Rugăciunea – un pilon al credinței

  A. Al-Mawdudi Rugăciunea este una din îndatoririle cele mai importante ale unui musulman. Ce este de fapt Rugăciunea? Este o rugăciune zilnică care se realizaeză prin repetarea, de cinci ori pe zi, a credinţei pe care se întemeiază religia noastră. Un bun musulman se scoală de dimineaţă, se spală, se purifică şi se prezintă […]

A. Al-Mawdudi
Rugăciunea este una din îndatoririle cele mai importante ale unui musulman. Ce este de fapt Rugăciunea? Este o rugăciune zilnică care se realizaeză prin repetarea, de cinci ori pe zi, a credinţei pe care se întemeiază religia noastră. Un bun musulman se scoală de dimineaţă, se spală, se purifică şi se prezintă în faţa lui Allah, pentru salat, pentru rugăciune. Diferetele mişcări pe care le execută în timpul Rugăciunii constituie simbolul supuşeniei umane faţă de atotputernicia lui Allah. Rugăciunile exprimate în timpul Rugăciunii sunt legământul unui musulman faţă de Allah.
Rugăciunile exprimate în timpul Rugăciuniiui sunt legământul unui musulman faţă de Allah. În timpul Rugăciuniiui un musulman imploră de la Allah să-i lumineze calea, să-i ierte păcatele şi să fie bun cu el. El recită diferite versete din Coran, îşi îndreaptă cu pioşenie gândurile către profeţi, îşi reînnoieşte credinţa în ziua de apoi şi îşi aminteşte că într-o zi se va înfăţişa în faţa bunului Allah şi că atunci va fi nevoit să dea socoteală pentru toate faptele sale bune şi rele înfăptuite. Ziua unui bun musulman aşa începe. Doar peste câteva ore muezinul îl cheamă din nou la rugăciune şi iarăşi apleacă capul cu supuşenie în faţa lui Allah şi iarăşi repetă legământul pe care-l are faţă de El.
Lasă, pentru câteva minute, toate preocupările lumeşti şi se roagă pentru a fi primit în faţa lui Allah. Acest moment îl determină să-şi aducă aminte de adevărata menire pe care o are în această lume. Apoi, el se întoarce la preocupările sale lumeşti, ca peste încă câteva ore să se înfăţişeze din nou înaintea lui Allah.
Odată cu venirea serii şi lăsarea întunericului se roagă din nou, pentru ca întunericul nopţii să nu-l facă să-şi uite îndatoririle pe care le are faţă de Allah. Apoi, la lăsarea nopţii, el îşi săvârşeşte ultima rugăciune a zilei, reînnoindu-şi încă o dată credinţa înainte de somn.
Nu este nevoie de prea multe explicaţii ca să înţelegem cum că Rugăciunea fortifică fundamentele credinţei noastre, cum că această rugăciune ne învaţă supuşenia faţă de Allah şi cum că ea reănnoieşte şi împrospătează credinţa, care constituie izvorul purităţii morale şi spirituale.
Cum ne pregătim pentru salat? Mai întâi de toate săvârşim spălarea rituală, care se realizează în forma în care ne-a poruncit profetul nostru Muhammed. De ce trebuie să procedăm aşa? Tocmai de aceea pentru că noi credem în profetul nostru şi considerăm de datoria noastră ca să-i urmăm calea.
De ce nu citim intenţionat cu greşeli Coranul? Nu-l citim aşa întrucât ştim că această carte sfântă cuprinde în ea cuvântul lui Allah şi de aceea ştim că greşelile ar constitui o ofensă adusă lui Allah. De multe ori, la spălat, noi citim în gând, rugăciunile. Şi ştim foarte bine că nimeni nu ne poate auzi sau vedea dacă noi le citim cu adevărat sau nu. Dar ştim, în acelaşi timp că un bun musulman niciodată nu se preface. De ce? Tocmai pentru că noi toţi ştim că Allah ne urmăreşte pe fiecare din noi, că aude şi vede dacă citim sau nu şi ştim că pentru El nu există nicio taină.
Ce anume ne împinge pe noi să săvârşim Rugăciunea, din moment ce nimeni nu ne obligă să facem acest lucru sau nimeni nu ne urmăreşte în mod expres să-l facem? Oare nu săvârşim Rugăciunea doar pentru că suntem conştienţi de faptul că Allah vede întotdeauna totul? Ce anume vă determină să lăsaţi baltă toate preocupările dvs. şi să alergaţi la moschee pentru a săvârşi Rugăciunea? Ce anume vă determină să vă sculaţi dis-de-dimineaţă, întrerupându-vă somnul dulce, pentru spălat sau să mergeţi la geamie, suportând arşiţa soarelui de prânz sau să sacrificaţi o distracţie foarte tentantă pentru a săvârşi Rugăciunea de seară? De ce ne temem ca nu cumva să comitem o greşeală când săvârşim Rugăciunea? Se întâmplă aşa pentru că există în noi teama de Allah şi ştim că în ziua judecăţii de apoi ne prezentăm înaintea Lui şi atunci suntem obligaţi să dăm socoteală. Să ne gândim puţin, oare există un mijloc mai bun de educaţie morală şi spirituală decât Rugăciunea? Tocmai această educaţie este cea care formează un musulman desăvârşit. Rugăciunea îi aminteşte tot timpul unui om legământul pe care îl are cu Allah. Îl determină să-şi reînnoiască credinţa în El, îl face să nu uite nici măcar pentru o clipă credinţa în ziua judecăţii. Rugăciunea este un mijloc de educaţie desăvârşit care ajută să se stabilească un echilibru perfect între gândirea şi acţiunile omului.
Un om care săvârşeşte de cinci ori pe zi Rugăciunea, fără îndoială că se poate considera că este un bun msulman, un om care în trecerea lui prin acesată lume a ştiut să fie un adevărat credincios. Orice poate avea încredere într-un asemenea om. Acest fel de om nu se va împăca niciodată cu nedreptatea sau cu o hotărâre strâmbă.
Există obligaţia pentru un musulman să săvârşească Rugăciunea de vineri împreună cu ceilalţi coreleigionari. Aceasta cultivă între musulmani un raport de dragoste şi înţelegere reciprocă. Acest salat de vineri dezvoltă la musulmani sentimentul de solidaritate şi în aceeaşi măsură sentimentul de frăţie. Rugăciunea totodată este simbolul egalităţii. Pentru că bogaţii şi săracii, conducătorii şi conduşii, cei cu şcoală şi ignoranţii, fără deosebire, formează un singur şir şi toţi împreună se închină lui Allah. Pe scurt, rugăciunea cultivă la oameni o viaţă individuală şi colectivă deosebit de sănătoasă.
Binefacerile acesteia sunt foarte multe. Cei care nu săvârşesc Rugăciunea nici nu-şi dau seama cât de mult pierd. Numai un musulman care practică Rugăciunea zi de zi, absolut fără nicio derogare de la această practică, ştie ce binefacere imensă este pentru un om atât în viaţa lui pământească, dar mai ales, pentru viaţa de apoi. Săvârşirea salat-ului de cinci ori pe zi constituie una din poruncile profetului Muhammed pentru toţi musulmanii.

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 3

Rugăciunea de grup acasă

Rugăciunea de grup acasă O, fiul Meu! Implinește Rugăciunea [As-Salat], poruncește fapta bună și oprește de la ceea ce este urât…. (Luqman 31:17)   Este atat de important ca in casele noastre sa pastram o atmosfera islamia, caci, daca ne gandim, un copil nascut intr-o familie musulmana isi incepe viata cu sunetul adhanul ului (chemarea […]

Rugăciunea de grup acasă

O, fiul Meu! Implinește Rugăciunea [As-Salat], poruncește fapta bună și oprește de la ceea ce este urât…. (Luqman 31:17)

Este atat de important ca in casele noastre sa pastram o atmosfera islamia, caci, daca ne gandim, un copil nascut intr-o familie musulmana isi incepe viata cu sunetul adhanul ului (chemarea la rugăciune) la urechea sa dreapta, si apoi iqamah (chemarea pentru începerea rugăciunii) la urechea sa stanga. Si inca din copilarie el trebuie invatat despre importanta si felul cum se indeplineste rugaciunea.

Rugaciunea este obligatorie pentru fiecare musulman, indiferent daca este femeie sau barbat.

… caci Rugàciunea este oranduita pentru dreptcredinciosi la timpuri hotarate. (An-Nisaa’ 4:103)

Copiii au nevoie de dragostea noastra si de indrumare; noi suntem cel mai apropiat model din viata lor si suntem responsabili pentru ceea ce vor deveni ei in viitor. Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) ne spune:„Toți sunteți asemenea păstorilor și fiecare păstor este responsabil pentru turma sa.”

Traim o viata trecatoare si fiecare vom parasi aceasta lume. Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) ne spune: „Când un om moare, faptele sale ajung la un sfârșit, in afara de trei …
…..un copil pios, care se roagă (lui Allah) pentru el (pentru cel decedat). (Muslim)

„Atunci când un om moare, toate faptele lui se opresc cu excepţia a trei: faptele constante de caritate, ştiinţa de care continuă să beneficieze şi alţi oameni, dar şi un fiu credincios, care face du‘a’ pentru el.” (Muslim)

Asadar, pe langa alte responsabilitati date noua de Allah Preainaltul, aveam si responsabilitatea de a ne invata si indruma copiii spre rugaciune, pentru ca acestia sunt personalitati in devenire si au nevoie de o constantă pozitivă în relatie cu Creatorul lor.

Rugăciunea de grup acasă

Și poruncește neamului tău Rugăciunea [As-Salat] și fii statornic în ea! (Ta Ha:132)

În aceste zile, cand deplasarile noastre la moschee sunt intrerupte si distantarea sociala este norma in viata noastra cotidiana, ar trebui sa avem in vedere sa ne implinim rugaciunea in familie si sa facem din fiecare timp de rugaciune un moment solemn de intarire a legaturii cu Allah, dar si a personalitatii noastre islamice si a copiilor nostri.

Source Link

Views: 7

Allah este Dumnezeu

Allah este Dumnezeu Ma numesc Florentina M. si sunt musulmana de 18 ani. Inainte de a deveni musulmana credeam ca musulmanii cred in alt dumnezeu, pe care ei il numesc Allah. Abia apoi am aflat că Allah este numele propriu al lui Dumnezeu în limba arabă, cel mai frumos nume al Lui. Am aflat ca musulmanii cred […]

Allah este Dumnezeu

Ma numesc Florentina M. si sunt musulmana de 18 ani. Inainte de a deveni musulmana credeam ca musulmanii cred in alt dumnezeu, pe care ei il numesc Allah. Abia apoi am aflat că Allah este numele propriu al lui Dumnezeu în limba arabă, cel mai frumos nume al Lui.

Am aflat ca musulmanii cred ca atunci când a creat omul, Allah a pus în el şi lumina credinţei.

…îi vei vedea pe dreptcredincioşi şi pe dreptcredincioase cu lumina alergând pe faţa lor. (Al-Hadid 57:12)

Am aflat ca si crestinii de origine araba il numesc Allah pe Dumnezeu si ca in Biblia dn limba araba sta de foarte multe ori scris numele Allah.

Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus:

„Inimile oamenilor sunt de patru feluri: şlefuite şi strălucitoare precum o lampă care luminează; pecetluite, cu noduri strânse în jurul peceţii; inimi întoarse cu susul în jos şi inimi învăluite. Cât despre inimile şlefuite, ele sunt acelea ale credincioşilor şi lumina lămpii este lumina credinţei. Inimile pecetluite sunt cele ale necredincioşilor. Inimile întoarse cu susul în jos sunt cele ale ipocriţilor incurabili, pentru că ei au primit cunoaştere, o înţeleg, o recunosc ca fiind adevărată, dar o resping. Cât despre cei cu inimi învăluite sunt aceia în ale căror inimi se află şi credinţă şi ipocrizie….”

Allah este Dumnezeu

Afirmaţia Nu există altă divinitate în afară de Allah Preaînaltul este piatra de temelie a Islamului şi pe ea s-a construit esenţa acestuia, diferența dintre musulmani şi ne-musulmani constand în acceptarea conştientă a acestei expresii şi aplicarea ei în viaţa de zi cu zi.

In Nobilul Coran sta scris:

Allah a creat cerurile şi pământul cu [chibzuinţă] adevărată şi în aceasta este un semn pentru cei credincioşi. (Al-`Ankabut 29:44),

sunset desert with muslim mosque foreground 1385 1 Allah este Dumnezeuiar în capitolul Ar-Rum, versetele 20 – 28 ne spune:

Printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat pe voi din ţărână şi apoi iată-vă pe voi oameni care v-aţi răspândit [pe pământ]. Şi printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat din voi înşivă soaţe, pentru ca voi să trăiţi în linişte împreună cu ele. Şi El a pus între voi dragoste şi îndurare şi întru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care chibzuiesc. Şi printre semnele Lui sunt crearea cerurilor şi a pământului şi deosebirea limbilor voastre şi culorilor voastre. Intru aceasta sunt semne pentru cei care ştiu. Şi printre semnele Lui sunt somnul vostru în timpul nopţii şi în timpul zilei şi căutarea de către voi a harului Său. Intru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care aud. Şi printre semnele Lui este [acela] că El vă arată vouă fulgerul, cu teamă [de trăsnet] şi cu nădejde [în ploaie], şi că pogoară apă din cer, cu care învie pământul, după moartea lui. Intru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care pricep. Şi printre semnele Lui este [acela] că cerul şi pământul există prin porunca Sa, iar dacă vă va chema pe voi cu o chemare, veţi ieşi voi din pământ. Ai Lui sunt cei din ceruri şi de pre pământ şi toţi Ii sunt Lui supuşi. El este Cel care creează prima oară făpturile şi apoi le face din nou – şi aceasta este şi mai uşor pentru El – şi a Lui este pilda cea mai înaltă din ceruri şi de pre pământ şi El este Atotputernic [şi] Inţelept [Al-‘Aziz, Al-Hakim]. El vă va face vouă pildă din voi înşivă: Aveţi voi dintre cei pe care-i stăpânesc mâinile voastre drepte asociaţi la cele cu care v-am înzestrat pe voi şi sunteţi voi întru aceasta de o seamă cu ei? Vă temeţi de ei aşa cum este teama voastră de voi înşivă? Astfel tâlcuim Noi semnele pentru un neam [de oameni] care pricep. (Ar-Rum 30:20-28)

 

Source Link

Views: 3