Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

CARACTERUL RAŢIONAL AL ISLAMULUI

Muhammad ibn Abdullah Caraballo   Islamul reînvie mesajul etern pe care Allah l-a revelat profeţilor Săi. Mesajul revelat lor este acelaşi, dar, odată cu trecerea timpului, el a fost interpretat greşit şi amestecat cu superstiţii şi ritualuri care nu au niciun sens din moment ce nu au fost revelate de Allah. Islamul este o reînviere […]

Muhammad ibn Abdullah Caraballo

Islamul reînvie mesajul etern pe care Allah l-a revelat profeţilor Săi. Mesajul revelat lor este acelaşi, dar, odată cu trecerea timpului, el a fost interpretat greşit şi amestecat cu superstiţii şi ritualuri care nu au niciun sens din moment ce nu au fost revelate de Allah.

Islamul este o reînviere şi o reafirmare a mesajului transmis de Iisus (Pacea fie asupra sa!) şi de toţi profeţii lui Allah. Esenţa unei religii şi concepţia despre natura Divinităţii este zdruncinată din temelii din cauza:

1. tendinţei de a-L reprezenta pe Dumnezeu drept o fiinţă cu formă şi pasiuni umane;

2. asocierii Singurului Dumnezeu cu alte fiinţe (precum în Creştinism şi Hinduism);

3. creaturilor care au fost deificate şi sunt venerate aşa cum numai Unicul Dumnezeu ar trebui adorat (de exemplu: Devas în Hinduism, Yazatas la zoroaştri şi Sfântul Duh în Creştinism);

4. prezentării unor profeţi drept încarnări ale lui Dumnezeu, cum ar fi Iisus în Creştinism, Ezra în Iudaism şi Khrişna şi Rama în Hinduism;

5. personificării atributelor lui Dumnezeu, Acesta ajungând să se transforme în persoane divine diferite: Trinitatea creştină − formată din Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh; Trimuri hindusă − formată din Brahma, Vişnu şi Şiva şi Ameşa Spentas zoroastră.

Profetul Islamului, Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a criticat toate aceste tendinţe teologice iraţionale şi a reafirmat conceptul originar al lui Allah ca Unic Creator care le ştie pe toate, le vede pe toate, pe toţi ne iubeşte şi pe toate le iartă − Cel Atotputernic şi Milostiv. Profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a purificat religia de greşeli, superstiţii şi practici inutile şi i-a lărgit scopul, transformând Islamul într-o sursă de inspiraţie pentru omenire. El a unit oamenii de diferite rase, culori, naţiuni într-o frăţie universală. Islamul este o religie fără mitologie, o învăţătură simplă şi raţională.

Islamul face apel la raţiunea şi conştiinţa omului. Adevărul principiului islamic urmează logic credinţa în unicitatea lui Allah şi bunătate. Dacă Allah este Unul singur, toţi oamenii sunt creaţi de acelaşi Dumnezeu şi sunt egali în faţa Lui. De aceea Islamul consideră bărbatul şi femeia egali. Dacă doar Dumnezeu este Creatorul şi Susţinătorul tuturor oamenilor, El nu doar garantează şi uşurează nevoile fizice ale omului, ci şi pe cele morale şi spirituale, arătând omenirii calea spre adevăr şi dreptate.

Allah a revelat mesajul Său unor oameni aleşi care erau complet dedicaţi adevărului şi aveau o viaţă pioasă. Ei erau capabili să îi inspire şi pe ceilalţi să urmeze calea cea dreaptă. Din acest motiv, Islamul îi îndeamnă pe musulmani să creadă în toţi profeţii din toate timpurile şi aparţinând tuturor naţiunilor.

Ca argument final, din moment ce Allah l-a creat pe om cu responsabilitate morală absolută, cu libertatea de a alege şi complet responsabil pentru faptele sale, trebuie neapărat să existe o viaţă după moarte astfel încât rodul acestei vieţi, bun sau rău, să fie cules în Viaţa de Apoi.

Faimoasa orientalistă dr. Laura Veccia Vaglieri (Apologia dell Islamismo − tradusă în engleză ca o interpretare a Islamului de către dr. Caselli, pp. 33-34) scrie: „Datorită Islamului, păgânismul, în diversele sale forme, a fost învins. Conceptul universului, practicile religioase şi obiceiurile vieţii sociale au fost toate eliberate de monstruozităţile ce le degradau, iar mintea umană a fost eliberată de prejudecăţi. Omul a devenit în cele din urmă conştient de demnitatea sa. Şi-a plecat capul în faţa Creatorului, Stăpânul omenirii”.

Ea continuă: „Spiritul a fost eliberat de prejudecăţi; voinţa omului s-a descătuşat de lanţurile ce îl legau de alţi oameni sau de aşa-numitele puteri ascunse. Preoţii, falşi protectori ai misterelor, cei care distrugeau mântuirea, toţi aceia care pretindeau că sunt mediatori între Dumnezeu şi om şi credeau, în consecinţă, că au autoritate asupra voinţei celorlalţi, au căzut de pe piedestalurile lor. Omul a devenit supus doar lui Allah şi faţă de ceilalţi avea doar obligaţiile unui om liber către un alt om liber. Dacă înainte oamenii au suferit nedreptăţi şi diferenţieri sociale, Islamul a proclamat egalitatea între oameni. Un musulman era diferit de un altul nu datorită naşterii sale sau a vreunui alt factor ce nu avea legătură cu caracterul său, ci doar prin prisma fricii de Dumnezeu, a faptelor sale bune şi a calităţilor intelectuale”.

_______________

Extrase din cartea Dragostea mea pentru Iisus m-a condus către Islam, Editura Islamul Azi

Source Link

Views: 1

Profetul Muhammad s.a.s. – 2

Profetul Muhammad s.a.s. – 2 Khurram Murad   Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la Mekka Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu a fost numai un om înţelept, corect şi milos, onorat şi respectat, ci şi o fiinţă spirituală, profund meditativă. Apropiindu-se de vârsta de 40 de ani, […]

Profetul Muhammad s.a.s. – 2

Khurram Murad

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la Mekka

Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu a fost numai un om înţelept, corect şi milos, onorat şi respectat, ci şi o fiinţă spirituală, profund meditativă.

Apropiindu-se de vârsta de 40 de ani, el a început să petreacă din ce în ce mai mult timp, uneori mai multe zile la rând, retras în meditaţie, adorare şi rugăciune în Peştera Hira din Jabal anNur.

Acela a fost locul în care într-o noapte, înainte de zorii zilei, în ultima parte a lunii Ramadan, luna de post pentru musulmani, îngerul Gibril a apărut înaintea lui în chip de om şi i-a spus: „Citeşte!”, iar Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns: „Eu nu ştiu să citesc”, după care − continuă relatarea − „îngerul Gibril m-a copleşit cu îmbrăţişarea sa până ce nu am mai putut suporta. Apoi, el m-a lăsat şi a spus: «Citeşte!». Din nou am spus: «Eu nu ştiu să citesc». A treia oară, după ce m-a eliberat din îmbrăţişarea sa, îngerul a spus:

Citeşte! În numele Domnului Tău care a creat,

Care l-a creat pe om din sânge închegat! Citeşte! Domnul

tău este Cel mai Nobil, Este Cel care l-a învăţat cu calemul,

L-a învăţat pe om ceea ce el nu a ştiut! (Al-‘Alaq 96: 1-5).

El a recitat aceste cuvinte după înger, iar, după aceea, îngerul i-a spus: «Tu eşti trimisul lui Allah!»”

Înspăimântat de prima experienţă divină şi copleşit de imensa povară a adevărului şi mesajului, el a ieşit din peşteră tremurând şi cu inima cutremurată. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a întors acasă şi i-a spus soţiei sale Khadija: „Acoperă-mă! Acoperă-mă!”. Aceasta l-a acoperit repede cu o mantie pentru a se linişti. Mai târziu, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a povestit soţiei cele întâmplate în peştera Hira, cum a ajuns el să fie numit trimisul lui Allah.

Întâmplarea din peştera Hira, aşa cum a fost povestită de Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a fost cea mai importantă din viaţa sa.

La baza afirmaţiilor sale a fost şi va rămâne propriul său cuvânt. A fost el cu adevărat un trimis al lui Allah? A fost întradevăr real ceea ce el a văzut? Sau doar o halucinaţie? A fost el un om posedat? A exprimat el în cuvinte, precum poeţii, ideile ascunse din inima sa?

Aceste întrebări sunt puse astăzi, aşa cum au fost puse şi de către companionii lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în acele vremuri. Timp de 15 ani, soţia lui a fost cea care a analizat tot ceea ce se întâmpla. Ea îl cunoştea prea bine pentru a se îndoi fie şi o clipă că el ar putea spune altceva în afara adevărului. De asemenea, îi cunoştea caracterul şi de aceea l-a crezut fără nicio ezitare.

Nu doar soţia lui, Khadija, ci şi prietenul său cel mai apropiat, Abu Bakr, fiul său, Zaid, vărul său, Ali, care locuia cu el, pe scurt − toţi cei care îl cunoşteau îndeaproape pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au crezut în onestitatea şi adevărul spuselor sale.

Khadija l-a dus pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la vărul ei, Waraqah bin Nawfal, care era creştin şi asimilase multe învăţături din scripturile creştine.

Atât evreii, cât şi creştinii aşteptau venirea ultimului Profet, aşa cum le fusese prorocit în scripturile lor. Nu i s-a spus lui Moise însuşi (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), chiar înainte de a muri:

Eu le voi ridica Prooroc din mijlocul fraţilor lor, cum eşti tu, şi voi pune Cuvintele Mele în gura Lui…

(Deuteronomul 18: 18)?

Doar fiii lui Ismail pot fi aceşti fraţi ai fiilor lui Israel (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Cine ar putea fi misteriosul Şiloh (Împăciuitor) dacă nu Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), despre care Iacob (Pacea lui Allah fie asupra sa!) prorocise cu puţin timp înainte de moartea sa, că lui îi va reveni responsabilitatea misiunii divine în „zilele de pe urmă”:

Apoi a chemat Iacob pe fii săi şi le-a spus: «Adunaţivă, ca să vă spun ce are să fie cu voi în zilele cele de apoi. Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni Împăciuitorul, căruia i se vor supune popoarele…» (Geneza 49: 1-10).

Şi la cine altul în afară de Muhammed s-a referit Iisus (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lor!) când a spus:

Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi… (el) nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi… (Ioan 16: 7-14)?

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 10

Toleranța religioasă

  Mustafa Sibaee   Toleranta religioasa este un alt aspect al tendintei umaniste din civilizatia islamica eterna, ca si in istoria dogmelor si a religiilor si in istoria civilizatiilor vechi, intemeiate de o anumita religie sau de o anumita natiune. Islamul a intemeiat religia sa fara sa stanjeneasca religiile anterioare si nu a manifestat fanatism […]

 

Mustafa Sibaee

 

Toleranta religioasa este un alt aspect al tendintei umaniste din civilizatia islamica eterna, ca si in istoria dogmelor si a religiilor si in istoria civilizatiilor vechi, intemeiate de o anumita religie sau de o anumita natiune. Islamul a intemeiat religia sa fara sa stanjeneasca religiile anterioare si nu a manifestat fanatism fata de numeroasele opinii si doctrine, ci lozinca sa a fost: “Deci binevesteste robilor Mei, / Care asculta cuvantul si urmeaza ceea ce este cel mai bun in el!” Din acest motiv, printre principiile tolerantei religioase a civilizatiei islamice se numara:

1.  Faptul ca toate religiile divine provin dintr-un singur izvor:

El v-a oranduit voua religia pe care i-a prescris-o lui Noe, pe care tiam relevat-o tie si am prescris-o pentru Avraam si Moise si Isus: “Intemeiati religia si nu va despartiti intru ea!”

2. Faptul ca toti profetii sunt frati, fara nici o diferenta intre ei in ceea ce priveste mesajul, iar musulmanii trebuie sa creada in toti deopotriva:

Spuneti: “Noi credem in Allah si in ceea ce ne-a fost trimis noua si in ceea ce a fost trimis lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob si semintiilor; in ceea ce le-a fost daruit lui Moise si lui Isus si in ceea ce le-a fost dat (tuturor) profetilor de catre Domnul lor. Noi nu facem deosebire intre ei! Noi Lui ii suntem supusi!”

3. Lumea nu poate fi constransa la credinta in aceasta dogma, ci trebuie sa se convinga si sa o accepte: “Nu este (cu putinta) silirea la credinta!” “Si oare tu ii silesti pe oameni ca sa fie credinciosi?”

4. Faptul ca locurile de adorare ale religiilor divine sunt respectate si trebuie aparate si protejate la fel ca si moscheile musulmanilor: “Si de nu i-ar opri Allah pe oameni, pe unii prin altii, ar fi daramate chilii, biserici, temple si moschei in care numele lui Allah este pomenit atat de mult!”

5. Faptul ca deosebirile dintre religiile oamenilor nu trebuie sa-i impinga sa se ucida unii pe altii sau sa atace unii pe altii. Dimpotriva, ei trebuie sa coopereze in implinirea binelui si in lupta impotriva raului: “Intrajutorati-va in plinirea faptelor bune si in evlavie, dar nu va ajutati la pacat si la nedreptate!” Hotararea in legatura cu deosebirile dintre ei ii apartine numai lui Allah, caci El este Cel care judeca intre ei in Ziua de Apoi: <<Au zis iudeii: “Crestinii nu au nici un temei!” Si au zis crestinii: “Iudeii nu au nici un temei!” Si totusi ei citesc Scriptura. Si astfel au zis si cei care nu au stiinta, asemenea vorbelor lor. Dar Allah va judeca in Ziua de Apoi in cele asupra carora au pareri diferite.

6. Faptul ca oamenii se deosebesc in viata si sunt diferentiati de catre Allah dupa binele pe care il fac semenilor si dupa evlavia lor: “Toate fapturile se afla in grija lui Allah si cel mai drag Ii este acela care este mai folositor celor aflati in grija sa” “Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi”.

7. Faptul ca deosebirile intre religii nu impiedica binefacerea, legaturile dintre oameni si ospitalitatea: ”Astazi va sunt ingaduite voua cele bune. Mancarea celor carora li s-a daruit Scriptura va este ingaduita  si voua, iar mancarea voastra le este ingaduita si lor. (Va sunt ingaduite) femeile virtuoase, dreptcredincioase, dar si femeile virtuoase ale acelora carora le-a fost daruita Scriptura inaintea voastra.”

8. Faptul ca, chiar daca oamenii au opinii diferite in privinta religiilor lor, ei pot sa discute unii cu altii pe un ton frumos, in limitele bunei-cuviinte, aducand argumente si incercand sa se convinga:”Nu discutati cu oamenii Cartiii decat in felul cel mai frumos!” Nu sunt permise vulgaritatile in discutiile cu cei care au alte opinii, nici folosirea injuriilor la adresa credintei lor, chiar daca sunt pagani: “Nu-i ocarati pe aceia care sunt invocati afara de Allah , ca sa nu-L ocarascca si ei pe Allah, intru dusmanie si nepricepere!”

9. Daca este atacata credinta natiunii, trebuie respinsa agresiunea, protejata credinta si prevenita schisma: “Luptati-va cu ei pana ce nu va mai fi necredinta si credinta va fi numai in Allah!” ” “Insa Allah va opreste sa-i luati ca aliati pe aceia care au luptat impotriva voastra, din pricina religiei, si v-au alungat din caminele voastre.”

10. Cand comunitatea iese victorioasa asupra celor celor i-au atacat religia sau au vrut sa o lipseasca de libertate, nu este ingaduita razbunarea pe acestia prin constrangere ca sa renunte la religia lor si nici persecutarea pentru credinta lor, ci este suficient ca ei sa recunoasca autoritatea statului si sa manifeste loialitate fata de el, astfel incat ”ceea ce este in favoarea lor sa fie si in favoarea nostra si ceea ce este impotriva lor sa fie socotit si impotriva noastra.”

roz flAcestea sunt cateva din principiile tolerantei religioase ale Islamului, pe care s-a bazat si civilizatia islamica. Ele il obliga pe musulman sa creada in toti profetii si trimisii lui Dumnezeu, sa-i pomeneasca pe ei cu respect, sa nu le provoace nimic rau adeptilor lor, sa-i trateze frumos, sa fie amabili si prietenosi incat ei sa traiasca in buna intelegere cu acestia, sa accepte ospitalitatea lor, sa se uneasca prin casatorie cu ei, astfel incat famillile sa devina mixte si sa se amestece sangele. Religia islamica a obligat statul musulman sa protejeze locurile lor de adorare si sa nu se amestece in dogmele lor, sa nu fie nedrepti cu ei, ci sa-i socoteasca egali cu ei, respectiv cu musulmanii, in privinta drepturilor si obligatiilor, sa apere demnitatea, viata si viitorul musulmanilor.

Pe aceste principii s-a intemeiat civilizatia islamica si prin ea lumea a vazut pentru prima data o religie care a creat o civilizatie, fara sa manifeste fanatism fata de alte religii si fara sa-i alunge pe cei care nu au crezut in ea din domeniul activitatii sociale sau sa-i lipseasca de sansa de a dobandi anumite pozitii sociale. Aceasta toleranta a fost o lege pentru civilizatia islamica din momentul in care Muhammad (Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca!) a pus temeliile ei si pana cand a inceput decaderea ei, principiile au fost abandonate, poruncile au fost uitate, oamenii au devenit ignoranti in privinta religiei lor si s-au indepartat de aceasta toleranta religioasa generoasa.

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 4