Tag: credinta

Conceptul de Profet în Islam

  Khurram Murad   Pentru un musulman, un Profet nu înseamnă în primul rând cineva care să fie capabil să prezică viitorul, deşi multe dintre prezicerile lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) s-au îndeplinit într-un mod uimitor, ci un om care a fost trimis de Allah / Dumnezeu Preaînaltul […]

 

Khurram Murad

 

MessangersPentru un musulman, un Profet nu înseamnă în primul rând cineva care să fie capabil să prezică viitorul, deşi multe dintre prezicerile lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) s-au îndeplinit într-un mod uimitor, ci un om care a fost trimis de Allah / Dumnezeu Preaînaltul pentru a-i chema pe oameni la căinţă şi credinţă, pentru a-şi dedica viaţa binelui şi a-i ajuta să redescopere scopul pentru care au fost creaţi.

Profeţii nu au o natură divină şi nu ar trebui să ne rugăm lor, deşi au fost oameni cu un caracter şi cu o spiritualitate remarcabilă; ei nu au păcătuit, au înfăptuit miracole, au primit revelaţia şi au comunicat cu Allah / Dumnezeu Preaînaltul.

Islamul ne învaţă că Allah / Dumnezeu este Unul, fără parteneri sau asociaţi. Nici un om nu poate poseda asemenea calităţi precum cele ale lui Allah / Dumnezeu: Creatorul, Atoateştiutorul şi Susţinătorul acestui univers complex şi vast.

Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) nu a fost mai mult decât un servitor şi un mesager cinstit al lui Allah / Dumnezeu, dar, cu toate acestea, a întruchipat cel mai bun potenţial uman şi tocmai acest lucru continuă să-l facă atât de iubit şi accesibil până astăzi. Profeţii şi mesagerii trimişi de Allah / Dumnezeu Preaînaltul tuturor oamenilor, inclusiv Noe, Avraam, Moise şi Iisus, au avut un efect major în transformarea individualităţii şi a societăţii, iar Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!), ultimul din această serie, a fost atât învăţător, cât şi călăuzitor. Vorbind despre propriul său rol de ultim profet autentic, până în Ziua Judecăţii, el a spus: „Exemplul meu în legătură cu profeţii care au venit înaintea mea este acela al unui om care a construit o casă frumoasă, dar a uitat să pună în colţ o cărămidă. Omul a mers în jurul ei, minunându-se de frumuseţea ei şi a spus: «Doar dacă pun o cărămidă în acest loc, casa va fi perfectă!» Eu sunt acea cărămidă şi eu sunt ultimul dintre profeţi.”

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 6

De ce credem în Ziua Judecatii?

De ce credem în Ziua Judecatii? İmportanta semnificatiei intelepciunii şi a credintei in Ziua Judecatii din punct de vedere social şi individual  Ziua Judecatii reprezinta denumirea vietii veşnice care va incepe odata cu invierea oamenilor dupa moarte. Unul dintre fundamentele credinței este credinta în Ziua Judecatii. Adica, a crede in faptul ca vom invia dupa moarte, […]

De ce credem în Ziua Judecatii?nori

İmportanta semnificatiei intelepciunii şi a credintei in Ziua Judecatii din punct de vedere social şi individual 

Ziua Judecatii reprezinta denumirea vietii veşnice care va incepe odata cu invierea oamenilor dupa moarte. Unul dintre fundamentele credinței este credinta în Ziua Judecatii. Adica, a crede in faptul ca vom invia dupa moarte, ca ne vom aduna in locul Judecatii şi ca vom da socoteala faptelor savarşite in aceasta lume. Credinta in Ziua Judecatii, in Allah şi in proorocire formeaza principiile de bază ale credinței islamice. Cei care cred in Allah şi in Ziua Judecatii vor crede cu uşurinta şi in celelalte principii de credinta.

Credinta in Viața de Apoi care ne-a fost dezvaluita prin revelație şi care nu poate fi cunoscuta prin simturi, necesita o mare predare in fata vointei lui Allah. Prin urmare, credinta în Viața de Apoi are un loc important în fundamentele credinței.

İn acest fel in İslam au fost puse bazele credintei in Ziua Judecatii. Oamenii au fost trimişi in aceasta lume in care viata reprezinta un examen prin forta lui Allah intr-o lume in care El nu este vizibil.

Allah Cel atotputernic, cel care ii porunceşte omului totul in aceasta lume, l-a facut responsabil pe acesta pentru a trai intr-o forma in care sa-L accepte şi sa-L cunoasca pe Creator, nu l-a lasat în voia sorții. A transmis omului ca va muri cand viata i se va sfarşi, ca va invia in Viata de Apoi care este viata veşnica şi ca acolo va fi tras la raspundere conform faptelor sale din aceasta lume. Dupa ce calea cea dreapta i-a fost arata in acest fel, in ceea ce priveşte faptele bune pe care le face sau nu le face omul, in ceea ce priveşte credinta sau necredinta, acesta nu a fost fortat, ci vointa sa i-a fost lasata libera. Credinta in Ziua Judecatii necesita credinta ca in faptul ca oamenii vor merge in rai sau iad, in functie de comportamentul lor, de ascultare, de negare sau de revolta. Conform credintei islamice necredincioşii, politeiștii și ipocriți vor ramane veşnic in iad. Daca pacatoaşii credincioși nu sunt iertati de catre Allah işi vor ispaşi pedeapsa in iad, dupa care vor intra in rai vazand rasplata credintei.

Necredinta in Ziua Judecatii, dogmele religioase sub forma faptelor permise şi nepermise, comportamentele corecte şi greşite ale omului, lucrurile lumeşti frumoase şi urate, in general toate aceastea sunt in stransa legatura cu moralitatea. Prin urmare, în Coran sunt deseori subliniate subiecte legate de Ziua Judecatii. De asemenea, a nega Ziua Judecatii, inseamna negarea existentei lui Allah.

İn versetele din Coran in care se povesteşte despre caracteristicile musulmanilor buni se accentueaza credinta lor in Ziua Judecatii. Urmatoarele versete sunt demne de remarcat din punct de vedere al formarii credintei in Ziua Judecatii ”El este cel care a creeat din nimic primele creaturi, iar dupa moarte tot El este cel care le-a inviat. Pentru El aceasta inviere este foarte ușoar de realizat”.

“Ati crezut ca v-am creat in zadar şi ca revenind la pacea noastră nu veti da socoteala? Sa ştiti ca cel care este intr-adevar puternic, cel care nu are nici un alt Dumnezeu decât pe Sine şi cel care detine tronul Celui Prea Înalt, adica Allah este extrem de nestingherit fata de acestea.”

“Am stabilit scale de justiție pentru Ziua Judecății. Nimanui nu i se va face vreo nedreptate. (Fapta savarşita de om), chiar dacă are greutatea unui bob de muștar, va fi luata in calcul. Noi suntem suficienti pentru a ni se cere socoteala.

În același mod şi Coranul porunceşte dovedirea învierii dupa moarte “El da viata celui inviat din moarte, aduce moartea celui viu şi da viata pamantului. İata, dupa ce veti muri şi dvs veti fi astfel inviati”.

Putem sa rezumam importanta credintei in Ziua Judecatii din punct de vedere social şi individual in felul urmator:

Oricine crede in Ziua Judecatii, nu va fi absorbit de deznadejde. Credinta in El il indeamna pe credincios sa indure raul de orice natura, sa indure nenorocirea şi boala. Potrivit credinciosului, toate acestea sunt de la Allah. Rasplata se va oferi in Viata de Apoi adica in viata veşnica, in viata superioara. Prin urmare, acestea nu interfereaza cu fericirea credinciosului.

Oricine crede in Ziua Judecatii este conştient de faptul ca moartea nu are intoarcere in lumea aceasta. Moartea este văzută ca o oportunitate de a ajunge in Rai şi la cei dragi decedati. Datorita acestei credinte boala şi batranetea care il apropie pe credincios de moarte sunt uşor acceptate. El poate îndura suferința celor dragi care au murit. Cel care crede ca moartea nu exista nu inseamna ca nu este posibil sa fie un om paşnic.

Credinta in Ziua Judecatii şi in faptul ca se va cere socoteala celor savarşite permite evolutia unei conştiintei a responsabilitatii şi a datoriei umane. Datorita acestei credinte omul nu se desparte de adevar. İşi caştiga existenta pe cai legitime şi nu inşeala. İşi foloseşte caştigurile pentru lucruri utile.

İncurajeaza formarea moralei superioare in societate şi a credintei in Ziua Judecatii. Are conştiinta credintei, se afla in starea de pace interioara in societate şi in familie care sunt alcatuite din musulmani.

În consecință, individul, familia, societatea şi intreaga omenire sunt dependenti de credinta in Viata de Apoi in care se va putea vedea doar rasplata faptelor savarşite pentru a atinge pacea şi fericirea adevarata. La baza tuturor relelor se afla neluarea in seama a Zilei Judecatii.

Omul care nu are nicio limita in ceea ce priveşte dorintele sale poate uzurpa drepturile altora, ii poate persecuta. Poate apela la rautati şi la tot felul de inşelaciuni pentru a-şi asigura propriul sau interes. Credinta in faptul ca omul va da socoteala conform faptelor savarşite in Ziua Judecatii şi ingrijorarea pedepsei il împiedica să facă rău altora. İşi cunoşte drepturile şi limitele, respecta drepturile altora.

Credința în Ziua Judecatii nu se rezuma doar la a pregati oamului paradisul veșnic, ci in acelaşi timp transforma in rai şi această lume.

 

sursa: Povesteste-mi despre Islam (trt.net.tr)

Source Link

Views: 3

Omul

  Ibram Nuredin   Omul este reprezentantul lui Allah pe pământ, împuternicitul Său (khalifa). El, a fost înzestrat cu putere de cunoaştere şi judecată, a fost dăruit cu capacitatea de gândire şi pricepere, cu abilitatea de a deosebi binele de rău. Omul a primit darul de a discerne şi a diferenţia, ca şi libertatea de […]

 

Ibram Nuredin

 

creationOmul este reprezentantul lui Allah pe pământ, împuternicitul Său (khalifa). El, a fost înzestrat cu putere de cunoaştere şi judecată, a fost dăruit cu capacitatea de gândire şi pricepere, cu abilitatea de a deosebi binele de rău.

Omul a primit darul de a discerne şi a diferenţia, ca şi libertatea de a alege pentru sine însuşi. El se bucură de autonomie. Prin libera sa voinţă îşi poate folosi puterea latentă în slujba judecăţii sale. De aceea, el, omul este responsabil pentru ceea ce face pentru îndeplinirea sau nu a calităţii de reprezentant al lui Allah, singurul căruia I se cuvine lauda, adoraţia şi supunerea. Omul răspunde de felul în care îşi administrează calităţile şi puterile ce i-au fost dăruite. Apoi se va întoarce la Allah, care-l va judeca în lumina comportamentului şi realizărilor sale. Allah a dat omului şansa de a-i se face cunoscut Calea Dreaptă şi libertatea de a urma această Cale. Numai urmând Calea omul se va salva în Viaţa de Apoi, va avea pacea şi mulţumirea eternă, el va fi musulman (supus lui Allah). Dacă restul lucrurilor sunt musulmane prin dispoziţie, omul poate deveni musulman doar prin (propria) voinţă.

Adam, primul om, s-a bucurat de lumina Cunoaşterii, a primit de la Domnul său Cunoaşterea, „numele tuturor lucrurilor”. El a fost şi primul Profet: recipientul Călăuzirii Divine. Prin revelaţia adamică a fost făcut cunoscut omenirii codul fundamental al Călăuzirii Divine. Profeţii ce au urmat au împărtăşit acest mesaj al supunerii şi păcii (Islam) faţă de Allah generaţiilor următoare. Numai că unii oameni l-au acceptat şi au devenit purtători ai Luminii şi Adevărului, alţii şi-au trăit viaţa în felul lor, au refuzat calea arătată de profeţi, alţii, în fine, au rămas indiferenţi la lupta dintre credinţa (adevărată, a Islamului) şi necredinţă. Uneori mesajul profeţilor a fost schimbat şi denaturat, s-a amestecat cuvântul Domnului cu cel al omului. Ştiinţa adevărului (al-‘ilm) dăruită de Allah a fost poluată cu tot felul de fantezii, superstiţii şi formulări filosofice. Calea Dreaptă, principiile morale revelate divin şi principiile vieţii colective (Shari’a) au fost abandonate. İstoria omenească este astfel o cronică a rătăcirii omului între lumină şi întuneric. Doar Sfântul Coran s-a păstrat nealterat, nemodificat, neschimbat.

Omul este autonom, nu poate fi obligat, forţat să urmeze calea dreaptă. Dar îşi asumă consecinţele încălcării ei, a refuzului de a-i urma pe mesagerii divini.

Omul a fost creat din grabă, a fost creat slab, a fost făcut nestatornic, cu excepţia celor care fac Rugăciunea. Veştmântul smereniei (taqwa) este cel mai bun.

Păcătoşi sunt cei lacomi, cei care aleargă după mai mult, cei nedrepţi în mărturiile lor, cei care nu împlinesc Rugăciunea, cei care nu păzesc ceea ce li se încredinţează, cei care nu cred, sunt mincinoşi.

Păcate mortale sunt necredinţa (kufr), asocierea (shirk) (4:48, 4:116 17, 6:164-165,46:4-6) şi aroganţa. Duplicitarii, una spun, alta fac, se substituie altora, inclusiv lui Allah. Ceea ce este inadmisibil.

Allah i-a creat pe oameni bărbaţi şi femei, a făcut somnul lor pentru odihnă, noaptea lor un veşmânt şi ziua lor un interval de timp potrivit pentru a alegere şi pentru a agonisi hrana. Şi a durat Allah deasupra lor şapte ceruri întărite, fără nici un fel de deschizători în ele şi fără ca ele să fie influenţate de trecerea timpului. A făcut în ele Soarele ca o lampă arzătoare, dătătoare de lumină. (Al-Naba’ 78:8-13)

Bazele virtuţii şi ale religiei sunt credinţa, săvârşirea de fapte bune, îndemnul la adevăr, îndemnul la răbdare.  (Sura Al-‘Asr 103:1-3)

Sura Al-Kawthar (Sura Prisosinţei) spune că i s-a dat omului bine din abundenţă: Coranul, înţelepciunea, profeţia, religia adevărată şi buna călăuzire, în care se află fericirea pentru această viaţă şi pentru Viaţa de Apoi.

Iar Sura Al-Ikhlas (Sura Devoţiunii, al credinţei în Allah) vorbeşte de însuşirile lui Allah Preaputernicul şi Preînaltul, Allah Cel Unic, Stăpânul care întruneşte calităţile perfecţiunii, Cel la care se vine întotdeauna pentru adorare, care nu are nevoie de nimeni altcineva, situat deasupra oricăror cusururi, care nu se aseamănă cu nimeni.

Allah nu este făcut din aur, din argint, din smarald sau safir, El este simplu Allah, Cel Unic, Stăpânitor. El nu zămileşte şi nu este născut şi nu are pe nimeni egal! (Al-Ikhlas 112:1-4).

 

 

Source Link

Views: 7