Tag: musulman

FEMEIA CA FIICĂ

FEMEIA CA FIICĂ   În vremurile preislamice, arabii erau mâhniţi şi supăraţi de naşterea fetelor, aşa că un tată, când era informat că soţia lui a dat naştere unei fete, spunea: „Ea nu este atât de binecuvântată de Allah precum un fiu; apărarea ei constă în plâns şi îngrijirea ei este prin furt!” El vroia […]

FEMEIA CA FIICĂ

 

În vremurile preislamice, arabii erau mâhniţi şi supăraţi de naşterea fetelor, aşa că un tată, când era informat că soţia lui a dat naştere unei fete, spunea: „Ea nu este atât de binecuvântată de Allah precum un fiu; apărarea ei constă în plâns şi îngrijirea ei este prin furt!” El vroia să spună că ea nu-şi putea apăra tatăl şi familia decât ţipând şi plângând, nu luptând şi folosind arme. Ea nu putea, de asemenea, să fie bună şi să aibă grijă de ei decât luând bani de la soţul ei şi oferindu-i familiei. Tradiţiile arabilor i-au permis tatălui să îşi îngroape de vie fiica din cauza sărăciei actuale sau presupuse sau din cauza temerilor legate de o posibilă ruşine pe care ar putea s-o cauzeze aceasta când ar fi crescut. În acel context, Coranul îi acuză, zicând:

Şi când fetiţa îngropată de vie va fi întrebată pentru ce păcat a fost omorâtă… (At-Takwir 81:8-9).

Coranul descrie, de asemenea, starea în care se află bărbatul atunci când fiicele sunt născute:

Iar dacă vreunuia dintre ei i se vesteşte [naşterea] unei fiice, chipul lui devine negru şi el e plin de mânie, se ascunde de lume din pricina răului ce i s-a vestit. Să-l ţină el, în ciuda umilinţei, sau să-l îngroape în ţărână? Ce proastă judecată!  (An-Nahl 16:58-59).

Unele reguli vechi îi dădeau tatălui dreptul de a-şi vinde fiica, pe când alţii îi permiteau să o înmâneze altui bărbat care putea chiar să o omoare sau să o posede.
Când a fost revelat Islamul, s-a poruncit ca o fiică, la fel ca un fiu, să fie tratată ca un cadou de la Allah, acordat de Allah oricui doreşte dintre adoratorii Săi:

A lui Allah este stăpânirea cerurilor şi a pământului. El creează ceea ce voieşte şi dăruieşte El copile cui voieşte şi dăruieşte El băieţi cui voieşte, sau dă El şi băieţi, şi copile şi-l face sterp pe cel pe care El voieşte. El este Atoateştiutor [şi] Atotputernic (‘Alim, Qadir).  (Ash-Shura 42:49-50).

Coranul a ilustrat prin pildele sale cum unele dintre fiice pot avea o influenţă remarcabilă şi pot rămâne etern în memoria oamenilor, mult mai pregnant decât mulţi alţi bărbaţi. Avem un bun exemplu în povestea Mariei, fiica lui ’Imran, care a fost aleasă de Allah dintre toate celelalte femei şi purificată. Mama ei şi-a dorit să fie băiat, să-L servească pe Allah şi să fie unul dintre credincioşi:

Muierea lui ’Imran a zis: «Doamne, Îţi juruiesc [numai] Ţie ceea ce este în pântecul meu, devotat numai Ţie! Primeşte-l de la mine! Tu eşti Cel care Aude Totul, Atoateştiutor (As-Sami’, Al-’Alim)!». Şi când a născut, a zis ea: «Doamne, am zămislit o copilă!», dar Allah ştia bine ceea ce născuse ea. Şi un băiat nu este întocmai ca o copilă! «Eu i-am pus numele Maria şi o încredinţez pe ea şi pe scoborâtorii ei ocrotirii Tale, împotriva lui Şeitan cel izgonit!». Domnul ei a acceptat-o cu bună primire şi a lăsat-o să crească cu bună creştere şi a încredinţat-o lui Zaharia. Şi de fiecare dată când intra Zaharia la ea în templu, găsea lângă ea mâncare. Şi a întrebat-o el: «O, Maria, de unde ai aceasta?» Iar ea îi răspundea: «Ea este de la Allah!» Allah îl hrăneşte pe cel pe care El voieşte, fără socoteală! (Aal `Imran 3:35-37).

Coranul a condus o campanie fermă împotriva acelor oameni cruzi care ucideau copiii, indiferent dacă erau băieţi sau fetiţe. Allah spune în Coran:

Au pierdut aceia care şi-au omorât copiii, din neghiobie şi neştiinţă, şi care au oprit ceea ce Allah le-a dat pentru trai, născocind minciuni pe seama lui Allah! Ei sunt în rătăcire şi nu au fost bine călăuziţi.  (Al-An`am 6:140).

Şi El mai spune:

Şi nu vă omorâţi copiii voştri de frica sărăciei! Noi le vom asigura cele de trebuinţă ca şi vouă. Omorârea lor este un păcat mare! (Al-Israa’ 17:31).

Profetul Islamului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus că Paradisul reprezintă recompensa persoanei care se comportă bine cu fiicele sale, are răbdare să le crească, le asigură educaţia morală şi ţine cont de poruncile lui Allah referitoare la ele, până ce fetele devin majore. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a păstrat locul de lângă el pentru un astfel de tată, în Paradis. Muslim a transmis de la Anas:

„Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Oricine a susţinut şi a protejat două fete sclave până ce au devenit majore, în Ziua Judecăţii, el şi cu mine vom fi aşa…» şi apoi şi-a pus două degete împreună.” Hadisul a fost redat de Al-Tirmizi în maniera următoare: „… «Oricine a susţinut şi a protejat două fete sclave, el şi cu mine vom intra în Paradis la fel ca acestea…» şi şi-a împreunat arătătorul cu degetul mijlociu.”

Ibn ‘Abbas a transmis că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zis: „Un musulman care are două fiice, cu care se comportă bine când acestea îl acompaniază sau când el le acompaniază, este admis în Paradis.” Hadisul este consemnat de Bukhari în Al-Adab Al-Mufrad (77), de Ibn Abu Şeiba, 8/551, Ahmed care este corectat de şeicul Şaker (2104), Ibn Majah (3670) şi alţii.
Anumite tradiţii profetice au stabilit că o asemenea recompensă – adică răsplata cu intrarea în Paradis – este de asemenea garantată şi pentru fratele care îşi susţine şi îşi protejează surorile (două sau mai multe). În alte hadisuri se afirmă că aceste recompense sunt garantate oricui se comportă bine cu reprezentantele sexului feminin, chiar dacă este numai una. Abu Huraira a relatat: „Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Oricine a avut trei fiice şi şi-a demonstrat răbdarea în creşterea lor, mulţumirea lor şi nemulţumirea lor, Allah îl răsplăteşte cu Paradisul pentru mila lui asupra lor». Un bărbat a întrebat: «Şi cel care are două fiice, o, Trimis al lui Allah?». El a răspuns: «Şi cel care are două fiice, de asemenea.» Altul a întrebat: «O, Trimis al lui Allah, dar cel care are o fiică?» El a răspuns: «Şi cel care are o fiică, de asemenea.»” (Hadis consemnat şi perfecţionat de Al-Hakim, de acord fiind şi Az-Zeheby, 4/176). Ibn ‘Abbas a relatat: „Pe oricine a avut o fată care nu a fost îngropată sau insultată de către el, iar el nu i-a preferat pe fiii săi înaintea ei, Allah îl va primi în Paradis.” (Hadis consemnat de Abu Dawud, 5/5146, şi Al-Hakim care l-a corectat, 4/177; aprobat de Az-Zeheby.)
În relatarea de la Aişa, transmisă de imamul Bukhari şi imamul Muslim, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Oricine suferă o nenorocire cauzată de păstrarea fiicelor lui, dar cu toate acestea le tratează bine, va fi protejat de ele de Focul Iadului”. (Al-Lu’lu’ wal-Mergean; consemnat de Bukhari şi Muslim / 1688). Prin aceste texte autentice, prin sporirea şi repetarea veştilor bune, naşterea fetelor nu mai este o povară înspăimântătoare şi nici un semn rău. Dimpotrivă, este un dar pentru care trebuie să mulţumim şi o îndurare pe care trebuie să ne-o dorim şi să o cerem, fiindcă este o binecuvântare de la Allah Atotputernicul şi o răsplată ce trebuie câştigată.
Astfel, Islamul a anulat pentru totdeauna obiceiul de a îngropa fetele care acum ocupă un loc foarte bun în inima tatălui lor. Acest fapt ne este arătat de ceea ce spune Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) despre fiica sa, Fatima: „Fatima este o parte din mine; cine o supără pe ea, mă supără pe mine”. Hadisul este consemnat de Al-Bukhari cu acordul lui Al-Masur Ibn Makrama, Sahih al-Jame’as-Saghir şi suplementul său (4188). „Fatima este o parte din mine; ce mă întristează pe mine, o întristează pe ea şi ce mă mulţumeşte pe mine, o mulţumeşte pe ea.” Hadisul este consemnat de imam Ahmed, At-Tabarany şi Al-Hakim, cu acordul lui Al-Masur. Ibid. (4189). Vezi Ahmed 4/323, 332; At-Tabarany 20/25; Al-Hakim 3/158 care l-a îmbunătăţit şi apoi a fost aprobat de Az-Zeheby.
„Fără îndoială, fiica mea este o parte din mine; mă tem de ceea ce o sperie pe ea şi sunt vătămat de ceea ce o vatămă pe ea.” Hadisul este consemnat de toţi cei şase imami ai hadisului; în Mukhtasar As-Sunna de Al-Munzery, hadis (1987).
Putem aduce aici un exemplu din literatura islamică. Un poet scria următoarele versuri:
„De n-ar fi fost fetele gingaşe în blană pufoasă de pisică,
De la care au luat netezimea,
Eu aş fi fost într-o mare mare problemă
Pe acest pământ vast.
Cu siguranţă când copiii noştri sunt printre noi,
Ei sunt lumina ochilor noştri ce supravieţuieşte pe pământ;
Dacă vântul suflă asupra unuia dintre ei,
Ochii mei nu se vor mai închide niciodată.”
Controlul tatălui asupra fiicei nu depăşeşte limitele educaţiei morale; la fel şi în ceea ce îi priveşte pe fraţii ei. El îi spune să se roage când are şapte ani, dar o mustră dacă nu se roagă când împlineşte zece ani. El trebuie să o separe pe ea de fraţii ei la această vârstă; ei nu ar trebui să doarmă împreună în acelaşi pat sau să facă baie împreună aşa cum fac copiii mici. Tatăl o obligă să urmeze codul islamic al comportamentului în privinţa îmbrăcăminţii, împodobirii, a ieşirii din casă şi a vorbitului. El este obligat, conform religiei, să o întreţină până când se mărită. Nu are dreptul de a o vinde sau de a o face proprietatea unui bărbat în niciun mod. Islamul a interzis categoric vinderea oamenilor liberi, atât bărbaţi, cât şi femei. Dacă un bărbat liber a cumpărat sau a câştigat o fiică care a fost sclavă pentru un altul, ea trebuie eliberată imediat ce a intrat în posesia lui, conform legilor islamice, indiferent dacă el este de acord cu acest lucru sau nu.
Dacă fiica are proprii ei bani, tatăl ar trebui să îi păstreze pentru ea. Unui tată îi este interzis să îşi mărite fiica în schimbul căsătoriei cu fiica acelui bărbat, aceasta fiind numită în justiţie „căsătorie vacantă”, din cauza lipsei zestrei, întrucât zestrea este dreptul fiicei, nu al tatălui.
În plus, tatăl nu are dreptul de a-şi mărita fiica cu un bărbat pe care aceasta nu îl vrea sau cu care ea nu este de acord. El trebuie să ştie opinia ei despre bărbatul cu care se va căsători, indiferent dacă ea este de acord sau nu. Dacă a mai fost măritată, trebuie să îşi dea acordul clar. Dacă este virgină şi copleşită de timiditate, atunci tăcerea ei este semn că este de acord. Dacă spune „nu”, atunci el nu are puterea de a o mărita cu cineva pe care ea nu îl doreşte.
Imamul Muslim şi imamul Bukhari au transmis de la Abu Huraira:

„… «O văduvă nu se poate mărita decât dacă îşi dă consimţământul, nici o virgină până când nu îi este cerută permisiunea.» Ei au întrebat: «O, Trimis al lui Allah, cum îşi poate da ea consimţământul?» El a răspuns: «Prin tăcerea ei.»” Hadisul este consemnat în culegerea Al-Lu’lu’ wal-Mergean (895). A fost transmisă, de asemenea, o relatare a Aişei: „L-am întrebat pe Trimisul lui Allah: «Sunt femeile întrebate în legătură cu această chestiune?» El a răspuns: «Da.» Eu am continuat: «Virgina, când este întrebată, este ruşinată şi rămâne tăcută.» El a spus: «Tăcerea este permisiunea ei.»”

În Al-Lu’lu’ wal-Mergean, (895). Din acest motiv învăţaţii spun că femeia virgină ar trebui să ştie că tăcerea este consimţământul ei.
Khansaa’ bint Khaddam Al-Ansari a spus că tatăl ei a măritat-o, deşi nu era virgină, iar ea ura această căsătorie. Când ea a mers la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), el a anulat mariajul. (Hadis consemnat de toţi cu excepţia lui Muslim). Ibn ’Abbas a relatat că o fată virgină a venit la Trimisul lui Allah şi i-a spus că tatăl ei a măritat-o, deşi ea nu dorea. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) i-a dat posibilitatea de a alege. Hadisul este consemnat de Ahmed (2469), îmbunătăţit de şeicul Şakker, Abu Dawud (2069), Ibn Majah (1875) şi Ad-Daraqatny vol. 3, (56).
Din aceste hadisuri avem dovada că tatăl nu este diferit de un alt bărbat; el este obligat să îşi întrebe fiica şi este necesar ca aceasta să fie de acord. Conform imamului Muslim şi a altora: „O virgină este întrebată”, ceea ce înseamnă că trebuie să îşi dea consimţământul. Conform Aişei, o fată a venit la ea, spunând: „Tatăl meu m-a măritat cu nepotul lui pentru a se înălţa pe sine prin acest act, iar eu nu sunt de acord.” ’Aişah a replicat: „Stai jos până ce va veni Profetul.” Ea i-a spus, iar el a trimis după tatăl ei care i-a dat libertatea de a alege. Ea a spus: „O, Trimis al lui Allah, am fost de acord cu ce a făcut tatăl meu, dar am vrut să ştiu dacă femeia are vreun cuvânt de spus în această chestiune.” (Hadis consemnat de Al-Nisaai în Cartea Mariajului; 6186-7).
Evident, hadisurile profetice au impus permisiunea virginelor şi a femeilor care au fost măritate anterior drept o condiţie a contractului marital. Dacă tatăl sau persoana în cauză mărită o femeie văduvă sau divorţată fără permisiunea ei, contractul este invalid şi revocabil, precum în povestea lui Al-Khansaa bint Khaddam. În privinţa virginei, ea are dreptul de a alege; dacă este de acord, îşi dă permisiunea; dacă nu, refuză, lucru care anulează contractul, precum într-unul dintre hadisurile amintite anterior. (Vezi Nail Al-Awtar, 6/254-256). Foarte interesant în legislaţia islamică este faptul că este stipulată consultarea mamei în ce priveşte căsătoria fiicei ei, aşa că mariajul poate fi săvârşit mulţumind toate părţile implicate. Ibn ’Omar a relatat că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: „Luaţi permisiunea femeii cu privire la fiicele lor.” Hadisul este consemnat de Ahmed şi atribuit lui Ibn Omar (4905), cercetat de Ahmed Şaker, Abu Dawud (2095) şi alţii. În acest context, imamul Abu Suleiman Al-Kattaby, comentând acest hadis, în cartea sa Maalem as-Sunna, are anumite observaţii de adăugat, demne de luat în seamă, care ar trebui redate datorită integrităţii şi moralităţii lor. El scrie: „Consimţământul mamelor în chestiunea fiicelor lor nu îşi are rostul doar pentru că astfel au ceva de spus în contractul marital, ci şi pentru că astfel fetele se simt mai sigure, având o relaţie intimă cu mamele lor, favorizând o prietenie mai îndelungată şi afectuoasă prin aducerea fiicelor şi soţilor lor împreună, dacă contractul are la bază mulţumirea reciprocă şi dorinţa mamelor şi a fiicelor. În caz contrar, nu se va scăpa de consecinţele negative (adică fiicele vor fi stârnite împotriva soţilor lor), iar posibila cauză de nenorocire va cădea asupra lor.
În plus, mamele sunt mai apropiate de fetele lor; ele ascultă mai mult de ceea ce spun. Datorită acestor motive, consultarea lor privind căsătoria fiicelor este apreciată şi Allah ştie cel mai bine.”
El adaugă: „Ar putea fi şi un alt motiv pe lângă cele deja menţionate. O femeie poate ajunge să afle prin relaţia specială pe care o are cu fiica sa şi prin conversaţia privată cu ea despre o problemă ce ar putea invalida contractul. Poate fi din cauza unei boli ce o face să nu poată să îşi îndeplinească datoriile de soţie. Astfel înţelegem cuvintele Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!): „Fata virgină nu ar trebui să se căsătorească decât cu permisiunea ei, exprimată prin tăcere.”; ei îi poate fi ruşine să îşi dea permisiunea şi să îşi arate dorinţa de a se căsători. Prin urmare tăcerea ei indică şi libertatea sa de a respinge o relaţie; ea poate rupe tăcerea dacă există un motiv ce este cunoscut numai de ea şi care nu îi permite să se căsătorească. Allah Atotputernicul ştie mai multe. (Vezi Mokhtasser As-Sunna de Al-Munzery; Maalem As-Sunna de Al-Khattab; Sfaturi de Ibn Al-Qayyim 3/39. Hadis cercetat de Ahmed Şaker şi Muhammed Hamid Al-Fiqy.)”
Adăugăm aici că e posibil ca mamei să-i fi mărturisit fiica secretul că inima ei aparţine altcuiva. Dacă acea persoană o cere în căsătorie şi este potrivită pentru ea, atunci el ar trebui să aibă prioritate, conform hadisului: „Nimic nu este mai bun pentru cei îndrăgostiţi decât căsătoria”. Hadisul este relatat de Ibn ‛Abbas şi consemnat de Ibn Majah (1847), Al-Hakim şi corectat în termenii islamici 2/160, fiind de acord Az-Zeheby şi Al-Baihaqi 7/78, Al-Tabarany, Tammam şi alţii. Este menţionat de Al-Albany în Cele autentice (624).
Dacă tatăl nu are dreptul de a-şi mărita fiica cu cineva pe care ea nu îl place, atunci nici fiica nu are dreptul de a se căsători fără permisiunea lui, conform hadisului transmis de Abu Musa: „Niciun mariaj fără un păzitor.” Hadisul este consemnat de Abu Dawud (2085), At-Tirmizi (1101), Ibn Majah (1881), Ahmed 4/394, 413, 418. Alte cuvinte menţionate în hadis sunt transmise de Al-Munzery în Mokhtasser As-Sunna şi de Ibn Al-Qayyim; vezi hadis (2000). Cu acordul Aişei: „Orice femeie care se mărită fără acordul tutorelui ei are mariajul nul.” Acest lucru a fost spus de trei ori. Hadisul este consemnat de Abu Dawud (2083) şi (2084), At-Tirmizi (1102), care l-a îmbunătăţit, şi Ibn Majah (1879).
Abu Hanife şi discipolii săi cred că o fată are dreptul de a se mărita chiar şi fără acordul tatălui sau al tutorelui său, cu condiţia ca soţul să fie potrivit pentru ea. Hadisul anterior nu este menţionat în scrierile lor, dar ei se prevalează de ceea ce se află scris în Coran referitor la căsătorie, în pasajul în care Allah cere să fie împiedicate femeile de la căsătoria cu soţul anterior până când nu se căsătoresc cu un alt bărbat.
În aceste versete şi în altele, mariajul este atribuit femeilor. Allah interzice împiedicarea unei femei care doreşte să-şi caute pe cineva cu care să se mărite, cât timp este capabilă să facă aceasta; acest lucru trebuie acceptat. Abu Hanife a pus o condiţie: mariajul ei trebuie să fie cu un soţ potrivit, altfel persoanele responsabile au dreptul să obiecteze la căsătorie. Dacă o femeie se mărită cu acordul tutorelui ei, dar nu în prezenţa sa, este permis de anumiţi jurişti, deşi consensul general impune prezenţa tutorelui ca o condiţie – altfel mariajul este nul.
Ibn Qudama a spus: „Dacă contractul este validat de un conducător, atunci nu este permis să fie anulat. Judecătorul are aici un punct de vedere special: contractul este anulat când este împotriva unui text. Conducătorul are prioritate, pentru că este o chestiune negociabilă, şi astfel verdictul său nu este anulat. Textul (adică «Nicio căsătorie fără un tutore») a fost interpretat în mai multe feluri şi este aprobat de unii şi respins de alţii.”
Aceasta este opinia lui Ibn Qudama ce are cunoştinţe profunde şi este cinstit, fie ca Allah să fie mulţumit de el! Cu toate acestea, pentru a fi realizată cu tact, căsătoria ar trebui săvârşită cu acordul tuturor părţilor implicate: tatăl, mama şi fiica, pentru a nu da naştere bârfelor, duşmăniei şi certurilor, întrucât Allah a permis căsătoria pentru a susţine iubirea şi mila.
Este necesar ca tatăl să aleagă pentru fiica sa un bărbat bun, care o face fericită şi care îşi găseşte fericirea alături de ea. Tatăl ar trebui să se concentreze asupra moralităţii şi credinţei bărbatului, nu asupra lucrurilor materiale şi lumeşti. El nu ar trebui să pună obstacole în calea căsătoriei, dacă un bărbat potrivit îi cere mâna fiicei sale. În hadis se afirmă: „Dacă persoana care te mulţumeşte în privinţa moralităţii şi credinţei vine la tine, las-o să se căsătorească [cu fiica ta]. Dacă nu faci asta, vei crea răzvrătire pe pământ şi vei răspândi corupţia”. Hadisul este relatat de Ibn Omar şi consemnat de At-Tirmizi, Ibn Majah (1967), Al-Hakim a cărui îmbunătăţire a fost acceptată de Az-Zeheby 2/165, cu acordul lui Abu Huraira; Al Baihaqi 7/82, cu acordul lui Abu Hatim Al-Mazay; Ibn Adeyy, îmbunătăţit în Sahih al-Jame’as-Saghir şi suplementul ei (270).
Astfel, Islamul l-a învăţat pe tată că fiica lui este o „fiinţă umană”, înainte de orice altceva. Ea nu este o „marfă” ce poate fi dăruită şi dată celui care plăteşte mai mult, precum fac mulţi taţi ignoranţi şi avari ce continuă această practică şi astăzi. În hadis se spune: „Este norocul unei femei să îşi uşureze angajamentul, zestrea şi să îşi uşureze pântecul – adică naşterea”. Hadis relatat de Aişa, consemnat de Ahmed 6/77, Ibn Hayyan (4095), Hakim 2/181, care l-a îmbunătăţit în termeni islamici, şi aprobat de Az-Zeheby şi perfecţionat în Sahih al-Jame’as-Saghir şi suplementul lor (2235).
________

Sursa: Statutul femeii in Islam, Sheikh Yusuf Al-Qardawi, Editura Femeia Musulmană, București 2010

Source Link

Views: 2

Educația copilului în Islam – 1

Educația copilului în Islam – 1 de Alina   Viata unui copil este ca o foaie de hartie pe care isi lasa amprenta toate persoanele ce intra in contact cu el. Indatoririle parintilor fata de copii incep inca de la venirea acestora pe lume, lucru ce este de o foarte mare importanta. Un copil se […]

Educația copilului în Islam – 1

de Alina

 

atvViata unui copil este ca o foaie de hartie pe care isi lasa amprenta toate persoanele ce intra in contact cu el. Indatoririle parintilor fata de copii incep inca de la venirea acestora pe lume, lucru ce este de o foarte mare importanta. Un copil se formeaza si devine adult in urma atentiei si grijii pe care pe parintii i-o arata. Astfel educatia copiilor incepe la nastere prin citirea „Adhan-ului” la urechea dreapta si „Iqamah” la urechea stanga imediat dupa nastere. Profetul Muhammed (salleAllahu aleihi we sellem) a spus: „Cititi „Adhan” in urechea dreapta si „Iqamah” in urechea stanga a copilului nou-nascut”. In acest fel, primele cuvinte pe care le va auzi copilul vor fi cele care cheama la maretia lui Allah Preainaltul, ceea ce ii va influenta sufletul chiar daca acesta nu simte, iar citirea Azan-ului determina indepartarea Satanei care asteapta venirea micutului pe lume.

O alta indatorire a parintelui la nastere este introducerea in gura nou nascutului a unei bucatele dintr-o curmala mestecata (iar in caz ca nu sunt la indemana curmale se pot folosi si alte fructe), una dintre intelepciunile acestui lucru facut de Profet este ca ii pregateste gurita micutului pentru alaptare. Se recomanda ca acest obicei sa-1 faca unul dintre cei recunoscuti ca fiind evlaviosi.

Abi Musa ne relateaza: „Cand mi-a nascut sotia am dus copilul la Profet, iar el mi-a pus numele Ibrahim, apoi a mestecat o curmala, a pus putin din ea pe deget si i-a introdus-o in gurita dupa care s-a rugat la Allah pentru binecuvantarea lui.” Anas (Allah sa-l aiba in mila Sa!) a relatat: Unul dintre fiii lui Abu Talha era suferind. El a iesit afara si in lipsa lui baiatul a murit. Cand s-a intors a intrebat: Cum se simte baiatul? Umm Sullaim, mama baiatului, a raspuns: Mai bine ca inainte. Apoi i-a adus cina si el a mancat, apoi s-a culcat cu ea. L-a sfarsit ea a zis: Fa pregatirile pentru ingropaciunea baiatului. Dimineata, Abu Talha a mers la Trimisul lui Allah si i-a relatat intamplarea. El a intrebat: Erati impreuna noaptea trecuta? Abu Talha a raspuns ca da, la care Profetul s-a rugat: Allah sa va binecuvanteze pe amandoi. Mai tarziu ea a nascut un baiat. Abu Talha i-a zis: Ia baiatul in brate sa-l ducem la Profetul; iar el a luat cu el si niste curmale. Profetul a intrebat: Ati adus ceva cu el? Abu Talha a raspuns: Da, niste curmale. Profetul a luat o curmala, si, dupa ce a mestecat-o, a pus-o in gura copilului si l-a numit ‘Abdullah’.( Riyad as-Salihin- nr. 44)

In ziua a 7-a de la nastere, parintii trebuie sa rada capul noului-nascut, sa ii cantaresca parului si sa ofere o milostenie, echivalentul greutatii parului in argint, celor nevoiasi. Acest lucru se face din doua motive: radacina parului devine mai puternica si se dezvolta auzul si vazul, iar oferirea acestei milostenii ii va bucura pe sarmani.

Profetul Muhammed (salleAllahu aleihi we sellem) a poruncit raderea parului nepotilor lui, Hassan si Husseiyn in ziua a saptea, iar dupa ce au fost rasi s-a cantarit parul si s-a dat milostenie echivalentul greutatii parului in argint. Este de evidentiat faptul ca in islam este interzisa raderea partiala a parului, de exemplu doar pe o jumatate de cap.

O alta etapa foarte importanta este alegerea numelui copilului. Conform spuselor Profetului Muhammed (salleAllahu aleihi we sellem) numele copilului se pune in momentul venirii pe lume sau in ziua a saptea, ceea ce ne arata ca alegerea numelui copilului poate fi facuta atat in primele zile cat si in celelalte.

Unul dintre drepturile pe care il au copii asupra parintilor este alegerea unui nume frumos. De asemenea, nu se recomanda ca musulmanii sa le puna porecle urate sau care contrazic invataturile islamului.

In opinia majoritatii teologilor musulmani, aducerea de sacrificiu la nastere pentru copil este Sunna conform faptelor Profetului, care a sacrificat si a indrumat pe ceilalti sa faca acest lucru. S-a spus ca timpul sacrificarii ar fi in ziua a saptea dar se poate sacrifica si dupa aceea in functie de posibilitatea parintilor.Acest sacrificiu este multumirea aratata de parinti fata de Allah Preainaltul ca i-a inzestrat cu un copil, nou nascutul se apropie prin acest ritual de Allah Preainaltul si aceasta fapta il scapa pe copil de unele nenorociri care aveau sa-1 loveasca.

Un alt aspect important este legat de circumcizia noilor-nascuti de sex masculin. Circumcizia este un simbol al islamului care-l deosebeste pe musulman de ceilalti si de asemenea, este o masura de igiena. Acesta trebuie realizata in ziua a saptea sau cand copilul ajunge la varsta pubertatii.

Importanta ce trebuie data copiilor si educatiei acestora este evidentiata si de urmatorul hadis relatat de Abu Huraira (Allah sa-l aiba in mila sa) in care Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea fie asupra sa) a spus: Cand moare omul, faptele lui se intrerup, cu exceptia a trei: milostenia continua, stiinta de care se folosesc oamenii si copilul dreptcredincios care se roaga pentru el.(Riyad as-Salihin)

Ibn ‘Abbas (Allah sa-l aiba in mila Sa!) a relatat ca Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a dat peste o caravana la Rauha si a intrebat cine sunt ei. Ei au raspuns ca sunt musulmani. Apoi l-au intrebat: Dar tu cine esti? El a zis: Sunt Trimisul lui Allah. Atunci o femeie a ridicat spre el un baiat si a intrebat: I se va socoti acestui copil ca a facut pelerinajul? La care, el a zis: Da, si tu vei avea parte de rasplata. (Muslim)(Riyad as-Salihin, nr. 1287)

Intotdeauna trebuie sa tinem seama de varsta, de nevoile copiilor si de capacitatea lor de intelegere a problemelor din viata de zi cu zi. Abu Huraira (Allah sa-l aiba in mila Sa!) relateaza ca Trimisul lui Allah si-a sarutat nepotul, Hasan ibn ‘Ali (Allah sa-l aiba in mila Sa!),in prezenta lui Aqra’ ibn Habis. La care, acesta a remarcat: Eu am zece copii si n-am sarutat niciodata pe nici unul dintre ei. Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) i-a aruncat o privire si a zis: Cel care nu arata mila fata de altii, nu va avea parte de mila. (Bukhari si Muslim)( Riyad as-Salihin, nr. 227)

‘Amr ibn ªu’aib (Allah sa-l aiba in mila Sa!) si tatal sau relateaza ca bunicul sau l-a auzit pe Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) spunand: Porunciti copiilor vostri sa faca rugaciunea cand implinesc sapte ani si sa-i bateti (daca nu o fac) cand implinesc zece ani si nu lasati (baietii si fetele) sa doarma impreuna. (Abu Dawud)( Riyad as-Salihin, nr. 303)

De asemenea, pentru a oferi o crestere si o educatie buna copiilor, trebuie sa le oferim lucrurile necesare unei vieti normale si sanatoase, in ceea ce priveste alimentatia, vestimentatia. Umm al mo’minin ‘A’isa (Allah sa o aiba in mila Sa!) a relatat: Hind, sotia lui Abu Sufyan, a zis Trimisului lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!): Abu Sufyan este un om tare zgarcit si nu ne da nici mie, nici copiilor mei, destul ca sa ne intretinem decat daca iau eu din ce are, fara stirea lui. Am facut oare un pacat? Trimisul lui Allah (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Ia din bunurile lui cat sa nu bata la ochi si sa-ti ajunga tie si copiilor tai.(Convenit) (Riyad as-Salihin, nr. 1540)

Copiii sunt lumina ochilor unui barbat, izvor de mare bucurie si tovarasie. Ei fac viata mai frumoasa si, dupa Allah, ei sunt cei in care el isi spune sperantele. Binecuvantarea lor aduce noroc, indurare si rasplata din belsug.

Pentru aceasta insa copiii trebuie sa aiba o educatie buna, solida, care sa ii faca respectuosi, blanzi si o sursa de fericire. Daca parintii neglijeaza insa educatia copiilor, rezultatele vor fi dezastruoase. Copiii lor vor fi o sursa de necazuri si griji constante, ca sa nu mai vorbim de nopti nedormite si zile pline de griji. Mai intai de toate, parintii au responsabilitatea de a le asigura copiilor o puternica educatie islamica, bazata pe trasaturile nobile despre care Profetul – Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! – a marturisit ca a fost trimis sa le desavarseasca si sa le raspandeasca printre oameni: „Am fost trimis numai sa desavarsesc purtarea drept-credincioasa.”

Nimic nu arata mai mult insemnatatea responsabilitatii pe care parintii o au fata de copii si indatorirea lor de a le asigura o educatie islamica potrivita decat parerea invatatilor ca fiecare familie trebuie sa ia aminte la vorbele Profetului: „Invatati-va copiii sa se roage atunci cand au sapte ani si obligati-i, daca nu fac asta, atunci cand au zece ani.”

Familia care cunoaste acest hadis, insa nu isi invata copiii sa se roage atunci cand ating varsta de sapte ani sau nu ezita chiar sa-i loveasca daca nu fac acest lucru atunci cand ajung la zece ani, este o famile care nu a reusit sa isi implineasca datoria si si-a neglijat copiii. Acesti parinti sunt niste pacatosi care vor raspunde inaintea lui Allah pentru esecul si neglijenta lor. Caminul parintesc este primul mediu in care cresc acesti micuti: este mediul in care se formeaza inclinatiile, gesturile si personalitatile lor. Acest lucru explica cat de important este rolul pe care il au parintii in cresterea micutilor lor si arata faptul ca ei trebuie sa acorde in egala masura atentie sanatatii lor fizice, mentale si spirituale. Adevaratul parinte musulman – fie tata, fie mama – cunoaste psihologia copiilor lui si stie cum sa se poarte cu ei, folosind cele mai bune si mai eficiente metode in ceea ce priveste cresterea si educatia. El se face placut lor prin tot felul de metode si se apropie de ei, tinand cont de varsta si de nivelul lor intelectual, asa ca se joaca cu ei, ii lauda, glumeste cu ei si le spune cuvinte pline de iubire si grija, cuvinte care ii fac fericiti.

Astfel ei il vor iubi si vor accepta cu nerabdare indicatiile lui. Atunci cand il asculta, il asculta din toata inima, caci exista o mare diferenta intre ascultarea care este intemeiata pe iubire, respect si incredere si cea care este intemeiata pe violenta si cruzime. Primul tip de ascultare este cel care dureaza, in timp ce ultimul este superficial, nu are nici o baza si se evapora repede atunci cand violenta si cruzimea ating un nivel extrem.

 

 

– finalul părții întâi –

Source Link

Views: 3

Educația copilului în Islam – 2

Educația copilului în Islam – 2  – partea a doua –   Una dintre indatoririle parintesti primare ale barbatului este sa isi arate iubirea, ingaduinta si afectiunea fata de copiii sai, pentru ca ei sa creasca siguri de sine, optimisti, cu o atitudine pozitiva si cu o parere buna despre ei insisi. Compasiunea este o […]

Educația copilului în Islam – 2

 – partea a doua –

 

Una dintre indatoririle parintesti primare ale barbatului este sa isi arate iubirea, ingaduinta si afectiunea fata de copiii sai, pentru ca ei sa creasca siguri de sine, optimisti, cu o atitudine pozitiva si cu o parere buna despre ei insisi.

Compasiunea este o caracteristica islamica fundamentala si a fost una dintre cele mai evidente trasaturi ale Profetului – Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! –, asa cum spune Anas: „Nu am vazut niciodata pe nimeni cu mai multa compasiune pentru copii decat Trimisul lui Allah. Fiul sau, Ibrahim, se afla in grija unei doici pe dealurile din jurul Medinei. El obisnuia sa se duca acolo si noi mergeam cu el. El intra in casa, isi lua copilul in brate si il saruta, apoi se intorcea.” [Muslim]

Profetul – Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! – iubea copiii musulmani atat de mult incat se juca cu ei. El se purta cu ei cu compasiune si afectiune. Anas a relatat: „Ori de cate ori trecea pe langa un grup de baieti, Profetul – Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! – zambea bland si ii saluta.” [convenit]

Un exemplu referitor la intelepciunea Profetului – Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! – privind cresterea copiilor il constituie hadis-ul urmator: „Nu este de-al nostru cel care nu este bland cu micutii nostri si nu recunoaste drepturile batranilor nostri.”

In lumina acestei calauziri, adevaratul musulman nu poate fi aspru cu copiii sai, nu poate sa se poarte cu ei intr-un mod dur sau rautacios, chiar daca ii sta in fire sa fie indarjit si rezervat, deoarece religia lui, cu invataturile si calauzirea ei, inmoaie inimile si trezeste sentimente de iubire si afectiune. Asadar copiii fac parte din noi, asa cum a spus poetul: „In ale noastre inimi copiii nostri sunt, / Pasindu-ne alaturi pe acest pamant carunt. / O mica adiere de i-ar atinge acum, / De-a noastra ingrijorare n-am mai dormi nicicum.”

Parintii trebuie sa fie patrunsi de iubire, afectiune si grija, dispusi sa faca sacrificii si tot ce le sta in putinta pentru copiii lor.

Tatal cheltuieste pentru ei cu mare placere si generozitate. Umm Salama relateaza ca ea l-a intrebat pe Trimisul lui Allah – Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! – daca va avea vreo rasplata pentru ceea ce a cheltuit pentru fiii lui Abu Salama, caci ei erau doar fiii lui si el a raspuns: „Cheltuieste pentru ei si vei fi rasplatita pentru ceea ce cheltuiesti.” [convenit]

Abu Mas’ud al-Badri – Pacea fie asupra sa! – a zis: „Profetul – Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! – a spus: «Atunci cand un om cheltuieste pentru familia sa cu intentia de a-L multumi pe Allah, acest lucru va fi socotit ca milostenie (sadaqa) din partea lui.»” [convenit]

Intr-o alta relatare facuta de Muslim, Profetul – Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! – a zis: „Cea mai minunata cheltuiala este cea pe care omul o face pentru familia sa, pentru animalul pe care il foloseste in calea lui Allah si pentru tovarasii sai in calea lui Allah.”

El nu face discriminari intre fiii si fiicele lui in ceea ce priveste afectiunea si cheltuielile pe care le face. Unii oameni sunt dezamagiti atunci cand au fete si isi doresc ca Allah sa le fi daruit numai baieti. Acestia nu cunosc marea rasplata pe care Allah a promis-o tatalui caruia i-au fost daruite fiice si care le accepta, are grija de ele, le ofera o educatie buna si isi arata dragostea si afectiunea pe care le-o poarta.

Profetul – Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! – a zis: „Pentru cel care are trei fiice si este rabdator cu ele, le ofera mancare, apa si imbracaminte din castigurile sale, ele vor fi pentru el un scut care sa il fereasca de Foc in Ziua Invierii.” Tatal este atent la orice lucru care i-ar putea influenta pe copii sai, fete sau baieti.

Fiecare copil se naste intr-o stare de „puritate innascuta” (fitra – firea innascuta a omului) si parintii sunt cei care il fac sa devina evreu, crestin sau mag, asa cum a zis Profetul – Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! – in relatarea autentica (sahih hadis) facuta de Bukhari. Asadar responsabilitatea pe care o au parintii fata de cresterea unui copil si formarea personalitatii acestuia este clara.

Musulmanul adevarat se intereseaza de cartile si de revistele pe care copiii lui le citesc, de hobby-urile pe care le au, de scoala, de profesori si de celelalte interese, precum si de toate lucrurile care pot avea impact asupra personalitatii, mintii, sufletului si credintei lor. El trebuie sa intervina ori de cate ori este necesar, fie sa-i incurajeze, fie sa le interzica un lucru, pentru ca educatia copiilor sa nu fie afectata de imoralitate sau de boala.

Un element de inteleapta crestere este ca parintii sa se poarte cu toti copiii la fel si sa nu favorizeze in nici un fel pe vreunul dintre ei in defavoarea celorlalti. Copilul care simte ca este tratat corect si in acelasi fel ca fratii sai va creste avand o parere buna despre el, nu se va simti in nici un fel inferior fata de ceilalti, nu isi va uri fratele si nici nu va fi macinat de gelozie, ci va fi multumit, ingaduitor, bland si iubitor fata de ceilalti. Acest lucru il cere islamul de la parinti si asa le porunceste sa faca.

Potrivit unei alte relatari, Nu’man a zis: „Profetul – Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! – a intrebat: «Ai facut acelasi lucru pentru toti copiii tai?» A zis (tatal meu): «Nu.» Atunci Profetul a zis: «Teme-te de Allah si poarta-te la fel cu toti copiii tai.» si atunci tatal meu a mers si si-a luat inapoi darul.”

Tatal trebuie sa le insufla copiilor un caracter bun si un comportament ales.

Atunci cand inimile copiilor sunt pline de multumire si bunatate, tatal poate sa ii ridice la un nivel de inalte invataturi morale si nobile virtuti umane. Asadar el le insufla cele mai bune calitati, cum ar fi iubirea pentru ceilalti, ajutorarea celor nevoiasi, pastrarea legaturilor de rudenie, respectarea batranilor, duiosia pentru cei mici, implinirea faptelor bune si judecata dreapta. O persoana nu poate sa daruiasca ceea ce nu are. Dreptate a avut cel care a zis: „Virtutea vine de la Allah si buna crestere vine de la parinti.”

Femeia musulmana stie absolut tot despre evolutia comportamentala, emotionala si intelectuala a copiilor sai atat in perioada copilariei lor, cat si in anii dificili ai adolescentei deoarece copiii tind sa fie mai apropiati de mame si sa petreaca mai mult timp cu ele. De aceea, femeia care intelege invataturile islamice si rolul ei in viata cunoaste marea responsabilitate pe care ea o are in cresterea copiilor, asa cum se spune in Coran:

“O, voi cei care credeti! Paziti-va pe voi insiva si familiile voastre de un Foc ale carui vreascuri sunt oamenii si pietrele…” [Coran 66:6]

hands-holding-plant-2Mama este in mod normal dragastoasa si apropiata de copiii ei, pentru ca ei sa fie deschisi fata de ea si sa ii impartaseasca gandurile si sentimentele. Ea se grabeste sa-i corecteze daca gresesc, tinand cont de varsta fiecarui copil si de nivelul lui intelectual. Ea se joaca si glumeste cu ei cateodata, incurajandu-i si spunandu-le cuvinte blande, iubitoare, mangaietoare. Astfel, iubirea lor pentru ea creste si ei asculta cu nerabdare cuvintele ei de indrumare si indreptare. Ei o asculta pentru ca o iubesc, caci exista o mare diferenta intre ascultarea sincera care vine din suflet si este bazata pe iubire, respect si incredere, si ascultarea nesincera, bazata pe asuprire, violenta si forta.

Femeia musulmana care este cu adevarat calauzita de religia ei nu uita de marea rasplata pe care Allah a pregatit-o pentru cei care cresc fiice si au grija de ele asa cum trebuie, dupa cum se mentioneaza in numeroase hadis-uri autentice (sahih hadis), ca de exemplu in hadis-ul relatat de Bukhari si Muslim de la A’isa, in care se spune: „O femeie a venit la mine cu cele doua fiice ale ei si mi-a cerut (milostenie). A aflat ca nu aveam decat o singura curmala, pe care i-am dat-o. A luat-o, a impartit-o celor doua fiice si ea nu a mancat deloc, apoi s-a ridicat si a plecat cu fiicele ei.

Deloc surprinzator, educatia oferita de mama musulmana produce cele mai bune rezultate, asa cum spune poetul: „Mama este o scoala: pregateste-o cum trebuie si vei pregati un neam intreg! Mama este prima invatatoare, cea mai de seama dintre ele si cea mai buna dintre invatatori.”

Familia trebuie sa-i invete pe copii cum sa-i salute pe ceilalti. Copii trebuie sa invete sa salute folosind salutul islamic assalamu alaykum si sa raspunda la salut, ceea ce este tot o datorie religioasa.

Mesagerul Lui Allah a fost foarte atent sa-i invete pe copii sa salute.

Profetul i-a spus odata lui Anas: O, fiule. Daca mergi acasa saluta-ti familia ….At tirmidhi Ash-shayakhan relateaza ca profetul Muhammed cand trecea pe langa copii inotdeauna ii saluta.(Bukhary si muslim). Un alt hadis care aminteste de necesitatea invatarii salutului ar fi cel relatat de Kaldah ibnul Hanbal: Odata l-am vizitat pe profet si nu l-am salutat cand am intrat, iar profetul Muhammed mi-a spus: Du-te afara si intra din nou si spune ²assalamu alaykum, pot intra?²(Abu Dawood si Tirmidhi)

Copiii trebuie sa fie invatati de mici sa spuna adevarul, ca si preventie impotriva minciunilor, fiecare parinte sau profesor nu trebuie sa minta copilul pentru a-l face sa se opreasca din plans, sa-i linisteasca furia etc. Daca parintii nu mint, dau un exemplu bun copiilor lor, indemnandu-i sa ii urmeze, minciuna fiind cel mai prost obicei.

Abdullah bin Amir a spus: In timp ce profetul Lui Allah era la noi in vizita, mama mea mi-a spus: Vino la mine si iti voi da ceva. Atunci profetul a spus: Ce ii vei da? A spus ea: Am sa-i dau niste curmale. El a spus: fii sigura ca daca nu-i dai nimic vorba ta va fi scrisa ca minciuna. (Abu Dawood si Al-Baihaqy)

Si minciunile mici au importanta in fata lui Allah. Asma’au bint Yazeed a spus: O mesagerule, daca o fata dintre noi spune ca nu-i place ceva, dar ei ii place, este considerata minciuna? El a raspuns: Minciuna este scrisa in cartea fiecaruia ca si minciuna si o minciuna mica este o minciuna mica.(Muslim)

Ordinea si curatenia sunt alte virtuti ce trebuie insuflate copiilor de la o varsta frageda. Profetul Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) a mai spus: Daca mergeti sa va vizitati fratii sau rudele asigurati-va ca hainele voastre sunt curate si arata frumos in ochii oamenilor si Allah nu-i iubeste pe cei care fac abuz. (Abu Dawood).

Profetul Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) a invatat copiii de la varsta frageda aceasta etica.Cand profetul le-a ordonat sa faca curatenie aceasta a fost un antrenament pentru ei ca sa invete sa fie curati.

Sufletul unui copil este ca o bijuterie pretioasa neslefuita lasata in grija parintilor de Allah. Acestora le este oferita minunata responsabilitate de a modela aceasta piatra pretioasa, dandu-i o forma frumoasa, placuta lui Allah. Cresterea copiilor cu scopul de a deveni buni musulmani este o sarcina foarte dificila, dar urmand cuvintele lui Allah, Coranul si invataturile profetului Muhammed si ale companionilor, aceasta importanta datorie islamica poate fi indeplinita cu succes. Parintii trebuie sa cheltuiasca timp, bani, efort, emotii si rabdare pentru a invata notiuni autentice de islam, pentru propriul succes, dar si pentru a fi capabili sa le impartaseasca si celorlalti, in special copiilor lor.

Cea mai pretioasa si durabila mostenire pe care parintii o lasa copiilor este reprezentata de cunoasterea islamului, succesul sau esecul copiilor fiind raspunderea parintilor.

 

 

Bibliografie:

Ce trebuie sa faca musulmanii atunci cand vor deveni parinti, Revista Islamul AZI, nr.1, iunie 2005 ,pag.32

Muhammad Ali Al-Hashim, Femeia musulmana. Adevarata pesonalitate islamica a femeii musulmane dupa Coran si Sunna, editia I, editura Islam, 2005

Muhammad Ali Al-Hashimi, Barbatul musulman. Adevarata pesonalitate islamica dupa Coran si Sunna, editia 1,editura Islam, 2005

Imam An-Nawawi, Riyad as-Salihin, editura Islam

Traducerea sensurilor Coranului cel Sfant in limba romana, editia a III-a, editura Islam, 2004

http://www.islamic-world.net

Source Link

Views: 2