La 9 noiembrie 1976, o lucrare neobişnuită a fost predată Academiei Franceze de Medicină. Titlul ei era „Date fiziologice şi embriologice din Coran”. Am prezentat studiul bazat pe existenţa unor informaţii sigure privind fiziologia şi reproducerea în Coran. Motivul meu pentru prezentarea acestei lucrări era imposibilitatea explicării faptului cum un text creat în secolul al şaptelea poate conţine idei care aveau să fie descoperite în timpurile moderne.
Pentru prima oară am vorbit membrilor unei societăţi medicale culte pe teme ale căror concepte de bază le cunoşteau cu toţii foarte bine, dar puteam, atât de uşor, să punctez enunţuri despre o natură ştiinţifică conţinută în Coran şi alte subiecte specialiştilor din alte domenii.
Astronomi, zoologi, geologi şi specialişti în istoria pământului ar fi cu toţii surprinşi, la fel de mult ca şi doctorii în medicină, de prezenţa în Coran a unor reflectări de o înaltă acurateţe a fenomenelor naturale. Aceste informaţii sunt foarte uimitoare când luăm în considerare istoria ştiinţei, şi pot doar să ne conducă la concluzia că sunt o provocare la explicaţia dată de omenire.
În întreaga istorie nu există vreo lucrare elaborată de om care să conţină informaţii cu un nivel al cunoştinţelor atât de ridicat pentru timpul ei, aşa cum este Coranul. Opiniile ştiinţifice comparabile cu cele din Coran sunt rezultatul cunoaşterii moderne. În comentariile din traducerile Coranului care au apărut în limbile europene, am putut găsi doar vagi referinţe la ele. Nici comentatorii care au scris în limba arabă nu au susţinut un studiu complet al aspectelor Coranului pe care să-l pună faţă în faţă cu subiectele ştiinţifice. Acesta este şi motivul pentru care ideea unui studiu cuprinzător al problemei m-a preocupat.
Pe lângă aceasta, un studiu comparativ cu date similare conţinute în Biblie (Vechiul Testament şi Evangheliile) mi-a părut că este necesar. Astfel, un proiect de cercetare a fost dezvoltat plecînd de la asemuirile unor pasaje din Sfintele Scripturi ale fiecărei religii monoteiste cu cunoştinţele ştiinţei moderne. Proiectul şi-a găsit finalitatea într-o carte intitulată „Biblia, Coranul şi Ştiinţa”. Prima ediţie în limba franceză a apărut în mai 1976. Ediţiile în limbile engleză şi arabă au fost abia publicate.
RELIGIE ŞI ŞTIINŢĂ
Probabil că nu există o imagine mai clară a legăturilor strânse dintre Islam şi ştiinţă, decât atât de desele citate afirmaţii ale Profetului Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!):
A învăţa este obligaţia fiecărui musulman şi fiecărei musulmane. Cine purcede pe un drum căutînd ştiinţa, Allah Preaînaltul îi va uşura drumul către Rai.
Acestea şi multe alte afirmaţii sunt invitaţii inedite adresate umanităţii pentru îmbogăţirea cunoştinţelor lor din toate sursele. Nu este nici o surpriză în aflarea faptului că religia islamică şi ştiinţa au fost considerate întotdeauna surori gemene şi că astăzi, într-un timp în care ştiinţa face progrese uimitoare, ele continuă să fie asociate. De asemenea nu este nici o surpriză în aflarea faptului că datele ştiinţifice exacte sunt folosite pentru mai buna înţelegere a textului coranic. Mai mult decât atât, într-un secol în care pentru multe persoane, adevărul ştiinţific a dat lovitura în devafoarea credinţelor religioase, este sigur că descoperirile ştiinţei, într-o examinare obiectivă a Scripturii islamice, au scos la lumină natura supranaturală a revelaţiei şi autenticitatea religiei pe care o predă.
Când toate sunt spuse şi făcute, cunoştinţele ştiinţifice par, în ciuda tuturor lucrurilor pe care mulţi le-ar spune sau le-ar gândi, a fi puternic determinante asupra reflectărilor în privinţa existenţei lui Dumnezeu.
Dacă începem să ne întrebăm pe noi înşine, într-un mod imparţial şi fără prejudecăţi, despre temele abstracte provenite din nişte cunoştinţe de astăzi (de exemplu, cunoştinţele noastre despre evoluţia şi transformările celor mai mici componente ale materiei sau întrebările ce înconjoară originea vieţii înăuntrul materiei moarte), chiar am descoperi multe motive pentru a ne gândi la Dumnezeu. Când ne gândim la remarcabila organizare care dirijează naşterea şi menţinerea vieţii, devine clar faptul că probabilitatea ca acestea să fie rezultatul unei şanse oarecare se diminuează considerabil.
Cu cât cunoştinţele noastre despre ştiinţă în diferite domenii sunt mai numeroase, cu atât conceptele certe trebuie să pară din ce în ce inacceptabile. De exemplu, ideea exprimată entuziasmatic de recentul câştigător francez al Premiului Nobel pentru Medicină, că abandonarea materiei a fost autocrearea din simple elemente chimice datorată şansei circumstanţelor. Apoi plecând de la acest lucru este susţinută ideea că lăsarea organismelor să evolueze duce la remarcabila fiinţă complexă, numită „om”. Pentru mine, s-ar părea că progresele ştiinţifice făcute în înţelegerea complexităţii fantastice a fiinţelor superioare, susţin argumente mai puternice în favoarea teoriei opuse: existenţa unei extraordinare organizări metodice prezidînd asupra remarcabilului aranjament al fenomenelor vieţii necesită existenţa unui Creator. Multe părţi din Carte încurajează acest fel de reflectare generală, dar, de asemenea, conţin date de un infinit de ori mai precise care sunt direct relatate înainte de descoperirile ştiinţei moderne. Sunt exact aceste date care exercită o atracţie magnetică pentru oamenii de ştiinţă de astăzi.
CORANUL SI STIINTA
Timp de multe secole, omenirea a fost incapabilă să studieze unele informaţii conţinute în Coran, pentru că nu deţinea suficiente mijloace ştiinţifice. Se înţelege abia astăzi că numeroase versete din Coran au ca subiect fenomenele naturale. O citire a vechilor comentarii asupra Coranului, oricât de specialişti ar fi fost autorii acestora în zilele lor, comportă dovezi solemne pentru o inabilitate totală de a înţelege profunzimea semnificaţiilor în asemenea versete. Aş fi putut chiar merge atât de departe, încât să afirm că în secolul al XX-lea, cu compartimentarea sa de cunoştinţe mereu mai vaste, nu este uşor încă pentru un om de ştiinţă obişnuit, să înţeleagă tot ceea ce citeşte în Coran din unele subiecte, fără să facă apel la cercetăride specialitate. Aceasta înseamnă că pentru a înţelege asemenea versete ale Coranului, cineva necesită astăzi să aibă cunoştinţe total enciclopedice care să cuprindă multe discipline ştiinţifice.
Ar fi trebuit să subliniez faptul că folosesc cuvântul „ştiinţă” cu înţelesul de „cunoaştere care a fost profund dovedită”. Aceasta nu include teoriile care, pentru o vreme, au ajutat la explicarea fenomenului sau a unei serii de fenomene, doar pentru a fi abandonate mai târziu în favoarrea altor explicaţii. Aceste explicaţii mai noi au devenit mai plauzibile, graţie progreselor ştiinţifice. Eu intenţionez numai să mă ocup de comparaţiile dintre afirmaţiile coranice şi cunoştinţele ştiinţifice care nu sunt potrivite a fi subiect la discuţia care urmează. Oriunde introduc realităţi ştiinţifice care nu sunt dovedite încă 100% o voi face foarte clar. Există de asemenea câteva exemple foarte rare ale unor afirmaţii din Coran care nu au fost până acum confirmate de ştiinţa modernă. Trebuie să fac referire la aceasta punctând faptul că toate dovezile valabile astăzi îi lasă pe oamenii de ştiinţă să le privească ca fiind foarte probabile. Un astfel de exemplu este afirmaţia din Coran care se referă la originea acvatică a vieţii:
Oare nu văd cei care nu cred că cerurile şi pământul au fost împreună şi că noi le-am despărţit şi din apă am făcut tot ce este lucru viu? Şi oare tot nu cred ei? (Al-Anbiyaa’ 21:30)
Aceste consideraţii ştiinţifice nu ar trebui să ne facă să uităm că această Carte minunată, Coranul, rămâne o carte religioasă „par exelence” şi că nu trebuie să ne aşteptăm să aibă un scop sau rezultat ştiinţific „per se”. În Coran, oricând oamenii sunt invitaţi să reflecteze asupra minunilor creaţiei şi numeroaselor fenomene naturale, ei pot vedea uşor că intenţia evidentă este de a accentua atotputernicia divină. Faptul că în aceste reflectări putem găsi referiri la date legate de cunoştinţe ştiinţifice, este cu siguranţă, un alt dar al lui Dumnezeu a cărui valoare străluceşte mai mult ca sigur într-o epocă în care ateismul bazat pe ştiinţă încearcă să câştige controlul societăţii pe socoteala credinţei în Dumnezeu. Dar Coranul nu are nevoie de caracterisitici neobişnuite cum este acesta de a face natura lui supranaturală simţită. Afirmaţiiile ştiinţifice de genul acesta sunt doar un singur aspect al revelaţiei islamice pe care Biblia nu o împărtăşeşte.
Pe tot cuprinsul cercetării mele am încercat constant să rămân total obiectiv. Cred că am urmărit modul de abordare al studierii Coranului cu aceeaşi obiectivitate pe care o are un doctor atunci când deschide dosarul unui pacient. Cu alte cuvinte, doar analizînd foarte riguros toate simptomele, poate cineva ajunge la un diagnostic corect. Trebuie să admit că nu era cu siguranţă credinţă în Islam ceea ce mi-a îndrumat prima oară paşii, ci era doar o simplă dorinţă de a căuta adevărul. Astfel o văd eu astăzi. Cu timpul îmi terminasem studiul şi mi-am dat seama că erau lucrurile care m-au determinat să văd Coranul ca pe un text de o revelaţie divină, aşa cum este, într-adevăr.
AUTENTICITATEA CORANULUI
Înainte de a ajunge la esenţa subiectului, exită o chestiune foarte importantă care trebuie luată în considerare: autenticitatea textului coranic. Se ştie că textul Coranului era deopotrivă recitat din memorie, atât timp cât a durat revelaţia, de către Profet şi de credincioşii care erau în jurul lui, şi scris de către scribii numiţi dintre însoţitorii săi. Acest proces a durat aproximativ 23 de ani, timp în care erau făcute o sumedenie de copii neoficiale. O copie oficială [a întregului Coran] a fost făcută în decursul primului an de la moartea Profetului, la instrucţiunile lui Abu Bakr.
Aici trebuie să comentăm o chestiune de o importanţă majoră. Prezentul text al Coranului a profitat în pregătirea originalului de autenticitatea verificată încrucişat atât de textul recitat din memorie, cât şi de textul scris neoficial. Textul memorat a fost de o importanţă majoră într-un timp în care nu toată lumea putea citi şi scrie, dar toată lumea putea memora. Pe deasupra, nevoia unui document era inclusă chiar în textul Coranului. Primele cinci versete ale capitolului „al-‘Alaq”, care se întâmplă că reprezintă prima revelaţie făcută Profetului, exprimă aceasta destul de clar:
Citeşte! În numele Domnului tău care a creat, Care l-a creat pe om din sânge închegat! Citeşte! Domnul tău este cel mai Nobil, Este Cel care l-a învăţat cu calemul, L-a învăţat pe om ceea ce nu a ştiut! (Al-`Alaq 96:1-5)
Acestea sunt cu siguranţă cuvinte în „lauda condeiului, ca mijloc al cunoaşterii umane”, ca să folosim expresia Profesorului Hamidullah.
Apoi a venit califatul lui ‘Uthman (care a durat din al 12-lea an până la al 24-lea an după moartea lui Muhammed – Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). În decursul primilor 2 ani ai conducerii califului ‘Uthman, au fost reproduse 7 copii oficiale din textul oficial, şi au fost distribuite pe o zonă largă a lumii care intrase sub stăpânirea islamică. Toate copiile neoficiale care existau la vremea aceea aufost distruse şi toate copiile viitoare aveau să fie făcute după cele 7 copii oficiale.
În cartea mea, „Biblia, Coranul şi Ştiinţa”, am citat pasaje din Coranul care vine din perioada anterioară Hijrei (emigrarea Profetului de la Mekka la Medina din anul 622) şi care se referă la scrierea Coranului înainte de plecarea Profetului din Mekka.
Pe lângă acestea, erau multe dovezi pentru transcrierea imediată a revelaţiei coranice. Profesorul Jacques Berque îmi spusese mie despre marea importanţă pe care el o acordă acestui lucru, în comparaţie cu lunga pauză care separă scrierea revelaţiei iudeo-creştină de faptele şi evenimentele pe care le relatează. Să nu uităm că astăzi avem de asemenea şi noi un număr de manuscrise ale primei versiuni scrise ale Coranului care erau dintr-o perioadă foarte apropiată timpului revelării.
De asemenea, trebuie să subliniez un alt fapt de o mare importanţă. Trebuie să examinăm enunţuri din Coran care astăzi apar pur şi simplu pentru a indica adevărul ştiinţific, dar din care oamenii în timpurile vechi erau capabili să înţeleagă numai înţelesul aparent. În unele cazuri, aceste enunţuri erau total de neînţeles. Este imposibil de imaginat că dacă existau orice modificări de texte, aceste pasaje neclare se împrăştiau pe tot cuprinsul textului din Coran şi puteau toate să evite manipularea umană. Cea mai mică modificare aspura textului ar fi distrus în mod automat remarcabila coerenţă care este caracteristică lor. Schimbarea în orice text ne-ar împiedica de la dovedirea conformităţii lor totale cu ştiinţa modernă. Prezenţa acestor enunţuri răspândeşte pe tot aspectul Coranului (pentru observatorul imparţial) o marcă evidentă a autenticităţii lui.
Coranul este o revelaţie făcută cunoscută oamenilor în decursul a 23 de ani. A întors două perioade de aproape aceeaşi mărime pe fiecare parte a Hijrei. Dată fiind aceasta, era normal ca reflectările care aveau caracter ştiinţific să fie răspândite pe tot cuprinsul Cărţii. Într-un studiu ca şi cel făcut de noi, a trebuit să regrupăm versetele conform subiectului materie, adunîndu-le capitol cu capitol.
Cum ar trebui să fie ele clasificate? N-aş putea găsi nici un fel de indicaţii în Coran sugerînd vreo clasificare mai specială, aşa că am decis să le prezint conform eului meu personal.
Mie mi s-ar părea că primul subiect cu care ar trebui să ne ocupăm este Facerea. Aici putem compara versetele care se referă la acestn subiect cu ideile generale predominante astăzi asupra formării Universului. În continuare, am categorisit versetele sub următoarele titluri generale: Astronomie, Pământul, Împărăţia animalelor şi Împărăţia plantelor, Oameni, şi Reproducerea umană îndeosebi. Pe deasupra, m-am gândit că este de folos o comparaţie făcută între naraţiunea coranică şi cea biblică pe aceleaşi teme din punctul de vedere al cunoaşterii moderne. Aceasta a fost făcută în părţile Creaţia, Potopul şi Exodul. Motivul pentru care aceste teme au fost alese este acela că, cunoştinţele căpătate astăzi pot fi folosite în interpretarea textelor.
BIBLIA, CORANUL ŞI ŞTIINŢA
Am ajuns acum la ultimul subiect pe care aş vrea să-l prezint în această mică broşură: comparaţia dintre cunoştinţele moderne şi pasajele din Coran şi unele referiri din Biblie la aceleaşi subiecte.
Facerea
Deja am întâlnit unele contraziceri dintre Scriptură şi Ştiinţă privind crearea Universului. Când m-am ocupat de acest subiect am subliniat perfectul acord dintre cunoaşterea modernă şi versetele coranice şi am scos în relief faptul că naraţiunea biblică conţinea enunţuri care erau din punct de vedere ştiinţific inacceptabile¹. Ar fi foarte surprinzător dacă am fi conştienţi de faptul că naraţiunea despre creare conţinută de Biblie a fost o lucrare a preoţilor care au trăit în secolul al VI-lea î.Ch., de aceea termenul de naraţiune sacerdotală (preoţească) este folosit în mod oficial pentru exprimarea ei. Naraţiunea pare să fi fost concepută ca tema unei predici desemnate să îndemne oamenii la respectarea Sabatului. Naraţiunea a fost construită cu un scop bine definit în cercetare şi, după cum Părintele de Vaux (un conducător al Şcolii Biblice din Ierusalim) nota: „acest scop a fost în esenţă cu caracter specific”.
Biblia conţine, de asemenea, o mult mai scurtă şi veche naraţiune a Facerii, aşa numita versiune „Iahovistă”, care abordează subiectul dintr- un unghi total diferit. Amândouă sunt luate din Geneză, Întâia Carte a lui Moise. Moise ar fi aşa-zisul autor al ei, însă textul pe care îl avem astăzi a suferit multe schimbări.
Naraţiunea sacerdotală a Genezei este renumită pentru genealogiile ei pline de ciudăţenii, care merg înapoi la Adam (Pacea fie asupra lui!) şi pe care nimeni nu le ia prea mult în serios. Totuşi, unii autori ai Evangheliei, cum ar fi Matei şi Luca le-au reprodus, mai mult sau mai puţin, cuvânt cu cuvânt, în genealogiile lor despre Isus. Matei merge înapoi până la Avraam, şi Luca până la Adam (Pacea fie asupra lui!). Aceste scrieri sunt inacceptabile din punct de vedere ştiinţific, deoarece ele stabilesc o dată pentru vârsta Pământului şi timpului când omul a apărut pe pământ, ceea ce contrazice fără doar şi poate ce a stabilit ferm ştiinţa modernă. Pe de altă parte, Coranul este lipsit total de date de acest fel.
Mai înainte am notat cum Coranul este în perfect acord cu ideile moderne despre formarea Universului. Pe de altă parte, naraţiunea biblică despre apele preistorice este îndrăzneaţă aşa cum este crearea luminii în prima zi înainte de crearea stelelor care produc această lumină; existenţa unei unei seri şi a unei dimineţi înaintea creării Pământului; crearea Pământului în ziua a treia inaintea de cea a Soarelui în a patra, apariţia animalelor pe pământ în ziua a şasea după apariţia păsărilor aerului în ziua a cincea, cu toate că cel dintâi a venit primul. Toate aceste enunţuri sunt rezultatul credinţelor de dinaintea vremii la care acest text a fost scris şi nu se poate explica altfel.
Vârsta Pământului
Conform genealogiilor biblice care reprezintă bazele calendarului evreiesc şi conform căruia astăzi lumea are 5738 de ani, acest lucru este foarte greu de crezut. Sistemul nostru solar poate fi în vârstă de 4 miliarde de ani şi un sfert şi apariţia fiinţelor omeneşti pe Pământ, după cum ştim noi astăzi, poate fi estimată în zeci de mii de ani, dacă nu mai mult. Este absolut esenţial, de aceea, să notăm faptul că versetele coranice nu conţin nici un fel de astfel de indicaţii cu privire la vârsta lumii, însă acestea sunt specifice textului biblic.
Potopul
Descrierea Potopului reprezintă al doilea important subiect al comparaţiei dintre Biblie şi Coran. În realitate, naraţiunea biblică este fuziunea a două descrieri în cadrul cărora evenimentele sunt relatate în mod diferit. Biblia vorbeşte despre un Potop mondial şi îl plasează la aproximativ 300 de ani înainte de Avraam. Conform cu cele ştiute de noi despre Avraam, aceasta ar implica o catastrofă mondială în jurul secolului al XXI-XXII –lea î.Ch. Această poveste ar fi nerezonabilă în viziunea datelor istorice prezente. Cum putem accepta ideea că în secolul al XXI-XXII-lea î.Ch. toată civilizaţia a fost ştearsă de pe faţa pământului de această catastrofă, când ştim că această perioadă corespunde, de exemplu, cu una precedentă Regatului de Mijloc din Egipt, aproximativ la data primei perioade intermediare inaintea dinastiei a unsprezecea? Din punct de vedere istoric este inacceptabil a susţine ideea că, la vremea aceea, omenirea a fost nimicită complet. Nici una din enunţurile precedente nu este acceptabilă conform cunoaşterii moderne. Din acest punct de vedere putem aprecia enorma prăpastie dintre Biblie şi Coran.
În contrast cu Biblia, naraţiunea coranică se referă la o catastrofă care este limitată la poporul lui Noe (Pacea fie asupra lui!). Acesta este pedepsit pentru păcatele săvârşite aşa cum au fost şi alte popoare păgâne. Coranul nu fixează catastrofa în timp. Nu există absolut nici o obiecţie istorică sau arheologică la naraţiunea coranica.
Faraonul
Un al treilea punct al comparaţiei, extrem de semnificativ, este povestea lui Moise, şi în special Exodul din Egipt al evreilor. Aici pot da doar un bilanţ foarte scrt al unui studiu pe acest subiect care apare în cartea mea. Am urmărit chestiunile în care naraţiunea biblică şi cea coranică sunt de acord şi unde nu sunt de acord, şi am găsit chestiuni în care cele două texte se completează una pe cealaltă într-un mod foarte util.
Printre multe ipoteze, referitoare la încadrarea în timp a Exodului în istoria faraonilor, am tras concluzia că cea mai potrivită teorie este cea care îl face pe Merneptah, succesorul lui Ramses al II-lea, faraonul
Exodului. Comparaţia datelor conţinute în Scripturi cu dovezile arheologice susţin foarte mult această ipoteză. Sunt încântat să pot spune că naraţiunea biblică contribuie cu importante dovezi care ne determină să-l situăm pe Moise în istoria faraonilor. Moise era probabil născut în timpul domniei lui Ramses al II-lea. Datele biblice sunt, deci, o considerabilă valoare istorică pentru povestirea despre Moise. Un studiu medical al mumiei lui Mernaptah ne-a dat informaţii suplimentare utile cu privire la cauzele posibile ale morţii faraonului. Faptul că noi posedăm mumia acestui faraon este unul de o importanţă majoră. Biblia ne indică faptul că el a fost înghiţit de apele mării, dar nu ne dă nici un fel de detalii în ce priveşte ceea ce ulterior a devenit din corpul lui. Coranul, în capitolul Yunus, notează salvarea corpului faraonului de către ape.
Astăzi te mântuim Noi, cu trupul tău, pentru ca să fii un semn pentru cei care vor veni în urma ta! (Yunus 10:92)
O examinare medicală a mumiei ne-a demonstrat că ea nu a stat în apă mult timp, deoarece nu dă semne de deteriorare din cauza subversiunii prelungite. Aici, din nou, comparaţia dintre naraţiunea coranică şi informaţiile furnizate de cunoştinţele moderne nu sugerează nici cea mai mică obiecţie din punct de vedere ştiinţific.
Astfel de puncte de consens sunt caracteristice revelaţiei coranice.
Dar, aruncăm noi revelaţia iudeo-creştină în ruşine şi o deposedăm noi de toată valoarea ei intrinsecă prin accentuarea faptelor văzute dintr-un punct de vedere ştiinţific? Cred că nu, deoarece critica nu se referă la text, ca intreg, ci numai la anumite pasaje. Există părţi din Biblie care au valoare istorică indubitabilă. Am arătat aceasta în cartea mea, „Biblia, Coranul şi Ştiinţa”, unde am discutat pasaje care nu îl pot localiza pe Moise în timp.
Cauzele principale care au determinat asemenea diferenţe apărute din comparaţia dintre Sfintele Scripturi şi cunoştinţele moderne sunt cunoscute savanţilor contemporani. Vechiul Testament constituie o colecţie de lucrări literare scrise în cursul secolului al IX-lea, cu aproximaţie, şi a suferit multe schimbări. Rolul jucat de om în compoziţia actuală a textelor biblice este considerabil.
Pe de altă parte, revelaţia coranică are o istorie care este complet diferită. Aşa cum am văzut deja, din momentul în care a fost comunicată pentru prima oară oamenilor, ea a fost memorată din toată inima şi scrisă în timpul vieţii lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). Graţie acestui lucru Coranul nu pune nici un fel de probleme de autenticitate.
O examinare total obiectivă a Coranului, în lumina ştiinţei moderne, ne determină să recunoaştem consensul dintre cele două, aşa cum a fost notat deja în repetate ocazii pe tot cuprinsul acestei prezentări. Ne face să credem că este imposibil pentru un om din vremea lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) să fi fost autorul unor asemenea enunţuri, din pricina nivelului scăzut al ştiinţei din zilele lui. Asemea consideraţii sunt parte din ceea ce îi dau revelaţiei coranice un loc unic printre textele religioase şi cele nereligioase, şi sileşte omul de ştiinţă imparţial să admită incapacitatea lui de a aduce o explicaţie bazată numai pe raţionamentul materialist.
Asemenea lucruri cum sunt cele pe care am avut plăcerea să v-i le expun aici, par a reprezenta o provocare veritabilă la explicaţia umană care lasă o singură alternativă: Coranul este indubitabil o revelaţie de la Dumnezeu.
__________
ligaislam.md
Source LinkViews: 1