credinciosi - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

TOLERANȚA

Toată lumea este de acord că valorile pe care se bazează toleranţa şi, în acelaşi timp, efectele ei reprezintă anumite calităţi, precum îndurarea, iertarea şi răbdarea; se poate observa că îndurarea, iertarea, mila şi răbdarea sunt menţionate de peste nouă sute de ori în Coranul cel Sfânt. Ele au fost menţionate ca însuşiri ale […]

Ele au fost menţionate ca însuşiri ale lui Allah, ale Coranului sau ale Profetului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!), iar astfel omul este implicit chemat să-şi însuşească aceste calităţi, pomenite pentru a fi lăudate sau poruncite. Iată o serie de versete, revelate de Allah Preaînaltul, în care sunt utilizate aceste atribute:

El este Allah, afară de care nu este alt Dumnezeu, Ştiutorul celor nevăzute şi al celor văzute. El este cel Milostiv şi Îndurător. (Al-Haşr 59:22)

.. Căci Allah este faţă de oameni Iertător şi Îndurător. (Al-Baqarah 2:143)

Domnul vostru Şi-a prescris Sie Însuşi Îndurarea… (Al-An’am 6:54)

Spune: «O, voi robii Mei, care aţi întrecut măsura în defavoarea voastră, nu deznădăjduiţi în privinţa îndurării lui Allah!». Allah iartă toate păcatele. El este Iertător şi Îndurător. (Az-Zumar 39:53)

Şi iată că de la Domnul vostru v-a venit vouă dovadă limpede, călăuzire şi îndurare… (Surat Al-An’am 6:157)

Şi nu te-am trimis decât ca o îndurare pentru lumi (Al-Anbiyaa’ 21:107)

Tu nu vei înceta să descoperi înşelătoria lor, afară de un mic număr dintre ei. Dar iartă-i pe ei şi uită greşelile lor. Allah îi iubeşte pe cei care fac bine. (Al-Ma’idah 5:13)

Însă dacă voi sunteţi îngăduitori şi treceţi peste greşelile lor şi îi iertaţi pe ei, să ştiţi că şi Allah este Iertător şi Îndurător. (Al-Taghabun 64:14)

Răsplata pentru un rău este un rău deopotrivă cu el. Însă răsplata aceluia care iartă şi care caută împăcare se află la Allah (Aş-Şura 42:40)

Deci, îndepărtează-te de ei şi spune: «Pace!» (Az-Zukhruf 43:89)

.. Care-şi stăpânesc mânia şi care iartă oamenilor, căci Allah îi iubeşte pe cei care plinesc fapte bune (Aal ‘Imran 3:134)

Spune acelora care cred să-i ierte pe aceia care nu nădăjduiesc în zilele lui Allah (Al-Jathiya 45:14)

Iar acela care rabdă şi iartă să ştie că acesta este dintre lucrurile înalte (Aş-Şura 42:43)

Veţi auzi de la cei cărora Cartea le-a fost dăruită mai înaintea voastră şi de la idolatri multe sudălmi. Dar să răbdaţi şi să fiţi cu frică de Allah este cea mai bună hotărâre pentru toate lucrurile! (Aal ‘Imran 3:186)

Însă noi vom îndura orice durere ne veţi aduce! (Surat Ibrahim 14:12)

Îndură ceea ce spun ei şi îndepărtează-te de ei, retrăgându-te cuviincios! (Al-Muzzammil 73:10)

Apoi, să fii dintre aceia care cred şi se îndeamnă la răbdare şi se îndeamnă la îndurare! (Al-Balad 90:17).

După ce va reflecta la cele menţionate, cititorul se poate întreba: există vreo carte de religie în afara Coranului sau vreo lucrare de pedagogie dintr-o altă cultură decât cea islamică care să acorde atâta spaţiu calităţilor menţionate în Sfântul Coran? Sau următoarea întrebare: există vreo altă religie sau cultură, cu excepţia celei islamice, care să fi acordat o atenţie asemănătoare celei investite de Coran pentru educaţia în spiritul toleranţei?

Ne-am referit aici doar la Coran şi nu am menţionat tradiţiile (hadith) Profetului (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) referitoare la educaţie, în sensul menţionat mai sus, care ar putea fi adunate în tomuri.

De asemenea, nu am făcut referire la cărţile savanţilor musulmani care alcătuiesc biblioteci întregi şi care se bazează pe Coran şi pe tradiţiile profetice referitoare la acest subiect.

Trebuie făcută de la bun început precizarea că, în Islam, toleranţa nu înseamnă umilinţă şi înjosire, nici supunere în faţa nedreptăţii, nici resemnare în faţa celor nedrepţi. Acest echilibru este exprimat de versetele din Surat Aş-Şura, în care sunt descrişi cei evlavioşi:

Şi pentru aceia care, atunci când nedreptatea se abate asupra lor, ei o înfruntă. (Aş-Şura 42:39)

Răsplata pentru un rău este un rău deopotrivă cu el. Însă răsplata aceluia care iartă şi care caută împăcare se află la Allah. El nu-i iubeşte pe cei nelegiuiţii! (Aş-Şura 42:40)

Cât despre aceia care se ajută şi izbândesc, când sunt nedreptăţiţi, împotriva acestora nu este drum pentru dojană (Aş-Şura 42:41)

Ci drumul pentru dojană este împotriva acelora care-i năpăstuiesc pe ceilalţi oameni şi săvârşesc fărădelegi pe pământ, fără de dreptate. Aceştia vor avea parte de pedeapsă aspră (Aş-Şura 42:42)

Iar acela care rabdă şi iartă, să se ştie că acesta este dintre lucrurile înalte (Aş-Şura 42:43).

Toleranţa nu înseamnă că acela care face bine trebuie să fie tratat ca acela care săvârşeşte un rău. Allah Preaînaltul a spus în această privinţă:

Nu sunt deopotrivă cel care este orb şi cel care vede, nici cei care cred şi săvârşesc o faptă rea (Ghafir 40:58)

Şi Noi i-am zis: «O, Dhu-l Qarnayn! Fie că îi pedepseşti, fie că te vei arăta binevoitor faţă de ei!» (Al-Kahf 18:86)

A răspuns: «Cât despre cel care este nelegiuit, pe acela îl vom pedepsi, iar mai apoi se va întoarce la Domnul său şi El o să-l pedepsească asemenea cu aspră pedeapsă…» (Al-Kahf 18:87)

Însă acela care crede şi săvârşeşte bine va avea parte de cea mai frumoasă răsplată şi lui îi vom da porunci uşoare (Al-Kahf 18:88).

Allah S-a descris pe Sine astfel:

Revelarea Cărţii este de la Allah Cel Puternic, Ştiutor (Ghafir 40:2)

Iertătorul păcatelor, Primitorul căinţei, Cel Aspru la pedeapsă, Dătătorul de îndurare. Nu este alt dumnezeu afară de El şi la El este întoarcerea (Ghafir 40:3)

Cu adevărat Domnul tău este repede la pedeapsă, însă El este Iertător şi Îndurător (Al-An’am 7:165).

De asemenea, i-a descris pe robii săi cei evlavioşi:

Allah va aduce în locul lui un neam de oameni pe care-i iubeşte şi care-L iubesc pe El, blânzi faţă de dreptcredincioşi şi aspri cu necredincioşii (Al-Ma’idah 5:54).

Alături de versetele în care se fac promisiuni şi se adresează îndemnuri, în Coran există şi versete prin care oamenii sunt avertizaţi.

Toleranţa nu înseamnă încălcarea echităţii. Orientalista italiană Laura Veccia Vaglieri a înţeles acest lucru atunci când a afirmat, descriindu-l pe Profet (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!): El a îmbinat toleranţa cu echitatea – trăsăturile cele mai nobile ale omului – şi este uşor să cităm din biografia sa (numită în arabă „Sira”) numeroase exemple în această privinţă .

Cu toate acestea, din toleranţă şi din dorinţa de a nu răspunde violenţei prin violenţă, fără a se ajunge la o recunoaştere şi susţinere a nedreptăţii celorlalţi sau la neglijarea apărării religiei sau a musulmanilor, este dezirabil şi necesar să se adopte un comportament îngăduitor şi iertător:

De vei întinde tu mâna spre mine ca să mă omori, eu nu voi întinde mâna spre tine ca să te omor, căci eu am frică de Allah, Stăpânul lumilor (Al-Ma’idah 5:28).

În concluzie, toleranţa şi semnificaţia neagresiunii reprezintă o valoare absolută şi o datorie pentru toţi musulmanii, în măsura în care înseamnă echitate, iar echitatea este cerută de la noi toţi faţă de toată lumea, în orice situaţie:

Fiţi statornici în îndatoririle voastre faţă de Allah şi fiţi martori drepţi: Să nu vă împingă ura împotriva unui neam să nu fiţi drepţi (Al-Ma’idah 5:8).

Toleranţa, în sensul săvârşirii binelui şi răsplătirii faptei rele cu o faptă bună, este un lucru necesar şi dorit, dacă din aceasta nu decurge sprijinirea nedreptăţii sau dezamăgirea celui nedreptăţit, sau încălcarea principiului măreţiei lui Allah, a trimisului său şi a credincioşilor.

Definiţia dată de U.N.E.S.C.O. toleranţei este apropiată de viziunea islamică, întrucât această organizaţie stabileşte că: ,,ea înseamnă respectarea integrală a drepturilor omului, nepresupunând toleranţa faţă de nedreptatea socială, renunţarea omului la convingerile sale sau neluarea în seamă a unora dintre ele“. Ea înseamnă că omul trebuie să aibă libertatea de a-şi respecta convingerile şi de a accepta libertatea celuilalt. Ea înseamnă acceptarea faptului că oamenii, prin natura lor, se deosebesc în privinţa înfăţişării, situaţiei, limbii, comportamentului şi valorilor şi că ei au dreptul de a trăi în pace şi de a fi ceea ce vor să fie. Toleranţa înseamnă acceptarea de către fiecare om a faptului că nici convingerile sale nu trebuie să fie impuse celorlalţi.

Perspectiva islamică asupra toleranţei a fost foarte clară pentru gânditorii occidentali imparţiali. Astfel, De Lacz afirmă: ,,istoria a dovedit că mitul despre răspândirea Islamului în lume prin sabie este una dintre cele mai stupide legende care au fost reiterate de către istoricii occidentali“. Iar A.S.Triton afirmă: ,,imaginea musulmanilor luptători, care au înaintat cu sabia în mână şi cu Sfântul Coran în cealaltă, este falsă“.

La rândul său, A.G. Leonard afirmă că: ,,drumul pe care califii au trebuit să-l urmeze a fost clar şi ei au ştiut să nu constrângă pe nimeni să-şi abandoneze religia şi au declarat pretutindeni că respectă credinţele şi obiceiurile popoarelor“.

Iar M.N.Roy declară: ,,fondul istoric al Islamului şi condiţiile sociale în care el a apărut şi-au pus amprenta toleranţei asupra sa, care s-ar putea să li se pară unora că intră în contradicţie cu spiritul fanatismului, asociat în mod obişnuit, în virtutea tradiţiei, cu Islamul, însă chiar şi numai crezul rezumat în cuvintele «nu există o altă divinitate în afara lui Allah» generează toleranţă“.

Orientalista italiană Laura Veccia Vaglieri arată că ,,nu exagerăm dacă afirmăm cu insistenţă că Islamul nu s-a limitat să cheme la toleranţă religioasă, ci a făcut din aceasta o lege pe care a pus-o continuu în practică“.

Cunoscutul scriitor britanic H.G.Wells consideră la rândul său că ,,lucrul care a atras cel mai mult inimile majorităţii oamenilor, atunci când Muhammad a venit cu religia Islamului, a fost concepţia despre Allah – care înseamnă Dumnezeul adevărat. Prin acceptarea sinceră a Islamului şi a sistemului său, în faţa lor se deschidea lumea, anterior plină de incertitudini, falsitate şi scindări, acum curăţată de un simbolism neclar, ritualuri obscurantiste sau psalmii unor preoţi. Muhammad (s.a.w.s) s-a adresat prin aceste norme morale inimilor oamenilor. Islamul a întemeiat o societate eliberată de cruzime şi asuprire la un nivel nemaiîntâlnit în nicio altă societate până atunci“. Tot el continuă: ,,Islamul s-a răspândit şi a devenit dominant, pentru că a oferit omenirii cel mai bun sistem politic şi social din toate timpurile, un sistem care reprezintă cea mai cuprinzătoare, pură şi clară idee politică ce putea fi aplicată, până în momentul acela, pe pământ“. Şi apoi mai adaugă: ,,Cel de al treilea aspect al forţei Islamului constă în insistenţa lui asupra frăţiei depline şi egalităţii totale a tuturor credincioşilor în faţa lui Allah, indiferent de culoarea pielii, statutul lor juridic şi social“.

_____________

Sursa: Islamul și Toleranța, autor Ahmad Hasin, Editura Islamul Azi

Source Link

Dragostea pentru Dumnezeu – 1

F. Gulen În aceste vremi sumbre şi lipsite de speranţă, când inimile noastre se văd cotropite de duşmănie, când sufletele ne sunt bolnave, când ura şi confruntarea scapă de sub control, este limpede că avem nevoie de dragoste şi de compasiune aşa cum avem nevoie de aer şi de apă. Pare că am […]

F. Gulen

În aceste vremi sumbre şi lipsite de speranţă, când inimile noastre se văd cotropite de duşmănie, când sufletele ne sunt bolnave, când ura şi confruntarea scapă de sub control, este limpede că avem nevoie de dragoste şi de compasiune aşa cum avem nevoie de aer şi de apă. Pare că am uitat ce este dragostea. Iar compasiunea este un cuvânt rar folosit. Nu avem compasiune unul pentru celălalt şi nici dragoste de oameni. Mila ni s-a împuţinat, inimile ne sunt de cremene şi orizontul, negru de duşmănie. Iată de ce vedem totul şi îi vedem pe toţi în culori sumbre. Sunt pretutindeni în lume tirani care urăsc toleranţa. Sunt oameni nenumăraţi care resping dialogul. Cei mai mulţi dintre noi nu facem decât să se războim şi să ne ponegrim unul pe altul cu tot soiul de minciuni. Ne exprimăm cu colţii, cu ghiarele şi prin cuvinte cu iz de sânge.[1]

Între oameni şi între popoare există o ruptură înfricoşătoare. Începem orice propoziţie cu Noi, Voi şi Ceilalţi. Ura nu ni se potoleşte şi nu se risipeşte niciodată. Ne încheiem odioasele certuri arătând clar că le vom lua curând de la capăt, păstrând în noi resentimente care vor duce la noi tensiuni. Ne ţinem la distanţă unul pe celălalt, şi această distanţă sau dezbinare se vede în tot ceea ce facem. Ca un şir de mătănii rupt, stăm bob aici şi bob acolo. Ne producem mai multă suferinţă unul altuia decât necredincioşii.

De fapt, l-am părăsit pe Allah, iar El ne-a alungat. Pentru că nu am ştiut să credem în El şi să-L iubim aşa cum ne-a cerut, ne-a scos din inimi dragostea. Acum, în abisul piepturilor noastre în care suntem condamnaţi să tânjim după El, nu facem decât să rostim bălmăjelile egoiste Eu şi Tu, să ne numim unul pe altul reacţionar sau fanatic, să ne gândim cum să ne biruim mai uşor unul pe altul. E ca şi cum am fi fost blestemaţi, ca şi cum ni s-ar fi luat putinţa de a iubi şi de a fi iubiţi, şi tânjim mereu după milă, compasiune şi fericire. Nu L-am iubit şi El ne-a luat dragostea înapoi. Oricât am aştepta, Allah ne va face să ne iubim unul pe altul numai dacă ne întoarcem la El şi la dragostea Lui. Suntem totuşi departe de izvorul dragostei. Căile pe care păşim nu duc nicidecum către El. Din contră, ne îndepărtează de El şi mai mult. Sufletele noastre, care primeau noiane de dragoste, nu mai primesc acum nimic. Inimile ne sunt acum deşerturi de uscăciune, peşteri ale lumilor noastre interioare, vizuini de fiare. Dragostea pentru Allah este singura noastră vindecare.

Dragostea pentru Allah este esenţa a toate, şi este cel mai limpede şi cel mai curat izvor al dragostei în deplinătatea sa. Compasiunea şi dragostea curg în inimile noastre de la El. Orice relaţie umană se dezvoltă din relaţia noastră cu El. Dragostea pentru Allah este religia noastră, este credinţa noastră, este sufletul din trupul nostru material. Trăiam în vremea când purtam această dragoste. Dacă vrem să trăim şi azi, nu o putem face decât prin El. Dragostea Lui este esenţa existenţei, iar sfârşitul o transformare prin care această dragoste divină ia chipul Paradisului. Tot ce a creat Allah se întemeiază pe dragoste, şi întreaga relaţie dintre Creator şi creaţia Sa izvorăşte din plăcerea sacră de a fi iubit.

Sufletul este sfera de manifestare a dragostei. În ce parte ni l-am îndrepta, el se aşează mereu cu faţa către Allah. Simţim din plin suferinţa dezorientării şi pierderii în multiplicitate, în locul regăsirii în Unicitatea lui Allah[2]. Dacă vom şti să legăm orice altă dragoste am avea de dragostea pentru Allah, înţelegând astfel adevăratul sens al dragostei, vom ştii să nu o risipim şi să nu-I facem lui Allah părtaşi. Vom păşi atunci pe drumul adevărat, cu dragostea noastră şi simţământul legăturii cu întreaga fiinţă.

Idolatrii îşi adorau idolii pentru că străbunii lor îi adoraseră mai înainte. Dar Allah este Multiubit şi adorat pentru că este Allah. Puterea şi Măreţia Lui ne cere să-I fim robi. Îl adorăm pe Allah pentru a-I arăta dragostea noastră pentru El, a-I mulţumi pentru izbânzile noastre şi a da glas iubirii, legăturii şi apropierii noastre de El.

Dragostea lumească vede motive de a iubi în frumuseţe, perfecţiune, formă, armonie exterioară, măreţie, putere, poziţie, statut, prosperitate, familie, străbuni etc. Oamenii cad uneori în greşeala de a-I face lui Allah părtaşi. Aceasta din cauza dragostei excesive pe care o au pentru astfel de obiecte ale iubirii, ceea ce explică şi existenţa idolatriei. Asemenea oameni sunt atraşi de frumuseţea unei feţe sau a unui trup, sau de un anumit fel de a se purta, aplaudă perfecţiunea, cad în extaz în faţa splendorii şi măreţiei, sacrificându-şi umanitatea şi libertatea de dragul bogăţiei şi puterii, şi linguşind din setea de a dobândi o anumită poziţie socială sau statut. Împărţindu-şi astfel dragostea şi afecţiunea unor nevolnice obiecte, nu numai că irosesc emoţii menite a fi simţite pentru Cel cu adevărat Îmbelşugat şi Atotputernic, dar şi trăiesc mai multe morţi, atunci când dragostea nu le este împărtăşită şi când obiectul dragostei lor nu le este credincios.

Credincioşii, pe de altă parte, Îl iubesc pe Allah de la început şi îi iubesc pe ceilalţi prin dragostea pe care o au pentru El. Din recunoştinţă pentru manifestarea şi binecuvântările Celui Drept, ei se aproprie de orice om şi de orice lucru arătându-şi dragostea şi preţuind totul în Numele Lui.

Cu adevărat, dragostea pentru orice în afara lui Allah este inutilă, lipsită de speranţă, şovăielnică şi nerodnică. Mai presus de orice, credinciosul trebuie să-L iubească pe El şi să simtă afecţiune pentru orice altceva considerând totul ca fiind o diversitate de manifestări şi reflexii ale Numelor şi Atributelor Lui Divine. Oamenii trebuie să primească orice lucru cu admiraţie şi însufleţire, şi de fiecare dată să-şi spună „Este tot de la El”, şi să simtă comuniunea cu Cel Iubit. Dar pentru aceasta avem nevoie de oameni puri şi virtuoşi care pot citi versetele lui Allah în faţa semenilor lor. Într-adevăr, pentru cine ştie să descifreze, întreaga creaţie este o oglindă strălucitoare şi o elegie scrisă în versuri minunate. Şi, mai presus de orice, este faţa umană care reflectă taina Îndurării.

Cel Preadrept te-a făcut ca o oglidă a Lui,
Ca o oglindă a Unicităţii Sale.
Hakani[3]

Cât de pline de înţeles sunt versurile acestea; ne arată nu numai ce suntem dar şi scot în evidenţă realitatea. Dacă omul este oglinda misterioasă a Frumuseţii ascunse, cum de altfel şi este, atunci omul trebuie să-şi îndrepte ochii inimii către El în aşteptarea manifestărilor Sale, în aşteptarea adierilor care îl vor purta către lăcaşurile dragostei celei mai adânci. Pentru a-I fi Lui bine mulţumitor şi pentru a-I deveni astfel bine plăcut, omul trebuie să întrebuinţeze tot ceea ce-i stă la îndemână pe drumul care duce spre apropierea de Allah. Inima trebuie să îi fie ca o cheie care se suceşte şi se răsuceşte neîncetat în lacătul Comorii Ascunse. Asfel, dacă Solomon este dragostea şi inima este tronul lui, sultanul va urca pe tron negreşit, mai devreme sau mai târziu.

Odată ce Solomon a urcat pe tron, cu alte cuvinte odată ce dragostea se întâlneşte cu inima, oamenii se gândesc mereu la El, vorbesc cu El în lumea lor interioară şi gustă din binecuvântările Lui în mod deschis şi explicit, prin apa pe care o sorb, hrana cu care se hrănesc şi aerul pe care îl respiră. Mai mult, simt căldura pe care o dă apropierea de El în tot ceea ce fac. Sentimentul de apropiere şi de dragoste se adânceşte, şi inimile li se aprind ca nişte vâlvătăi. Uneori îşi simt inimile mistuite de focul dragostei, dar nu se plâng şi nici nu-i stingheresc pe ceilalţi cu suspinele lor. Văd în aceasta un dar de la El. Ard ca nişte vetre, dar fără fum şi fără flacără. În puritatea lor, îşi ţin toată bucuria şi toată dragostea pentru Allah înlăuntrul fiinţei lor, şi nu-şi dezvăluie secretul unor oameni poate nechibzuiţi.

Această cale este deschisă pentru orişicine. Dar cel care purcede pe ea trebuie să fie hotărât şi sincer. Credincioşii înţeleg că toată frumuseţea, perfecţiunea, măreţia, valoarea, splendoarea sunt ale lui Allah, îşi întorc faţa către Allah cu toată ardoarea, dragostea şi afecţiunea pe care acestea le trezesc în ei şi Îl iubesc pe Allah cu o dragoste pe măsura Fiinţei Sale Sublime. Acest fel de dragoste, dacă nu chiar pasiune, este pentru El şi, într-un mod unitar, este izvorul dragostei omeneşti şi al dorinţei. O inimă statornică în unitate şi susţinută de principiile islamice nu va cunoaşte niciodată rătăcirea şi, cu atât mai puţin, meandrele dragostei. Credincioşii Îl iubesc pe Allah pentru că El este Allah şi dragostea lor pentru Allah nu porneşte din nici un fel de considerente lumeşti sau nelumeşti. Ei filtrează apele izvorului de dragoste pentru Allah şi apele cascadei de dorinţă de Allah prin Coranul cel Sfânt şi principiile spiritului celui mai înalt[4]. Le folosesc şi ca bariere în drumul pe care păşesc cu imperfecţiune umană. Chiar şi când sunt cu totul mistuiţi de focul dragostei, acţioneaza corect şi fără greşeală. Dragostea lor pentru Allah nu este niciodată umbrită de prezumţie. Îl privesc pe Allah ca pe Adevăratul Stăpân şi Protector a tot şi a toate, cunoscut nouă prin Numele şi Atributele Sale Divine, şi Îl iubesc pe Allah din toată inima, cu o dragoste curată, sacră şi deferentă.

Source Link

Consultarea între credincioși

O trăsătură a modului de exprimare a celor care se află departe de moralitatea coranică o reprezintă faptul că întotdeauna aceştia încearcă să aibă ultimul cuvânt. Decât să înţeleagă şi să beneficieze de ceea ce alţii afirmă, ei încearcă să îşi exprime propriile idei şi să îi forţeze pe ceilalţi să le accepte. De fapt, nu contează care este nivelul de cunoaştere al unui om, întotdeauna pot fi lucruri care pot fi învăţate de la alţii. Chiar dacă altul are mai puţine cunoştinţe, este întotdeauna posibil să ofere o altă perspectivă asupra subiectului în cauză, să îl evalueze mai obiectiv şi să aducă o înţelegere mai bună asupra sa. Cei care ştiu că toţi oamenii pe care îi ascultă au fost creaţi de către Allah consideră că poate fi ceva bun ascuns în discursul oponenţilor, discurs din care pot deriva beneficii; ei încearcă să descopere aceste beneficii. Chiar în privinţa unui subiect pe care îl cunosc foarte bine, ei sunt conştienţi că este încă posibil ca să îşi fi format o idee neadecvată sau incorectă. Prin respectarea următorului verset din Coran:

… peste oricine are ştiinţă este cineva mai ştiutor. (Yusuf 12:76),

ei recunosc că nu contează cât de bine eşti informat asupra unui subiect, altcineva poate fi mai bine informat decât tine şi poate să ajungă la concluzii mai bune; astfel, credincioşii se menţin la stadiul deschis de comentarii şi sfaturi. Mai mult, în asemenea circumstanţe, chiar înainte de a fi spus ceva, ei se consultă cu cei în a căror inteligenţă, conştiinţă şi sinceritate au încredere; cu alte cuvinte, ei fac schimb de păreri cu alţii. Una dintre cele mai importante trăsături a drept-credincioşilor este aceea de a analiza prin consultare un anumit subiect. Într-un verset din Coran se afirmă după cum urmează:

Pentru aceia care răspund Domnului lor şi împlinesc Rugăciunea [As-Salat], iar pentru treburile lor [ţin] sfat laolaltă şi dau Dania [Az-Zakat] din cele cu care îi înzestrăm… (Ash-Shura 42:38).

În plus, nu există loc pentru dogmatism în exprimarea unui drept-credincios. Ceea ce este important nu este să convingă cealaltă parte de justeţea ideilor lui, ci să fie apt să descopere ceea ce este cel mai corect. Când vorbesc, credincioşii fac adesea referire la Coran, deoarece Coranul este ghidul lor şi sunt dependenţi de el în luarea fiecărei decizii. Într-un verset din Coran, atenţia ne este atrasă asupra acestei caracteristici a credinciosului:

Şi aceia care, atunci când le sunt pomenite semnele Domnului lor, nu se apleacă asupra lor surzi şi orbi… (Al-Furqan 25:73).

sursa: Asociația Surori Musulmane

Source Link