Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Vindecarea febrei – 2

Vindecarea febrei   Ar-Razi a afirmat în cartea sa Al-Kabir: „Dacă puterea este normală, dar febra foarte intensă şi maturarea (substanţelor nocive) evidentă, dacă nu există nicio tumoare internă sau vreun tip de ruptură, atunci a bea apă rece este benefic. Dacă persoana bolnavă este grasă, vremea este caniculară, iar omul este obişnuit să facă […]

Vindecarea febrei

 

Al Razi Receuil de traite de medecine translated by Gerard de Cremone Second half of 13th century Vindecarea febrei – 2Ar-Razi a afirmat în cartea sa Al-Kabir: „Dacă puterea este normală, dar febra foarte intensă şi maturarea (substanţelor nocive) evidentă, dacă nu există nicio tumoare internă sau vreun tip de ruptură, atunci a bea apă rece este benefic. Dacă persoana bolnavă este grasă, vremea este caniculară, iar omul este obişnuit să facă duşuri reci, lăsaţi-l să procedeze astfel.”

Afirmaţia Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): „Febra este o răsuflare a focului Iadului” poate avea două sensuri.

În primul rând, febra este o răsuflare din Iad care îi face pe robi să fie conştienţi de acesta şi să înveţe cu această ocazie o lecţie. De aceea Allah a creat motive şi cauze ale apariţiei şi izbucnirii febrei. În mod similar, tihna, bucuria, desfătarea şi euforia reprezintă o parte dintre bucuriile Paradisului care au apărut, cu permisiunea lui Allah, în această lume ca un exemplu şi o lecţie, iar El a permis ca asemenea sentimente să fie legate de motive şi cauze determinante.

În al doilea rând, hadisul a asemănat febra şi arşiţa zilei cu căldura intensă a focului Iadului tocmai pentru ca inimile noastre să-şi imagineze tortura intensă a Focului şi căldura pe care acesta o răspândeşte.

Afirmaţia Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!): „… răcoriţi-o cu apă” e posibil să facă referire la toate tipurile de apă şi aceasta este opinia corectă. Conform unei alte opinii, apa înseamnă aici apa Zem-Zem. Susţinătorii acestei interpretări invocau ca dovadă hadisul din Sahih Al-Bukhari în care Abu Jamrah Nasr bin ’Imran Adh-Dhuba’i a spus: „Stăteam pe lângă Ibn Abbas în Mekka până când, într-o zi, am făcut febră. El mi-a zis: «Răcoreşte-o cu apă Zem-Zem, deoarece Trimisul lui Allah a zis: Febra este o răsuflare a focului Iadului. De aceea răcoreşte-o cu apă – sau a zis – cu apă Zem-Zem.»” Relatatorul hadisului nu era sigur care au fost exact cuvintele Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Pe de altă parte, putem considera că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a menţionat apa Zem-Zem pentru oamenii din Mekka, deoarece le este accesibilă. Toţi ceilalţi oameni pot folosi orice fel de apă au prin preajmă.

Există diferenţe de opinii în ce priveşte următorul aspect: Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a intenţionat prin acest hadis să încurajeze oferirea apei ca un gest de caritate sau folosirea efectivă a acesteia. Cred că aceia care au considerat că hadisul face referire la oferirea apei ca gest de caritate nu au înţeles scopul utilizării apei reci pentru potolirea febrei. Totuşi există o explicaţie bună a afirmaţiei Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), deoarece răsplata aparţine unei categorii comparabile cu fapta. De vreme ce oamenii însetaţi beau apă rece pentru a-şi potoli setea, Allah anihilează febra cu apă rece. Acesta însă este doar un sens adiacent al hadisului; regula precizată de hadis face referire pur şi simplu la utilizarea apei (nu la oferirea ei ca un gest de caritate).

Abu Nu’aym a spus că Anas a relatat că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: „Dacă unul dintre voi este doborât de febră, să se stropească cu apă rece timp de trei nopţi la rând, înainte de zorii zilei.”

 

 

sursa: femeiamusulmana.blogspot.com

Source Link

Views: 3

Religia inutilă? – 4

  Calea Religiei Divine constă în anumite fundamente și ramuri. Fundamentele au fost întotdeauna aceleași pentru toate religiile divine ce au apărut pe acest Pământ, deși ramurile (modul de venerare) au fost diferite. Dumnezeu a oferit oamenilor diferite metode de venerare în concordanță cu condițiile lor sociale și cu capacitățile lor. De exemplu, credința în […]

 

Calea Religiei Divine constă în anumite fundamente și ramuri. Fundamentele au fost întotdeauna aceleași pentru toate religiile divine ce au apărut pe acest Pământ, deși ramurile (modul de venerare) au fost diferite. Dumnezeu a oferit oamenilor diferite metode de venerare în concordanță cu condițiile lor sociale și cu capacitățile lor.

Dumnezeu creatorulDe exemplu, credința în Înviere a fost prezentă în toate religiile și a fost de asemenea și predicată de către Profeți. Dacă nu s-ar fi întâmplat acest lucru, religia ar fi fost redusă la a fi un sistem socio-economic sau psihologic de norme și reguli, incapabil de a inspira binele și de a preveni răul. Dacă această credință nu ar fi existat, nu s-ar fi produs nici venerarea lui Dumnezeu sau sacrificiile sincere. Acumulăm multe virtuți dacă credem în următoarele: Chiar cât un fir de praf, cine a făcut bine, îl voi vedea, Chiar cât un fir de praf, cine a făcut rău, îl voi vedea (99:7-8). Așteptăm cu nerăbdare momentul în care Îl vom vedea fără nici un văl pe Dumnezeu, dar asta doar dacă urmăm cu strictețe calea Lui.

O dată cu aceste fundamente, Dumnezeu a produs schimbări în Legea Sa abrogând ceea ce s-a întâmplat înainte, însă acest lucru nu înseamnă că El s-a răzgândit ci mai degrabă acest lucru arată Milostenia Lui ca răspuns la pășirea noastră de la un stagiu al copilăriei (era Profetului Adam) la unul al maturității (era Profetului Mahomed). Islamul, ultima și perfecta religie Divină, va dăinui până în Ziua Judecății. Chiar dacă Scripturile anterioare și Legile și-au menținut puritatea lor originală, acestea nu și-au putut menține și legitimitatea, din moment ce autoritatea lui Dumnezeu asupra lor a fost abrogată de islam.

În concluzie, adevărata religie reprezintă împreunarea Revelațiilor și Legilor Divine prin care noi oamenii am putea simți fericirea în această lume dar și în cea ce va urma. Pacea și fericirea noastră depind de puterea noastră de a duce o viață religioasă pură, pentru că numai prin religie poate fi observată Legea în toate sferele interioare și exterioare ale existenței noastre. Doar religia face posibil ca noi să merităm Paradisul și viziunea lui Dumnezeu, iar asemenea lucruri sunt peste puterea oricărei civilizații umane, oricât de avansată ar fi.

Source Link

Views: 5

Prima religie a omului de la facerea sa- 4

    Analizând informaţiile de mai sus se poate deduce clar ordinea apariţiei religiilor pe pământ: prima a fost Islamul – credinţa într-Unul Dumnezeu, Creatorul, Stăpânul Universului, religie practicată de Adam, Seth, Noe, Avraam (6000-3100 î.en.), printre descendenţii lui Adam numărându-se şi politeiştii, însă nu există dovezi istorice despre ce fel de zei adorau ei […]

 

 

Analizând informaţiile de mai sus se poate deduce clar ordinea apariţiei religiilor pe pământ:
prima a fost Islamul – credinţa într-Unul Dumnezeu, Creatorul, Stăpânul Universului, religie practicată de Adam, Seth, Noe, Avraam (6000-3100 î.en.), printre descendenţii lui Adam numărându-se şi politeiştii, însă nu există dovezi istorice despre ce fel de zei adorau ei şi nici nu s-au dezvoltat într-o societate aparte pe care arheologii să o poată numi civilizaţie;
după care au luat naştere religiile politeiste ale sumerienilor (3100 î.en), egiptenilor (3100 î.en), indienilor (2500 î.e.n), a egeenilor (2100 î.e.n);
apoi apare o deviere a evreilor din religia iniţială a lui Avraam numită Iudaism fenicieni(după regatul lui Iuda, în 1700 – 1600 î.e.n, sau 700-600 î.e.n),
apoi religiile politeiste ale chinezilor (1600 î.e.n), incaşilor şi mayaşilor (1200 î.e.n), fenicienilor, grecilor, romanilor,(1000 î.e.n.)
urmată de o altă deviere de la Islam a israeliţilor – născută în urma Profetului Iisus, anii 40 e.n. – numită Creştinism,

După circa 600 de ani de la fixarea anului zero al noii ere, se naşte un om, care va deveni ultimul profet a lui Alllah, care va chema lumea NU la o nouă religie ci la ÎNTOARCEREA LA RELIGIA LUI AVRAAM – ISLAMUL. Deci Muhammad nu face o nouă relgie ci le aminteşte oamenilor care le este adevărata religie.

Să nu uităm că Scripturile menţionează abateri de la Islam către politeism începând cu Enos / Enosh, fiul lui Seth. De exemplu: pentru politeism şi nesupunere Alllah i-a pedepsit pe oameni cu potopul şi l-a salvat pe Noe pentru că era dintre derept-credincioşi.

Omenirea nu a început cu o civilizaţie, ci a început cu Adam şi cu comunităţile formate de descendenţii lui, ca mai apoi aceste comunităţi să dezvolte şi să formeze civilizaţii.

Calculând după textele Scripturilor, Adam este creat de Dumnezeu acum aproximativ 7000 – 6000 de ani. Deşi Scripturile sunt baza spirituală a israeliţilor, cel mai vechi calendar evreiesc are ca an de început anul 3670 î.Ch.

Nu se poate calcula cu exactitate anul zero al facerii lumii, deoarece există puţine dovezi istorice sau arheologice în acest sens, iar cronologii înşiş au mari divergenţe de opinii.

Cu toate acestea, luând în considerare informaţiile referitoare la durata de viaţă a anumitor personaje biblice şi verificând evenimentele transmise prin textele sale cu dovezi istorice şi arheologice ale acestora, se poate determina aproximativ epoca în care aceştia au trăit.

Aşadar, luând de bază reperele cronologice din Vechiul Testament referitoare la anii de viaţă ai fiecărui descendent al lui Adam, se observă că Noe a trăit la aproximativ 1700 de ani după Adam şi la 5300 de ani înainte de Christos, deci prin anii 5300 î.Ch cel mai devreme sau 4300 cel mai târziu.

Continuând calculul în acelaşi mod, Avraam, ca descendent al lui Noe, a trăit la apoximativ 2100 – 2500 de ani după Adam şi la 4900 – 4500 de ani înainte de Christos, sau 3900 – 3500. Spre exemplu: Avraam a trăit , aproximativ, între anii 4500 – 3500 î.Ch., în Ur din Mesopotamia.

 

 

sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 4