Tag: credinta

De ce credem în Ziua Judecatii?

De ce credem în Ziua Judecatii? İmportanta semnificatiei intelepciunii şi a credintei in Ziua Judecatii din punct de vedere social şi individual  Ziua Judecatii reprezinta denumirea vietii veşnice care va incepe odata cu invierea oamenilor dupa moarte. Unul dintre fundamentele credinței este credinta în Ziua Judecatii. Adica, a crede in faptul ca vom invia dupa moarte, […]

De ce credem în Ziua Judecatii?nori

İmportanta semnificatiei intelepciunii şi a credintei in Ziua Judecatii din punct de vedere social şi individual 

Ziua Judecatii reprezinta denumirea vietii veşnice care va incepe odata cu invierea oamenilor dupa moarte. Unul dintre fundamentele credinței este credinta în Ziua Judecatii. Adica, a crede in faptul ca vom invia dupa moarte, ca ne vom aduna in locul Judecatii şi ca vom da socoteala faptelor savarşite in aceasta lume. Credinta in Ziua Judecatii, in Allah şi in proorocire formeaza principiile de bază ale credinței islamice. Cei care cred in Allah şi in Ziua Judecatii vor crede cu uşurinta şi in celelalte principii de credinta.

Credinta in Viața de Apoi care ne-a fost dezvaluita prin revelație şi care nu poate fi cunoscuta prin simturi, necesita o mare predare in fata vointei lui Allah. Prin urmare, credinta în Viața de Apoi are un loc important în fundamentele credinței.

İn acest fel in İslam au fost puse bazele credintei in Ziua Judecatii. Oamenii au fost trimişi in aceasta lume in care viata reprezinta un examen prin forta lui Allah intr-o lume in care El nu este vizibil.

Allah Cel atotputernic, cel care ii porunceşte omului totul in aceasta lume, l-a facut responsabil pe acesta pentru a trai intr-o forma in care sa-L accepte şi sa-L cunoasca pe Creator, nu l-a lasat în voia sorții. A transmis omului ca va muri cand viata i se va sfarşi, ca va invia in Viata de Apoi care este viata veşnica şi ca acolo va fi tras la raspundere conform faptelor sale din aceasta lume. Dupa ce calea cea dreapta i-a fost arata in acest fel, in ceea ce priveşte faptele bune pe care le face sau nu le face omul, in ceea ce priveşte credinta sau necredinta, acesta nu a fost fortat, ci vointa sa i-a fost lasata libera. Credinta in Ziua Judecatii necesita credinta ca in faptul ca oamenii vor merge in rai sau iad, in functie de comportamentul lor, de ascultare, de negare sau de revolta. Conform credintei islamice necredincioşii, politeiștii și ipocriți vor ramane veşnic in iad. Daca pacatoaşii credincioși nu sunt iertati de catre Allah işi vor ispaşi pedeapsa in iad, dupa care vor intra in rai vazand rasplata credintei.

Necredinta in Ziua Judecatii, dogmele religioase sub forma faptelor permise şi nepermise, comportamentele corecte şi greşite ale omului, lucrurile lumeşti frumoase şi urate, in general toate aceastea sunt in stransa legatura cu moralitatea. Prin urmare, în Coran sunt deseori subliniate subiecte legate de Ziua Judecatii. De asemenea, a nega Ziua Judecatii, inseamna negarea existentei lui Allah.

İn versetele din Coran in care se povesteşte despre caracteristicile musulmanilor buni se accentueaza credinta lor in Ziua Judecatii. Urmatoarele versete sunt demne de remarcat din punct de vedere al formarii credintei in Ziua Judecatii ”El este cel care a creeat din nimic primele creaturi, iar dupa moarte tot El este cel care le-a inviat. Pentru El aceasta inviere este foarte ușoar de realizat”.

“Ati crezut ca v-am creat in zadar şi ca revenind la pacea noastră nu veti da socoteala? Sa ştiti ca cel care este intr-adevar puternic, cel care nu are nici un alt Dumnezeu decât pe Sine şi cel care detine tronul Celui Prea Înalt, adica Allah este extrem de nestingherit fata de acestea.”

“Am stabilit scale de justiție pentru Ziua Judecății. Nimanui nu i se va face vreo nedreptate. (Fapta savarşita de om), chiar dacă are greutatea unui bob de muștar, va fi luata in calcul. Noi suntem suficienti pentru a ni se cere socoteala.

În același mod şi Coranul porunceşte dovedirea învierii dupa moarte “El da viata celui inviat din moarte, aduce moartea celui viu şi da viata pamantului. İata, dupa ce veti muri şi dvs veti fi astfel inviati”.

Putem sa rezumam importanta credintei in Ziua Judecatii din punct de vedere social şi individual in felul urmator:

Oricine crede in Ziua Judecatii, nu va fi absorbit de deznadejde. Credinta in El il indeamna pe credincios sa indure raul de orice natura, sa indure nenorocirea şi boala. Potrivit credinciosului, toate acestea sunt de la Allah. Rasplata se va oferi in Viata de Apoi adica in viata veşnica, in viata superioara. Prin urmare, acestea nu interfereaza cu fericirea credinciosului.

Oricine crede in Ziua Judecatii este conştient de faptul ca moartea nu are intoarcere in lumea aceasta. Moartea este văzută ca o oportunitate de a ajunge in Rai şi la cei dragi decedati. Datorita acestei credinte boala şi batranetea care il apropie pe credincios de moarte sunt uşor acceptate. El poate îndura suferința celor dragi care au murit. Cel care crede ca moartea nu exista nu inseamna ca nu este posibil sa fie un om paşnic.

Credinta in Ziua Judecatii şi in faptul ca se va cere socoteala celor savarşite permite evolutia unei conştiintei a responsabilitatii şi a datoriei umane. Datorita acestei credinte omul nu se desparte de adevar. İşi caştiga existenta pe cai legitime şi nu inşeala. İşi foloseşte caştigurile pentru lucruri utile.

İncurajeaza formarea moralei superioare in societate şi a credintei in Ziua Judecatii. Are conştiinta credintei, se afla in starea de pace interioara in societate şi in familie care sunt alcatuite din musulmani.

În consecință, individul, familia, societatea şi intreaga omenire sunt dependenti de credinta in Viata de Apoi in care se va putea vedea doar rasplata faptelor savarşite pentru a atinge pacea şi fericirea adevarata. La baza tuturor relelor se afla neluarea in seama a Zilei Judecatii.

Omul care nu are nicio limita in ceea ce priveşte dorintele sale poate uzurpa drepturile altora, ii poate persecuta. Poate apela la rautati şi la tot felul de inşelaciuni pentru a-şi asigura propriul sau interes. Credinta in faptul ca omul va da socoteala conform faptelor savarşite in Ziua Judecatii şi ingrijorarea pedepsei il împiedica să facă rău altora. İşi cunoşte drepturile şi limitele, respecta drepturile altora.

Credința în Ziua Judecatii nu se rezuma doar la a pregati oamului paradisul veșnic, ci in acelaşi timp transforma in rai şi această lume.

 

sursa: Povesteste-mi despre Islam (trt.net.tr)

Source Link

Views: 2

Omul

  Ibram Nuredin   Omul este reprezentantul lui Allah pe pământ, împuternicitul Său (khalifa). El, a fost înzestrat cu putere de cunoaştere şi judecată, a fost dăruit cu capacitatea de gândire şi pricepere, cu abilitatea de a deosebi binele de rău. Omul a primit darul de a discerne şi a diferenţia, ca şi libertatea de […]

 

Ibram Nuredin

 

creationOmul este reprezentantul lui Allah pe pământ, împuternicitul Său (khalifa). El, a fost înzestrat cu putere de cunoaştere şi judecată, a fost dăruit cu capacitatea de gândire şi pricepere, cu abilitatea de a deosebi binele de rău.

Omul a primit darul de a discerne şi a diferenţia, ca şi libertatea de a alege pentru sine însuşi. El se bucură de autonomie. Prin libera sa voinţă îşi poate folosi puterea latentă în slujba judecăţii sale. De aceea, el, omul este responsabil pentru ceea ce face pentru îndeplinirea sau nu a calităţii de reprezentant al lui Allah, singurul căruia I se cuvine lauda, adoraţia şi supunerea. Omul răspunde de felul în care îşi administrează calităţile şi puterile ce i-au fost dăruite. Apoi se va întoarce la Allah, care-l va judeca în lumina comportamentului şi realizărilor sale. Allah a dat omului şansa de a-i se face cunoscut Calea Dreaptă şi libertatea de a urma această Cale. Numai urmând Calea omul se va salva în Viaţa de Apoi, va avea pacea şi mulţumirea eternă, el va fi musulman (supus lui Allah). Dacă restul lucrurilor sunt musulmane prin dispoziţie, omul poate deveni musulman doar prin (propria) voinţă.

Adam, primul om, s-a bucurat de lumina Cunoaşterii, a primit de la Domnul său Cunoaşterea, „numele tuturor lucrurilor”. El a fost şi primul Profet: recipientul Călăuzirii Divine. Prin revelaţia adamică a fost făcut cunoscut omenirii codul fundamental al Călăuzirii Divine. Profeţii ce au urmat au împărtăşit acest mesaj al supunerii şi păcii (Islam) faţă de Allah generaţiilor următoare. Numai că unii oameni l-au acceptat şi au devenit purtători ai Luminii şi Adevărului, alţii şi-au trăit viaţa în felul lor, au refuzat calea arătată de profeţi, alţii, în fine, au rămas indiferenţi la lupta dintre credinţa (adevărată, a Islamului) şi necredinţă. Uneori mesajul profeţilor a fost schimbat şi denaturat, s-a amestecat cuvântul Domnului cu cel al omului. Ştiinţa adevărului (al-‘ilm) dăruită de Allah a fost poluată cu tot felul de fantezii, superstiţii şi formulări filosofice. Calea Dreaptă, principiile morale revelate divin şi principiile vieţii colective (Shari’a) au fost abandonate. İstoria omenească este astfel o cronică a rătăcirii omului între lumină şi întuneric. Doar Sfântul Coran s-a păstrat nealterat, nemodificat, neschimbat.

Omul este autonom, nu poate fi obligat, forţat să urmeze calea dreaptă. Dar îşi asumă consecinţele încălcării ei, a refuzului de a-i urma pe mesagerii divini.

Omul a fost creat din grabă, a fost creat slab, a fost făcut nestatornic, cu excepţia celor care fac Rugăciunea. Veştmântul smereniei (taqwa) este cel mai bun.

Păcătoşi sunt cei lacomi, cei care aleargă după mai mult, cei nedrepţi în mărturiile lor, cei care nu împlinesc Rugăciunea, cei care nu păzesc ceea ce li se încredinţează, cei care nu cred, sunt mincinoşi.

Păcate mortale sunt necredinţa (kufr), asocierea (shirk) (4:48, 4:116 17, 6:164-165,46:4-6) şi aroganţa. Duplicitarii, una spun, alta fac, se substituie altora, inclusiv lui Allah. Ceea ce este inadmisibil.

Allah i-a creat pe oameni bărbaţi şi femei, a făcut somnul lor pentru odihnă, noaptea lor un veşmânt şi ziua lor un interval de timp potrivit pentru a alegere şi pentru a agonisi hrana. Şi a durat Allah deasupra lor şapte ceruri întărite, fără nici un fel de deschizători în ele şi fără ca ele să fie influenţate de trecerea timpului. A făcut în ele Soarele ca o lampă arzătoare, dătătoare de lumină. (Al-Naba’ 78:8-13)

Bazele virtuţii şi ale religiei sunt credinţa, săvârşirea de fapte bune, îndemnul la adevăr, îndemnul la răbdare.  (Sura Al-‘Asr 103:1-3)

Sura Al-Kawthar (Sura Prisosinţei) spune că i s-a dat omului bine din abundenţă: Coranul, înţelepciunea, profeţia, religia adevărată şi buna călăuzire, în care se află fericirea pentru această viaţă şi pentru Viaţa de Apoi.

Iar Sura Al-Ikhlas (Sura Devoţiunii, al credinţei în Allah) vorbeşte de însuşirile lui Allah Preaputernicul şi Preînaltul, Allah Cel Unic, Stăpânul care întruneşte calităţile perfecţiunii, Cel la care se vine întotdeauna pentru adorare, care nu are nevoie de nimeni altcineva, situat deasupra oricăror cusururi, care nu se aseamănă cu nimeni.

Allah nu este făcut din aur, din argint, din smarald sau safir, El este simplu Allah, Cel Unic, Stăpânitor. El nu zămileşte şi nu este născut şi nu are pe nimeni egal! (Al-Ikhlas 112:1-4).

 

 

Source Link

Views: 4

Raţionalitate și credinţa în Viaţa de Apoi

Raţionalitate și credinţa în Viaţa de Apoi   S. A. A. Al-Mawdudi În legătură cu viaţa de apoi există următoarele concepţii în lume: 1. Unii oameni susţin că după moarte nu mai rămâne nimic din om şi că după viaţa pământească nu mai există o altă viaţă. După aceşti oameni, credinţa în viaţa de apoi, […]

Raţionalitate și credinţa în Viaţa de Apoi

 

S. A. A. Al-Mawdudi
life_after_death_3În legătură cu viaţa de apoi există următoarele concepţii în lume:
1. Unii oameni susţin că după moarte nu mai rămâne nimic din om şi că după viaţa pământească nu mai există o altă viaţă. După aceşti oameni, credinţa în viaţa de apoi, n-are nicio legătură cu realitatea. Ei afirmă că aşa ceva nu este posibil şi că o asemenea concepţie este antiştiinţifică.
Această concepţie aparţine ateilor, care susţin că se bazează pe o abordare ştiinţifică a problemei şi că această concepţie a lor este susţinută şi de ştiinţele occidentale.
2. Alţii, pentru a justifica faptele lor, pe acest pământ, susţin că oamenii, după moarte, se nasc din nou. Dacă cineva a dus o viaţă nedemnă, a doua oară se naşte cu înfăţişare de animal sau plantă, sau cu înfăţişare de om rău, de om nedemn. Această concepţie apare în unele credinţe orientale.
3. Există o altă concepţie care este concepţia conform căreia se spune că morţii ar învia la sfârşitul lumii şi că toţi oamenii vor fi prezentaţi la judecata de apoi, adică la judecata divină unde se hotărăşte soarta lor: raiul şi fericire sau iadul şi osânda veşnică. Acum să analizăm fiecare concepţie în parte.
Cei din prima categorie care au, spun ei, de partea lor autoritatea şi sprijinul ştiinţei, suţin că nu există o altă viaţa după moarte. Ei susţin că nu au întâlnit pe nimeni care să fi revenit la viaţă, după moarte, ca oricine să vadă că oamenii după moarte se transformă în praf şi pulbere şi de aceea moartea constitue sfârşitul vieţii, neexistând nicio formă de viaţă după moarte. Să fim atenţi puţin la logica acestora. Ceea ce susţin ei are într-adevăr o bază raţională? În această situaţie când n-au întâlnit niciun caz de revenire la viaţă, ei logic ar trebui să spună că nu ştiu ce se întâmplă cu omul după moarte. În loc de această atitudine loială şi corectă, ei susţin sus şi tare că după moarte nu există nicio formă de viaţă şi când spun acest lucru ei nu uită să amintească că această afirmaţie a lor are o bază ştiinţifică. În realitate, toate aceste afirmaţii ale lor sunt pure speculaţii.
În această problemă ştiinţa nu poate să ne dea un răspuns afirmativ sau negativ, din contră, ne atrage atenţia că afirmaţiile legate de inexistenţa unei alte vieţi după moarte, sunt nefondate. Această atitudine a lor nu se poate asemui cu cea a unuia care, dacă nu a văzut niciodată vreun avion în viaţa lui, susţine că nu poate exista un asemenea aparat zburător făcut de mâna omului. Dacă un om sau chiar mai mulţi oameni n-au văzut cu ochii lor ceva, asta nu înseamnă că acel ceva nu există în realitate.
A doua concepţie susţine că oamenii se nasc şi mor de mai multe ori. Dacă în prima generaţie a trăit o viaţă nedemnă, atunci a doua oară se naşte animal, iar dacă în prima generaţie a trăit ca un animal, datorită bunei comportări, a doua oară se naşte om. Şi tot aşa viaţa şi moartea intră într-un cerc vicios, care nu poate să aibă nicio fundamentare raţională.
Acum să analizăm a treia concepţie. Prima argumentare de la care pleacă această concepţie este următoarea: Într-o bună zi această lume va avea un sfărşit. Allah va distruge acest univers şi în locul lui va crea un sistem superior.
Acest argument este corect fără posibilitatea de a fi contestat într-un fel. Cu cât ne concentrăm gândirea asupra esenţei acestui univers, cu atât ne dăm seama că el nu este dat o dată pentru totdeauna. Această concluzie se degajă din cel adevăr că resursele sale de energie nu sunt nelimitate. Este aproape cert că acestea se vor epuiza într-o zi. Tocmai de aceea oamenii de ştiinţă acceptă ipoteza că la un moment dat soarele se va răci şi îşi va pierde toată energia, că aştrii se vor ciocni între ei şi că toate sistemele universului se vor transforma într-un haos general.
Admiţând distrugerea completă a universului, trebuie să admitem implicit că va intra într-o altă etapă de evoluţie, superioară.
A doua argumentare a acestei concepţii este următoarea: Omul va căpăta din nou viaţă. Oare acest lucru este imposibil? Să zicem că acest lucru n-ar fi posibil, atunci cum de a fost posibilă actuala viaţă a omului? Este fără îndoială că Allah, care a creat omul pe lumea aceasta, va proceda la fel şi pe lumea cealaltă. Acest lucru nu este doar o probabilitate, ci o certitudine.
A treia argumentare: Toate faptele oamenilor sunt înregistrate cu precizie, fiind mai apoi prezentate lui Allah, în ziua judecăţii de apoi.
Autenticitatea acestui argument este confirmată chiar de ştiinţa însăşi. Mai mult se consideră că sunetul determină apariţia unor unde uşoare în aer şi că apoi dispare cu totul. În momentul actual se ştie că sunetul lasă nişte amprente asupra obiectelor cu care vine în contract şi că datorită acestor amprente acest sunet poate fi reconstituit. Discurile de gramofon sunt făcute conform acestui principiu.
Al patrulea argument se bazează pe faptul că în ziua judecăţii de apoi Allah va cere socoteală oamenilor pentru faptele lor din timpul vieţii, hotărând raiul şi fericirea pentru cei cu credinţă şi cei buni şi osânda veşnică pentru cei necredincioşi şi răi.
Oare în această idee există ceva care să vină în contradicţie cu logica? Deseori ne este dat să vedem că cineva, deşi făptuieşte numai fapte bune, totuşi nu beneficiază de pe urma acestei comportări a sa, dar, în acelaşi timp, ne este dat deseori să ne întâlnim cu oameni care, deşi câştigă enorm datorită comportării lor nedemne şi mârşave, nu sunt pedepsiţi de nimeni. Observând la tot pasul o asemenea nedreptate, involuntar ne gândim că odată şi odată primul va fi recompensat pentru faptele sale bune, iar cel de-al doilea va fi pedepsit aspru pentru faptele sale rele. La această judecată de apoi vor fi dezvăluite toate păcatele, fără excepţie, chiar şi acele păcate săvârşite cu gândul. În urma acestei judecăţi de apoi va fi hotărâtă soarta oamenilor în funcţie de comportamentul practic şi mental pe care l-au avut în trecerea lor pe pământ. În lumea de apoi, spre deosebire de lumea aceasta, lumea pământeană, nu există anomalii de felul celor existente pe pământ când un om de o valoare deosebită să fie în slujba unui prost sau un om cu o integritate morală aparte să fie batjocorit de unul lipsit de orice scrupule.
Ultimul argument al acestei concepţii este legat de probabilitatea existenţei raiului şi iadului.
Din moment ce Allah a putut să creeze soarele, luna, stelele şi pământul, atunci de ce n-ar fi putut crea raiul şi iadul?! Când toţi morţii vor învia la sfârşitul lumii şi vor răspunde, înaintea lui Allah pentru faptele bune şi rele pe care le-au făptuit în funcţie de gravitatea lor, Atotputernicul va hotărâ pentru unii recompensa, iar pentru alţii osânda şi de asemenea va stabili şi locul unde vor sta cei buni, cei fără păcate, adică raiul şi locul unde îşi vor ispăşii osânda veşnică cei răi, cei păcătoşi, adică iadul.
După analiza tuturor acestestor aspecte ale acestei chestiuni, credem că nimeni cu o gândire raţională şi nimeni de bună credinţă, nu va putea să nu admită , să creadă în existenţa unei vieţi după moarte. Mai mult, oamenii cred în viaţa de apoi, şi pentru că profetul Muhammed îi învaţă că nu trebuie să se îndoiască de existenţa ei şi că această credinţă este numai şi numai pentru binele nostru.
Principiile enumerate mai sus constituie cele cinci dogme fundamentale ale Islamului. Esenţa lor este concentrată într-o mică propoziţie numită Al-Kalimatul Tayyiba (Cuvinte de împăcare). Când un credincios pronunţă cuvintele La ilahe illAllah( Nu există alt Allah înafara lui Allah) înseamnă că el nu recunoaşte nicio altă divinitate înafară de Allah. Şi dacă la aceste cuvinte adaugă şi cuvintele Muhammed un –rasulullah ( Muhammed este trimisul şi profetul lui Allah), înseamnă că el atestă şi acceptă faptul că Muhammed este trimisul lui Allah. Deci, alături de recunoaşterea ca profet a lui Muhammed, un musulman crede în Allah şi arată supunere devotată faţă de voia Lui, crede în toate cărţile sfinte vestite de Dumnezeu, în îngerii Lui şi în viaţa de apoi. Deasemenea, un bun musulman trebuie să respecte căile şi mijloacele de manifestare a credinţei şi a supunerii noastre faţă de Allah, definite şi cerute de profetul Muhammed. Aceasta este singura cale de mântuire şi izbăvire…

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 2