pe care omul nu l-a cunoscut decât cu un sfert de secol în urmă :

 El este Cel care a întins pământul şi a aşezat pe el munţi si râuri. Şi din toate rodurile a făcut pe el câte o pereche, El lasă ca noaptea să acopere şi să ascundă ziua. În acestea sunt semne pentru cei care cugetă (Ar-Ra’d : 3).

Iar pământul l-am întins Noi şi am aruncat pe el munţi neclintiţi şi am lăsat să crească de toate, cu măsură cumpănită (Al-Hijr: 19).

 Iar pământul l-am întins Noi şi am aruncat pe el munţi neclintiţi şi am lăsat să crească pe el din fiecare soi minunat. (Qaf: 7).

 Şi pământul, după aceea, l-a întins (An-Nazi’at: 30).

 Şi pe pământ şi pe ceea ce l-a făcut întins ( Aş-sams: 6).

 Şi la pământ, cum este el întins ? (Al-Ghaşiya: 20).

Din teoria faliilor tectonice elaborată de savanţii Placet (1658), Taylor (1910) şi îndeosebi Wegener (1918), adoptată de majoritatea geologilor în a doua jumătate a secolului XX ca un adevăr ştiinţific ferm, a derivat ideea deplasării continentelor şi a plăcilor tectonice mişcătoare, după care continentele globului pământesc, cu uscatul şi oceanele lor, se urcă pe nişte plăci mari din scoarţa terestră aflate în mişcare permanentă, îndepărtânduse şi ciocnindu-se, astfel încât pământul se extinde în unele zone ale sale sau se întrepătrunde în alte zone, acolo unde se scufundă unele cu altele. Acest lucru se produce de sute de milioane de ani şi până astăzi foarte lent.conts_onmove

Ca urmare a crăpării pământului, întinderii lui, s-a separat blocul african de blocul sud-american şi între ele a apărut Oceanul Atlantic, care continuă să se extindă în fiecare an cu aproximativ 1-5 centimetri, iar după îndepărtarea blocului african de blocul arab a rezultat Marea Roşie, care continuă să se lărgească şi astăzi; astfel Peninsula Arabă se îndepărtează de Africa şi se apropie de Iran, în fiecare an, cu aproximativ 1-5 centimetri. De zeci de ani, privirile geologilor sunt aţintite asupra zonei Djibuti din Africa – ţară arabă situată între Somalia şi Etiopia, la ieşirea din Marea Roşie, întrucât savanţii se aşteaptă să ia naştere un nou ocean, care va avea lăţimea Oceanului Atlantic în următoarele două sute de milioane de ani. Aceasta din cauza faliei care se întinde de la Golful Tojora, care are ieşire la Golful Aden, până în centrul podişurilor stâncoase şi al deşerturilor nisipoase din interiorul continentului Africa, numite “Jubbat al-Kharab”.

Motivul acestei evoluţii constă în curentele uriaşe de lichide şi de gaze cu temperatură şi presiuni ridicate, care urcă vertical din centrul pământului spre suprafaţa lui, crăpându-l, apoi se răcesc şi revin în interiorul lui, pentru a-şi relua din nou mişcarea în sus şi aşa mai departe. Savanţii compară Pământul cu un vas plin de apă pe un foc permanent şi aşa cum apa fiartă din straturile de jos se ridică la suprafaţă pentru a se răci şi apoi se lasă din nou la fund, tot la fel şi straturile din interiorul pământului se află într-o mişcare permanentă. De asemenea, geologii compară blocurile pământului cu nişte scânduri de lemn care plutesc pe faţa mării, îndepărtându-se sau apropiindu-se unele de altele şi chiar suprapunându-se unele peste altele şi au denumit această mişcare “tangoul pământului”.

Comentariu:

Crăparea pământului şi întinderea lui sunt astăzi constante ştiinţifice fundamentale acceptate în explicarea originii continentelor, mărilor, munţilor, valurilor şi cutremurelor, în formarea lor şi în răspândirea vieţuitoarelor. Expansiunea Universului este şi ea o constantă ştiinţifică fundamentală, acceptată în explicarea originii planetelor, stelelor şi galaxiilor. Dar Coranul cel Sfânt s-a referit la aceste constante ştiinţifice, căci Allah Preaînaltul a grăit :

Iar cerul l-am înălţat cu puterea Noastră şi Noi îl lărgim. (Adh-Dhariyat: 47);

Şi pe pământul cu crăpături. (At-Tariq: 12).

Cu toate acestea, unii cercetători entuziaşti ai Islamului ne oferă, din când în când, articole şi titluri dăunătoare, fără intenţie de bună seamă, aşa cum sunt: “Conceptele coranice nu sunt ştiinţe, iar Coranul cel Sfânt nu e o lucrare de ştiinţă“, “Avertizăm asupra amestecului Coranului în ştiinţele naturale, precum fizica, astronomia şi altele”, „Coranul este doar o carte de religie şi călăuzire”. Dar ce înseamnă pentru ei ştiinţa? Probabil vor să spună că Sfântul Coran nu este o lucrare de ştiinţă detaliată, după care să se poată preda aşa cum se predă după lucrările de geologie sau despre Univers, dar aceasta nu trebuie să ne împiedice să-i explicăm musulmanului obişnuit conţinuturile ştiinţifice ale versetelor sfinte ale lui Allah.

Pe de altă parte, datoria şi probitatea ştiinţifică impun ca lucrările despre ştiinţele naturale care consacră în paginile lor paragrafe speciale istoriei descoperirilor ştiinţifice să menţioneze faptul că Sfântul Coran a fost primul care a vorbit despre expansiunea Universului şi crăpăturile pământului. Iar dacă cele mai multe surse ştiinţifice au omis să facă astfel de precizări până în momentul  de faţă, acest lucru este din cauza noastră, fiindcă nu am comunicat comunităţilor ştiinţifice şi nu le-am informat despre aceste constante ştiinţifice coranice miraculoase din domeniile ştiinţelor materiale. Aceasta reprezintă o neglijenţă din partea celor care se ocupă de propovăduirea Islamului şi-i rugăm să fie atenţi la aceste aspecte.

 

 

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Views: 3