Tag: musulmanii

Generozitate şi mulţumire – partea 2

Generozitate şi mulţumire – partea 2   Donaţiile au fost instituţionalizate în Islam încă de la întemeierea sa, fiind denumite în limba arabă ‒ zakaah (acte de caritate obligatorii). Fiecare credincios cu avere în exces este obligat să dea o anumită parte din ea nevoiaşilor, anual, ca un act de adorare. A nu da zakaah […]

Generozitate şi mulţumire – partea 2

 

Donaţiile au fost instituţionalizate în Islam încă de la întemeierea sa, fiind denumite în limba arabă ‒ zakaah (acte de caritate obligatorii). Fiecare credincios cu avere în exces este obligat să dea o anumită parte din ea nevoiaşilor, anual, ca un act de adorare. A nu da zakaah este considerat un păcat major. Oferirea acestei donaţii ajută credincioşii să realizeze că averea lor nu este doar ca s-o folosească cum doresc. Îi învaţă că sunt doar deţinătorii temporari ai acestei averi din care trebuie să ofere o parte celor nevoiaşi. În consecinţă, Dumnezeu îi descrie pe adevăraţii credincioşi ca fiind aceia care recunosc dreptul nevoiaşilor la o parte din averea lor:

,,Şi în averea lor se află un drept pentru cerşetor şi pentru cel nevoiaş.” (Coran 51: 19).

Donaţiile ar trebui să fie un act sincer de mulţumire a lui Dumnezeu şi nu un act făţarnic sau un mod de a-i controla pe alţii. Răsplata pentru actele de caritate este complet pierdută atunci când este făcută pentru câştiguri lumeşti. Allah face referire la această realitate în capitolul Al-Baqara după cum urmează:

,,O, voi, cei care credeţi! Nu faceţi deşarte milosteniile voastre prin pomenirea lor şi prin necăjire.” (Coran 2: 264).

Dorinţa de îmbogăţire este sporită de invidie. În consecinţă, Dumnezeu ne-a poruncit să nu râvnim la ceea ce le-a dat altora. Dumnezeu se referă la această chestiune în capitolul An-Nisa’ al revelaţiei finale după cum urmează:

,,Nu râvniţi la ceea ce Allah a dăruit [cu harul Său] unora dintre voi mai mult decât altora.” (Coran 4: 32).

Profetul a reiterat acest sfat, spunând: „Priveşte-i pe cei mai puţin norocoşi decât tine şi nu îi privi pe cei de deasupra ta. Este mai bine pentru tine, pentru a nu nega cele cu care te-a binecuvântat Allah.”

Când oamenii îşi concentrează atenţia asupra acelora care sunt mai bogaţi decât ei, invidia începe să se dezvolte. Ei simt şi exprimă astfel faptul că Dumnezeu a fost nedrept cu ei. În ultimă instanţă, ei ar putea comite multe păcate pentru a-şi îndeplini dorinţa de a avea ceea ce au alţii. În loc de aceasta, Dumnezeu îi sfătuieşte să se gândească la cei mai puţin norocoşi decât ei. Indiferent de cât de dificile ar fi circumstanţele, există întotdeauna alţii în situaţii mai dificile. În consecinţă, a reflecta cu privire la alţii mai puţin norocoşi le aminteşte fiinţelor umane de multiplele recompense cu care i-a binecuvântat Dumnezeu. În această luptă spirituală de a evita invidia se dezvoltă cea mai importantă calitate, aceea a mulţumirii. Mai mult decât atât, potrivit învăţăturilor profeţilor, posesiunile materiale nu constituie adevărata bogăţie a acestei lumi. Abu Hurayrah a relatat spusele ultimului Profet: „Bunăstarea nu este măsurată în proprietăţi, ci în mulţumire.”

A fi mulţumit nu înseamnă că fiinţele umane trebuie să accepte orice circumstanţă în care se găsesc şi să nu încerce să-şi îmbunătăţească situaţia. A fi mulţumit înseamnă că, după ce individul se străduieşte să obţină un standard ridicat de viaţă, el trebuie să accepte cu conştiinţa curată ceea ce doreşte Allah. Doar prin a lăsa chestiunile personale în mâinile lui Dumnezeu, după ce s-a făcut un efort, inimile găsesc odihnă și se îndepărtează de la plăcerile acestei lumi. În această privinţă, Dumnezeu afirmă în capitolul Ar-Ra’d al revelaţiei finale:

,,Prin pomenirea lui Allah se liniştesc inimile.” (Coran 13: 28).

Source Link

Views: 0

Generozitate şi mulţumire – partea 1

Generozitate şi mulţumire   Spre exemplu, în toate societăţile umane, generozitatea şi mulţumirea sunt considerate cele mai nobile caracteristici. Niciuna dintre aceste trăsături nu se poate dezvolta dacă toată lumea are acelaşi nivel de bunăstare. Generozitatea poate fi atinsă doar atunci când sufletul uman, conştient că a împărţi bunurile sale cu cel nevoiaş este un […]

Generozitate şi mulţumire

 

CULTIVATING A SPIRIT OF GENEROSITY Blog.jpg.optimal Generozitate şi mulţumire – partea 1Spre exemplu, în toate societăţile umane, generozitatea şi mulţumirea sunt considerate cele mai nobile caracteristici. Niciuna dintre aceste trăsături nu se poate dezvolta dacă toată lumea are acelaşi nivel de bunăstare. Generozitatea poate fi atinsă doar atunci când sufletul uman, conştient că a împărţi bunurile sale cu cel nevoiaş este un lucru bun, luptă împotriva sentimentului de posesiune asupra lucrurilor. Pe de altă parte, mulţumirea este produsă atunci când sufletul înfrânge demonii invidiei şi ai lăcomiei. Creatorul stabileşte cu înţelepciune cadrul pentru aceste lupte spirituale prin distribuirea inegală a bunăstării în această lume. În capitolul An-Nahl al revelaţiei finale, Allah spune:

„Allah i-a pus pe unii dintre voi înaintea altora în privinţa celor necesare vieţuirii.” (Coran 16: 71).

Lăcomia şi zgârcenia sunt forme corupte ale dorinţelor umane naturale de a poseda. Credincioşii sunt informaţi prin revelaţii că bunăstarea este o dovadă de încredere oferită de către Dumnezeu omenirii. Lucrurile există în lume înainte ca oamenii să se nască şi rămân acolo după ce ei mor. Dacă bunăstarea este folosită conform instrucţiunilor divine, ea aduce beneficii în ambele lumi celor care o posedă. Dar dacă este folosită în mod egoist, devine un blestem în această viaţă şi un motiv pentru pedeapsă în următoarea. În capitolul Al-Anfal al revelaţiei finale, Dumnezeu îi avertizează pe credincioşi să fie conştienţi de pericolele bunăstării şi ale copiilor:

„Şi să ştiţi că bunurile voastre şi copiii voştri nu sunt decât o încercare.” (Coran 8: 28).

Dumnezeu îi atenţionează mai departe pe credincioşi, în capitolul Al-Munafiqun, să nu-şi lase dorinţa pentru bunăstare şi copiii să-i distragă de la supunerea în faţa Lui, pentru că acesta este testul posesiunii:

,,O, voi cei care credeţi! Să nu vă abată averile voastre şi copiii voştri de la pomenirea lui Allah!” (Coran 63: 9);

,,V-a ridicat pe unii dintre voi deasupra altora, în trepte, pentru a vă cerca întru ceea ce v-a dat.” (Coran 6: 165).

Dorinţa de a acumula bogăţii nu poate fi satisfăcută în această viaţă. Cu cât au mai mult, cu atât fiinţele umane vor mai mult. Profetul a spus: „Dacă un om ar avea o vale de aur, şi-ar dori o alta, pentru că nimic nu i-ar umple gura decât pământul [mormântului său]. Allah îi iartă pe toţi cei care se căiesc în mod sincer.”

Această dorinţă negativă poate fi depăşită doar prin a oferi averea pe care cineva o posedă, ca un act caritabil. Aşadar Allah a poruncit profeţilor să ceară donaţii de la cei mai bogaţi dintre adepţii lor pentru a le distribui celor săraci:

„Ia din bunurile lor milostenie prin care să-i curăţeşti şi să-i binecuvântezi.” (Coran 9: 103).

Source Link

Views: 0

Primii ani de profetie

Primii ani de profetie   Logica şi raţiunea erau, şi încă sunt, cea mai bună dovadă a adevărului afirmației lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) când a spus: „Eu sunt Profetul lui Allah.” Nu se susţine prin logică deplină sau prin raţionare corectă ca un om care a dus o viaţă […]

Primii ani de profetie

 

Logica şi raţiunea erau, şi încă sunt, cea mai bună dovadă a adevărului afirmației lui Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) când a spus: „Eu sunt Profetul lui Allah.” Nu se susţine prin logică deplină sau prin raţionare corectă ca un om care a dus o viaţă atât de bună să mintă în ceea ce-L priveşte pe Allah. Primii credincioşi care s-au grăbit să creadă în mesajul său, despre care suntem onoraţi să relatăm prin intermediul paginilor acestei cărţi, au avut o astfel de relaţie cu el după călăuzirea lui Allah, relaţie care constituie cea mai bună dovadă a logicii şi a raţiunii.

 

Îl vedem pe Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) înainte de a primi mesajul şi îl vedem după primirea mesajului. Îl vedem în leagănul său şi îl vedem pe patul de moarte. Dar am văzut vreo contradicţie sau vreo incoerenţă de-a lungul întregii sale vieţi? Niciodată!

 

Să analizăm primii ani ai mesajului său. Aceia au fost anii pentru care cu greu poate fi găsit un echivalent în analele istoriei în privinţa statorniciei, adevărului şi gloriei. Aceia au fost anii care au dezvăluit, mai mult decât oricare alţii, toate trăsăturile învăţătorului şi ale îndrumătorului întregii omeniri. Aceia au fost anii care au deschis cartea luminoasă a vieţii şi a eroismului Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi, mai mult decât oricare alţi ani, au reprezentat leagănul miracolelor sale.

 

De-a lungul acelor ani Profetul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost singur. A lăsat tot ceea ce deţinea în materie de confort, siguranţă şi viaţă stabilă. El s-a apropiat de oameni cu ceea ce nu le era familiar sau, mai degrabă, cu ceea ce ei au detestat. S-a apropiat de ei şi s-a adresat raţiunii lor, ceea ce a reprezentat o sarcină dificilă pentru cel care şi-a direcţionat discursul către minţile oamenilor şi nu către sentimentele lor. Profetul lui Allah, Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a făcut mai mult decât atât, de vreme ce consecinţa apelului la raţiune poate fi admisă dacă împărtășești convenţii şi aspiraţii comune. Dar când îi chemi către un viitor îndepărtat pe care tu îl percepi, iar ei nu, în care tu trăieşti, iar ei nu, sarcina este una dificilă. Într-adevăr, a te adresa minţii lor şi a distruge esenţa vieţii lor din temelii, deşi procedezi astfel într-o manieră sinceră, onestă şi nu determinat de un anumit scop sau de mândrie, reprezintă un risc care nu poate fi asumat decât de către conducătorii oamenilor drepţi şi de către profeţi.

 

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost eroul şi marele maestru al acelei situaţii. Forma de adorare a acelei ere era reprezentată de venerarea idolilor ale căror ritualuri erau practicate ca religie. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu s-a abătut din drumul său în urma niciunei manevre sau intrigi. Drumul neumblat şi dificila povară ar fi constituit scuze bune dacă şi-ar fi folosit mintea pentru a pregăti lumea pentru „monoteism” în loc să o surprindă cu el. Îi era cu putinţă şi era dreptul său de a se pregăti să izoleze comunitatea de idolii a căror adorare a fost o practică transmisă din generaţie în generaţie, vreme de secole. Ar fi putut începe prin a evita pe cât posibil o confruntare directă, ştiind că va atrage toată ura oamenilor săi, şi ar fi putut să îndrepte asupra lor toate armele pe care ei urmau a le aţinti spre el.

 

Totuşi, nu a făcut astfel. Acest lucru ilustrează faptul că el a fost un Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). El a auzit o voce divină în sufletul său spunându-i să se înalţe… şi a făcut astfel, spunându-i să transmită mesajul… şi a făcut astfel, fără a utiliza forţa armelor şi fără a-şi abandona misiunea! I-a înfruntat din prima secundă prin esenţa mesajului său: „O, oameni, eu sunt Profetul lui Allah, pentru ca voi să-L adoraţi şi să nu-I atribuiţi parteneri. Aceşti idoli reprezintă deşertăciune. Ei nu vă fac rău şi nici nu vă aduc beneficii.”

 

Încă de la bun început, el i-a înfruntat prin cuvinte simple şi clare şi de la bun început s-a confruntat cu lupta severă pe care a trebuit să o ducă până la stingerea sa din viaţă.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 1