Tag: credinta

Evlavia – partea 2

    – Aş vrea să vă mai întreb cum defineşte religia musulmană conceptul de dragoste divină ? – Există în Coran versete care leagă ideea de dragoste divină cu cea de TAKWA sau cu a existenţei lui Allah. De exemplu, în sura nr. 3 versetul 76 citim: ”Allah îi iubeşte pe cei care practică […]

– Aş vrea să vă mai întreb cum defineşte religia musulmană conceptul de dragoste divină ?

– Există în Coran versete care leagă ideea de dragoste divină cu cea de TAKWA sau cu a existenţei lui Allah. De exemplu, în sura nr. 3 versetul 76 citim: ”Allah îi iubeşte pe cei care practică sentimentul existenţei lui Allah”. Când vorbim despre dragostea divină în Islam, nu vorbim despre aceasta ca despre o lozincă.

Este vorba de o relaţie mutuală de dragoste dintre om şi Allah. Vorbim, de asemenea, despre o legătură de dependenţă faţă de Allah, o realizare a faptului că fiecare din noi nu-şi poate satisface în mod independent necesităţile. Omul are nevoie de Allah. El nu trebuie să aibă un sentiment de aroganţă sau de mândrie că se poate lipsi de Allah. Unui om credincios mereu îi este prezent sentimentul de recunoştinţă pentru toate darurile ce i Le-a dat Allah.

Acest fel de dragoste înseamnă o înţelegere intelectuală sau o combinaţie între dragoste şi înţelegere intelectuală. Este o dragoste care nu se manifestă numai prin acţiuni de pură adorare sau prin rugăciuni. Această dragoste se reflectă în toate aspectele vieţii laice sau religioase (aşa cum le separă oamenii).

Marea încercare a adevărului acestei dragoste este cea de a urma calea lui Allah. Este un frumos pasaj în Coran referitor la aceasta: “Dacă Îl iubeşti cu adevărat pe Allah, atunci urmează-mă! Allah te va iubi şi mai mult şi-ţi va ierta păcatele”. Deci, nu este de ajuns să spui: “Îl iubesc pe Allah”, ci trebuie să manifeşti o angajare adevărată pe calea stabilită de Allah. Acest fel de dragoste nu şovăie, nu este trădată din cauza diverselor încercări ale vieţii omeneşti. Este o dragoste care necesită sacrificiul unora dintre dorinţele noastre, a proprietăţii noastre şi chiar, dacă este nevoie, a vieţii noastre. Ea este fundamentul oricărui gen de dragoste, este fundamentul dragostei faţă de omenire, este baza dragostei tuturor creaturilor lui Allah. Nu pretind că pot explica tot ce înseamnă dragoste divină. În Coran se menţionează că, pentru a fi în posesia acestei dragoste, trebuie să pui dragostea pentru Allah mai presus de celelalte tipuri de dragoste. Un credincios adevărat îl iubeşte pe Allah şi pe trimisul Lui mai mult decât orice pe lume. Şi este remarcabil că acest sentiment de dragoste este reciproc. În Coran se spune: “Allah Îl va iubi pe cel care-L iubeşte”.

Aceasta a fost doar o privire fugară asupra frumuseţilor cuprinse în sentimentul de dragoste divină.

– Aţi spus că este un gen de dragoste foarte practică. Nu este doar o vorbă. Există anumite aspecte specifice acestui gen de dragoste?

– Există. Voi trece în revistă câteva idei din Coran care abordează această temă:

1. În primul rând, pentru a fi în posesia unei astfel de dragoste, fiecare din noi trebuie să aibă sentimentul de TAKWA.

2. În al doilea rând, oamenii trebuie să se căiască dacă au făcut ceva greşit. El nu este condamnat veşnic. Este necesar doar ca cel ce a greşit să revină la faptele bune. Poarta căinţei este deschisă întotdeauna. Şi Allah îi iubeşte pe cei ce se căiesc.

3. În al treilea rând, în Coran citim că Allah îi iubeşte pe cei care se purifică.

4. În al patrulea rând, Allah îi iubeşte pe cei care fac fapte bune.

5. În al cincilea rând, Allah îi iubeşte pe cei care găsesc în El unicul protector.

6. În al şaselea rând, Allah îi iubeşte pe cei drepţi, pe cei care judecă corect.

Acestea sunt câteva aspecte care sunt în legătură cu dragostea divină.

– Dar care sunt elementele care periclitează dragostea divină?

– Coranul meţionează lucrurile pe care Allah nu le iubeşte, acele lucruri care se opun dragostei divine. Voi da câteva exemple:1- agresiunea şi încălcarea legilor;

2- corupţia;

3-nerecunoştinţa. Allah nu-I iubeşte pe cei nerecunoscători, pe cei care nu recunosc binefacerile Lui;

4- oprimarea semenilor săi;

5- trădarea şi înşelătoria ;

6- risipa;

7- vanitatea şi gloria deşartă, aroganţa;

– Să revenim la conceptul TAKWA. Care credeţi că sunt manifestările TAKWA?

– Sunt mai multe. Răspunsul la această întrebare îl voi da, facând referinţă la diferite versete din Coran. În Coran se zice că cel ce posedă această virtute TAKWA, se alege cu numeroase beneficii:

– În primul rând este îndrumat pe calea cea dreptă;

– În al doilea rând Coranul menţionează că TAKWA este cea care ne ajută să avem o viziune adecvată asupra cunoştinţelor noastre: “Pe toţi cei care cred şi care sunt cu adevărat conştienţi de prezenţa lui Allah, El îi va îndruma şi ei vor discerne criteriile de deosebire dintre Bine şi Rău”. Fi conştient de existenţa lui Allah şi El te va învăţa. Allah va mări cunoştinţele şi înţelepciunea ta.

– În al treilea rând, în Coran se menţionează că pietatea este una din cele trei precondiţii ale binecuvântării, de a primi ajutor în rezolvarea problemelor noastre: “Toţi cei care au conştiinţa existenţei lui Allah vor gasi soluţii la toate dificultăţile” sau “Tuturor celor care sunt conştienţi de existenţa lui Allah, El va uşura afacerile lor”.

– Se menţionează de asemenea în Coran că TAKWA este o precondiţie a iertării păcatelor noastre: “Tuturor celor care au frică de Allah, El le va ierta păcatele şi-i va răsplăti din abundenţă”.

– Bineînţeles că victoria finală a unui credincios este legată de conceptul TAKWA. Fericirea finală în viaţa aceasta, cât şi în cealaltă, o vor dobândi cei care au avut cunoştinţa existenţei lui Allah.

Cu adevărat, prietenii lui Allah sau, altfel spus, cei care sunt apropiaţi de Allah prin faptele şi gândurile sale, nu au de ce să le fie frică.

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 5

Credința în cărțile lui Allah

  A.A. Mawdudi   Al treilea principiu fundamental, a treia dogmă pe care profetul Muhammed ne-a învăţat să o resăectăm este credinţa în cărţile sfinte ale lui Allah, pe care le-a trimis, în diferite perioade, prin intermediul unor profeţi. Allah, şi înainte de profetul Muhammed, a trimis profeţilor cărţi sfinte. Aceste cărţi au fost trimise […]

A.A. Mawdudi

Al treilea principiu fundamental, a treia dogmă pe care profetul Muhammed ne-a învăţat să o resăectăm este credinţa în cărţile sfinte ale lui Allah, pe care le-a trimis, în diferite perioade, prin intermediul unor profeţi.
Allah, şi înainte de profetul Muhammed, a trimis profeţilor cărţi sfinte. Aceste cărţi au fost trimise lor în modul cum i-a fost trimis profetului Muhammed , Coranul. Astfel profetul Ibrahim (Avraam) i-a fost trimis Suhuf (Pagini), profetului Musa (Moise) Teurat (Vechiul Testament), profetului David Zebur (Psalmii din „Vechiul Testament”) şi profetul Isa (Isus) Indjil (Evanghelia). Noi nu cunoaştem denumirile altor cărţi sfinte trimise altor profeţi. Cert este faptul că noi credem în toate cărţile sfinte trimise de Allah.
Dintre cărţile sfinte enumerate mai sus doar cartea Suhuf a lui Avraam nu a ajuns până la noi. Celelalte trei cărţi sfinte au ajuns până în zilele noastre aparţinând evreilor şi creştinilor. Numai că în legătură cu acestea Coranul ne face cunoscut că aceste cărţi au fost modificate şi denaturate de către oameni şi că, cuvântul lui Allah este amestecat cu unele invenţii. Această acţiune de modificare şi denaturare a textelor acestor cărţi a fost atât de profundă şi evidentă că însăşi evreii şi creştinii recunosc acest lucru. Din păcate, acest proces de modificare şi denaturare a acestor cărţi sfinte continuă şi în zilele noastre.
Într-adevăr, atunci când ne aplecăm cu mai multă atenţie asupra acestor cărţi, constatăm că multe capitole şi o serie de porunci menţionate în ele nu pot fi atribuite lui Allah. În aceste cărţi cuvântului lui Allah este amestecat cu invenţiile oamenilor. Nu deţinem niciun fel de instrument care să ne ajute să separăm cuvântul lui Allah de creaţiile obişnuite ale oamenilor. Profetul Muhammed îi îndeamnă pe musulmani să creadă în aceste cărţi sfinte, pentru că sunt timise de Allah unor profeţi, deşi mai târziu acestea au fost denaturate şi din care cauză Allah a găsit potrivit să trimită Coranul pentru a repara greşelile comise de oameni faţă de cărţile pe care le trimisese mai înainte.
Coranul este ultima dintre cărţile sfinte trimise oamenilor de către Allah şi există unele deosebiri între această carte şi cele predcedente.
Aceste deosebiri constau în următoarele:
1.La majoritatea celor precedente textul original s-a pierdut, astăzi existând doar textele prelucrate. Pe de altă parte, Coranul a ajuns pănâ la noi în forma în care a fost relevat de Allah profetului Muhammed. Şi de atunci nu a mai suferit nici cea mai mică modificare, rămânând complet original. Există toate premisele ca şi în viitor textul autentic al Coranului se va păstra intact.
2.În cărţile divine anterioare oamenii au denaturat cuvântul lui Allah prin introducerea unor creaţii proprii în textul original. Numai în Coran cuvântul lui Allah a fost păstrat nealterat. Acest adevăr este recunoscut şi de adversarii islamului.
3.Se poate afirma cu argumente istorice că unele popoare nici nu au avut cărţi sfinte şi că aceste cărţi sunt trimise unor profeţi. Dar tot atât de adevărată este şi constatarea că au mai existat şi alte cărţi sfinte trimise, în diferite perioade unor profeţi despre care noi astăzi nu mai ştim nimic. În această privinţă Coranul are complet altă situaţie. Chiar şi adversarii islamului recunosc că există dovezi indubitabile în ceea ce priveşte faptul că Coranul a fost relevat profetului Muhammed. Aceste dovezi sunt atât de zdrobitoare, încât se pot stabili cu exactitate şi perioadele şi împrejurările în care au fost relevate părţile Coranului.
4.Cărţile divine anterioare, de regulă, au fost relevate în antichitate, în nişte limbi moarte. Astăzi niciun popor sau comunitate nu foloseşte acele limbi. Sunt doar câţiva specialişti care susţin că ştiu limbile respective. Din această cauză, chiar dacă aceste cărţi s-ar fi păstrat în forma lor originală, astăzi ar fi fost imposibil de descifrat aceste cărţi.

În contrast cu această realitate, limba Coranului este o limbă vie, o limbă care este limba maternă a milioane de oameni şi de asemenea alte milioane de oameni au învăţat-o şi o înţeleg. Această limbă se studiază aproape în toate universităţile din lume. Orice om simplu poate să înveţe această limbă, iar dacă nu are destul timp, poate găsii oriunde pe cineva să cunoască această limbă şi să-l ajute la înţelegerea textului Coranului.
5.Cărţile divine existente, la început, au avut în vedere doar anumite popoare şi cuprindeau principii şi percepte specifice perioadei respective. Astăzi conţinutul lor este depăşit din care cauză nu sunt urmate cu atâta străşnicie. De aici se poate trage concluzia că aceste cărţi aveau o adresă îngustă, neavând în vedere toţi oamenii de pe planetă.

În contrast cu această situaţie, Coranul vizează întreaga unitate. Nici măcar o singură normă, precept, învăţătură nu se limitează la un grup restrâns de oameni. Tot aşa, toate poruncile, toate normele şi perceptele din Coran au o valabilitate nelimitată în timp. Toate aceste argumente confirmă încă o dată universalitatea Coranului.
6.Nu se poate contesta că şi celelalte cărţi divine preamăresc binele şi virtutea, educă în spiritul dreptăţii şi adevărului şi îndeamnă oamenii să trăiască o viaţă care să fie conformă cu voinţa lui Allah. Dar dogmele, principiile cuprinse în aceste cărţi nu aveau vastitatea şi profunzimea celor cuprinse în Coran. Numai şi numai Coranu este cartea divină care rezolvă absolut toate laturile vieţii umane, în cel mai înalt grad.
7.Datorită intervenţiei oamenilor şi a denaturării de către ei a acestor cărţi divine, în ele s-au strecurat multe percepte, reguli, norme care astăzi nu pot fi acceptate de logica umană. Mai mult, în aceste cărţi sunt strecurate şi unele lucruri obscene, neadmisibile.
Coranul în schimb este ferit de asemenea denaturări şi falsificări. El nu conţine absolut nimic care să contravină logicii elementare şi nimic din el nu poate fi calificat ca fiind necanform cu realitatea.
Nu conţine nici măcar un cuvânt care să îndemne omul la nişte comportări şi acţiuni greşite, la tot felul de atitudini contrare firii umane. Coranul este încărcat, de la început până la sfârşit, de adevăruri, învăţături şi pilde de necontestat. Cuprinde ideile cele mai bune şi legile cele mai perfecte pentru civilizaţia umană. Este o călăuză inestimabilă în viaţa omului şi un îndrumător de neânlocuit, care ne conduce la mântuire.
Datorită acestor însuşiri ale Coranului, tot mai mulţi oameni îşi exprimă credinţa în această carte sfântă şi tot mai mulţi oameni părăsesc celelalte cărţi în favoarea ei, pentru că numai Coranul conţine toate cunoştinţele de care are nevoie omul pentru a fi în voia lui Allah. Tocmai de aceea umanitatea nu mai are nevoie de altă carte divină.
Analiza deosebirilor existente între Coran şi celelate cărţi sfinte ne conduce, fără îndoială, la recunoaşterea faptului că simţim, în sufletele noastre o credinţă incomparabil mai mare în Coran, decât în celelalte cărţi sfinte.
Respectul şi credinţa de celelalte cărţi sfinte se datorează faptului că şi ele au fost relevate de Allah. Dar credinţa noastră în Coran trebuie să fie cu atât mai mare, cu cât, spre deosebire de celelalte cârţi sfinte, în el s-a păstrat intact cuvântul lui Allah, aşa cum el a fost relevat profetului nostru Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!).

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 2

Misiunea lui Noe

Ibn Kathir     Vom vorbi aici de perioada în care decăderea a pus stăpânire pe acel ţinut şi oamenii au început să venereze idoli în loc să-L slăvească pe Allah. Atunci Allah l-a trimis pe Noe drept Mesager al Său şi el i-a chemat să nu slăvească pe nimeni afară de Allah, Cel fără […]

Ibn Kathir

Vom vorbi aici de perioada în care decăderea a pus stăpânire pe acel ţinut şi oamenii au început să venereze idoli în loc să-L slăvească pe Allah. Atunci Allah l-a trimis pe Noe drept Mesager al Său şi el i-a chemat să nu slăvească pe nimeni afară de Allah, Cel fără de egal. Le-a interzis de asemenea să mai venereze idoli.

El a fost primul mesager trimis pe pământ, aşa cum a spus şi Profetul. Abu Huraira a relatat: „… Apoi oamenii vor veni la Adam şi vor spune: «O, Adam! Tu eşti părintele omenirii! Allah te-a creat cu Mâna Sa, a suflat asupra ta din duhul Său, le-a poruncit îngerilor să se prosterneze înaintea ta şi apoi ţi-a făcut lăcaş în Paradis. Nu vei mijloci tu pentru noi la Domnul tău? Nu vezi tu situaţia noastră?»

Adam va răspunde: «Domnul meu s-a mâniat tare. Mi-a interzis mie pomul, dar eu nu m-am supus Lui. Sunt îngrijorat numai de soarta mea, sunt îngrijorat numai de soarta mea! Duceţi-vă la altcineva. Duceţi-vă la Noe.» Oamenii se vor duce apoi la Noe şi vor spune: «O, Noe! Tu ai fost primul mesager al oamenilor şi Allah te-a numit un supus recunoscător. Nu vezi tu starea noastră, nu vezi tu în ce situaţie ne aflăm? Nu vei mijloci tu pentru noi la Domnul tău?» Noe va răspunde: «Domnul meu s-a mâniat tare; El nu a fost niciodată mai înainte atât de mânios şi nici nu va mai fi atât de mânios. Eu sunt îngrijorat numai de soarta mea, sunt îngrijorat numai de soarta mea!»”

Allah l-a trimis pe Noe ca mesager şi el a chemat oamenii să-L slăvească pe Allah fără a-I face Lui asociaţi. Le-a cerut să nu venereze idoli, statui sau alte imagini diavoleşti. Ei trebuie să creadă în Unicitatea lui Allah, în afară de Care nu există altă divinitate şi în afară de care nu există alt Stăpân. După Noe, Allah l-a trimis pe fiecare mesager cu aceeaşi misiune şi toţi acei mesageri se trăgeau din urmaşii lui Noe, aşa cum se spune şi în Coran: „Şi i-am făcut pe urmaşii săi singurii care au rămas.” [37:77] şi de asemenea şi într-un alt verset referitor la el şi la Avraam: „… şi le-am dăruit urmaşilor lor profeţia şi Scriptura…” [57:26]

Din acestea se deduce că fiecare profet de după Noe s-a tras din urmaşii acestuia, şi aşa s-a întâmplat şi cu Avraam.

În Coran se spune:

Noi am trimis la fiecare comunitate un trimis [ca să le zică]: „Adoraţi-L pe Allah şi ţineţi-vă departe de Taghut! [Coran 16:36]

Se spune de asemenea în Coran:

Întreabă-i pe trimişii Noştri, pe care i-am trimis înainte de tine, dacă am făcut Noi alte divinităţi, afară de Cel Milostiv, ca să fie adorate!  [Coran 43:45]

Allah a grăit în Coran:

Şi Noi nu am trimis înaintea ta nici un profet fără să nu-i revelăm lui: „Nu există altă divinitate în afară de Mine, deci adoraţi-Mă pe Mine!  [Coran 21:25]

Din acest motiv a zis Noe către neamul său, aşa cum se menţionează în Coran:

… Adoraţi-L pe Allah! Voi nu aveţi altă divinitate în afara Lui! Eu mă tem pentru voi de chinul unei zile cumplite. [7:59]

şi a zis

Pentru ca voi să nu-L adoraţi decât pe Allah, căci eu mă tem pentru voi de chinul unei zile dureroase. [11:26]

În Coran se menţionează că Adam a spus:

O, neam al meu! Adoraţi-L pe Allah! Voi nu aveţi altă divinitate în afara Lui! Şi oare nu vă temeţi voi? [Coran 7:65]

Şi de asemenea a mai spus:

O, neam al meu! Eu sunt pentru voi un prevenitor limpede, ~ Adoraţi-L pe Allah, fiţi cu frică de El şi daţi-mi ascultare! [Coran 71:2,3]

În aceste versete, Coranul ne dezvăluie că Noe i-a chemat prin diverse mijloace să urmeze calea lui Allah, zi şi noapte, atât în locuri publice, cât şi pe fiecare în parte. Însă nici unul dintre aceste mijloace nu a dat rezultat. Ei au continuat să se afunde în rătăcire şi au venerat idolii. I-au tratat pe Noe şi pe urmaşii lui ca pe nişte duşmani, afişând un dispreţ total. I-au ameninţat cu lovituri de pietre şi cu alungarea din ţinutul lor:

Dar căpeteniile neamului său au răspuns: „Noi te vedem pe tine într-o rătăcire învederată! [Coran 7:60]

Noe le-a răspuns: „O, neam al meu! Eu nu sunt în rătăcire, ci eu sunt trimis de către Stăpânul lumilor. ~ Eu vă vestesc mesajele Stăpânului meu şi voi să vă povăţuiesc, căci eu ştiu de la Allah ceea ce voi nu ştiţi.” [Coran 7:61,62]

Noe le-a explicat:

Nu mă aflu în rătăcire aşa cum susţineţi voi, ci eu mă aflu pe Calea cea Dreaptă, ca Mesager al Stăpânului universului, Cel care face lucrurile să existe numai prin a spune: „Fii!” Noe a transmis cu claritate Mesajul Său, a fost sincer în îndemnuri şi a avut ştiinţa necesară de la Allah.” Însă ei au răspuns: „Noi nu vedem în tine decât un om ca şi noi şi nu vedem să te fi urmat pe tine decât aceia care sunt vrednici de dispreţ dintre noi şi fără pic de chibzuinţă. Noi nu vedem să aveţi nici un merit faţă de noi, ci vă socotim mai degrabă nişte mincinoşi! [Coran 11:27]

Neamul său nu înţelegea cum ar putea un om să devină mesager al lui Allah. I-au catalogat pe el dimpreună cu adepţii lui ca fiind cei mai vrednici de dispreţ dintre ei.

Şi de aceea Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască – i-a zis lui Abu Bakr: „Nu am chemat pe nimeni la islam fără ca el să se opintească, în afară de Abu Bakr, el nu a şovăit niciodată.”

Din acest motiv, oamenii i-au acordat Bei’a (sprijinul) lor în ziua de Saqifa fără a avea nici cea mai mică ezitare. Întâietatea sa a fost evidentă pentru oricine.

În Coran se spune:

  A zis el: “O, neam al meu! Ce credeţi voi? Dacă eu am o dovadă limpede de la Domnul meu şi El mi-a dat îndurare de la El, dar ochilor voştri ea le scapă, oare să vă silim noi la aceasta, dacă voi o urâţi? [Coran 11:28]

Noe li s-a adresat lor cu toată bună-cuviinţa şi i-a chemat către Adevăr cu blândeţe, aşa cum a grăit Allah către Moise şi Aaron:

Şi spuneţi-i lui vorbe blânde! Poate că el îşi va aduce aminte sau se va teme!  [Coran 20:44]

Într-un alt verset, Allah a grăit:

Cheamă la calea Domnului tău cu înţelepciune şi bună îndemnare şi discută cu ei cum e mai frumos! [Coran 16:125]

O, neam al meu! Ce credeţi voi? Dacă eu am o dovadă limpede de la Domnul meu şi El mi-a dat îndurare de la El [11:28] ceea ce se referă la Profeţie şi la trimiterea lui ca Mesager, însă „ochilor voştri ea le scapă”, ceea ce înseamnă că voi (oamenii) nu sunteţi capabili să pricepeţi, astfel că nu aţi fost

călăuziţi către acesta. Şi „oare să vă silim noi la aceasta, dacă voi o urâţi”, ceea ce înseamnă că nu vă vom forţa să acceptaţi Mesajul şi nici nu-l vom impune asupra voastră cu forţa de vreme ce nu-l căutaţi şi nu-l doriţi. „O, neam al meu! Eu nu vă cer vouă vreo avere în schimb, căci răsplata mea nu se află decât la Allah” [11:29], ceea ce înseamnă că eu nu cer nici o recompensă în schimbul misiunii mele de a transmite Mesajul, care vă va aduce vouă beneficii în ambele lumi. Răsplata mea se află numai la Allah şi răsplata Lui este cea mai minunată şi este veşnică. Aşadar nu trebuie să vă temeţi că aş dori beneficii, câştiguri materiale sau vreun statut social.

Şi nici nu-i voi alunga eu pe cei care cred, căci ei Îl vor întâlni pe Domnul lor. Însă eu văd că voi sunteţi un neam de ignoranţi! [Coran 11:29]

Acest verset ne dezvăluie că neamul lui i-a cerut să îi alunge pe cei ce cred, pe cei care îi numeau ticăloşi. S-au jurat că dacă va face acest lucru, i se vor alătura. El a refuzat însă şi a zis: „ei Îl vor întâlni pe Domnul lor”, ceea ce înseamnă: „Mi-e teamă să fac acest lucru, căci dacă îi alung din acest ţinut vor avea mărturie împotriva mea atunci când îl vor întâlni pe Domnul lor.”

Aşa s-a întâmplat şi în cazul Profetului, când necredincioşii Quraiş i-au cerut să nu îi primească pe acei „ticăloşi” musulmani ce credeau în el, printre care se aflau şi: Ammar, Suhaib, Bilal şi alţii. Allah însă i-a interzis să facă acest lucru.

Şi eu nu vă spun că eu am comorile lui Allah şi eu nu ştiu neştiutul. Nici nu spun că eu sunt un înger… [11:31]

Acest verset înseamnă că eu (Noe) sunt numai robul şi mesagerul Său. Nu cunosc neştiutul, ci numai ceea ce Allah m-a învăţat şi eu nu am nici o putere asupra vreunui lucru în afară de ceea ce mi-a dăruit Allah, nici nu pot să-mi aduc beneficii, nici nu pot să-mi cauzez suferinţe, în afară de cazul în care Allah doreşte să fac acest lucru.

„… şi nici nu spun acelora pe care ochii voştri îi dispreţuiesc că Allah nu le va dărui lor bine. Allah ştie mai bine ce se află în sufletele lor, iar eu aş fi, aşadar, dintre cei nelegiuiţi!” [11:31], ceea ce înseamnă că eu nu pot să depun mărturie că ei nu vor avea parte de răsplată în Ziua Judecăţii. Allah le ştie cel mai bine faptele şi El îi va recompensa prin bunătate dacă au înfăptuit fapte bune şi prin mânie dacă au făcut rău. Iar într-un alt verset se spune:

Dar ei au zis: „Oare să-ţi dăm ţie crezare, când pe tine te urmează cei mai josnici [oameni]?” ~ A zis el: „Eu nu am cunoştinţă de ceea ce fac ei, ~ Socoteala lor nu este decât la Domnul meu, dacă măcar aţi pricepe. ~ Şi eu nu îi alung pe credincioşi: ~ Eu nu sunt decât un prevenitor limpede. [Coran 26:111-115]

Au trecut anii, însă certurile dintre Noe şi neamul său au continuat şi ei au respins chemarea sa, după cum Allah grăieşte în Coran: „şi a rămas printre ei o mie de ani fără cincizeci de ani. Şi i-a apucat pe ei potopul, pentru că au fost nelegiuiţi.” [29:14] După o perioadă atât de lungă, numai câţiva au crezut în el.

La sfârşitul unei generaţii, aceasta o avertiza pe următoarea să nu ia seama la Noe şi să nu se încreadă în el, ci să lupte împotriva lui. Încă din copilărie, părintele îşi învăţa copilul să nu creadă în Noe. Devenise o caracteristică a lor să refuze să creadă în Allah şi să nu urmeze calea Adevărului. Noe a zis: „… şi nu vor zămisli decât păcătoşi necredincioşi!” [71:27]

Au zis ei: “O, Noe! Te-ai certat cu noi şi prea mult te-ai certat. Adu-ne nouă cele cu care ne ameninţi, dacă tu eşti dintre cei care spun adevărul!” ~ Le-a răspuns el: “O să vi le aducă Allah dacă El voieşte, iar voi nu-L veţi puteaîmpiedica! [Coran 11:32,33]

Din acest verset reiese că numai Allah poate să aducă pedeapsa şi nimic nu-L poate împiedica să facă acest lucru. El este Cel ce creează lucrurile, spune numai: „Fii!” şi acesta devine existenţă.

Şi sfatul meu nu vă este spre folos – de aş vrea să vă sfătuiesc – dacă Allah voieşte să vă ducă în rătăcire.El este stăpânul vostru şi la El veţi fi întorşi!  [Coran 11:34]

De aici reiese limpede că dacă Allah doreşte să vă pună la încercare, atunci nimic nu vă va putea călăuzi. El este Cel ce călăuzeşte şi El este Cel ce rătăceşte.

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 5