Tag: suflet

Pacatele limbii

– Sa vorbesti de rau (al-ghibah) un frate in Islam,evocand una din trasaturile sale care nu-i place sa fie pomenita,asta in absenta sa – Sa raportezi vorbele unor oamnei fata de altii pentru a semana discordia – Sa minti,ceea ce inseamna sa spui ceva nereal – Sa juri stramb – Sa ii insulti pe companionii […]

pacatele limbii– Sa vorbesti de rau (al-ghibah) un frate in Islam,evocand una din trasaturile sale care nu-i place sa fie pomenita,asta in absenta sa

– Sa raportezi vorbele unor oamnei fata de altii pentru a semana discordia

– Sa minti,ceea ce inseamna sa spui ceva nereal

– Sa juri stramb

– Sa ii insulti pe companionii Profetului (salla Allahou alayhi wa salam)

– Sa depui marturie mincinoasa

– Sa insulti,sa vorbesti de rau sau sa iti bati joc de un musulman,sau sa folesesti orice cuvant care il raneste sau care ii face rau

– Sa minti cu privire la Allah si la Mesagerul Lui

– Sa reclami ceva ce nu e conform realitatii

– Este interzis divortul care are loc in timpul perioadei menstruale a sotiei sau in perioada inter-menstruala in timpul careia a avut loc o relatie sexuala (divort bid’iyy)

– Ad-dhihar,ceea ce inseamna sa-i spui sotiei tale „Anti ^alayya kdhahri oummî” (Nu voi mai avea relatii sexuale cu tine asa cum nu am nici cu mama).Vinovatul trebuie sa se ispaseasca in caz ca nu divorteaza imediat dupa ce a spus asta.Aceasta ispasire (kaffarah) consista in a elibera un sclav credincios,sanatos psihic si fizic.In cazul in care acest lucru nu este posibil,va trebui sa posteasca doua luni succesiv.Daca nu este capabil,va trebui sa hraneasca 60 de saraci,dandu-le cate un moudd fiecaruia.

– Sa comiti o greseala voluntara in recitarea Qur’an-ului,aceasta schimband sensul a ceea ce citesti

– Sa cersesti atunci cand ai mijloace de trai gratie bunurilor sale sau a meseriei

– Sa faci un legamant (an-nadhr) cu intentia de a priva unul din mostenitorii tai si de a omite sa lase un testament care sa semnaleze o datorie sau un obiect care trebuie restituit despre care nimeni altcineva nu stie

– Sa pretinzi ca este descendent al atcuiva decat al tatalui tau sa pretinzi ca ai fost eliberat de catre altcineva decat fostul tau stapan

– Sa ceri mana unei fete,in timp ce ea este deja logodita cu un musulman

– Sa emiti un decret in Fatwa fara a avea stiinta

– Sa studiezi si sa predai o stiinta daunatoare,fara justificare legala

– Sa judeci dupa alte legi decat cele ale lui Allah

– Sa evoci cu voce tare calitatile unui om defunct si sa te tanguiesti

– Sa rostesti orice vorba care incita la pacat sau care descurajeaza indeplinirea unei obligatii

– Sa rostesti orice vorba care defaimeaza religia,unul dintre profeti,savantii,Qur’an-ul sau orice altceva randuit de catre Allah

– Este pacat sa nu indrumi spre bine (ma’rouf) si sa interzici raul (al-mounkar) fara scuza valabila

– Sa pastrezi pentru tine ceea ce stii,fara a impartasi cu ceilalti

– Sa razi de un musulman care a comis o greseala sau pt a-l denigra
– Sa refuzi sa depui marturie atunci cand ti se cere

sursa: rasarit.com

Source Link

Views: 3

Discreția

F. Gulen   Să vorbeşti rar şi să asculţi îndelung sunt virtuţi şi semne ale maturităţii; dorinţa de a te face auzit cu orice prilej este un semn de dezechilibru spiritual şi lipsă de cuviinţă, dacă nu chiar una din feţele nebuniei. Cuvintele trebuie rostite pentru a rezolva o problemă sau a răspunde la o […]

F. Gulen

 

Să vorbeşti rar şi să asculţi îndelung sunt virtuţi şi semne ale maturităţii; dorinţa de a te face auzit cu orice prilej este un semn de dezechilibru spiritual şi lipsă de cuviinţă, dacă nu chiar una din feţele nebuniei.

Cuvintele trebuie rostite pentru a rezolva o problemă sau a răspunde la o întrebare, iar cel care pune întrebarea şi care ascultă răspunsul nu trebuie să-şi piardă răbdarea.

Să nu vorbeşti mult, cum şi să nu mănânci sau să dormi peste măsură, este regula de aur a bărbaţilor şi femeilor care caută perfecţiunea; cei care vor să-şi îmbunătăţească însuşirile spiri­tuale trebuie mai întâi de toate să tacă, să nu vorbească de dragul de a vorbi şi să nu spună tot ce le trece prin minte.

Cu cât îi copleşeşti mai puţin pe ceilalţi cu propriile tale cuvinte şi cu cât îţi iubeşti propriile cuvinte mai puţin decât cuvintele celorlalţi, cu atât eşti mai aproape şi mai plăcut Creatorului şi creaţiei Sale; dacă nu te poţi călăuzi după acest adevăr, nu-ţi poţi îndeplini datoria faţă de Allah şi nici faţă de oameni.

Nu există oameni mai vrednici de milă decât aceia care le spun altora să facă ceea ce ei înşişi nu fac. Astfel, în cuvinte­le Celui Adevărat, a-ţi ţine limba în frâu şi a-ţi păstra curăţe-nia ferindu-te de relaţiile sexuale în afara căsătoriei sunt chei care deschid porţile Paradisului.

Omul trebuie să vorbească numai când este necesar şi să tacă atunci când cuvintele nu sunt la locul lor. Dar acele cuvinte mult folositoare celorlalţi trebuie spuse întotdeauna. Iată de ce, trebuie să înveţi buna purtare şi să înţelegi că a ştii să taci este o virtute. Aşa cum ne spune şi un frumos proverb: „Ci­ne vorbeşte mult greşeşte mult”.

DiscrețiaOmul se dezvăluie pe sine prin cuvinte şi îşi manifestă nive­lul spiritual prin purtări. Cei care se poartă ca şi când ar fi singurii în drept să-şi spună părerea ajung întotdeauna să fie rău priviţi de semenii lor, şi condamnaţi până şi de prieteni. Astfel, un cuvânt fie şi înţelept din partea lor va fi dat la o parte şi adevăruri vor rămâne neluate în seamă.

Oamenii cu judecată îi lasă să vorbească pe cei ale căror cu­vinte sunt mai folositoare. Dacă te afli în preajma unor oa­meni îmbunătăţiţi, cu minţile bogate în cunoştinţe şi cu su­fletele pline de darurile spirituale ale Divinităţii, este o lipsă de respect să-i laşi pe alţii să vorbească. Tăcerea unor astfel de oameni este o pierdere pentru societate.

Vorba prea lungă este un defect care purcede dintr-o lipsă de echilibru a minţii şi a sufletului. Foloseşte cuvinte preci­se, care să nu încurce mintea celui care te ascultă, şi cuvinte puţine, atâtea câte ai nevoie ca să-ţi transmiţi mesajul. Prea multe cuvinte fac rău. Într-adevăr, cu cât foloseşti mai mul­te, cu atât riscul de a te contrazice devine mai mare, ceea ce nu poate decât să-l deruteze pe cel care te ascultă. Nu-l ajuţi cu nimic în felul acesta. Din contră, îi faci un rău.

Source Link

Views: 3

Aristotel (384-322 î.e.n.) a fost cel mai mare gânditor al antichităţii, spiritul enciclopedic al lumii vechi.

busturi filozofi greci Aristotel (384-322 î.e.n.) a fost cel mai mare gânditor al antichităţii, spiritul enciclopedic al lumii vechi.

Influenţa sa asupra dezvoltării ştiinţei şi filosofiei a fost enormă şi ea continuă să-şi manifeste prezenţa şi în cultura modernă, întemeietor al logicii şi metafizicii sistematice, precursor al fizicii, biologiei, psihologiei, economiei politice etc. el a lăsat urme adinci în istoria filosofiei şi a ştiinţei, cărora le-a deschis perspective nebănuite. Aristotel a fost cel care, în maniera cea mai înaltă a gândirii metodice a dat expresie desăvârşită problematicii filosofice a timpului său. El a fost unul dintre cele mai bogate şi cuprinzătoare (profunde) genii ştiinţifice care au apărut vreodată; a fost un bărbat alături de care nici o epocă nu poate pune unul care să-l egaleze.

„Despre suflet”, mai ales sub aspectul istoriei teoriei
cunoaşterii şi al istoriei filosofiei ocupă o poziţie deosebită
în opera Stagiritului şi în istoria cugetării umane. Dacă preţuim ştiinţa printre
îndeletnicirile frumoase şi respectate, scrie Aristotel, pe una mai mult decât
alta, fie pentru exactitatea ei, fie pentru că este printre preocupările mai alese
şi rnai admirate, atunci din ambele consideraţii, pe drept cuvânt, se cade să
situăm cercetarea despre suflet printre cele mai de seamă. Aristotel exprimă
aici, totodată, o profundă apreciere a muncii creatoare de ştiinţă şi a cercetării
riguroase pe baza observării şi investigării, manifestând şi cu acest prilej
complexitatea puternicei sale personalităţi.

”Despre suflet” (De Anima, cum este îndeobşte cunoscut) cuprinde trei
cărţi, deosebit de dense sub aspectul conţinutului de idei şi probleme, ceea ce a
şi determinat o preocupare intensă pentru comentarea şi explicitarea lor.
Lucrarea constituie fundamentul operei biologice. Este mai întâi un tratat de
metafizica, care studiază sufletul ca formă a corpului viu, dar şi o lucrare de
biologie, bogată în remarci, adesea foarte juste, ieşite din observaţiile unui
filosof care era totodată un savant. Aristotel opune un tip de cunoaştere
biologic celui matematic al lui Platon. El si-a elaborat concepţia într-o
perspectivă biologică, configurativistă. Configuraţiile vii sunt de fapt izvorul cel mai important al filosofici şi ştiinţei aristotelice. Prin aceasta el angajează un calitativism opus carititativisrnului pithagoreico-platonic, în raport cu şcolile empiriste şi hedoniste, Aristotel vede clar că în depăşirea percepţiei îşi află ştiinţa prima ei posibilitate, spiritul fiind fundamentul originar al ştiinţei, care este cunoaşterea universalului. Teoria generală a vieţii, care face obiectul
tratatului, este încoronarea întregii filosofii aristotelice a naturii. După
Aristotel, matematica studiază forma imobilă şi neseparată de sensibil; fizica
studiază forma mobilă şi neseparaţă; metafizica studiază forma care este
totodată imobilă şi separată. Doctrina despre suflet intră deci în ştiinţa
generală a naturii, întrucât sufletul este angajat în sensibil. De aici, unii autori
au considerat că una dintre fiinţele zoologice pe care el le cunoştea cel mai
bine este omul.

Views: 9