Tag: musulman

Al-Khawarizmi și geografia

  Contribuția la geografie Al-Khwarizmi a contribuit de asemenea la știința geografiei. Datorită traducerii cărții Geography a lui Claudius Ptolemeu (al II-lea secol e.n.) de nenumărate ori în limba arabă, el a avut un model pentru scrierea cărții sale în acest domeniu. Cartea sa pe geografie intitulată Kitâb Sûrat al-Ard (Cartea imaginii Pământului) constă aproape […]

 

Contribuția la geografie

OLYMPUS DIGITAL CAMERAAl-Khwarizmi a contribuit de asemenea la știința geografiei. Datorită traducerii cărții Geography a lui Claudius Ptolemeu (al II-lea secol e.n.) de nenumărate ori în limba arabă, el a avut un model pentru scrierea cărții sale în acest domeniu. Cartea sa pe geografie intitulată Kitâb Sûrat al-Ard (Cartea imaginii Pământului) constă aproape complet în liste de longitudini cât și latitudini ale localităților și oferă, sub formă de tabel, coordonatele locurilor, precum orașe, munții, mări, râuri, insule, etc. Cartea este aranjată conform sistemului grecesc al celor șapte climate (aqalim), oferind informații contemporane ,dar informațiile dobândite de alți musulmani sunt de asemenea încorporate. Prima secțiune enumeră orașe, a doua, munți (oferind coordonatele punctelor extreme și orientarea); a treia, mările (oferind coordonatele proeminente ale coastelor și o descriere brută a contururilor); a patra, insulele (oferind coordonatele centrelor sale, lungimea și lățimea); a cincea, punctele centrale ale diferitelor regiuni geografice; a șasea, râurile (oferind punctele proeminente și orașele de pe ele)[1]. Această carte a servit ca bază pentru lucrările ulterioare și a stimulat studiile geografice și compoziția tratatelor originale. Se spune că Kitâb Sûrat al-Ard a fost însoțită de hărți regionale a fiecărei clime și de o hartă a lumii unică numită „al-Sûrat al-Ma’muniyya”, care însă a fost pierdută. Se mai spune că această hartă a lumii a fost prima hartă a cerurilor și a lumii desenată de musulmani. Dar editorul cărții Kitâb Sûrat al-Ard, Hans von Mzik, a realizat doar patru hărți. Aceste patru hărți, în cuvintele lui S. Maqbul Ahmad,[2] par a fi cele din urmă replici ale hărților originale. Dar Ibrahim Shawkat[3] argumentează că, din moment ce Al-Khwarizmi a scris o lucrare sumară pe geografie, el nu a desenat o hartă completă a lumii, ci s-a rezumat doar la ilustrarea a celor patru hărți ca imagine desenată. Sursa sa de inspirație se poate să fi fost mappa mundi [4]construită pentru califul Al-Ma’mun de o echipă de geografi în care Al-Khwarizmi însuși ar fi fost inclus.[5]

Kitâb Sûrat al-Ard depinde, chiar dacă într-un mod indirect, de Geography (Geografia) lui Ptolemeu,[6] dar în opinia lui Ibrahim Shawkat, a fost bazată pe lucrarea lui Marinus.[7] Cartea a fost realizată cu sprijinul califului Al-Ma`mun în jurul anului 830 e.n. în care orașele și munții sunt prezentați într-o formă tabelată, iar oceanele, mările, insulele, țările, izvoarele și râurile sunt redate într-o manieră descriptivă. Din nou, orașele, munții, izvoarele și râurile sunt descrise conform climatelor (aqalim) cărora le aparțin, pe când descrierea oceanelor și a mărilor nu sunt limitate de aceste climate. În mod similar sunt descrise insulele, sub mările și oceanele cărora le aparțin. Descrierea țărilor este de asemenea fără limitele climatelor. Împreună cu numele geografice ale perioadei islamice, un număr însemnat de nume antice ale locurilor sunt în carte, dar în ultimele fragmente aceste nume încep să dispară cu repeziciune.

Harta lumii a lui Al-Khwarizmi intitulată al-Sûrat al-Ma’muniyya a fost reconstituită în întregime de un învățat indian, Dr. S. Razia Jafri,[8] pe baza descrierilor și informației din cartea sa Kitâb Sûrat al-Ard. Este împărțită în 38 de secțiuni care sunt la rândul lor împărțite în 1740 de pătrate mici de la vest la est și în 1200 de pătrate mici de la sud la nord. Trebuie menționat că împărțirea generală a hărții în climate este conform lui Al-Khwarizmi, dar subîmpărțirea climatelor în secțiuni este realizată de Dr. Razia Jafri în mod arbitrar. În acest mod este precum un Atlas. Trebuie menționat că Academia de Științe Sovietică din Tajik a publicat-o cu introducerea și cuvântul înainte ale Prof. S. Maqbul Ahmad și Dr. Kamal Ayni. Editarea acestei lucrări a fost realizată sub supravegherea Prof. M.S. Asimov care era un savant eminent și președintele Academiei de Științe a fostei Republici Sovietice Tajik la Dushanbe.

Al-Khwarizmi este autorul a numeroase alte cărți pe astronomie și istorie. El a devenit cunoscut ca un matematician și se spune că este autorul celei mai vechi lucrări pe algebră. Dar regretatul profesor Aydin Sayili spune într-una din lucrările sale de cercetare intitulată „Contribuția turcească la știință” următoarele: „Abu`l Fadl Abdulhamid Ibn Wasi Ibn Turk a fost aparent primul matematician musulman care a scris o carte pe algebră”.

Cu siguranță el, cel mai probabil, și-a scris alegbra lui înainte ca Al-Khwarizmi să și-o scrie pe a sa. Fiindcă, spre deosebire de Al-Khwarizmi, el nu a scris o algebră completă, și, mai mult, există dovezi că Al-Khwarizmi era încă în viață la mijlocul secolului al IX-lea. Abdulhamid Ibn Turk a fost de asemenea, autorul anumitor cărți despre numere, aritmetică comercială, și despre arta calculării, probabil cu sistemul decimal. Este de asemenea, realist să spunem că lucrările lui Al-Khwarizmi pe matematică au avut o influență puternică în apariția științei vestice și el este numit, pe bună dreptate „tatăl algebrei” și un geograf inegalabil.[9]

 

[1] G.J. Toomer, “Al-Khwarizmi”, Dictionary of Scientific Biography, volumul 7, p. 361.

[2] Encyclopaedia of Islam, (ediția nouă), vol. 4.

[3] Khara’it Jughrafiqyyi al-‘Arab al-awwel, Majallet al-Ustadh of Baghdad, 1962, pp. 7-8.

[4] Mappa Mundi este un termen folosit pentru harta lumii.

[5] Encyclopaedia of Islam, vol. 4, p. 1078

[6] Idem

[7] Tafkir al-cArab al-Jughrafi wa’itaqat al-Yunan bihi”, extras din Jurnalul “A l-Ustadh“, Baghdad 1961.

[8]  Unul dintre membrii Universității Islamice Aligarh din India.

[9] Aydin Sayili, “Contribuțiile turcești la Activitatea științifică în Islam”, Belleten ( Societatea istorică turcească), vol. 43, Ankara 1979, p. 16.

 

 

________________

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 3

Daţi Cezarului ce este al Cezarului

      Cum răspund-ţi celor care spun că Iisus a spus „Daţi, dar, Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”?     Chiar dacă am presupune că Iisus chiar a spus aceasta, înţelegerea mea ca musulman ar fi aceea că el nu a vrut să o spună în […]

 

 

 

Cum răspund-ţi celor care spun că Iisus a spus

„Daţi, dar, Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”?

 

 

Chiar dacă am presupune că Iisus chiar a spus aceasta, înţelegerea mea ca musulman ar fi aceea că el nu a vrut să o spună în felul în care este interpretat acum de majoritatea. Dacă ar fi să analizăm acest citat în mod particular şi să citim contextul, vom observa că oamenii vin cu o intenţie rea de a întinde o cursă. Ei încercau să dovedească autorităţilor romane că acest om sfida autoritatea lor şi că trebuia pedepsit pentru aceasta. O cale de a încerca să-şi împlinească acest obiectiv a fost aceea de a veni la el şi de a încerca să extragă din gura lui o declaraţie care să fie interpretată ca o sfidare la adresa autorităţilor romane.

Aşadar au venit la el şi l-au întrebat dacă ei ar trebui să plătească taxele faţă de autorităţile romane (formei de guvernare). În înţelegerea mea, profetul Iisus era destul de inteligent şi călăuzit divin pentru a înţelege intenţia rea din spatele acestei întrebări aparent inocente. Aşadar el a răspuns „Daţi, dar, Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Nu a vrut niciodată să spună că există două autorităţi şi că în acest univers există o parte a autorităţii aflată sub dominaţia lui Dumnezeu, limitată la Biserică, şi o altă parte care să aparţină autorităţilor temporale. Aceasta nu a dat duşmanilor săi şansa de a lua de la el ceea ce şi-au dorit de fapt. Cineva poate face referire la faptul că natura misiunii profetului Iisus, aşa cum a fost explicată în Coran, nu era aceea de a veni cu o lege completă şi putem cita din Evanghelie

„Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate.” (Matei 5:17-18).

100_3162Aşadar misiunea lui nu a fost aceea de a veni cu un nou set de legi şi reguli, ci acela de a veni cu un surplus de spiritualitate la practica tipicară a religiei care exista printre israeliţi la acea vreme. După cum Coranul indică în misiunea lui Iisus, aceasta a fost una tranzitorie care a acoperit o anumită perioadă de timp până ce profetul Muhammad a vorbit prin revelaţia pogorâtă lui, revelaţie completă, cu un mod de viaţă mult mai explicit care include aspecte spirituale, dar si legale ale vieţii. Natura şi scopul misiunii lui au determinat caracterul nenecesar al reglementării detaliate a relaţiei cu autoritatea temporală.

După cum am spus mai devreme, noţiunea separării religiosului de temporal este ceva străin esenţei întregii revelaţii pogorâtă tuturor profeţilor pentu că ea contrazice noţiunea de slujire exclusivă a lui Dumnezeu.

 

 

_________________________

sursa: Interviuri cu Jamal Badawi

Source Link

Views: 1

Există viață după moarte?

  Al-Mawdudi   În legătură cu viaţa de apoi există următoarele concepţii în lume: 1. Unii oameni susţin că după moarte nu mai rămâne nimic din om şi că după viaţa pământească nu mai există o altă viaţă. După aceşti oameni, credinţa în viaţa de apoi, n-are nicio legătură cu realitatea. Ei afirmă că aşa […]

 

Al-Mawdudi

 

after-death-1În legătură cu viaţa de apoi există următoarele concepţii în lume:
1. Unii oameni susţin că după moarte nu mai rămâne nimic din om şi că după viaţa pământească nu mai există o altă viaţă. După aceşti oameni, credinţa în viaţa de apoi, n-are nicio legătură cu realitatea. Ei afirmă că aşa ceva nu este posibil şi că o asemenea concepţie este antiştiinţifică.
Această concepţie aparţine ateilor, care susţin că se bazează pe o abordare ştiinţifică a problemei şi că această concepţie a lor este susţinută şi de ştiinţele occidentale.
2. Alţii, pentru a justifica faptele lor, pe acest pământ, susţin că oamenii, după moarte, se nasc din nou. Dacă cineva a dus o viaţă nedemnă, a doua oară se naşte cu înfăţişare de animal sau plantă, sau cu înfăţişare de om rău, de om nedemn. Această concepţie apare în unele credinţe orientale.
3. Există o altă concepţie care este concepţia conform căreia se spune că morţii ar învia la sfârşitul lumii şi că toţi oamenii vor fi prezentaţi la judecata de apoi, adică la judecata divină unde se hotărăşte soarta lor: raiul şi fericire sau iadul şi osânda veşnică. Acum să analizăm fiecare concepţie în parte.
Cei din prima categorie care au, spun ei, de partea lor autoritatea şi sprijinul ştiinţei, suţin că nu există o altă viaţa după moarte. Ei susţin că nu au întâlnit pe nimeni care să fi revenit la viaţă, după moarte, ca oricine să vadă că oamenii după moarte se transformă în praf şi pulbere şi de aceea moartea constitue sfârşitul vieţii, neexistând nicio formă de viaţă după moarte. Să fim atenţi puţin la logica acestora. Ceea ce susţin ei are într-adevăr o bază raţională? În această situaţie când n-au întâlnit niciun caz de revenire la viaţă, ei logic ar trebui să spună că nu ştiu ce se întâmplă cu omul după moarte. În loc de această atitudine loială şi corectă, ei susţin sus şi tare că după moarte nu există nicio formă de viaţă şi când spun acest lucru ei nu uită să amintească că această afirmaţie a lor are o bază ştiinţifică. În realitate, toate aceste afirmaţii ale lor sunt pure speculaţii.
În această problemă ştiinţa nu poate să ne dea un răspuns afirmativ sau negativ, din contră, ne atrage atenţia că afirmaţiile legate de inexistenţa unei alte vieţi după moarte, sunt nefondate. Această atitudine a lor nu se poate asemui cu cea a unuia care, dacă nu a văzut niciodată vreun avion în viaţa lui, susţine că nu poate exista un asemenea aparat zburător făcut de mâna omului. Dacă un om sau chiar mai mulţi oameni n-au văzut cu ochii lor ceva, asta nu înseamnă că acel ceva nu există în realitate.
A doua concepţie susţine că oamenii se nasc şi mor de mai multe ori. Dacă în prima generaţie a trăit o viaţă nedemnă, atunci a doua oară se naşte animal, iar dacă în prima generaţie a trăit ca un animal, datorită bunei comportări, a doua oară se naşte om. Şi tot aşa viaţa şi moartea intră într-un cerc vicios, care nu poate să aibă nicio fundamentare raţională.
Acum să analizăm a treia concepţie. Prima argumentare de la care pleacă această concepţie este următoarea: Într-o bună zi această lume va avea un sfărşit. Allah va distruge acest univers şi în locul lui va crea un sistem superior.
Acest argument este corect fără posibilitatea de a fi contestat într-un fel. Cu cât ne concentrăm gândirea asupra esenţei acestui univers, cu atât ne dăm seama că el nu este dat o dată pentru totdeauna. Această concluzie se degajă din cel adevăr că resursele sale de energie nu sunt nelimitate. Este aproape cert că acestea se vor epuiza într-o zi. Tocmai de aceea oamenii de ştiinţă acceptă ipoteza că la un moment dat soarele se va răci şi îşi va pierde toată energia, că aştrii se vor ciocni între ei şi că toate sistemele universului se vor transforma într-un haos general.
Admiţând distrugerea completă a universului, trebuie să admitem implicit că va intra într-o altă etapă de evoluţie, superioară.
A doua argumentare a acestei concepţii este următoarea: Omul va căpăta din nou viaţă. Oare acest lucru este imposibil? Să zicem că acest lucru n-ar fi posibil, atunci cum de a fost posibilă actuala viaţă a omului? Este fără îndoială că Allah, care a creat omul pe lumea aceasta, va proceda la fel şi pe lumea cealaltă. Acest lucru nu este doar o probabilitate, ci o certitudine.
A treia argumentare: Toate faptele oamenilor sunt înregistrate cu precizie, fiind mai apoi prezentate lui Allah, în ziua judecăţii de apoi.
Autenticitatea acestui argument este confirmată chiar de ştiinţa însăşi. Mai mult se consideră că sunetul determină apariţia unor unde uşoare în aer şi că apoi dispare cu totul. În momentul actual se ştie că sunetul lasă nişte amprente asupra obiectelor cu care vine în contract şi că datorită acestor amprente acest sunet poate fi reconstituit. Discurile de gramofon sunt făcute conform acestui principiu.
Al patrulea argument se bazează pe faptul că în ziua judecăţii de apoi Allah va cere socoteală oamenilor pentru faptele lor din timpul vieţii, hotărând raiul şi fericirea pentru cei cu credinţă şi cei buni şi osânda veşnică pentru cei necredincioşi şi răi.
Oare în această idee există ceva care să vină în contradicţie cu logica? Deseori ne este dat să vedem că cineva, deşi făptuieşte numai fapte bune, totuşi nu beneficiază de pe urma acestei comportări a sa, dar, în acelaşi timp, ne este dat deseori să ne întâlnim cu oameni care, deşi câştigă enorm datorită comportării lor nedemne şi mârşave, nu sunt pedepsiţi de nimeni. Observând la tot pasul o asemenea nedreptate, involuntar ne gândim că odată şi odată primul va fi recompensat pentru faptele sale bune, iar cel de-al doilea va fi pedepsit aspru pentru faptele sale rele. La această judecată de apoi vor fi dezvăluite toate păcatele, fără excepţie, chiar şi acele păcate săvârşite cu gândul. În urma acestei judecăţi de apoi va fi hotărâtă soarta oamenilor în funcţie de comportamentul practic şi mental pe care l-au avut în trecerea lor pe pământ. În lumea de apoi, spre deosebire de lumea aceasta, lumea pământeană, nu există anomalii de felul celor existente pe pământ când un om de o valoare deosebită să fie în slujba unui prost sau un om cu o integritate morală aparte să fie batjocorit de unul lipsit de orice scrupule.
Ultimul argument al acestei concepţii este legat de probabilitatea existenţei raiului şi iadului.
Din moment ce Allah a putut să creeze soarele, luna, stelele şi pământul, atunci de ce n-ar fi putut crea raiul şi iadul?! Când toţi morţii vor învia la sfârşitul lumii şi vor răspunde, înaintea lui Allah pentru faptele bune şi rele pe care le-au făptuit în funcţie de gravitatea lor, Atotputernicul va hotărâ pentru unii recompensa, iar pentru alţii osânda şi de asemenea va stabili şi locul unde vor sta cei buni, cei fără păcate, adică raiul şi locul unde îşi vor ispăşii osânda veşnică cei răi, cei păcătoşi, adică iadul.
După analiza tuturor acestestor aspecte ale acestei chestiuni, credem că nimeni cu o gândire raţională şi nimeni de bună credinţă, nu va putea să nu admită , să creadă în existenţa unei vieţi după moarte. Mai mult, oamenii cred în viaţa de apoi, şi pentru că profetul Muhammed îi învaţă că nu trebuie să se îndoiască de existenţa ei şi că această credinţă este numai şi numai pentru binele nostru.
Principiile enumerate mai sus constituie cele cinci dogme fundamentale ale Islamului. Esenţa lor este concentrată într-o mică propoziţie numită Al-Kalimatul Tayyiba (Cuvinte de împăcare). Când un credincios pronunţă cuvintele La ilahe illAllah ( Nu există alt Allah înafara lui Allah) înseamnă că el nu recunoaşte nicio altă divinitate înafară de Allah. Şi dacă la aceste cuvinte adaugă şi cuvintele Muhammed un –rasulullah ( Muhammed este trimisul şi profetul lui Allah), înseamnă că el atestă şi acceptă faptul că Muhammed este trimisul lui Allah. Deci, alături de recunoaşterea ca profet a lui Muhammed, un musulman crede în Allah şi arată supunere devotată faţă de voia Lui, crede în toate cărţile sfinte vestite de Dumnezeu, în îngerii Lui şi în viaţa de apoi. Deasemenea, un bun musulman trebuie să respecte căile şi mijloacele de manifestare a credinţei şi a supunerii noastre faţă de Allah, definite şi cerute de profetul Muhammed. Aceasta este singura cale de mântuire şi izbăvire…

 

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 3