Toleranța în societatea islamică – 3

Toleranța în societatea islamică – 3 -partea a treia- Mustafa Siba’ee     Un alt aspect al tolerantei religioase este faptul ca functiile erau acordate celor capabili, care le meritau, indiferent de credinta sau doctrina lor. Aceasta explica faptul ca medicii crestini au beneficiat de protecţia califilor din dinastiile Omeiazilor si Abbasizilor. Ei au detinut […]

Toleranța în societatea islamică – 3

-partea a treia-

Mustafa Siba’ee

 

 

Un alt aspect al tolerantei religioase este faptul ca functiile erau acordate celor capabili, care le meritau, indiferent de credinta sau doctrina lor. Aceasta explica faptul ca medicii crestini au beneficiat de protecţia califilor din dinastiile Omeiazilor si Abbasizilor. Ei au detinut timp indelungat controlul asupra scolilor de medicina din Bagdad si din Damasc. Medicul crestin Ibn Asal a fost medicul privat al lui Marawan, in vreme ce Sarjun a fost secretarul sau. Marawan l-a numit pe Atanasius, cunoscut cu numele ultim Ishaq, intr-o serie de functii guvernamentale in Egipt, ajungand pana la postul de sef al divanurilor statului. El era bogat si influent; poseda patru mii de robi, numeroase case, sate, gradini si mult aur si argint; a construit o biserica in Ar-Raha din chiria a patru sute de pravalii pe care le poseda in acest oras. A fost intr-atat de vestit incat Abd al-Malik ben Marawan i-a incredintat educatia fratelui sau mai mic Abd al-Aziz, care a devenit ulterior guvernator in Egipt, tatal lui Omar ben Abd al-Aziz.

Unul dintre cei mai vestiti medici care s-au bucurat de o poziţie privilegiata din partea califilor a fost Jirjis ben Bakhtisu´, apropiat al califului AL-Mansur. Califul a avut grija ca el sa se bucure de tot confortul. Jirjis avea o sotie batrana si Al-Mansur i-a trimis trei sclave frumoase, insa el a refuzat darul, zicand: religia mea nu-mi ingaduie decat o singura sotie, cat timp ea se afla in viata. Al-Mansur a fost multumit de raspunsul lui si l-a cinstit si respectat si mai mult. Cand acesta s-a imbolnovit, Al-Mansur a poruncit sa fie gazduit la casa de oaspeti si s-a dus la el pe jos, interesandu-se de starea lui si atunci medicul i-a cerut ingaduinta sa se intoarca in tara lui pentru a fi inmormantat alaturi de parinti. Al-Mansur i-a propus sa se converteasca la islam pentru a ajunge in Paradis, insa el i-a raspuns: Prefer sa fiu împreuna cu parintii mei, fie in Paradis, fie in Infern. Al-Mansur a ras si a porucit sa se faca pregatirile pentru a fi condus si i-a daruit zece mii de dinari.

Crestinul Salmuya ben Banan a fost medicul califului AlMu´tasim.Al-Mu´tasima regretat foarte mult moartea sa si a poruncit sa fie inmormantat cu tamaie si cu lumanari, asa cum cerea religia lui.

Bakhtisu´ben Jibra´il a fost medicul califului Al-Mutawakkil, si se bucura de un atat de mare respect din partea lui incat se imbraca precum califul si avea o situatie foarte buna si o mare avere.

Cute-White-FlowersTot astfel poetii si oamenii de litere in general se bucurau de o poziţie privilegiata din partea califilor si printilor, indiferent de religia si de doctrina lor. Stim cu totii pozitia deosebita pe care a avut-o AlAkhtal in epoca omeiada. El intra la Abd al-Malik fara sa ceara permisiunea, imbracat intr-o pelerina de matase si purtand un talisman si o cruce cu lant de aur atarnata la gat, in vreme ce vinul i se prelingea din barba. El est cel care i-a satirizat pe ansari intr-un lung poem, in care spunea: ”Si ticalosia sta ascunsa sub turbanele ansarilor”. Ansarii au foarte afectati de acest vers si l-au trimis pe mai marele lor An-Nu´man ben Basir, companion al Trimisul lui Allah – Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! si aceasta a intrat la Abd al-Malik si si-a ridicat turbanul intrebandu-l: Vezi aici vreo ticalosie, emir al credinciosilor? Califul l-a linistit, fara sa-i faca vreun rau lui Al-Akhtal!

Indivizii s-au comportat si ei precum califii: ei legau prietenii cu oricine le placea, indifernt de apartenenta lor religioasa. Ibrahim ben Hilal Sabeanul, adica din secta Sabeenilor, a ajuns la cele mai inalte functii in stat. El a avut relatii bune si prietenii stranse cu oamenii de litere si cu oamenii de stiinta, incat atunci cand a murit, As-Sarif ar-Radi a compus o elegie in onoarea lui si se stie ca acest poet a fost siehul Hasimitilor Alawiti si autor al unor poeme nemuritoare, intre care un poem cu rima in dal, in care spunea:

“Ai vazut cum l-au purtat pe scanduri?

Ai vazut cum a disparut lumina intalnirilor?

Nu am crezut inainte ca tu sa fi coborat in tarana

Ca tarana se poate inalta deasupra muntilor”.

As-Sarif a continuat multa vreme dupa aceea sa-si aminteasca de el si sa-l planga in diverse ocazii. Odata, cand a trecut pe langa mormantul lui, a izbucnit in plans si a declamat:

“Le spun calaretilor care pleaca: Abateti-va,

Ca sa va arat o creanga vesteda a gloriei!

Te-am plans ca sa ma consolez pentru tine,

Dar bocetele nu au putut stavili dorul care a sporit.

Eu stiu ca plansul nu-ti este de nici un folos,

Insa eu incerc sa starnesc nadejdile”.

Cercurile stintifice ale califilor reuneau savanti apartinand unor religii si doctrine diferite. El le spunea: Cercetati orice voiti in domeniul stiintei, fara ca vreunul din voi sa faca deductii pornind de la cartea sa religioasa, pentru ca sa nu starneasca in felul acesta probleme confesionale.

La fel erau si cercuri stiintifice populare. Khalaf ben alMuthana a spus: Am vazut intalnindu-se la Basra zece la un loc, cei mai invatati si mai cunoscuti care ii stia lumea. Acestia erau: gramaticul AlKhalil ben Ahmad, care era sunnit, poetul Al-Humayri, care era siit, Salih ben Abd al-Quddus, care era eretic, Sufyan ben Mujasi´, care era kharijit safarid, Bassar ibn Burd, care era un poet destrabalat su´ubit, Hamad´Ajral, care era un eretic su´ubit, Ibn Ra´s al-Jalud, care era un poet evreu, Ibn Nazir, un teolog crestin, Omar ben al-Mu´ayyid, un zoroastru si Ibn Sinan al-Harraui, un poet sabean. Ei se intalneau si scrieau versuri si schimbau informatii, discutand intr-o atmosfera prietenasca, incat aproape ca nici nu observau aceste mari deosebiri de religie si doctrina dintre ei! Aceasta toleranta a patruns si in case si in familii. In aceeasi casa se puteau intalni patru frati care traiau in deplina intelegere: unul sunnit, al doilea șiit, al treilea kharijit, si al patrulea mu´talifilit.In aceeasi casa se puteau intalni un evalvios si un desfranat primul dedicandu-se adorarii lui, iar al doilea cufundandu-se in destrabalarea lui. Cartile de literatura mentioneaza ca exemplu doi frati care traiau in aceeasi locuinta: unul era evlavios si locuia la parter, iar celalat era destrabalat si locuia la etaj. Cel destrabalat si-a petrecut o noapte in compania unor prieteni, cantand si provocand zarva, ceea ce la deranjat pe cel evlavios, impiedicandu-l sa doarma. Cel evlavios a scos capul pe fereastra si a strigat la fratele cel destrabalat: Pamantul sa se scufunde si sa-i inghita pe cei care fac fapte rele! Iar cel destrabalat ia raspuns: Allah nu-i va pedepsi fara ca tu sa te afli printre ei …

 

 

Sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 4

Ce a lăsat în urmă Muhammad s.a.s.?

    Moştenirea lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) Modelul din Medina   Khurram Murad   Pentru Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) religia nu a fost o simplă convingere personală, ci un mod de viaţă, iar oraşul Medina a înflorit sub conducerea sa. […]

 

 

Moştenirea lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!)

Modelul din Medina

 

Khurram Murad

 

Pentru Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) religia nu a fost o simplă convingere personală, ci un mod de viaţă, iar oraşul Medina a înflorit sub conducerea sa. Modelul de guvernare din Medina, bazat pe justiţie, respect, demnitate umană şi permanenta conştientizare a lui Allah / Dumnezeu, a fost admirat de toţi musulmanii care au căutat călăuzirea şi inspiraţia după aceea. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a elaborat prima constituţie din lume în care drepturile minorităţilor religioase erau protejate şi s-a angajat în tratative şi alianţe cu toate triburile vecine. A trimis scrisori conducătorilor persani, egipteni, etiopieni şi bizantini, comunicând mesajul său monoteist şi invitându-i să accepte Islamul.

Pentru întâia oară în istorie, copiilor, femeilor, orfanilor, străinilor şi sclavilor le-au fost recunoscute drepturile şi li s-a oferit protecţie. Multe dintre ideile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) par a fi surprinzător de moderne; el a condamnat rasismul şi naţionalismul, spunând: „Nici un arab nu este superior unui ne-arab şi nici un alb nu este mai presus de un negru decât prin evlavie.”

Quranic_Manuscript_-_3_-_Hijazi_script-247x300El a stabilit legi pentru protecţia animalelor, plantelor şi a mediului. A încurajat comerţul liber şi investiţiile, a interzis camăta şi a reglementat drepturile muncitorilor. El a militat pentru pace, dar a definit şi parametrii în care poate fi utilizată forţa, când aceasta a fost necesară. El a convins oamenii să renunţe la alcool, droguri, prostituţie şi crimă şi a promovat o viaţă sănătoasă. A condamnat violenţa domestică, le-a încurajat pe soţiile sale să exprime ceea ce gândesc, a garantat femeilor musulmane drepturi care vor fi promulgate, chiar şi în Europa, doar câteva secole mai târziu, incluzând dreptul la proprietate personală; a respins ideea căsătoriilor aranjate şi a acordat dreptul de a divorţa fie şi din cauza incompatibilităţii dintre soţi. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) i-a încurajat pe adepţii săi să caute ştiinţa benefică în orice loc şi în orice domeniu, iar rezultatul acestei recomandări a fost că musulmanii nu s-au confruntat cu nici un conflict între ştiinţă şi religie şi au condus lumea multe secole după aceea. Cu toate că legenda Profetului Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a dăinuit în orice aspect al existenţei, de la artă la politică, cea mai mare realizare a lui a fost promovarea monoteismului islamic. Aşa cum nucleul este centrul unui atom şi Allah / Dumnezeu Unicul este inima Islamului. Musulmanii se întorc către Creatorul lor pentru călăuzire, fără a avea nevoie de intermediari şi fără a-şi pierde demnitatea prin alunecarea în idolatrie şi superstiţii.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a realizat toate acestea datorită tăriei caracterului său şi prin exemplu personal; el a inspirat şi trezit în adepţii săi, precum nimeni altcineva, dragoste, devoţiune şi respect. În timp ce alţi oameni au fost corupţi atunci când au ajuns să deţină puterea absolută, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a rămas umil, mereu conştient de sursa binecuvântării sale: „Sunt doar un servitor al lui Allah / Dumnezeu”, şi „am fost trimis doar ca un învăţător”.

El şi-a petrecut zilele servindu-i pe oameni, iar nopţile în rugăciune; a predicat moderaţia şi echilibrul în religie, a interzis urmaşilor săi să practice viaţa monahală, preferând ca ei să îşi întemeieze o familie bazată pe principii islamice şi să se implice în viaţa concretă pentru a face lumea mai bună, rămânând devotaţi lui Allah / Dumnezeu Preaînaltul.

În scurtul interval al unei generaţii şi în timpul vieţii sale, Profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) a transformat cu succes credinţa, mentalitatea şi cultura oamenilor din Arabia; în 100 de ani, mesajul său a atins inima milioanelor de oameni din Africa, Asia şi din unele părţi ale Europei. Relatările Profetului Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah / Dumnezeu fie asupra lui!) au fost notate cu grijă de companionii săi şi consemnate în culegeri de relatări autentice, accesibile astăzi şi în traduceri. Împreună cu Sfântul Coran, aceste texte au format pentru musulmani baza holistică a unui stil de viaţă desăvârşit; pentru alţii, ele oferă o incursiune fascinantă în inima şi mintea unui om excepţional şi un model de la care putem învăţa multe.

 

 

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 2

O, Doamne!

  Il implora cei care sunt in ceruri si pe pamint si in fiecare zi El implineste ceva. (Ar-Rahman 55 :29) Când furtuna este violenta si marea agitata, marinarii striga ,’ O’ Doamne !’ Când calaretul si caravana sunt pierduti in desert, ei striga,’ O’ Doamne !’ Când dezastrul si calamitatile survin, indureratii striga,’ O’ […]

 

Il implora cei care sunt in ceruri si pe pamint si in fiecare zi El implineste ceva. (Ar-Rahman 55 :29)
Când furtuna este violenta si marea agitata, marinarii striga ,’ O’ Doamne !’

Când calaretul si caravana sunt pierduti in desert, ei striga,’ O’ Doamne !’

Când dezastrul si calamitatile survin, indureratii striga,’ O’ Doamne !’

Când usile se inchid in fata celor ce incearca sa intre prin ele si când se pun piedici nevoiasilor, ei striga,’ O’ Doamne !’

O, DoamneCând toate planurile sfirsesc prin esec si speranta este pierduta, si caile par de nestrabatut ,’ O’ Doamne !’ se striga.

Când pamintul, desi urias si intins cum este, este mic pentru tine, facând sufletul tau sa se simta constrâns, strigi ,’ O’ Doamne !’

La Allah ajung toate cuvintele frumoase, implorarile sincere, lacrimile nevinovatului, si invocarile celor indurerati. Mâini si ochi se indreapta spre El in timp de restriste si nenoroc. Limba Il slaveste, striga, si Ii pomeneste numele. Inima isi gaseste linistea, sufletul se odihneste, nervii se relaxeaza, si intelectul se trezeste – toate acestea le obtinem când il amintim pe Allah, Subhaahnahu wa Ta’alaa-‘ Cit de perfect este El, Preaslavitul’.

Allah este Binevoitor cu robii sai. (Ash-Shura 42:19)

Allah: cel mai frumos nume, cea mai potrivita imbinare de litere si cel mai valoros dintre cuvinte.
Oare mai stii tu pe altcineva cu asemenea nume? (Maryam 19 :65)

Allah: la El ne gindim când bogatia absoluta, puterea, gloria si intelepciunea ne vin in minte.
A cui este imparatia in Ziua aceasta? A Lui Allah, cel Unic si Atotputernic! [Intrebarea si raspunsul sunt ale lui Allah ; Al-Wahid, Al-Qahhar]. (Ghafir 40 :16)

Allah : La El ne gindim cind bunatatea, grija, alinarea, afectiunea si mila ne vin in minte.
Voi nu aveti binefacere decit de la Allah. (An-Nahl 16 :53)

O, Allah, Stapân al Maretiei, al Marinimiei si Puterii, fa ca alinarea sa inlocuiasca necazul, bucuria sa vina dupa tristete, si fa ca siguranta sa ia locul fricii.

O, Allah, alină inimile arzinde cu racoarea credintei!

O, Dumnezeul nostru! Fa-i sa atipeasca linistiti pe cei fara odihna si confera liniste sufletelor zbuciumate!

O, Dumnezeul nostru! Calauzeste-i pe cei rataciti spre lumina Ta si pe cei care sunt pe un drum gresit, spre indrumarea Ta!

O, Allah! Sterge soaptele diabolice din inimile noastre si pune in loc lumina, distruge minciunea prin adevar si invinge uneltirile perfide ale Diavolului prin armata ta de Ingeri!

O, Allah! Indeparteaza de noi suferinta, mâhnirea si nelinistea!

Cautam adapost la Tine, temându-ne de nimeni altul decât de Tine, bizuindu-ne pe nimeni altul în afară pe Tine, punând toata increderea noastra in nimeni altul decât in Tine, si invocând pe nimeni altul decât pe Tine!

Tu esti Aparatorul Suprem si desăvârșitul Protector!

 

Amin!

 

 

Sursa: islamcluj.ro

Source Link

Views: 1