Trecutul este trecut

  Răscolind trecutul cu tragediile sale, ne expunem unei forme a demenţei- un fel de boală care distruge certitudinea neclintită de a trăi in prezent. Acei ce au un anumit ţel, au mers inainte, uitand intamplările trecutului, ce nu vor mai putea niciodată ieşi la lumină, aşa cum ocupă deja un loc sumbru in ascunzătorile […]

Răscolind trecutul cu tragediile sale, ne expunem unei forme a demenţei- un fel de boală care distruge certitudinea neclintită de a trăi in prezent. Acei ce au un anumit ţel, au mers inainte, uitand intamplările trecutului, ce nu vor mai putea niciodată ieşi la lumină, aşa cum ocupă deja un loc sumbru in ascunzătorile minţii.
Trebuie pus capăt episoadelor trecutului; tristeţea nu le va putea aduce inapoi; melancolia nu va putea indrepta lucrurile şi depresia nu va putea niciodată să readucă trecutul in prezent şi toate aceste lucruri pentru că trecutul este ne-existent.

Nu trăi in coşmarurile vremurilor apuse sau in umbra lucrurilor pe care le-ai ratat. Salvează-te de apariţia incertă a trecutului.Crezi că poţi pune soarele la loc in partea lui de răsărit, copilul in burta mamei lui, laptele in uger sau lacrimile in ochi? Insistand in mod constant asupra intamplărilor trecutului, vă expuneţi unei groaznice şi tragice stări mintale.

Reflectand prea mult asupra trecutului, pierzi mult din prezent. Cand Allah a menţionat ocupaţiile neamurilor anterioare, El, Preaslăvitul, a spus:

Acest neam a trecut… (Al-Baqarah 2:134)

Zilele trecutului s-au dus şi nu vei avea nici un beneficiu facandu-le „autopsia”, rotind in sens invers roţile istoriei.

Din batrani se spune: ” Nu incerca să mişti morţii din morminte”.

Tragedia noastră constă in faptul că suntem incapabili să trăim in prezent: neglijand castelele noastre frumoase ne oprim asupra clădirilor ruinate. Dacă fiecare om şi fiecare jinn ar incerca impreună să aducă inapoi trecutul, mai mult ca sigur că ar eşua.Totul pe acest pamant merge inainte, pregătindu-se pentru un nou anotimp- şi aşa ar trebui să faci şi tu.

Sursa: islamcluj.ro

Source Link

Views: 4

DREPTURILE OMULUI ÎN ISLAM – 1

Dan Michi Vom intra în subiectul discuţiei noastre printr-o scurtă introducere în Islam, credinţa monoteistă care împarte acelaşi fundament cu alte două religii divine care au precedat-o: Iudaismul şi Creştinismul. Islamul recunoaşte supremaţia Preabunului Dumnezeu sau a lui Allah, Cel Care a creat şi stăpâneşte întregul Univers; Islamul îi respectă pe toţi trimişii lui Dumnezeu, […]

Dan Michi

Vom intra în subiectul discuţiei noastre printr-o scurtă introducere în Islam, credinţa monoteistă care împarte acelaşi fundament cu alte două religii divine care au precedat-o: Iudaismul şi Creştinismul. Islamul recunoaşte supremaţia Preabunului Dumnezeu sau a lui Allah, Cel Care a creat şi stăpâneşte întregul Univers; Islamul îi respectă pe toţi trimişii lui Dumnezeu, împreună cu cărţile şi învăţăturile pe care le-au adus. Islamul susţine egalitatea dintre bărbat şi femeie în faţa Preaputernicului Dumnezeu. Islamul este cel care modelează sute de milioane de suflete, atenţionând întreaga omenire în legătură cu durata efemeră a vieţii pe Pământ şi accentuând asupra eternităţii celei care va urma. Şi nu în ultimul rând, tot Islamul oferă umanităţii un ghid complet de viaţă cu ajutorul Coranului, care reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu, şi al învăţăturilor Profetului Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!), ultimul trimis al lui Dumnezeu.

Misiunea acestuia a fost aceea de a scoate omenirea din starea de ignoranţă şi nedreptate în care se afla, atât de departe de ghidarea dumnezeiască pe care o primiseră prin intermediul unui lanţ de trimişi şi al unor cărţi divine. Când Profetul Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu fie asupra sa!) s-a născut în anul 571 e.n., omenirea trăia oprimată din toate punctele de vedere. Sclavia devenise un mod de trai. Femeile erau înjosite, iar fetiţele erau îngropate de vii, fiind considerate o ruşine şi un blestem. Drepturile omului, demnitatea, egalitatea, fraternitatea şi libertatea erau de mult timp apuse. Acesta era mediul pe care l-a întâlnit Islamul, al cărui înţeles înseamnă „pace” şi în care a trebuit să transmită mesajul unei judecăţi curate şi al justiţiei sociale. Şi a reuşit să doboare discriminarea bazată pe culoarea pielii, pe caste sociale, pe credinţă, rasă sau naţionalitate, instituind egalitatea, frăţia şi justiţia drept piloni de susţinere ai statului islamic.

Din acest moment, drepturile omului, care niciodată nu mai fuseseră exprimate atât de evident, au devenit parte integrantă din viaţa de zi cu zi a musulmanului şi o regulă dominantă a statului islamic, până când influenţele externe au condus diferitele segmente ale societăţii islamice departe de propriile sale valori şi prescripţii divine.

Poate că este puţin cam târziu în discursul nostru, dar pentru început să vorbim pe scurt despre ce înseamnă drepturile omului în Islam. Islamul a înzestrat umanitatea cu un set de reguli sociale care să determine viaţa umană într-un mediu al egalităţii, securităţii, justiţiei şi realizării de sine. Drepturile omului sunt, prin urmare, analizate în acest context, cu precădere de când ele au oferit indivizilor posibilitatea să se afirme şi să conlucreze pentru a-şi îndeplini rolurile pe care le au în această lume. Pe de altă parte, drepturile ar rămâne fără nici un suport logic, dacă nu ar fi însoţite şi de obligaţii.

– sfarsitul partii intai –

sursa:

  • www.islamulazi.ro
  • parte a discursului oferit de dl. Dan Michi in cadrul conferintei Descopera adevarata fata a Islamului, mai 2008
Source Link

Views: 6

Raiul

Omar Suleyman Al-Ashqar   Raiul este extraordinara recompensă pe care Allah Atotputernicul a pregătit-o pentru cei pe care îi iubeşte (awliyya’) şi pentru cei care I se supun. Raiul reprezintă bucuria şi plăcerea perfectă; nimic nu îi lipseşte şi nimic nu îi poate deranja puritatea. Ceea ce Allah şi Trimisul Său (Pacea şi binecuvântarea lui […]

Omar Suleyman Al-Ashqar

Raiul este extraordinara recompensă pe care Allah Atotputernicul a pregătit-o pentru cei pe care îi iubeşte (awliyya’) şi pentru cei care I se supun. Raiul reprezintă bucuria şi plăcerea perfectă; nimic nu îi lipseşte şi nimic nu îi poate deranja puritatea. Ceea ce Allah şi Trimisul Său (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ne-au spus despre el ne uimeşte întrun mod plăcut, căci minţile noastre nu sunt capabile să înţeleagă măreţia acestor binecuvântări.

Ascultaţi cuvintele lui Allah din acest hadis qudsi [hadis sacru; cuvintele lui Allah relatate de Trimis (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!)]: „Am pregătit pentru supuşii Mei dreptcredincioşi ceea ce ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit şi ceea ce nimănui nu i-a trecut prin minte“. Apoi Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Recitaţi dacă doriţi: «Dar niciun suflet nu ştie ce-i este ascuns ca bucurie, drept răsplată pentru ceea ce au săvârşit.» (Coran 32: 17)“.

Bucuriile Raiului sunt mult mai mari decât plăcerile acestei lumi, care pălesc în comparaţie cu acestea. Bukhari relatează de la Sahl ibn Sa’d as-Sa’idiy (Allah să fie mulţumit de el!) că Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Un loc din Rai de dimensiunea unui bici este mai bun decât lumea aceasta şi tot ceea ce este în ea“.

Primirea în Rai şi salvarea din calea Focului sunt, conform dorinţei şi judecăţii lui Allah, o mare victorie şi un succes imens, aşa cum El Însuşi spune:

„Cel care va fi îndepărtat de Foc şi adus în Rai va fi izbânditor. Viaţa aceasta nu este decât plăcere amăgitoare“ (Coran 3: 185);

„Allah le-a promis dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor Grădini pe sub care curg pâraie, în care vor avea sălaş veşnic şi cămine bune în grădinile Edenului. Însă mulţumirea lui Allah este şi mai mare; aceasta este o izbândă nemărginită.“ (Coran 9: 72);

„…iar acela care este supus lui Allah şi Trimisului Său, pe acela îl va face [Allah] să intre în Grădini pe sub care curg pâraie, pentru a rămâne veşnic în ele, iar aceasta este mare izbândă“ (Coran 4: 13).

Centrul Cultural Islamic Islamul Azi

Source Link

Views: 5