Tag: profetul

De ce credem în Ziua Judecatii?

De ce credem în Ziua Judecatii? İmportanta semnificatiei intelepciunii şi a credintei in Ziua Judecatii din punct de vedere social şi individual  Ziua Judecatii reprezinta denumirea vietii veşnice care va incepe odata cu invierea oamenilor dupa moarte. Unul dintre fundamentele credinței este credinta în Ziua Judecatii. Adica, a crede in faptul ca vom invia dupa moarte, […]

De ce credem în Ziua Judecatii?nori

İmportanta semnificatiei intelepciunii şi a credintei in Ziua Judecatii din punct de vedere social şi individual 

Ziua Judecatii reprezinta denumirea vietii veşnice care va incepe odata cu invierea oamenilor dupa moarte. Unul dintre fundamentele credinței este credinta în Ziua Judecatii. Adica, a crede in faptul ca vom invia dupa moarte, ca ne vom aduna in locul Judecatii şi ca vom da socoteala faptelor savarşite in aceasta lume. Credinta in Ziua Judecatii, in Allah şi in proorocire formeaza principiile de bază ale credinței islamice. Cei care cred in Allah şi in Ziua Judecatii vor crede cu uşurinta şi in celelalte principii de credinta.

Credinta in Viața de Apoi care ne-a fost dezvaluita prin revelație şi care nu poate fi cunoscuta prin simturi, necesita o mare predare in fata vointei lui Allah. Prin urmare, credinta în Viața de Apoi are un loc important în fundamentele credinței.

İn acest fel in İslam au fost puse bazele credintei in Ziua Judecatii. Oamenii au fost trimişi in aceasta lume in care viata reprezinta un examen prin forta lui Allah intr-o lume in care El nu este vizibil.

Allah Cel atotputernic, cel care ii porunceşte omului totul in aceasta lume, l-a facut responsabil pe acesta pentru a trai intr-o forma in care sa-L accepte şi sa-L cunoasca pe Creator, nu l-a lasat în voia sorții. A transmis omului ca va muri cand viata i se va sfarşi, ca va invia in Viata de Apoi care este viata veşnica şi ca acolo va fi tras la raspundere conform faptelor sale din aceasta lume. Dupa ce calea cea dreapta i-a fost arata in acest fel, in ceea ce priveşte faptele bune pe care le face sau nu le face omul, in ceea ce priveşte credinta sau necredinta, acesta nu a fost fortat, ci vointa sa i-a fost lasata libera. Credinta in Ziua Judecatii necesita credinta ca in faptul ca oamenii vor merge in rai sau iad, in functie de comportamentul lor, de ascultare, de negare sau de revolta. Conform credintei islamice necredincioşii, politeiștii și ipocriți vor ramane veşnic in iad. Daca pacatoaşii credincioși nu sunt iertati de catre Allah işi vor ispaşi pedeapsa in iad, dupa care vor intra in rai vazand rasplata credintei.

Necredinta in Ziua Judecatii, dogmele religioase sub forma faptelor permise şi nepermise, comportamentele corecte şi greşite ale omului, lucrurile lumeşti frumoase şi urate, in general toate aceastea sunt in stransa legatura cu moralitatea. Prin urmare, în Coran sunt deseori subliniate subiecte legate de Ziua Judecatii. De asemenea, a nega Ziua Judecatii, inseamna negarea existentei lui Allah.

İn versetele din Coran in care se povesteşte despre caracteristicile musulmanilor buni se accentueaza credinta lor in Ziua Judecatii. Urmatoarele versete sunt demne de remarcat din punct de vedere al formarii credintei in Ziua Judecatii ”El este cel care a creeat din nimic primele creaturi, iar dupa moarte tot El este cel care le-a inviat. Pentru El aceasta inviere este foarte ușoar de realizat”.

“Ati crezut ca v-am creat in zadar şi ca revenind la pacea noastră nu veti da socoteala? Sa ştiti ca cel care este intr-adevar puternic, cel care nu are nici un alt Dumnezeu decât pe Sine şi cel care detine tronul Celui Prea Înalt, adica Allah este extrem de nestingherit fata de acestea.”

“Am stabilit scale de justiție pentru Ziua Judecății. Nimanui nu i se va face vreo nedreptate. (Fapta savarşita de om), chiar dacă are greutatea unui bob de muștar, va fi luata in calcul. Noi suntem suficienti pentru a ni se cere socoteala.

În același mod şi Coranul porunceşte dovedirea învierii dupa moarte “El da viata celui inviat din moarte, aduce moartea celui viu şi da viata pamantului. İata, dupa ce veti muri şi dvs veti fi astfel inviati”.

Putem sa rezumam importanta credintei in Ziua Judecatii din punct de vedere social şi individual in felul urmator:

Oricine crede in Ziua Judecatii, nu va fi absorbit de deznadejde. Credinta in El il indeamna pe credincios sa indure raul de orice natura, sa indure nenorocirea şi boala. Potrivit credinciosului, toate acestea sunt de la Allah. Rasplata se va oferi in Viata de Apoi adica in viata veşnica, in viata superioara. Prin urmare, acestea nu interfereaza cu fericirea credinciosului.

Oricine crede in Ziua Judecatii este conştient de faptul ca moartea nu are intoarcere in lumea aceasta. Moartea este văzută ca o oportunitate de a ajunge in Rai şi la cei dragi decedati. Datorita acestei credinte boala şi batranetea care il apropie pe credincios de moarte sunt uşor acceptate. El poate îndura suferința celor dragi care au murit. Cel care crede ca moartea nu exista nu inseamna ca nu este posibil sa fie un om paşnic.

Credinta in Ziua Judecatii şi in faptul ca se va cere socoteala celor savarşite permite evolutia unei conştiintei a responsabilitatii şi a datoriei umane. Datorita acestei credinte omul nu se desparte de adevar. İşi caştiga existenta pe cai legitime şi nu inşeala. İşi foloseşte caştigurile pentru lucruri utile.

İncurajeaza formarea moralei superioare in societate şi a credintei in Ziua Judecatii. Are conştiinta credintei, se afla in starea de pace interioara in societate şi in familie care sunt alcatuite din musulmani.

În consecință, individul, familia, societatea şi intreaga omenire sunt dependenti de credinta in Viata de Apoi in care se va putea vedea doar rasplata faptelor savarşite pentru a atinge pacea şi fericirea adevarata. La baza tuturor relelor se afla neluarea in seama a Zilei Judecatii.

Omul care nu are nicio limita in ceea ce priveşte dorintele sale poate uzurpa drepturile altora, ii poate persecuta. Poate apela la rautati şi la tot felul de inşelaciuni pentru a-şi asigura propriul sau interes. Credinta in faptul ca omul va da socoteala conform faptelor savarşite in Ziua Judecatii şi ingrijorarea pedepsei il împiedica să facă rău altora. İşi cunoşte drepturile şi limitele, respecta drepturile altora.

Credința în Ziua Judecatii nu se rezuma doar la a pregati oamului paradisul veșnic, ci in acelaşi timp transforma in rai şi această lume.

 

sursa: Povesteste-mi despre Islam (trt.net.tr)

Source Link

Views: 3

Din viata Profetului – episodul din Taa’if -2

Din viata Profetului – episodul din Taa’if -2     Aşadar a continuat să ceară iertarea lui Allah şi să-L invoce: „O, Allah, Ție mă tânguiesc de slăbiciunea forţei mele, de incapacitatea mea de a găsi o cale şi de umilirea mea de către oameni! O, Preamilostivule, Tu eşti Domnul celor slabi, Tu eşti Domnul […]

Din viata Profetului – episodul din Taa’if -2

 

 

Aşadar a continuat să ceară iertarea lui Allah şi să-L invoce: „O, Allah, Ție mă tânguiesc de slăbiciunea forţei mele, de incapacitatea mea de a găsi o cale şi de umilirea mea de către oameni! O, Preamilostivule, Tu eşti Domnul celor slabi, Tu eşti Domnul meu. Cui mă încredinţezi? Unei rude îndepărtate care mă ignoră sau unui inamic care are putere asupra mea? Dacă Tu nu eşti furios pe mine, nu-mi pasă de alte lucruri, dar faptul că îmi oferi îndurarea Ta este un lucru prea generos din partea Ta. Caut refugiu în lumina feţei Tale care înlătură întunericul şi compensează greutăţile acestei lumi şi ale următoarei. Nu fi furios sau nemulţumit de mine! Implor binecuvântarea Ta până când vei fi mulţumit de mine. Nu există forţă sau putere decât prin Tine.”

 

Ce devotament avea Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) faţă de misiunea sa! Era o persoană neînarmată care se confrunta cu conflicte peste tot pe unde mergea. Nu avea nimic în viaţa sa care să-l întărească şi, totuşi, a rămas statornic şi loial!

 

189195 10150150419306405 6314917 n Din viata Profetului – episodul din Taa’if -2Oamenii l-au văzut întorcându-se din At-Taa’if la Mekka fără vreun sentiment de deznădejde sau înfrângere, ci mai plin de speranţă, mai optimist şi mai dedicat. Mai mult decât atât, el s-a prezentat pe sine triburilor venind la ele în propriile lor localităţi şi zone. Într-o zi a mers la Bani Kindah, într-o altă zi la Bani Haniifah, apoi la Bani ’Aamir şi, astfel, de la un trib la altul. Le-a spus tuturor: „Eu sunt Profetul lui Allah trimis vouă. El vă porunceşte să Îl adoraţi pe Allah, să nu Îi atribuiţi parteneri şi să abandonaţi idolii pe care îi adoraţi.” La casele triburilor din apropiere, Abu Lahab obişnuia să-l urmeze, spunându-le oamenilor: „Nu-l credeţi, pentru că el vă cheamă la deşertăciune.”

 

Oamenii l-au văzut pe Profetul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în situaţii critice, când căuta credincioşi şi adepţi, fiind însă întâmpinat cu nerecunoştinţă şi duşmănie. L-au văzut refuzând orice târguri şi refuzând să primească un preţ lumesc pentru credinţă.

 

În acele zile arzătoare, s-a prezentat la Bani ’Aamir Ibn Sa’sa’ah şi a stat acolo, vorbind despre Allah şi recitând unele dintre cuvintele Sale. Ei au întrebat: „Crezi că dacă noi te-am susţine în chestiunile tale şi apoi Allah te-ar ridica deasupra celor care ţi s-au opus ţie, noi vom prelua aceasta după tine?” El (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns, spunând: „Această problemă se află în mâinile lui Allah. El o oferă oricui doreşte El.” Acolo şi atunci s-au risipit, spunând: „Nu avem nevoie de aceasta.” Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a părăsit, căutând credincioşi care nu cumpără sau schimbă credinţa lor pe lucruri neînsemnate.

 

Oamenii l-au văzut, însă puţini au crezut în el. În pofida numărului lor, a găsit în ei alinare şi companie. Dar Quraish a decis ca fiecare trib să aibă sarcina de a da lecţii credincioşilor lui Allah. Aşadar, subit, a apărut persecuţia precum o furtună dezlănţuită şi a lovit toţi musulmanii. Politeiştii nu cunoşteau nelegiuirea, dar o comiteau împotriva musulmanilor. Acum a avut loc o surpriză neaşteptată. Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a poruncit tuturor musulmanilor să emigreze în Abisinia şi a decis să rămână singur să înfrunte agresiunea!

Source Link

Views: 1

Emigrarea Profetului – partea a 3-a

  Acolo papucii i s-au rupt, iar unii spuneau chiar că umbla în vârful picioarelor pentru a nu lăsa urme. Abu Bakr – Allah să fie mulţumit de el! -l-a purtat pe munte până la o peşteră care avea acelaşi nume ca şimuntele, Peştera Seur. Abu Bakr a intrat primul pentru a cerceta peştera şi […]

 

Acolo papucii i s-au rupt, iar unii spuneau chiar că umbla în vârful picioarelor pentru a nu lăsa urme. Abu Bakr – Allah să fie mulţumit de el! -l-a purtat pe munte până la o peşteră care avea acelaşi nume ca şimuntele, Peştera Seur.

Abu Bakr a intrat primul pentru a cerceta peştera şi a se asigura cănu este nici un pericol. A înfundat toate găurile cu bucăţi rupte din hainelelui, a curăţat-o şi apoi l-a rugat pe Profet să intre. Profetul – Allah să-lbinecuvânteze şi să-l miluiască! – a intrat şi imediat şi-a pus capul în poala lui Abu Bakr şi a adormit. Deodată, Abu Bakr a fost înţepat în picior de oinsectă veninoasă. L-a durut atât de tare încât i-au dat lacrimile, care aucăzut pe faţa Profetului.

thawrImediat, Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a dat cu puţină salivă pe piciorul lui Abu Bakr şi durerea a dispărut ca prin minune. Ei au stat în peşteră timp de trei nopţi, de vineri, până duminică. După lăsarea întunericului, ‘Abdullah, fiul lui Abu Bakr, venea să-i vadă şi rămânea acolo peste noapte, punându-i la curent cu situaţia din Mekka. Dimineaţa devreme pleca înapoi şi ca de obicei se amesteca printre mekkani, pentru a nu atrage câtuşi de puţin atenţia asupra activităţilor lui clandestine. ‘Amir bin Fuhaira care avea grijă de turma de capre a stăpânului său, Abu Bakr, se furişa în fiecare seară fără a fi observat şi ducea câteva capre până la peşteră, pentru a-i alimenta cu lapte pe cei doi care sălăşluiau acolo.

Quraişiţii, pe de altă parte, au fost foarte nedumeriţi şi de-a dreptul exasperaţi, când ştirea evadării celor doi tovarăşi a fost confirmată. Ei l-au adus pe ‘Ali la Al-Ka’ba, l-au bătut cu sălbăticie şi l-au închis acolo un timp, într-o încercare disperată de a-l face să mărturisească secretul dispariţiei celor doi “fugari”, dar fără nici un rezultat. Ei au mers atunci la Asma’, fiica lui Abu Bakr, dar nici aici n-au avut succes. Când a ajuns la uşa ei, Abu Jahl a pălmuit-o pe fată atât de puternic, încât i-a rupt cercelul.

Notabilii din Mekka au convocat o adunare de urgenţă pentru a determina viitorul curs al acţiunii şi pentru a cerceta toate variantele care i-ar fi putut ajuta să-i prindă pe cei doi bărbaţi.

Ei au hotărât să blocheze toate drumurile spre ieşire şi au pus supraveghetori bine înarmaţi la toate ieşirile posibile. A fost pus şi un preţ de 100 de cămile pe capul fiecăruia dintre cei doi.[1] Călăreţii, infanteria şi cercetaşii au răscolit ţara. Odată au ajuns chiar şi până la gura peşterii unde se ascundeau Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – şi Abu Bakr. În momentul în care a văzut duşmanul la o distanţă aşa de mică, Abu Bakr i-a şoptit Profetului – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!: “Dacă ei se uită prin crăpătură şi ne descoperă, ce facem atunci?” Profetul – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – i-a răspuns, cu calmul său de inspiraţie divină: “Ce rău crezi tu că va veni peste aceiadoi pe lângă care al Treilea este Allah?”

 

finalul celei de-a treia parti

Source Link

Views: 3