Reglementarea casatoriei
Nu vă însurați cu politeiste înainte ca ele să treacă în credință, căci o roabă care crede este mai bună decât o politeistă, chiar dacă ea vă place! Şi nu dați de soții [fete credincioase politeiştilor, înainte ca ei să treacă la credință, căci un rob credincios este mai bun decât un politeist, chiar dacă el vă place. Aceștia cheamă la Foc, pe când Allah cheamă la Rai şi la iertare, prin grația Sa. El le arată limpede semnele Sale oamenilor, pentru ca ei să-şi aducă aminte. (Al-Baqarah 2:221)
Acest verset se referă la viața socială a unei comunități islamice şi stabilește clar normele căsătoriei.
Din punct de vedere lingvistic, politeist înseamnă credința în mai mulți idoli; în limba arabă „muşrik” înseamnă politeist, cel care îi face asociați lui Allah, şi are la bază cuvântul „şirk” – a asocia.
Exprimarea la modul general „să treacă în credință” , se referă de fapt la îmbrățișarea islamului, deși unui bărbat musulman i se permite a se căsători cu o femeie din „Neamul Cărții”, evreică sau creștină (conform unor versete din Coran – în conformitate cu atitudinea sa generală față de „Neamul Cărții” şi cu tratamentul particular pe care li-l acordă lor, în calitate de „neam al unei credințe divine” – chiar dacă ei au deformat-o şi au modificat-o), şi această este o manifestare a toleranței islamului care nu are corespondent în celelalte religii.
***Totuși, şi în acest caz (permisiunea căsătoriei cu o femeie din „Neamul Cărții”), există o serie de restricții de care trebuie să se țină seama atunci când se ia această hotărâre, dată fiind deosebirea foarte mare dintre cele două credințe si stiluri de viata.
Când Allah Preainaltul transmite oamenilor că „…o roabă care crede este mai bună decât o politeistă,” înseamnă că El PreaÎnaltul a stabilit criteriul perfect de ghidare în alegerea partenerului sau partenerei cu care aceştia urmează să-şi împartă viața, acest criteriu fiind credința.
Reglementarea casatoriei
Profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „În mod normal, o femeie este aleasă drept soție pentru averea, frumusețea, noblețea sau pietatea sa [apropierea de religie]. Alegeți, însă, o femeie credincioasă si veți avea de câștigat .” (relatat de Muslim) „O femeie este cerută în căsătorie pentru patru lucruri : averea sa, poziția familiei sale, frumusețea şi religia sa. Tu trebuie să te căsatoreşti cu femeia credincioasă, [altfel] vei fi un perdant.” (relatat de Bukhari)
Femeii musulmane îi este interzis să se căsătorească cu un bărbat nemusulman, chiar dacă el face parte din „neamul Cărții” : Şi nu dați de soții [fete credincioase politeiştilor” – şi nu există nicio prevedere în legătură cu exceptarea de la această prescripție, toți musulmanii fiind de acord cu această interdicție Divină.
Explicația este una cât se poate de simplă şi logică: bărbatul musulman consideră iudaismul şi creştinismul a fi două religii divine (în ciuda deformarilor suferite de-a lungul timpului), crede în Tora şi Evanghelie ca fiind cărți revelate de Allah şi crede în Moise şi Isus (Pacea fie asupra lui!), în calitatea lor de trimişi ai lui Dumnezeu, şi atunci este lesne de înțeles că femeia provenind din „neamul Cărții” cu care acesta se va căsători, va trăi sub protecția unui bărbat ce îi respectă religia, în timp ce bărbatul iudeu sau creștin nu recunosc câtuși de puțin islamul, Cartea islamului şi Profetul islamului, iar în această situație femeia musulmană nu va putea să îşi apere religia, să respecte o serie de ritualuri şi acte de adorare sau lucruri permise şi interzise conform Hotărârii Divine, din moment ce bărbatul nemusulman îi tăgăduieşte credința.
Reglementarea casatoriei
„El le arată limpede semnele Sale oamenilor, pentru ca ei să-şi aducă aminte.” – prin „semnele Sale” Dumnezeu îndeamnă omul să mediteze în permanență la Creație şi astfel să îşi aducă aminte de scopul creării lui pe acest pământ, de lucrurile pe care le-a împlinit sau nu, de faptele pe care le-a făcut sau ar fi trebuit să le împlinească şi nu le-a finalizat. Uneori omul îşi amintește de un lucru pe care l-a văzut şi pe care nu l-a conștientizat la acel moment ca fiind un semn de la Allah, dar meditând mai profund îşi dă seama că acel lucru i-a fost arătat de către Dumnezeu cu un scop anume, sau că acel lucru era de fapt un îndemn de a urma o altă cale decât cea pe care o urmase în momentul în care nu-i acordase semnificația cuvenită. Allah Preainaltul este Blând şi Milos cu oamenii şi întotdeauna le atrage atenția prin Semnele Sale pentru ca aceștia să ştie ce cale să urmeze; oamenii trebuie să mediteze în permanență la aceste semne pentru a reuşi să le înțeleagă şi să urmeze calea dreapta în orice situație, fiindcă doar aşa omul îşi poate aminti un lucru pe care l-a uitat, iar „să-şi aducă aminte” înseamnă un lucru uitat, căci omul nu poate să-şi aducă aminte de un lucru pe care nu l-a uitat, şi acest lucru este legătura omului cu Dumnezeu (dacă omul îl uită pe Allah, îşi aduce aminte de Allah, dacă nu l-a uitat pe Allah, atunci va fi într-o pomenire continuă a lui Allah Preainaltul).
Source LinkViews: 4
