Principii ale crezului islamic

Islamul este un sistem atotcuprinzător care implică toate sferele vieţii.

Coranul cel glorios şi tradiţia pură (sunnah) a Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) constituie puncte de referinţă pentru fiecare musulman în procesul de cunoaştere a regulilor islamice. Coranul poate fi înţeles prin aplicarea regulilor limbii arabe fără constrângeri sau controverse, iar sunnah poate fi cunoscută apelând la relatatorii de încredere ai spuselor Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) – ai hadisurilor.

Credinţa adevărată, adorarea adecvată şi jihad-ul pe calea lui Allah răspândesc lumină şi căldură. Allah le trimite în inima celui pe care El îl alege dintre slujitorii Săi. Deşi pot fi binecuvântate, viziunile, noţiunile, inspiraţiile şi visele nu reprezintă referinţe autentice pentru legea islamică şi de aceea nu trebuie luate în considerare, cu excepţia cazului în care nu intră în contradicţie cu sursele şi principiile deja stabilite, autentice ale Islamului.

Talismanele, incantaţiile, plasarea scoicilor în jurul gâtului, ghicitul prin trasarea de linii pe nisip sau prin astrologie, farmecele, a pretinde că te afli în posesia cunoaşterii Nevăzutului şi toate practicile similare sunt aspecte malefice ce trebuie să fie combătute, cu excepţia a ceea ce este menţionat în Coran sau transmis prin relatările autentice ale Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Opinia unui imam este acceptabilă în chestiuni care sunt în mod indiscutabil benefice publicului, dacă opinia sa nu intră în conflict cu orice principiu islamic deja stabilit. Ea poate varia în funcţie de circumstanţe, obiceiuri şi cutume. Fundamentul adorării este pur devoţional, fără a se întreba „de ce”. Totuşi, în alte domenii, poţi continua investigarea prin „de ce”-urile şi descrierile chestiunii respective.

Opinia oricărei persoane, cu excepţia celei a credinciosului nostru Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), poate fi supusă schimbărilor şi modificărilor. Acceptăm toate opiniile şi verdictele ce ne-au parvenit de la pioşii predecesori atât timp cât sunt în concordanţă cu Coranul şi sunnah. În caz contrar, Cartea lui Allah şi practica Trimisului Său au prioritate. Totuşi nu le dispreţuim şi nu le atacăm pe acele persoane care au avut opinii diferite, dat fiind că nu le cunoaştem intenţiile şi nici circumstanţele ce le-au condiţionat verdictul.

Orice musulman care nu a atins nivelul la care este capabil să înţeleagă diferitele ramuri ale jurisprudenţei islamice poate să îl urmeze pe unul dintre cei patru imami redutabili ai acestei religii. Procedând astfel, el ar trebui să facă tot posibilul să cunoască dovezile ce îi sunt prezentate, rămânând în acelaşi timp deschis în faţa opiniilor (susţinute de dovezi) aparţinând oamenilor demni de încredere. Astfel va avea acces la o cunoaştere suficientă pentru a fi în stare să găsească soluţii islamice la problemele contemporane ale societăţii. Acei musulmani care nu sunt în stare să procedeze în acest mod sunt sfătuiţi să se străduiască să atingă un astfel de nivel de înţelegere.

Diferenţele dintre ramurile jurisprudenţei islamice nu trebuie să genereze divizare, ceartă sau ură printre musulmani. Pentru fiecare căutător de cunoaştere există o răsplată. Atunci când există neînţelegeri, nu este nicio problemă dacă se realizează o cercetare ştiinţifică obiectivă, într-o atmosferă plină de iubire (de dragul lui Allah) şi cooperare, dominată de scopul de a descoperi adevărul. Fanatismul, încăpăţânarea şi controversele nu-şi au locul printre adevăraţii musulmani.

A pierde timp şi efort pentru a investiga chestiuni triviale ce nu vor conduce la acţiune este interzis în Islam. Această categorie include dezbaterea unor aspecte nesemnificative ale verdictelor prin raportare la cazuri ce nu au avut loc niciodată, investigarea semnificaţiei versetelor coranice care se află dincolo de limitele cunoaşterii (versetele muteşabihaat), precum şi a face diferenţe între companionii (sahaaba) Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a investiga neînţelegerile ce au avut loc între ei. Orice sahabi (Allah să fie mulţumit de ei toţi!) deţine onoarea şi distincţia de a fi fost un companion al Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi pentru fiecare există o recompensă conform motivelor sale.

Recunoaşterea credinţei în Allah (Slăvit fie El!), credinţa în Unicitatea Sa şi slăvirea Sa reprezintă credinţele sublime ale Islamului. Noi credem în versetele coranice şi tradiţiile autentice ale Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care descriu atributele sacre ale lui Allah şi care Îi slăvesc numele. De asemenea, noi credem în versetele coranice alegorice (muteşaabihat), care servesc aceluiaşi scop, fără a respinge nicio parte din ele şi fără a încerca să le interpretăm pe cont propriu. Noi ne ţinem deoparte de neînţelegerile care există printre savanţi referitor la aceste versete; este suficient să adoptăm atitudinea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a companionilor săi: „Noi credem în Carte; toată Cartea este de la Domnul nostru.”

Orice inovaţie introdusă de către oameni în religia lui Allah în baza poftelor lor şi fără un fundament autentic, indiferent dacă este vorba despre adăugarea unor principii islamice sau despre îndepărtarea unora dintre ele, reprezintă o deviere gravă ce trebuie combătută şi desfiinţată prin cele mai bune metode, atât timp cât aceasta nu conduce la un rău mai mare.

Există diferite opinii referitoare la inovaţiile care nu contrazic principiile islamice deja stabilite, cum ar fi elogierea imamilor şi a personalităţilor religioase prin declararea credibilităţii lor sau constrângerea oamenilor la acte de adorare ce rămân deschise alegerii individuale. Noi adoptăm ceea ce poate fi confirmat prin dovezi valide.

A iubi oamenii evlavioşi, a-i respecta şi a le onora realizările îl apropie pe om de Allah (Slăvit fie El!). Aceştia (cei care sunt aproape de Allah) au fost menţionaţi de către Allah în versetul coranic: „Cei care au crezut şi au avut teamă de Allah.” Lor li se cuvine onoarea şi prestigiul, în limitele condiţiilor prescrise de legea islamică, dar trebuie să credem cu fermitate că ei (Allah să fie mulţumit de ei!) nu au nicio putere asupra propriei soarte şi, deci, nu pot fi de folos, nici nu pot vătăma pe nimeni după ce au murit.

A vizita cimitirele şi mormintele reprezintă o sunnah autentică dacă vizita este realizată în maniera prescrisă de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). A căuta ajutorul morţilor, oricine ar fi ei, a-i chema, a le cere să le îndeplinească anumite cerinţe, făcând legământ cu ei, jurând pe numele lor în loc de numele lui Allah, construind morminte înalte, acoperindu-le cu draperii, luminându-le, sunt inovaţii malefice ce sunt interzise. Nu trebuie să interpretăm asemenea acţiuni pentru a le scuza.

A te ruga la Allah printr-un intermediar cunoaşte o diferenţă minoră de opinie ce are mai mult de a face cu metoda îndeplinirii rugii decât cu o chestiune de credinţă (‘Aqidah).

Faptul că practicile greşite sunt răspândite printre oameni nu schimbă verdictul ce le-a fost desemnat în şari’ah. Noi trebuie să definim înţelesul intenţionat. De asemenea, trebuie să fim vigilenţi în ceea ce priveşte cuvintele înşelătoare referitoare la chestiuni lumeşti şi religioase. Merită să luăm în considerare nu numele, ci realitatea la care fac referire aceste nume.

Credinţa este fundamentul acţiunii. Intenţiile sincere sunt mai importante decât acţiunile exterioare. Totuşi musulmanului i se cere să se perfecţioneze în ambele sensuri: să-şi purifice inima şi să îndeplinească fapte drepte.

Islamul eliberează mintea, îndeamnă la contemplarea universului, onorează ştiinţa şi pe oamenii de ştiinţă şi acceptă tot ceea ce este bun şi benefic omenirii: „Înţelepciunea este proprietatea pierdută a credinciosului. Oriunde o găseşte, el o merită mai mult.”

Principiile islamice pot fi evidente sau incerte, aşa cum sunt principiile ştiinţifice pure. Principiile evidente ale celor două categorii nu vor intra niciodată în conflict, adică este imposibil ca un fapt ştiinţific recunoscut să contrazică un principiu islamic autentic. Totuşi aceasta se poate întâmpla dacă unul sau două dintre ele sunt incerte. Dacă unul dintre ele este incert, atunci ar trebui reinterpretat astfel încât să fie eliminată contradicţia. Dacă ambele sunt incerte, atunci principiul islamic incert va prevala în raport cu cel ştiinţific incert până când ultimul va fi demonstrat.

Niciodată nu cataloga drept necredincios (kafir) vreun musulman care a făcut cele două declaraţii de credinţă (şehadetein), care acţionează în consecinţă şi îşi îndeplineşte datoriile islamice obligatorii (fard), cu excepţia cazului în care în mod clar declară necredinţa, refuză să recunoască un principiu islamic fundamental, neagă puritatea Coranului sau comite un act clar de necredinţă.

Views: 5