soare - Romania, the meaningless part. Simple possibilities: It is possible that employees of DRPCIV (Car Permits and Registrations, Romania), together with employees of the Romanian Car Registry, have knowingly registered a large number of stolen vehicles. It is possible that the vehicles in point 1 have had their color changed before being sold.

Rotirea Pământului în jurul Soarelui

Adnan Ash-Shareef Pământul are mai multe mişcări, dar cele mai importante dintre ele şi cele mai influente şi mai vizibile pentru om sunt mişcarea în jurul Soarelui şi mişcarea în jurul axei sale. O serie de versete coranice se referă la rotirea Pământului în jurul Soarelui: 1. El este Acela care a creat […]

Adnan Ash-Shareef

Pământul are mai multe mişcări, dar cele mai importante dintre ele şi cele mai influente şi mai vizibile pentru om sunt mişcarea în jurul Soarelui şi mişcarea în jurul axei sale.

O serie de versete coranice se referă la rotirea Pământului în jurul Soarelui:

1. El este Acela care a creat noaptea şi ziua, Soarele şi Luna; şi fiecare pluteşte pe cercul său. (Al-Anbiya’: 33).

Până în secolul al XIV-lea al erei creştine, cei mai mulţi oameni credeau, în mod eronat, că Pământul este fix şi că el reprezintă centrul Universului. Acest lucru l-au afirmat savanţii greci antici: Thales, Aristotel, Ptolomeu şi alţii, aşa cum am arătat mai sus. Singurul care a susţinut că Pământul se roteşte a fost Aristark, numai că el a considerat că Soarele este fix. Aceasta a fost situaţia până ce au venit Muhammad ben Zakariya Al-Qazwini (1386), Copernic (1554) şi Galileo (1609), care au susţinut că Pământul se roteşte. Însă Kepler (secolul al XVII-lea) a fost primul care a elaborat o opinie corectă despre sistemul solar. Cât priveşte Coranul, el a descris prin cea mai simplă, profundă şi concisă expresie, mişcarea Pământului, Soarelui, Lunii şi aştrilor:

El este Acela care a creat noaptea şi ziua, Soarele şi Luna; şi fiecare pluteşte pe cercul său. (Al-Anbiyaa’: 33).

În cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea, lumea a văzut la televizor cum plutesc Pământul, stelele şi galaxiile în Univers.

Pământul se învârteşte în jurul Soarelui pe o orbită eliptică şi parcurge o distanţă de circa zece mii de milioane de kilometri în cadrul unei rotiri complete în jurul Soarelui, adică perioada anului solar compus din 365 zile, 6 ore, 9 minute, 9 secunde şi jumătate (365,256361 zile).

2. Oare nu am făcut Noi pământul un loc care-i adună? (Al-Mursalat: 25).

Cuvântul kifat, tradus prin „loc care-i adună”, nu apare în Cartea cea Sfântă a lui Allah decât o singură dată. De aceea am recurs la dicţionare pentru a-i afla sensul. În Lisan al-Arab, de Ibn Manzur, găsim că kift (singularul lui kifat) înseamnă „mai rapid în mers şi în zbor”. Dar printre sensurile cuvântului kifat este menţionat şi acela de loc în care se adună şi se strânge ceva. De aceea considerăm că unul dintre sensurile acestui verset este: oare nu am făcut Noi Pământul care se roteşte în jurul Soarelui cu o viteză de 29,8 kilometri pe secundă şi în jurul axei sale cu o viteză de 1 666 kilometri pe oră la ecuator şi 1 500 kilometri pe oră în zonele polilor? În felul acesta, putem afirma că Sfântul Coran a stabilit că Pământul nu doar se mişcă, ci se mişcă rapid, aşa cum a fost confirmat ulterior, în secolul al XIX-lea, prin calculele ştiinţifice. În acelaşi timp, trebuie să facem precizarea că versetele lui Allah Preaînaltul:

Oare nu am făcut Noi Pământul un loc care-i adună pe cei vii şi pe cei morţi? (Al-Mursalat: 25-26),

conţin şi alte sensuri ştiinţifice asupra cărora ne vom opri pe larg în lucrarea noastră despre constantele ştiinţifice referitoare la ştiinţele despre Pământ.

3. Stăpânul celor două răsărituri şi Stăpânul celor două apusuri. (Ar-Rahman 55:17).

Pământul trece în cadrul rotirii sale, cu durata de un an în jurul Soarelui, prin patru poziţii distincte:

La 21 martie şi la 23 septembrie, ziua este egală cu noaptea în toate colţurile Pământului, pentru că Soarele se află, în acest moment, la nivelul ecuatorului terestru. Oare răsăritul şi asfinţitul Soarelui din zilele de 21 martie şi 23 septembrie, momente numite echinoxiu de primăvară şi echinoxiu de toamnă, reprezintă momentele la care se referă versetul coranic:

Stăpânul celor două răsărituri şi Stăpânul celor două apusuri. (Ar-Rahman 55:17)?

Se poate ca aceasta să fie o referire ştiinţifică la faptul că orbita Pământului în jurul Soarelui are o formă eliptică şi nu rotundă!? Allah ştie cel mai bine!

La 21 iunie avem, în emisfera nordică a Pământului, cea mai lungă zi şi cea mai scurtă noapte din timpul anului (aşa-numitul solstiţiu de vară), iar la 23 decembrie − cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte în emisfera nordică a Pământului (aşa- numitul solstiţiu de iarnă) şi exact invers în emisfera sudică a globului terestru. Oare răsăritul şi asfinţitul soarelui în zilele de 21 iunie şi 23 decembrie reprezintă sensul cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

Stăpânul celor două răsărituri şi Stăpânul celor două apusuri. (Ar-Rahman 55:17)?

Allah ştie cel mai bine! În fiecare an, Soarele răsare la Polul Nord pentru o perioadă de şase luni, timp în care Polul Sud este cufundat într-o noapte întunecoasă. În cealaltă jumătate a anului se inversează situaţia. Oare la cele două răsărituri şi cele două asfinţituri de la cei doi poli ai Pământului se referă cuvintele lui Allah Preaînaltul:

Stăpânul celor două răsărituri şi Stăpânul celor două apusuri. (Ar-Rahman 55:17).

Allah ştie cel mai bine!

Centrul Cultural Islamic IslamulAzi

Source Link

Formarea norilor și căderea ploii

Adnan Ash-Shareef ” ŞI EL PLĂSMUIEŞTE NORII CEI GREI” “El este Cel care vă arată fulgerul [ce vă inspiră] teamă şi nădejde şi El plăsmuieşte norii cei grei” (Ar-Ra’d: 12). Soarele, vânturile şi rotaţia pământului înclinat în jurul axei sale au rolul principal în formarea şi distribuţia norilor. Căldura Soarelui care atinge […]

Adnan Ash-Shareef

” ŞI EL PLĂSMUIEŞTE NORII CEI GREI”

“El este Cel care vă arată fulgerul [ce vă inspiră] teamă şi nădejde şi El plăsmuieşte norii cei grei” (Ar-Ra’d: 12).

Soarele, vânturile şi rotaţia pământului înclinat în jurul axei sale au rolul principal în formarea şi distribuţia norilor. Căldura Soarelui care atinge pământul în mod diferit în zonele ecuatoriale, temperate şi polare, transformă o parte din apa de pe pământ în vapori invizibili şi încălzeşte aerul, al cărui volum se măreşte şi a cărui greutate se reduce, făcându-l să se ridice în atmosferă, purtând cu el vaporii de apă, în vreme ce aerul rece din straturile superioare ale atmosferei coboară pentru a-i lua locul, în felul acesta apărând vânturile. Când vânturile calde saturate cu vapori de apă ajung în zonele superioare, reci ale atmosferei, vaporii de apă se condensează şi se preschimbă în norii vizibili, iar norii sunt în realitate picături minuscule de apă, diametrul fiecăruia dintre ele nedepăşind zece miimi de milimetru, şi astfel pot să plutească în aer.

Este suficient să reamintim, pentru a explica vorbele lui Allah PreaÎnaltul de mai sus, că norii de furtuni se pot ridica până la înălţimea de douăzeci de kilometri deasupra solului, că diametrul lor poate atinge patru sute de kilometri şi că ei poartă cinci sute de tone de apă şi o căldură care ajunge pentru aprovizionarea Statelor Unite cu electricitate timp de douăzeci de minute.

”ŞI AM POGORÂT DIN CER APĂ CURATĂ”

Apa curată este apa pură şi purificatoare. După descoperirea microbilor şi a bacteriilor de către Pasteur, în secolul XIX, putem afirma că apa curată este orice apă lipsită de bacterii şi de microorganisme dăunătoare.

Vaporii de apă care se înalţă de pe pământ, precum şi vânturile care-i înalţă în straturile superioare ale atmosferei, poartă numeroase microorganisme dăunătoare, însă razele soarelui îndeosebi cele ultraviolete şi cele infraroşii şi ozonul care este un gaz purificator ce ucide bacteriile, alături de fulger şi de unii compuşi chimici, toate acestea prezente în diversele straturi ale atmosferei fac apa curată, ca urmare a uciderii bacteriilor şi microorganismelor purtate de nori şi de vânturi.1

sursa: Centrul Cultural Islamul Azi

Source Link

Factori cosmici contrazic evoluționismul

Din imensitatea de factori cosmici care ar fi trebuit să concorde, pentru ca viaţa umană să fie posibilă pe pămînt vom enumera câțiva: 1. „Constanta gravitational” : dacă universul ar trebui să producă elementele grele necesare formării vieţii, atunci mărimea stelelor este importantă în producerea elementelor mai grele ca fierul şi beriliul. Constanta […]

Din imensitatea de factori cosmici care ar fi trebuit să concorde, pentru ca viaţa umană să fie posibilă pe pămînt vom enumera câțiva:

1. „Constanta gravitational” : dacă universul ar trebui să producă elementele grele necesare formării vieţii, atunci mărimea stelelor este importantă în producerea elementelor mai grele ca fierul şi beriliul. Constanta aceasta gravitanţională trebuie să fie formată la rata exact la care există. Dacă stelele s-ar fi format mai rapid, nu s-ar fi produs stele ca soarele nostru. Dar exact de acest tip de stele era nevoie pentru a evita o ardere stelară mai rapidă.

2. „Constanta forţei nucleare”: Este esenţial ca forţa care ţine laolaltă particulele în nucleul unui atom să fie exact aşa cum sunt, altfel aceleaşi elemente grele ar fi fost insuficiente pentru a susţine legături de nuclei multi-protoni sau o cantitate suficientă de hidrogen. Stabilitatea elementelor necesaare vieţii ar fi fost instabilă.

3. Rata expansiunii universului. Dacă această rată ar fi fost cu puţin mai mică, atunci universul s-ar fi prăbuşit în sine înainte de faza de ardere a oricărei stele de tip G. Dacă însă rata expansiunii ar fi fost ceva mai mare, ar fi existat o condensare insuficientă pentru ca să se poată forma galaxiile şi stelele.

4. Masa totală în univers. Dacă masa totală în univers ar fi fost cu puţin mai mică de la iniţialul big-bang, atunci helium-ul n-ar mai fi fost produs ca să poată forma elementele grele. Dacă masa totală în univers ar fi fost cu puţin mai mare, atunci supra-abundenţa deuteriului ar fi mărit rata de ardere a stelelor, făcând viaţa de pe orice planetă imposibilă.

5. Nivelul entropiei din univers. Dacă universul ar fi fost mai entropic, atunci stelele nu s-ar fi format. Dacă universul ar fi fost mai puţin entropic, atunci sistemele galactice ar fi captat radiaţia şi ar fi compromis formarea de stele individuale.

6. Distanţa dintre stele (de aprox. 50 milioane de miliarde de km ). Dacă distanţa dintre stele ar fi fost mai mică, orbitele planetelor ar fi fost afectate într-aşa măsură încât să se destabilizeze în temperatură. Dacă distanţele dintre stele ar fi fost puţin mai mare, atunci materiale precum roca şi pământul nu s-ar fi format niciodată. Distanţele vaste dintre stele sunt, astfel, necesare pentru ca planeta noastră să ia fiinţă în timpul formării universului.

7. Numărul de stele la un loc. Dacă ar fi fost mai mult de o stea la un loc, atunci „tides” ar fi supt orbitele planetare. Iar dacă n-ar fi fost nici o stea, atunci n-ar fi existat căldura necesară vieţii.

8. Distanţa stelei-soare faţă de centrul galaxiei. Dacă steaua-soare a sistemului nostru solar ar fi fost mai aproape de centru, atunci densitatea stelară şi radiaţia ar fi fost prea masive. Dacă steaua ar fi fost mai departe de centru, atunci materialele compacte (rocile) necesare pentru apariţia planetei n-ar fi apărut.

9. Densitatea crustei pământului. Dacă ar exista o cât de mică deviaţie de la actuala grosime a crustei, atunci ar fi apărut o activitate tectonică severă, iar oxigenul ar fi fost prea abundent pentru atmosfera favorabilă vieţii.

10. Rotaţia pământului. Dacă pământul s-ar fi rotit cu puţin mai încet, ar fi apărut diferenţe de temperatură severe. Iar dacă perioada de rotaţie ar fi cu doar puţin mai rapidă, atunci viteza vânturilor atmosferice ar fi prea mare şi nimicitoare.

11. Distanţa dintre lună şi pământ. Dacă luna ar fi cu puţin mai aproape, sau altfel spus, dacă gravitatea lunii ar fi mai mare faţă de oceanul planetar, atunci viaţa n-ar fi putut dăinui. De asemenea, dacă distanţa dintre pământ şi lună ar fi cu puţin mai mică, atuci oblicitatea orbitei pământului ar fi alterată, ceea ce ar cauza schimbări climatice severe.

12. Nivelul ozonului în atmosferă. Dacă ar fi mai puţin ozon în atmosferă, atunci radiaţiile ultraviolete la nivelul pământului ar fi insuficiente pentru stabilizarea temperaturii necesare vieţii. Iar dacă cantitatea de ozon ar fi fost mai mare, temperatura la suprafaţă ar fi prea mare.
(Dr. Hugh Ross, The Creation Hypothesis, 1994)

Source Link