Tag: credinta

Muhammad – un revoluționar?

Muhammad – un revoluționar?

 

S. A. A. Mawdudi
Muhammad_PBUH_in_pencil_work_2_by_strongmindPersonalitatea acestui om este atât de marcantă că nu are seamăn în istoria multiseculară a umanităţii. El nu are vreun termen de comparaţie. Ca nimeni altul el a exercitat o înrâurire extraordinară asupra tuturor aspectelor vieţii umane, determinând prefaceri atât de fundamentale că pur şi simplu au schimbat mersul istoriei.

Dacă o personalitate a fost genială într-un domeniu sau altul al activităţii umane, el a fost genial absolut în toate domeniile. El este unic în sensul că tot ce se găseşte genial s-a concentrat în persoana unui singur om. Este filozof, profet şi în acelaşi timp o pildă vie propriei sale învăţături. Pe lângă faptul că este un om de stat, este în acelaşi timp şi un mare comandant de oşti. Este legiuitor şi în acelaşi timp o călăuză religioasă. Cunoştinţele lui vaste acoperă toate aspectele vieţii şi nu există o problemă care să nu o fi abordat sau un lucru pe care să nu-l fi clarificat. Începând cu orânduirea principiilor de relaţii internaţionale şi terminând cu rezolvarea unor probleme legate de trai cotidian privind hrana, băutura şi igiena corporală, poruncile lui vizează absolut toate domeniile activităţii umane. A clădit o civilizaţie şi o cultură având ca bază teoriile sale. A găsit un echilibru între aspectele contraditorii ale vieţii, fără cea mai mică fisură, defecţiune sau lagună. Cine, până la el, a mai avut o asemenea personalitate puternică şi multilaterală?
Se apreciază că majoritatea personalităţilor de excepţie au fost produsul mediului unde au trăit. Doar el face excepţie de la această regulă. Mediul de viaţă nu a influenţat cu nimic formarea personalităţii sale. Apariţia lui istorică nu se poate explica, demonstra prin cerinţele Arabiei din vremea aceea. Totuşi, nu se poate nega faptul că triburile războinice ale Arabiiei simţeau nevoia unui conducător, care să le unească şi mai apoi să supună alte popoare, contribuind astfel la prosperitatea socială şi economică a ţării lor unite. De aici şi concluzia că numai un om poate poseda moravurile cela mai josnice, specifice oricărui arab din vremea aceea, putea să ducă la îndeplinire aceste deziderate de acaparare. Acestea erau condiţiile concrete în Arabia.
Conform filozofiei lui Hegel şi în lumina materialismului istoric a lui Marx, pentru apariţia istorică a unei personalităţi întemeietoare de ţări şi de imperii este nevoie de moment prielnic şi de mediu. Dar filozofiile hegeliană şi marxistă nu pot explica cum de a putut crea mediul acela o asemenea personalitate a cărei scop unic era de a transmite oamenilor principiile unei vieţi morale, de a purifica omenirea de toate murdăriile, de a elimina ideile preconcepute şi superstiţia din miţile oamenilor, de a pune bazele unei suprastructuri morale, spirituale, culturale şi politice, nu numai pentru binele ţării sale, ci şi pentru binele întregii lumi, fără deosebire de rasă, popor sau ţară, de a pune nu numai bazele teoretice, ci şi bazele practice şi morale ale unor domenii ca relaţii de muncă, drepturile cetăţeneşti, relaţii politice şi internaţionale şi ,în sfârşit, de a realiza o sinteză echilibrată şi moderată între viaţa lumească şi progresele în domeniul spiritual, care constitue şi astăzi o capodoperă a gândirii şi inteligenţei umane. Şi atu nci ce om corect şi onest poate afirma că o asemenea personilitate este produsul unei Arabii învăluite complet în întuneric? Apariţia lui este complet independentă de mediul în care a trăit. Când aruncăm o privire asupra extraordinarelor sale realizări, ne dăm seama imediat că acestea nu au limite nici în timp şi nici în spaţiu. Învăţătura lui străpunge toate barierele de timp şi fizice, se întinde ca un arc peste secole şi milenii şi înglobează în ea toată activitatea şi istoria umană.
Aşa cum s-a mai întâmplat cu alţi profeţi, el nu poate fi condamnat la uitare. El este conducătorul fără seamăn al omenirii înaintând în pas cu timpul şi care rămâne pururea modern. Si tocmai de aceea învăţatura lui nu va pirede nimic din modernitatea sa niciodată.

Oamenii pe care noi câteodată îi denumim făuritor de istorie, sunt oamenii pe care i-a creat, într-adevăr istoria. Numai despre el se poate spune fără teama de a greşi că este autentic făuritor de istorie.
Atunci când se investighează viaţa şi condiţiile în care au evoluat geniile lumii, generator de mari transformări în lume, se constată că aceştia au ştiut să evolueze cel mai bine condiţiile favorabile create la un moment dat şi să le canalizeze în direcţia dorită de ei.
Spre deosebire de alte genii, el este singurul, care, pentru a avea la îndemână toate premizele necesare pentru înfăptuirea acestei revoluţii, a fost nevoit să găsească el singur, mijloacele necesare şi tot el singur să pregătească oameni de care avea nevoie pentru atingerea acestui scop al său. Pentru că spiritul revoluţiei şi înzestrarea cu cele necesare acestei revoluţii se aflau în mâinile acestor oameni de care îşi legase destinul.
Cu personalitatea sa puternică a lăsta urme de neşters în inimile miilor săi de adepţi, formându-i precum el a dorit. Cu o voinţă nestrămutată a pregătit premizele revoluţiei, i-a trasat conturile şi i-a stabilit caracteristicile. A canalizat în direcţia dorită evenimentele. Ce alt făuritor de istorie sau revoluţionar poate să-l egaleze?

 

 

sursa: islam.roSource Link

Views: 3

DREPTURILE OMULUI ÎN ISLAM – 1

Dan Michi

Vom intra în subiectul discuţiei noastre printr-o scurtă introducere în Islam, credinţa monoteistă care împarte acelaşi fundament cu alte două religii divine care au precedat-o: Iudaismul şi Creştinismul. Islamul recunoaşte supremaţia Preabunului Dumnezeu sau a lui Allah, Cel Care a creat şi stăpâneşte întregul Univers; Islamul îi respectă pe toţi trimişii lui Dumnezeu, împreună cu cărţile şi învăţăturile pe care le-au adus. Islamul susţine egalitatea dintre bărbat şi femeie în faţa Preaputernicului Dumnezeu. Islamul este cel care modelează sute de milioane de suflete, atenţionând întreaga omenire în legătură cu durata efemeră a vieţii pe Pământ şi accentuând asupra eternităţii celei care va urma. Şi nu în ultimul rând, tot Islamul oferă umanităţii un ghid complet de viaţă cu ajutorul Coranului, care reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, şi al învăţăturilor Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!), ultimul trimis al lui Dumnezeu.

drepturile omuluiMisiunea acestuia a fost aceea de a scoate omenirea din starea de ignoranţă şi nedreptate în care se afla, atât de departe de ghidarea dumnezeiască pe care o primiseră prin intermediul unui lanţ de trimişi şi al unor cărţi divine. Când Profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) s-a născut în anul 571 e.n., omenirea trăia oprimată din toate punctele de vedere. Sclavia devenise un mod de trai. Femeile erau înjosite, iar fetiţele erau îngropate de vii, fiind considerate o ruşine şi un blestem. Drepturile omului, demnitatea, egalitatea, fraternitatea şi libertatea erau de mult timp apuse. Acesta era mediul pe care l-a întâlnit Islamul, al cărui înţeles înseamnă „pace” şi în care a trebuit să transmită mesajul unei judecăţi curate şi al justiţiei sociale. Şi a reuşit să doboare discriminarea bazată pe culoarea pielii, pe caste sociale, pe credinţă, rasă sau naţionalitate, instituind egalitatea, frăţia şi justiţia drept piloni de susţinere ai statului islamic.

Din acest moment, drepturile omului, care niciodată nu mai fuseseră exprimate atât de evident, au devenit parte integrantă din viaţa de zi cu zi a musulmanului şi o regulă dominantă a statului islamic, până când influenţele externe au condus diferitele segmente ale societăţii islamice departe de propriile sale valori şi prescripţii divine.

Poate că este puţin cam târziu în discursul nostru, dar pentru început să vorbim pe scurt despre ce înseamnă drepturile omului în Islam. Islamul a înzestrat umanitatea cu un set de reguli sociale care să determine viaţa umană într-un mediu al egalităţii, securităţii, justiţiei şi realizării de sine. Drepturile omului sunt, prin urmare, analizate în acest context, cu precădere de când ele au oferit indivizilor posibilitatea să se afirme şi să conlucreze pentru a-şi îndeplini rolurile pe care le au în această lume. Pe de altă parte, drepturile ar rămâne fără nici un suport logic, dacă nu ar fi însoţite şi de obligaţii.

 

– sfarsitul partii intai –

 

sursa:

  • www.islamulazi.ro
  • parte a discursului oferit de dl. Dan Michi in cadrul conferintei Descopera adevarata fata a Islamului, mai 2008
Source Link

Views: 4

UNIVERSUL – CREAŢIE ŞI TAWHID

UNIVERSUL – CREAŢIE ŞI TAWHID

 

Universul este o formă de organizare a materiei într-un ansamblu de obiecte (corpuri cereşti, stele, nove şi super nove, planete) şi fiinţe (orice formă de viaţă posibilă: bacterii, plante, animale, oameni, inclusiv fiinţele extraterestre), manifestate sub diverse forme, care alcătuiesc un sistem unitar, infinit în timp şi spaţiu.

Aceasta este doar definiţia actuală pentru ceea ce numim „univers”, pentru că aceasta este doar ceea ce ne-a fost lăsat să cunoaştem şi să percepem cu simţurile noastre. Dar dincolo de acest Univers al nostru, cel alcătuit din materie, oare mai există ceva?  Ar mai putea exista şi altceva decât ceea ce percepe ochiul, urechea sau mintea noastră?

Desigur! Există ceea ce Allah Preaînaltul ne-a relevat prin profeţii Săi, există cele pe care noi, oamenii, nu le-am atins, nu le-am văzut, acele universuri „paralele” despre care mulţi învăţaţi ne vorbesc, acele „fenomene inexplicabile” care mai apar din când în când, acolo unde Allah Preaînaltul voieşte, cu rostul pe care numai El îl ştie, iar noi le analizăm şi le clasificăm după cunoaşterea noastră cea limitată.

Putem încadra aici lumea (universul) jinnilor, îngerilor, Raiul, Iadul, locul unde Allah Preaînaltul are „tronul” său, însă noi nu ştim cu adevărat structura lor, pentru că aceasta încă nu ni s-a desluşit şi aceasta tot din voia Celui Atotputernic şi Creatorul acestor lumi ascunse nouă.

Aşadar, nici una dintre aceste forme de existenţă (materială sau de orice altă natură) nu poate avea sub autoritatea sa pe o alta.

Mulţi, din cauza ignoranţei, au confundat interdependenţa elementelor care compun universul cu autoritatea şi dispoziţia, ca elemente ale divinităţii, spunând, spre exemplu: «Soarele este Dumnezeu, pentru că fără lumina lui, orice este viu ar muri.», fără să ţină cont că pentru susţinerea vieţii terestre mai sunt necesare şi apa, şi oxigenul şi hrana.

Alţii au mai spus, «elefantul este un dumnezeu, căci este mult mai puternic decât omul, este mai răbdător, are memorie bună, ba încă, datorită pieii lui groase, îl făceau greu de ucis, iar furia lui era de-a dreptul fatală. Oamenii, în ignoranţa lor, contemplând aceste calităţi cu care a fost dăruit de Creator, au ajuns la concluzia, eronată, că elefantul este „o fiinţă superioară”.

Astfel, elefantul a ajuns să reprezinte în filosofia budistă „perfecţiunea, desăvârşirea”. Apoi au venit alţii, au luat toate aceste concepţii şi le-au recompus, le-au răstălmăcit, le-au amestecat, până când au ajuns la concluzia că acestea sunt «forme de manifestare a divinităţii», avataruri, alter-ego-uri ale lui Allah Preaînaltul.

Am dat aceste exemple pentru a observa că numai necunoaşterea completă a elementelor Universului şi a legilor care îl guvernează îl fac pe om să catalogheze lucrurile şi fenomenele în mod greşit şi limitat la ceea ce creierul lui este capabil să perceapă şi să înţeleagă.

Aşa s-au născut idolatria, politeismul, credinţa în doi sau trei dumnezei de aceeaşi esenţă cu Unul şi Atotputernicul Allah Preaînaltul.

Având în vedere atributele lui Allah Preaînaltul, ceea ce înseamnă Universul şi structura lui şi ţinând cont de cunoaşterea corectă, raţională şi logică a realității putem să pricepem sensul exact al expresiei „nu există altă divinitate” – La ilaha illaAllah.

Aşadar, „nu există altă divinitate” – La ilaha illaAllah, înseamnă că nu există nici un obiect sau fiinţă din univers care să posede atributele divine ale puterii şi autorităţii şi căruia se cuvine închinare şi adorare.

Divinitatea este atributul doar al Celui care a creat aceste lumi, al acelei Entităţi Supreme Care are autoritate deplină asupra tuturor şi Care nu este asemenea cu nimeni şi nimic, a Cărui Voinţă este Legea care guvernează totul, Cel care este Atotputernic, Omniprezent, Omniscient, Infinit, Veşnic, fără formă sau trup, Cel pe care nu-l cuprinde nici oboseala şi nici slăbiciunea, Cel care nu se transformă şi nici nu se modifică, Cel Unic şi Indivizibil, Stăpânul şi Domnul tuturor, al cărui nume este Allah Preaînaltul.

Ţinând cont de toate aspectele enunţate mai sus vom înţelege motivele pentru care prima parte a şahadah – Nu există altă divinitate (alt dumnezeu) decât (în afară de) Allah – La ilaha illAllah Preaînaltul – este construită astfel.

Cu alte cuvinte, prin prima parte a şahaādaɤ spunem că: în tot universul (cel vizibil şi cunoscut nouă, dar şi în cel pe care noi nu l-am văzul şi nici nu-l cunoaştem, dar a cărei existenţă ne-a fost semnalată) nu există alt dumnezeu, decât Unul Singur, Allah Preaînaltul, Cel care numai El Unul siSingurul posedă atributele divinităţii şi pe care nu le împarte cu nimeni şi cu nimic.

De acea, atunci când un om este pe deplin conştient de această realitate şi o acceptă ca un fapt incontestabil, va avea deplină cunoaştere a ceea ce înseamnă Allah Preaînaltul. Cel care este conştient şi pe deplin convins că Allah Preaînaltul este Stăpânul absolut al tot ceea ce există, indiferent dacă le poate percepe sau nu, şi, în consecință, inclusiv a sa, ca şi una dintre creaţiile ce se află în Univers, va înţelege de ce toată adorarea, lauda şi preamărirea i se cuvin Lui, Cel Unic şi Indivizibil, Celui care îi este Domn şi Stăpân.

____

sursa: rasarit.comSource Link

Views: 7