Day: April 30, 2022

Evoluţionismul: o credinţă neştiinţifică

Evoluţionismul: o credinţă neştiinţifică   Lordul Solly Zuckerman este unul dintre cei mai renumiţi şi respectaţi oameni de ştiinţă din Marea Britanie. Ani de zile, el a studiat urmele fosile şi a condus investigaţii minuţioase. El a fost înnobilat datorită contribuţiilor sale aduse ştiinţei. Zuckerman este un evoluţionist. Prin urmare, comentariile sale asupra evoluţionismului nu […]

0Shares

Evoluţionismul: o credinţă neştiinţifică

 

Lordul Solly Zuckerman este unul dintre cei mai renumiţi şi respectaţi oameni de ştiinţă din Marea Britanie. Ani de zile, el a studiat urmele fosile şi a condus investigaţii minuţioase. El a fost înnobilat datorită contribuţiilor sale aduse ştiinţei. Zuckerman este un evoluţionist. Prin urmare, comentariile sale asupra evoluţionismului nu pot fi privite ca preconcepute sau ca lipsite de substanţă. După ani îndelungaţi de cercetări asupra fosilelor incluse în scenariul evoluţiei umane, el a ajuns la concluzia că ceea ce se prezintă ca fiind arborele genealogic nu are niciun suport ştiinţific.

Zuckerman a prezentat şi un concept interesant denumit „spectrul ştiinţelor“, ce se întindea de la cele considerate a fi ştiinţifice, la cele pe care le considera a fi neştiinţifice. Conform spectrului lui Zuckerman, cele mai ştiinţifice domenii – care există, depinzând de date ştiinţifice şi concrete – ar fi fizica şi chimia. După ele, ar urma ştiinţele biologice şi cele sociale. La cel mai îndepărtat capăt al spectrului, adică partea considerată a fi cea mai „neştiinţifică“, s-ar afla „percepţia extrasenzorială“– concepte precum telepatia şi „cel de-al şaselea simţ“– iar, în final „evoluţia omului“. Iată cum a explicat Zuckerman deducţiile sale:

evolutionismulblank Evoluţionismul: o credinţă neştiinţifică

„Atunci noi ne mutăm în afara registrului adevărului obiectiv, în domeniile presupusei ştiinţe biologice, precum percepţiile extrasenzoriale sau interpretarea istoriei fosilelor umane, acolo unde totul este posibil pentru cel care crede – şi unde cel care crede cu fervoare este uneori capabil să creadă în acelaşi timp în mai multe lucruri contradictorii.“

Robert Locke, editorul revistei Discovering Archeology, o importantă publicaţie despre originile omului, descrie în această revistă modul în care „căutarea strămoşilor omului conferă mai multă ardoare decât lumină“, citându-l pe renumitul paleoantropolog Tim White: „Suntem cu toţii frustraţi datorită tuturor întrebărilor la care nu suntem în stare să oferim un răspuns.“

Articolul lui Locke trece în revistă impasul teoriei evoluţioniste asupra originilor omului şi propaganda lipsită de temei ce se răspândeşte în jurul acestui subiect:

„Probabil că niciun alt domeniu al ştiinţei nu este mai plin de litigii decât cel al căutării originilor omului. Paleontologii de elită nu cad de acord nici măcar asupra celor mai de bază trăsături esenţiale ale arborelui genealogic uman. Noi ramuri cresc cu surle şi trâmbiţe, pentru a se vesteji şi muri în faţa unor noi descoperiri de fosile.“

Source Link

Views: 1

0Shares

Celula produsă din întâmplare

Celula produsă din întâmplare   Dacă cineva crede că o celulă poate să apară printr-o simplă coincidenţă, atunci acea persoană are toate şansele să creadă o poveste similară, precum este cea pe care o vom expune în continuare. Este povestea unui oraş: Într-o zi, o bucată de lut, presată între nişte pietre de pe un […]

0Shares

Celula produsă din întâmplare

 

Dacă cineva crede că o celulă poate să apară printr-o simplă coincidenţă, atunci acea persoană are toate şansele să creadă o poveste similară, precum este cea pe care o vom expune în continuare. Este povestea unui oraş:

Într-o zi, o bucată de lut, presată între nişte pietre de pe un teren arid, a devenit udă după ploaie. Atunci când soarele a răsărit, lutul umed s-a uscat şi s-a întărit, căpătând o formă rigidă şi rezistentă. După aceea, aceste pietre ce au servit şi drept matriţă, au fost cumva sfărâmate în bucăţi şi atunci şi-a făcut apariţia o cărămidă iscusit realizată, cu forme regulate şi rezistentă. Apoi, cărămida a aşteptat ani de zile, în aceleaşi condiţii naturale, pentru ca o altă cărămidă să se formeze. Acest proces a continuat în acelaşi mod, până când sute şi mii de cărămizi similare s-au format în acelaşi loc. Deşi a trecut ceva vreme, niciuna dintre cărămizile care s-au format anterior nu s-a deteriorat. Cu toate că au fost expuse furtunilor, ploii, vântului, arşiţei soarelui, şi că au îngheţat vreme de mii de ani, aceste cărămizi nu au crăpat, nu s-au rupt şi nici nu au fost târâte în altă parte, ci au aşteptat în acelaşi loc, cu aceeaşi hotărâre, momentul în care alte cărămizi se vor forma.

Atunci când numărul de cărămizi a fost adecvat, acestea au înălţat o clădire, aşezându-se de o parte şi de alta şi una deasupra alteia, fiind trase în aceste poziţii la întâmplare, datorită efectelor condiţiilor naturale cum ar fi: vânturile, furtunile sau tornadele. Între timp, materiale precum cimentul şi amestecurile de pământ s-au format în „condiţii naturale“ şi, într-o sincronizare temporală perfectă, s-au strecurat între cărămizi, pentru ca acestea să se fixeze una de cealaltă. În timp ce toate aceste lucruri se petreceau, minereuri de fier de sub pământ au fost prelucrate datorită aceloraşi „condiţii naturale“ şi s-au aşezat drept fundaţie a clădirii ce urma să se formeze din aceste cărămizi. La sfârşitul acestui proces, o clădire întreagă a fost ridicată cu toate materialele, tâmplăria şi instalaţiile necesare intacte.

Bineînţeles, o clădire nu constă doar din fundaţie, cărămizi şi ciment. Şi atunci, cum au fost obţinute toate celelalte materiale lipsă? Răspunsul este simplu: toate diferitele materiale necesare pentru construcţia clădirii existau în pământul pe care ea a fost înălţată. Siliciul pentru sticlă, cuprul pentru cablurile electrice, fierul pentru stâlpii de susţinere, grinzile, conductele de apă etc., toate existau sub pământ şi în cantităţi abundente. Tot ce era necesar erau doar acele „condiţii naturale“ care să modeleze şi să aşeze aceste materiale înăuntrul clădirii. Toate instalaţiile, tâmplăria şi accesoriile au fost plasate de-a lungul clădirii cu ajutorul vântului, al ploii şi al cutremurelor de pământ. Totul a mers atât de bine, încât cărămizile s-au aranjat astfel încât să lase spaţiile necesare pentru ferestre, ca şi cum ar fi ştiut că ceva numit geam se va forma ulterior prin intermediul condiţiilor naturale. Mai mult decât atât, acestea nu au uitat să lase spaţiu pentru instalaţiile de apă, electricitate şi sistemul de încălzire, care urmau şi ele să se formeze mai târziu, prin coincidenţă. Totul a decurs atât de bine, încât „coincidenţele“ şi „condiţiile naturale“ au produs un design perfect.

Dacă ai reuşit să crezi această poveste până în acest moment, atunci nu vei avea nicio problemă în a ghici modul în care celelalte clădiri ale oraşului, fabricile, autostrăzile, aleile, substructurile, sistemele de comunicaţie şi de transport au apărut. Dacă ai şi ceva cunoştinţe tehnice şi eşti familiarizat cu subiectul, poţi chiar să scrii o carte extrem de „ştiinţifică“, în câteva volume, care să explice propriile tale teorii referitoare la „procesul evoluţionist al sistemului de canalizare şi uniformitatea sa cu structurile prezente“. Ai putea chiar să fii răsplătit cu titluri şi distincţii academice pentru studiile tale inteligente, şi ai putea chiar să crezi că eşti un geniu, ce revarsă lumina asupra originii umanităţii.

Teoria evoluţiei, care susţine că viaţa a apărut din întâmplare, nu este mai puţin absurdă decât povestea noastră, întrucât toate sistemele operaţionale, sistemele de comunicaţie, transport şi administrare din interiorul unei celule nu sunt deloc mai puţin complexe decât cele ale unui oraş.

Source Link

Views: 5

0Shares

Muhammed înainte de profeție

    Călătoria spre Damasc şi călugărul Bahira Cărţile despre viaţa profetului relatează despre prima călătorie a Trimisului lui Allah împreună cu Ebu Talib la vârsta de doisprezece ani. Această călătorie s-a făcut la Damasc. Caravana cu care mergeau a făcut popas într-un loc. Pe Mesagerul lui Allah l-au lăsat să stea de pază, iar […]

0Shares

 

 

Călătoria spre Damasc şi călugărul Bahira

3083351661_54d92fb541Cărţile despre viaţa profetului relatează despre prima călătorie a Trimisului lui Allah împreună cu Ebu Talib la vârsta de doisprezece ani. Această călătorie s-a făcut la Damasc. Caravana cu care mergeau a făcut popas într-un loc. Pe Mesagerul lui Allah l-au lăsat să stea de pază, iar ceilalţi s-au retrag să se odihnească. Călugărul Bahîra, căruia unii îi zic greşit “Buhayra”, atunci când se uita cum vine caravana, un fapt i-a atras atenţia, şi anume, deasupra caravanei plutea un nor, urmărind-o. Dacă caravana mergea, se deplasa şi norul, iar atunci când caravana stătea, şi norul înceta să se mişte.

Bahîra invită la masă pe cei care veniseră cu caravana. Această atitudine uimeşte pe toată lumea, căci Bahîra nu făcuse acest gest şi cu alţi călători. În a-fară de profet, toţi acceptă invitaţia, însă călugărul nu găseşte printre cei veniţi pe cel pe care-l aştepta. El întreabă dacă cineva a rămas să aibă grijă de caravană. Aflând adevărul, îl cheamă şi pe El, întrebându-l pe Ebu Talib cine este. Acesta îi răspunde: “Este fiul meu”, dar Bahîra nu prea crede deoarece, după constatarea lui, trebuia să fie El. Ştia că tatăl Lui murise înainte de naşterea Lui. Chemându-l deoparte pe Ebu Talib, îi recomandă sa nu mai continue călătoria căci, după pă-rerea lui, evreii erau oameni invidioşi. Ei îşi pot da seama, după fizionomia băiatului, că El este ultimul profet şi, deoarece nu este din rândul lor, pot să-i facă rău. Din această pricină îi spune lui Ebu Talib: “Renunţă la această călăto-rie!” Ebu Talib face aşa precum îi recomandase Bahîra şi, invocând un pretext, se desparte de cei din caravană şi se întoarce la Mecca.

Bahîra spunea adevărul, dar exista o particularitate pe care nu o ştia. Profetul era sub ocrotirea lui Allah (c.c) de la naştere pâna la ultima suflare. Versetul: “O, trimisule! Allah te va ocroti de oameni. Allah nu călăuzeşte un popor de tăgăduitori.” (Maide [Masa], 5/67) redă acest lucru. Da, Stăpânul aşa zicea şi a procedat întocmai…

 

A doua călătorie la Damasc

Muhammed (s.a.s) face a doua călătorie la vârsta de douăzeci şi cinci de ani. De data aceasta, este trimis de Khadije în fruntea unei caravane, atunci când era asociat cu ea. Şi de data aceasta se întâlneşte cu Bahîra. Acesta îmbătrânise mult. Văzându-l pe Mesagerul lui Allah tare se bucură, căci el aşteptase o asemenea zi şi îi spune: “Tu o să devii profet. Ah, de-aş apuca ziua în care va fi vestită profeţia ta! Să-ţi duc încălţările şi să te slujesc.” El n-a mai apucat acele zile, dar sigur prin această acceptare va dobândi multe lucruri în ziua de apoi.

 

Toată lumea îl aştepta pe El

Numărul celor care îl aşteptau şi îi vesteau sosirea nu se limita la câţiva oameni. Ei erau mulţi. Unul din aceştia era Zeyd b. Amr. Renumitul companion, care făcea parte dintre cei care încă fiind în viaţa aflaseră de la Muhammed (s.a.s) că după moarte vor intra în rai, era tatăl lui Saîd b. Zeyd şi unchiul lui Omar şi făcea parte din neamul hanefiţilor. Această personalitate renunţase la idoli, afirmând că nu sunt de nici un folos. El avea semne şi mărturii când spu-nea: “Eu cunosc o religie care va veni în curând; umbra sa este deasupra cape-telor voastre. Din păcate nu ştiu dacă eu voi mai apuca acele zile!”

Zeyd era impresionat de această veste şi era un om a cărui conştiinţă se trezise, căutând dreptatea. El credea în unicul Allah (c.c) şi se lăsa în voia Lui, dar nu putea să spună “Allah al meu” celui în care credea şi nici nu ştia cum să-şi exprime credinţa.

Amir b. Rebi’a, unul dintre urmaşii însoţitorilor profetului, ne relatează ur-mătoarele: “Am auzit de la Zeyd b. Amr; el aşa zicea: “Eu aştept un profet care va veni, fiind din neamul lui Avraam şi al lui Abdulmuttalib. Nu cred că voi apuca acele zile, dar cred, aprob şi primesc această venire, căci El este un profet drept. Dacă tu vei avea zile şi vei ajunge în preajma Lui, transmite-i şi din partea mea salutări! Acum să-ţi dau unele indicii despre frumuseţea şi măreţia Lui, dar să nu te miri! ” Eu i-am răspuns: “Pofteşte de-mi povesteşte!” El a continuat; “Este de talie mijlocie. Nu este nici prea înalt, nici prea scund. Părul nu-l are drept şi nici creţ. Numele îi este Ahmed. Locul naşterii este Mecca. Ca profet tot aici va fi tri-mis. Mai târziu, poporului său nu îi vor plăcea schimbările aduse şi va fugi din Mecca. Va emigra în Yathrib (Medina) şi religia pe care o va aduce se va propaga de acolo. Nu fi nepăsător faţă de El! Eu am colindat ţinut după ţinut, căutând religia lui Avraam. Toţi învăţaţii evrei şi creştini cu care am stat de vorbă mi-au spus că ceea ce caut eu va veni mai târziu şi mi-au relatat tot ceea ce ţi-am spus mai sus, subliniind faptul că este ultimul profet şi după El nu va mai veni niciunul.”

Amir b. Rabi’a continuă: “A venit ziua în care şi eu am devenit musulman. I-am relatat întocmai Mesagerului lui Allah cele spuse de Zeyd. Când i-am transmis salutările lui, s-a recules şi le-a acceptat apoi a zis: “L-am văzut pe Zeyd cum umbla prin rai, târându-şi poalele.”

Waraqa b. Neufel era un învăţat creştin şi era rudă cu Khadije, soția Profetului. Atunci când Mesagerul lui Allah a început să aibă primele revelaţii, Khadije s-a dus la el şi l-a întrebat care este poziţia lui. Acesta i-a răspuns: “O, Khadije! Este un om de cuvânt. Ceea ce vede sunt lucruri ce trebuiesc văzute la începutul unei profeţii. La El a venit Gabriel. Şi la Moise şi la Iisus tot el a venit. În cel mai scurt timp va deveni profet. Dacă voi ajunge la acele zile, îi voi jura credinţă şi-L voi sprijini.”

Abdullah b. Selam era un învăţat evreu. Să-l ascultăm relatând cum a de-venit musulman: “Atunci când Mesagerul lui Allah a emigrat în Medina, şi eu, ca şi toţi, m-am dus să-L văd. Era înconjurat de mulţi oameni. Când am ajuns, de pe sfintele Lui buze se revărsau următoarele cuvinte: “Salutaţi-i pe cei care vin la voi şi daţi-le de mâncare.” Am fost pătruns de măreţia vorbelor Lui şi de profunzimea expresiei de pe chipul Său. Pe loc mi-am exprimat profesiunea de credinţă şi am devenit musulman. Căci, înfăţişarea Lui nu putea să fie decât a unui profet”.

Abdullah b. Selam (r.a) era o personalitate importantă. Era un descendent al lui İosif. Era un om respectat. Mărturia lui este preamărită în Coran şi este relatată drept argument: “Spune: “Vedeţi că este de la Allah, iar voi nu credeţi! Un martor dintre fiii lui Israel a mărturisit însă că este asemenea cu ceea ce au ei şi că el crede, pe când voi vă îngâmfaţi. Allah nu călăuzeşte poporul nedrept.” (Ahqaf [Ahkâf], 46/10).

Cel care este menţionat în această sura, este Abdullah b. Selâm. Oricât au încercat unii comentatori să demonstreze că acest verset este meccan, pă-rerea că ar fi medinit este mai puternică. Adică, sura Ankâf este meccană, numai acest verset este medinit, şi relatează despre Abdullah b. Selam.

 

 

sursa: fgulen

Source Link

Views: 3

0Shares