Notice: Function wp_get_inline_script_tag was called incorrectly. Unable to set inline script data. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 7.0.0.) in /home/farasens/public_html/wp-includes/functions.php on line 6170
Trebuie ştiut de la început că Allah este numele propriu al lui Dumnezeu în limba arabă, cel mai frumos nume al Său şi nu un nume derivat din substantivul comun «ᶝIlah – إِلَه» care însemnă «zeu» format prin articularea acestuia cu articolul arab «ال – āl» astfel încât lui Allah să i se poată […]
0Shares
Trebuie ştiut de la început că Allah este numele propriu al lui Dumnezeu în limba arabă, cel mai frumos nume al Său şi nu un nume derivat din substantivul comun «ᶝIlah – إِلَه» care însemnă «zeu» format prin articularea acestuia cu articolul arab «ال – āl» astfel încât lui Allah să i se poată spune « zeul – الإِلَه» cel mai mare dintre alţi zei, sau să se emită judecata eronată că Allah ar fi un zeu suprem peste ceilalți zei dintr-un panteon politeist arab; însăşi caligrama corectă a lui Allah formată din următoarele litere ale alfabetului arab:[ ا ل لّ ٰه] contrazice această teorie atât de răspândită în explicaţiile multor analişti şi istorici ostili Islamului.
Mai trebuie ştiut că termenul «religie» comportă în mod necesar reunirea a trei elemente de ordine diferite: o dogmă, o morală, un cult. Primul formează partea intelectuală a religiei, al doilea partea sa socială, în vreme ce al treilea participă în egală măsură la ambele. (apud Rene Guenon).
Etimologia cuvântului «religie» este de provenienţă latină. După Cicero, cuvântul «religie» este format din sufixul «re» care înseamnă «din nou» şi cuvântul «legere» care înseamnă «a citi, a lectura, a culege informaţii din text scris», cu referire la doctrina care compune religia, în sensul ei actual, ea fiind la rândul ei componenta dogmei. După alţi lingvişti, «religie» provine din ataşarea sufixului «re» cuvântului «ligare» care înseamnă «a lega» făcând trimitere la legătura dintre om şi divinitate, cu trimitere la cult, cea de-a doua componentă a religiei, după sensul ei actual.. Alţii dau interpretarea că «religie» provine din latinescul «religiens» care înseamnă «a fi atent, a avea băgare de seamă», care este opusul lui «negligens» care înseamnă «a fi nepăsător, neatent», care va deveni cea de-a treia componentă a religiei, respectiv: morala. Definiţia termenului «religie» a fost făcută prin secolul 14.
Iată, deci, de ce nu se poate clasifica drept religie budismul, hinduismul, taoismul şi alte curente filosofice asemănătoare.
Prin urmare, atunci când vorbim de religie, în adevăratul ei sens, ne referim numai la iudaism, creştinism şi Islam.
Acestea sunt cele trei mari religii ale lumii, iar restul sunt doar doctrine mistice aparţinând unor civilizaţii unitare, formate pe specificul naţional: hinduismul – care este specific tradiţiei indiene, având ca limbă sanscrita şi budismul – specific civilizaţiei chineze, care este o civilizaţie de rasă, şi singura din lume de acest fel.
Mai trebuie ştiut că, citez: „civilizaţia occidentală este o civilizaţie desprinsă din cea orientală, care pe parcursul timpului a fost construită pe mentalitatea grecească transmisă prin intermediul civilizaţiei romane. Grecii au împrumutat totul de la orientali, însă modul cum au expus lucrurile o fac originală, deoarece ei au expus lucrurile limitat, la modul practic, evitând partea spirituală. Orientalii, nu au precum greco-romanii cultul naturii, deoarece natura pentru orientali reprezintă doar lumea aparenţelor. Doctrinele orientale nu au „evoluat” deloc, în sensul în care occidentalii ar înţelege acest lucru. Orice expresie a unei gândiri oarecare este inevitabil imperfectă pentru că limitează şi restrânge ideile, închizându-le într-o formă definită ce nu le poate fi niciodată cu totul adecvată, ideea conţinând întotdeauna mai mult decât expresia sa. Trecerea de la o limbă la alta nu face decât să agraveze imperfecţiunea.” Rene Guenon
Aceste precizări au fost făcute pentru a înţelege evoluţia omului, în timp şi spaţiu şi că mentalitatea fiecărui individ depinde arealul geografic în care trăieşte, una dintre constantele care îl uneşte fiind credinţa într-o divinitate, variabila fiind modul de percepere a acesteia.
Din punct de vedere mistic omul a fost predispus să creadă în divinitate, iar acest lucru a fost dovedit ştiinţific. In codul genetic al omului se află şi „codul” care îl conduce spre credinţă.
Credinţele religioase, ca parte a naturii umane, se afla adânc întipărite în creierul uman, totul fiind programat genetic încă de la apariţia noastră ca specie, susţin cercetătorii de la Universitatea Yale. „Cele mai clare dovezi se regăsesc în percepţia copiilor asupra vieţii şi a convingerii lor că mintea este separată de corp. O astfel de distincţie este cea care ne permite să credem în supranatural, în zei sau în prieteni imaginari….” „Toți oamenii au aceste convingeri. Ele se afla în circuitele din creierul nostru şi nu dispar niciodată!”- susţine profesorul Paul Bloom, psiholog în cadrul prestigioasei universităţi americane.
Aşadar, Allah atunci când a creat omul, aşa cum spune Sfântul Qurân, a pus în el şi lumina credinţei. Totul depinde de om, cum foloseşte acest dar, dacă îşi va șlefui inima, astfel încât lumina credinţei din ea să strălucească cum ne spune
capitolul Al-Hadid ( الحديد), versetul 12:
…îi vei vedea pe dreptcredincioşi şi pe dreptcredincioase cu lumina alergând pe faţa lor. (Al-Hadid 57:12)
sau să facă precum ipocriţii din capitolul Al-Baqarah (البقرة ), cărora Allah le-a luat lumina şi rătăcesc în întuneric.
…le-a luat Allah lumina lor şi i-a lăsat în întunecimi şi nu mai zăresc nimic. (Al-Baqarah 2:17)
Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a făcut o clasificare a oamenilor, după cum ei au credinţă în inimile lor:
„Inimile oamenilor sunt de patru feluri: şlefuite şi strălucitoare precum o lampă care luminează; pecetluite, cu noduri strânse în jurul peceţii; inimi întoarse cu susul în jos şi inimi învăluite. Cât despre inimile şlefuite, ele sunt acelea ale credincioşilor şi lumina lămpii este lumina credinţei. Inimile pecetluite sunt cele ale necredincioşilor. Inimile întoarse cu susul în jos sunt cele ale ipocriţilor incurabili, pentru că ei au primit cunoaştere, o înţeleg, o recunosc ca fiind adevărată, dar o resping. Cât despre cei cu inimi învăluite sunt aceia în ale căror inimi se află şi credinţă şi ipocrizie….”
Abdullah ibn Mas’ud spunea că: „Oricăruia dintre oamenii Tawhid-ului i se va da o lumină în Ziua Invierii, însă ipocriţilor li se va stinge lumina lor. Când credincioşii vor depune mărturie, lumina ipocriţilor se va stinge şi ei vor avea mare teamă şi vor implora: Doamne, ţine aprinsă lumina noastră!”
Cel mai important lucru pe care Profetul Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) l-a predicat a fost credinţa în Allah Preaînaltul cel Unic şi Indivizibil, care a format baza credinţei islamice. Acest lucru a fost exprimat în Crezul musulman – La ilaha illAllah – Nu există altă divinitate în afară de Allah Preaînaltul.
Această afirmaţie este piatra de temelie a Islamului şi pe ea s-a construit esenţa acestuia. Tocmai această mărturie face diferenţa dintre musulmani, necredincioşi (kaāfiriyn – كافرين) şi politeişti (muşrikiyn – مشركين).
Desigur că diferența reală dintre musulmani şi ne-musulmani constă în acceptarea conştientă şi deplina aderare la această doctrină şi aplicarea ei în viaţa de zi cu zi.
Tawhid este cea mai înaltă concepţie despre divinitate, este conceptul pe care Allah Preaînaltul a trimis omenirii, de-a lungul timpului, prin Profeţi.
Cu această înţelepciune a fost trimis Adam pe pământ, ca şi khalifah, acelaşi mesaj i-a fost dat lui Noe, Avraam, Moise, Isus (Pacea fie asupra lui!) şi lui Muhammad (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), spre a fi transmis oamenilor.
Universul nu este rezultatul unei îmbinări întâmplătoare a materiei, nu este un conglomerat de corpuri dezordonate şi fără sens.
Tot ceea ce există în Univers nu putea exista fără un Creator, un Proiectant, un Supraveghetor şi un Coordonator, deoarece Universul a fost creat şi evoluează după nişte reguli clare, într-o ordine anume stabilită.
Toate acestea sunt rezultatul Voinţei Creatorului lor, iar acesta este Allah Preaînaltul, Stăpânul tuturor, pentru că numai Cineva Care este Infinit şi Etern, Care este cu putere peste toate, este Ințelept, Omnipotent şi Omniscient, Care Ştie totul, Care Vede totul poate fi Autoritatea supremă peste tot ceea ce există şi numai El îl poate controla, îi poate impune reguli sau poate crea altele asemenea lor ori le poate distruge. Allah Preaînaltul are puteri nelimitate şi nu cunoaşte nici oboseala nici slăbiciunea.
Având în vedere toate aceste atribute excepționale şi puteri extraordinare, este firesc ca ele să nu aparţină decât Unicului şi Singurul, căci, presupunând prin absurd, că ar exista şi un altul asemenea lui Allah Preaînaltul, atunci Universul cu tot ceea ce înseamnă el, regulile cui ar urma şi dacă una dintre cele două autorităţi supreme ar vrea ca un lucru să existe şi cealaltă ar vrea să nu existe, atunci lucrul ar exista sau ar fi distrus?
Simpla observare a Universului şi a regulilor după care este format şi funcţionează, după felul în care tot ceea ce există interacţionează unele cu celelalte, formând un tot unitar, armonios, dovedesc că nu există decât un Singur Creator, Indivizibil, Omniprezent, Omniscient şi Atotputernic.
Insuşi Allah Preaînaltul ne-a atras atenţia asupra acestui fapt incontestabil spunând în capitolul Al-`Ankabut, versetul 44:
Allah a creat cerurile şi pământul cu [chibzuinţă] adevărată şi în aceasta este un semn pentru cei credincioşi. (Al-`Ankabut 29:44),
iar în capitolul Ar-Rum, versetele 20 – 28 ne spune:
Printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat pe voi din ţărână şi apoi iată-vă pe voi oameni care v-aţi răspândit [pe pământ]. Şi printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat din voi înşivă soaţe, pentru ca voi să trăiţi în linişte împreună cu ele. Şi El a pus între voi dragoste şi îndurare şi întru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care chibzuiesc. Şi printre semnele Lui sunt crearea cerurilor şi a pământului şi deosebirea limbilor voastre şi culorilor voastre. Intru aceasta sunt semne pentru cei care ştiu. Şi printre semnele Lui sunt somnul vostru în timpul nopţii şi în timpul zilei şi căutarea de către voi a harului Său. Intru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care aud. Şi printre semnele Lui este [acela] că El vă arată vouă fulgerul, cu teamă [de trăsnet] şi cu nădejde [în ploaie], şi că pogoară apă din cer, cu care învie pământul, după moartea lui. Intru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care pricep. Şi printre semnele Lui este [acela] că cerul şi pământul există prin porunca Sa, iar dacă vă va chema pe voi cu o chemare, veţi ieşi voi din pământ. Ai Lui sunt cei din ceruri şi de pre pământ şi toţi Ii sunt Lui supuşi. El este Cel care creează prima oară făpturile şi apoi le face din nou – şi aceasta este şi mai uşor pentru El – şi a Lui este pilda cea mai înaltă din ceruri şi de pre pământ şi El este Atotputernic [şi] Inţelept [Al-‘Aziz, Al-Hakim]. El vă va face vouă pildă din voi înşivă: Aveţi voi dintre cei pe care-i stăpânesc mâinile voastre drepte asociaţi la cele cu care v-am înzestrat pe voi şi sunteţi voi întru aceasta de o seamă cu ei? Vă temeţi de ei aşa cum este teama voastră de voi înşivă? Astfel tâlcuim Noi semnele pentru un neam [de oameni] care pricep. (Ar-Rum 30:20-28)
O lume în beznă, dar care poartă în ea lumina…şi în zare răsunetul unor veşti şi prorociri despre apariţia în scurt timp a Profetului…în conştiinţe înrăuri-rea este atât de puternică încât, mulţi din Mecca povestesc despre venirea ulti-mului Profet…poveţe, poveţe: cum îşi face apariţia, alergaţi spre El! Şi întregiţi-vă cu spiritul Lui! Toată […]
0Shares
O lume în beznă, dar care poartă în ea lumina…şi în zare răsunetul unor veşti şi prorociri despre apariţia în scurt timp a Profetului…în conştiinţe înrăuri-rea este atât de puternică încât, mulţi din Mecca povestesc despre venirea ulti-mului Profet…poveţe, poveţe: cum îşi face apariţia, alergaţi spre El! Şi întregiţi-vă cu spiritul Lui!
Toată omenirea este cu sufletul la gură şi speranţa tuturor este în ultimul mântuitor. Părinţii ar dori ca acest mântuitor să fie unul din descendenţii lor…şi unii pun numele de Muhammed noilor născuţi…
Dar, El va veni din lanţul de aur transmis de la Măreţul Avraam la İsmael şi care trece de la Abdulmuttalip la Abdullah; şi inimile aşteptau ca lumina să apară din această direcţie. Hadis-urile prevesteau venirea Lui; intensificarea întunericului vestea apropierea ivirii luminii. Omenirea din zilele acelea era lipsită de un ţel şi ideal, lucruri vitale pentru viaţă. Faptele oamenilor erau: “asemenea fetei morgana pe un şes. Însetatul o socoate apă, însă când soseşte acolo, nu află nimic” (Nur [Lumina], 24/39).
Simţămimtele, gândurile şi faptele nu erau prea departe de această situaţie. “Ori sunt asemenea întunecimilor dintr-o mare adâncă. Un val le acoperă, iar peste el un alt val, şi deasupra sunt norii; întunecimi peste întunecimi. Dacă cineva îşi întinde mâna, abia mai poate s-o vadă” (Nur [Lumina], 24/40).
Numele acestei perioade este jahiliya (epoca ignoranţei).
Chiar dacă v-am înfăţişat în treacăt un tablou al urâţeniei acelei perioade, n-aş vrea să aştern negură peste sufletele voastre. Dar, pentru a vă relata despre acea perioadă, chiar dacă este puţin, cred că nu este nevoie să abordez unele datini şi obiceiuri ci, cum Mesagerul lui Allah a venit pentru a ocroti tot universul şi cum acest lucru este o binefacere divină.
Pentru toată lumea venirea Lui este cea mai mare binefacere a Celui Drept. Că este aşa, ne-o spune Stăpânul nostru: “Allah a pogorât harul Său asupra credincioşilor atunci când le-a trimis un profet dintre ei care să le citească semnele Sale, care să-i cureţe, care să-i înveţe Cartea şi înţelepciunea, chiar dacă odinioară au fost într-o rătăcire vădită.” (Âl-i İmran [Neamul lui İmran], 3/164).
Priviţi la binefacerea şi mărinimia lui Allah (c.c), căci ne-a trimis un profet, un emisar, care împarte cu oamenii aceeaşi gândire, aceeaşi simţire, este călăuza şi cercetaşul lor pe calea dreptăţii; atunci când au nevoie de un imam, se află în fruntea lor; când vor un predicator, trece în amvon (minber); când au nevoie de un emir, îşi pune pecetea pe monezi; când vor un comandant, îi conduce mai bine decât cea mai desăvârşită căpetenie militară.
În creştinism există o dogmă greşită, potrivit căreia Măritul İisus a fost sac-rificat de către Cel Drept pentru a fi iertat păcatul originar al omenirii. După cre-dinţa greşită a creştinilor, Măritul İisus a fost răstignit şi astfel, păcatul originar, început cu Măritul Adam şi purtat de orice om încă de la naştere, în felul acesta a fost iertat. Există o relatare a acestei percepţii greşite: pentru a ierta păcatele oa-menilor, pentru a nu-i lăsa de capul lor în anormalitate, în deviere, Cel Drept şi-a trimis cel mai iubit rob, pe Muhammed (s.a.s), ca profet, cu scopul de a-i feri pe oameni să-şi greşească drumul şi astfel să nu dispară…să ajungă nişte oameni desăvârşiţi pe bolta omenirii…în orice clipă să-L simtă pe Allah în sufletele lor…şi aşa cum se exprimă Măritul Avraam, să-L considere pe Stăpânul lor, comoara conştiinţei lor:
Nu încap pe pământ şi-n ceruri zise Hak,
Se simte comoara din adâncul inimii.
Inima este un izvor de comori, încât Cel Drept, care nu încape în cele două lumi, în orice clipă, ca cel mai de preţ giuvaer, se face simţit acolo. Cărţile, raţiunea, cugetările, filosofia, enunţurile, cerul, pământul şi tot ce afost creat, nu pot să-L cuprindă pe Allah şi niciuna din acestea nu are puterea să-L exprime. Numai inima, chiar dacă în parte, poate să-L exprime. Omul se străduieşte să-şi deschidă inima, să găsească în inimă ceea ce caută şi, ajungând la Stăpân, devine efemer. De altfel, de aceea Allah L-a timis în mijlocul nostru pe Măritul Muhammed (s.a.s). Da, El a venit pentru a rosti omenirii versetele lui Allah (c.c), capitol după capitol să înfăţişeze miracolele semenilor săi şi să le dezvăluie trăsăturile sale. Datorită Lui natura umană se va purifica de toate mizeriile, devenind pură şi eliberându-se de problemele legate de trup, se va ridica la înălţimea vieţii sufleteşti. Îi va deprinde pe oameni cu raţiunea şi cu cartea, iar omenirea, aflându-se sub lumina raţiunii şi a cărţii, se va trezi în lumea de apoi şi va păşi pe calea veşniciei.
Unii critici ai Islamului l-au defăimat pe Profet, susținând că a fost un libertin pe care îl interesa doar propriile nevoi. L-au acuzat ca fi având un caracter josnic, lucru incompatibil cu virtutea, cu faptul că a fost Profet și Ultimul Mesager al lui Dumnezeu, precum și cel mai bun model pe care l-ar […]
0Shares
Unii critici ai Islamului l-au defăimat pe Profet, susținând că a fost un libertin pe care îl interesa doar propriile nevoi. L-au acuzat ca fi având un caracter josnic, lucru incompatibil cu virtutea, cu faptul că a fost Profet și Ultimul Mesager al lui Dumnezeu, precum și cel mai bun model pe care l-ar putea urma umanitatea. Dar, cu toate acestea, bazându-ne pe biografiile ușor de obținut și pe scrierile și acțiunile lui autentificate, este foarte clar că el a dus cea mai disciplinată viață și căsătoriile lui au făcut parte din numeroasele poveri pe care le-a trebuit duce ca fiind Ultimul Mesager al Lui Dumnezeu.
Motivele pentru care s-a căsătorit de atâtea ori, variază. Însă, toate au ținut de rolul său ca lider al comunității musulmane și cu responsabilitatea de a ghida noii musulmani spre normele și valorile Islamului.
Când Mohamed (s.a.a.w.s) a împlinit vârsta de 25 de ani, înainte de a fi trimis spre următoarea sa misiune, el s-a căsătorit cu Khadija, prima lui soție. Fiind dat mediul cultural înconjurător, fără a lua în considerare faptul că era tânăr, este remarcabil cum s-a bucurat de o perfectă castitate, integritate și încredere. Imediat după ce a fost chemat la Profetism, și-a făcut foarte mulți dușmani, care nu au ezitat să îl calomnieze- și nu o dată au fost persoane care au inventat lucruri rele despre el.
Căsătoria cu Khadija, care era cu 15 ani mai mare decât el, a fost una excepțională atât în ochii Profetului cât și în ochii lui Dumnezeu. Timp de 23 de ani, viața lor a fost o perioadă neîntreruptă de fericire și fidelitate perfectă. În al 8-lea an de Profetism, ea a murit, lăsându-l pe Profet unicul părinte al copiilor timp de 4-5 ani. Chiar și inamicii lui sunt forțați să recunoască faptul că în tot acest timp Mohamed (s.a.a.w.s) nu poate fi acuzat de nici o abatere de la moralitate. Profetul nu a mai avut vreo altă soție în timpul vieții Khadijei, deși opinia publică i-ar fi permis să facă acest lucru. Când a început să se căsătorească și cu alte femei, el trecuse deja de vârsta de 55 de ani, atunci când nu mai există foarte mult interes și dorință pentru căsătorie.[1]
Cum ar fi putut un Profet fi poligam? Această întrebare este pusă doar de cei care nu cred în religie, sau de evrei și creștini. În ceea ce privește prima variantă, aceștia nu au nici un drept să reproșeze ceva celor care urmează o anumită religie. Propriul lor comportament cu sexul opus nu demonstrează decât dorințele lor, indiferent de ceea ce ar spune. Ei nu se îngrijorează de consecințele unor asemenea legături, de faptul că ar putea rezulta copii și cum comportamentul lor libertin îi afectează pe cei tineri. Văzându-se liberi, aderă la practici ca homosexualitatea, iar mai limitat incestul, pedofilia și parteneri de sex masculin sau feminin multipli (ceea ce face ca părintele copilului să fie necunoscut). Asemenea oameni îl critică pe Profet doar pentru a-i coborî pe ceilalți la nivelul lor.
Evreii și creștinii care îl atacă pe Profet din cauza poligamiei, o fac din ură și gelozie față de Islam. Aceștia uită că marii patriarhi evrei, numiți Profeți în Biblie și în Coran sunt venerați de credincioșii acestor trei religii, au practicat poligamia la o scară mult mai mare decât Profetul (s.a.a.w.s).[2]
Poligamia nu a originat de la musulmani. În cazul Profetului (s.a.a.w.s), această practică are o mai mare importanță decât pot crede unii oameni. Într-un anumit aspect, Profetul trebuia să fie poligam pentru a transmite Sunna (statutul și normele legilor islamice). Islamul se ocupă de viața privată a oricărei persoane, iar relații private cu soțiile nu puteau fi ocolite. Deci, trebuiau fi femei care să le ghideze pe celelalte în conducerea acestor relații. Femeile caste din locuința Profetului erau responsabile cu explicarea acestor norme și reguli din aceste sfere private, celorlalți musulmani.
Unele dintre căsătoriile Profetului (s.a.a.w.s) au fost încheiate pentru anumite scopuri:
Soțiile lui erau atât tinere, de vârstă medie, dar și bătrâne, iar normele Islamului puteau fi exemplificate în concordanță cu relația dintre diferite stagii și experiențe ale vieții. Aceste lucruri au fost învățate și aplicate în primul rând în căminul Profetului și apoi transmise celorlalți musulmani de către soțiile lui.
Fiecare soție făcea parte dintr-un trib sau clan diferit, iar acest lucru i-a permis Profetului să stabilească relații de rudenie prin intermediul comunității musulmane ce se răspândea foarte rapid. Acest lucru a făcut posibil ca atașamentul oamenilor de Profet să se răspândească printre musulmani, creând astfel și asigurând egalitatea oamenilor în cel mai practic mod, bazat pe religie.
Toate soțiile Profetului, atât în timpul vieții lui cât și după, au dat dovadă de multă supunere la Islam și au contribuit la a aduce beneficii. Ele au dus mai departe mesajul lui clanurilor lor: experiența lăuntrică și exterioară, calitățile și credința omului a cărei viață reprezintă materializarea Coranului-Islamul aplicat. În acest fel, toți musulmanii au învățat despre Coran, hadis, interpretări ale Coranului și comentarii, jurisprudența islamică, astfel devenind conștienți de natura și esența Islamului.
Prin căsătoriile sale, Profetul a stabilit legături de rudenie prin Arabia. Acest lucru i-a oferit libertatea de a călători și de a fi acceptat ca membru în fiecare familie. Deoarece ei îl priveau ca pe unul de al lor, simțeau că pot merge la el direct pentru a-l întreba despre această viață și cea care va urma.Triburileau avut beneficii de pe urma atașării de el: se considerau norocoși și mândri că puteau avea o relație cu el-Umaiazii (prin Umm Habiba), Hashimiții (prin Zaynab bint Jahsh) și Bani Makhzum (prin Umm Salama).
Ceea ce am afirmat până acum sunt lucruri generale și ar fi putut fi aplicabile tuturor Profeților. Acum vom sublinia condiția Ummahat al-Mu”minin (Mamele credincioșilor):
Khadija a fost prima soție a Profetului (s.a.a.w.s). După cum am menționat mai sus, ea s-a măritat cu el înainte ca lui să îi fie dăruit Profetismul. Deși era cu 15 ani mai mare decât el, ea a dat naștere tuturor copiilor lui, cu excepția lui Ibrahim, care nu a supraviețuit. Khadija era de asemenea și prietena lui, îi împărtășea toate înclinațiile și idealurile. Mariajul lor a fost binecuvântat, căci ei au trăit în armonie timp de 23 de ani. Ea era cea care îi era aproape mereu și îl ajuta în fiecare moment, în fiecare încercare și persecuție primită de la necredincioșii Mecani. El a iubit-o foarte mult și în timpul vieții ei nu s-a căsătorit cu altă femeie.
Căsătoria reprezintă idealul intimității, al prieteniei, al respectului reciproc, al ajutorului și al consolării. Deși loial și credincios soțiilor lui, el nu a uitat-o niciodată pe Khadija și sublinia virtuțile și meritele sale cu orice ocazie. Profetul (s.a.a.w.s) nu s-a căsătorit cu altă femeie decât după 4 sau 5 ani de la moartea Khadijei. Până în acel moment, el le-a fost atât mamă cât și tată copiilor lui, oferindu-le mâncare și provizii în fiecare zi, dar rezolvându-le și problemele și greutățile cu care se confruntau. A presupune că un asemenea om a fost libertin și condus de dorințe sexuale, este un lucru fără sens.
A’isha a fost fiica lui Abu Bakr, cel mai bun prieten și urmaș credincios al Profetului. Unul dintre primii care s-au convertit la Islam, Abu Bakr a sperat dintotdeauna să cimentuiască relația lui cu Profetul printr-o căsătorie. Căsătorindu-se cu A’isha, Profetul a oferit cea mai mare curtoazie și onoare unui om cu care împărțise cele bune și cele rele, la bine și la rău. În acest fel A’isha și Abu Bakr au acumulat distincția de a fi apropiați atât fizic cât și psihic de Profet (s.a.a.w.s).
A’isha s-a dovedit a fi o femeie foarte inteligentă și înțeleaptă, pentru că ea deținea atât temperamentul cât și natura de a transmite mai departe misiunea Profetului (s.a.a.w.s). Prin căsătoria cu Mohamed (s.a.a.w.s), s-a pregătit de pentru a fi un ghid spiritual și profesoară tuturor femeilor- ea devenind cel mai bun student și discipol al Profetului. Datorită lui, asemenea multor altor musulmani binevucântați al acelor timpuri, talentul și capacitățile sale au fost supuse unei maturizări și perfecționări astfel încât să îi ofere ocazia de a-l acompania spre locul fericirii, atât în calitate de soție , dar și de studentă.
Viața și serviciul adus Islamului arată că o asemenea persoană excepțională a fost demnă de a fi soția Profetului. Ea a fost una dintre autoritățile hadisului, un comentator extraordinar al Coranului și o expertă distinsă a legilor islamice. Aceasta reprezenta cel mai bine calitățile interioare și exterioare și experiențele Profetului. Din acest motiv i s-a arătat Profetului în vis că se va căsători cu A’isha. Astfel, atunci când era doar un copil inocent ce nu știa nimic despre afacerile lumești, a fost acceptată în căminul Profetului pentru a fi pregătită pentru tot ceea ce urma să se întâmple.
Umm Salama, care făcea parte din clanul Makhzum, a fost mai întâi măritată cu verișorul ei. Cuplul a îmbrățișat Islamul chiar de la începuturile lui și au emigrat spre Abisinia pentru a evita persecuțiile. După întoarcerea lor, au migrat în Medina. Soțul ei a participat la multe lupte și a murit după ce a fost grav rănit în Bătălia de la Uhud. Fiind conștienți de nevoile și suferința ei ca văduvă cu copii, atât Abu Bakr cât și Umar au cerut-o în căsătorie pentru a o sprijini. Ea i-a refuzat, spunând că nimeni nu este mai bun decât defunctull ei soț.
La puțin timp după acest eveniment, Profetul a cerut-o în căsătorie. Acest lucru este normal, căci această femeie nu s-a înlăturat niciodată de la sacrificii și suferință pentru Islam. Acum că era singură, după ce trăise atâția ani în cel mai nobil clan din Arabia, nu trebuia neglijată. Luând în considerare evlavia, sinceritatea și suferința ei, ea merita cu desăvârșire să fie ajutată. Căsătorindu-se cu ea, Profetul (s.a.a.w.s) a făcut un lucru ce mereu îl realiza: împrietenindu-se cu cei ce nu aveau prieteni, sprijinindu-i pe cei fără sprijin și protejându-i pe cei descoperiți. Aflându-se în acea situație, nu era o cale mai bună de a o ajuta.
Umm Salama era de asemenea inteligentă și învăța repede. Deținea toate capacitățile de a deveni ghid spiritual și învățătoare. Când Profetul a luat-o sub protecția lui, ea era noua studentă în școala cunoașterii și a ghidării, căreia toate femeile îi vor fi fost recunoscătoare. Deoarece Profetul (s.a.a.w.s) ajunsese la vârsta de 60 de ani, căsătorindu-se cu o femeie văduvă cu copii și asumându-și toate cheltuielile și responsabilitățile incluse, acest fapt nu ar putea fi văzut decât ca un act de compasiune ce merită admirația noastră în fața rezervelor lui interminabile de umanitate.
Umm Habiba a fost fiica lui Abu Sufyan, primul și cel aprig dușman al Profetului, precum și susținător al politeismului și idolatriei mecane. Cu toate acestea, fiica lui a fost una dintre primii musulmani. Ea a emigrat către Abisinia cu soțul ei, unde el a renunțat la credința lui și a îmbrățișat Creștinismul. Deși separată de soțul ei[3], ea a rămas supusă Islamului. La puțin timp după asta, soțui ei a decedat, iar ea a fost lăsată singură în exil.
Companionii, în acele timpuri puțini la număr și incapabili să își ducă existența, nu au putut fi de mare ajutor. Deci, care erau opțiunile ei ? S-ar fi putut converti la Creștinism și în acel fel să primească ajutor și de asemenea s-ar fi putut întoarce la casa tatălui ei, în acele momente un câmp de luptă împotriva Islamului. Ea ar fi putut merge din casă în casă ca o cerșetoare, dar iarăși aceasta este o opțiune la care nu ar fi recurs. Fiind membră a celei mai nobile și bogate familii din Arabia, ea nu ar fi făcut aceste lucruri pentru a nu-și face de rușine familia.
Dumnezeu a recompensat-o pe Umm Habiba pentru exilul său într-un mediu instabil printre oameni de rase și religii diferite și datorită disperării în fața abjurării soțului ei și a morții lui, aranjând ca Profetul să se căsătorească cu ea. Aflând de suferința ei, Profetul i-a trimis o cerere în căsătorie prin intermediul regelui Negus. Această acțiune nobilă și generoasă este o dovadă practică a versetului: Nu te-am trimis Noi ca Salvator al creației ? (21:107)
Umm Habiba a făcut parte din căminul Profetului ca soție și studentă și a contribuit foarte mult la viața morală și spirituală a celor care învățau de la ea. Această căsătorie a fost legătura dintre familia puternică a lui Abu Safyan și căminul Profetului, iar acest lucru a făcut ca membrii ei să își re-evalueze atitudinile. Este de asemenea corect să observăm influența acestei căsătorii, înafara granițelor familiei lui Abu Sufyan până la Umiazi în general, care au condus musulmanii timp de aproape un secol. Acest clan, ai cărui membri erau cei mai fanatici în ura împotriva Islamului, a produs unii dintre cei mai renumiți războinici, luptători, administratori și guvernanți. Fără îndoială, această căsătorie a fost cea care a produs această schimbare , căci generozitatea Profetului și măreția sufletului său, i-a copleșit.
Zaynab bint Jahsh a fost o doamnă care s-a născut într-o familie nobilă și a fost rudă cu Profetul. Ea era o femeie cu o pietate deosebită, care ținea post foarte mult și care îi ajuta pe săraci. Când Profetul a aranjat ca ea să se căsătorească cu Zayd, un fost sclav african pe care acesta l-a adoptat ca și fiu al său, familia lui Zaynab, dar și ea însăși au fost reticenți deoarece ei sperau ca ea să se căsătorească cu Mohamed. Dar când aceștia și-au dat seama că Profetul a luat o hotărâre diferită, ei au fost de acord cu această căsătorie din dragoste pentru Profet și autoritatea sa.
Zayd a fost un copil însclăvit în timpul unui război între triburi. Khadija, care l-a cumpărat, i l-a oferit Profetului ca dar când s-a căsătorit cu el. Mohamed l-a eliberat imediat și l-a adoptat ca fiul al lui. El a insistat asupra acestei căsătorii pentru a stabili și a întări egalitatea între musulmani și pentru a învinge prejudecățile arabe împotriva sclavilor cum că cei eliberați nu se puteau căsători cu femei libere.
Mariajul a fost unul nefericit. Zaynab cea nobilă era un bun musulman, de o calitate excepțională. Zayd cel eliberat a fost printre primii care au îmbrățișat Islamul și era și el un bun musulman. Amândoi l-au iubit și s-au supus Profetului, dar nu formau un cuplu compatibil. Zayd l-a rugat în câteva rânduri pe Profet să le permită să divorțeze, dar cu toate acestea el l-a rugat să mai aibă răbdare și să nu divorțeze imediat.
Dar într-o zi, Gabriel a primit Revelația Divină conform căreia mariajul Profetului cu Zaynab era prescris deja: Ți-am destinat-o ție (33:37).[4] Această comandă a fost una dintre cele mai severe încercări la care a fost supus Profetul, una dintre multele care aveau să se întâmple, căci el trebuia să încalce un tabu social. Cu toate acestea, el trebuia să facă acest lucru de dragul lui Dumnezeu. A’isha a spus mai târziu: ” Dacă Mesagerul ar fi încercat să suprime această parte a Revelației, în mod sigur ar fi suprimat acest verset.”[5]
Înțelepciunea Divină a făcut ca Zaynab să devină parte a căminului Profetului, și astfel a fost pregătită pentru a ghida și lumina ceilalți musulmani. În rolul de soție aceasta s-a dovedit a fi demnă de noua ei poziție fiind mereu conștientă de responsabilitățile pe care le avea și pe care le-a îndeplinit.
Înainte de Islam un copil adoptat a fost considerat copil natural. De aceea, fiul adoptiv al soției a fost considerat ca fiind fiul natural al soției lui. Conform versetului Coranic foste „soții ale fiilor voștri vă sunt interzise”- lucru interzis în mariaje. Dar această interzicere nu se aplică și fiilor adoptivi, căci între aceștia și mamele adoptive nu există nici o legătură de sânge. Ceea ce nouă ni se pare normal acum, nu li se părea la fel oamenilor în trecut. Acest tabu între triburi a fost distrus în momentul în care a avut loc această căsătorie, așa cum a intenționat Dumnezeu.
Pentru a deține o autoritatea de necontestat în fața viitoarelor generații, Profetul a trebuit să distrugă acel tabu personal. Aceasta este încă o dovadă a credinței adânci pe care o avea și a eliberat oamenii dintr-o ficțiune legală ce umbrea realitatea biologică, naturală.
Juwayriya bint Harith, fiica lui Harith, șeful clanului Bani Mustaliq învins, a fost capturată în timpul unei campanii militare. A fost ținută cu ceilalți membri ai familiei ei, dar și cu oamenii de rând ai clanului. A suferit foarte mult când a fost luată de Profet, deoarece rudele ei pierduseră totul iar ea simțea o ură imensă pentru musulmani. Profetul i-a înțeles mândria distrusă și demnitatea pierdută, si cel mai important, a știut cum să rezolve probleme în mod eficient. El s-a oferit să-i plătească recompensa, să o elibereze și s-a oferit să se căsătorească cu ea.
Când clanurile Ansar și Muhajirun au aflat că Bani Mustaliq erau înrudiți cu Profetul prin această căsătorie, au eliberat cam 100 de familii care nu fuseseră încă răscumpărate.[6] Un trib atât de onorabil nu putea rămâne în sclavie; astfel au fost cucerite inimile poporului lui Juwayriya, iar acele 100 de familii au binecuvântat acea căsătorie. Prin compasiunea și generozitatea de care dădea dovadă, Profetul a transformat o înfrângere a câtorva într-o victorie pentru toți, iar disprețul în prietenie și fericire.
Safiyya bint Huyayy a fost fiica șefului tribului evreu Khaybar care i-a convins pe Bani Qurayza să rupă tratatul cu Profetul. Din primele sale zile a văzut cum familia și rudele ei se opuneau Profetului. Ea își pierduse tatăl, fratele și soțul în lupte împotriva musulmanilor, fiind capturat într-un final.
Atitudinile și acțiunile familiei ei au hrănit înăuntrul ei un sentiment de răzbunare. Dar, cu 3 zile înainte ca Profetul să ajungă la Khaybar, a visat că o lună extrem de strălucitoare venea dinspre Medina, mișcându-se spre Khaybar, și într-un final ajung în brațele ei. Ea a afirmat mai târziu: „Atunci când am fost capturată am sperat că visul meu va deveni realitate. ” Când a fost adusă în fața Profetului precum captivă, el a eliberat-o și i-a oferit posibilitatea de a rămâne evreică și de a se întoarce la oamenii săi, sau de a se converti la Islam și de a deveni soția lui. ” L-am ales pe Dumnezeu și pe Mesagerul Lui”, a spus ea. La puțin timp după aceasta, ei s-au căsătorit.
Dusă în căminul Profetului, ea a fost martora rafinamentului și curtoaziei musulmanilor. Atitudinea ei asupra experiențelor din trecut s-a schimbat și a ajuns să aprecieze onoare ce i-a fost dăruită de a deveni soția Profetului. Atitudinea multor evrei s-a schimbat după ce l-au analizat îndeaproape pe Profet; asta ca rezultat al căsătoriei celor doi. Este bine de menționat că asemenea relații dintre musulmani și non-musulmani sunt benefice și ajută oamenii să se înțeleagă mai bine și să stabilească între ei respect și toleranță, ca norme sociale.
Sawda bint Zam’ah ibn Qays a fost văduva lui Sakran. Primii dintre cei care au devenit musulmani, aceștia au emigrat spre Abisinia pentru a scăpa de persecuțiile mecanilor. Sakran a murit în exil lăsându-și soția într-o stare jalnică. Profetul s-a căsătorit cu ea, acesta fiind singurul mijloc de a o ajuta. Acest mariaj a avut loc puțin după moartea Khadijei.
Hafsa a fost fiica lui ‘Umar ibn al-Khattab. Aceasta și-a pierdut soțul care a emigrat în Abisinia și Medina, dar a fost rănit profund în timp ce lupta pentru calea lui Dumnezeu. A rămas văduvă pentru o vreme. ‘Umar a dorit să capete onoarea și binecuvântarea Profetului în această viață și în cealaltă. Profetul a onorat această dorință căsătorindu-se cu Hafsa, protejând-o și ajutând-o în numele discipolului său credincios.
Fiind date cele de mai sus, este clar că Profetul s-a căsătorit cu aceste femei dintr-o mulțime de motive: pentru a le oferi mijloace de supraviețuire și ajutor văduvelor, pentru a consola și onora triburile înstrăinate, pentru a aduce prietenia între anumite triburi, pentru a câștiga oameni demni de a intra în Islam, pentru a stabili noi norme de relații între oameni prin unificare și credință în Dumnezeu, pentru a onora prin legături de familie doi bărbați care urmau a fi conducătorii Islamului după moartea lui. Aceste căsătorii nu au avut nimic de a face cu poftele trupești. Cu excepția ‘A’ishei, toate soțiile Profetului au fost văduve, și toate căsătoriile produse după moartea Khadijei au avut loc atunci când el era deja foarte bătrân. Departe de a fi acte de satisfacere a dorințelor trupești, aceste căsătorii au fost mai degrabă acte de autodisciplină.
Toate soțiile erau tratate cu aceeași echitate, în ceea ce privește modul de viață, alocația și căminul. De asemenea, el își împărțea timpul astfel încât să-l petreacă cu fiecare la fel și le-a privit pe toate cu egalitate, respect și prietenie. Faptul că toate soțiile lui se înțelegeau atât de bine este încă o dovadă a geniului său de a crea pace și armonie. Le-a fost fiecăreia dintre ele prieten, susținător și companion.
Numărul soțiilor Profetului a fost o dispensare unică pentru el. Tuturor celorlaltor musulmani le sunt permise 4 soții. Când a fost primită acea Revelație care restricționa poligamia, căsătoriile Profetului erau deja făcute. Din acel moment, el nu s-a mai căsătorit cu altele.
[1] Trebuie să judecăm acțiunile Profetului după standardele timpului său. Durata de viață a oamenilor era foarte scurtă, deci la vârsta de 55 de ani el era considerat deja foarte bătrân. Desigur, acest lucru s-a schimbat în zilele noastre datorită avansărilor științifice și medicale.
[2] Potrivit Regilor I 11:3, Solomon avea 700 de neveste, prințese și 300 de concubine.
[3] Femeilor musulmane nu le este permis să se căsătorească cu bărbați non-musulmani. Asta deoarece bărbatul esre considerat a fi responsabil de soție și de binele spiritual al copiilor săi.
[4] Bukhari, Tawhid, 22. [5] Bukhari și Muslim.
[6] Ansarii (Ajutătorii) erau musulmani din Medina ce urau bun venit Muhajiruni-lor (adepților mecani ai Profetului) în orașul lor. Ei l-au acceptat pe Profet ca lider, ca unul ca îi conducea și care avea grijă de ei. Musnad, 6:227.
Manage cookie consents/Administrează consimțămintele pentru cookie-uri.
To provide the best experience, we use technologies such as cookies to store and/or access device information. Consent to these technologies allows us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not giving your consent or withdrawing your consent may negatively affect certain functionalities and features.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale/Functional
Always active
Technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by a subscriber or user or for the sole purpose of executing the transmission of a communication over an electronic communications network. Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici/Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Technical storage or access is necessary to create user profiles to which we send advertising or to track the user on a website or across multiple websites for similar marketing purposes. . Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.