Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

MUSULMANII ȘI CRĂCIUNUL

MUSULMANII ȘI CRĂCIUNUL Ziua de Crăciun este o zi în care creștinii comemorează nașterea lui Iisus (Pacea fie asupra lui!), figura centrală a creștinismului. Această dată este cunoscută  drept ziua de naștere a lui Iisus. Musulmanii nu cred că Iisus este Dumnezeu sau fiu al lui Dumnezeu și nu sărbătoresc în vreun fel Crăciunul. Musulmanilor […]

MUSULMANII ȘI CRĂCIUNUL

Ziua de Crăciun este o zi în care creștinii comemorează nașterea lui Iisus (Pacea fie asupra lui!), figura centrală a creștinismului. Această dată este cunoscută  drept ziua de naștere a lui Iisus. Musulmanii nu cred că Iisus este Dumnezeu sau fiu al lui Dumnezeu și nu sărbătoresc în vreun fel Crăciunul.

Musulmanilor nu le este permis să sărbătorească evenimentele și sărbătorile religioase ale nemusulmanilor, însă sunt încurajați ca din respect pentru prieteni, rude, colegi de-ai lor, să le ureze acestora sărbători fericite în aceste ocazii.

Musulmanii nu serbează Crăciunul și nu cred în natura divină a acestei zile. Ei cred ca este o zi ca oricare alta, data de 25 decembrie fiind una discutabilă și în cadrul orientărilor creștine. Tradițiile creștinilor din această zi, dar și din zilele premergătoare sau care o succedă, nu sunt respectate de către musulmani. Ei nu consumă carne de porc, nu consumă băuturi alcoolice și nu merg la biserică pentru ritualurile specifice creștinești. Credința lor rămâne puternică în valențele monoteismului și statornică în ceea ce privește unicitatea divină. Aceasta nu îi împiedică pe musulmani să îi felicite pe creștinii din anturajul lor, urându-le sărbători fericite și  adresându-le cuvinte respectuoase.

Indiferent de religia pe care o au vecinii, colegii sau rudele lor, musulmanii ar trebui să fie respectuoși și să aibă relații de prietenie și cordialitate. Este de datoria musulmanilor să arate și cu această ocazie că Islamul este religia păcii și că ceea ce îi definește pe cei supuși acestei religii este bunătatea și bunul caracter. Să fi bun nu înseamnă să fi slab în credința ta, ci din contră, înseamnă că tocmai credința ta puternică este cea care te motivează să fi bun cu cei din jurul tău și să îți împlinești îndatorirea de musulman. Trebuie să îi faci să înțeleagă că prezența ta alături de ei înseamnă foarte mult pentru tine, dar tu nu te poți întoarce la vechile tale obiceiuri precum consumul de alcool sau distracția. Ei trebuie să știe că așteptarea ta este ca ei să respecte aceste alegeri ale tale.

Ceea ce trebuie noi să facem înțeles este că odată ce noi am ales Islamul ca mod de viață, nu ar trebui să facem nimic care să contrazică principiile religiei noastre. Trebuie să facem înțeles crezul nostru familiilor noastre și faptul că noi urmăm învățăturile islamice cu privire la Iisus, și prin urmare că nu sărbătorim Crăciunul.

Musulmanii relaționează cu oamenii și interacționează social cu ei, însă nu trebuie să uite niciodată de identitatea lor unică. Această identitate înseamnă declarația lor de credință și supunere în fața legilor lui Allah, una dintre ele fiind și aceea de a nu amesteca credinței lor ceva străin religiei Lui.

MUSULMANII ȘI CRĂCIUNUL

Musulmanii nu ar trebui să împodobească brazi de Crăciun, să  participe la petreceri sau evenimente în cadrul cărora se consumă alcool sau se petrec lucruri care contravin învățăturilor islamice, iar cadourile oferite de ei vor fi conforme Islamului.

Dacă acesta va fi primul an în care implicarea noastră  în evenimentele de Crăciun va fi una inactivă, s-ar putea ca familia noastră să nu primească aceasta în mod bucuros, însă cu timpul ei se vor înțelege alegerea făcută de noi și ne vor respecta valorile.

Islamul clădește o personalitate puternică, de neclintit, statornică indiferent de circumstanțe. Islamul nu crează obstacole între nooi și părinții noștri nemusulmani, ci încurajează păstrarea bunelor relații cu ei; ei sunt cei față de care suntem datori să ne purtăm respectuos și cu supunere, atât timp cât aceasta nu presupune o nesupunere a Creatorului nostru, a lui Allah Preaînaltul.

            Noi l-am povățuit pe om [să facă bine] părinților săi, mama lui l-a purtat, [suportând pentru el] slăbiciune după slăbiciune, iar înțărcarea lui a fost după doi ani, [așadar]: „Adu mulțumire Mie și părinților tăi, căci la Mine este întoarcerea! dar dacă se străduiesc pentru ca tu să-Mi faci ca asociat altceva, despre care tu nu ai cunoștință, atunci nu te supune lor! Rămâi împreună cu ei în această lume, cu dreptate, dar urmează calea acelora care se întorc către Mine, căci apoi la Mine este întoarcerea și Eu vă voi vesti ceea ce ați făcut!” (Luqman 31:14,15)

Source Link

Views: 20

IMPACTUL ISLAMULUI ASUPRA VIEȚII MELE

Simon Caraballo   Fără îndoială, schimbarea implică mici ajustări şi cazul meu nu a fost o excepţie. De îndată ce am îmbrăţişat Islamul, I-am promis lui Allah că voi face tot posibilul să învăţ cât mai mult din această religie nouă. Pe când eram încă foarte tânăr şi tocmai terminasem primul an la Universitatea de […]

Simon Caraballo

 

Fără îndoială, schimbarea implică mici ajustări şi cazul meu nu a fost o excepţie. De îndată ce am îmbrăţişat Islamul, I-am promis lui Allah că voi face tot posibilul să învăţ cât mai mult din această religie nouă. Pe când eram încă foarte tânăr şi tocmai terminasem primul an la Universitatea de Stat din Oklahoma, m-am căsătorit cu o fată din Iran. În Stillwater, Oklahoma, mi-a fost „repartizat” primul profesor de Islam de către Centrul Islamic din Stillwater; numele său era Faiz. Era din Palestina.

Cu excepţia revoluţiei iraniene nu cunoşteam aspecte politice ale lumii musulmane. Eram interesat să învăţ doar despre religie. Acest frate al meu, Faiz (Allah să fie mulţumit de învăţăturile lui!), şi-a dedicat mult timp să mă înveţe rugăciunea şi restul stâlpilor Islamului (stâlpii credinţei), concepţia asupra vieţii de după moarte, a Zilei Judecăţii şi multe altele. Îmi aduc întotdeauna aminte ce impact puternic a avut asupra mea subiectul vieţii de după moarte, din moment ce în timpul vieţii mele de creştin nimeni nu mă învăţase ceva similar sau atât de detaliat. Pot să rezum astfel: conform învăţăturilor ultimului Trimis al lui Allah, ce se întâmplă omului după moarte?

Viaţa de după moarte trezeşte interesul multor oameni. Cât timp am fost creştin, moartea era un mister pentru mine. Nu ştiam ce urma să mi se întâmple după ce corpul meu ar fi fost îngropat. Am găsit răspunsul în Islam. Când o persoană moare, ea trebuie îngropată conform tradiţiei lăsate de profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Corpul persoanei este spălat şi parfumat. Apoi este învelit în două bucăţi de pânză albă şi îngropat fără sicriu, cu faţa către Al-Ka’ba. Se relatează că cel decedat poate auzi paşii celor care se îndepărtează de mormânt şi îşi dă seama că este lăsat singur. La scurt timp după aceasta, doi îngeri vin şi pun următoarele trei întrebări:

1. Cine este Dumnezeul tău?

2. Care este religia ta?

3. Cine este profetul tău?

Profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus că celui credincios îi va fi uşor să răspundă corect la aceste întrebări, în timp ce necredincioşii nu vor putea răspunde. Persoana va începe să se bucure sau să sufere în mormânt după ce va fi răspuns la aceste întrebări. În funcţie de faptele făcute şi de ceea ce a hotărât Allah, brizele parfumate ale Raiului sau mirosurile pestilenţioase ale Iadului vor începe să intre în mormânt care, în acelaşi timp, se va mări sau se va micşora, pentru a-i oferi confort sau pentru a-l tortura pe locuitorul său. Îl rog pe Allah să îmi mărească mormântul şi să mă protejeze de chinurile sale!

Această informaţie de la fratele meu Faiz mi-a lămurit unele îndoieli referitoare la pedeapsa meritată de mulţi oameni care comit crime şi care nu sunt pedepsiţi suficient în această viaţă, din moment ce sunt eliberaţi după ce plătesc mită.

Acest lucru explică de ce Allah oferă tuturor oamenilor o mulţime de oportunităţi să se căiască şi, astfel, să înceapă o nouă viaţă. Explică de asemenea şi Dreptatea Divină şi Infinită a lui Allah faţă de creaturile Sale. Am înţeles în profunzime conceptele de viaţă trecătoare şi viaţă veşnică. În Şcoala Catolică am învăţat că Iisus a murit pentru a ne mântui; în Islam am învăţat că fiecare persoană este responsabilă pentru propriile fapte şi va fi răsplătită sau pedepsită în funcţie de acestea. Acest lucru sună logic!

Cunoştinţele pe care le acumulam, puţin câte puţin, se legau perfect una de cealaltă. Am început să dedic tot mai mult timp studiului religiei. Obişnuiam să merg la sala de gimnastică în fiecare dimineaţă, dar când acest lucru s-a interpus cu rugăciunea de Fajr, am renunţat la gimnastică şi am dat prioritate rugăciunilor. Înainte de a îmbrăţişa Islamul, am studiat câţiva ani să devin muzician şi am participat la mai multe spectacole. Cântam la chitară şi vocal, dar, când acestea s-au interpus cu dezvoltarea mea spirituală, le-am abandonat.

Am dedicat o parte din timp învăţării Coranului în limba sa originară − araba. Din moment ce eram responsabil pentru familia mea şi trebuia să îmi termin şi studiile, la vârsta de 21 de ani nu prea îmi mai rămânea timp pentru nimic altceva. Datorită felului meu de a fi, dar şi datorită îndrumării lui Allah am devenit aşa de ataşat de noua mea religie, încât mi-am dorit să îi învăţ şi pe alţii puţinul pe care îl ştiam.

Când m-am întors în Venezuela, familia mea, bineînţeles, nu ştia nimic despre Islam. Se uitau la mine când mă rugam, dar nu îmi reproşau nimic. Fusesem plecat în Statele Unite mai mult de patru ani, fără să îmi văd părinţii sau fraţii şi surorile; dragostea lor pentru mine a avut întâietate şi m-au acceptat aşa cum eram. La servici am cerut supraveghetorului meu permisiunea de a mă ruga timp de cinci minute în birou. Eram practic singurul musulman venezuelean în Industria Petrolului în 1982. M-am rugat la Allah să mă ajute să perseverez şi să nu cedez, din moment ce tentaţii apăreau mereu la tot pasul. Prin mila lui Allah, am rămas statornic.

Astăzi, după douăzeci şi trei de ani de când am îmbrăţişat Islamul, sunt bucuros că am luat această decizie. În plus, când văd cât de mulţi oameni îmbrăţişează Islamul în fiecare zi, Îi mulţumesc lui Allah pentru tot ceea ce există. Am aflat că Islamul este religia care se răspândeşte cel mai rapid în lume.

Credinţa mea se întăreşte când văd că promisiunea lui Allah se împlineşte: „Lumina Islamului se va răspândi pe tot pământul, deşi necredincioşii vor încerca să o stingă”. Necredincioşii i-au persecutat, torturat şi ucis pe cei care respectau ultima revelaţie a lui Allah încă de pe vremea profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Întâi la Mekka, apoi în Europa, trecând prin Inchiziţie şi Cruciade, prin căderea Imperiului otoman, divizarea şi colonizarea teritoriilor musulmanilor, masacrele din Kosovo, Bosnia, Sabra şi Shatilla, prin nedreptăţile din zilele nostre din Cecenia, Kashmir, Afganistan şi până la genocidul dureros al palestinienilor masacraţi, genocid ce se petrece în faţa întregii lumi, deşi palestinienii sunt proprietarii de drept ai pământului.

 light upon light by aram287 690x517 IMPACTUL ISLAMULUI ASUPRA VIEȚII MELE

Primind acest mare dar de la Allah, am simţit o dorinţă puternică de a-l transmite şi celorlalţi care nu au avut şansa de a asculta ultimul mesaj al lui Allah pentru omenire.

Nu am avut prea mare succes la început. Unii au luat totul ca pe o glumă, în timp ce alţii m-au sfătuit să duc acest mesaj copiilor, din moment ce persoanele mai în vârstă îşi făcuseră propriul sistem de credinţe. Mai mult timp, singurul meu sprijin a fost soţia mea care împărtăşea aceeaşi credinţă. Am primit o ofertă de a lucra cu contract în Teheran. Mi-a luat câteva zile să mă hotărăsc. În acelaşi an am plecat cu soţia mea şi cu băieţelul nostru de doi ani în Iran. În timpul şederii mele acolo am fost martorul multor evenimente pe care, cu voia lui Allah, le voi povesti într-o altă carte.

În această a doua călătorie m-am decis să îmi sporesc eforturile de a răspândi Islamul. Mi-am continuat instruirea singur, cu informaţiile disponibile la Bryan College Station Islamic Library, în timp ce învăţam la Universitatea A&M Texas. Din Statele Unite îi scriam familiei mele despre diverse subiecte islamice. Când m-am întors în Venezuela în 1992, după câteva conversaţii scurte, părinţii mei şi unul dintre fraţii mei mai mari au îmbrăţişat Islamul. Mai târziu, două dintre surorile mele, încă un frate şi un nepot de al meu au îmbrăţişat Islamul.

Am cerut permisiunea directorului recent înfiinţatei moschei din Caracas de a crea un program duminical prin care să invităm creştinii să viziteze cea mai mare moschee din America Latină. Am preluat coordonarea voluntară a acestui program. Împreună cu imamul moscheii am ţinut predici în care am prezentat mesajul Islamului şi am vorbit despre Islam, musulmani, moschee etc vizitatorilor. Mulţumim lui Allah, prima predică a fost un total succes şi 250 de oameni au participat la această primă predică ţinută în Venezuela despre Islam. Pentru prima dată în istoria Venezuelei, un amestec de creştini, atei, evrei au participat la o predică despre Islam. Programul s-a dovedit a fi un succes deplin şi a fost păstrat ca un eveniment la sfârşitul săptămânii, eveniment la care pot participa toţi cei interesaţi să ştie despre Islam. Prin îndurarea lui Allah, mulţi venezueleni au îmbrăţişat Islamul.

În 1996, văzând gradul de decădere şi corupţie în care se afla ţara mea şi încercând să evit ca şi copiii mei să fie manipulaţi aşa cum am fost eu, am decis să emigrez cu familia mea într-o ţară unde modul predominant de viaţă este cel islamic. Cu această ocazie, am mers spre Arabia Saudită. De pe acest pământ binecuvântat continui să îi învăţ pe oameni − aici sau în străinătate. Am păstrat o legătură puternică cu Centrul Islamic din Venezuela şi cu Jubail Dawah şi Centrul de Îndrumare din Arabia Saudită, unde îmi ofer serviciile, voluntar, oricând sunt necesare.

În timpul predicilor pe care le-am ţinut peste tot în lume, am observat că mulţi oameni sunt interesaţi de Islam. Mulţi au îmbrăţişat deja această religie, în timp ce alţii citesc materialele disponibile, aşa cum am făcut eu acum douăzeci şi trei de ani în urmă. Alţii ar vrea să îmbrăţişeze Islamul, dar spun că au atât de multe vicii, încât nu pot renunţa la ele. În acest moment aş dori să-i spun cititorului că, atunci când o persoană îmbrăţişează Islamul, viaţa lui sau a ei nu se schimbă într-o singură zi. Acesta este un proces care se dezvoltă pe măsură ce persoana învaţă şi devine mai apropiată de fraţii şi surorile sale în credinţă şi de învăţăturile fundamentale ale credinţei. Cei care au asistat la predicile mele au întrebat următoarele lucruri:

1. Trebuie să fii arab ca să fii musulman?

2. Trebuie să ştiu arabă pentru a fi musulman?

3. Trebuie să citesc şi să învăţ Sfântul Coran ca să devin musulman?

4. Ca să devin musulman trebuie să nu mai cred în Iisus Cristos şi să o resping pe Fecioara Maria?

Răspunsurile la toate întrebările de mai sus sunt negative. Există musulmani aproape în fiecare ţară şi loc din lume. Nici limba nu este o barieră, căci, aşa cum am spus şi mai devreme, atunci când am îmbrăţişat Islamul nici nu atinsesem vreodată Coranul şi nu ştiam din Coran nimic, în nicio limbă. În cele din urmă, o persoană care nu crede că Iisus (Pacea fie asupra sa!) este un profet al lui Allah şi că Maria este mama lui, nu poate fi musulmană.

Mulţi oameni ezită să facă acest ultim pas pentru a îmbrăţişa Islamul, căci cred că nu pot îndeplini anumite condiţii. Singura condiţie pentru a îmbrăţişa Islamul este aceea de a avea o inimă sinceră care să-şi dorească să se supună Unicului Dumnezeu al Universului, care nu are niciun asociat, nu are copii, mamă sau tată. Nimic nu este asemenea Lui. Toate genurile de idolatrie trebuie abandonate. Există primul pas: mărturisirea că nu există nicio altă divinitate în afară de Allah şi Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) este Trimisul Său. Toate celelalte pot fi învăţate treptat, cu răbdare şi perseverenţă.

Teoretic, dacă cineva moare având această credinţă puternică, deşi nu a atins niciodată Coranul, acea persoană este considerată a fi musulmană şi este îndreptăţită, prin Îndurarea lui Allah, să intre în Rai. Când o persoană mărturiseşte că Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) este Trimisul lui Allah, aceasta nu înseamnă că el este singurul profet al lui Allah, dar, cu siguranţă, este ultimul. Credinţa în el implică credinţa în toţi profeţii pe care Allah i-a trimis anterior, până la profetul Iisus (Pacea fie asupra sa!).

 

_______________

Extrase din cartea Dragostea mea pentru Iisus m-a condus către Islam, Editura Islamul Azi

 

Source Link

Views: 4

Comportamentul Profetului față de nemusulmani

Comportamentul Profetului față de nemusulmani Dan Michi   A’isha (Allah să fie de mulțumit de ea!) l-a intrebat pe Mesagerul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa!): „Ai trait vreodata o experienta mai dureroasa in afara de cea de la Uhud?” El a raspuns:  „Cel mai greu moment pentru mine s-a […]

Comportamentul Profetului față de nemusulmani

Dan Michi

A’isha (Allah să fie de mulțumit de ea!) l-a intrebat pe Mesagerul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa!): „Ai trait vreodata o experienta mai dureroasa in afara de cea de la Uhud?” El a raspuns:  „Cel mai greu moment pentru mine s-a petrecut in ziua in care m-am infatisat eu insumi in fata oamenilor mei [pentru a-i chema la Islam], iar ei nu au raspuns asa cum m-as fi asteptat. M-am indepartat simtindu-ma debusolat si pierdut, stare care m-a coplesit si astfel am ajuns intr-un loc din afara Mekkai. Acolo am privit in sus si simultan m-am trezit in mijlocul unui nor care m-a acoperit. Cand am cercetat mai bine sa vad ce se intampla, l-am zarit pe ingerul Gabriel (Pacea asupra lui!) care m-a chemat si mi-a spus: „Allah Preainaltul a auzit vorbele pe care ti le-au spus oamenii tai si modul in care au fost insensibili la chemarea ta. Si din aceste motive ti l-a trimis pe ingerul muntilor care va sta la dispozitia ta, indeplinindu-ti orice dorinta.” Dupa aceea, ingerul muntilor s-a prezentat, aducandu-mi salutul sau de pace si spunandu-mi : „O Muhammad, Allah a auzit cuvintele pe care ti le-a aruncat neamul tau, iar eu sunt ingerul muntilor. Stapanul tau m-a trimis la tine pentru a-mi spune ce sa fac. Ce anume doresti? Daca dorinta iti va fi sa daram cei doi munti masivi din prejurul Mekkai peste ei, o voi face deindata.”

Dar eu am raspuns, „Tot ceea ce doresc este pentru Allah si anume sa se nasca dintre copiii lor suflete care sa-L adore doar pe Allah si sa nu-I asocieze pe nimeni altcineva.” (relatat de Bukhari si Muslim)

Iata cum profetul Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) s-a simtit „debusolat” ca oamenii nu raspundeau la chemarea sa. Si el a fost profet ! Si in afara de debusolare i-a marturisit iubitei sale sotii, Aishah (Allah să fie de mulțumit de ea!), ca s-a mai simtit „pierdut”. Si era Profetul! Adesea, noi ne simtim la fel: debusolati si pierduti.

Cum ar trebui sa reactionam ? Ce ne impiedica sa ne continuam eforturile, sa-i iertam pe cei care ne dezamagesc si sa ne rugam ca Allah sa-i indrepte. Daca nu pe ei, cel putin pe copiii lor?

Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) mereu obisnuia sa se roage lui Allah Preainaltul astfel, „O Allah iarta poporul meu pentru ca nu stiu ce fac.” (relatat de Bukhari si Muslim)

Asemanator, dupa batalia de la Uhud, unii dintre companioni i-au cerut sa-i blesteme pe quraisi pentru ceea ce i-au facut, el raspunzandu-le, „O Allah indreapta-le calea si fa-i sa accepte Islamul!” Allah Preainaltul a raspuns cererii sale si mai tarziu acestia au devenit musulmani.

Cu alta ocazie, cand profetul Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) a cucerit Mekka si soldatii se aflau peste tot in jurul sau, el a adunat toti locuitorii Mekkai la moschee, a mers sa se roage in interior [la Ka’bah] si apoi a iesit pentru a le vorbi, „Ce credeti ca am sa fac cu voi ?” Ei au raspuns, „Tu esti un frate ales si fiul unui nobil frate.” Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) a spus, „In aceasta zi, va spun ceea ce profetul Iusuf le-a raspuns fratilor sai, [adica] niciun rau nu se va atinge de voi astazi si fie ca Allah sa va ierte pentru tot ceea ce ati pricinuit. Plecati ! Sunteti cu totii liberi.”

Dupa reamintirea tuturor acestor evenimente din viata profetului Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !), ajungem la concluzia ca daca el ar fi trait astazi nu ar fi raspuns acestor acuze nefondate decat in aceeasi maniera cum a procedat si in trecut.

Si spunem asta datorita personalitatii sale marete si nobile. Cu siguranta Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa!) nu ar fi acceptat reactia multor musulmani din diferite zone ale lumii, care au inteles sa-i apere onoarea, provocand diferite pagube pe proprietatile altora si ucigand multi oameni nevinovati.

Asa cum spunea un invatat musulman, astazi si pe viitor haideti sa raspundem acestor atacuri nedrepte sau altora similare care vor veni educandu-ne in primul rand pe noi insine, pe copiii nostri, pe toti musulmanii si nemusulmanii in legatura cu Islamul si viata profetului Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa!)

Aceasta maniera ii va fi bineplacuta lui Allah Preainaltul si Mesagerului Sau, Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa!), dorindu-se a se transforma intr-un mare beneficiu pentru intreaga omenire inshaAllah.

sursa: Grupul Yahoo Resurse Islamice

Source Link

Views: 2