Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170

Personalități ale lumii despre Profetul Muhammad

Personalități ale lumii despre Profetul Muhammad   In cele ce urmeaza veti putea citi opinii ale unor mari personalitati ale lumii in ceea ce il priveste pe Profetul Muhammad – caracterul lui, mesajul lui, societatea si civilizatia cladita de el. Astfel,  cunoscutul istoric Lamartine, vorbind despre esenţa măreţiei omeneşti, se întreba: „Dacă măreţia ţelului, neînsemnătatea […]

Personalități ale lumii despre Profetul Muhammad

In cele ce urmeaza veti putea citi opinii ale unor mari personalitati ale lumii in ceea ce il priveste pe Profetul Muhammad – caracterul lui, mesajul lui, societatea si civilizatia cladita de el.

Astfel,  cunoscutul istoric Lamartine, vorbind despre esenţa măreţiei omeneşti, se întreba: „Dacă măreţia ţelului, neînsemnătatea mijloacelor şi rezultatele uimitoare ar fi cele trei criterii ale geniului omenesc, atunci cine poate avea curajul să compare orice mare om al istoriei moderne cu Muhammad? Cei mai renumiţi au creat fie armate, fie legi şi imperii. Nu au reuşit să creeze mai mult decât forme materiale ale puterii care adesea s-au ruinat chiar sub ochii lor. Acest om a mişcat din loc nu numai armate, legi, imperii, popoare şi dinastii, ci milioane de oameni, ocupând o treime din suprafaţa locuită atunci pe glob, şi, mai mult decât atât, el a preschimbat credinţe, religii, idei şi suflete…”

Istoricul M. H. Hart a scris: „Decizia mea de a-l pune pe Muhammad în fruntea clasamentului celor mai influente personalităţi i-ar putea surprinde pe unii cititori şi ar putea fi pusă la îndoială de către alţii, însă el a fost singura personalitate din istorie care a excelat atât pe plan religios, cât şi pe plan politico-social.” (Michael Hart, Cei 100 – O ierarhizare a celor mai influente personalităţi din istorie).

Thomas Carlyle, în cartea sa, Heroes and Herowships, este pur şi simplu uimit, astfel încât se întreabă: „Cum a putut un singur om să unească triburile războinice şi beduinii nomazi într-una dintre cele mai puternice şi civilizate natiuni în mai puţin de douăzeci ani?”.

Mahatma Gandhi, vorbind despre Muhammad, afirma în Tânăra Indie: „… Am vrut să îl cunosc pe cel mai bun dintre cei care stăpânesc astăzi sufletele a milioane de oameni… Sunt convins acum că nu spada a asigurat supremaţia Islamului, ci simplitatea şi ştiinţa Profetului, dorinţa sa de a rămâne în umbră, evidenţiindu-şi numai învăţătura, scrupulozitatea predicilor sale, devotamentul lui exemplar faţă de prieteni şi adepţi, cutezanţa şi curajul celui ce nu a cunoscut teama, încrederea absolută în Dumnezeu şi în propria sa misiune. Acestea şi nu spada au învins toate obstacolele din cale. Când am închis cel de-al doilea volum (al biografiei Profetului), am simţit că aş fi putut citi oricât despre viaţa sa exemplară.”

 Diwan Chand Sharma scrie: „Muhammad a fost generozitatea însăşi, iar influenţa lui s-a simţit şi nu a putut fi uitată de cei din preajma sa.” (Profeţi ai Orientului: Calcutta, 1935).

Bernard Shaw spunea despre el: „Trebuie să îl numim Salvator al umanităţii… Convingerea mea este că, dacă un om ca el şi-ar fi putut asuma conducerea lumii moderne, ar fi reuşit să-i rezolve toate problemele, aducând mult dorita pace şi fericire.”  (The Genuine Islam; Singapore, vol. 1, no. 8, 1936).

Edward Gibon şi Simon Ockley afirmau despre Islam: „CRED ÎNTR-UN SINGUR DUMNEZEU ŞI ÎN MUHAMMAD CA FIIND TRIMISUL SĂU – crezul cel mai simplu şi invariabil al Islamului.
Imaginea lui Dumnezeu nu a fost întinată prin întruparea într-un idol vizibil, onoarea Profetului nu a depăşit niciodată măsura virtuţilor omeneşti, perceptele lui de viaţă au fost un exemplu urmat de discipolii săi pe care i-a determinat să trăiască în limitele raţiunii şi religiei.” (Hystory of the Empires: London, 1870).

Vorbind despre egalitate în faţa lui Dumnezeu, cunoscuta poetă indiană Sarojini Naidu, referindu-se la Islam, spunea: „A fost prima religie care a practicat şi demonstrat democraţia, pentru că acolo, în moschee, când se aude chemarea la rugăciune pentru adunarea credincioşilor, democraţia Islamului este personificată de cinci ori pe zi, iar ţăranul stă alături de rege şi spun împreună: «Numai Dumnezeu este Cel Atotputernic». Sunt uimită de fiecare dată, ca la început, de această unitate indivizibilă a Islamului, care face din oricare om, în mod natural, un frate.” (Idealurile Islamului: Madras,1918).

Prof. Hurgronje spunea: „… liga naţiunilor fondată de Profetul Islamului a pus principiul unităţii şi frăţiei între oameni pe un fundament universal, ca şi cum ar fi aprins o lumină călăuzitoare pentru celelalte naţiuni.” Şi tot el continua: „Adevărul este că nicio naţiune din lume nu a reuşit să realizeze ceea ce a realizat Islamul, în sensul ideii de Ligă a Naţiunilor.”

sursa: Centrul Cultural Islamic „Islamul Azi”

Source Link

Views: 0

Beneficii ale credinţei în predestinare

Credinţa în predestinare este un mijloc de îndepartare de polietism   Mulţi filosofi au susţinut că binele provine de la Allah Preaînaltul şi că răul este creaţia altor dumnezei; ei susţin acest lucru pentru a evita atribuirea lui Allah a răului. Cei care se ocupă de vrăji și magie susţin că Lumina a fost creatorul […]

  • Credinţa în predestinare este un mijloc de îndepartare de polietism

Mulţi filosofi au susţinut că binele provine de la Allah Preaînaltul şi că răul este creaţia altor dumnezei; ei susţin acest lucru pentru a evita atribuirea lui Allah a răului.

Cei care se ocupă de vrăji și magie susţin că Lumina a fost creatorul binelui şi că Întunericul a fost creatorul răului.

Cei care fac parte din aceasta comunitate care au susţinut că Allah nu a creat faptele supuşilor Săi, sau că El nu a creat faptele ce duc la rătăcite, afirmă că există alţi creatori în afara de Allah.

Perfectiunea credinţei în unicitatea lui Allah nu este obţinută decât de cei care afirmă că Allah Singur este Creatorul a tot ce există în Univers şi că voinţa Lui predomină peste creaţia Lui – şi ceea ce vrea El se întâmplă şi ceea ce nu vrea El nu se întâmplă. Toţi cei care nu cred în predestinare nu cred cu adevărat că Stăpânul lor este Unul şi Singur şi nu Îl constientizează corect. Credinţa în predestinare este cea care marcheaza în acest caz diferenţa dintre monoteism şi politeism. Cel care crede în predestinare afirmă că acest univers şi totul din el a fost creat de un Singur Dumnezeu; cei care nu cred acest lucru sugerează că există alţi dumnezei în afară de Allah.

  • Să rămânem pe calea cea dreaptă atât în momentele grele, cât şi în cele uşoare

Datorită defectelor şi slăbiciunii lor, oamenii nu reuşesc întotdeauna să rămână pe calea cea dreaptă.

Allah spune:

Omul a fost făcut nestatornic; Când are parte de rău, el este abătut/ Iar când are parte de bine, el este zgârcit, Afară de cei care fac Rugăciunea, (Al-Ma`arij 70:19-22)

Credinţa în predestinare determină omul să fie statornic pe calea cea dreaptă pentru a nu fi nepăsător în momentele uşoare ale vieţii şi pentru a nu cădea în disperare în momentele grele, deoarece el ştie că tot binele care i se întâmpla provine de la Allah şi nu datorită inteligenţei sale sau planului bun:

Voi nu aveţi binefacere decât de la Allah… (An-Nahl 16:53)

El nu este precum Qaarun care se lauda în faţa oamenilor săi şi în mod arogant afişa în faţa lor comorile şi bunăstarea cu care Allah l-a binecuvântat.

Qarun a fost din neamul lui Moise, însă el s-a răzvrătit împotriva lor. Şi i-am dat Noi atâtea comori, încât numai cheile lui apăsau greu asupra unei cete de [bărbaţi] vânjoşi. Şi când i-a zis lui neamul său: “Nu te semeţii, fiindcă Allah nu-i iubeşte pe cei care se semeţesc,/ Ci caută cu ceea ce ţi-a dăruit Allah Casa cea veşnică! Şi nu uita partea ta din această viaţă! Şi fă bine, aşa după cum şi Allah ţi-a făcut ţie bine! Şi nu umbla după stricăciune pe pământ, fiindcă Allah nu-i iubeşte pe cei care fac stricăciune”, A zis el: “Mie mi s-a dat ceea ce am numai pentru ştiinţa pe care eu o stăpânesc!” Oare el nu ştia că Allah a nimicit înainte de el dintre neamuri pe cine era mai puternic decât el şi adunase mai multe bunuri? Iar nelegiuiţii nu sunt întrebaţi pentru păcatele lor! (Al-Qasas 28:76-78)

Iar când încercările şi necazurile se abat asupra unui om, el ştie că acest lucru se întâmpla prin porunca lui Allah, ca un test pentru el, aşa că nu se panicheaza şi nici nu disperă, mai degrabă el vede răsplata de la Allah şi aşteaptă răbdator,  iar această credinţa aduce linişte şi bucurie în inima credinciosului.

Nici o nenorocire nu se îndreaptă pe pământ şi nici în sufletele voastre fără ca ea să nu se afle într-o carte, înainte ca Noi să o pricinuim. Acesta este un lucru uşor pentru Allah, Pentru ca voi să nu fiţi trişti pentru ceea ce aţi pierdut şi nici să nu vă prea bucuraţi pentru ceea ce El vă dăruieşte.… (Al-Hadid 57: 22-23)

Iar Allah preamăreşte pe supuşii Lui:

Care, dacă s-a abătut asupra lor vreo nenorocire, spun: “Noi suntem ai lui Allah şi noi la El ne întoarcem”. Aceia sunt cei peste care se pogoară binecuvântarea Domnului lor şi îndurarea Lui şi aceia sunt cei călăuziţi. (Al-Baqarah 2:156-157)

  • Cel care crede în predestinare este întotdeauna atent

Cel care crede în predestinare este întotdeauna atent deoarece:

…Dar nu se poate socoti la adăpost de vicleşugurile lui Allah decât neamul celor pierduţi! (Al-A`raf 7:99)

Inimile oamenilor sunt întotdeauna schimbătoare deoarece inimile lor sunt între două degete ale lui Ar-Rahman (Cel Milos), care le întoarce precum El voieşte, iar încercările care sunt trimise oamenilor sunt numeroase. Credinciosul este întotdeauna atent pentru a fi influenţat de ceva care să îl trimita în rătăcire şi întotdeauna se teme că ultimele sale fapte vor fi rele. Acest lucru nu îl face apatic sau leneş, ci îl motivează să se străduiească cu perseverenţă pentru a urma calea cea dreaptă, pentru a face fapte drepte şi pentru a evita păcatele şi faptele pedepsite.

Inima credinciosului este întotdeauna ataşată de Creatorul ei, chemându-L, sperând, căutându-I ajutorul, cerându-I să-l ajute să rămână cu fermitate pe calea cea dreaptă şi pentru a fi drept călăuzit.

  • Înfruntarea dificultăţilor şi pericolelor cu inima puternică

Când un om crede că tot ceea ce se întâmpla este predestinat, şi că proviziile şi durata de viaţă depind de Allah, atunci el poate confrunta dificultăţile şi greutăţile cu inima puternică şi cu capul sus.

Aceasta credinţa a fost una dintre cele mai mari surse de putere pentru cei drepţi care s-au confruntat cu răufăcătorii, tiranii sau cu situațiile grele.

Ei nu se tem să rostească adevărul chiar dacă sunt lipsiți de o situație financiară favorabilă, deoarece această chestiune se află în mâinile lui Allah. Orice a hotărât Allah pentru supusul Său nu poate fi schimbat de nimeni altcineva şi orice Allah reţine de la supusul Său, nimeni nu îi poate oferi.

_________

islamromania.wordpress.com

Source Link

Views: 1

TAWHID – CONCEPTUL DE UNICITATE

  Trebuie ştiut de la început că Allah este numele propriu al lui Dumnezeu în limba arabă, cel mai frumos nume al Său şi nu un nume derivat din substantivul comun «ᶝIlah – إِلَه» care însemnă «zeu» format prin articularea acestuia cu articolul arab «ال – āl» astfel încât lui Allah  să i se poată […]

 

Trebuie ştiut de la început că Allah este numele propriu al lui Dumnezeu în limba arabă, cel mai frumos nume al Său şi nu un nume derivat din substantivul comun «ᶝIlah – إِلَه» care însemnă «zeu» format prin articularea acestuia cu articolul arab «ال – āl» astfel încât lui Allah  să i se poată spune « zeul – الإِلَه» cel mai mare dintre alţi zei, sau să se emită judecata eronată că Allah  ar fi un zeu suprem peste ceilalți zei dintr-un panteon politeist arab; însăşi caligrama corectă a lui Allah  formată din următoarele litere ale alfabetului arab:[ ا ل لّ ٰه] contrazice această teorie atât de răspândită în explicaţiile multor analişti şi istorici ostili Islamului.

Mai trebuie ştiut că termenul «religie» comportă în mod necesar reunirea a trei elemente de ordine diferite: o dogmă, o morală, un cult. Primul formează partea intelectuală a religiei, al doilea partea sa socială, în vreme ce al treilea participă în egală măsură la ambele. (apud Rene Guenon).

Etimologia cuvântului «religie» este de provenienţă latină. După Cicero, cuvântul «religie» este format din sufixul «re» care înseamnă «din nou» şi cuvântul «legere» care înseamnă «a citi, a lectura, a culege informaţii din text scris», cu referire la doctrina care compune religia, în sensul ei actual, ea fiind la rândul ei componenta dogmei. După alţi lingvişti, «religie» provine din ataşarea sufixului «re» cuvântului «ligare» care înseamnă «a lega» făcând trimitere la legătura dintre om şi divinitate, cu trimitere la cult, cea de-a doua componentă a religiei, după sensul ei actual.. Alţii dau interpretarea că «religie» provine din latinescul «religiens» care înseamnă «a fi atent, a avea băgare de seamă», care este opusul lui «negligens» care înseamnă «a fi nepăsător, neatent», care va deveni cea de-a treia componentă a religiei, respectiv: morala. Definiţia termenului «religie» a fost făcută prin secolul 14.

Iată, deci, de ce nu se poate clasifica drept religie budismul, hinduismul, taoismul şi alte curente filosofice asemănătoare.

Prin urmare, atunci când vorbim de religie, în adevăratul ei sens, ne referim numai la iudaism, creştinism şi Islam.

Acestea sunt cele trei mari religii ale lumii, iar restul sunt doar doctrine mistice aparţinând unor civilizaţii unitare, formate pe specificul naţional: hinduismul – care este specific tradiţiei indiene, având ca limbă sanscrita şi budismul – specific civilizaţiei chineze, care este o civilizaţie de rasă, şi singura din lume de acest fel.

Mai trebuie ştiut că, citez: „civilizaţia occidentală este o civilizaţie desprinsă din cea orientală, care pe parcursul timpului a fost construită pe mentalitatea grecească transmisă prin intermediul civilizaţiei romane. Grecii au împrumutat totul de la orientali, însă modul cum au expus lucrurile o fac originală, deoarece ei au expus lucrurile limitat, la modul practic, evitând partea spirituală. Orientalii, nu au precum greco-romanii cultul naturii, deoarece natura pentru orientali reprezintă doar lumea aparenţelor. Doctrinele orientale nu au „evoluat” deloc, în sensul în care occidentalii ar înţelege acest lucru. Orice expresie a unei gândiri oarecare este inevitabil imperfectă pentru că limitează şi restrânge ideile, închizându-le într-o formă definită ce nu le poate fi niciodată cu totul adecvată, ideea conţinând întotdeauna mai mult decât expresia sa. Trecerea de la o limbă la alta nu face decât să agraveze imperfecţiunea.”  Rene Guenon

Aceste precizări au fost făcute pentru a înţelege evoluţia omului, în timp şi spaţiu şi că mentalitatea fiecărui individ depinde arealul geografic în care trăieşte, una dintre constantele care îl uneşte fiind credinţa într-o divinitate, variabila fiind modul de percepere a acesteia.

Din punct de vedere mistic omul a fost predispus să creadă în divinitate, iar acest lucru a fost dovedit ştiinţific. In codul genetic al omului se află şi „codul” care îl conduce spre credinţă.

Credinţele religioase, ca parte a naturii umane, se afla adânc întipărite în creierul uman, totul fiind programat genetic încă de la apariţia noastră ca specie, susţin cercetătorii de la Universitatea Yale. „Cele mai clare dovezi se regăsesc în percepţia copiilor asupra vieţii şi a convingerii lor că mintea este separată de corp. O astfel de distincţie este cea care ne permite să credem în supranatural, în zei sau în prieteni imaginari….” „Toți oamenii au aceste convingeri. Ele se afla în circuitele din creierul nostru şi nu dispar niciodată!”- susţine profesorul Paul Bloom, psiholog în cadrul prestigioasei universităţi americane.

Aşadar, Allah  atunci când a creat omul, aşa cum spune Sfântul Qurân, a pus în el şi lumina credinţei. Totul depinde de om, cum foloseşte acest dar, dacă îşi va șlefui inima, astfel încât lumina credinţei din ea să strălucească cum ne spune
capitolul Al-Hadid ( الحديد), versetul 12:

 

…îi vei vedea pe dreptcredincioşi şi pe dreptcredincioase cu lumina alergând pe faţa lor. (Al-Hadid 57:12)

sau să facă precum ipocriţii din capitolul Al-Baqarah (البقرة ), cărora Allah  le-a luat lumina şi rătăcesc în întuneric.

…le-a luat Allah lumina lor şi i-a lăsat în întunecimi şi nu mai zăresc nimic. (Al-Baqarah 2:17)

Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a făcut o clasificare a oamenilor, după cum ei au credinţă în inimile lor:

„Inimile oamenilor sunt de patru feluri: şlefuite şi strălucitoare precum o lampă care luminează; pecetluite, cu noduri strânse în jurul peceţii; inimi întoarse cu susul în jos şi inimi învăluite. Cât despre inimile şlefuite, ele sunt acelea ale credincioşilor şi lumina lămpii este lumina credinţei. Inimile pecetluite sunt cele ale necredincioşilor. Inimile întoarse cu susul în jos sunt cele ale ipocriţilor incurabili, pentru că ei au primit cunoaştere, o înţeleg, o recunosc ca fiind adevărată, dar o resping. Cât despre cei cu inimi învăluite sunt aceia în ale căror inimi se află şi credinţă şi ipocrizie….”

Abdullah ibn Mas’ud spunea că: „Oricăruia dintre oamenii Tawhid-ului i se va da o lumină în Ziua Invierii, însă ipocriţilor li se va stinge lumina lor. Când credincioşii vor depune mărturie, lumina ipocriţilor se va stinge şi ei vor avea mare teamă şi vor implora: Doamne, ţine aprinsă lumina noastră!”

 

Cel mai important lucru pe care Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) l-a predicat a fost credinţa în Allah Preaînaltul cel Unic şi Indivizibil, care a format baza credinţei islamice. Acest lucru a fost exprimat în Crezul musulman  – La ilaha illAllah – Nu există altă divinitate în afară de Allah Preaînaltul.

Această afirmaţie este piatra de temelie a Islamului şi pe ea s-a construit esenţa acestuia. Tocmai această mărturie face diferenţa dintre musulmani, necredincioşi (kaāfiriyn – كافرين) şi politeişti (muşrikiyn – مشركين).

Desigur că diferența reală dintre musulmani şi ne-musulmani constă în acceptarea conştientă şi deplina aderare la această doctrină şi aplicarea ei în viaţa de zi cu zi.

Tawhid este cea mai înaltă concepţie despre divinitate, este conceptul pe care Allah Preaînaltul a trimis omenirii, de-a lungul timpului, prin Profeţi.

Cu această înţelepciune a fost trimis Adam pe pământ, ca şi khalifah, acelaşi mesaj i-a fost dat lui Noe, Avraam, Moise, Isus (Pacea fie asupra lui!) şi lui Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), spre a fi transmis oamenilor.

Universul nu este rezultatul unei îmbinări întâmplătoare a materiei, nu este un conglomerat de corpuri dezordonate şi fără sens.

Tot ceea ce există în Univers nu putea exista fără un Creator, un Proiectant, un Supraveghetor şi un Coordonator, deoarece Universul a fost creat şi evoluează după nişte reguli clare,  într-o ordine anume stabilită.

Toate acestea sunt rezultatul Voinţei Creatorului lor, iar acesta este Allah Preaînaltul, Stăpânul tuturor, pentru că numai Cineva Care este Infinit şi Etern, Care este cu putere peste toate, este Ințelept, Omnipotent şi Omniscient, Care Ştie totul, Care Vede totul poate fi Autoritatea supremă peste tot ceea ce există şi numai El îl poate controla, îi poate impune reguli sau poate crea altele asemenea lor ori le poate distruge. Allah Preaînaltul are puteri nelimitate şi nu cunoaşte nici oboseala nici slăbiciunea.

Având în vedere toate aceste atribute excepționale şi puteri extraordinare, este firesc ca ele să nu aparţină decât Unicului şi Singurul, căci, presupunând prin absurd, că ar exista şi un altul asemenea lui Allah Preaînaltul, atunci Universul cu tot ceea ce înseamnă el, regulile cui ar urma şi dacă una dintre cele două autorităţi supreme ar vrea ca un lucru să existe şi cealaltă ar vrea să nu existe, atunci lucrul ar exista sau ar fi distrus?

Simpla observare a Universului şi a regulilor după care este format şi funcţionează, după felul în care tot ceea ce există interacţionează unele cu celelalte, formând un tot unitar, armonios, dovedesc că nu există decât un Singur Creator, Indivizibil, Omniprezent, Omniscient şi Atotputernic.

Insuşi Allah Preaînaltul ne-a atras atenţia asupra acestui fapt incontestabil spunând în capitolul Al-`Ankabut, versetul 44:

Allah a creat cerurile şi pământul cu [chibzuinţă] adevărată şi în aceasta este un semn pentru cei credincioşi. (Al-`Ankabut 29:44),

iar în capitolul Ar-Rum, versetele 20 – 28 ne spune:

Printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat pe voi din ţărână şi apoi iată-vă pe voi oameni care v-aţi răspândit [pe pământ]. Şi printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat din voi înşivă soaţe, pentru ca voi să trăiţi în linişte împreună cu ele. Şi El a pus între voi dragoste şi îndurare şi întru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care chibzuiesc. Şi printre semnele Lui sunt crearea cerurilor şi a pământului şi deosebirea limbilor voastre şi culorilor voastre. Intru aceasta sunt semne pentru cei care ştiu. Şi printre semnele Lui sunt somnul vostru în timpul nopţii şi în timpul zilei şi căutarea de către voi a harului Său. Intru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care aud. Şi printre semnele Lui este [acela] că El vă arată vouă fulgerul, cu teamă [de trăsnet] şi cu nădejde [în ploaie], şi că pogoară apă din cer, cu care învie pământul, după moartea lui. Intru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care pricep. Şi printre semnele Lui este [acela] că cerul şi pământul există prin porunca Sa, iar dacă vă va chema pe voi cu o chemare, veţi ieşi voi din pământ. Ai Lui sunt cei din ceruri şi de pre pământ şi toţi Ii sunt Lui supuşi. El este Cel care creează prima oară făpturile şi apoi le face din nou – şi aceasta este şi mai uşor pentru El – şi a Lui este pilda cea mai înaltă din ceruri şi de pre pământ şi El este Atotputernic [şi] Inţelept [Al-‘Aziz, Al-Hakim]. El vă va face vouă pildă din voi înşivă: Aveţi voi dintre cei pe care-i stăpânesc mâinile voastre drepte asociaţi la cele cu care v-am înzestrat pe voi şi sunteţi voi întru aceasta de o seamă cu ei? Vă temeţi de ei aşa cum este teama voastră de voi înşivă? Astfel tâlcuim Noi semnele pentru un neam [de oameni] care pricep. (Ar-Rum 30:20-28)

 

________

sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 2