Dan Michi
În Islam, drepturile şi responsabilităţile se îmbină cu înţelepciune. Prin urmare, drepturile se termină acolo unde există riscul de a-l răni pe celălalt. În acest mod, dacă activităţile cu caracter industrial şi comercial sunt nu doar permise în Islam, ci chiar încurajate, fabricarea şi vinderea de droguri – nu, deoarece acestea sunt dăunătoare atât individului, cât şi societăţii. Educaţia, de asemenea, este mai mult decât permisă. Ea este un imperativ clar exprimat în versetele Coranului, însă tipărirea şi difuzarea materialelor care susţin exploatarea sexuală – nu. Ea ar corupe atât individul, cât şi societatea în care trăieşte. Afacerile financiare bazate pe profit şi pierdere sunt şi ele permise în Islam, dar nu şi cele care implică dobânda şi care ar putea să exploateze nevoile oamenilor, aducând avere celui care împrumută şi pierderi suplimentare celui care ia cu împrumut. În această schemă prezentată, Islamul menţine atitudinea demnă a oamenilor, aşa cum Preabunul Dumnezeu a spus în Coran:
Noi i-am cinstit pe fiii lui Adam …(Al-Israa’ 17:70).
Legea islamică face referire la drepturi şi obligaţii sub un singur concept – hukm / lege − şi apoi îl integrează sub o noţiune şi mai generală de adl / justiţie. Din acest punct de vedere, toate fiinţele umane sunt Khulafah sau reprezentanţii lui Dumnezeu pe pământ, având atribuite o serie de calităţi pe care să le exercite pe durata vieţii lor. Fiind creaturile Preabunului Dumnezeu şi supuse Lui, fiinţele umane au fost înzestrate cu unele drepturi de către Creator, drepturi care sunt inviolabile în faţa celorlalţi semeni. În contrast cu aceasta, există drepturile seculare, oferite oamenilor astăzi, cu mare fanfară.
Într-un stat islamic, drepturile date de către Atotputernicul Dumnezeu rămân inalienabile, neputând să fie suspendate sau abrogate de către nimeni. Dumnezeu este Creatorul şi Susţinătorul Universului şi autoritatea Sa faţă de legea propusă garantează stabilitatea omenirii în toate aspectele vieţii, Dumnezeu fiind Atoateştiutor şi fără de eroare în judecată.
Islamul a prescris drepturi universale, fundamentale pentru umanitate, privită ca un întreg, drepturi care pot fi remarcate în orice situaţie. Sângele omenesc nu poate fi vărsat fără nici o justificare în faţa legii divine. Nimeni nu poate fi privat de viaţă, libertate şi drepturi în afara ei. Oprimarea femeilor, copiilor, vârstnicilor, bolnavilor sau a răniţilor nu este permisă. În această lumină, nemusulmanii care trăiesc în interiorul unui stat islamic au deplina protecţie a respectivului stat, deplina libertate a conştiinţei şi libertate religioasă, putând să relaţioneze cum doresc în interiorul limitelor trasate de lege, moralitate şi decenţă. Subliniind responsabilitatea protejării nemusulmanilor, profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) a spus: „Acela care aduce vreun prejudiciu unui dhimmi (nemusulman) mă loveşte pe mine, iar acela care mă răneşte pe mine, Îl răneşte pe Dumnezeu.”
În Islam nu există drepturi divine acordate regilor, imamilor sau amirilor. Drepturile şi responsabilităţile unui khalifah (conducător) sau amir (lider) au doar caracter funcţional şi sunt subiect al analizelor şi schimbării de către oricine. Un khalifah este investit cu putere executivă doar cu scopul de a implementa voinţa colectivă a ummah (comunităţii islamice). Iar autoritatea unui stat nu este mai mult decât o extindere a forţei individului, ea însăşi putând face subiectul unui scrutin în orice moment.
În ceea ce priveşte securitatea vieţii şi a proprietăţii, instrucţiunile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) date în mesajul său de adio sunt remarcabile: „Vieţile şi proprietăţile voastre vă sunt interzise unii altora până în clipa în care Îl veţi întâlni pe Dumnezeul vostru în Ziua Judecăţii.”
__________
www.islamulazi.ro
Source LinkViews: 0