Tag: religia

Viața Profetului Muhammad – partea a 3-a

  Cat despre Muhammed, el avea un sprijin „exterior”, protectia unchiului sau Abu Talib, noua capatenia a clanului  hasemit. Casatoria cu Khadija i-a furnizat sprijinul „launtric”. Ea era unica sa sotie, careia ii impartasea grijile si aspiratiile sale. Khadija a fost foarte atenta cu el pana la moartea sa, survenita douazeci si cinci de ani […]

 

Cat despre Muhammed, el avea un sprijin „exterior”, protectia unchiului sau Abu Talib, noua capatenia a clanului  hasemit. Casatoria cu Khadija i-a furnizat sprijinul „launtric”. Ea era unica sa sotie, careia ii impartasea grijile si aspiratiile sale. Khadija a fost foarte atenta cu el pana la moartea sa, survenita douazeci si cinci de ani mai tarziu. Muhammed  i-a cinstit intotdeauna memoria  si vorbea despre ea numai cu cuvinte dragastoase, in asa fel incat i-a trezit gelozia viitoarei sale sotii, Aysha.

cave_of_hira_ghaar_hiraa-6   În această perioadă a vieţii lui, Muhammed a călătorit mult. Apoi, pe la 40 de ani (610 d.Ch.), el a început să se retragă pentru a medita într-o peşteră pe Muntele Hira în afara Meccăi unde a avut loc primul mare eveniment al Islamului. Într-o zi, pe când stătea în peşteră, el a auzit o voce, mai târziu indentificând-o ca fiind cea a îngerului Gavriil, care i-a poruncit: „Citeşte! În numele Domnului tău care a creat, care a creat pe om din sânge închegat!”   De trei ori Muhammed a susţinut că nu e capabil să o facă, dar de fiecare dată porunca i-a fost repetată. În sfârşit, Muhammed a recitat cuvintele a ceea ce reprezintă acum primele cinci versete ale capitolului 96 din Coran, cuvinte care îl proclamă pe Dumnezeu creator al omului şi sursa întregii ştiinţe.

La început Muhammed a divulgat experienţa lui numai soţiei şi cercului foarte apopiat. Dar cu cât a avut  mai multe revelaţii care proclamau unicitatea Dumnezeului universal, adepţii lui au crescut la număr, la început printre săraci şi sclavi, dar mai târziu şi printre oamenii de vază ai Meccăi.

Revelaţiile pe care le-a avut în această perioadă şi cele pe care le-a avut mai târziu sunt toate încorporate în Coran, Scriptura Islamului.

Nu toţi au acceptat mesajul lui Dumnezeu transmis prin Muhammed. Chiar şi în propriul lui clan au fost unii care au refuzat învăţăturile lui şi mulţi comercianţi s-au opus în mod activ mesajului. Paradoxal, aceasta opozitie, a servit la intensificarea sensului misiunii lui Muhammed şi înţelegerii a felului în care Islamul diferă de păgânism. Credinţa în unicitatea lui Dumnezeu este cea mai importantă în Islam: şi acest concept sta la baza intregii dogme islamice. Versetele coranice subliniază unicitatea lui Dumnezeu, îi avertizează pe cei care o neagă că îi aşteaptă o pedeapsă iminentă, şi declară nemărginită compasiune acelora care se supun voinţei Lui.

Aceste versete vorbesc necontenit de  Ultima Judecată, când Dumnezeu, Judecătorul, va pune în balanţă credinţa şi faptele fiecărui om, răsplătindu-l pe credincios şi pedepsindu-l pe păcătos. Deoarece Coranul a respins politeismul şi a subliniat responsabilitatea morală a omului în imagini puternice, a prezentat o shimbare solemnă pentru meccanii mondeni.

 

Source Link

Views: 1

Viața Profetului Muhammad – partea a 4-a

  Timpul a trecut, iar Muhammed la varsta de 50 de ani, in al 10-lea an al profetiei sale, a trebuit sa infrunte mai multa intristare si durere. Unchiul lui Abu Talib a murit. Abu Talib ii oferise totdeauna protectie nepotului sau. Lui Muhammed i s-a sfasaiat inima de durere. Insa inca mai multa tristete […]

 

Timpul a trecut, iar Muhammed la varsta de 50 de ani, in al 10-lea an al profetiei sale, a trebuit sa infrunte mai multa intristare si durere.
Unchiul lui Abu Talib a murit. Abu Talib ii oferise totdeauna protectie nepotului sau. Lui Muhammed i s-a sfasaiat inima de durere. Insa inca mai multa tristete ii era rezervata. Profetul isi pierduse preaiubitoarea si grijulia sotie, Khadijah, care fusese langa el ca o stanca solida, pentru a-l alina, a-l sprijini si a-l incuraja in vremuri cand nimeni altcineva n-o facuse. Si ea fusese prima care-l recunoscuse ca trimis al lui Allah.
A fost o lovitura teribila pentru Muhammed.

Inima de piatra a locuitorilor din Makkah l-a intristat pe profet. El se decise acum sa-i incerce pe oamenii din Ta’if, un oras la 60 mile in vestul Meccai, pentru a vedea daca acestia il vor suporta.
Sosind in Ta’if, insotit de Zaid bin Harithah, a mers la trei oameni importanti ai orasului si i-a chemat la Islam. Toti trei au refuzat sa-l duca afara din oras, lovindu-l pe Profet cu pietre peste picioare, gonindu-l in huiduieli. Trudit, trist si foarte nefericit, poposi intr-o gradina unde s-a rugat.
Proprietarii gradinii au fost martorii intregului episod si le paru rau pentru el, vazandu-l cum era de obosit si zgariat. I-au oferit ospitalitate si i-au trimis struguri prin servitorul lor, ‘Addas.
Profetul spunea ca ziua Ta’if a fost cea mai grea zi a vietii lui: a fost zgariat, ranit, insangerat, dar niciodata n-a rostit macar un cuvant de blestem pentru oamenii care abuzasera de el.

masjidil-aqsaDupa socurile puternice ale mortii lui Abu Talib si Khadijah, si dupa tratamentul crud primit in Ta’if, Muhammed tanjea dupa putina alinare. N-a trecut mult si a avut-o. S-a Intamplat sub forma unei remarcabile si pline de evenimente calatorii de noapte la Ierusalim, numita Al-lsra’, si ascensiunea la Rai in aceeasi noapte – Al-Mi’raj – acesta ramanand un eveniment memorabil pentru Profet. Allah l-a onorat prin aceasta calatorie unica si extraordinara, in timpul careia, Muhammed a vazut cu proprii ochi gloria lui Allah si opera Universului.

A fost un mare sprijin moral de care avea mare nevoie, intarindu-i si mai tare credinta ca Allah este mereu cu el. El a relatat cum s-a intamplat, dand detalii vii asupra calatoriei si ascensiunii: intr-o noapte Ingerul Gavriil l-a trezit din somn si l-a luat la Ierusalim, calarind un animal care arata ca un cal inaripat – Buraq. In ceruri, i-a intalnit pe toti profetii (Adam, Abraham, Moise, Isus si Harun) pe care i-a condus in rugaciune, dupa care i-au fost aratate diferite secvente traite de locuitorii Paradisului si Iadului, totodata el fiind singurul care a avut onoarea sa-l vada pe Allah.
La aceasta intalnire, Muhammed a primit porunca de a implini impreuna cu toti musulmanii cinci rugaciuni pe zi. Intreaga calatorie miraculoasa a tinut scurta vreme din noapte.
In dimineata urmatoare, cand Muhammed si-a relatat experienta, meccanii l-au luat in deradere spunand ca a innebunit, insa, musulmanii l-au crezut. Muhammed a dat detalii grafice asupra calatoriei si o caravana care se intorcea din Ierusalim cu care se intalnise in drum a confirmat detaliile date.

 

Source Link

Views: 2

Viața Profetului Muhammad – partea a 6-a

  După ce Muhammed a propovăduit în mod public timp de mai mult de un deceniu, opoziţia împotriva lui s-a intensificat atât de mult încât, temându-se pentru siguranţa lor, el şi-a trimis unii dintre  adepţi în Etiyopia, unde conducătorul creştin, un rege-preot, cunoscut pentru bunatatea si simtul au de dreptate, şi-a extins protecţia asupra lor, […]

 

După ce Muhammed a propovăduit în mod public timp de mai mult de un deceniu, opoziţia împotriva lui s-a intensificat atât de mult încât, temându-se pentru siguranţa lor, el şi-a trimis unii dintre  adepţi în Etiyopia, unde conducătorul creştin, un rege-preot, cunoscut pentru bunatatea si simtul au de dreptate, şi-a extins protecţia asupra lor, a cărui memorie a fost păstrată de către musulmani mereu. La nasterea Islamului, primii musulmani aflati in suferinta au fost ajutati de un crestin si acest lucru este mai mult decat semnificativ.

Quraisitii, surprinsi de aceasta plecare, si-au trimis solii la Negus, cu atat mai mult cu cat erau in bune relatii cu el, datorita calatoriei cu scopuri negustoresti din fiecare iarna. Negusul i-a primit, dar a refuzat sa-i predea pe fugari inainte de a asculta pledoaria fiecarui grup. Hotararea pe care a luat-o a fost in favoarea musulmanilor, care au trait in pace si siguranta sub domnia lui. La moartea Negusului, Profetul Muhammed a oficiat in mocheea sa din Medina o rugaciune speciala de inmormantare denumita „rugaciunea celui absent”. Aceasta afinitate si aceasta subtila prietenie dintre crestini si musulmani nu a fost niciodata exploatata si nu este nici astazi. Ostilitatile dintre aceste doua mari religii au aparut abia mai tarziu si din cauza unei rivalitati mai degraba politice decat doctrinare.

In Mecca persecuţiile s-au intensificat, cei care îl urmau pe Muhammed fiind chinuiţi, abuzaţi, şi chiar torturaţi.

Intr-un final, Muhammed şi-a trimis şaptezeci dintre cei care îl urmau în nord, în oraşul Yathrib, care avea să fie numit mai apoi „Medina“ (Oraşul). Mai târziu, în toamna timpurie a anului 622, el a aflat de un complot de asasinat împotriva lui, şi împreună cu cel mai apropiat prieten al lui, Abu Bakr As-Siddiq, s-a decis să îi urmeze pe emigranţi.

În Mecca, cei care ii pusesera la cale asasinarea, au ajuns acasă la Muhammed şi l-au gasit pe vărul lui, Ali, dormind în patul lui. Înfuriaţi, meccanii au pus un preţ pe capul lui Muhammed şi au pornit în urmărirea lui.

desert_ProductiveMuslim-300x225Totuşi, Muhammed şi Abu Bakr s-au refugiat într-o peşteră ascunzându-se de cei care îi urmăreau’ la intrarea in pestera, miraculos pentru timpul scurt scurs, un păianjen a ţesut o pânză. Când au văzut că pânza nu  era ruptă, meccanii au trecut pe lângă peşteră, considerand locul neumblat iar Muhammed şi Abu Bakr şi-au continuat drumul spre Medina, unde au fost primiţi cu bucurie atât de o mulţime de mediniţi, cât şi de meccanii care plecaseră dinainte pentru a pregăti drumul.

 

Aceasta a fost Hijrah (622), Hegira dupa pronuntia anglo-saxona, dar incorect tradusă ca „Zborul“, de fapt, Hijrah nu a fost un zbor, ci o emigrare plănuită cu grijă, care marchează începutul erei islamice si  de asemenea un nou mod de viaţa pentru Muhammed şi musulmani.

De aici înainte,  principiul organizaţional al comunităţii nu a fost înrudirea de sânge, ci o înfrăţire mai nobilă a tuturor musulmanilor. Cei care l-au însoţit pe Muhammed în Hijrah au fost numiţi „muhajirun“ – care înseamnă „cei care au făcut hijrah“ sau „emigranţii“-, pe când cei din Medina care deveniseră musulmani au fost numiţi „ansar“  sau „ajutătorii“.

Source Link

Views: 0