Tag: credinta

Vicii periculoase – partea a doua

Vicii periculoase – partea a doua

Islamul îndeamnă musulmanul (si oamenii in general) să se abţină de la toate vicii precum:

Crima. Musulmanul nu trebuie să comită crime. Prin urmare, Islamul impune o pedeapsă aspră pentru crimă, deoarece, dacă criminalii nu sunt descurajaţi, crima s-ar răspândi şi viaţa ar deveni de nesuportat şi nesigură. Profetul Muhammad a spus: „Un credincios ar mai putea avea o şansă de iertare din partea lui Dumnezeu, doar dacă nu comite o crimă.”

 

Adulterul. Acest viciu pune în pericol căsnicia, familia, onoarea şi întreaga societate. Conduce la răspândirea bolilor venerice şi poate conduce la infracţiuni precum violul şi crima. Allah spune în Coranul cel sfânt:

„Şi nu vă apropiaţi de preacurvie, căci ea este o josnicie! Şi rău drum este ea!” (Al-‘Isra’: 32).

 

Consumul de alcool. Musulmanul nu are voie să bea alcool, nici măcar o picătură, pentru că aceasta îl face pe consumator incapabil să-şi controleze cuvintele şi faptele, ceea ce îl transformă într-o ameninţare pentru propria siguranţă şi pentru siguranţa altora. Profetul Muhammad a spus: „Dacă o cantitate mare din ceva intoxică, o picătură din acel ceva este interzisă.”

 

Jocurile de noroc. Viciul jocurilor de noroc implică însuşirea banilor altora pe nedrept, în mod necinstit. Conduce cu siguranţă la rezultate dezastruoase, faliment, ură, duşmănie şi cel mai probabil răzbunare. Allah spune în Coranul cel sfânt:

„O, voi cei care credeţi! Vinul, jocul de noroc, pietrele ridicate [idolii] şi săgeţile [pentru prezicere] sunt numai murdării din lucrătura lui Şeitan. Deci feriţi-vă de ele ca să izbândiţi.” (Al-Mai’da: 90).

Y29udGVudC9jb250ZW50L2dvb29zLmpwZ3w2NjA Vicii periculoase - partea a doua

Bârfa. Musulmanul nu are voie să îi bârfească pe alţi oameni, pentru că, dacă toată lumea bârfeşte, oricine poate trage concluzia că este bârfit în absenţa sa. Rezultatul constă în neîncredere reciprocă. Coranul cel sfânt compară bârfa cu înfruptarea din carnea unui frate mort:

„Nu vă iscodiţi şi nu vă ponegriţi unii pe alţii!” (Al-Hujurat: 12).

 

Furia. Musulmanul trebuie să îşi controleze furia, pentru că o persoană furioasă nu-şi poate măsura cuvintele sau faptele foarte bine. Această lipsă de control poate cauza rău altor oameni şi poate înrăutăţi relaţiile dintre fraţi. Profetul Muhammad a spus: „Cel puternic nu este acela care câştigă o luptă, ci acela care se controlează atunci când este furios.”

Vicii periculoase – partea a doua

Extravaganţa. Musulmanul nu trebuie să fie risipitor. Nu trebuie să-şi cheltuiască banii pe haine sau mâncare scumpă sau obiecte de lux. Principiul islamic adiacent este acela că libertatea individului are limite pe care nu ar trebui să le depăşească. Allah spune în Coranul cel sfânt:

„Mâncaţi şi beţi, însă nu întreceţi măsura, fiindcă El nu-i iubeşte pe cei care întrec măsura!”

 

Pălăvrăgeala. Musulmanul nu are voie să se implice în pălăvrăgeală inutilă, pentru că un asemenea act atrage după sine bârfă, bătaie de joc, cuvinte urâte sau glume ofensatoare. Allah îi numeşte în Coranul cel sfânt pe credincioşi drept

„cei care rămân departe de vorbele deşarte”. (Al-Mu’minun: 3).

Source Link

Views: 3

Motivele revelării Coranului cel Nobil

 Motivele revelării Coranului cel Nobil

 

coranul În funcţie de motivele revelării, versetele Coranului se impart în două categorii. Prima categorie se referă la legislaţie, la prescripţii şi la morală şi majoritatea versetelor de acest tip au fost revelate pornind de la anumite motive sau întâmplări. A doua categorie se referă la versetele care vorbesc despre comunităţile trecute şi despre nenorocirile care s-au abătut asupra lor, descriu Raiul, Iadul şi Ziua de Apoi şi între ele întâlnim numeroase versete a căror revelare nu este legată de un anumit motiv sau de o anumită împrejurare.

Ne vom referi mai întâi la înţelepciunea legăturii dintre versete şi motivele revelării lor, apoi la importanţa cunoaşterii motivelor revelării pentru înţelegerea corectă a versetelor.

1. Înţelepciunea legăturii dintre versete şi motivele revelării lor. Versetele care au fost revelate dintr-un anumit motiv – şi ele conţin ordine, interdicţii, îndrumări şi orientări – au urmărit transformarea vieţii oamenilor spre o situaţie mai bună, oprirea lor de la ceea ce este rău şi urât şi călăuzirea lor către ceea ce este drept. Noi cunoaştem că îndrumările şi prescripţiile legislative rămân teoretice, dacă nu se cunoaşte motivaţia lor practică, şi nu există un alt mijloc mai potrivit pentru a inocula în mintea cuiva astfel de prescripţii decât să fie prezentate oamenilor în contextul aplicării lor, atunci când este nevoie de ele.

2. Importanţa cunoaşterii motivelor revelării. Cunoaşterea motivelor revelării are o importanţă deosebită pentru clarificarea sensului şi pentru corecta interpretare.

Teologii musulmani au scris, consacrând tomuri întregi acestei chestiuni şi creând o ştiinţă specială a Coranului despre acest domeniu. Se întâlnesc situaţii în care, interpretând versetele coranice după aspectul lor aparent, se ajunge la o înţelegere greşită a sensului lor, dar dacă se cunosc împrejurările şi motivele revelării lor ambiguităţile sunt înlăturate şi se ajunge la cunoaşterea sensului adevărat. Iată, de pildă, următorul verset revelat de Allah Preaînaltul:

Ale lui Allah sunt Răsăritul şi Apusul şi oriîncotro vă veţi întoarce, acolo este Faţa lui Allah.(Al-Baqarah 2:115).

Primul lucru care vine în mintea celui care judecă acest verset după aspectul lui aparent este acela că cel care împlineşte Rugăciunea se poate întoarce în timpul ei în orice direcţie, dar cunoscând adevăratul motiv al revelării sale, omul îşi va da seama că nu acesta este sensul lui. Iar cauza revelării acestui verset, după cum se relatează, este că Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a trimis un detaşament într-o incursiune şi, când s-a lăsat întunericul, membrii săi nu şi-au dat seama încotro este Al-Qiblah şi fiecare dintre ei s-a îndreptat cu faţa încotro a crezut că s-ar afla ea. Când s-au întors, l-au întrebat pe Trimisul lui Allah – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – despre această întâmplare şi el a tăcut. Atunci Allah a revelat versetul:

Ale lui Allah sunt Răsăritul şi Apusul şi oriîncotro vă veţi întoarce, acolo este Faţa lui Allah.(Al-Baqarah 2:115).

 

__________

Traducerea sensurilor versetelor din Coran (Introducere), Liga Islamică și Culturală din RomâniaSource Link

Views: 1

Importanța rugii (du’a)

Allah spune în Quranul cel Sfânt: “Şi Domnul vostru vă spune: “Chemaţi-Mă şi Eu vă voi răspunde.” (Ghafir:60)
“Şi dacă te vor întreaba robii Mei despre Mine, Eu sunt aproape, răspund rugii celor care Mă cheamă, atunci când Mă cheamă, dar şi ei să-Mi răspundă şi să creadă în Mine. Poate că ei vor fi bine călăuziţi!” (Al-Baqara 2:186)
Profetul (salleAllahu aleihi ue sellem) a spus: “Rugăciunea reprezintă adorare” apoi a recitat: “Şi Domnul vostru vă spune: <Chemaţi-Mă şi Eu vă voi  răspunde>.”
Profetul (salleAllahu aleihi ue sellem) a spus: “Cel mai bun act de adorare este ruga.”
„Nu există ceva mai drag lui Allah Preaînaltul decât ruga.”
„Cu adevărat, Domnul vostru Cel Măreţ este Generos, Îi este ruşine să le întoarcă robilor Săi mâinile goale, atunci când aceştia Îl roagă.”
„Nu schimbă destinul decât prin rugă şi nu ţi se lungeşte viaţa decât prin comportament frumos.”
„Nu există musulman care să-L roage pe Allah, (şi să nu existe nici o răutate în ruga sa), fără ca Allah Preaînaltul să-i dea în schimb una dintre cele trei: „fie îi grăbeşte acceptarea rugii, fie îi dă în Viaţa de Apoi, fie îi îndepărtează ceva rău care era scris pentru el.” Iar companionii au spus: „Atunci să ne rugăm mai mult” Profetul a spus: „Allah Preaînaltul este Cel mai Generos.”
„Cine nu Îl roagă pe Allah Preaînaltul, Allah se supără pe el.”
„Cel mai neputincios dintre oameni este cel care nu se roagă, iar cel mai zgârcit dintre oameni este cel care nu salută.”Source Link

Views: 3