Tag: profetul

Esența și sensurile șari’ah

  S. A. Al-Mawdudi   Omul a fost înzestrat cu multiple însuşiri, nu pentru a face rău, ci pentru a fi în permanenţă în slujba binelui. După modul cum se folosesc de însuşirile şi calităţile lor, oamenii se împart în două categorii: 1) Cei care îşi folosesc intenţionat denaturat însuşirile şi calităţile lor, din care […]

S. A. Al-Mawdudi

Omul a fost înzestrat cu multiple însuşiri, nu pentru a face rău, ci pentru a fi în permanenţă în slujba binelui.
După modul cum se folosesc de însuşirile şi calităţile lor, oamenii se împart în două categorii: 1) Cei care îşi folosesc intenţionat denaturat însuşirile şi calităţile lor, din care cauză au de suferit atât ei înşişi, cât şi ceilalţi oameni. 2) Cei care sunt sinceri şi serioşi, dar din cauza ignoranţei lor se confruntă cu greşeli.
Cei care, intenţionat, îşi folosesc calităţile pentru a face rău sunt cei mai periculoşi şi păcătoşi oameni. Este nevoie ca aceştia să fie ţinuţi sub control şi sunt necesare măsuri împotriva lor.
În ceea ce priveşte pe cei care greşesc din cauza ignoranţei lor, aceştia au nevoie să fie educaţi şi învăţaţi să aleagă calea cea bună şi să-şi folosească însuşirile în cele mai bune condiţii. În această privinţă şeriat-ul are o importanţă deosebită.
Şeriatul este o expresie a voinţei lui Allah şi constitue o călăuză deosebit de importantă în ordinea, în modul cel mai bun al vieţii oamenilor. Legea lui Allah este numai în interesul oamenilor. În această lege nu există nicio prevedere care să îngrădească, în vreun fel, posibilităţile sau drepturile oamenilor. Ea descurajează ascetismul, viaţa de pustnic. Şeriatul este împotriva unui mod de viaţă caracterizat prin austeritate extremă, restrângerea la maximum a satisfacerii trebuinţelor, în scopul realizării unui ideal religios. Şeriatul nu poate să aibă asemenea pretenţii, din moment ce această lege este expresia voinţei lui Allah şi El niciodată nu cere supuşilor săi o astfel de viaţă. Omul a fost creat cu absolut tot ce este necesar pentru a se bucura de o viaţă demnă şi fericită şi, de asemenea, de a-şi perpetua neamul. Voinţa lui Allah este ca el, în armonie cu celelalte vieţuitoare şi cu natura, să-şi îndeplinească menirea pe care o are în această viaţă, aceea de a acţiona în aşa fel încât să creeze paradisul pe pământ. Şeriat-ul, ca lege care exprimă voinţa lui Allah, interzice tot ce este în detrimentul, în dauna oamenilor şi permite şi încurajează tot ce este în folosul lor.
Principiul de bază al Şeriat-ului este de a deveni în întâmpinarea tuturor necesităţilor şi dorinţelor reale ale omului, de a apăra toate interesele şi de ai facilita, în final, ca omul să reuşească în viaţă şi să fie fericit. În atingerea acestor idealuri nu este suficient ca omul să fie corect, să nu atenteze la bunurile şi drepturile altora, ci trebuie neapărat să ţină seama şi de unele principii morale şi etice ca solidaritatea, într-ajutorarea şi cooperarea cu ceilalţi semeni ai săi. Iar în ceea ce priveşte binele şi răul, câştigul şi paguba, principiul de bază al acestei legi este de a prefera cîştigul modest în dauna câştigului mare şi de a sacrifica, de a pierde un câştig, un profit mic, în faţa unei daune mari iminente. Deşi şeriat-ul este împotriva exagerărilor de orice fel şi de asemenea este împotriva nesocotinţei, lipsei de chibzuinţă şi de înţelepciune.
Nu e secret pentru nimeni faptul că fiecare om are limitele sale. Nu întotdeauna omul poate discerne, de unul singur, ce este bine şi ce este rău, ce este folositor şi ce este dăunător. Sursele lui de informare în direcţia unor realităţi sunt limitate. Tocmai pentru a scuti oamenii de posibilitatea comiterii unor fapte nedemne, în necunoştinţă de cauză, Allah le-a trimis legi şi porunci care-i fereşte de asemenea fapte. Valabilitatea acestor legi şi porunci a fost verificată şi probată de timp şi odată cu dezvoltarea societăţii umane, pe toate planurile, acestea au căpătat o credibilitate şi mai mare.
Omenirea, în perioada contemporană, arată tendinţe mai mari de apropiere de divinitate, de religie. Experienţa umană de pănâ acum face necesară acceptarea de către din ce în ce mai mulţi oameni a divinităţii, a legilor şi poruncilor lui Allah. După o experienţă amară, din ce în ce mai mulţi oameni se conformează  acestor norme.
Se poate întâmpla ca unii oameni să nu priceapă în întregime unele prevederi şi norme ale şeriat-ului, dar ei au convingerea că au acceptat un cod de legi care are o bază ştiinţifică şi al cărei singur scop este de a-i izbăvi de ignoranţă şi de unele erori ce se pot comite în necunoştinţă de cauză.

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 3

Toleranța în societatea islamică

  Dovezi ale tolerantei din timpul vietii Profetului si din perioada urmatoare: Cand Trimisul lui Allah Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! a emigrat la Medina, unde se afla un mare numar de iudei, una din primele initiative ale noului stat a fost incheierea unei intelegeri cu ei, prin care statul se angaja sa le […]

Dovezi ale tolerantei din timpul vietii Profetului si din perioada urmatoare:

Cand Trimisul lui Allah Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca! a emigrat la Medina, unde se afla un mare numar de iudei, una din primele initiative ale noului stat a fost incheierea unei intelegeri cu ei, prin care statul se angaja sa le respecte credintele si sa-i fereaasca de orice prejudicii, iar ei se angajau sa fie alaturi de musulmani impotriva acelora care ar fi vrut sa provoace vreun rau orasului Medine.

Prin aceasta, Trimisul lui Allah (Allah sa-l binecuvanteze si sa-l miluiasca!) a tradus in viata principiile tolerantei religioase odata cu primii germeni ai civilizatiei islamice.

Profetul a avut vecini dintre oamenii Cartii si a intretinut relatii de buna intelegere cu ei, oferindu-le daruri si primind daruri din partea lor, pana cand o evreica a introdus otrava intr-o pulpa de oaie pe care i-a oferit-o in dar Profetului, care avea obiceiul sa primeasca daruri de la ea si cu care ei avea relatii de buna vecinatate.

Cand a venit o delegatie a crestinilor din Etiopia, Trimisul lui Allah i-a gazduit in moschee, oferindu-le personal ospitalitate si servicii. El a spus atunci:

Ei i-au cinstit pe companionii nostrii si acum eu voiesc sa-i cinstesc personal.

Odata a venit la el o delegatie de crestini din Najaran si profetul Muhammad i-a gazduit in moschee si le-a permis sa implineasca rugaciunea lor. Ei faceau rugaciunea intr-o parte a moscheii, iar Trimisul lui Allah implinea Rugaciunea împreuna cu musulmanii in alta parte a ei. Cand au vrut sa discute cu Profetul despre apararea religiei lor, i-a ascultat si a discutat cu blandete, politete si ingaduinta.
Profetul a primit in dar de la Al-Maquqis o sclava pe care el a primit-o, a devenit una dintre sotiile lui si i-a daruit un fiu, care a primit numele de Ibrahim, dar care a trait doar cateva luni. Profetul le-a recomandat musulmanilor sa intretina relatii bune cu coptii si sa se aproprie de ei prin relatii de casatorie.

Succesorii Profetului Muhammad au manifestat aceeasi toleranta religioasa de inalta orientare umanista. Cand a intrat victorios in Ierusalim, Omar ben AlKhattab a raspuns cererii crestinilor de a nu ingadui evreilor sa locuieasca împreuna cu ei in acest oras. Cand a venit timpul rugaciunii de dupa-amiaza, Omar se afla in marea biserica din Ierusalim, dar a refuzat sa implineasca Rugaciunea in interiorul ei, pentru ca musulmanii sa nu foloseasca acest lucru drept pretext pentru a cere transformarea ei in moschee.

Alta data o femeie crestina din Egipt i s-a plans ca Amr ben al ‘Aas a transformat casa ei in moschee fara voia ei. Omar l-a intrebat pe Amr despre acest lucru si acesta i-a adus la cunostinta ca musulmanii sau inmultit si moscheea a devenit neincapatoare pentru ei, iar in vecinatatea ei se afla casa acestei femei, careia i-a oferit un pret exagerat de mare pentru a o cumpara, insa ea nu a acceptat sa o vanda, ceea ce l-a obligat pe Amr sa o darame si sa includa terenul in incinta moscheei, depunand contravaloarea casei in vistierie, de unde femeia isi poate lua banii oricand. Cu toate ca o decizie de acest fel este admisa de legislatia actuala si era vorba de un caz pentru care Amr avea justificare, Omar nu a acceptat ceea ce facuse el si i-a poruncit sa demoleze partea noua adaugata la vechea moschee si sa-i restituie femeii crestine casa in starea in care fusese anterior.

Acesta este spirirtul tolerant care a domnit in societatea guvernata de principiile civilizatiei islamice. Gasim in ea dovezi ale tolerantei religioase pe care nu le intalnim in nici o alta epoca, nici in perioada moderna!

sursa: Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 1

Mesajul care înglobează în el totul

  S. A. A. Mawdudi   Cu toate acestea, până la urmă, el s-a afirmat ca un filozof fără egal, ca un reformator genial, ca un strălucit creator de cultură şi civilizaţie, ca un remarcabil om politic, ca un mare conducător, ca un distins judecător şi ca un comandant de oşti invincibil. Acest beduin simplu, […]

S. A. A. Mawdudi

Cu toate acestea, până la urmă, el s-a afirmat ca un filozof fără egal, ca un reformator genial, ca un strălucit creator de cultură şi civilizaţie, ca un remarcabil om politic, ca un mare conducător, ca un distins judecător şi ca un comandant de oşti invincibil. Acest beduin simplu, acest locuitor al deşertului, şi-a expus cunoştinţele şi gândurile geniale aşa cum nu reuşise până atunci cineva şi aşa cum nu va reuşi nimeni niciodată. El a reuşit să clarifice cele mai complicate aspecte ale metafizicii şi teologiei. El a ţinut prelegeri legate de cauzele prăbuşirii unor popoare şi imperii, argumentând ideile sale cu mai multe exemple luate din istoria trecută a omenirii. El a studiat succesele unor reformatori vechi. A făcut unele consideraţii în legătură cu diferitele credinţe xistente în lume. Şi-a spus părerea cu deosebirile şi neînţelegirile existente între diferite naţiuni. A supus atenţiei elemente constitutive ale moralei şi culturii. El a reuşit cu o uşurinţă nemaiântâlnită, să elaboreze principiile culturii sociale, organizării economice, conducerii în grup şi relaţiile internaţionale. Într-adevăr, o dată cu dezvoltarea societăţii umane, valabilitatea acestor principii va fi şi mai pregnantă. Acest negustor liniştit şi paşnic care mai înainte nici nu pusese mâna pe vreo sabie, care nu urmase niciodată vreo instrucţie militare şi care doar o singură dată luase parte, ca spectator, la nişte lupte, a devenit, dintr-o dată un brav luptător, participând la cele mai dure bătălii.
A ajuns un comandant de oşti atât de mare încât, în vremurile când armele şi mijloacele de luptă erau atât de rudimentare, doar el, în decurs de nouă ani, a reuşit să supună toată Arabia. Competenţa şi capacitatea lui militară au atins un asemenea grad înalt că, instrucţia militară pe care a dat-o unor arabi dezorganizaţi, care erau departe de spiritul militar de luptă şi care nu aveau mijloacele adecvate de a duce un război, a produs o asemenea minune că, doar în decurs de câţiva ani, aceştia au reuşit să răpună cele două puteri militare ale timpului şi au cucerit o mare parte a regiunilor limitrofe.
Acest bărbat timid şi tăcut, care în decurs de patruzeci de ani nu prezentase niciun fel de interes politic, a apărut pe scena lumii ca un om politic şi de stat atăt de mare că, în vremurile când nu existau mijloace moderne de informare, a reuşit să unească sub acelaşi drapel, aceeaşi lege şi credinţă, aceeaşi culură şi civilizaţie şi sub aceeaşi formă statală un popor războinic îndărătnic, incult şi angajat într-un război fratricid şi care, pe deasupra, trăia răspândit pe un deşert cu o distanţă de un milion şi două sute de mii km pătraţi.
El a reuşit să schimbe mentalitatea, obiceiurile şi factura morală a poporului său. El a reuşit, într-o perioadă nu prea lungă de timp, să-i schimbe complet pe oameni. Dacă înainte erau vulgari şi lipsiţi de caracter, acum erau civilizaţi şi cu credinţa în Allah. Ei, care înainte se remarcau prin nesupunere şi răzvrătiri, acum arătau un respect deosebit legilor şi ordinei publice. Un popor care de-a lungul secolelor nu reuşise să dea umanităţii nici măcar un singur om de teamă, acum, sub conducerea lui, au apărut sute de personalităţi, care au răspândit, în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii, ştiinţele despre religie, morală şi civilizaţie.
Datorită conduitei sale nobile şi distinse a atras de partea sa şi mulţi adversari. A cucerit inimile oamenilor printr-o dragoste şi tandreţe fără margini. A fost un conducător drept. Nu a abdicat niciodată de la adevăr şi dreptate. Niciodată nu a fost animat de sentimentul răzbunării, chiar şi în situaţiile când această răzbunare se impunea. Ştia să ierte ca nimeni altul.
Deşi era conducătorul ţării, niciodată nu s-a gândit la propria sa persoană, ducând o viaţă modestă. A continuat să locuiască, ca înainte, în vechea casă sărăcăcioasă din chirpici. Dormea pe saltea, se îmbrăca modest, mânca ceea ce mâncau şi săracii, iar uneori nu mânca deloc. Toate nopţile le petrecea în rugăciuni. Ori de câte ori era nevoie, sărea în ajutorul sărmanilor. Nu i-a fost niciodată ruşine de muncă. Îi făcea o deosebită plăcere să stea de vorbă cu oameni de rând, să se plimbe cu ei şi să împărtăşească necazurile şi bucuriile lor. Era atât de apropiat de popor încât de multe ori era foarte greu să-l distingi din rândurile lui.
Cât a trăit şi-a luptat nu a umblat după câştiguri personale şi nu a lăsat nici urmaşilor săi vreun fel de moştenire. Totul a fost  lăsat comunității sale. Tocmai de aceea el a interzis celor din neamul său să primească zekatul (milostenie, putreziciune din avuţie), gândindu-se că în caz contrar, mulţi ar fi dorit să dea zekatul lor.

sursa: Liga Islamică și Culturală din România

Source Link

Views: 1