Tag: Muhammed

De ce nu au crezut unii în Muhammed

    Pentru ce n-au crezut? Unii dintre evrei şi creştini îl cunoşteau bine pe Mesagerul lui Allah, dar ura şi invidia îi împiedica să creadă în El. Această cunoaştere era aşa de certă şi limpede încât, pentru a crede era deajuns doar să se uite o dată la Mesagerul lui Allah. Deoarece ei îi […]

 

 

Pentru ce n-au crezut?

treeUnii dintre evrei şi creştini îl cunoşteau bine pe Mesagerul lui Allah, dar ura şi invidia îi împiedica să creadă în El. Această cunoaştere era aşa de certă şi limpede încât, pentru a crede era deajuns doar să se uite o dată la Mesagerul lui Allah. Deoarece ei îi cunoşteau personalitatea sub toate aspectele. Coranul atrage atenţia asupra acestui adevăr: “Cei cărora le-am dat Cartea îl cunosc pe el, precum îşi cunosc fiii, însă unii dintre ei ascund Adevărul, cu toate că-l ştiu. (Al-Baqarah [Vaca], 2/146).

În acest verset, cu toate că numele Mesagerului lui Allah nu este menţionat, se semnalizează numirea Lui, Cartea, în tot cuprinsul, pomenind de venirea ultimului profet, iar prin El, ei înţelegeau Persoana trecută în Tora şi Biblie. Acea Persoană este Muhammed (s.a.s), fără îndoială. Pe El îl cunoşteau mai bine decât proprii fii.

Omar (r.a) îl întreabă pe Abdullah b. Selam: “Îl cunoşteai pe Mesagerul lui Allah ca pe propriul fiu? El răspunde: “Îl cunoşteam mai bine decât pe fiul meu.” Omar: “Cum aşa?” Atunci dă următorul răspuns: “În privinţa fiului meu pot să am îndoieli. Poate că m-a înşelat nevasta. Dar nu am nici o îndoială că Mesagerul lui Allah este ultimul profet.” Acest răspuns atât de mult îl bucură pe Omar încât, se scoală şi-l sărută pe cap pe Abdullah b. Selam.

 

Gelozia şi invidia

Da, ei îl cunoşteau prea bine pe Mesagerul lui Allah, dar una este a crede şi alta, a cunoaşte. Îl cunoşteau dar nu puteau să-İ jure credinţă. Gelozia şi invidia erau piedici în calea credinţei. “Acum , când le-a venit o Carte de la Allah, întărind ceea ce aveau deja-deşi odinioară şi ei ceruseră biruinţă asupra celor care tăgăduiau-acum, când le-a venit ceea ce ştiau, tăgăduiesc. Blestemul lui Allah fie asupra tăgăduitorilor!” (Bakara [Vaca], 2/89).

În acest verset, Cel Drept relatează cauza adevărată a neacceptării Mesa-gerului lui Allah. Problema era că ultimul profet nu era dintre evrei. Dacă Trimisul lui Allah ar fi ieşit din rândurile lor, fără nici o îndoială, atitudinea lor ar fi fost alta.

Abdullah b. Selam (r.a), venind în faţa Mesagerului lui Allah: “O, Trimisule, ascunde-mă undeva şi câţi învăţaţi evrei sunt în Medina, cheamă-i! Apoi să-i întrebi cât de bine ne cunosc, pe mine şi pe tatăl meu. Sigur răspunsul lor va fi pozitiv. Apoi eu voi apărea de unde m-am ascuns şi voi declara că am devenit musulman.” Mesagerul lui Allah primeşte această propunere. Abdullah b. Selâm se ascunde în casă. Învăţaţii evrei intră şi-şi ocupă locurile. Domnul nostru îi întreabă: “Ce fel de oameni sunt Abdullah b. Selâm şi tatăl său?” Ei răspund: “El şi tatăl lui sunt dintre cei mai învăţaţi şi onoraţi printre noi.” Mesagerul lui Allah din nou îi întreabă: “Dacă el mă acceptă, ce aveţi de spus?” Ei: “Imposibil, aşa ceva nu se poate!” Tocmai atunci Abdullah b. Selâm iese de unde se ascunsese. Exprimându-şi mărturia de credinţă, recunoaşte profeţia Domnului nostru. Ei rămân uimiţi şi-şi retrag cuvintele de laudă aduse mai înainte: ” Este cel mai răutăcios dintre noi, este fiul celui mai răutăcios om.” Ca urmare profetul nu le-a mai permis să mai rămână în preajma Lui.

Această întâmplare demonstrează că evreii îl cunoşteau pe Mesagerul lui Allah. Având idei preconcepute şi fixe, se îndepărtau de la credinţă.

În această problemă şi Selman-ı Fârisî era un argument. Înainte fusese adept al zoroastrismului, dar se înflăcăra din dorinţa de a găsi o religie a dreptăţii. Apoi, trecând la creştinism, se închise în biserică. Simţindu-şi aproape sfârşitul, îi cere călugărului de care se ataşase să-i recomande pe cineva, iar acesta vorbeşte cu un alt călugăr, şi tot aşa se măreşte numărul celor din jurul lui. Unul din învăţaţii creştini îl sfătuieşte: “Fiul meu, n-a mai rămas nimeni pe care să ţi-l recomand. Dar venirea ultimului profet s-a apropiat mult. El va veni din neamul hanefiţilor al lui Avraam, se va ivi din locul în care a emigrat Avraam; apoi va pleca în alt loc, unde se va stabili. Sunt dovezi clare asupra faptului că este profet. Dacă poţi să te duci, acolo du-te. El nu primeşte de pomană. Primeşte un dar, iar între omoplaţi are un semn al dărniciei.”

Restul să aflăm chiar de la el: “Ca să mă duc acolo unde îmi spusese că-lugărul, am căutat o caravană. Am găsit o caravană şi m-am tocmit să mă ia şi pe mine. Ei au acceptat. Ajungând la Wadi’l-Kura, m-au vândut unui evreu ca sclav. Văzând plantaţiile de curmali, mi-am zis că este locul indicat de călugăr şi am rămas acolo. Apoi într-o zi veni unul din neamul Kurayza şi mă cumpără, ducându-mă la Medina. Acolo munceam la plantaţiile de curmali. Nu aveam nici o ştire despre Mesagerul lui Allah. Într-una din zile culegeam curmale, căţărat în copac, iar evreul care mi-era stăpân stătea sub copac. După un timp veni un nepot, care zise furios: “Allah să-i pedepsească, toată lumea pleacă la Kaaba. Un om care a venit din Mecca şi-a proclamat profeţia şi ei cred că este profet!”

Am început să tremur de nerăbdare. Era cât pe ce să cad din copac în capul stăpânului meu. Am coborât repede şi l-am întrebat: “Ce spui? Ce tot zici? Ce fel de veste este aceasta?” Stăpânul meu, văzându-mi emoţia, m-a lovit cu dosul palmei, zicând: “Ce te priveşte pe tine? Tu vezi-ţi de treaba ta!” Eu: “Nimic, voiam doar să ştiu ce s-a întâmplat.” Mi-am continuat lucrul, dar de cum s-a lăsat noaptea, mi-am strâns lucrurile şi am plecat la Kaaba. Mesagerul lui Allah se afla împreună cu companionii săi. Le-am spus: “Voi sunteţi oameni săraci, eu căutam pe cineva ca să-i dau de pomană. V-am adus acestea de pomană, poftiţi, mân-caţi!” Mesagerul lui Allah zise către cei din jur: “Mâncaţi voi!”, dar El nici nu se atinse. Eu în sinea mea: “Iată primul semn de care mi-a spus călugărul.” A doua zi de dimineaţă m-am dus din nou, dar de data aceasta le-am zis că este un dar. Mesagerul lui Allah îi pofti pe cei din jur şi mâncă şi El. Eu: “Şi al doilea semn este acesta” mi-am zis.

Decedase unul dintre companioni. La înmormântarea care avea loc la cimitirul din Medina participa şi Mesagerul lui Allah. M-am dus lângă El şi l-am salutat. Apoi, trecând în spate, am încercat să-i văd semnul profeţiei. Simţindu-mi prezenţa, nu se mişcă, iar eu am reşit să-i văd semnul profeţiei, căci avea umerii dezgoliţi. Astfel am descoperit şi al treilea semn de care-mi vorbise călugărul cu ani în urmă. Nu m-am mai stăpânit şi am sărutat semnul. Muhammed (s.a.s) mă opri, iar eu am început să-i povestesc prin ce am trecut. M-a ascultat împreună cu companionii săi…”

Da, cei care au lăsat deoparte indărătnicia şi invidia şi au privit spre El, s-au ataşat de El, l-au iubit. Între situaţia de ieri şi de astăzi nu există nici o diferenţă. Şi azi, mii, sute de mii de oameni, văzându-i superioritatea, acceptă acest lucru, propovăduind în întreaga lume faptul că El este ultimul profet. Mai există o chestiune neschimbată de-a lungul timpului şi anume, faptul că cei care nu s-au lepădat de îndărătnicie şi invidie, chiar dacă ştiau că este profet, nu au putut crede…

 

sursa: fgulen.com

Source Link

Views: 2

Citește despre viata Profetului!

Citește despre viata Profetului!   Când un arab de pe vremea Profetului vedea ceva, vorbea precum un expert. Arabii erau oameni ai percepţiei şi ai intuiţiei. Dacă unul dintre ei vedea urme de paşi pe drum, spunea: „Acestea sunt urmele de paşi ale persoanei cutare.” Mirosea respiraţia celui cu care vorbea şi realiza dacă spunea […]

Citește despre viata Profetului!

 

Când un arab de pe vremea Profetului vedea ceva, vorbea precum un expert. Arabii erau oameni ai percepţiei şi ai intuiţiei. Dacă unul dintre ei vedea urme de paşi pe drum, spunea: „Acestea sunt urmele de paşi ale persoanei cutare.” Mirosea respiraţia celui cu care vorbea şi realiza dacă spunea adevărul sau minţea.

Aceşti bărbaţi au fost contemporani cu Muhammad şi i-au fost alături încă de la venirea lui pe lume. Nu le-a fost ascuns nimic din viaţa sa. Perioada copilăriei, care nu este observată de către alţii în afară de oamenii din jurul copilului şi de către rudele apropiate, în cazul lui Muhammad a fost văzută şi observată de către toţi oamenii din Mekka. Aceasta s-a întâmplat întrucât copilăria lui nu a fost ca oricare alta. A atras atenţia asupra sa datorită semnelor timpurii de maturitate şi iniţiativă şi datorită respingerii jocurilor obişnuite ale copiilor în favoarea seriozităţii bărbaţilor.

De exemplu, oamenii din Quraish obişnuiau să spună despre nepotul lui ’Abd Al-Muttalib că stătea departe de locurile de joacă ale copiilor şi de petrecerile lor şi obişnuia să le răspundă ori de câte ori era invitat să participe: „Eu nu am fost creat pentru asta.”

Mai mult decât atât, când doica sa Haliimah l-a dus înapoi la familia sa, ea le-a împărtăşit observaţiile, experienţele sale cu copilul şi ceea ce văzuse la el pentru a-i convinge că nu era un copil obişnuit. Ea credea că există un secret ascuns în el, cunoscut doar lui Allah, care ar putea fi dezvăluit într-o zi.

Cât despre tinereţea sa, câtă inocenţă! Era lucid şi rafinat. Preocuparea rudelor sale în ceea ce-l priveşte a sporit, vorbind despre el mai des şi lăudându-l mai mult. Maturitatea sa a fost pe deplin observată de fiecare ochi, ureche şi inimă. Mai presus de toate se afla conștiința comunităţii sale, conduita şi comportamentul său oferind un criteriu asupra adevărului, bunătăţii şi a frumuseţii.

 

La acea vreme, viaţa era una limpede şi luminoasă, din leagăn până în mormânt. Toate viziunile, paşii, cuvintele, mişcările, chiar şi visele, speranţele şi amintirile sale constituiau dreptul tuturor oamenilor din prima zi în care s-a născut. Ca şi cum Allah Cel Milostiv dorea să le spună oamenilor: „Acesta este Profetul Meu trimis vouă. Calea sa este una a raţiunii şi a intelectului şi aceasta constituie întreaga sa viaţă, încă de pe vremea când era în faşă.”

vragre Citește despre viata Profetului!De aceea analizează-i viaţa şi judecă cu raţiunea şi intelectul pe care îl deţii. Percepi vreun motiv de suspiciune? Simţi că există vreun neadevăr? A spus vreodată o minciună sau a trădat pe cineva? A judecat pe cineva nedrept? A manifestat vreodată vreun defect? A abandonat vreodată relaţiile sale de rudenie? A neglijat vreodată o îndatorire sau a lăsat deoparte o acţiune nobilă? A insultat vreodată pe cineva sau a adorat un idol? Citeşte cu atenţie şi cu meticulozitate, investighează, pentru că nu există niciun stadiu al vieţii sale care să fie ascuns sau voalat.

Dacă viaţa sa, după cum vezi şi observi, nu constituie nimic decât puritate, adevăr şi glorie, este raţional şi logic ca un om cu astfel de trăsături să spună minciuni la vârsta de patruzeci de ani? În legătură cu ce ar minţi? Despre Allah, pretinzând că el este Profetul Său (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), ales, preferat şi inspirat de către El?

Nu, acesta este răspunsul oferit de simţuri şi intuiţie. Care este modul tău de gândire şi ce drept ai să spui minciuni?

 

Source Link

Views: 2

Primii credinciosi

Primii credinciosi   Primii credincioşi au fost mai recunoscători pentru discernământul lor, prin care au perceput lucrurile adecvat încă dinainte de venirea lor pe lume, mulţumindu-I lui Allah care i-a îndrumat către credinţă. Ei au fost, de asemenea, conştienţi de faptul că viaţa era cea mai bună dovadă a adevărului Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui […]

Primii credinciosi

 

5f060c9bef9c58f9597dd5219539e7f0 Primii credinciosiPrimii credincioşi au fost mai recunoscători pentru discernământul lor, prin care au perceput lucrurile adecvat încă dinainte de venirea lor pe lume, mulţumindu-I lui Allah care i-a îndrumat către credinţă.

Ei au fost, de asemenea, conştienţi de faptul că viaţa era cea mai bună dovadă a adevărului Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), când el le-a spus: „Eu sunt Profetul lui Allah, trimis vouă.” Viaţa sa a fost cu adevărat remarcabilă. Distincţia şi puritatea constituie cea mai bună dovadă a adevărului marelui învăţător, a nobilului Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Nivelul său de excelenţă şi de distincţie nu s-a diminuat şi nici nu s-a prăbuşit, rămânând constant din leagăn până la moarte.

Întreg parcursul vieţii sale demonstrează clar ca lumina zilei că omul care a dus o astfel de viaţă şi a transmis un astfel de mesaj nu căuta bunăstarea, banii sau puterea. Când acestea i-au fost oferite împreună cu statutul de conducător, el le-a respins pe toate şi a trăit până în ultima clipă cu devotament faţă de Allah, în căinţă şi cinste.

Nu a deviat niciodată de la scopul măreţei sale vieţi nici cât un fir de păr şi nu şi-a încălcat niciodată promisiunea faţă de Allah în privinţa adorării sau a jihaadului.

În cea de-a doua parte a nopţii, se trezea, făcea abluţiunea, obişnuia să rămână treaz invocându-L pe Allah, rugându-se şi plângând.

Munţi de bunuri şi de bani au ajuns în posesia sa şi cu toate acestea nu s-a schimbat niciodată şi nu a luat din ei decât ca cel mai sărac și umil musulman. Apoi a murit, lăsându-şi armura amanet.

Toate statele lumii au reacționat în urma apelului său şi cei mai mulţi regi ai pământului s-au înclinat în faţa mesajului său, prin care îi chema la Islam, cu evlavie şi adorare. Totuşi, el nu a manifestat nici un pic de aroganţă. Când i-a văzut pe oameni apropiindu-se încurcaţi şi derutaţi, cu evlavie şi admiraţie, el le-a spus: „Stați liniștiți, mama mea obişnuia să mănânce carne uscată în Mekka.”

Atunci când toţi inamicii şi-au lăsat deoparte armele şi au plecat capetele aşteptând ca el să-i judece şi în vreme ce zece mii de săbii ale musulmanilor străluceau în Ziua Cuceririi colinelor oraşului Mekka, el le-a spus simplu dușmanilor săi: „Risipiţi-vă, sunteţi liberi!”.

Chiar la apogeul victoriei căreia şi-a dedicat viaţa, și-a păstrat modestia. A mers cu alaiul victorios în Ziua Cuceririi aplecându-şi capul în aşa fel încât oamenii să nu-i poată vedea faţa, repetând imnuri de mulţumire către Allah cu voce slabă, lăcrimând, invocându-L cu smerenie pe Allah până când a ajuns la Ka’bah. Apoi a distrus idolii, le-a făcut ce le-a făcut şi a spus: „A venit Adevărul şi a pierit deşertăciunea! Deşertăciunea este sortită să piară!” (Coran 17: 81).

 

Mai există vreo îndoială în ceea ce priveşte acest mesaj? A fost un bărbat care şi-a dedicat întreaga viaţă unei chemări în urma căreia nu avea de obţinut niciun beneficiu personal, avere, rang, putere. Păstrarea numelui său în istorie era o opțiune care nici măcar nu a fost luată în considerare de către el de vreme ce credea doar în veşnicia vieţii de apoi, atunci când omul se află în Mâinile lui Allah.

 

Şi-a petrecut viaţa, din copilărie până la vârsta de patruzeci de ani, în puritate şi contemplare. Restul vieţii şi l-a petrecut în adorare, îndrumare, jihaad şi luptă şi, când lumea i-a fost deschisă, a respins total falsa glorie urmând calea, adorarea şi mesajul lui Allah. Cum ar fi putut fi mincinos un astfel de om? De ce ar fi spus minciuni? Cu siguranţă, un astfel de om şi un astfel de profet era mai bun de-atât!

 

Source Link

Views: 0