De ce oamenii evită să se gândească la moarte?

  Uitaţi-vă în jur, foarte mulţi oameni evită să se gândească la moarte, iar aceşti oameni fac parte din diferite categorii, ca şi statut social, ocupaţie şi venituri, dar pe toţi îi aduce în comun – moartea, frica de ea. Dumnezeu crează multe situaţii în care aminteşte oamenilor de moarte. Deschizând televizorul, noi auzim la […]

 

Uitaţi-vă în jur, foarte mulţi oameni evită să se gândească la moarte, iar aceşti oameni fac parte din diferite categorii, ca şi statut social, ocupaţie şi venituri, dar pe toţi îi aduce în comun – moartea, frica de ea. Dumnezeu crează multe situaţii în care aminteşte oamenilor de moarte. Deschizând televizorul, noi auzim la ştiri despre zeci, sute de morţi, auzim cum cineva din apropiaţii noştri e bolnav de cancer; uitându-ne într-un ziar, citim necrologul, mergând cu maşina vedem cimitire de-a lungul şoselelor.

Death pathway   În toate aceste evenimente curente se află o mare înţelepciune a lui Dumnezeu. Toate aceste evenimente, indiferent dacă o persoană este tânără, sănătoasă sau este ascunsă în cel mai sigur loc de pe pământ, îi aminteşte de apropierea morţii. Cei care cred în Dumnezeu, cred în viaţa de apoi, în faptul că moartea este trecerea la viaţa veşnică – Paradisul, nu le este frică de moarte. Ei înţeleg caracterul inevitabil al abordării acesteia şi trecerea la viaţa veşnică.

Atitudinea faţă de moarte a oamenilor atei este foarte diferită de reacţia oamenilor credincioşi. Acest tip de oameni numai când aud cuvântul moarte, schimbă discuţia şi încearcă cât mai repede să uite de acest cuvânt. Ei încearcă să-şi distragă atenţia, să-şi găsesască tot felul de distracţii pentru a alunga gândurile despre moarte şi de a reveni la treburile lumeşti.

Oamenii nu au cum să fugă de locul şi data morţii prezise de Dumnezeu, cât de mult ar încerca şi cât de mult şi-ar dori acest lucru. Cât de des întâlnim oameni care au primit veşti despre moartea celor mai apropiate persoane?… În primele câteva minute ei sunt într-o stare de depresie, dar apoi revin la treburile lumeşti, la afacerile lor, la vacanţa planificată, etc… Şi un astfel de comportament este ca o protecţie, pentru a nu ne mai gândi la moarte, recurgând la fleacurile lumeşti, înşelându-ne pe noi înşine.

Unul dintre motivele prin care încercăm să fugim de acest gând este tocmai frica de moarte. Atunci când ne gândim la moarte nu trebuie să ne întristăm şi să fim pesimişti. Dimpotrivă o persoană care crede în viitor, în lumea de apoi, crede că această lume este doar un pas intermediar pentru trecerea în altă lume mult mai bună, gândurile despre moarte dau naştere la inspiraţii şi aspiraţii pentru un număr mai mare de fapte bune pe pământ. Omul care a trăit viaţa de dragul lui Dumnezeu, cu fiecare gând despre moarte, lui ii va creşte dragostea faţă de Acesta, precum şi dorinţa de a deveni vrednic de Paradisul lui Dumnezeu.

La un moment dat, în viaţa fiecărui om, poate în tinereţe sau la bătrâneţe, la boală sau la sănătate crede sau evită să se gândească la moarte, dar chiar dacă este într-un loc sigur sau periculos, moartea va veni. Trebuie să ne gândim şi să credem că moartea nu este sfârşitul, ci începutul vieţii veşnice şi întru totul trebuie să ne închinăm viaţa lui Dumnezeu pentru a dobândi iertare şi fericire. Atotputernicul Creator, aminteşte fiecăruia dintre noi în Coran:

Fiecare suflet va gusta moartea, desigur voi veti primi [intreaga] voastra rasplata in Ziua Invierii! Cel care va fi indepartat de Foc si adus in Rai va fi izbanditor. Viata aceasta nu este decat placere amagitoare. (Aal ‘Imran 3:185 )

Oriunde ati fi, moartea va va ajunge, chiar de-ati fi in turnuri semete. Daca au partea de bine, ei zic: “Aceasta este de la tine, [Muhammed]!” Spune: “Toate sunt din partea lui allah!”. Dar ce este cu oamenii acestiaca nu inteleg ei aproape nicio vorba? (An-Nisaa’ 4:78)

 

harunyahya.org

Source Link

Views: 3

Mileniul trei – partea I

    În pragul unui nou mileniu Fethullah G.   Precum fiecare apus, fiecare răsărit și fiecare primăvară ce vine semnifică un nou început și speranță, așa și un nou secol și un nou mileniu. De-a lungul roților timpului, care se scurge și asupra căruia noi nu avem nici un control, umanitatea a căutat întotdeauna […]

 

 

În pragul unui nou mileniu

Fethullah G.

 

Precum fiecare apus, fiecare răsărit și fiecare primăvară ce vine semnifică un nou început și speranță, așa și un nou secol și un nou mileniu. De-a lungul roților timpului, care se scurge și asupra căruia noi nu avem nici un control, umanitatea a căutat întotdeauna o nouă scânteie de viață, un suflu la fel de proaspăt ca vântul apusului și a sperat și dorit să pătrundă în lumină din întuneric la fel de ușor ca trecerea unui prag.

Noi putem doar presupune momentul în care femeia și bărbatul au apărut pe Pământ, care este egalat cu Cerurile datorită artei divine de care dispune, a înțelesului său ontologic și a valorii sale ce provine în mare parte din cei ce îl populează: locuitorii, umanitatea. Conform calendarului pe care îl folosim astăzi, ne aflăm în pragul celui de-al treilea mileniu după nașterea lui Iisus ( Pacea fie asupra lui!). Oricum, din moment ce timpul se învârte și avansează cu o relativitate spiralată, în lume există diferite moduri de a măsura timpul. De exemplu, potrivit măsurării timpului (metodă acceptată la nivel global), lumea este pe punctul de a trece pragul unei noi perioade de o mie de ani. Potrivit calendarului evreu, ne aflăm deja în a doua jumătate a mileniului al optulea. În calendarul hindus, trăim în era Kali Yuga. Dacă urmăm calendarul islamic, ne apropiem de sfârșitul primei jumătăți al celui de-al doilea mileniu.

Sunset-Autumn-Maple-Fantasy-NatureSă ne amintim totuși că fiecare măsură de timp nu este decât o măsură relativă. În timp ce o perioadă de 100 de ani se presupune a fi măsura pentru un secol, ideea de un al 60-lea secol, bazată pe durata de viață a unei persoane medii, merită menționată. Din acest punct de vedere, ne aflăm deja în al patrulea mileniu după hijrah, care reprezintă punctul de început al calendarului musulman. Aduc în discuție această chestiune datorită comfortului spiritual pus în pericol de prezicerile înspăimântătoare asociate mileniului ce va urma, mai ales în vest.

Oamenii trăiesc cu o speranță continuă, și astfel sunt copiii speranței. În clipa în care își pierd speranța, ei își pierd de asemenea și “focul” vieții, chiar dacă existența lor fizică continuă. Speranța este direct proporțională cu a avea credință. Așa cum iarna reprezintă 1/4 dintr-un an, așa și perioadele din viața unei persoane sau a unei societăți, ce corespund iernii, sunt mici. Roțile faptelor divine se învârt împrejurul unei asemenea înțelepciuni cuprinzătoare și a unor scopuri iertătoare încât așa cum noaptea și ziua construiesc speranța cuiva și reînvie spiritul, și cum fiecare nou an vine cu așteptarea primăverii și verii, așa și perioadele destructive sunt scurte și urmate de perioade fericite, atât în viața individului cât și în istoria unei națiuni.

Această circulare a “Zilelor lui Dumnezeu”, care este centrată în Înțelepciunea Divină, nu reprezintă nici teamă, nici pesimism pentru cei care dețin credință și facultăți de percepție veritabile. Dimpotrivă, această circulare este o sursă de reflecție continuă, amintire, și recunoștință pentru cei ce au inimi deschise, percepție interioară și abilitatea de a auzi. Ziua se dezvoltă în inima nopții, iarna își croiește lăcașul în care primăvara va răsări, iar viața unui om este purificată, se maturizează și se bucură de fructele pe care le așteaptă în această circulare. Abilitățile umane devin talente și aptitudini, științele înfloresc precum trandafirii și țes tehnologie de-a lungul trecerii timpului, iar umanitatea se apropie treptat de finalul predestinat.

Această idee generală nu este subiectivă, ci mai degrabă reprezintă un fapt obiectiv al istoriei umanității; oamenii nu trebuie să creadă că evenimente ca iarna sau cele asemănătoare iernii sunt privite ca dezastre, regrete și îmbolnăviri. În ciuda faptului general știut că după îmbolnăvire crește rezistența organismului și imunitatea sistemului, boala este patologică și dăunătoare. Ea este asemănătoare dezastrelor terestre și cerești. Din punct de vedere teologic și moral, acestea sunt rezultatul păcatelor și oprimărilor noastre, care pot zgudui Cerurile și Pământul, și din cauza angrenărilor în fapte declarate interzise și disprețuite de lege și etică (religioasă sau seculară). Chiar dacă ele trezesc oamenii din greșelile pe care le fac și provoacă dezvoltări în geologie, arhitectură și inginerie;  chiar dacă ele ridică bunurile credincioșilor la nivelul de a fi oferite spre caritate, și pe credincioși la nivelul de martiri, aceste dezastre cauzează multe pagube și dăunează umanității.

Astfel citim în Coran: Dacă Dumnezeu nu i-ar fi împiedicat pe unii dintre voi, moscheile, mănăstirile și sinagogile în care Dumnezeu este venerat, ar fi devenit ruini (22:40).  Cu alte cuvinte, Dumnezeu ar fi fost atât de puțin cunoscut încât femeile și bărbații, care înclină în a nu recunoaște nimic superior lor și care cred că faptele lor nu vor fi analizate în Viața de Apoi, vor merge doar pe drumul greșit, făcând astfel Pământul nepotrivit pentru viața umană. Există de asemenea și decretul divin: tu vezi bunul ca pe un rău, deși este bine pentru tine; și vezi răul ca pe un bun, deși este rău pentru tine (2:126). De exemplu, războiul este permis. Deși războaiele bazate pe anumite principii cu intenția de a îmbunătăți situația existentă pot aduce beneficii, nu ar trebui comandate, deoarece produc rău; lasă în urma lor case ruinate, familii dezbinate și orfani și văduve cu lacrimi în ochi.

Cu toate acestea, nu putem ignora realitățile vieții. Ființele umane reprezintă oglinda Numelor și Atributelor lui Dumnezeu, și deci sunt deosebite de restul creației cu onoarea de a fi responsabili de aducerea prosperității pe Pământ, în Numele Lui. Dacă ei nu pot vedea înțelepciunea și scopurile ce se află în orice bine sau rău adus lor de către Creator, ei nu se pot lepăda de disperare și de pesimism. Pentru ei, așa cum este știut în literatura existențialistă, viața se transformă într-un proces fără sens, prostia într-un criteriu stabil, sinuciderea într-un fapt demn de laudă, pentru ca în final moartea să devină singura realitate inevitabilă.

 

sursa: ro.fgulen.com

Source Link

Views: 3

AISHAH, MAMA DREPT-CREDINCIOŞILOR

AISHAH, MAMA DREPT-CREDINCIOŞILOR   Cu mult înainte de moartea Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!), ALLAH Preamăreţul şi Preaînaltul le-a amintit soţiilor Profetului că ele nu sunt precum celelalte femei: „O, voi, soţii ale Profetului! Voi nu sunteţi ca niciuna dintre femei. Dacă sunteţi pioase, nu vă arătaţi binevoitoare [faţă de bărbaţi] cu vorba, […]

AISHAH, MAMA DREPT-CREDINCIOŞILOR

 

Cu mult înainte de moartea Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!), ALLAH Preamăreţul şi Preaînaltul le-a amintit soţiilor Profetului că ele nu sunt precum celelalte femei:

„O, voi, soţii ale Profetului! Voi nu sunteţi ca niciuna dintre femei. Dacă sunteţi pioase, nu vă arătaţi binevoitoare [faţă de bărbaţi] cu vorba, pentru ca acela care are o boală în inimă să nu poftească la voi, şi spuneţi vorbe potrivite!” (Surat Al-`Ahzab: 32).

În calitate de mame ale drept-credincioşilor ele renunţau adesea la interesele lor personale pentru a-l sprijini pe Profet (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) în completarea şi deşăvârşirea misiunii sale. Chiar şi după moartea lui ele au îndeplinit un rol special în calitate de învăţătoare în ştiinţa islamică şi îndrumătoare.

ALLAH Preaînaltul a statuat în Coran că nimeni nu se poate căsători cu soţiile Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) după moartea sa. Timpul a trecut, iar ele au suferit o îndelungată perioadă de foame şi de sărăcie. ‛Aişah a povestit că au fost perioade în care niciun foc nu a luminat în casa ei timp de două luni, ele trăind doar cu curmale şi apă.

După moartea Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!), ‛Aişah a relatat că alte soţii l-au trimis pe Othman la Abu Bakr să-l întrebe dacă Profetul (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) a lăsat ceva pentru ele. Auzind aceasta, ‛Aişah a spus: „Nu ştiu ele că trimisul lui ALLAH a spus: «Nimeni nu moşteneşte de la noi, profeţii. Tot ceea ce lăsăm este generozitatea [caritatea].»” (Bukhari).

Casele soţiilor Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) au rămas importante centre de îndrumare şi studiu. Savanţii musulmani şi învăţăceii călătoreau, venind de departe, pentru a avea parte de ştiinţa şi sfatul mamelor drept-credincioşilor. Într-adevăr, musulmani aparţinând tuturor straturilor sociale veneau la ele pentru a le asculta explicaţiile legate de reguli din domenii complexe de studiu referitoare la credinţă şi viaţa practică. Mamele drept-credincioşilor l-au educat pe ignorant, l-au hrănit pe cel înfometat şi l-au încurajat pe cel epuizat.

Cum era şi firesc, casa ‛Aişei a atras în mod special musulmanii, deoarece era cea mai învăţată şi cea mai deosebită dintre soţiile Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!). Uneori, ei căutau să-şi arate dragostea faţă de trimisul lui ALLAH (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) oferindu-i daruri ‛Aişei. Statutul deţinut de ea printre mamele drept-credincioşilor şi printre femei, în general, este explicat într-un hadis relatat de Anas bin Malik care a spus: „L-am auzit pe Profet (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) spunând: «Poziţia ‛Aişei faţă de femei este precumThariyd (carnea preferată şi o farfurie cu supă) faţă de altă mâncare.»” (Bukhari).

După moartea Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!), tatăl ‛Aişei, Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!), a devenit conducătorul statului islamic, fiind primul dintre califii drept-călăuziţi. El a condus doar 2 ani şi trei luni; în această perioadă, ‛Aişah a continuat să joace un rol activ în treburile comunităţii.

2poppies massive AISHAH, MAMA DREPT-CREDINCIOŞILORSub conducerea lui Omar (Allah să fie mulţumit de el!), ea a început să-şi manifeste adevăratele valenţe în calitate de savant musulman şi jurist. Foarte adesea, `Omar şi alţi companioni îi cereau sfatul în rezolvarea problemelor dificile. `Omar era cunoscut pentru modalitatea corectă şi abilă de a conduce treburile musulmanilor. El niciodată nu a ezitat să le trateze cu consideraţie pe mamele drept-credincioşilor, obligându-se să le trimită întotdeauna mâncare, chiar dacă doar capetele şi copitele animalelor erau disponibile. El avea grijă ca ele să fie protejate; atunci când soţiile Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) i-au cerut permisiunea lui `Omar pentru a împlini Hajj-ul (pelerinajul), el i-a poruncit lui Othman bin Affan să le însoţească. Mai mult, el a învăţat două rude ca una dintre ele să meargă în faţa soţiilor Profetului (Pacea şi binecuvântarea fie asupra sa!) şi alta să le urmeze în spate, astfel încât nimeni să nu poată merge printre ele. De asemenea, el i-a prevenit pe bărbaţi să facă tawaf în acelaşi timp cu ele.

Source Link

Views: 1